nu așa plănuisem să scriu despre proza de Pisică. trebuia să fie într-un week-end cu soare și liniștit, într-o pauza de discuții mai mult sau mai puțin filosofice în familie.

          este un week-end cu soare și atât de liniștit cât poate fi ceva încremenit în așteptare, așa că recenzia de azi vine la pachet cu tot calmul pe care 10 ore de meditație îl poate aduce.

          cartea asta este pentru tine dacă te-ai născut în zodia visătorului și ai moștenit din familie genele melancoliei, dacă înțelegi măcar 10% din ce vrea să zică ” les neiges d’antan” sau dacă vrei să înțelegi de acum încolo.

nu pot să nu fiu subiectivă pentru că bucăți din cartea asta sunt rupte din amintirile mele ca o pâine caldă proaspăt scoasă din cuptor, mai dau o pagină și din cuvintele poveștii se ridică imaginea unei alte zile în care una din discuțiile alea de familie au avut loc.

nu este o carte pe care să o citești cap coadă, sau eu nu așa o fac, nici măcar pagină după pagină, de fiecare dată când trec pe lângă ea o deschid și citesc povestea care a vrut să mi se dezvăluie dar fiecare ar fără îndoială propriul mod de abordare.

așa cum știm deja până la ora asta nu o să povestesc despre subiect, nu e treaba mea să fac rezumatul cărții, ci despre senzațiile pe care ți le lasă.

proza de Pisică este un suflet spart în bucăți și apoi reasamblat ca un mozaic strălucitor pe alocuri, șters de timp în altele dar fiecare bucată purtând o poveste, fiecare îmbinare de bucăți schimbând sensul bucăților individuale, un glob de sticlă cu vitralii în care arde ființa scriitorului lăsând imagini diferite să se formeze pe pereții sufletelor cititorului.

inutil să precizez nu vor exista două imagini la fel pentru că sufletele noastre au culori , netezimi, densități și istorii diferite, pentru unii va fi o poveste în lumea distopică în care trăim, pentru alții o scriere sf, pentru câțiva oglindă.

dacă v-am făcut curioși cartea se găsește pe libris, pe cărturești și la editura mamă.

eu mă întorc să mai deschid odată cartea, să las o poveste nouă să îmi tatueze mintea și să mă întorc pentru câteva minute într-o vreme în care lumea mea era un adăpost sigur pentru visători.