Fata aia de la Frugalwoods are mare dreptate, comparațiile ne amărăsc viața, pentru că în mod esențial suntem ferm deciși să ne comparăm numai cu cei care o duc sau par că o duc mai bine decât noi. Să ne ferească Nornele și Ăl de sus să ne comparăm cu cei care o duc mai rău și să ne numărăm binecuvântările. A unsprezecea poruncă ar fi trebuit să fie ”Să nu te compari cu alții”
Recunosc nu pot da cu piatra că am în palmares păcatul ăsta dar măcar am priceput că nu e o idee bună și uneori chiar mă surpind asupra faptului, îmi trag o metaforică pălmuță și îmi îndrept gândurile spre pășuni mai verzi și mai fericite.
Oh știu că e greu când cele 4 prietene pe care le ai te anunță că se grăbesc la manichiură, masaj sau coafor în vreme ce tu faci în gând operații matematice complexe care presupun reduceri ale dobânzii ca urmare a unei plăți anticipate. Este momentul ăla în care un diavol mic și roșu îți șoptește suav la ureche că nu ăia 25 sau 100 de lei pe care îi presupune procedura or să determine schimbarea situației tale financiare și aproape te decizi să îți faci programare.
Știu că e greu când tu decizi să mergi pe jos ca să mai salvezi banii pentru un litru de benzină, ce să mai zic de o mașină întreagă și ceilalți coboară din vehicolele lor încălzite iarna și răcoroase vara.
Știu că e dificil când toată lumea apare în haine nou nouțe iar ale tale cele ”noi” sunt de la un second mai de Doamne ajută.
Și asta numai să vorbesc de suprafața icebergului, de lucrurile plăcute și ușoare, să nu mă aplec spre gătitul acasă indiferent cât de obosit ești, de listele de cumpărături, de trucurile pentru scăderea facturilor la gaze sau curent sau apă. Lucrurile care cer de la tine multă disciplină pentru recompense aparent infinitezimale.
E greu, după vreo doi ani de zile tot îmi este greu să mă mențin în lumea mea disciplinata financiar. Sper că la un moment dat o să devină mai ușor, că încrederea mea în mine va atinge în sfârșit cotele necesare pentru a-mi da seama constant că sunt un om extraordinar, că sunt fericită și fără artificiile de mai sus, că în comparație cu miliarde de oameni am mai mult decât îmi trebuie și că viața mea așa cum e este plină și frumoasă.
Până atunci însă sunt în pregătire, zilele bune se intercalează cu cele de frustrare, privesc uneori spre cei care par să o ducă mai bine, alteori spre cei care par să o ducă mai greu și încerc pe cât posibil să îmi găsesc calea mea.
La urma urmelor nimeni nu a spus că va fi ușor dar sunt din ce în ce mai sigură că la finalul tunelului există lumina independeței financiare și a muncii din plăcere, nu din necesitate.
Doar un leu 
No, chiar asta nu fac, nu ma compar cu nimeni si n-am frustrari. E drept ca daca vreau sa imi iau ceva , pot, ca n-avem credite, dar stam in chirie.
Ooo… Asta cu comparatul e dura tare! Si e dura nu doar cand te compari cu aia care cheltuie un ban in plus pt cosmetica sau coafor (mai ales cand astea oricum nu prea intrau pe lista ta de „rasfat”), dar e dura si cand te compari cu unii care reusesc sa umble cu maxi-taxi, cand tie pur si simplu nu iti vine sa iti plimbi funduletul cu altceva decat masina (chiar daca masina respectiva e veche, fara A/c… Etc)
Mai, eu compar si ma compar. Si nici macar nu o mai vad ca defect, ci o vad constructiv ca doar rationez, inteleg, si invat . Da, admir vecinii ce au 2 case si masina – dar nu as vrea sa petrec atata timp cat petrec ei prin service cu masina. Ma mai compar si cu cazurile umanitare cu care interactionez si ma bucur ca eu am unde dormi si mi-e cald.
Am mare noroc ca pentru mine imaginea nu conteaza – nu remarc nici manichiura nici hainele noi, nici binefacerile masinii.
Ca o mica remarca din viata mea, mi-au trebuit 3 ani sa am incredere ca meniul si lista de cumparaturi le pot face fara sa mai depun efort special. Abia acum ma simt confortabil sa ma inham la o noua ipoteca. Schimbarile se fac pas cu pas. Te inteleg ca ti-e dificil, am fost acolo, dar dupa ce o sa scada suficient de mult valoarea creditului o sa simti unde ai ajuns. Pe mine ma ajuta in trecut sa ma uit procentual cat am scazut si pana unde din drum am ajuns.
Câteodată mă mai apucă așa nostalgia, la a doua ipotecă o să joc în mod foarte diferit cărțile, numai să scap de asta pe care o am întâi 🙂
Nu inseamna ca daca ai masina petreci timp prin service cu ea. Pe a mea am luat-o de veche acum 9 ani si in afara de mersul la controlul anual pot numara pe degetele de la o mina de cite ori a fost la service.
In schimb cei care au case imi spun ca-i tot timpul ceva de reparat la ea.
zi repede in ce oraș stai să venim și noi, la mine în urbe sunt niște gropi în loc de străzi că e imposibil să nu se ducă mașina 🙂
Nu m-am gindit la asta, intr-adevar n-avem gropi. Cind stateam in Romania am abandonat complet condusul si circulam doar cu transportul in comun (…si taxiul cind veneam de la piata cu prea multe cumparaturi).
Stiam o vorba: sa te uiti in sus ca sa vezi unde vrei sa ajungi si sa te uiti in jos ca sa nu uiti de unde ai plecat!
Mie/noua ni se potriveste si exclud aici limitele (nici nu dorm in sant, dar nici nu ma scald in bani). In rest, frustrari si impliniri dupa caz. Ca toata lumea. Manichiura lunar, coafor la 3-4 luni, haine noi la nevoie. Uneori imaginea conteaza. Si trebuie sa fim constiente de noi ca un aspect ingrijit nu trebuie neglijat. Eu ma imbrac si de la second, nu ma deranjeaza atata timp cat hainele sunt ok ca tinuta. Am circulat si cu maxi-taxi, si cu autobuz, si cu masina, si cu taxiul. Dupa bugetul de moment :))
Iar economisirea ar trebui sa fie amuzanta, nu ca o corvoada/pedeapsa. Uneori face bine cate-un derapaj la moral. Serios, fara sa vrei, frustrarile se pot somatiza si pot sa apara probleme de sanatate (tiroida, mai ales).
Si eu ma simt aiurea si ma frustrez si ma cert in forul meu (inclusiv subiectul cu petrecerea pentru copii m-a deranjat), insa toate trec cand vezi ca suntem toti acasa, intregi, sanatosi. Asta dupa ce ieri era sa-mi pierd copilul. Singur, 6 ani, in plin centrul orasului. O ora, fara telefon, nimic. Noroc de-o vanzatoare inimoasa de la o alimentara care m-a sunat ingrijorata ca nu venea nimeni dupa baiat.
Asa ca, draga MM, bucura-te ca nu ai astfel de socuri. Ieri am imbatranit instant 10 ani.
Cred că instinctul te îndeamnă să îi coși de tine dacă poți și nici atunci nu ai fi liniștit, partea bună e că al tău e deja mare în câțiva ani se descurcă singur.
Cu banii, mi-e dor uneori de la dolce vita de acum câțiva ani, în cea mai mare parte a timpului nici nu bag de seamă câte schimbări am făcut că sunt chestii care nu îmi lipsesc dar îmi aduc aminte de ele când le văd în jur. În rest vorba ta, noi să fim sănătoși 🙂
cine n-are credite are alte belele pe cap, fiecare cu crucea lui :)).Eu nu ma duc la manichiura din principiu, prefer sa-mi tai unghiile acasa, cu forfecutele mele bine dezinfectate :))
la asta nu mă duceam nici înainte, am avut noroc de unghii cu forma buna, pasiunea mea în domeniu e masajul 🙂
nu vreau manichiura, nu vrea coafor, haine am dar vreau un masaaaj
Te susțin în gândirea ta! Bravo ție! Știi, pentru manichiura Îți poți face și unghiile acasă, important este sa arate îngrijit. Coafor, da, o data la un timp și caută un salon cu preturi decente. În rest Multă răbdare zilnic în aranjatul parului. Știi, toate lucrurile astea pe care le fac femeile, unghii, saloane, masaje, etc le putem avea și din mâinile noastre. Mama mea de ex, are 50 de ani și își face zilnic parul dimineață și unghiile săptămânal. Mereu lasa acea impresie de femeie îngrijită. Ca acuma e trendul sa ți la facă alții în timp ce tu stai la ăsta tu poți răspunde : hai sa las lenea la o parte și sa fac ceva „făcut de mine” cu decenta și bucurie. Te îmbrățișez.
Sunt aceeași andreea de la postarea cu vinetele:))