Arhive categorie: chiar îmi trebuie?

Oglindă oglinjoară

          Blogul de azi va fi desemnat de frate-miu ca fiind ”de fete” niște zeci de ani mai târziu de când ne cunoaștem tot nu am idee dacă în mintea lui asta e o etichetă peiorativă sau admirativă.

          Una din greșelile fundamentale pe care le tot repet în cam toate interacțiunile mele este faptul că plec de la presupoziția că fiecare dintre oamenii cu care vorbesc sau interacționez au cel puțin aceleași cunoștințe ca mine despre subiect, de regulă sunt chiar înclinată să creditez cunoștințe mai mari.

          Cred că am mai vorbit pe undeva pe aici despre cosmetice dar blogul Irinei mi-a adus aminte despre ele.

          Pe măsură ce mă îmbunătățesc ( am decis că eu ca și vinul devin mai bună cu vârsta) multe din lucrurile care mă aduceau pe culmile disperării în tinerețe s-au pierdut.

          Pe la 20 de ani aveam nevoie de 2 ore să ies din casă, după ce îmi aplicam mai multe straturi succesive de cremă, fond de ten, pudră, blush etc menite să îmi ascundă fie și defectele imaginare. Nu o să dau vina pe revistele în care investeam o bucată bună a bugetului de pe atunci și care nu aveau decât fotografii cu modele cu ten ireal de porțelan și corpuri fără celulită, grăsime, pilozitate și în cea mai mare parte și fără haine.

          Eu am fost cea care a decis că revistele alea sunt mesagerii zeilor și că frumusețea trebuie să arate fix și neapărat așa. Cu timpul încrederea în mine a mai crescut, azi nici măcar variantele gratuite online nu le mai frunzăresc.

          Am învățat că important este să ai o piele sănătoasă, bine hidratată și protejată de efectele negative ale soarelui, în rest e normal să ai pori, e ok să ai un coș din când în când, e logic să ai cu vârsta riduri.

          Pe cale de consecință  rutina mea cosmetică s-a schimbat. Folosesc două creme veșnic: una pentru conturul ochilor și una hidratantă, aș putea folosi una singură dar îmi place ideea de a le separa, de regulă dermatocosmetice de vreme ce am fost binecuvântată cu acnee for ever.

          Trei lucruri le consider esențiale în rutină:

1.Demachierea, nici nu aș visa să merg la culcare fără să dau jos machiajul, etapa asta cuprinde două acte: prima uleioasă eu folosesc ulei pentru a face tot ce mi-am pus dimineața pe față, plus praful și particulele care au aderat din proprie inițiativă,  să plece . Poți folosi apă micelară în sensul ăsta sau ulei, preferatul meu este cel de măceșe dar dacă nu îl găsesc merge și cel de sâmburi de struguri, ambele au cifră oleică mică, dacă ai tenul uscat poate pentru tine este mai potrivit alt ulei.  A doua un gel spumant demachiant din nou prefer dermatocosmetic.

2.Hidratarea aici lucrurile variază după cât vrei să fii de dedicată cauzei, când am timp folosesc o apă florală (în cazul meu levănțică sau rozmarin), apoi un ser cu acid hialuronic și peste crema hidratantă. Când nu am timp apa florală e suficientă  sau oricare două de mai sus combinate.

3. Dimineața întotdeauna ultimul strat este crema cu factor de protecție peste 50, de preferat să aibă protecție UVA și UVB, motivul principal pentru care seara am o etapă uleioasă de demachiere. Acesta vine și în versiuni colorate care să suplinească fondul de ten dar pielea mea este extrem de deschisă la culoare așa că prefer să nu mă complic cu ele.

În afară de astea folosesc dimineața un ser cu cafeină pentru că odată cu îmbunătățirea am început să am ochii umflați dimineața iar serul ăsta ajută la reducerea problemei când apare, farduri pentru pleoape, eyeliner și rimel, aceleași de ani de zile, și aproape niciodată ruj ci balsam cu o idee de culoare.

Pentru un ten cu mult sebum un ser cu niacinamide aplicat regulat face minuni, unul cu acid azelaic, glicolic sau salicilic ajută la acnee iar vitamina ce ajută la ștergerea petelor de soare sau vârstă. (Dacă nu îți poți asuma că vei folosi zilnic cantitatea recomandată de spf – cam o linguriță pentru față, nu te atinge de astea)

Despre mărci nu pot zice că mă pricep, uleiurile și apele florale provin de la Mayam sau Solaris, serul de la The Ordinary sau Geek & Gorgeuos, cu cele de la Revox eu nu m-am înțeles grozav, crema cât mai lipsită de parfum : The Ordinary din nou, Uriage, Bioderma, La Roche Posay (evident câte una o dată și adaptate tenului meu), SPF de la Altruiste pe lângă cele de la care folosesc și cremele.

Cam atât despre cosmetice azi.

sursa foto Pinterest

Lagom este noul Hygge?

          Lagom este noul Hygge. Nu chiar dar trebuie să recunoașteți că sună tare bine ca titlu ca și cum aș fi devenit peste noapte unul din bloggeri influencer care chiar pot convinge oamenii să își schimbe viața.

          Aparent filosofiile de viață din țările nordice sunt pe val, așa că m-am apucat să învăț norvegiana, frate-miu păzea că vin! (dar nu chiar acum 😊)

          Despre Hygge s-a tot vorbit, este conceptul danez de confort genul ” ca acasă”. Presupune o bucurie a simțurilor, haine din materiale moi, pături pufoase, lumină caldă: lumânări, instalații de pom ( atât de mult îmi place termenul din engleză fairy lights – lumini de zâne), bețișoare parfumate, băi cu spumă, creme care să îți răsfețe pielea, ciocolată caldă, supe gustoase, cărți citite în liniște pe o terasă umbroasă în vară sau lângă un foc în iarnă.

          Unul din obiceiurile mele pe segmentul ăsta sunt cănile mari din porțelan gros  indiferent dacă sunt cu cafea, ceai sau ciocolată calde, pe care să le țin cu ambele mâini, din cauza unei circulații periferice proaste mâinile mele sunt veșnic reci și cănile alea calde îmi dau instant o stare de bine.

          Să revenim la Lagom care nu vine din Danemarca ci din Suedia și care înseamnă fix cât trebuie. Este o filosofie a echilibrului pe care natura a respectat-o de mii de ani înainte să intervenim noi. Știți cum e prea puțină apă e secetă și nu crește nimic, prea multă și ori e inundație, ori putrezesc toate, e nevoie de fix cât trebuie pentru viață.

          Cam așa e cu toate. Prea multe haine și mereu vei căuta ceva nou, prea puține și vei suferi de frig. Prea multă mâncare – riscurile asociate ( obezitate, tensiune ridicată etc),  prea puțină – malnutriție și moarte. Prea multă muncă – nicio viață, prea puțină – insuficiente resurse.

          Lagom are legătură cu imaginea generală. Dacă fiecare are exact cât trebuie există șanse să avem toți cât ne trebuie și să mai rămână. Pare să încurajeze o atitudine de a te descurca întâi cu ce ai la dispoziție și să folosești suplimentar numai dacă ce ai deja nu rezolvă problema.

          Și mai ales te pune să te gândești serios la ce înseamnă suficient pentru că uneori, în anumite domenii se pare că ”suficient” a devenit un cuvânt abstract și intraductibil din limba marțiană.

          Vă aduceți aminte provocările de pe blogurile de finanțe ale casei? Săptămâna fără cumpărături sau Luna în care gătim din cămară? Aș include astea în lagom, ne-am limitat la ce aveam si am descoperit că aveam exact cât trebuie ( nu îmi amintesc ca vreunii din noi să moară de foame în perioada aia, deși pe câteva bloguri nu s-a mai scris după aceea 😊).

          Ca atare toamna asta o să dau o șansă combinației de blândețe, hygge și lagom. (Mon frere când o să devin noul Osho o să poți spune că mă cunoșteai de când eram mici :P).

Slow living

          Septembrie luni, bine e vineri dar să nu ziceți că nu v-am prevestit cum o să  invadeze pe 5 septembrie Horia Brenciu orice mediu pe care se poate transmite muzică, mai puțin alea pe care sunt prea bătrână să le știu,  ale adolescenților post Tik Tok pentru că ei nu au auzit de Brenciu.

          Să revenim, luna începe extrem spre extraordinar de bine, vineri deprimată un pic de marea de tarabe care invadase urbea pentru că îi serbam zilele mi-am făcut un cadouaș, mulțam Claudia pentru imbold.

          Pe scurt aveam strânși bani să înlocuiesc centrala din apartamentul meu, ăla în care nu am apucat să stau pentru că m-am mutat cu lucrul prin juma’ de patrie. Am aranjat să plătesc în rate fără dobândă deci banii stăteau cumva metaforic și degeaba în cont.

          Ce face orice femeie care locuiește în mijlocul lui nicăieri și se trezește cu 10000 de lei fără destinație în cont? Exact o plată anticipată, tura asta cu reducerea ratei, ca atare de la 952 de lei pe lună conform noului scadențar se pare că voi plăti 650 de lei, practic pe la finalul anului aș putea să îmi mai fac un cadou de an nou.

          În rest încerc să mă vindec de FOMO care e un sindrom tare păcătos : Fear of missing out, mi se pare că așa puțin timp avem pe pământul ăsta că nu o să apuc să văd, să fac, să încerc nici 1% din ce aș avea posibilitatea.

          Rezultatul: mă apuc de atât de multe încât fiecare lucru pe care îl fac devine o bătălie cu mine. Le fac de făcut pentru că nu înțeleg noțiuni abstracte ca renunțarea dar nu mă mai bucur de ele.

          Așa că până la începutul anului 2023 nu voi mai începe nimic nou ( am început duminică un curs de norvegiană ca să nu îmi încalc promisiunea mai încolo).

          Din aceleași motive mi-am configurat tot zilele trecute un blog în engleză ( nu, distinsul meu frate, nu zic care să mă trollezi și pe acolo). Am decis că dacă tot încerc să stăpânesc la un nivel decent engleza cea mai bună metodă e să mă adresez nativilor, om vedea ce o să rezulte de aici.

          În septembrie deci mă voi bucura de schimbarea luminii în cea caldă de toamnă, de schimbarea culorilor pe muntele din fața și spatele casei, de ciocolată caldă în zilele cu ploaie, de cărțile pe care le-am început ( de citit și de scris), de cursurile începute ( sufăr un pic că nu pot ajunge la masterul de NLP dare era misiune imposibil chiar și pentru mine, bine nu imposibilă dar nu merita epuizarea), de mâncare gătită de mine în tihnă, de un pahar de vin și ce o mai veni spre mine prin grația divinității.

          Acum ceva timp cuvântul pe cale l-am ales pentru unul din anii trecuți a fost blândețe, în toamna asta intenționez să fiu blândă cu mine, să încetinesc  și să nu mai tratez viața ca pe o cursă de alergare garduri în contratimp.

          Evident  nu pot garanta că așa o să fie dar dacă nu încep sigur nu se va întâmpla.

Aurul spiridușilor

V-am zis că vă postesc ce fac cu banii salvați de la cumpărături inutile. Devin aur la propriu.

Există pe piață lingouri de la 2,5 grame la 1 kg marcate de Elveția, aur cu puritate de 24 k. Asta este forma pe care o alegi pentru economisire/Investiție pe o perioadă lungă. Exceptând șocurile economice prețul lui nu crește brusc și nu ai atâția bani, sau eu nu am, să câștig speculând așa.

          Lingourile de aur sunt pentru a fi lăsate copiilor sau nepoților, pentru că până atunci probabil își vor tripla valoarea.

          Sunt minunate pentru că într-o situație de genul Ucraina dacă trebuie să pleci, sunt ușor de ascuns și ușor de luat cu tine având valoare mare pe dimensiuni mici,  putând fi transformate în banii țării în care ajungi. E însă mai dificil să le vinzi în măsura în care ai nevoie urgentă de fonduri și de regulă dacă nu au trecut niște ani buni de la cumpărare vei ieși în pierdere.

          Aș zice că un lingou de 5 sau 10 grame pe an ar fi suficient.

          A doua formă a aurului este cel prelucrat bijuteriile în care este în aliaj având 14 k sau 18 k.  Eu una nu port aur, nu e metalul meu de suflet să zicem și 90% din timp bijuteriile mele sunt din argint.

          Dar de un an de câte ori îmi permit îmi cumpăr bijuterii din aur, spre deosebire de lingouri  e infinit mai ușor să îl schimbi înapoi în bani, chiar dacă și aici e posibil să pierzi din valoare.

          Ce am învățat cumpărând bijuterii?

          Evită pietrele prețioase, ca să le vinzi pe alea e nevoie de un specialist și de regulă vei pierde mai mult la cumpărare-vânzarea de diamante să zicem decât de aur simplu.

          În al doilea rând verifică costul pe gram, majoritatea bijutierilor au acum și posibilitatea de achiziționare online, unii chiar precizează că prețul e calculat pe obiect nu pe valoarea gramului de aur.

          Nu mică mi-a fost surpriza făcând calculele să descopăr că unii au gramul de aur la peste 400 de lei în vreme ce în bijuteriile clasice, alea fără blazon l-am găsit la 270 de ei.

          E drept cele pe care mi le cumpăr eu nu fac parte din nicio colecție renumită, nu cumpăr designul, nu cumpăr numele, nu cumpăr publicitatea, nu voi putea povesti niciodată despre inelul meu Chopard pentru că în situație de criză ceea ce mă interesează nu e precizia la detalii sau imaginația bijutierului ci cantitatea de aur conținută de obiect. Bonus dacă trebuie să le transform în bani nu voi avea niciun atașament emoțional cu bijuteria, poate după ceva de la Piaget aș suferi.

          Ultimul lucru pe care l-am avut de lămurit a fost locația, din nou Ucraina m-a făcut să mă gândesc la chestii care îmi mai trecuseră prin minte în timpul crizei din Grecia când era imposibil să scoți bani din bancomat pentru că nu mai erau, atunci m-am liniștit cu ideea unei cutii de valori în care să ții bani sau bijuterii.

          Faptul că e posibil să fie nevoie să pleci peste noapte, să nu se mai deschidă băncile, să fie bombardată clădirea în care tu aveai rezerve a pus cumva treaba asta în perspectivă, așa că deși cea mai mare parte a rezervelor este în bancă, am stabilit și vreo 3 locuri sigure diferite la care am acces independent de concursul altcuiva.

          Cam atât despre plasa de siguranță, data viitoare dacă nu am o idee mai urgentă vom vorbi despre pasul următor: investiții.

Sursă imagine Pinterest

Plasa de siguranță

          Am văzut zilele astea Ținutul Nomazilor, inspirat de cartea cu același nume scrisă de Jessica Bruder, pe care intenționez să o citesc la un moment dat.

          E o poveste simplă, povestea unor oameni care din diverse motive trăiesc în rulote sau dube adaptate pentru asta. Personajul principal li s-a alăturat după ce principala industrie din zona ei s-a închis iar orașul în care și-a trăit mare parte din viață a devenit pustiu.

          Te face să te gândești la privilegiile de fiecare zi pe care re regulă le ignorăm, un loc în care să ne odihnim, o cadă cu apă caldă, micile tabieturi, un ceai într-o cană frumoasă, sunetul ploii de noiembrie în ferestre în timp ce tu ești la adăpost, mirosul bradului de Crăciun.

          Te face să analizezi diferența între  nevoie și dorință. Avem nevoie de foarte puține lucruri: adăpost, hrană, haine, iubire, cultură. Ceea ce ne face să avem probleme sunt dorințele: nu adăpost ci vilă sau penthouse, nu hrană ci ieșiri la restaurante cotate Michelin, nu haine ci modă și așa mai departe.

          Nu este nimic rău în avea dorințe numai că înainte de a le satisface ar trebui să ne asigurăm că toate nevoile sunt acoperite, dacă pentru tine e în regulă să dai banii obținuți pentru o lună sau două din viața ta pentru o pereche de pantofi e ok dar nu face asta înainte de a te asigura că ai ce să mănânci.

          Și asta mă aduce din nou la subiectul postărilor de vineri: modul de viață, pentru că subiectele care tratează banii din asta fac parte.

          Îmi place ideea de a trăi într-o casă mică, nu sunt sigură că rulota sau duba sunt potrivite pentru mine, dar pe oricare dintre ele aș ajunge să o folosesc vreau să fie datorită unei convingeri și nu pentru că nu am altă alternativă.

          În ultimul an, când nivelul creditului a ajuns la limite rezonabile, am început să mă gândesc la pasul următor: plasa de siguranță, urmând să atac investițiile mai încolo.

          Anii ăștia m-au făcut să regândesc lucrurile pe care le știam despre bani. E nevoie de un singur gest al cuiva sau de un virus mic pentru a arunca ordinea economică așa cum o știm în aer.

          Așa că mi-am gândit plasa de siguranță pe mai multe nivele: o parte din bani, minimul posibil,  este ținută în moneda națională (nu cea mai fericită idee dată fiind inflația dar ai nevoie de bani în moneda ta).

          A doua parte este ținută într-o valută, anul trecut încă mai cumpăram euro, undeva prin toamnă am virat spre CHF din mai multe considerente, unul fiind că francul este moneda unei singure economii, nu a unei uniuni și oricât s-ar certa cantoanele între ele nu pot ajunge la nivelul dezastrului pe care o ceartă Germania/ Franța l-ar produce asupra Euro.

          Inițial banii pe care îi folosim azi au apărut ca reprezentare a aurului pe care îl avea în bănci, cu timpul această tradiție a dispărut așa că în prezent tipărim bani într-o veselie fără acoperire în aur și vedem efectele în inflație.

          Așa că a treia parte din economii ajunge în aur, însă deja postarea asta e prea lungă așa că o lăsăm pe data viitoare cu aurul.

Sursă foto Pinterest

Reset

          Nu știu cum funcționați voi dar eu am multe în comun cu computerele, din când în când am nevoie de un reset la setările de fabrică.

          De regulă primesc reseturile astea fără să le cer de la viață, fix când mi se pare mie lumea mai frumoasă, nornele îmi trag preșul de sub picioare și din king of the world mă trezesc cu fundul în colb.

          Tura asta am decis să fiu proactivă, deh înțelepciunea căpătată cu vârsta și mai ales recunoașterea căilor pe care am mers cu capul în zid și în trecut.

          Ca atare iau măsuri înainte de se întâmpla vreo catastrofă din care să fie nevoie să îmi revin dacă pot.

          Primul semn a fost când am intrat în baie și nu aveai loc să pui un ac din cauza multiplelor produse de cosmetică de prin ea, bine vorba vine din cauza lor că nu au venit de bună voie eu le-am cumpărat.

          Al doilea semn a venit când am crezut că trebuie să îmi cumpăr haine noi pentru că alea de le aveam nu erau cumpărate ieri și mai trist îmi erau cam fixe.

          Ultimul semn a apărut când mă gândeam că exista posibilitatea să mă mut din nou și ar trebuie să fac minim două drumuri numai să îmi car cele două mașini de cărți apărute inexplicabil între timp în casă ( măcar aici am atenuante, zilnic sunt reduceri la cărți cum să reziști? Cum?)

          Și mi-am adus aminte cum blogul ăsta pe care în ultima vreme scriu numai recenzii pentru multele cărți cumpărate a apărut ca răspuns la nevoia mea de a mă disciplina financiar.

          Mi-am adus aminte cum citeam pe vremuri aparent de mult apuse bloguri de educație financiară și minimalism și mai ales am simțit acut durerea din genunchiul drept care nu mă lasă să uit că am 5 kilograme în plus față de cât ar fi decent și 10 kilograme peste cât aș vrea eu.

          Așa că mi-am scos de la naftalină personalitatea organizată și (știu am zis de atâtea ori că nici eu nu mă mai cred) m-am pus la treabă.

          Prima acțiune a fost să recuperez readerul și să îl pun la încărcat, pentru că am atââââââtea cărți adaptate pentru el că e păcat să nu profit.

          A doua acțiune: m-am apucat să termin cele 7 cărți sau 8 începute și abandonate în diverse stadii prin toată casa.

          A treia am început să scriu, mie scrisul îmi pune ordine în gânduri și publicarea postărilor mă responsabilizează cumva față de decizii, acum chiar trebui să mă țin de cuvânt nu mai e ceva știu doar de mine, deja a aflat și unicul meu cititor, poate doi duminica dimineață, clar nu îi pot lăsa pe oamenii ăia baltă.

          Știu că era o vreme când scriam zilnic, nici nu vă zic cât de bine mi-a prins în viața reală treaba asta și cursivitatea scrierii, acum mă gândesc să nu mă întind mai mult decât pot deci fi-vor două postări pe săptămâna una marți, una probabil vineri seara ca să poată fi citită în week end (sunt deschisă la sugestii).

          Ultima acțiune deocamdată am venit de la cumpărături fără, subliniez că poate nu ați prins tensiunea declarație FĂRĂ , prăjituri.

          În rest aici toate bine, îl rog pe unicul meu cititor să îmi spună dacă ar vrea să citească ceva anume sau e suficient să îi povestesc despre fascinanta mea viață pe care o postare despre evoluția unui spor de mucegai o poate pune în umbră.

sursă Pinterest

Gândește ca un călugăr

Știu că e joi și rubrica e ” cartea de marți” dar așa s-au aliniat planeții să scriu azi.

Am cumpărat cartea încurajată de filmulețele cu Jay Shetty pe care Facebook mi le tot arunca în feed, dacă tot am cumpărat-o am citit-o, iar acum povestesc despre ea pentru a determina voi dacă am citit-o ca să nu o mai citiți și voi sau, din contră, să o citiți.

Dacă ești la prima carte de dezvoltare personală, conștientizare etc citește, are idei simple, eficiente și bine structurate. Explică prin paralelă cu experiențele lui din ashram cum ar trebui să ne raportăm la nebunia vieții contemporane.

Bonus are exerciții: de respirație, de meditație, de vizualizare, de recunoștință.

Dacă ai mai citit ceva în domeniu informația o să ți se pară redundantă și insuficientă, e o carte drăguță dar nu te ajută să mergi la nivelul următor sunt aceleași teme despre cum atașamentul este mama tuturor relelor, cum întotdeauna vei fi mai fericit când te orientezi spre comunitate decât spre interesele egoiste, cum nimic nu ne aparține cu adevărat și nimic nu este permanent.

Mi-a plăcut testul vedic de personalitate si explicațiile despre cele 4 varne, în esență profile psihologice: Călăuza, Creatorul, Conducătorul și Făptuitorul.

Mi-a plăcut cum a redat jocul infinit al măștilor noastre printr-o idee a lui Charles Horton Cooley ”Nu sunt ceea ce cred eu că sunt. Și nu sunt ceea ce crezi tu că sunt. Sunt ceea ce cred eu că tu crezi că sunt!”

Tot în capitolul despre stabilirea identității mi-au plăcut sfaturile despre cum să te analizezi pentru a te scutura de praful mediatic și al mediului din care provii pentru a determina valorile tale, nu pe cele care ți-au fost impuse sau sugerate.

Pe scurt merge într-o călătorie cu trenul sau intr-o duminică în care ești prea obosit să citești ”chestii grele”

5 metode să salvezi mai mult de un leu

          Știu, dacă te uiți la ultimele articole pare că m-am îndepărtat ani lumină de scopul blogului, acela de a privi educația financiară și de a găsi trucuri de economisit. Așa că pentru o zi de luni am decis să ne întoarcem la basic.

          Sincer sunt multe lucruri pe care nu le mai spun pentru că mie mi-au intrat în obișnuință atât de bine încât nu-mi mai amintesc zilele în care sufeream hemoragii financiare din cele mai diverse cauze, dar voi încerca să mă întorc la ele.

          În mare parte am fost ajutată cu forța de mutarea într-un oraș mic cât o batistă cu fix trei restaurante și fix 0 prieteni locali ca atare primele două păcătoase de pe listă la mine nu au niciun sens dar dacă stai într-un oraș mare și ai mulți prieteni pe tine te-ar putea ajuta.

1.Nu îți mai cumpăra cafeaua din oraș, sau cel puțin nu în fiecare zi sau așa cum obișnuiam eu acum vreo 4 ani de mai multe ori pe zi pentru că mă întâlneam la momente diferite cu minim doi prieteni cu care aveam timp să stau la povești 30-40 de minute. Sincer nici nu mai știu cât costă o cafea în oraș aici cred că este 8 lei un cappuccino din acela fițos cu frișcă, cred că acasă trece de 10 lei, dar îmi voi limita calculele pe orașul în care sunt. Să zicem 20 de zile în care merg la o singură cafea pe zi 160 de lei/lună și 1920 de lei pe an, pe vremuri calculam sumele în rate anticipate, numai din asta aș fi scurtat cu 2 luni creditul și mi se părea enorm.

2. Nu mai mânca în oraș, bine să nu fim exagerați, nu de mai mult de două ori pe lună, ce vrei tu prânzul sau cina. Din nou îmi amintesc o vreme când mâncam de vreo 4 ori pe săptămână de prânz în oraș. Nici nu ar fi fost nevoie să îmi iau prânzul la pachet în 20 de minute puteam ajunge  acasă să mănânc și apoi să mă întorc dar preferam prânzurile sociale cu conversații care oricum durau mai mult de o oră și deși plăcute după o vreme eram atât de obișnuită încât le lipsea elementul ăla de bucurie, de special, era ca masa în familie o chestie absolut banală care mă costa vreo 30-40 de lei pe zi.

De când m-am mutat ajung la restaurant de vreo 2 sau 3 ori pe lună chiar și raportat la 2 zile pe săptămână tot îmi păstrez 150 de lei și din afacerea asta.

3. Cumpără mărfuri generice sau măcar fă un efort și găsește oferte decente. Mai toți detergenții (încă folosesc capsule mai am până să evoluez la nucile de spun) sunt 1,ceva lei.

Am descoperit două metode de a ocoli asta, fie merg la unul din cele două magazine ale orașului care miraculos își permit să vândă aceeași detergenți veșnic la 1 leu capsula, fie atunci când prețul este 0,80 la supermarket iau vreo 3 pungi (da, va trebui să citești veșnic pe eticheta prețul/capsulă, altfel așa de frumos sunt anunțate reduceri de ai impresia că 1,25 e o mare afacere ceea ce e fals).

La 4 mașini pe săptămână pot obține undeva între 1 leu și 1,8 lei pe săptămână, știu că pare puțin dar 52 sau 93 de lei pe an se simt când nu ai resurse.

Folosesc aceleași metode și la restul produselor de igienă, săpunul lichid cumpărat când este redus de la 4,50 la 1,29, gelurile de duș la 400 ml cumpărate când transportul e gratuit și la 2 produse îl primești pe al treilea gratis.

Nu dau nume pentru că scopul meu nu este să fac reclamă dar dacă are cineva nevoie de informațiile pe care le-am strâns pe tema de unde e cel mai bine să cumperi produsul X le împărtășesc cu drag.

4.Învață să iubești pliantele supermarketurilor, le citesc cum citeam în tinerețe romanele cu duci exotici pentru că o dată ce le-ai integrat în programul tău săptămânal și ai învățat cum își organizează reducerile și ofertele cheltuielile pe tema mâncare, curățenie și nu numai se pot înjumătăți.

5. Stabilește-ți un buget săptămânal, pe asta am descoperit-o pe vremea când și fără vreo planificare din partea mea tot 50 de lei aveam să trec prin săptămână (da, au existat și vremurile alea), anul acesta m-am întors la idee am un buget de 200 de lei pe săptămâna din care ideal ar trebui să îmi achit tot ce cumpăr și facturile, mai puțin rata creditului și chiria. Mai păstrez 200 de lei ca rezervă, e totuși iarnă facturile mai ales la gaz te mai surprind.

Dacă mai rămân ceva bani la finalul săptămânii se reportează ca plus în următoarea și în loc de 200 voi avea 300. De regulă din diferențe îmi sponsorizez  cheltuielile care nu sunt must have, gen masaj, cărți, cercei, parfum.

Dacă situația ar fi neagră aș renunța la segmentul respectiv și aș redirecționa diferența rămasă spre un fond de rezervă sau o plată anticipată dar situația mea nu e atât de tragică așa că nu e necesar, dacă stai mai puțin bine acoperă întâi fondul de rezervă și ceva anticipat înainte de a găsi pe ce să îi dai.

Acum că scriu asta îmi dau seama ce drum lung am parcurs și că mi-ar fi relativ ușor să mă întorc la modul spartan de viață de acum 5-6 ani pentru că nu m-am îndepărtat foarte mult.

Face o listă mai mare de trucuri?

Buget, mon amour

          Se spune că nimic nu e mai nimicitor pe lumea asta decât o femeie trădată. Minciuni, nimic nu va bate vreodată bugetul trădat, plus că de regulă femeile, cel puțin cele pe care le știu eu, au lucruri mai bune de făcut cu timpul lor decât să te hăituiască pe tine și să îți strice ploile.

          Cu bugetul nu e chiar așa pentru că deși nu intenționează și nu depune niciun efort în sensul ăsta, el este pasiv agresiv per se, pur și simplu stă locului, acționează ca un bumerang și îți întoarce înapoi în cap deciziile mai puțin fericite de consum al banilor.

          Pe vremuri, acum 4 ani adică, fiind infinit mai tânără nu mi-am scris niciodată bugetul pentru că la orice oră din zi puteam să îmi amintesc exact pe ce s-au dus banii, faptul că atunci gestionam o casă iar acum trei nu are nicio legătură cu incapacitatea mea de a mai ști ce și de ce am plătit.

          De asemenea faptul că mi se pare că joc într-un film  la limita absurdului în care dimineață plătesc să zic factura la gaz și seara găsesc factura gaz în căsuța poștală, e drept pentru alt loc de consum și alt furnizor, nu are nicio legătură cu prezenta inițiativă.

          În ce constă inițiativa? Am decis eu cu mine că nu mai așteptăm să ne prindem cum funcționează Excelul și ne-am întors în comuna primitivă la hârtie și creion, bine agendă și știlou, în care  notez la finalul zilei fiecare leu care mi-a ieșit din buzunare. Dacă la finalul zilei nu îmi aduc aminte toți leii înseamnă că mi-au ieșit prea mulți și trebuie să iau măsuri.

          Nu mă aștept să descopăr că pământul e rotund dar aș vrea să știu exact unde dispar niște sute de lei de prin buget de nu le pot regăsi în niciun fel, nu de alta dar cred că sub scuza ”Aaaaa am plătit facturile ” de fapt îmi cumpăr multe lucruri care îmi folosesc numai la a-mi micșora spațiile de depozitare din casă. V-am zis că anul ăsta am scos din țiplă o frumoasă forma de guguluf fără de care pur și simplu nu am mai putut trăi în decembrie 2017? Numai 3 ani și 2 luni mi-au trebuit să ajung să o folosesc.

          Dacă stai și mai rău decât mine și nici nu ți-a trecut prin cap să îți faci vreodată un buget te invit la bord, primele 4 luni numai ne notăm pe ce se duc banii iar de prin mai începem să structurăm bugetul pe categorii: esențiale, necesare, mofturi și vedem unde și de ce putem scoate din cheltuieli.

          Scopul este ca la finalul lui 2021 să am un program decent de organizare și planificare a cheltuielilor, scop pe care îl voi atinge exceptând situația în care mă mut în alt oraș, ceea ce îmi va schimba total cheltuielile pentru casa numărul 3, adică exact aia în care stau eu.

          Culmea este că îmi doresc tare mult să întâmpin acest neajuns și să o iau de la capăt cu altă structură de buget în alt loc dar până atunci notăm cheltuielile și ținem pumnii să ni se întâmple mutarea.

Sare și piper

          Ieri am lipsit dar motivat, a fost o zi lungă, grea și complicată la lucru iar când am ajuns acasă nu am mai avut energie pentru încă o treabă de făcut.

          Ca atare ziua de ieri mi-a adus cadou de advent un liber de la scris pe blog, ceea ce s-a mai întâmplat și încă de multe ori în trecut, dar cu o înfloritură, nu m-am simțit vinovată că nu am apucat să fac ceva ce aveam pe lisă.

          Acum nu mai târziu de un an perfecționista din mine m-ar fi pus să scriu oricum pentru că așa am stabilit de dimineață și dacă ar fi fost absolut imposibil probabil la ora asta încă nu aș fi vorbit cu mine pentru că nu mi-aș fi iertat abaterea de la etalonul pe care mi l-am fixat.

          Așa că azi vorbim despre lucruri la care am învățat să renunț, nu toate pentru că nu am atâta timp ci unul singur: părul perfect, părul care poate să apară oricând pe coperta Vogue.

          Să ne înțelegem părul meu nu ar fi putut nici măcar în perioada în care mă stresam din cauza lui să apară pe copertă dar eu aș fi trăit permanent cu suferința de a nu avea părul perfect.

          Ce a implicat asta de-a lungul timpului? Au fost anii de bigudiuri furibunde în care mi-a fost absolut necesar să am bucle, apoi au venit anii cu vopsitul la fiecare trei săptămâni pentru că dacă tu ești blond cenușiu de felul tău și te vopsești negru albăstrui în trei săptămâni rădăcinile se vor vedea iar contrastul te va face să pari aproape cheală din cauza spațiilor mari dintre zonele intens colorate.

          După asta au venit alți ani de vopsit intens când a fost neapărată nevoie să am plete roșii, anii în care mi-am cumpărat două perii electrice una după alta, pentru că prima nu era rotativă, evident nu folosesc niciuna, de altfel mai nou nici uscătorul de păr nu-l mai folosesc.

          Au fost anii în care mi-a fost necesar să am păr lung, foarte lung, cât mai lung, deși el este fin și se așază infinit mai bine pe o lungime medie.

          Anul ăsta cu ocazia pandemiei care în afară de lucru nu m-a lăsat să merg nicăieri am descoperit curentul curly girl, ceea ce clar nu voi fi niciodată pentru simplul motiv că părul meu e drept.

          La fel de clar nu era să mă împiedic într-un detaliu așa că mi-am schimbat tehnica de scos apa din păr după baie și o parte din obiceiuri, nu am aprofundat însă până la a-mi lua prosop și perie specială, față de pernă de satin sau mătase, șampon CG adică fără multe ingrediente care mie oricum nu-mi spun nimic.

          Am început să folosesc balsam și mască, să nu îmi mai usuc părul forțat ci să îl las pur si simplu în pace. Sigur încă păcătuiesc și o voi mai face, nu citesc ambalajele șamponului, nu aplic proteine, nu stau 30 de minte cu masca pe păr, îl pieptăn ud pentru că altfel trebui să merg cu un aspirator atașat.

          Nu am și nu voi avea bucle dar am un păr mai sănătos, hidratat, pe care mi-am făcut curaj și l-am tăiat drastic prin mai. Încă mai am de tăiat serios de vreo două ori să scot partea vopsită dar nu e grav, a fost o nuanță apropiată de a lui efectul e mai degrabă de vopsit ombre.

          Și câștigul maxim a fost că nu mă mai vopsesc, nici nu mai iau în seamă costul financiar deși faceți voi socoteala câți bani îmi rămân de la 6-8 vopsiri pe an ( între 120 și 800 de lei funcție de vopsit acasă sau la salon iar dacă vrei un salon mai renumit până al 2400 de lei). Faptul că nu mai stau cu amoniacul în cap, nu îmi mai pun toate chimicalele aferente pe piele valorează cel puțin tot atât.

          Spre deosebire de acum niște ani când mă vopseam cu singura motivație că nornele nu mi-au nimerit culoarea părului, acum pe măsură ce firele albe care nici măcar în culoarea aia insipidă nu mai cresc și aș avea teoretic mai multe motive să apelez la vopsea, nu am nicio înclinație.

          Asta e, am păr alb cumva cred că nici omenirea și nici măcar lumea mea nu se vor prăbuși din cauza asta.

          Cine a mai renunțat în 2020 la un obicei pe care acum îl crede inutil dar înainte era must have?