Arhive categorie: chiar îmi trebuie?

Bucurii de ianuarie 3 cred

Această săptămână este dedicată lui Mardare care dintr-un virus oarecare pare că va deveni prietenul meu forever end ever, poate chiar sufletul meu pereche.

1.Coltisorul meu confortabil

În teorie canapeaua, în practică nu există așa ceva de vreme ce fiecare celulă mă doare indiferent unde aș sta. Aleg totuși canapeaua pentru că mă pot sprijini în mai multe puncte astfel încât să stau semiverticală și să nu declanșez un episod de tuse nașpa, pe alea le păstrez pentru noapte când încerc să mă întind în pat.

2.Un proiect creativ

Mi-am adus aminte că am firele astea prin casă îmi fac un  cardigan pentru serile de vară când parcă ai vrea ceva pe umeri dar parcă nu.

3.Tratatia saptamanii

            Grepfrut roz, plăcintă cu dovleac și plăcintă cu brânză. Am mâncat și niște supă chimică la plic, sunt dependentă de monoglutamat și gustul a fost minunat după ceaiul de cimbrișor, în același timp e o bombă de sodiu așa că vreo 3 zile nu m-au încăput inelele, încă nu le port aștept să mi revină degetele la normal.

      4. Lumini si luminite

            Pe lângă stelele verzi și mov pe care le văd când mă ridic sau când tușesc până nu mai am aer, bradul e încă pe poziții, probabil va rămâne acolo o vreme, era în plan să îl desfac azi sau mâine dar cine poate sta atât în picioare.

5 Grija de sine

            Practic toată săptămâna numai asta am făcut, tratând fiecare simptom adus de Mardare cu grijă marți antitusive, miercuri antitermice, joi antiinflamatoare, vineri mucolitice, tone de ceai, stat pe canapeluță citit și văzut filme.

            Mi-am adus aminte că mi-am cumpărat illo tempore o chestie care umidifică aerul și m-am tratat și cu ăla în care am pus sănătos ulei de eucalipt pe care nu îl suport dar e balsam pe sinusurile mele avariate.

6 Rugaciune/Recunostinta/Meditatie/Jurnal

            Sunt recunoscătoare Nornelor că au ales să îl aducă pe Mardare în viața mea marți după ce am terminat o chestie dificilă la lucru și în continuare săptămâna asta în care am două zile libere ca să pot să mă ocup cum se cuvine de relația asta. Ar fi fost interesant să mă descurc și cu el și cu job-ul și nu, câtă vreme nu sunt internată cu fire în vene la mine la lucru nu există chestii magico- religioase cum ar fi concediul medical.        

     Legătura la mon frere și Vitali, virusul lui, poate au avut o săptămână mai plină de bucurii deși mă îndoiesc să fie ei mai buni decât noi.

Povestea ta

Aceasta este blogul meu de vineri care evident apare sâmbătă pentru că în familia mea este o tradiție nescrisă în baza cărora între când facem ceva și când ar fi trebuit să facem acel ceva trebuie să existe minim 24 de ore decalaj indiferent dacă suntem în întârziere sau în avans.

          M-am apucat să citesc și eu Cum să îți transformi viața, de Nicole LePera sau cel puțin cred că m-am apucat a mea fiind în engleză și numindu-se How to do the work. Mă îndoiesc că o voi termina în timp util pentru a-i scrie recenzia în Clubul de carte care va fi postat aici 27 ianuarie seara ( aviz participanților să își posteze recenziile pe bloguri până atunci și să dea de știre).

          Dar citind-o mi-am amintit alte lucruri pe care le-am citit de-a lungul timpului, după vârsta de 4 ani începem să ne dezvoltăm ego-ul, personalitatea, să ascundem metaforicele cadavre în dulapuri și traumele în povești despre noi.

          Azi dimineață mi-a căzut sub ochi postarea cuiva pe Instagram, nu am reținut numele, care spunea că și-a petrecut un an schimbându-se și unul din lucrurile pe care le-a făcut a fost să își clarifice la  nivel de sine înalt cine vrea să fie: cum se îmbracă persoana care vrea ea să fie, cum vorbește, ce preocupări are, cum rezolvă probleme, cum își petrece timpul etc.

          Suntem povestea pe care ne-a spunem despre noi: suntem victime sau eroi, suntem frumoși sau urâți, deștepți sau proști, sănătoși sau bolnavi, veseli sau depresivi conform scenariului pe care noi ni-l scriem despre noi la nivelul gândurilor noastre care se transformă în credințe limitative sau de împuternicire.

O altă doamnă pe care o ascultam destul pe mult pe Youtube acum ceva timp Esther Hicks are o postare pe undeva în care repetă parcă la infinit ”O credință este un gând pe care îl gând pe care îl gândim repetat”.

          Acum dacă nu îți place povestea ta despre tine nu ai decât să o schimbi, dacă simți că nu ți se (mai) potrivește ajusteaz-o, nu la asta voiam să ajung ci la altceva.

          Am avut azi cu o prietenă una din conversațiile alea pe care le avem cu toții ”Ce mai faci?” ”Pe unde te-ai mai plimbat?” când a auzit că nu m-am plimbat reacția a fost de parcă anunțasem că vine apocalipsa ”Vai, dar ce trist!” în traducere ”De ce mai trăiești dacă nu bântui pe drumurile patriei cel puțin”.

          Nu m-am plimbat pentru că mie îmi place să stau acasă mai ales iarna, e frig și nu înțeleg de ce m-aș urca în mașină, să conduc( chestie care nu îmi place) pe drumuri umede și în zile în care se luminează pe la 8 și ceva și se întunecă de la 16 și ceva, să ajung într-un oraș în care e la fel de frig și plouă la fel, ca să ce? Să beau o cafea pe care o pot bea relaxata pe canapeaua din dotare citind și ascultând ploaia de la căldură? Să mă bântui pe străzi în vânt, eventual cu o umbrelă în mână și fiind nefericit că mi-e frig?

          Povestea pe care ți-o spui despre tine trebuie să te bucure, o vreme mi-am spus și eu că sunt o călătoare neobosită, că îmi place să colind lumea oricând. De asemenea pe vremuri mi-am povestit că iubesc petrecerile și aglomerările de oameni, că ador să ies în fiecare zi în târg să mă întâlnesc cu alte ființe extrem de sociale și câte altele nu mi-am povestit iar subconștientul meu credincios poveștii mele m-a dus în toate acele locuri unde culmea eram chiar mai nefericită decât de obicei.

          Așa că atunci când îți spui povestea ta despre tine ai grijă să fie ce vrei tu, cine ești tu, ce te face pe tine fericit, nu ce crezi că te-ar face popular, că ar fi bine să fii de dragul societății sau oamenilor din viața ta. Fiecare din noi are o viață și șansa de a spune o poveste nu lăsa pe altul să o scrie pentru tine.

          Dacă nu îți place să pleci de acasă când e frig e minunat, mai sunt o grămadă ca tine. Dacă petrecerile cu mai mult de 8 oameni și se par excesive, suntem măcar doi în situația asta. Dacă preferi să citești în loc să schiezi e la fel de bine.

          Fă-ți timp într-o zi și vezi dacă povestea pe care ți-o spui despre tine este autentică și te face fericit.

          Spor la cafeluță la toată lumea. (În mintea mea și într-o lume ideală, mă citiți sâmbătă dimineața la cafeluță 😊)

Cuvântul anului 2023 -Serenitate (II)

Bun așa cum v-am spus în postarea anterioară cuvântul anului 2023 la mine este ”Serenitate”

Al doilea punct în programul pentru a atinge serenitatea era îmbunătățirea minții și sufletului.

Cu îmbunătățirea minții e simplu, de vreme ce învățatul neorganizat ne-a dus undeva dar nu unde trebuia în iarna lui 2023 va trebui să facem ore de limbă străină cu un profesor real, via vreo aplicație pentru că la mine în târg nu am găsit

Avem de citit mult pe multe teme: psihologie, educație financiară, NLP și astea sunt numai lecturile de timp liber că va trebui să citim și pentru la lucru.

Fără îndoială că lista de lecturi va include și beletristică dar pe asta nu aș pune-o la îmbunătățirea minții ci a sufletului, la un loc cu scrisul.

Pentru că tot vorbim de scris la 1 martie 2023 a doua carte trebuie să fie gata de plecat spre editură. Dacă știți vreuna mișto nu că sfiiți să îmi spuneți în comentarii.

Nu știu dacă fix aici ar trebui să intre subpunctele următoare dar în primele trei luni am interdicție să cumpăr: haine, cărți, parfumuri, cosmetice și bijuterii.

Nu intenționez să mă retrag din societatea civilizată dar întâmplarea face că am deja destule din fiecare categorie.

Din nou frate-miu o să se înece cu berea dar ideea asta vine de la el. Când m-a întrebat dacă și citesc multele cărți pe care le cumpăr mi-am dat seama că deși le citesc o fac cu întârziere. Din lipsa timpului până să ajung la finalul unui lot de 10 cărți pe care am vrut musai să le citesc altfel nu le cumpăram a apărut deja o a 11 a pe care vreau să o citesc mai mult decât pe cele rămase și uite așa se tot schimbă ordinea și casa se umple de cărți pe care vreau să le citesc dar nu am când.

Pentru că sper să mă mut din nou în alt târg, evident tot în chirie,  pe măsură ce voi citi cărțile le și exilez acasă la Craiova unde pot sta cuminți până voi avea timp să decid ce păstrez și ce nu.

Dacă Nornele îmi surâd voi continua programul de a nu cumpăra cele de mai sus tot anul cu trei excepții: cartea cea nouă a Cameliei, când va fi să fie, cărțile necesare pentru lucru, în 2024 intenționez să dau un examen nou și nu ar fi o idee rea să mă apuc să învăț din 2023 și bijuterii de aur la un preț irezistibil, pentru că le văd ca o investiție a la long.

Evident nu o să ies în lume fără SPF dacă se termină sau fără pantofi dacă actualii decid să arunce prosopul.

Partea cu profitul din fiecare zi nu e financiară, urmăresc un sigur fel de profit : sufletesc. Vreau să mă bucur de ceva, să fiu recunoscătoare pentru cine sunt și ce am, să fiu mulțumită de cum rezolv lucrurile sau cum se rezolvă singure și toate astea în fiecare zi. V-ați ales cuvântul pentru 2023?

Sursa foto Pinterest

Cuvântul anului 2023 – Serenitate (I)

Poate e devreme să îmi aleg cuvântul anului următor dar la cât de aglomerat pare finalul de an prefer să mi-l aleg prea devreme decât deloc.

          Pentru 2023 mă voi axa pe Serenitate.

          Unul din motivele principale ar fi că dacă nu o fac am ceva șanse să îmi reduc durata de viață via stres.

          Și tocmai pentru că vreau să reduc stresul nu voi face planuri pentru 12luni ci mă voi limita la primele 3 urmând să reevaluez situația la final de martie.

          Serenitate în mintea mea înseamnă să fii în acord cu tine însăți și deasupra lumii, nu în sensul că tu ai fi mai bun ci în sensul că toate frecușurile societății nu te pot atinge.

          Ca să ajungi la nivelul ăsta de înțelepciune cred  că în mod paradoxal trebuie să te întorci la esențial, la principii care nu ar trebui să fie multe, prea multe reguli au obiceiul să se încurce între ele și să nu mai poate fi aplicată niciuna.

          Ce este esențial pentru mine? Să îmi întrețin vehiculul de transport în lumea asta. Să îmi îmbunătățesc mintea și sufletul. Să scot ceva profit de la fiecare zi pe care o trăiesc.

1.Azi prim parte vehiculul de transport care are nevoie de ceva exerciții, apă, mâncare simplă, nu multă dar de calitate.

Consecințele ideii:

-2 zile pe săptămână mișcare dar din aia serioasă și organizată cu fundul pe salteluța de yoga în shoulder bridge (nu judecați am învățat yoga pe youtube).

– șoc și groază vom tăia zahărul, bine nu o să devin aia care refuză o felie de tort la aniversarea cuiva, în plus sunt destul de sigură că smochinele, merișoarele și stafidele mele au ceva zahăr adăugat dar 95% din dulce va fi asigurat de fructe și miere (și ultima nu un borcan în caz de depresie conform obiceiului).

– frate-miu înghite berea aia înainte să citești punctul ăsta. Primele 3 luni NU (editare apărută grație unicului și irepetabilului meu frate) bem alcool ( exceptând din nou o aniversare- aia e  nu pot lăsa sărbătoriții la greu).

– deși nu am intoleranță la lactoză iubirea vieții mele -brânza, cu suratele ei iaurt și smântână nu sunt chiar alimentele cele mai bune pentru mine, așa că mi-e greu și să scriu asta: 3 luni fără ele. Cum nu sunt fan lapte vegetal ăla cu diverse uleiuri și zahăr am luat întru beta testing lapte de cocos la conservă, dacă ne înțelegem bine, dacă nu învățăm să trăim fără.

– ultima pe listă presupune prezența distinsei mele persoane în bucătărie aproape zilnic, dar într-un an o să îmi reorganizez caietul de rețete începând cu cele de iarnă.

Aparent a fost o decizie  bună să mă apuc atât de devreme pentru că e prea mult pentru o singură postare, deci ne auzim și data viitoare tot cu serenitatea.

Sursa Pinterest

Festina lente

După cum nu știți sunt fluentă în latină ( aș vrea eu), bine nu fluentă dar mai știu o expresie pe ici, pe colo. Așa că azi este rândul unei care îmi place mult ”Festina lente” pentru că slow living nu a fost inventat de generația noastră.

De fapt probabil nimic nu a fost inventat de  noi pentru prima dată și de când e pe aici planeta asta a văzut multe civilizații dând cu oiștea de gard.

Chiar acum beneficiez de unul din produsele civilizației. Mi-am amintit că am abonament pe Office 365 ca atare nu este nevoie să scriu, e suficient să dictez iar laptopul va scrie în locul meu. Pot să vă asigur că lucrurile merg mult mai repede așa.

Cum stăm la final de an 2022? Destul de rău, cum ar spune băbuțele din Chinteni și totuși, paradoxal, surprinzător de bine.

În continuare am suficient de lucru pentru 3 oameni. Tensiunea nu vrea sub nici o formă să coboare sub 15 cu 11, iar jurnalul de pe Goodreads mi-arată că sunt cu 13 cărți în urma programului, deși 48 de cărți chiar nu erau o mare provocare.

 De ce stau totuși bine? Pentru că deși am mult de lucru, nu mai resimt aceeași stare de tensiune interioară ca pe vremuri, am renunțat să merg la lucru în weekend-uri și încă mă țin de programul cu mâncarea cât de cât sănătoasă.

Evident nici o șansă să-mi termin cea de a doua carte sau măcar să mă gândesc la ce ar trebui să cuprindă, însă am mari speranțe că voi reuși să dau gata cele 13 cărți restante din programul de citit.

Astăzi, pentru că mi s-a adresat o întrebare de genul ăsta, o să vorbim despre mașini. Mai exact despre mașina mea. Mi-am cumpărat mașina pentru că eram convinsă că fix asta îmi lipsea să devin un șofer mai bun. După, am descoperit că sunt un șofer bun, atât că nu-mi place să conduc pe șoselele patriei unde prea puțină lumea respectă regulile de circulație și ca atare, coparticipanții au  o capacitate infinită de a te surprinde în mod neplăcut.

Dacă m-a ajutat să am mașină? Cu siguranță altfel nu aș fi putut să fac naveta un an de zile, efectiv nu exista nici o modalitate în care să ajung la lucru în timp util. Aveam la dispoziție numai un tren ți un drum care în mașină necesita 30 de minute pe sens ar fi avut ca alternativă un drum de 2 ore pe sens cu trenul. Pentru locuitul în oraș cu mijloace de transport nu mi-aș lua mașină, motiv pentru care am și trăit peste 35 de ani fără să am, e drept parte din anii ăștia nici nu am avut voie să conduc una.

Mi-am cumpărat o mașină second. Nu sunt în poziția să vă recomand și vouă, ce să vă luați. Nu mă pricep atât de bine, însă din experiență valoarea unei mașini imediat ce a părăsit reprezentanța în care a fost vândută scade cu 10 % și apoi aproape exponențial în cursul primilor 5  ani, până la jumătate sau mai puțin de jumătate din prețul de vânzare.

Ia o mașină adaptată nevoilor voastre, nu lua una cu două portiere dacă ai copii, crede-mă e greuț cu scosul lor din spate prin portiera din față și nu lua un jeep dacă stai într-un oraș supraaglomerat dacă nu vrei să îl vezi pocnit din prima zi de lăsat parcat undeva, presupunând că găsești loc de parcare.

Înainte de  a o  lua  am dus-o la un service unde a fost temeinic verificată. Și pot spune că nu m-a dezamăgit din 2019 nu a trebuit să-i schimb nimic din cauza ei.

A fost nevoie de schimbări dar au fost cumva marca ghinionului. Prima victimă a fost geamul din spate stânga, spart din cauza unei întrebări filosofale născută în mintea unui Gigel care tăia iarba în curtea unei instituții cu o motocoasă. Ce anume se întâmplă dacă încerci să tai și iarba dintre pavele? Se întâmplă că o bucățică din pavaj o să sară în fereastra mașinii parcate în apropiere.

A 2-a schimbare a fost în legătură directă cu prima, încă mă mai bântuie imaginile unui Mercedes de vreo 40 ori mai scump decât mașina mea, ale cărui roți erau bătute cu ciocanul într-un service din Moldova. Același lucru s-a întâmplat oarecum și la mine, schimbându-mi geamul au reușit să deterioreze mecanismul de ridicarea acestuia. Ca atare câteva luni mai târziu m-am trezit că butonul electric nu mai activează ridicarea ferestrei. Am optat pentru blocarea lui definitivă. Pentru că nu vreți să știți cum este să ți se deschidă fereastra de una singură pe autostradă la peste, 100 km la oră.

Ultima schimbare a fost datorată unor băieți muncitori care au încercat să îmi fure masca de plastica aflată imediat lângă parbriz, fără să reușească în totalitate. Ca atare și aceasta a zburat în timp ce mergeam nevinovată pe autostradă. Inițial am crezut că mi-a picat ceva de pe tir ul de alături vreo trei zecimi  de secundă am crezut că așa o să mor strivită de ceva căzut din tir dar am reușit să ajung acasă întreagă și se înlocuiesc piesa minune.

Dacă vă hotărâți să vă luați o mașină, să aveți în vedere că o să vă coste minim 2.000 RON numai s-o țineți în fața blocului. Și am în vedere verificarea tehnică periodică, asigurarea obligatorie, impozitul și locul de parcare. Consumabilele, respectiv motorină, ulei, anvelope iarnă/vară, antigel și toate celelalte, ca să nu mai vorbim de bușirea vreunei piese importante sunt peste. Așa că încercați să vă luați un model la care să puteți găsi produsele respective și aftermarket la prețuri decente.

Ultima chestie dar nu cea din urmă pe care trebuie să o aveți în vedere sunt amenzile, alea pentru viteză ajung până la vreo 1400 de lei deci odată cu mașina să vă asigurați și un buget de urgențe pentru categoria asta de cheltuieli și ideal ar fi să mergeți fără să încălcați regulile. Cum spuneam, festina lente, e mai important să ajungi acasă mai târziu decât la spital mai repede.

Eu conducând, imagine încărcată de fani pe Pinterest.

Lifespan

          Știu că nu e marți dar după atâta pauză nici nu am de gând să aștept cu povestea cărții pe care tocmai am terminat-o.

          Am lipsit din multe și variate motive : la lucru e un fel de nebunie isterică generalizată, am avut-o pe mama în vizită vreo 10 zile, mi s-au înecat corăbiile din alte cauze work related, au început filmele de Crăciun pe Diva și atât mai am energie în neuroni să fac – să mă uit la ele.

          Bun, am cumpărat Lifespan după ce m-am împiedicat de niște podcasturi cu David Sinclair. Am ascultat eu ce spune dar nu era chiar cea mai bună soluție pentru că eu nu am învățat engleza de maniera clasică la școală iar termenii sunt în mare parte specifici biologiei celulare, geneticii și alte domenii rudă încât a fost nevoie să apelez temeinic la dicționar și când am citit-o în română.

          De ce am cumpărat-o? Pentru că omul are 50 de ani și arată de vreo 30, o fi vorba de gene bune dar m-am gândit că or fi ceva rețete să le ajutăm și pe alea mai puțin bune să ne mențină așa.

          Despre carte? Hmmm….Am zis că niciodată nu voi critica o carte așa că uite ce vă așteaptă dacă o luați.

 Aparent are 400 de pagini în realitate vreo 50 sunt Note de subsol care nu sunt puse unde trebuie – la subsol ci la final ca să te poți întrerupe din ce citești, să cauți prin Note explicația și să  te întorci,  că de ce ar fi viața ușoară când poate fi grea?

          Glosarul prinde bine, altfel trebuie să cauți cuvintele în dicționar și să te întorci ca să nu citești ca un analfabet funcțional.

          Cartea are trei părți: trecutul- ca să înțelegi cum am evoluat, prezentul – ca să vezi pe unde suntem și viitorul – care sunt viziunile autorului despre cum vom putea să ne înghesuim minim 16 miliarde de bucăți pe planeta asta fără să o distrugem și să trăim până pe la 160 de ani muncind cu spor și având până în ultima zi.

          Deși omul e crescut în Australia sunt pagini întregi în care l-am bănuit că a făcut școala cu mine pe vremea când cream societatea multilateral dezvoltată a comunismului.

          Rețetele de longevitate sunt de trei feluri: de bun simț, farmaceutice și utopice la momentul ăsta.

          Cele de bun simț : viața se prelungește în condiții vitrege – aport redus de calorii, mișcare cât de intens se poate și cât de des se poate, temperaturi reduse care să ajute metabolismul bazal și grăsimea brună. Practic ceea ce pe vremuri foloseam drept banc ”să cresc mare și voinic/pe întuneric și pe frig/fără să consum nimic”.

          Cele mai noi descoperiri confirmă ceea ce ortodocșii, budiștii și probabil alte religii știau de 2000 de ani postul face bine, măcar o zi pe săptămână nu mânca, redu produsele de origine animală, evită alcoolul, evită țigările, evită lenevia, mișcă-te, nu ține casa la 30 de grade Celsius, ieși afară fără 200 de paltoane și 25 de fulare.

           Soluțiile farmaceutice prevăd suplimente metformină, rapamicină, nicotiamidă despre care știm că au niște efecte benefice dar și niște efecte mai puțin fericite. Când o să ajung la 90 de ani o să mă apuc și de astea pentru că în cel mai rău caz mă omoară dar nu e ca și când aș avea  multe de pierdut pe la vremea aia.

          Majoritatea suplimentelor sunt obținute din plante. Metformina de exemplu e derivată din spânz, așa că dacă nu am pierdut cu totul știința ceaiurilor și pomezilor din plante putem să trăim și fără suplimentele alea.

          Primele două părți ale cărții le-am citit ușor, erau informații științifice pertinente și concludente. A treia parte însă am terminat-o pe bază de voință pură.

E despre un univers în care banalele noastre ceasuri ne vor supraveghea permanent nivelul de minerale, vitamine, etc și ne vor trimite mesaje ce să mâncăm pentru echilibrare, despre cum vom avea ADN ul secvențiat ca să știm din momentul 0 cum să prevenim sau să tratăm personalizat bolile, despre cum vom munci la 150 de ani (v-am zis că are o obsesie cu asta), despre cum toate datele noastre biologice, medicale, genetice vor fi în cloud, despre cum vom primi la naștere un vaccin cu un virus latent iar la 40 de ani pastila care să îl declanșeze și să îl facă să ne întinerească.

          Nu că aș avea ceva împotriva celor de mai sus dar încă trăim într-o lume în care ne punem unii altora bombe în piețe din diverse cauze și ne piratăm sistemele informatice motive pentru care cred că sistemele utopice din mintea autorului mai au de așteptat vreo câteva sute de ani.

          Acestea fiind spuse mă duc să caut o carte ușurică despre care să scriu mai puțin tura viitoare.

Oglindă oglinjoară

          Blogul de azi va fi desemnat de frate-miu ca fiind ”de fete” niște zeci de ani mai târziu de când ne cunoaștem tot nu am idee dacă în mintea lui asta e o etichetă peiorativă sau admirativă.

          Una din greșelile fundamentale pe care le tot repet în cam toate interacțiunile mele este faptul că plec de la presupoziția că fiecare dintre oamenii cu care vorbesc sau interacționez au cel puțin aceleași cunoștințe ca mine despre subiect, de regulă sunt chiar înclinată să creditez cunoștințe mai mari.

          Cred că am mai vorbit pe undeva pe aici despre cosmetice dar blogul Irinei mi-a adus aminte despre ele.

          Pe măsură ce mă îmbunătățesc ( am decis că eu ca și vinul devin mai bună cu vârsta) multe din lucrurile care mă aduceau pe culmile disperării în tinerețe s-au pierdut.

          Pe la 20 de ani aveam nevoie de 2 ore să ies din casă, după ce îmi aplicam mai multe straturi succesive de cremă, fond de ten, pudră, blush etc menite să îmi ascundă fie și defectele imaginare. Nu o să dau vina pe revistele în care investeam o bucată bună a bugetului de pe atunci și care nu aveau decât fotografii cu modele cu ten ireal de porțelan și corpuri fără celulită, grăsime, pilozitate și în cea mai mare parte și fără haine.

          Eu am fost cea care a decis că revistele alea sunt mesagerii zeilor și că frumusețea trebuie să arate fix și neapărat așa. Cu timpul încrederea în mine a mai crescut, azi nici măcar variantele gratuite online nu le mai frunzăresc.

          Am învățat că important este să ai o piele sănătoasă, bine hidratată și protejată de efectele negative ale soarelui, în rest e normal să ai pori, e ok să ai un coș din când în când, e logic să ai cu vârsta riduri.

          Pe cale de consecință  rutina mea cosmetică s-a schimbat. Folosesc două creme veșnic: una pentru conturul ochilor și una hidratantă, aș putea folosi una singură dar îmi place ideea de a le separa, de regulă dermatocosmetice de vreme ce am fost binecuvântată cu acnee for ever.

          Trei lucruri le consider esențiale în rutină:

1.Demachierea, nici nu aș visa să merg la culcare fără să dau jos machiajul, etapa asta cuprinde două acte: prima uleioasă eu folosesc ulei pentru a face tot ce mi-am pus dimineața pe față, plus praful și particulele care au aderat din proprie inițiativă,  să plece . Poți folosi apă micelară în sensul ăsta sau ulei, preferatul meu este cel de măceșe dar dacă nu îl găsesc merge și cel de sâmburi de struguri, ambele au cifră oleică mică, dacă ai tenul uscat poate pentru tine este mai potrivit alt ulei.  A doua un gel spumant demachiant din nou prefer dermatocosmetic.

2.Hidratarea aici lucrurile variază după cât vrei să fii de dedicată cauzei, când am timp folosesc o apă florală (în cazul meu levănțică sau rozmarin), apoi un ser cu acid hialuronic și peste crema hidratantă. Când nu am timp apa florală e suficientă  sau oricare două de mai sus combinate.

3. Dimineața întotdeauna ultimul strat este crema cu factor de protecție peste 50, de preferat să aibă protecție UVA și UVB, motivul principal pentru care seara am o etapă uleioasă de demachiere. Acesta vine și în versiuni colorate care să suplinească fondul de ten dar pielea mea este extrem de deschisă la culoare așa că prefer să nu mă complic cu ele.

În afară de astea folosesc dimineața un ser cu cafeină pentru că odată cu îmbunătățirea am început să am ochii umflați dimineața iar serul ăsta ajută la reducerea problemei când apare, farduri pentru pleoape, eyeliner și rimel, aceleași de ani de zile, și aproape niciodată ruj ci balsam cu o idee de culoare.

Pentru un ten cu mult sebum un ser cu niacinamide aplicat regulat face minuni, unul cu acid azelaic, glicolic sau salicilic ajută la acnee iar vitamina ce ajută la ștergerea petelor de soare sau vârstă. (Dacă nu îți poți asuma că vei folosi zilnic cantitatea recomandată de spf – cam o linguriță pentru față, nu te atinge de astea)

Despre mărci nu pot zice că mă pricep, uleiurile și apele florale provin de la Mayam sau Solaris, serul de la The Ordinary sau Geek & Gorgeuos, cu cele de la Revox eu nu m-am înțeles grozav, crema cât mai lipsită de parfum : The Ordinary din nou, Uriage, Bioderma, La Roche Posay (evident câte una o dată și adaptate tenului meu), SPF de la Altruiste pe lângă cele de la care folosesc și cremele.

Cam atât despre cosmetice azi.

sursa foto Pinterest

Lagom este noul Hygge?

          Lagom este noul Hygge. Nu chiar dar trebuie să recunoașteți că sună tare bine ca titlu ca și cum aș fi devenit peste noapte unul din bloggeri influencer care chiar pot convinge oamenii să își schimbe viața.

          Aparent filosofiile de viață din țările nordice sunt pe val, așa că m-am apucat să învăț norvegiana, frate-miu păzea că vin! (dar nu chiar acum 😊)

          Despre Hygge s-a tot vorbit, este conceptul danez de confort genul ” ca acasă”. Presupune o bucurie a simțurilor, haine din materiale moi, pături pufoase, lumină caldă: lumânări, instalații de pom ( atât de mult îmi place termenul din engleză fairy lights – lumini de zâne), bețișoare parfumate, băi cu spumă, creme care să îți răsfețe pielea, ciocolată caldă, supe gustoase, cărți citite în liniște pe o terasă umbroasă în vară sau lângă un foc în iarnă.

          Unul din obiceiurile mele pe segmentul ăsta sunt cănile mari din porțelan gros  indiferent dacă sunt cu cafea, ceai sau ciocolată calde, pe care să le țin cu ambele mâini, din cauza unei circulații periferice proaste mâinile mele sunt veșnic reci și cănile alea calde îmi dau instant o stare de bine.

          Să revenim la Lagom care nu vine din Danemarca ci din Suedia și care înseamnă fix cât trebuie. Este o filosofie a echilibrului pe care natura a respectat-o de mii de ani înainte să intervenim noi. Știți cum e prea puțină apă e secetă și nu crește nimic, prea multă și ori e inundație, ori putrezesc toate, e nevoie de fix cât trebuie pentru viață.

          Cam așa e cu toate. Prea multe haine și mereu vei căuta ceva nou, prea puține și vei suferi de frig. Prea multă mâncare – riscurile asociate ( obezitate, tensiune ridicată etc),  prea puțină – malnutriție și moarte. Prea multă muncă – nicio viață, prea puțină – insuficiente resurse.

          Lagom are legătură cu imaginea generală. Dacă fiecare are exact cât trebuie există șanse să avem toți cât ne trebuie și să mai rămână. Pare să încurajeze o atitudine de a te descurca întâi cu ce ai la dispoziție și să folosești suplimentar numai dacă ce ai deja nu rezolvă problema.

          Și mai ales te pune să te gândești serios la ce înseamnă suficient pentru că uneori, în anumite domenii se pare că ”suficient” a devenit un cuvânt abstract și intraductibil din limba marțiană.

          Vă aduceți aminte provocările de pe blogurile de finanțe ale casei? Săptămâna fără cumpărături sau Luna în care gătim din cămară? Aș include astea în lagom, ne-am limitat la ce aveam si am descoperit că aveam exact cât trebuie ( nu îmi amintesc ca vreunii din noi să moară de foame în perioada aia, deși pe câteva bloguri nu s-a mai scris după aceea 😊).

          Ca atare toamna asta o să dau o șansă combinației de blândețe, hygge și lagom. (Mon frere când o să devin noul Osho o să poți spune că mă cunoșteai de când eram mici :P).

Slow living

          Septembrie luni, bine e vineri dar să nu ziceți că nu v-am prevestit cum o să  invadeze pe 5 septembrie Horia Brenciu orice mediu pe care se poate transmite muzică, mai puțin alea pe care sunt prea bătrână să le știu,  ale adolescenților post Tik Tok pentru că ei nu au auzit de Brenciu.

          Să revenim, luna începe extrem spre extraordinar de bine, vineri deprimată un pic de marea de tarabe care invadase urbea pentru că îi serbam zilele mi-am făcut un cadouaș, mulțam Claudia pentru imbold.

          Pe scurt aveam strânși bani să înlocuiesc centrala din apartamentul meu, ăla în care nu am apucat să stau pentru că m-am mutat cu lucrul prin juma’ de patrie. Am aranjat să plătesc în rate fără dobândă deci banii stăteau cumva metaforic și degeaba în cont.

          Ce face orice femeie care locuiește în mijlocul lui nicăieri și se trezește cu 10000 de lei fără destinație în cont? Exact o plată anticipată, tura asta cu reducerea ratei, ca atare de la 952 de lei pe lună conform noului scadențar se pare că voi plăti 650 de lei, practic pe la finalul anului aș putea să îmi mai fac un cadou de an nou.

          În rest încerc să mă vindec de FOMO care e un sindrom tare păcătos : Fear of missing out, mi se pare că așa puțin timp avem pe pământul ăsta că nu o să apuc să văd, să fac, să încerc nici 1% din ce aș avea posibilitatea.

          Rezultatul: mă apuc de atât de multe încât fiecare lucru pe care îl fac devine o bătălie cu mine. Le fac de făcut pentru că nu înțeleg noțiuni abstracte ca renunțarea dar nu mă mai bucur de ele.

          Așa că până la începutul anului 2023 nu voi mai începe nimic nou ( am început duminică un curs de norvegiană ca să nu îmi încalc promisiunea mai încolo).

          Din aceleași motive mi-am configurat tot zilele trecute un blog în engleză ( nu, distinsul meu frate, nu zic care să mă trollezi și pe acolo). Am decis că dacă tot încerc să stăpânesc la un nivel decent engleza cea mai bună metodă e să mă adresez nativilor, om vedea ce o să rezulte de aici.

          În septembrie deci mă voi bucura de schimbarea luminii în cea caldă de toamnă, de schimbarea culorilor pe muntele din fața și spatele casei, de ciocolată caldă în zilele cu ploaie, de cărțile pe care le-am început ( de citit și de scris), de cursurile începute ( sufăr un pic că nu pot ajunge la masterul de NLP dare era misiune imposibil chiar și pentru mine, bine nu imposibilă dar nu merita epuizarea), de mâncare gătită de mine în tihnă, de un pahar de vin și ce o mai veni spre mine prin grația divinității.

          Acum ceva timp cuvântul pe cale l-am ales pentru unul din anii trecuți a fost blândețe, în toamna asta intenționez să fiu blândă cu mine, să încetinesc  și să nu mai tratez viața ca pe o cursă de alergare garduri în contratimp.

          Evident  nu pot garanta că așa o să fie dar dacă nu încep sigur nu se va întâmpla.

Aurul spiridușilor

V-am zis că vă postesc ce fac cu banii salvați de la cumpărături inutile. Devin aur la propriu.

Există pe piață lingouri de la 2,5 grame la 1 kg marcate de Elveția, aur cu puritate de 24 k. Asta este forma pe care o alegi pentru economisire/Investiție pe o perioadă lungă. Exceptând șocurile economice prețul lui nu crește brusc și nu ai atâția bani, sau eu nu am, să câștig speculând așa.

          Lingourile de aur sunt pentru a fi lăsate copiilor sau nepoților, pentru că până atunci probabil își vor tripla valoarea.

          Sunt minunate pentru că într-o situație de genul Ucraina dacă trebuie să pleci, sunt ușor de ascuns și ușor de luat cu tine având valoare mare pe dimensiuni mici,  putând fi transformate în banii țării în care ajungi. E însă mai dificil să le vinzi în măsura în care ai nevoie urgentă de fonduri și de regulă dacă nu au trecut niște ani buni de la cumpărare vei ieși în pierdere.

          Aș zice că un lingou de 5 sau 10 grame pe an ar fi suficient.

          A doua formă a aurului este cel prelucrat bijuteriile în care este în aliaj având 14 k sau 18 k.  Eu una nu port aur, nu e metalul meu de suflet să zicem și 90% din timp bijuteriile mele sunt din argint.

          Dar de un an de câte ori îmi permit îmi cumpăr bijuterii din aur, spre deosebire de lingouri  e infinit mai ușor să îl schimbi înapoi în bani, chiar dacă și aici e posibil să pierzi din valoare.

          Ce am învățat cumpărând bijuterii?

          Evită pietrele prețioase, ca să le vinzi pe alea e nevoie de un specialist și de regulă vei pierde mai mult la cumpărare-vânzarea de diamante să zicem decât de aur simplu.

          În al doilea rând verifică costul pe gram, majoritatea bijutierilor au acum și posibilitatea de achiziționare online, unii chiar precizează că prețul e calculat pe obiect nu pe valoarea gramului de aur.

          Nu mică mi-a fost surpriza făcând calculele să descopăr că unii au gramul de aur la peste 400 de lei în vreme ce în bijuteriile clasice, alea fără blazon l-am găsit la 270 de ei.

          E drept cele pe care mi le cumpăr eu nu fac parte din nicio colecție renumită, nu cumpăr designul, nu cumpăr numele, nu cumpăr publicitatea, nu voi putea povesti niciodată despre inelul meu Chopard pentru că în situație de criză ceea ce mă interesează nu e precizia la detalii sau imaginația bijutierului ci cantitatea de aur conținută de obiect. Bonus dacă trebuie să le transform în bani nu voi avea niciun atașament emoțional cu bijuteria, poate după ceva de la Piaget aș suferi.

          Ultimul lucru pe care l-am avut de lămurit a fost locația, din nou Ucraina m-a făcut să mă gândesc la chestii care îmi mai trecuseră prin minte în timpul crizei din Grecia când era imposibil să scoți bani din bancomat pentru că nu mai erau, atunci m-am liniștit cu ideea unei cutii de valori în care să ții bani sau bijuterii.

          Faptul că e posibil să fie nevoie să pleci peste noapte, să nu se mai deschidă băncile, să fie bombardată clădirea în care tu aveai rezerve a pus cumva treaba asta în perspectivă, așa că deși cea mai mare parte a rezervelor este în bancă, am stabilit și vreo 3 locuri sigure diferite la care am acces independent de concursul altcuiva.

          Cam atât despre plasa de siguranță, data viitoare dacă nu am o idee mai urgentă vom vorbi despre pasul următor: investiții.

Sursă imagine Pinterest