De Fredrik Backman m-am îndrăgostit într-o dimineață de vară, în trenul care mă ducea la mare. Citisem înainte Bunica mi-a zis să-ți spun că îi pare rău și parcă intuisem că povestea noastra va merge mai departe, dar Scandalul m-a hotărât să îl trec pe lista autorilor de suflet.

Evident că nu o să vă spun despre ce e vorba, puneți mâna pe carte dacă vreți să știți dar dacă o faceți fiți gata sa vă întrebați până unde merg limitele acceptării celorlalți așa cum sunt în viața voastra reală.

Ce ați fi dispuși să sacrificați din voi pentru binele comunității și ce ați cere celorlalți să sacrifice din ei pentru binele aceleiași comunități?

Puneți semnul egal între cuvântul ei și cuvântul lui?

Credeți că oamenii, toți, indiferent de sex, vârstă, rasă, pregătire, potential, descendență, avere sunt întotdeauna pe deplin responsabili de alegerile lor?

Ce puteți trece sub tăcere pentru cineva drag chiar cu riscul sfărâmării altcuiva?

Vă opriți să vă întrebați unde e adevărul sau vă repeziți cu capul înainte pe direcția trasata de media, prieteni, comunitate și abia mai târziu vă întrebați, if ever, dacă nu cumva toți acești stâlpi morali au greșit?

Noi contra voastra a curs firesc după Scandalul, în fond e continuarea, deja cunoști personajele sau crezi că le cunoști, oricum.

Pentru mine cartea asta a fost un vaccin pentru ce se întâmplă acum în realia, pentru modul în care politicienii reușesc să împartă societatea pentru a obține maximul de profit electoral.

Divide et impera nu se aplică numai cuceririi altor state, se poate aplica propriei țări, propriului grup, propriei familii.

Un politician anonim, înscris la cel mai mic partid dar care are o viziune va reuși cu minim efort să pornească un bulgăre de zăpada care va schimba scena politică în favoarea lui, căpătând o aură mesianică, o frântură de informație aici, un comentariu anonim pe un forum, o mică favoare în urma căreia aparent nu are nimic de câștigat, mereu în planul doi, mereu lăsând pe alții să culeagă roadele despre care vor afla prea târziu că sunt otrăvite.

Americani vs mexicani, albi vs negri, creștinism vs islam, industriași vs agricultori, vegetarieni vs carnivori, fumători vs nefumători, femei vs barbati si pot continua așa la infinit, daca priviți un pic lumea ca și cum l-ați fi întâlnit personal pe Theo Richards, ca și când ați fi înțeles că este unul din planurile lui la mijloc o să înțelegeți cât de artificiale sunt conflictele în care ne consumăm viața.

Cartea în sine? Este despre multe alte lucruri dar în aceasta perioada a vieții mele partea asta a rezonat mai mult cu mine.

Poate voi veți rezona cu o cu totul altă idee pe care eu am lăsat-o în plan secundar, așa că dați-i o șansă, poate în trenul care vă duce la mare 😊.