Arhive autor: mm

Cum ar fi ……?

Cinci ani sau mai bine am amânat să citesc cartea asta. Poate nu era momentul ca noi două să ne întâlnim, poate era dar am avut neinspirata idee să văd filmul.

Recunosc niciodata nu mi-a plăcut Julia Roberts, absolut fiecare din filmele în care am văzut-o a pierdut puncte în clasamentul meu din cauza ei, poate și cu actorii e la fel cum e cu orice alt om, cu unii ne potrivim  instant, cu unii ia ceva timp și muncă iar cu unii nu se va întâmpla niciodată, eu și ea suntem din ultima categorie, de fapt de la o vreme am încetat să încerc sa îi văd filmele și gata.

Cartea în schimb este pentru tine daca în ultimii ani te-ai simțit măcar o dată rătăcită în viața ta, dacă ai privit în jur și te-ai întrebat cum ai ajuns tu în relații cu oamenii ăia, ce cauți la slujba ta, în casa sau în orașul tău.

Exista un moment în care te oprești și îți dai seama clar că toate planurile pe care ți le-ai făcut până atunci, toate proiectele în care ai investit timp și bani și părți din tine, de fapt nu sunt ce îți trebuie ție.

Un moment în care faci calcule cât din viața ta este ce ți-ai dorit tu să se întâmple pentru că rezonai cu lucrurile alea și cât pentru că asta a fost educația sociala pe care ai primit-o.

Cum ar fi să trezești într-o zi profesor dar să îți dai seama că tu ai vrea să călătorești, să te trezești încercând să ai un copil pentru că este timpul, pentru că relația ta a ajuns în punctul acela, pentru că vârsta ta chiar a depășit un pic momentul optim, pentru că 200% din oamenii cu care relaționezi te întreabă când o să îl faci, însă în sinea ta să vrei numai să îți iei rucsacul și să pleci, fără vreo obligație pe lume?

Cum ar fi să fii sincer cu tine? Să te întrebi ce vrei tu, ce te-ar face pe tine fericit? Să îți oferi un croissant și un cappuccino pe o terasa undeva, într-un moment de desăvârșită pace în timp ce oamenii aleargă în jurul tău urmărindu-și planurile care nici nu este sigur că sunt ale lor?

Cum ar fi să îți dai timp să vorbești cu Dumnezeu? Să înțelegi că e acolo pentru tine și nu te va părăsi niciodată pentru că tu ești un fragment minuscul din El sau pentru că El e o scânteie din tine?

Cum ar fi să meditezi la tot și la toate până simți universul curgându-ți prin vene? Și să îți descoperi menirea, lucrul pe care te-ai născut să îl faci, care te completează în sfârșit?

Încă mă întreb la vreo săptămână după ce am închis cartea cum ar fi să zâmbești cu ficatul.

Dincolo de poveste, care este liniara și pe care o poți intui din fila 1 a cărții, astea sunt întrebările la care te face să te gândești.

Cum ar fi să …..?

Beautiful young woman sitting in wheat and enjoy

Cum s-au dus doua luni

Nu-mi vine să cred că obiceiul meu ordonat de a scrie pe blog cel puțin de 3 ori pe săptămâna a dispărut peste noapte, bine a dispărut în doi ani dar mie așa mi se pare.

Văd că am mai trecut pe aici în martie, la început de martie și țin minte că îmi propusesem sa scriu măcar o dată pe săptămână.

Ce am făcut în schimb? Nimic productiv sau, mă rog, aproape nimic.

Mi-am făcut cont de Instagram, pe persoana fizică și pierd niște minute bune cu fotografiile de acolo.

Am venit într-o zi acasă prea obosită să fac altceva și am zis să mă joc un pic, sa aleg ceva online ca să nu îmi ocup calculatorul. Forge of empires nu a fost o alegere bună, e un joc de strategie și eu sunt genul care urmărește proiectele, le dezvolta, așa că în loc să mă deconectez jumatate de ora atunci, azi dimineața mi-am dat seama ca administrez un oraș din Evul mediu târziu. Mai rău decât atât în loc să îmi beau liniștită cafeaua, m-am conectat să strâng chiriile și să să dau drumul unui ciclu de producție.

Totuși cred că am avea toți nevoie să încercăm măcar o dată jocurile astea pentru a învăța cum să ne ferim pe noi sau copii de așa ceva. E incredibil cât de ușor reușesc să ți se insinueze în programul zilnic și cât de greu le îndepărtezi.

Am citit câteva cărți drăguțe și una pentru care era timpul potrivit în viața mea, săptămâna asta voi încerca să scriu despre ”Mănâncă, roagă-te, iubește” căreia filmul i-a făcut un mare deserviciu.

Nu am mers la fel de bine cu planul de  rambursare anticipata dar mi-am luat mașină, second, cash și minunată. Aștept de la ea o vara pe drum în care sa descopăr zona în care locuiesc și pe care mai bine de un an jumatate am ignorat-o pentru că infrasctructura de transport local din România este cum o știm și nu îți prea permite sa vezi mare lucru.

Mă mut, nu din oraș ci din apartamentul în care stau acum. Am descoperit partea proasta a statului în chirie, e posibil sa te muți când nu vrei și e posibil sa fie greu sa gasești altceva care să îți placă. Și din partea cu mutatul am tras niște concluzii.

Ideea de bază este ca, daca reușesc să mă țin departe de jucatul pe calculator, ar trebui să pot scrie de 3 ori pe săptămână și să vă povestesc în detaliu cele de mai sus și ce am învăța din ele, poate ajuta pe cineva sa faca aceleași greșeli, poate dă cuiva o idee, cine știe?

Wish me luck și să vedem daca scriu ceva vineri :).

PS Fotografia este de la vreo 15 km de casa si este ce astept sa vizitez in vara asta

clopotiva

Cătinel prin viață

S-a întâmplat din nou, nu știu cum dar periodic încep să nu mai văd pădurea din cauza copacilor. Mai pățește cineva asta?

Cumva în succesiunea zilelor pierd din vedere lucruri importante , cum ar fi faptul că nu am aterizat pe lumea asta numai pentru a-mi face treaba, pentru a-mi plăti datoriile, pentru a pune lucruri în ordine. De fapt am bănuiala că nici una din cele de mai sus nu au vreo legătură cu motivele pentru care exist.

Așa că dacă nu sunt un accident întâmplător am venit pentru a mă bucura de viață, pe de altă parte chiar daca sunt urmarea haotică a unui accident care a dat naștere unui întreg univers și atunci în mod clar nu mi-a fost predefinit un rost aleg să trec prin viața asta bucurându-mă de ea.

Indiferent cum m-am ales cu viața energia mea ar trebui sa fie dedicata unui scop extrem de clar : sa fiu fericită.

Dacă m-a ajutat să pun ordine in viața financiară, bine, recunosc, am început să pun ordine, nu sunt încă în vârful muntelui, mă gândesc că blogul ăsta ar putea sa mă ajute sa pun ordine si in restul vieții mele.

Și pentru că este deja martie…..hmmm și uite așa începe în loc să mă bucur de drum încep să fac programe pe care ar trebui sa le duc la bun sfârșit și apoi sa mă stresez că nu sunt cu ele la zi.

Nu știu dacă voi sunteți la fel dar eu îmi pot arunca în aer fericirea prezentă pentru că nu am făcut destule, conform programului, pentru fericirea viitoare.

Așa că fără să pun niște limite de timp  pentru moment :

1.mă voi întoarce la tricotat și croșetat care îmi dau voie să îmi văd gândurile venind și plecând.

2.voi continua să citesc câte un pic în fiecare zi și voi continua noua mea alegere de a citi mai multe cărți în același timp. Lectura ar trebui să mă bucure nu? Dacă azi nu am dispoziție pentru o carte polițistă de ce să mă chinui numai pentru că nu pot începe o carte nouă înainte de a o termina pe cea deja începută?

  1. o zi pe săptămâna: sâmbătă sau duminica va fi petrecuta afara în aer liber de vreme ce tot am suficient aer liber, munți și păduri în zona
  2. voi tăia de pe lista nevoia de a depăși standardele ( nu găsesc traducerea cea mai buna pentru overachievement).
  3. mai dau o șansa conceptului de a-mi încetini viața, nu vreau sa ajung la finalul ei și să am sentimentul că a trecut într-o clipită pentru că m-am grăbit atât de tare sa ajung la următorul punct de pe listă încât nu am avut timp să mă bucur de cel în care sunt.

blog

 

Din România

Azi am fost la cumpărături, nu multe că nu consum așa mult, îmi trebuiau chestii simple de supraviețuire pentru vreo 3 zile si mi-era dor de o salată. Am trecut prin piață ieri de dimineață și salata era destul de pe moarte așa că azi m-am orientat spre aia gata ambalata și tăiata de la supermarket.

Dacă tot am ajuns acolo am aruncat un ochi și pe la restul așa să nu mă plictisesc, nu m-au interesat decât produsele din lapte pt că la carne ma uit odata pe luna si atunci la magazinul unui abator local sau al unei microferme locale.

Nu aveți idee câte produse a trebuit să citesc si să pun la loc pe raft în căutarea frazei magice ” țara de provenineță a laptelui : România”, practic tot magazinul.

Ce am descoperit? Un singur fel de cașcaval dintr-un raft întreg, un sortiment de telemea cu trei subspecii mi-am și luat de altfel din ea, din cea de capră, nu știu încă dacă îmi și place abia mâine o gust.

La mozzarela nici măcar nu scria de unde provine laptele, la iaurtul în recipient de 1 l scria sa verific baza ambalajului, poate nu știu eu codurile dar baza ambalajului nu avea pe înțelesul consumatorului nicio țară trecută, la cel de 400 ml scria să verific capacul e drept era ștanțat un număr cu un RO la final dar n-am pus bază, aveau totusi unul cu 2% pe care aveam România, la final nu am luat, mie îmi trebuia de 3.5%.

La unt recunosc nu m-am uitat și nici la lapte pentru că nu beau.

Am avut nevoie de 40 de minute să cumpăr un pachețel de brânză, data viitoare e mai ușor, dacă mi-a plăcut știu exact ce iau dacă nu, asta e mai citesc o tura, mai sunt magazine în care să citesc.

De ce vreau să scrie asta? Pentru că îmi aduc aminte de zile lungi de vară în care mergeam cu vaca, cu oile, cu caprele, de serile târzii și diminețile înainte de răsărit în care laptele trebuia muls și dus la centrul de colectare pentru mai puțin de 1 leu litrul.

Știu că nu din pachetul meu de telemea se va simți o schimbare semnificativă dar tot cred în ideea de masă critică, tot cred ca daca vom continua sa cumpărăm lapte din România, cererea va crește și că producătorul o să primească măcar un preț decent.

Supermarketurile înțeleg poate mai bine ca oricine principiul cerere ofertă, dacă vreme de două luni produsele cu lapte de provenineță : Polonia, Germania, Ungaria rămân în raft din a treia vor aduce mai puțin spre deloc.

Da, profitul va merge spre o multinațională care deține magazinul de desfacere, da, va câștiga și multinaționala care procesează, nu știu dacă mai exista vreo firmă românească și accesibilă oriunde, dar va crește și suma primită de producătorul laptelui.

Cred sincer că una din problemele noastre fundamentale este că așteptăm să fim ajutați și fără îndoială sunt prea optimistă dar cum ar fi dacă ne-am ajuta singuri?

blog

Scriu mai puțin

Scriu mai puțin însă cumva trăiesc mai mult. Știu ziua are tot 24 de ore, poate chiar mai puțin daca iau în seama modificările rezonanței Schumann dar am învățat cumva să îmi fac din timp un aliat.

Am mai învățat și să nu cred nici măcar tot ceea ce gândesc dar ce văd sau aud, așa că acum îmi petrec ceva timp zilnic punând totul în cumpănă.

Dacă îmi lipsește ceva din orașul mare sunt distanțele, făceam în medie 2 kilometri să ajung din punctul A în punctul B și îi foloseam să vorbesc cu mine și să punem țara la cale. Acum am în jur de 600/700 de metri către oriunde. E drept când vremea e frumoasa se întâmplă să o iau spre casă pe drumul care are trei kilometri si ocolește orașul, dar nu e același lucru.

Am învățat că nu sunt grasă și nici dizgrațioasă pentru că nu e nevoie să mă compar cu fotografiile retușate ale modelelor , am învățat că și ele în fotografii neprelucrate cu grija sunt obișnuite, nu au aura de strălucire a perfecțiunii cu care ne vând încă un echipament sortiv, încă  un abonament la o aplicație, încă un supliment.

Sigur daca te simți bine făcând exerciții mergi la sală, dacă nu alege ceva care ti se potriveste sau pur si simplu plimbă-te, danseaza în casa, sari coarda, lucrează o grădină, urcă un munte.

Am învățat că porii mei deschiși nu sunt tocmai craterele lunare pe care mi le imaginez când dau de câte o reclama la cosmetice, asta e nu o să am niciodata piele de porțelan dar nici nu îmi scade calitatea vieții din cauza asta. Așa că privesc în altă parte când cineva încearca să îmi vândă încă un set de superpastile care ma vor transforma în Zâna Zânelor dar îmi vor afecta ficatul, stomacul, echilibrul hormonal, lucruri din astea minore care nici nu contează în fața unui ten perfect.

Da, folosesc cosmetice, mă dau în vânt după rujuri roșii și creme dar nu într-atât încăt să împrumut bani pentru lucrurile de bază pentru că salariul meu s-a dus vesel pe crema aia magnifica pe care o tot văd în reclame.

Am descoperit că telefonul meu mă ține minim 4 ani chiar daca e puțin depășit ca soft, de regula le schimb pentru că hardul mi-a scăpat de prea multe ori pe jos și nu mai face față, așa că nu prea ascult reclama care îmi zice să schimb modelul 10 cu modelul 10 i care are o floricică în plus pe colțul ecranului, altfel voi fi mai puțin valoroasa decât ceilalți.

Sigur mă gândesc la viitor și fac niște planuri așa generale, dar nu îmi mai ascult mintea de fiecare dată când începe să îmi înșire cu liniuță toate lucrurile care ar putea merge prost detaliindu-le până se întâmplă.

Da, sunt dispusă să primesc oameni în viața mea dar nu mai cred că am nevoie de vreunul dintre ei să mă întregească și să mă faca fericită, dacă nu mă pot face eu fericită slabe șanse să reușească altcineva, tot ce aș putea obține este o suprapresiune pe  o relație buna până când va deveni rea.

Îmi petrec mai puțin timp la lucru, mai mult citind, croșetând, având o grădină de ghivece, ascultând ploaia, trăgând în piept aerul geruit, bucurându-mă de o ciocolata caldă sau un pahar cu vin fără frica de calorii și sulfiți și e-uri.

În mod clar nu sunt veșnică, undeva, cândva va trebui să pun punct și am decis că atunci când va veni momentul deasupra liniei prefer să vad ani mai putini plini de bucurie  decât un șir lung de diete, exerciții și negări ale unor plăceri simple în numele unui bine mai mare si viitor, pentru că viața va fi fost timpul scurs în așteptarea acelui viitor măreț iar eu nu voi fi apucat sa ma delectez cu ea.

Voi cu ce vă mai ocupați?

doar

Schimbare de direcție?

Când am început pezentul blog scopul meu era să îmi administrez mai bine banii, să fac fiecare leu să conteze și chiar contează, nu numai de la leu în sus dar chiar și de la leu în jos.

Îmi amintesc că lucrarea mea de licență care privea fraudele informatice a cuprins povestea unei fraude numită ”Salami fraude” care încă mi-a rămas în minte. Un funcționar foarte întreprinzător al unei bănci a introdus in sistemul informatic un programe care dircțioan spre un cont offshore sume infinitezimale din toate tranzacțiile care depășeau 1000 de dolari, nu era mult un cent doi, sume până în jumătate de dolar dar cum banca era mare, tranzactiile multe fiecare fărâmă a scăpat nedetectată și omul a strâns suficente resurse să dispară în lumea largă.

Evident nu militez pentru fraudele salami, spun numai că în timp sume care ți se par derizorii individual pot însemna mult.

Oricum nu despre asta e vorba dar ce ar fi viața mea fără divagații?

Cu timpul, nici nu îmi vine să cred că blogul exista de câțiva ani, tot încercând și învățând să fac fiecare leu să conteze mi-a dat seama că ignor o resursă mult mai importantă și mult mai prețioasă, pot produce bani folosindu-mi timpul, nu îmi pot procura timp consumându-mi banii.

Vine un moment în care contul tău în bancă nu îți va face ficatul să funcționeze mai bine, mintea să fie mai calmă, viața să fie mai lungă.

Ca atare, nu știu dacă schimbarea de direcție a blogului meu se simte din articole dar în mod clar, va deveni mai mult despre Doar un minut și despre cum fiecare minut contează iar dezideratul final este ca fiecare minut sau măcar cele mai multe dintre ele să îți aducă bucurie.

Pe scurt vom face un viraj larg și ne vom înscrie pe direcția minimalismului pentru că surprinzător cu cât mai puține lucruri deții, cu cât mai puține atașamente te leagă cu atât viața ta devine mai plin.

Nu vreau ca asta să devină însă un motiv suplimentar de stres, nu voi avea un deadline, voi încerca să fac câte un pic în direcția asta.

Așa cum regulile feng shui spun că pentru a atrage ceva trebuie mai întâi să îi faci loc, pentru a atrage simplitatea va trebui în primul rând să fac ceva loc în cele 3 case în care cu mai mult sau mai puțin entuziasm mă desfășor, bine la mama asta va fi probabil misiune imposibila dar traiesc acolo vreo 12 zile pe an, poate nu se pune :).

Azi dimineață am reușit să ma despart de prima plasă cu haine păstrate pe principiul poate slăbesc și îmi vin din nou bine, culmea, după ce am slăbit și îmi veneau din nou bine, dar după ce avem împreuna o poveste de 5/ 14 ani e timpul să le dau drumul. Vorbim numai de haine pe care eu însămi le-aș purta, ce declar nepurtabil se transforma în cârpe de curățenie sau merge la aruncat pur si simplu.

Ce am aflat cu ocazia asta? S-ar putea să nu fie nevoie să îmi cumpăr haine pentru vreo 5 ani pentru că le port frumos, în afară de patina inevitabilă a timpului, hainele mele de acum 10 ani sunt perfect purtabile, de fapt pe unele încă le port, deci garderoba mea s-ar putea să îmi fie arhisuficientă multă vreme de aici.

Marti urmează plasa numărul doi cu haine care nu se mai potrivesc fie kilogramelor fie stilului meu de acum.  O parte sunt deja spălate și aranjate, partea a doua urmează mâine și se vor opri la cutia de haine, din păcate în Oltenia nu exista așa ceva.

Scopul final este ca la 1 ianuarie 2019 în dulapurile mele să existe numai haine pe care le port, care mi se potrivesc și care îmi sunt dragi, restul poate vor fi dragi altcuiva, oricum 2 luni jumătate mi se par suficiente pentru asta.

Următoarea zona de eliberat va fi aleasa numai când prima se termina pentru că m-am săturat și de multitasking, o să fac un lucru o dată și cu toată dedicația de care sunt în stare.

blog

Octombrie, 4 fără

Aprope s-a dus 4 octombrie și nu am făcut nimic semnificativ pentru mine în astea 4 zile, dar nu e totul pierdut aș zice.

Aseara am decis care este ”fără” al lunii octombrie, luna asta va fi fără alcool, chiar dacă vremea e uneori aproape de iarnă și m-ar tenta o să fie fără vin fiert, fără rom în ciocolata caldă, fără tradiționala bere la gătitul de sâmbătă după ce în bucătărie se face incredibil de cald, fără un pahar de rose la statul la povești.

Dintre toate variantele luate în calcul: fără cafea, fără zahăr, fără lactate, fără alcool mi s-a părut cel mai ușor de realizat, deși la un moment dat va trebui să le încerc pe toate cel puțin o lună să văd care este efectul asupra mea.

Și pentru că după mine corpul și sufletul nu pot fi despărțite, un fără trupesc trebuie însoțit de un fără sufletesc, octombrie va fi fără autocritică.

Mă voi mulțumi să constat că puteam să acționez mai bine decât am făcut-o și îmi voi da voie să trec peste cu atât mai mult cu cât  nervii mei ulteriori nu vor îmbunătăți în niciun fel situația și nici nu vor șterge miraculos efectul greșelii. Sigur ar fi minunat să nu greșesc dar sunt om și mi se întâmplă.

Al treilea fără al lunii se va aplica în domeniul cumpărăturilor de alimente unde am o lista scurtă de lucruri permise: pâine, fructe și legume, ciocolată caldă (v-am zis că sunt om da?), un pachet mic de zahăr brun dacă va fi cazul și atât. Trebuie să termin conservele de ton, de scoici și frigăruile de creveți plus ceva din stocul de înghețată deci fără prăjituri.

Și un ultim fără: luna asta nu cumpărăm cosmetice de niciun fel, nici detergenți, e drept că azi dimineață am rămas fără gel de curățare pentru față dar am în plan consumarea unei sticluțe cu apă micelară primită cadou la care se adauga vreo 3 sticle de gel de duș în diverse faze de golire, care dateaza dinaintea epocii săpunurilor și  încă pe atâtea recipiente de șampon.

Care aruncă un ”fără ” la numărătoare?

7369328cb01fd541fc85b501eba1b25e

Hello october

Poate povestea cu rezonanța Schumann e adevărata, parcă ieri îmi făceam lista cu ce aș avea de făcut în septembrie și deja mâine e octombrie.

Pe lista aia figura cititul. Cu chiu cu vai am reușit să citesc 2 cărți jumătate,într-o lună, adică aproape cât aș fi citit în două zile pe vremuri.

Și nici cărți mari sau grele, nuuu, lucruri ușoare cât să îmi reaiua obiceiul. Nu cred să mă apuc să le scriu vreo recenzie pentru că nu am atât de multe de spus despre ele totuși două s-au dovedit utile.

Un an la malul mării de Joan Anderson e o carte pe care fiecare femeie peste 40 de ani ar trebui să o citească, poate chiar mai devreme, e o carte pentru femeile care mai au ceva de spus chiar dacă restul lumii nu crede asta.

O carte despre cum să tai legăturile cu lucrurile care nu te mai fac fericită și în care nu te mai regăsești fie că este o casă, un job, o relație, să te retragi la malul mării, în vârful muntelui și mai ales în tine însăți pentru a te redescoperi, pentru a te înțelege pe tine, cea care ai devenit, pentru a învăța să te descurci din nou singură înt-o lume în care tu ești importantă și pentru a-ți permite să o iei de la capăt.

Lista de dorințe de Anna Bell e într-un fel despre același lucru, Abi încearcă să bifeze toate dorințele de pe lista fostulu ei iubit în speranța că îl va determina sa se întoară la ea.

Mie mi-a amintit cât de important este să ai o lista de dorințe a ta și mai ales să bifezi aventurile de pe ea. Mi-am dat seama că nu mi-am făcut de vreo 2 ani o lista așa cum se cuvine cu dorințe mai serioase decât  ”să mă odihnesc o zi pe săptămână”.

Mai sunt 3 luni din anul ăsta, în decembrie de regula sunt prea multe de făcut pentru a amâna și lista de dorințe pentru perioada aceea așa că m-am decis să devansez scrierea ei pentru octombrie și ăsta va fi obiectivul meu prioritar pentru o luna întreagă: lista de dorințe pentru 2019.

Cine se mai baga?1a5baa55d192b2c31aa1edae82316962

Napul porcesc

Uite că nici despre el nu aveam de gând să scriu, dar i-am văzut fotografia la Irina și am văzut tufele de soare pe marginea drumului și dacă nu scriu acum despre el când poate fi găsit, cules, folosit atunci când?

La mine acasă, în Oltenia îl cheamă nap porcesc dar are multe nume: topinambur, morcov porcesc, para iernatica, mar de pamant sau din engleza anghinare de ierusalim. Este bogat în inulina, care este un carbohidrat și conține fructoză.

Inulina  este folosită din ce în ce mai mult în alimente, datorită caracteristicilor sale nutriționale și funcționale deosebite. Poate fi utilizată ca îndulcitor pentru înlocuirea zahărului, în alimentele grase și făinoase. Inulina crește de asemenea și absorbția calciului și posibil cea a magneziului, fiind promotor al creșterii bacteriilor intestinale. Din punct de vedere nutrițional este considerată a fi o fibră solubilă, din acest motiv consumul unor cantități mari conduce la balonare. Inulina are un impact minim asupra glicemiei, putând fi consumată și de diabetici și suferinzii de alte boli cu probleme în ceea ce privește nivelul zahărului din sânge.

Peste tot pe unde am trecut prin România am văzut tufele crescute spontan la marginea drumului, lângă căile ferate, pe câmpuri, se consuma rădăcian care seamănă un pic cu ghimbirul și nu am văzut-o niciodata în piață de vânzare, deși niște legende urbane susțin că prin piețele transilvănene s-ar găsi.

Napul-porcesc conține proteine, dar deloc grăsimi și, poate surprinzător, este lipsit de amidon, ceea ce îl face recomandat în cazul persoanelor cu diabet. Este bogat în potasiu, fier, fibre, fosfor, cupru, niacină (vitamina B3) și tiamină (vitamina B1).  Cu cât este mai mult timp depozitat cu atât gustul va fi mai dulce, datorită unor procese chimice care descompune inulina în fructoză – acest lucru este important în procesul de utilizare a napului-porcesc, căci organismul uman nu are abilitatea de-a procesa inulina. De aceea este de preferat să gătim cu napii ținuți o vreme la cămară, ca ei să treacă prin acel procesc natural de transformare – altfel, napii abia scoși din pământ pot cauza dureri de stomac și flatulență. Este un motiv pentru care, odată cu creșterea popularității cartofului, cea a napului-porcesc a scăzut, devenind mai degrabă mâncare pentru animale – de unde și numele.

De asemenea se spune despre ei că ”topesc grăsimea” fiind de mare ajutor în diete

Ca și rețete se gătesc asemănător cartofilor, eu una intenționez să fac chipsuri sau să îi ăun în cuburi la cuptor cum pun și cartofii. Am citi că se mănâncă și cruzo dar repet nu am încercat încă.

Persoanele care au probleme cu glanda tiroidă  ar trebui să nu exagereze cu consumul de napi și mai ales să nu îi consume cruzi, deoarece conțin niște substanțe care ar putea interfera cu hormonii.

bc5324dd2c6e4312287fbf36d92ec974

Suntem poveștile noastre

Și nu mă refer numai la faptul că ne încorporăm trecutul. Suntem poveștile cu care am fost hrăniți din copilărie la orice nivel pe care dorim să îl alegem.

Azi dimineață am găsit un filmuleț pe Facebook, era despre vegani si carnivori, un subiect în care nu am de gând să intru pentru că în atâta timp nu mi-am format totuși o opinie, nu știu în ce tabără stau sau mai degrabă în e tabără ar trebui să stau.

Sunt zile în care ideea de a mânca din carnea unui animal mort mă aruncă în tabăra vegetarienilor, sunt zile in care nu mă deranjează că de fapt coastele din farfuria mea au murit și sunt în plin proces de descopunere.

Ca să mă raportez fix la ideea vehiculata în filmuleț da, salivez când văd o căpșuna și nu când văd un porc,și da, carnea trebuie gătită să îmi placă dar nu cred că asta înseamnă nepărat că am fost concepuți vegetarieni ca proiect în fond nu am fost dotați nici să zburăm și totuși o facem, poate e pur și simplu evoluție.

Să revenim însă la oile noastre, ideea din spatele filmului mi-a atras atenția, despre povești, despre legendele unei civilizații despre ceea ce este social acceptabil și normal.

Este unul din punctele comune cu NLP -ul, harta nu este realitatea, lumea din mintea noastra nu este cea obiectivă, modul în care ne-o reprezentăm subiectiv este masiv influențat de convingerile noastre, iar o convingere este o idee pe care o tot repeți, tu însuți sau cei din jurul tău până când ajungi să crezi dincolo de dubiu că este adevărul.

Poveștile societății noastre ne influențează inclusiv la nivel financiar că acolo voiam să ajung acum 100 de ani când m-am apucat să scriu blogul ăsta ocolind atât de mult.

Nu mă refer la convingerile limitatoare gen ”Banii nu cresc în copaci”, ”Banii nu cad din cer”, ”Nu oricien poate fi bogat”, mă refer la poveștile pe care soietatea ni le susură la urechi despre trebuințele noastre.

De când începem să observăm lumea ne trebuie o anume jucărie, un anume telefon, o anume mașina, niște haine anume, o casă de o anumită factură și lista poate continua la infinit.

Am putea fi la fel de fericiți cu orice păpușă, și-ar îndeplini la fel de bine scopul orice telefon funcțional, un televizor fără picture in picture ar arăta la fel de bine filmul ( și în fond de ce ai avea nevoie de un tv?, ca sa platesti si energia electrica si abonamentul și să primești în schimb emisiuni proaste înțesate cu reclame ale altor produse pe care trebuie neapărat să le cumperi? ), un pulover de 4500 de lei se distruge la fel de simplu ca unul de 100.

Nu mă refer la produsele de calitate mai slabă pe care uneori nu este o economie să le cumperi pentru că le vei cumpăra de 3-4 ori în timpul în care puteai folosi unul singur mai scump dar mai bun. Mă refer la situația în care plătim numele, sclipiciul, semnătura.

Și totuși câți dintre noi nu trăiesc din împrumut în împrumut pentru a avea toate obiectele despre care societatea ne spune că avem nevoie?

Își mai aduce cineva aminte de nebunia creditelor de nevoi personale pentru un concediu în Grecia sau Turcia? Credite care au fost plătite apoi în câțiva ani buni de restricții și frustări, cu dobânzi exponențiale?

Așa că da, cred că Matrixul este real, că suntem poveștile noastre, că într-o altă societate și înt-un alt timp ne-am fi descurcat altfel, că în lipsa convingerilor care ne sunt induse de mici viața noastra ar fi fost altfel.

Vă puteți imagina o lume în care convingerile ar fi spre mai puține lucruri, mai multe experiențe? Una în care poveștile să glorifice real, nu cum o fac ale noastre, teoretic și vag,  aproprierea dintre oameni, prietenia, dragostea, compasiunea?

56b50cddefe8e67740732127bca07edf