Clubul de carte- ianuarie

Despre Clubul de carte am scris atunci când mi-a venit ideea cumva determinată de faptul că pentru prima dată în existența mea catalogată nu am reușit să citesc 48 de cărți într-un an. Nu zic că nu a avut motive întemeiate dar în fața mea nu am avut nicio scuză și așa m-am gândit la un club de carte care să mă facă să citesc 12 cărți pe an ca un minim peste care să adaug.

După care ideea a fost îmbunătățită aici pe finalul postării pentru că ar fi fost plictisitor să citim 100 de recenzii (în viziunea mea asupra universului cam atâția oameni vor participa la aventura asta cândva) despre aceeași carte. Așa că fiecare citește ce carte vrea își scrie recenzia iar în ultima vineri a lunii în postarea cu titlul de mai sus voi centraliza link- urile la recenzii și voi publica pe seară ca să avem ce citi sâmbătă și dimineață la cafeluță.

Dacă mai apar recenzii între timp și mă anunțați până duminică pe la prânz voi edita postarea ca să includ link-ul, dacă se întâmplă să fi citit una din cărțile recenzate putem ține clubul pe fiecare postare în parte cu opiniile aferente la comentarii. Dacă nu se întâmplă sper ca postările să vă trezească un pic de curiozitate și să le citiți, de altfel una din etichetele postării va fi ”vinde-mi o carte” ( fă-mă să o citesc).

Ca atare în ordinea în care au ajuns la mine intrările lunii ianuarie 2023 sunt.

PS Distinsul meu frate o să apară cândva duminică.

PS’ Dacă doriți să participați lăsați un mesaj cu link la postarea asta și vă adaug 🙂

Taina Zăpezii, Viola Shipman

Capitole târzii din viața mea , Regina Maria a României

Vorbește-mi, să audă tot pământul, Christina Theodotou

Minunea, Hristodoulos Bithas

Taina zăpezii

Cartea de marți se numește The secret of snow, eu aș traduce-o Taina Zăpezii, scrisă de Viola Shipman care de fapt este un domn numit Wade Rouse.

Desigur este genul de carte pe care ne grăbim să o catalogăm chick lit sau cărți de fete sau cărți hygge că tot e la modă.

Și într-un fel e, e una din cărțile în care știi de la prima pagină că indiferent prin ce își va pune autorul personajele să treacă se va termina cu bine.

Și într-un fel nu e.  E despre înstrăinarea voită, despre ridicarea de ziduri, despre imagini de sine proiectate astfel încât nimeni, uneori nici chiar tu, să nu știe cum te simți de fapt.

E o carte dezvoltată din amintirea autorului, sigur ajutată de imaginație, translatată, dar reală la bază.

          Încerc așa cum fac de obicei să nu dau amănunte, urăsc recenziile în care autorul spune fericit că povestea are întorsături de situația cum ar fi apariția amantei fratelui bunicului matern ( în prezenta nu e vorba despre așa ceva) și care fură un pic mai mult sau mai puțin din bucuria de a descoperi tu cartea.

          E o carte despre pierderi și despre cum e asumăm o vină care nu ne aparține, poate din cauza importanței celui pe care l-am pierdut, poate din cauză că ego-ul nostru ne împinge să credem că putem controla și/sau determina totul în jurul nostru.

          E despre a învăța să renunțăm la poveri, să păstrăm numai timpurile bune din trecut, să trăim împăcați, să înțelegem că fiecare lucru și om care ni s-au întâmplat au avut rolul lor în devenirea noastră.

          Este o carte despre limite și încălcarea lor, despre poveștile pe care ni le spunem și cum le putem schimba, despre frumusețea care se ascunde și în cele mai vitrege locuri sau condiții, despre poverile cărora trebuie să le dăm drumul înainte să ne consume viața.

          Cred că în locul cărților de dezvoltare personală în care fiecare autor pretinde că a descoperit cel puțin secretul de pe tăblițele de smarald prefer să citesc povești în care personajul se dezvoltă, iartă și se iartă, trăiește în pace cu el și ajunge la pace cu lumea, practic este același mesaj dar altfel scris, fără tonul didactic superior al lui ”uite cum m-am iluminat eu”.

          Mi-a plăcut cartea asta pentru că și eu ca noi toți am niște schelete în dulap pentru care trebuie să încetez să îmi asum vina absolută, să accept că uneori am împărțit vina, că alteori nu era nimic din ce aș fi putut face să schimb rezultatul și să merg înainte fără regrete.

          Mi-a plăcut cartea asta suficient de mult încât să fie propunerea mea pentru Clubul de carte de ianuarie, varianta modificată.

          Dacă nu ați apucat încă să vă scrieți recenzia vă aduc aminte că vineri seară voi face un post separat cu link-uri spre recenziile voastre, ca să avem cu toții ce citi la cafeluță în diminețile ultimului week- end al lunii.

          Lăsați-mi un link în comentarii  să pot centraliza mai ușor postările.

Bucurii de ianuarie 3 cred

Această săptămână este dedicată lui Mardare care dintr-un virus oarecare pare că va deveni prietenul meu forever end ever, poate chiar sufletul meu pereche.

1.Coltisorul meu confortabil

În teorie canapeaua, în practică nu există așa ceva de vreme ce fiecare celulă mă doare indiferent unde aș sta. Aleg totuși canapeaua pentru că mă pot sprijini în mai multe puncte astfel încât să stau semiverticală și să nu declanșez un episod de tuse nașpa, pe alea le păstrez pentru noapte când încerc să mă întind în pat.

2.Un proiect creativ

Mi-am adus aminte că am firele astea prin casă îmi fac un  cardigan pentru serile de vară când parcă ai vrea ceva pe umeri dar parcă nu.

3.Tratatia saptamanii

            Grepfrut roz, plăcintă cu dovleac și plăcintă cu brânză. Am mâncat și niște supă chimică la plic, sunt dependentă de monoglutamat și gustul a fost minunat după ceaiul de cimbrișor, în același timp e o bombă de sodiu așa că vreo 3 zile nu m-au încăput inelele, încă nu le port aștept să mi revină degetele la normal.

      4. Lumini si luminite

            Pe lângă stelele verzi și mov pe care le văd când mă ridic sau când tușesc până nu mai am aer, bradul e încă pe poziții, probabil va rămâne acolo o vreme, era în plan să îl desfac azi sau mâine dar cine poate sta atât în picioare.

5 Grija de sine

            Practic toată săptămâna numai asta am făcut, tratând fiecare simptom adus de Mardare cu grijă marți antitusive, miercuri antitermice, joi antiinflamatoare, vineri mucolitice, tone de ceai, stat pe canapeluță citit și văzut filme.

            Mi-am adus aminte că mi-am cumpărat illo tempore o chestie care umidifică aerul și m-am tratat și cu ăla în care am pus sănătos ulei de eucalipt pe care nu îl suport dar e balsam pe sinusurile mele avariate.

6 Rugaciune/Recunostinta/Meditatie/Jurnal

            Sunt recunoscătoare Nornelor că au ales să îl aducă pe Mardare în viața mea marți după ce am terminat o chestie dificilă la lucru și în continuare săptămâna asta în care am două zile libere ca să pot să mă ocup cum se cuvine de relația asta. Ar fi fost interesant să mă descurc și cu el și cu job-ul și nu, câtă vreme nu sunt internată cu fire în vene la mine la lucru nu există chestii magico- religioase cum ar fi concediul medical.        

     Legătura la mon frere și Vitali, virusul lui, poate au avut o săptămână mai plină de bucurii deși mă îndoiesc să fie ei mai buni decât noi.

Mâncare de linte

          Dacă am ajuns să ne cunoaștem vreun pic până acum știți că eu nu arunc mâncare. Când mă gândesc la asta nu văd numai bani aruncați pe apa sâmbetei, deși văd și aia, dar văd muncă . Atâția oameni au munci mult și greu să producă mâncarea aia, inclusiv eu am muncit mult și greu pentru banii cu care o cumpăr, toți ne-am consumat timp ca să producem mâncarea sau banii pentru ea și timpul înseamnă viață.

          Undeva în mintea mea există această conexiune că dacă am cumpărat ceva de mâncare și  nu reușesc să mă organizez suficient să îl mănânc cât este bun arunc niște minute de viață, practic de-a lungul timpului îmi arunc niște ani de viață la gunoi din lipsă de organizare.

          Pe de altă parte așa cum tot spun vreau să mă mut și ar fi de prefera să nu am multe lucruri de cărat între locații așa că am decis să organizez o lună sau câte or fi necesare de mâncat din cămară.

          Azi m-am uitat prelung prin rafturi și am făcut un inventar, pe baza a ce am găsit am încropit și rețeta, sunt sigură că nu am inventat-o eu azi dar dacă totuși nimeni nu a gătit combinația asta înainte Ave moi! Sunt o deschizătoare de drumuri.

          În primul rând aveam în frigider mai multe feluri de carne toate în cantități mici celebrele rămășițe ale zile (pentru tânăra generație leftovers) : șuncă, piept de porc, jambon, cotlet gata fript și cam uscat, toate au devenit cubulețe tăiate temeinic cu cel mai mare cuțit din dotare. Șunca și pieptul aveau și o parte de slăninuță care a fost decupată și tăiată separat tot cuburi.

          Dacă în general nu arunc mâncare când vine vorba de carne e și mai rău. Animalul ăla săracul și-a dat la propriu viața ca să ce? Îl arunc eu la gunoi că mi-e greu să reinventez ce a rămas din el?

          Dacă o să devin vreodată vegetariană nu o să fie pentru că vaca duce la încălzirea globală, oricum nu mănânc vacă de când am crescut așa ceva, ci pentru că în sfârșit nu o să mai suport să moară cineva ca să mănânc eu.

          Inventarul a mai scos la iveală o ceapă mare, un ghimbir leșinat, niște usturoi (din ăsta a mai rămas), un ardei gras, o conservă de roșii cuburi, o sticluță cu sos de roșii, o conservă de linte verde.

          Periodic mă apucă vegetarianismul și mâncatul sănătos care se manifestă prin cumpărarea de linte, conserve de fasole și porumb, tăiței de hrișcă din astea care rămân în casă pentru că vegetarianismul trece în câteva zile înainte să fac ceva cu ele.

          Ca atare s-a curățat ghimbirul de coajă și s-a tocat mărunt, soartă împărtășită de ceapă și usturoi. A fost tăiat destul de mărunt și ardeiul gras.

          S-au pus în cratiță în ordinea de pe tricouri : bucățelele de grăsime, apoi când au început să se topească s-au adăugat ceapa călită până la auriu, ghimbirul și usturoiul, ardeiul și multe condimente pentru wok și five spices ( am zis că vreau să mă mut cu bagaje puține da?).

          Când cele de mai sus erau deja moi și parfumate am adăugat cubulețele de carne, conserva de roșii, sosul de roșii și un pic de apă, apoi conserva de linte clătită bine cu apă.

          S-a adăugat sare și cratița s-a mutat în cuptor de unde a ieșit arătând ca în poza de mai jos.

          Și când te gândești că multă vreme când auzeam de mâncare de linte credeam că vorba de aceea pe care o culegeam de pe baltă pentru rațe 😊.

Bucurii de ianuarie 2

            Încă nu m-am mutat așa că mergem înainte cu bucuriile de ianuarie pentru săptămâna în curs. Găsiți la Irina despre ce e vorba.

1.Coltisorul meu confortabil

Rămâne canapeaua dar ….. pentru că a fost o săptămână rece mi-am petrecut ceva timp pe niște perne confortabile, galbene de parcă ar fi cumpărate de frate-miu și cu spatele sprijinit de caloriferul cald. Bonus din poziția asta văz direct bradul care este cu toate luminile din dotare aprinse pentru că nu ajung acasă decât când se întunecă.

2.Un proiect creativ

Nu m-am putut decide nici săptămâna asta să tricotez sau croșetez ceva dar mi-am adus aminte că am un număr de cărți de colorat impresionant pentru vârsta mea și le-am scos din conservare.

3.Tratatia saptamanii

            Pâine cu unt, am în târg un magazin care aduce pâine aproape artizanală, au pâini mari de vreo 2 -3 kilograme, cu semințe, făină neagră, făină de secară, noua mea pasiune este una mai mica la care se folosește ulei de măsline cu simț de răspundere în timpul preparării.

      4. Lumini si luminite

            Pe lângă cele din brad mai am răspândite prin casă  instalații mai mici cu baterii puse în  foste borcane de iaurt.

5 Grija de sine

            Hidratare apă pentru interior, acid hialuronic și loțiune hidratantă pentru exterior.

6 Rugaciune/Recunostinta/Meditatie/Jurnal

            Aproape m-am apucat de un jurnal, în sensul că am ales una din multiplele agende și un stilou asortat în sensul ăsta și le-am adus lângă canapea. Aaaa și m-am uitat la niște episoade de pe Gaia cu legătura dintre sunet și lumea așa cum o știm care au privit noțiunea de ”la început a fost cuvântul” prin prisma mai multor religii, uneori cuvântul fiind foșnetul aripilor unui condor dar sensul e același.

Sunt sigură că frate-miu o să pună ma multe poze decât trebuie așa că în compensație eu pun numai două. Vladimir ai legătura.

Povestea ta

Aceasta este blogul meu de vineri care evident apare sâmbătă pentru că în familia mea este o tradiție nescrisă în baza cărora între când facem ceva și când ar fi trebuit să facem acel ceva trebuie să existe minim 24 de ore decalaj indiferent dacă suntem în întârziere sau în avans.

          M-am apucat să citesc și eu Cum să îți transformi viața, de Nicole LePera sau cel puțin cred că m-am apucat a mea fiind în engleză și numindu-se How to do the work. Mă îndoiesc că o voi termina în timp util pentru a-i scrie recenzia în Clubul de carte care va fi postat aici 27 ianuarie seara ( aviz participanților să își posteze recenziile pe bloguri până atunci și să dea de știre).

          Dar citind-o mi-am amintit alte lucruri pe care le-am citit de-a lungul timpului, după vârsta de 4 ani începem să ne dezvoltăm ego-ul, personalitatea, să ascundem metaforicele cadavre în dulapuri și traumele în povești despre noi.

          Azi dimineață mi-a căzut sub ochi postarea cuiva pe Instagram, nu am reținut numele, care spunea că și-a petrecut un an schimbându-se și unul din lucrurile pe care le-a făcut a fost să își clarifice la  nivel de sine înalt cine vrea să fie: cum se îmbracă persoana care vrea ea să fie, cum vorbește, ce preocupări are, cum rezolvă probleme, cum își petrece timpul etc.

          Suntem povestea pe care ne-a spunem despre noi: suntem victime sau eroi, suntem frumoși sau urâți, deștepți sau proști, sănătoși sau bolnavi, veseli sau depresivi conform scenariului pe care noi ni-l scriem despre noi la nivelul gândurilor noastre care se transformă în credințe limitative sau de împuternicire.

O altă doamnă pe care o ascultam destul pe mult pe Youtube acum ceva timp Esther Hicks are o postare pe undeva în care repetă parcă la infinit ”O credință este un gând pe care îl gând pe care îl gândim repetat”.

          Acum dacă nu îți place povestea ta despre tine nu ai decât să o schimbi, dacă simți că nu ți se (mai) potrivește ajusteaz-o, nu la asta voiam să ajung ci la altceva.

          Am avut azi cu o prietenă una din conversațiile alea pe care le avem cu toții ”Ce mai faci?” ”Pe unde te-ai mai plimbat?” când a auzit că nu m-am plimbat reacția a fost de parcă anunțasem că vine apocalipsa ”Vai, dar ce trist!” în traducere ”De ce mai trăiești dacă nu bântui pe drumurile patriei cel puțin”.

          Nu m-am plimbat pentru că mie îmi place să stau acasă mai ales iarna, e frig și nu înțeleg de ce m-aș urca în mașină, să conduc( chestie care nu îmi place) pe drumuri umede și în zile în care se luminează pe la 8 și ceva și se întunecă de la 16 și ceva, să ajung într-un oraș în care e la fel de frig și plouă la fel, ca să ce? Să beau o cafea pe care o pot bea relaxata pe canapeaua din dotare citind și ascultând ploaia de la căldură? Să mă bântui pe străzi în vânt, eventual cu o umbrelă în mână și fiind nefericit că mi-e frig?

          Povestea pe care ți-o spui despre tine trebuie să te bucure, o vreme mi-am spus și eu că sunt o călătoare neobosită, că îmi place să colind lumea oricând. De asemenea pe vremuri mi-am povestit că iubesc petrecerile și aglomerările de oameni, că ador să ies în fiecare zi în târg să mă întâlnesc cu alte ființe extrem de sociale și câte altele nu mi-am povestit iar subconștientul meu credincios poveștii mele m-a dus în toate acele locuri unde culmea eram chiar mai nefericită decât de obicei.

          Așa că atunci când îți spui povestea ta despre tine ai grijă să fie ce vrei tu, cine ești tu, ce te face pe tine fericit, nu ce crezi că te-ar face popular, că ar fi bine să fii de dragul societății sau oamenilor din viața ta. Fiecare din noi are o viață și șansa de a spune o poveste nu lăsa pe altul să o scrie pentru tine.

          Dacă nu îți place să pleci de acasă când e frig e minunat, mai sunt o grămadă ca tine. Dacă petrecerile cu mai mult de 8 oameni și se par excesive, suntem măcar doi în situația asta. Dacă preferi să citești în loc să schiezi e la fel de bine.

          Fă-ți timp într-o zi și vezi dacă povestea pe care ți-o spui despre tine este autentică și te face fericit.

          Spor la cafeluță la toată lumea. (În mintea mea și într-o lume ideală, mă citiți sâmbătă dimineața la cafeluță 😊)

Amintiri din copilărie

          Am tot văzut pe Facebook în ultima vreme meme-uri ale tinerei generații în care iau lejer la mișto poveștile părinților despre cât de greu se ajungea la școală, nici nu mai zic de ale bunicilor și pentru că ieri a fost ziua cuvântului Mulțumesc mă întreb dacă își vor da seama vreodată cât sunt de privilegiați, pentru au haine, case calde, mâncare și acces la resurse în timp ce alții nici nu visează la așa ceva.

          Nu m-aș fi gândit la asta dacă nu aș fi auzit sunetul constant al ploii în ferestre și nu m-aș fi gândit că mi-e un pic frig, după care mi-am revenit.

          E jumătatea lui ianuarie și la mine plouă, vremea s-a stricat de vreo 2 zile și prin asta înțeleg un pic de vânt, 5 grade la ora 18 și ploaie, practic e o toamnă mai tristă. Nu am făcut școala în preistorie, am prins un pic din epoca de aur și apoi am intrat în plin în epoca gablonț.

          Îmi amintesc zilele din școala primară în care părinții duceau un braț de lemne la școală să fie un pic mai cald decât afară, am învățat să scriu într-o clasă cu geamuri înghețate, purtând atâtea haine încât mă mișcam ca un robot și având la fiecare 20 de minute pauză să ne încălzim mâinile pe sobă, era o vreme în care minus 15 grade Celsius era o temperatură normală de iarnă.

          Eram patru clase în aceeași sală, cu un singur învățător și dacă aveai lucrare la ora când alții aveau muzică ghinion, trebuia să înveți să te concentrezi și să îți vezi de ale tale.

          Și astea erau timpurile fericite când școala era aproape de casă, din clasa a cincea ne-am mutat la generală, adică doi kilometri jumate pe sens peste câmp în zilele fără zăpadă și pe calea ferată când ningea pentru că zăpada era cât noi și părinții erau la lucru deci nu venea nimeni cu o lopată să ne asigure trecerea, mergeam pe drumul eliberat de tren cu șansa de a sări în nămeți dacă ne întâlneam cu alt tren.

          De regulă la începutul lui noiembrie ningea și se mai ridica prin martie, în ianuarie priveam rubrica meteo ca o babă și speram să nu mai ningă. Prima oră o făceam din nou lângă sobă după ce personalul școlii mătura zăpada de pe noi ca să putem intra, dap pe calea ferată tinde să bată un vânt considerabil.

          Partea tristă este că și azi mulți copii fac drumuri lungi în condiții mai mult sau mai puțin vitrege pentru o brumă de educație. Partea și mai tristă este că părinții altor copii blochează circulația în orașe la ore vârf lăsând mașina pe avarii în mijlocul drumului casă îl ducă pe ăla micu’ până în clasă sau la prânz să îl aștepte dacă se poate cu mașina chiar pe coridor să nu cumva să fie atins de vreun strop de ploaie sau de o adiere de vânt.

          Mai târziu aceiași copii vor posta pe internet bancuri despre cum se chinuiau părinții să ajungă la școală. Mă întreb dacă nu am putea organiza niște stagii de schimb în care cei cu postările să meargă vreo lună niște kilometri pe jos prin noroi până la școală ca să înțeleagă cât de ușoară le este viață și cât de grea poate deveni dacă se duc la școală numai să socializeze și să facă paradă cu hainele și telefoanele lor de ultimă generație.

          Evident azi nu am vreo dispoziție însorită. Frate-miu știu că ție îți plac nămeții, povestea de azi nu e despre tine da?

Bucurii de ianuarie 1

          Am vagul sentiment că blogul ăsta trebuia postat ieri dar la vremea aceea nu eram sigură că reușesc să particip la Bucurii de ianuarie ediția a treia lansată de Irina.

          Azi sunt pentru că imediat ce am venit de la lucru am găsit un email care mă anunța că frate-miu participă la treaba anterior amintită și cum de-a lungul istoriei noastre personale nu l-am lăsat niciodată singur dacă am avut posibilitatea se pare că particip și eu.

          Structura e cunoscută, m-am mai apucat de provocarea asta în 2021 și în săptămâna doi cred că am renunțat fiind ocupată să îmi mut calabalâcul al 150 de km cu mașina în condițiile în care îmi plăcea să conduc fix ca și azi.

  1. Coltisorul meu confortabil

Forever and ever până la sfârșitul timpurilor mele în casa asta va fi canapeaua din sufragerie, care are un spătar dur ca dracu’ pe care îl fentez cu o gamă largă de perne dar pe care mă pot ghemui sprijinindu-mă din trei părți, chestie complicată dar mișto.

  • Un proiect creativ

Se pune că a trebuit să mut niște violete de Parma care crescuseră prea mari pentru ghiveciul în care le-am primit în încă vreo 4 ghivece și încă niște frunze la pus rădăcini? Ăsta e blestemul vieții mele toate plantele care ajung în casa mea ajung la concluzia că în ele stă speranța perpetuării speciei și mai tot timpul întreb oamenii dacă nu vor să adopte: un ghimbir, o violetă, o poissentia, o aloe că nu vreau totuși să trăiesc în seră, plus nu vreau nici să le mut și pe astea niște sute de kilometri dap, tot cu o mașină condusă de mine.

3 Tratatia saptamanii

            Am descoperit mai uluită decât Columb pe malul Americii că îmi place cafeaua flat withe pe care am cumpărat-o pentru că pe cutia de Dolce Gusto este o culoare albastră fabuloasă și între timp sunt la a patra cutie.

4 Lumini si luminite

Mulțumesc, mulțumesc, nu era nevoie să îmi faceți o rubrică specială eu fiind personal lumina familiei mele, farul călăuzitor, steaua nordului și orice chestie luminoasă vă mai vine în cap.

Strict la obiect am trei instalații în brad și bradul nu se dă jos până în 24 ianuarie că de aia m-am sacrificat la artificial să am unde să beau cafeaua în mini vacanță.

5 Grija de sine

          Aici nu pot spune că excelez dar sunt o grămadă care îmi duc grija. Ce am făcut eu pentru mine săptămâna asta a fost să am grijă să folosesc crema de mâini, am continuat să îmi iau pastilele de Forcapil și am făcut fix vreo 20 de mișcări cu o bandă elastic, 20 > 0 deci aș zice că sunt în avantaj.

6 Rugaciune/Recunostinta/Meditatie/Jurnal

          Săptămâna asta  am fost recunoscătoare pentru muzică, nu știu unde aș fi fără ea, probabil într-un spital de specialități nervoase, dar așa suntem lejer nervoși băgăm un Bach sau Beethoven, se aud manelele prea tare de la vecini băgăm Rahmaninov în boxe, vrem să ajungem la lucru senini, punem cumbia în căști și dansăm până acolo.

Jurnal săptămâna 1

Pe scurt despre săptămâna trecută, mon frere tu poți să nu citești că e de fete, în cea mai mare parte.

          Am reușit să nu mă enervez la lucru până vineri, oricum 4 zile din 5 sunt o realizare. Aș fi reușit 5 dar în ultima zi un coleg a decis că e mai interesant să vină în vizită decât să se ducă acasă dacă tot nu are treabă, așa că două ore a fost imposibil să îl scot din birou. Evident nu am terminat ce aveam în plan așa că am terminat ziua scoțând flăcări pe urechi. Eu asta cu vizite sociale la lucru nu o pot pricepe.

          Am reușit să citesc a Tangle of gold, ultima carte din Trilogia despre care am scris aici, nu va avea recenzie pentru că deși mi-a plăcut cred că am acoperit subiectul pentru toate trei volumele.

          Mă apropii de final cu a treia carte a anului Materializezi oricum fă-o conștient!, (ți-am zis să nu citești), nu cred că va avea recenzie sau va fi inclusă într-un grup de mai multe cărți de genul ăsta, nu m-am decis.

          Am dat jos un kilogram din cele două puse de sărbători dar am continuat să mănânc chestii neindicate pentru că nu era să arunc panettonele sau cârnații.

          Mi-am regăsit benzile elastice pentru exerciții taman când mă bătea gândul să cumpăr altele întrucât credeam că le-am uitat în Sibiu la ultima mutare, trebuie totuși să fac rost de o saltea de spumă pentru că plank-ul cu sprijin pe antebraț doare mai mult decât e necesar fără așa ceva.

          Voi face o vizită în dulapul cu fire, e imperios necesar să mai fac un fular sau o păturică pentru că: 1 dacă mă mut iar nu vreau să mai plimb un raion de mercerie după mine; 2 operațiunea repetitivă a tricotatului sau croșetatul ajută la Serenitatea pe care mi-am propus-o anul ăsta; 3 mi-am adus aminte că am abonament pe Gaia, unde totul e în limba engleză, parcă și spaniolă sau franceză dar ideea e că trebuie să fiu un pic atentă și tot mi se pare pierdere de timp să văd sau sa ascult un documentar fără să mai fac ceva în același timp.

          Nu m-am atins de decorurile de Crăciun, o parte pleacă săptămâna asta într-o zi în care voi avea chef , bradul pleacă în minivacanța de 24 ianuarie.

          Mi-am schimbat gama de serumuri și smackuri pentru față și aș zice că simt și văd o diferență dar mai vorbim peste două trei săptămâni și am reușit să folosesc zilnic cremă de mâini, de când mi-am cumpărat inelul cel nou pe care îl tot admir mi-am dat seama că mi-am lăsat mâinile să se dehidrateze rușinos.

          Încă nu m-am apucat de terminat cartea aia sau măcar de scris alta poate ajungem și la momentul ăla.

          Săptămâna voastră cum a fost?

Fotografia e de pe Pinterest, nu are legătură cu nimic dar mi-a plăcut.

Trilogia culorilor

Bun, prima carte pe 2023 s-a dovedit a fi din categoria Young Adult. Am citit categoria asta și înainte și voi continua pentru că îmi aduce infinit mai multă bucurie decât o carte de Kafka . Oricum am destul de des sentimentul că trăiesc în una din cărțile lui așa că am nevoie să evadez.

          Cartea în cauză pe numele ei Misterul din Regat scrisă de Jaclyn Moriarty (dap sora lui Liane Moriarty) face parte din Trilogia Culorilor, undeva prin decembrie anul trecut când aveam din nou nevoie să evadez am citit prima carte din serie O frântură de alb, acum a venit rândul continuării.

          Undeva în zilele următoare când musafirii vor pleca și televizorul o să tacă urmează cartea a treia O încâlceală aurie, mă rog A tangle of gold. Din cercetările mele nu e tradusă încă în română ca atare va trebui să o citesc în engleza ceea ce se va dovedi provocator din niște cauze.

          Nu cred că se așteaptă cineva să fac vreun rezumat dar ca să știți în ce intrați vă spun că o să vă placă dacă v-a plăcut Harry Potter, e o carte cu altfel de magie, cu universuri paralele și cu fizică.

          Ar fi fost una din cărțile trecute sub tăcere dar din câte îmi dau eu seama o parte din cei care mă citesc sunt profesori sau au copii la școală. Eh cărțile astea par să fie soluția perfectă de a-i apropia de Isaac Newton, gravitație, electricitate, magnetism, optică și tangențial Byron.

          Recunosc am învățat fizică mult mai târziu decât era prevăzut în programa școlară pentru că la vremea aia nu era distractiv. Mă gândesc uneori că viața mea ar fi mers pe cu totul alt drum dacă prin clasa a 6 a fizica și matematica nu ar fi părut atât de seci. Ani mai târziu m-am prins eu că nu e așa dar am crezut că e târziu să schimb direcția și la urma urmelor drumul pe care o luasem nu era rău deloc.

          Așa că dacă nu ați înțeles niciodată care e treaba cu lumina și culorile, care e povestea cu dualitatea undă particulă și o anume pisică închisă în cutie asta e cartea pentru voi.

          Dacă aveți un copil reticent în a se apropia de științele exacte aveți la dispoziție un regat magic în care culorile sunt vii și o poveste care poate o să-l convingă că știința nu e seacă ba chiar poate fi incredibil de distractivă și la fel de eficientă ca o baghetă magică iar fizica poate fi romantică.

PS Îl aud pe mon frere cum dă cu capul de birou citind asta.

PS 1 Această postare nu este recenzia mea pe luna ianuarie pentru clubul de carte și forma lui concretă pentru 2023 e numai despre mine și chestiile care îmi aduc bucurie.