Fata aia de la Frugalwoods are mare dreptate, comparațiile ne amărăsc viața, pentru că în mod esențial suntem ferm deciși să ne comparăm numai cu cei care o duc sau par că o duc mai bine decât noi. Să ne ferească Nornele și Ăl de sus să ne comparăm cu cei care o duc mai rău și să ne numărăm binecuvântările. A unsprezecea poruncă ar fi trebuit să fie ”Să nu te compari cu alții”

Recunosc nu pot da cu piatra că am în palmares păcatul ăsta dar măcar am priceput că nu e o idee bună și uneori chiar mă surpind asupra faptului, îmi trag o metaforică pălmuță și îmi îndrept gândurile spre pășuni mai verzi și mai fericite.

Oh știu că e greu când cele 4 prietene pe care le ai te anunță că se grăbesc la manichiură, masaj sau coafor în vreme ce tu faci în gând operații matematice complexe care presupun reduceri ale dobânzii ca urmare a unei plăți anticipate. Este momentul ăla în care un diavol mic și roșu îți șoptește suav la ureche că nu ăia 25 sau 100 de lei pe care îi presupune procedura or să determine schimbarea situației tale financiare și aproape te decizi să îți faci programare.

Știu că e greu când tu decizi să mergi pe jos ca să mai salvezi banii pentru un litru de benzină, ce să mai zic de o mașină întreagă și ceilalți coboară din vehicolele lor încălzite iarna și răcoroase vara.

Știu că e dificil când toată lumea apare în haine nou nouțe iar ale tale cele ”noi” sunt de la un second mai de Doamne ajută.

Și asta numai să vorbesc de suprafața icebergului, de lucrurile plăcute și ușoare, să nu mă aplec spre  gătitul acasă indiferent cât de obosit ești, de listele de cumpărături, de trucurile pentru scăderea facturilor la gaze sau curent sau apă. Lucrurile care cer de la tine multă disciplină pentru recompense aparent infinitezimale.

E greu, după vreo doi ani de zile tot îmi este greu să mă mențin în lumea mea disciplinata financiar. Sper că la un moment dat o să devină mai ușor, că încrederea mea în mine va atinge în sfârșit cotele necesare pentru a-mi da seama constant că sunt un om extraordinar, că sunt fericită și fără artificiile de mai sus, că în comparație cu miliarde de oameni am mai mult decât îmi trebuie și că viața mea așa cum e este plină și frumoasă.

Până atunci însă sunt în pregătire, zilele bune se intercalează cu cele de frustrare, privesc uneori spre cei care par să o ducă mai bine, alteori spre cei care par să o ducă mai greu și încerc pe cât posibil să îmi găsesc calea mea.

La urma urmelor nimeni nu a spus că va fi ușor dar sunt din ce în ce mai sigură că la finalul tunelului există lumina independeței financiare și a muncii din plăcere, nu din necesitate.

Există uneori lucruri spuse sau făcute să te lovească și care se dovedesc a fi un adevărat ajutor, în cazul meu un compliment.

Mă deplasam  fără chef spre piață să îmi achiziționez o pâine. Am decis să ies la 8 jumătate deși erau undeva la -18 cred, pentru că pe la 10, când e mai cald, la magazinul ăla se formează o coadăăăăăăă insuportabilă. E drept la 10 aș fi găsit și pâine cu semințe dar nici aia cu ulei de măsline nu e rea.

Și cum mergeam eu așa tremurând pe interior am decis să duc și gunoiul ca să nu mai ies azi din vastele apartamente., care gunoi pe o săptămână era undeva la jumătate de pungă.

Amu’ lângă containerele noatre îți fac veacul niște cetățeni care tot caută diverse, la o adică fac un bine că aleg cutiile de metal, sticle de plastic, cartoane și le duc la reciclat bănui.

Pe când mă apropiam și era clar că am de lăsat ceva, unul din copii pornise spre mine cu intenția să îmi ia plasa, punct pentru el, că e mai ușor să alegi ce vrei din plasă decât să te urci în ditamai tomberonul după ce plasa a ajuns în el.

Cam pe atunci o aud pe maică-sa strigându-l să vină înapoi, relativ nervoasă ”Că asta nu aruncă decât gunoi”.

Mă gândesc că am făcut ceva pași pe calea bună dacă profesioniștii recuperărilor consideră că arunc numai ce nu se mai poate folosi/recicla în nici un fel .

Când am scris articolul cu petrecerile pentru copii nu m-am gândit că va stârni atâtea reacții, de regulă ăsta este un blog calm cu 4-5 comentarii maxim pe articol și atât.

Ca să fim în clar mie toate petrecerile astea de diverse zile cu peste 10 oameni prezenți mi se par excesive și inutile,  dar o fi vârsta, de la o vreme te vezi cu oamenii să vorbești și nu poți vorbi liniștit când sunt atâția alții în jur.

Că am ceva în plus împotriva petrecerilor pentru plozi, adică până la 6 ani, e clar,  că mi se par prea mici, cred că ar fi la fel încântați de o vizită la un loc de joacă împreună cu vreo 2 amici.

De asemenea indiferent de vârsta minorului când salariul tău e la aproape 1500 de lei pe lună cred că te joci cu focul când îi organizezi o petrecere de 5 ore care te costă 2500 de lei. Sigur, e alegerea ta dacă preferi să ți se acumuleze datoriile numai pentru a face și tu ce fac ceilalți, poate restul își permit, poate ei nici nu trebuie să economiească darmite să deie toți banii din casă pentru asta.

Când îmi scriu blogul nu mă gândesc la câți bani câștig eu, de altfel nici când îmi planific cheltuielile nu o fac, pentru că aș fi tentată să trăiesc ceva mai en rose decât o fac. Aș putea considera creditul un dat firesc la vieții mele și să mă întind cât îmi permite diferența dintre rate și venit.

Undeva în creierul meu există însă o legătură care îmi șoptește că până nu termin cu datoriile toți banii mei sunt de fapt ai băncii, așa că îmi limitez cât pot cheltuilelile ca să scap. Niciodată nu am în vedere un buget mai mare de 1500 de lei pe lună pentru a-mi achita rata curentă și toate cele, restul urmând să meargă pe anticipat.

Este desigur o opțiune, fiecare își organizează bugetul așa cum se simte mai bine. Știu însă ce fac și ce aș face date fiind niște coordonate.

Așa cum spuneam articolul precedent mi-a dat senzația că a atacat într-o zonă de confort și a determinat reacții, ceea ce mi-a plăcut, pentru că lucrurile cele mai interesante nu le aflăm când gândim teoretic niște lucruri ci atunci când suntem în mijlocul situației, când ceva din felul nostru de a fi sau de a trăi este pus în dicuție.

Ca atare cred că voi repeta ideea și voi căuta lucruri care mă scot din zona mea de confort despre care să scriu. Chiar mă gândesc serios să găsesc o listă de tabu-uri în domeniul banilor, asta ar trebui să dinamizeze un pic treburile 🙂

Așa cum știm sau aflăm acum eu n-am copii, dar Dumnezeu are grijă să învăț până oi avea din experiențele prietenilor mei care au.

Luna asta am nu mai puțin de trei prieteni cu bugetul devalizat dar nu din cauza copiilor ci din cauza orgoliului sau spiritului de conformism, nu se știe.

Despre ce e vorba? Este ziua copiilor.

În copilărie și tinerețile mele  știu că primeam tort de ziua mea, de regulă manufacturat de mama, după clasa a 4 a manufacturat de mine. Dacă se întâmpla să treacă pe acolo ăia trei prieteni pe care îi aveam primeau o felie de tort și după aia ne jucam fix ca în orice altă zi de la Dumnezeu.

Când ziua pica în vreme de școală, familia te dota cu două cutii de bomboane și te trimitea în câmpul muncii cum ar veni, eu pățeam asta numai de ziua numelui când trebuia să dau bomboane și să mă las pupată de toată lumea chestie care îmi displăcea profund până în ficat.

Abia prin liceu, dap am înflorit așa târziu că nici acum nu-s sigură că am terminat, am început să suport cu stoicism pupăturile clasei pentru că pe acolo erau și ăia doi la care am visat atât simultan cât și consecutiv, demodat ca pe vremea noastră, de-a lungul ălor patru ani.

Așa că acum am privit fascinată ca de cobră cum s-a alergat după locație, sunt trei sau patru în târg tot timpul ocupate, după rochia de zână, după tiara corespunzătoare, păpușa care probabil în loc de caca produce curcubee la cât costă, tortul cu 7 turnuri roz bombon, invitații cu dantele la fel de roz pentru cei 15 prieteni la catarama ai ploadei de 3 ani.

În ziua eventului, ploada s-a jucat cu ea însăși, nici cu păpușa, nici cu restul copiilor, s-a lăsat pictată pe față cu forța, s-a speriat de Zâna Bună care anima eventul, e drept și io și cred că și jumate din tătici, a ciugulit din tort și într-un final apoteotic a terminat cheful în chiloți pe motiv că între plănuirea evenimentului și petrecere ea trecuse de la prințesă la astronaut.

Cu ocazia asta au fost hrăniți, amuzați și guguliți 15 plozi plus 24 de părinți, că o parte din ei au venit cu doi însoțitori și distrugerile au fost evaluate la 2500 de lei.

Săptămâna viitoare repetăm afacerea pentru un băiețel mult mai mare de patru ani.

Amu’ oi fi io nebună dar dacă îmi spui că la 3 ani copilul tău pricepe noțiunea de prieten și are fix 15 cât sunt în grupă la grădi ai nevoie de terapie. Dacă o să aibă 15 prieteni în toată viața o să fie norocos.

Dacă va ține minte ceva din poveste este tot de categoria miracolului, dacă îți închipui că s-a distrat pentru că ai organizat tot tămbălăul de mai sus citește iar aliniatul anterior.

Și ce mă uluiește e că nimeni nu vrea să recunoasăc adevărul: nu facem asta pentru copii, într-o lume în care muncim 90% din timp, copilul s-ar distra de minune dacă i-am oferi o zi întreagă, să ne jucăm cu el, să ne plimbăm cu el, să ceva cu el.O facem pentru că nu știm când să spunem nu presiunii sociale de a ne alinia la ce fac alții. Nu copilul se simte prost că 3 din grupă au petreceri din astea ci tu ai un sentiment de vină că nu poți să îi dai luna de pe cer sau măcar ce le dau alții plozilor din apropiere.

Și te stresezi și îți întinzi aiurea niște datorii și îți faci altele ca să ”fii în rândul lumii” în loc să te oprești cinci minute și să te întrebi dacă ți se potrivește rândul ăla.

Iar treaba asta se perpetuează, am văzut majorate organizate cu bugetul unei nunți, artificii, tort cu rachete și de la 50 de invitați în sus, rochii de bal și trupă cu onorariu în mii de eruo pe oră, plătite din împrumuturi făcute de părinți.

Am prieteni care de ziua lor ar fi vrut să fugă în lume 3 zile dar în schimb au organizat ceva la un restaurant că era mai simplu decât acasă pentru ”nu se face să nu dai un șpriț de ziua ta”.

E ziua ta. Adică faci ce vrei tu în măsura în care  poți, de ce să te chinui să păstrezi niște aparențe și  era să zic să îi faci pe alții fericiți dar îmi aduc aminte niște niversări din astea la care am mers că nu aveam încotro și numai fericită nu am fost.

Revenind însă la părinți dacă la 3 ani petrecerea te costă 2500 de lei și prețurile cresc, nu ar fi mai inteligent să pui banii ăia într-un cont și al 18 ani să îi poți plăti studiile la o universitate buna la care nu a primit bursă? Sau să îi plătești fără probleme viața de sudent dacă a nimerit la buget? Sau să fie un început pentru ce s-o decide el să facă cu viața lui?

Adică păstrînd costurile neschimbate de 25oo de lei/ petrecere sunt totuși 10000 de Euro în 18 ani. Da, am înmulțit cu 18 că de la primul an de când tot serbăm inițial cu prietenii părinților apoi cu ai plodului, apoi cu toți că e democrație.

În caz că vă întrebați pe unde sunt, profit de frigul de afară să șed în casă și să croșetez.

Asta este păturica nouă așa cum îmi iese mie

Și aici este tutorialul, nici eu nu am înțeles ce spune femeia în germană sau olandeză sau ce o vorbi ea dar m-am lămurit din ce face .

Unii dintre noi suntem afară să ne jucăm în zăpadă, eu beau ceai și caut reduceri.

Recunosc, pentru mine însămi nu sunt o tentație, pur și simplu mi-e paralel dacă beau ceai din cană de porțelan japonez pictată manual de familia imperială sau  o cană de 1,5 lei de la magazinul din colț. În momentul ăsta al vieții mele am decis să mă îngrijesc de aspectele poetice ale existenței cu buget redus.

Dar dacă vă plac lucrurile frumoase, dacă aveți mai multă grijă de ele decât am eu, ce rost are să dai 70 de lei pe o cană care îți va scăpa din mâini, după cum te cunoști, dacă ai o afacere în care folosești ceainice și căni de cafea și farfurii pentru tort, băieții de la Elefant au zilele astea reduceri frumoase un set pentru ceai care înainte era 1093 de lei și acum e 450 se cheamă la reducere.

Aș fi însă tentată de prosoape, da, în casa mea parcă nu sunt niciodată suficiente iar unele care în floarea vârstei costau 150 de lei bucata iar acum au ajund 40, practic prețul de la supermarket devin o idee de luat în considerare

Reduceri interesante par să aibă și telefoanele  deștepte, de la 4200 la 3500 de lei e ceva.

La cărți domnul Kiyosaki tocmai a coborât la 20 de lei cu Tată bogat, tată sărac 

Link-urile sunt afiliate, adică voi primi bani dacă se decide cineva să cumpere pornind de pe ele, dar scopul articolului nu este ăsta, din ce în ce mai mult mă conving că dincolo de vinerile colorate și ajunul Crăciunului, reducerile foarte serioase apar în ianuarie, pentru că deja finanțele au fost epuizate de sărbători, poate sunt și niște împrumuturi de returnat și atunci oamenii cumpără numai strictul necesar, e nevoie să vii cu o ofertă foarte specială să îl convingi pe om să crească pasivul bugetului cumpărând ceva fără care poate trăi, cum ar fi să vinzi in ianuarie la 40% din prețul pe care îl vei cere în aprilie.