Zilele lui Savelie

          Zilele lui Savelie nu mi-a înșelat așteptările. Mă știți deja! Eu sunt cea care crede cu tărie că avem prea puține cărți vesele și ușoare, că recomandăm prea des cărți serioase, că măcar o lună pe an ar trebui să citim literatură de vacanță.

          Evident cartea lui Slujitel nu e nimic din cele de mai sus și totuși mi-a plăcut teribil, de fapt nu numai că nu e ușoară cartea e lejer amară.

          Asta nu ar trebui să vă descurajeze, în fond viața e o cutie cu bomboane de ciocolată numai în fanteziile Hollywood-ui, pentru restul omenirii include toate gusturile pentru că dacă nu ai fi gustat fierea nu ai aprecia mierea cu adevărat.

          Când am cumpărat-o am avut o bănuială de vreo 90% că așa va fi bazat  atât faptul că, în afară de Donțova, încă nu am citit nimic scris de sufletul slav care să mă facă să râd  cât și pe faptul că pe copertă stă o părere despre carte a lui Evgheni Vodolazkin, de care nu a citit încă nimic care să nu mă facă să plâng.

          Cartea în sine e minunată, e o poveste de viață văzută prin ochiul unui motan umanizat până când atinge rafinarea sufletească pe care mulți dintre bipezii nici nu o visează.

          E despre copilărie și bătrânețe, despre iubire și familii, despre dezrădăcinări și întoarceri, despre libertate și experimentări, despre cum credem că ai noștri sunt veșnici și că ne vom putea întoarce întotdeauna la ei găsind  neschimbată lumea lăsată în urmă.

          Este o carte despre un oraș viu care crește, care se transformă, peste care se cerne timpul, despre relațiile complicate dintre oameni și dintre oameni și animalele lor de companie, despre nevoia de a nu te supune și despre miracolul de ți se contopi marginile cu ale unui alt suflet până dincolo de eu și tu.

          Pe undeva este cel mai frumos manifest împotriva artificiilor de Anul Nou și oricând altcândva.

          Zilele lui Savelie nu sunt ușoare dar sunt fermecate, nici una nu este pierdută pe apa Sâmbetei. M-a surprins că Grigori Slujitel este atât de tânăr, e aproape de vârsta mea, întotdeauna am crezut că partea slavă a lumii ajunge la acceptarea aia totală a lumii, cu binele, răul și moartea care vin la pachet ca urmare a unei îndelungate treceri prin viață. Acum încep să cred că e înscrisă în codul genetic și nu te poți naște în partea aia de lume fără să știi înainte chiar de a începe să trăiești că toți murim.

          Cum m-a lăsat? Ca și cum aș avea febră musculară a sufletului, cu o lacrimă care nu se decide dacă să se sinucidă sau nu părăsind ochiul.

          De ce zic să o citiți? Pentru că e un mic univers, cuprinde bunătatea și răutatea noastră ambele la fel de nemotivate, prima pentru că așa trebuie să fie, a doua pentru că nu există nimic pe lume care să o valideze.

          Promit că viitoarea recenzie va fi la o carte arhetipal de vacanță.

proză de pisică

          nu așa plănuisem să scriu despre proza de Pisică. trebuia să fie într-un week-end cu soare și liniștit, într-o pauza de discuții mai mult sau mai puțin filosofice în familie.

          este un week-end cu soare și atât de liniștit cât poate fi ceva încremenit în așteptare, așa că recenzia de azi vine la pachet cu tot calmul pe care 10 ore de meditație îl poate aduce.

          cartea asta este pentru tine dacă te-ai născut în zodia visătorului și ai moștenit din familie genele melancoliei, dacă înțelegi măcar 10% din ce vrea să zică ” les neiges d’antan” sau dacă vrei să înțelegi de acum încolo.

nu pot să nu fiu subiectivă pentru că bucăți din cartea asta sunt rupte din amintirile mele ca o pâine caldă proaspăt scoasă din cuptor, mai dau o pagină și din cuvintele poveștii se ridică imaginea unei alte zile în care una din discuțiile alea de familie au avut loc.

nu este o carte pe care să o citești cap coadă, sau eu nu așa o fac, nici măcar pagină după pagină, de fiecare dată când trec pe lângă ea o deschid și citesc povestea care a vrut să mi se dezvăluie dar fiecare ar fără îndoială propriul mod de abordare.

așa cum știm deja până la ora asta nu o să povestesc despre subiect, nu e treaba mea să fac rezumatul cărții, ci despre senzațiile pe care ți le lasă.

proza de Pisică este un suflet spart în bucăți și apoi reasamblat ca un mozaic strălucitor pe alocuri, șters de timp în altele dar fiecare bucată purtând o poveste, fiecare îmbinare de bucăți schimbând sensul bucăților individuale, un glob de sticlă cu vitralii în care arde ființa scriitorului lăsând imagini diferite să se formeze pe pereții sufletelor cititorului.

inutil să precizez nu vor exista două imagini la fel pentru că sufletele noastre au culori , netezimi, densități și istorii diferite, pentru unii va fi o poveste în lumea distopică în care trăim, pentru alții o scriere sf, pentru câțiva oglindă.

dacă v-am făcut curioși cartea se găsește pe libris, pe cărturești și la editura mamă.

eu mă întorc să mai deschid odată cartea, să las o poveste nouă să îmi tatueze mintea și să mă întorc pentru câteva minute într-o vreme în care lumea mea era un adăpost sigur pentru visători.

Când corpul spune nu

          Cartea de marți iar a ajuns joi, asta să fie cea mai mare problem a mea.

          Pentru că subiectul a fost ridicat : citesc în continuare și cărți ușoare, v-am zis că după mine lumea are nevoie  de cărți de vacanță în care totul e roz și se termină cu bine dar scriu mai rar despre ele pentru că asta e esența lor totul e roz și se termina bine daca ai spune orice altceva în plus l-ai lipsi pe om de plăcerea de a le citi.

          În cartea de săptămâna asta nu este roz decât coperta dar și aia are urme de albastru. ”Când corpul spune nu” a lui Gabor Mate nu e ușor de citit, pe mine una m-a speriat mai rău decât toate cărțile lui Stephen King la un loc.

          Cam în orice capitol vei găsi ceva din tine și cam în orice capitol ceva-ul ăla din tine este potențialul declanșator al unei boli autoimune.

          Cartea asta este despre cum nici măcar nu mai recunoaștem stresul din viața noastră, despre cum ne întindem zilnic ca o fărâmă de unt pe o felie de pâine mult prea mare și suntem permanent supraîncărcați cu hormonii de ”atacă sau fugi” pe care corpul nostru îi produce pentru că nu ne lăsăm timp să ne liniștim.

          Este despre cum poveștile pe care ni le-am spus: ”trebuie să fiu puternic”, ”eu mă descurc”, ”pot face totul perfect” lasă urme adânci în sistemul nostru imunitar care nu mai știe unde ne terminăm noi și unde începe restul lumii așa că ori nu ne protejează de invadatori, ori ne atacă pe noi.

          Și totuși este și despre speranță, despre cum să își trăiești furia sănătos fără să o bagi sub preș, despre cum să îți stabilești și respecți limite, despre cum să spui nu și să te alegi pe tine, pentru că dacă nu o faci la un moment dat corpul tău o va spune în locul tău inclusiv împotriva ta.

          Citatul cu care rămân din cartea asta și pe care sper să îl pot implementa în toate situațiile dificile din viitor ” Dacă ai de ales între a simți vina sau resentimentul, alege vina de fiecare data”, pentru că vina înseamnă am făcut ceva pentru mine în defavoarea ta și a așteptărilor tale, resentimentul înseamnă am făcut ceva pentru tine în defavoarea mea și a sănătății mele și cel mai probabil nu mă voi ierta niciodată iar resentimentul mă va măcina.

Gândește ca un călugăr

Știu că e joi și rubrica e ” cartea de marți” dar așa s-au aliniat planeții să scriu azi.

Am cumpărat cartea încurajată de filmulețele cu Jay Shetty pe care Facebook mi le tot arunca în feed, dacă tot am cumpărat-o am citit-o, iar acum povestesc despre ea pentru a determina voi dacă am citit-o ca să nu o mai citiți și voi sau, din contră, să o citiți.

Dacă ești la prima carte de dezvoltare personală, conștientizare etc citește, are idei simple, eficiente și bine structurate. Explică prin paralelă cu experiențele lui din ashram cum ar trebui să ne raportăm la nebunia vieții contemporane.

Bonus are exerciții: de respirație, de meditație, de vizualizare, de recunoștință.

Dacă ai mai citit ceva în domeniu informația o să ți se pară redundantă și insuficientă, e o carte drăguță dar nu te ajută să mergi la nivelul următor sunt aceleași teme despre cum atașamentul este mama tuturor relelor, cum întotdeauna vei fi mai fericit când te orientezi spre comunitate decât spre interesele egoiste, cum nimic nu ne aparține cu adevărat și nimic nu este permanent.

Mi-a plăcut testul vedic de personalitate si explicațiile despre cele 4 varne, în esență profile psihologice: Călăuza, Creatorul, Conducătorul și Făptuitorul.

Mi-a plăcut cum a redat jocul infinit al măștilor noastre printr-o idee a lui Charles Horton Cooley ”Nu sunt ceea ce cred eu că sunt. Și nu sunt ceea ce crezi tu că sunt. Sunt ceea ce cred eu că tu crezi că sunt!”

Tot în capitolul despre stabilirea identității mi-au plăcut sfaturile despre cum să te analizezi pentru a te scutura de praful mediatic și al mediului din care provii pentru a determina valorile tale, nu pe cele care ți-au fost impuse sau sugerate.

Pe scurt merge într-o călătorie cu trenul sau intr-o duminică în care ești prea obosit să citești ”chestii grele”

2022

E târziu în 1 ianuarie, telefonul a trecut deja pe modul de somn adică mi-a tăiat legătura cu exteriorul dar e totuși 1 ianuarie, e ca o zi de hotar între lumi în care regulile nu se aplică așa că am ajuns să îmi scriu blogul de început de an.

          Mi-am despachetat agenda nouă care m-a așteptat sub brad până azi dimineață, nu am de fapt nevoie de o agendă, ce fac la lucru e atât de repetitiv încât nu trebuie notat mi-a intrat deja în reflex dar mi-a plăcut tare mult de ea și m-am gândit să îi dau o utilizare alternativă așa că mi-am completat scopurile lunii ianuarie.

          În general trebuie să îmi strâng resursele și să sper că voi reuși să mă mut din nou anul ăsta, permanent în orașul în care am ales să trăiesc.

          Până atunci am decis să mă bucur de ceea ce am deja, să mă bucur de casa în care locuiesc, de munții care mă înconjoară, de oamenii din apropriere fără să pierd timpul visând la ce ar fi putut fi.

          Financiar am început să pun deoparte ce pot pentru a-mi asigura avansul la un apartament în orașul în care voi trăi cel mai târziu peste 5 ani.

          Profesional îmi adun materialele pentru un examen dificil care ar avea loc undeva peste 2 ani dar la câte am de făcut nici nu o să știu cum au trecut.

          Mi-am dat seama că anul trecut nu mi-am ales un cuvânt pentru anul acesta așa că o fac acum , cuvântul lui 2022 va fi pentru mine ”armonie”, vreau să mă simt parte din univers curgând în același ritm în pace.

          Am făcut cumpărături pentru anul pe care îl vreau e prima dată în 100 de ani când nu mai am un stoc de prăjituri în casă în schimb am în frigider avocado, salată și țelină.

          Nu prevăd un an de cumpărături am haine, am cărți, am tot ce îmi trebuie în casa mea închiriată, ca atare mare parte din fonduri vor merge spre rezerva pentru viitorul apartament.

          Intenționez să profit de cele trei abonamente: Netflix, Gaia, HBO Go și să rezerv ziua de duminică pentru mine ca pe vremuri: filme, cărți, jocuri, natură, funcție de vreme și dispoziție.

          Ieri vorbind cu nișe prieteni și văzând alți prieteni puși la 4 ace pentru Revelion mi-a trecut prin cap că ne punem viața pe Pauză așteptând cele câteva zile de sărbătoare în care e social de așteptat să ne distrăm și am decis ca pentru un an să suspend obiceiul.

          În 2022 va exista numai azi, nu mâine, nu săptămâna viitoare, nu luna viitoare, nu în concediu. Voi face azi ce pot face azi, mă voi bucura azi de ce îmi aduce și nu voi lăsa o ocazie de fericire mică să treacă în așteptarea uneia mari.

          Voi ce faceți în 2022?

NLP programare neurolingvistică

          Despre NLP am aflat în perioada vieții mele în care mă preocupa magia. Nu, perioada aia nu s-a terminat atât că acum în aria de acoperire a cuvântului intră muuulte lucruri inclusive NLP.

          Oficial se numește Programare neurolingvistică, folosesc acronimul din limba engleză pentru că este mai cunoscut și pentru că acronimul în română PNL este creator de confuzii.

          S-a născut la sfârșitul anilor 1970 când Richard Bandler (matematician și student în terapia gestalt) și John Grinder (lingvist) și-au propus să studieze excelența, să determine ce îi face pe unii să reușească acolo unde alții eșuează și mai ales cum să îi ajute pe cât mai mulți dacă nu pe toți să reușească pe baza rețetei celor care o fac natural. Inițial i-au studiat pe magicienii terapiei Fritz Perls (terapia gestalt), Virginia Satir (terapia familiei) și Milton Erickson (hipnoterapie), de atunci aria de studiu a NLP s-a extins și s-a tot extins .

          Unii o văd ca pe o știință, alții ca pe o pseudoștiință și desigur există și categoria celor care îi spun ”spălare de creier”, treaba mea nu este să vă conving că face parte din vreuna din categorii ci numai să vă povestesc experiența mea, fiecare o să își ia din asta ce îi este necesar.

          Urmăream cursurile de vreo 3 ani și deja răbdarea mea ajungea la limită, cel mai apropiat oraș în care le puteam face era la 140 de kilometri și nu mă vedeam stând trei zile în Sibiu închisă într-o sală de curs pentru că programul este intensiv.

          Penultima mea mutare m-a dus fix în Sibiu și pentru că eu și magia avem relația noastră mi-am zis că e semnul de care aveam nevoie să mă înscriu la un modul care începea fix luna următoare și dura cam cât prezența mea în oraș.

          Denumirea este destul de clară în sine : Programare – tiparele după care funcționăm fie că ne dăm seama, fie că nu; Neuro – neuronul baza sistemului nervos, după mine cea mai sociabilă celulă care încearcă mereu să intre în legătură cu altele prin dendrite (imaginați-vă o secundă neuronul și ramificațiile lui terminate cu mânuțe, așa-i că e sociabil?) și Lingvistică – modul în care comunicăm cu lumea verbal, nonverbal și paraverbal.

          Ce face în concret? Îți explică la un nivel accesibil oricui modul în care funcționează mintea ta, modul în care îți reprezinți lumea, modul în care poți să îți transformi visele în realitate folosind obiective și îți pune la dispoziție o serie de tehnici pe care să le folosești pentru a atinge obiectivele alea.

          Ca să folosesc o poveste toți avem un aparat de fotografiat sau un telefon cu funcția asta și toți am făcut cel puțin o fotografie. Rareori fotografia asta este exact ceea ce ochii noștri au văzut, culorile sunt altfel, din anumite unghiuri obiectele arată altfel în bidimensional decât în 3 D, lumina nu este la fel și rareori fotografiile aeluiași lucru, făcute în același timp și loc de doi oameni sunt la fel.

          În NLP fotografia este reprezentarea lumii din mintea noastră și ce avem de făcut este să intrăm în editare și să folosim uneltele de acolo pentru a aduce fotografia cât mai aproape de realitate.

          Una din regulile mele este să nu scriu bloguri lungi, dacă mai există lucruri despre NLP despre care vreți să vorbim, o să existe episodul 2, dacă nu, cred că găsiți aici tot ce vă trebuie pentru a vă forma o imagine.

Pisica lui Dalai Lama

Cartea de marțea asta este de fapt un grup de patru cărți scrise de David Michie despre Pisica lui Dalai Lama și sunt sigură că nimeni nu se așteaptă să fac un rezumat al cărții.

Ce mi-au adus mie cărțile astea? Înțelegere, cumva m-au ajutat să privesc tot ce se întâmpla în viața mea cu un anume grad de detașare, mi-au băgat în cap un principiu fundamental pe are îl știam dar nu îl integrasem ”Nimic nu durează pentru totdeauna – singura constantă e schimbarea”.

          Mi-ar lua o zi întreagă să povestesc numai câte fire de desprind din ideea asta singură am să mă opresc la faptul că este baza non atașamentului, dacă ești fericit nu lega starea de circumstanțele exterioare, dacă ești nefericit la fel și mai ales nu te aștepta ca vreuna din stări să dureze.

          Nu te grăbi să judeci ce face altul pentru că nu știi niciodată ce se întâmplă cu el și cu viața lui, nu ai idee ce l-a dus în poziția în care este fie de privilegii, fie de neajunsuri.

          Nu îți proclama credințele prin vorbe și simboluri exterioare să porți simboluri budiste sau simboluri creștine nu echivalează cu a trăi după normele religiei tale, dacă lipsa unui simbol e neimportantă încălcarea unui principiu te scoate practic din grupul de care pretinzi că aparții

          Fă deosebirea între oameni și comportamentele lor, oamenii sunt mai mult decât ceea ce fac sau decât ce au.

          Încearcă, fie și împotriva logicii tale, să crezi pentru un minut că nu avem o singură viață, că noi și ai noștri ne vom întoarce, nu neapărat în aceleași relații, nu neapărat în aceeași formă, poate cel mai bun prieten al tău va fi data viitoare cățelul tău te-ai gândi de două ori înainte să îl lovești? Să îl abandonezi? Să îl ții legat în frig?

          Fă-ți timp să meditezi sau să te rogi sau pur și simplu să stai de vorbă cu tine și să înțelegi că mare parte din problemele tale vin din gândurile tale și gândurile astea sunt mai degrabă ce îți imaginezi că va fi decât o realitate concretă.

          Ieși din zona de confort, privește schimbările și provocările ca pe o oportunitate de a învăța, de a-ți schimba harta, de a crește, unele din cele mai frumoase lucruri încep când în loc să cauți vinovați pentru că ți se întâmplă ceva începi să cauți o soluție pentru a depăși ceva-ul ăla.

          Dacă iubești pisicile trebuie să citești cartea pentru că tu știai de fapt că în mintea pisicii tale se spun povești peste povești, dacă nu le iubești dă o șansă cărții și după s-ar putea să adopți și un ghem de blană.

          Pe scurt e o carte minunată de citit lângă bradul de Crăciun.

Din an în an

          Aparent blogul ăsta a devenit un fel de Moș Crăciun, din an în an apar pe aici. Nici nu mai zic că de data asta mă întorc pe bune pentru că nu pot fi sigură.

          Ce știu sigur că aș vrea e să reiau Cartea de marți pentru că e păcat să citesc cărți grozave și să nu dau și altora de veste.

Așa că  să punctăm pe scurt ce am făcut în cele 10 de luni de când nu ne-am văzut și dacă timpul îmi dă voie poate revin să dezvolt punctele importante.

1.M-am mutat de 2 ori în opt luni deci acum vă scriu din a treia casă, dacă am uitat să menționez m-am mutat din nou.

La ce a folosit? Am trăit aproape un an într-un oraș grozav în care s-ar putea să vreau să trăiesc de tot cândva. Am devenit un fel de Marie Kondo al mutărilor cu o mașină mica, la prima mutare am avut nevoie de un prieten, a doua mi-a ieșit din prima de una singură.

2. Am făcut un curs pe care îl urmăream de vreo 3 ani  NLP, programare neurolingvistică și mi-a plăcut atât de mult că vreau să fac și masterul și poate într-o zi modulul pentru trainer.

3. Am învățat să conduc, aveam permis de vreo18 ani, mi-am dat chiar oboseala să îl reînnoiesc dar conduceam o dată pe an, ei bine în ultimele opt luni am făcut în jur de 1000 de km pe luna cu o bucata serioasă de serpentine măcar de două ori pe zi.

4.Am cunoscut oameni noi pentru mine și minunați de la care am învățat multe, am întâlnit și oameni neminunați de la care am învățat și mai multe.

5. Sunt în poziția în care aș putea să îmi achit creditul în două plăți mari și am fondurile necesare, dar e inflație prefer să las creditul să se achite o vreme așa cum au fost stabilite ratele, oricum dobânda e o parte minusculă de in rată acum și să trec disponibilitățile financiare într-o valută pentru mai târziu.

6. M-am înscris la cursuri de limba greacă pentru că niciodată nu e prea târziu să înveți ceva nou.

La voi ce  e nou?

În caz că vă întrebați ….

Unde am dispărut din nou ca măgarul în ceață. Chiar de unde o veni asta cu măgarul, pricep dispărutul în ceață dar de ce musai măgar?

Am făcut ce face orice om normal la cap atunci când în sfârșit viața i se așează pe un program lejer, când nu trebuie să mai stea la lucru peste program, când începe să aibă timp de lucruri gen: gătit, citit, netflix, tricotat, blog .

M-am mutat și am ieșit iar din zona de confort, am descins în noul oraș joi, vineri deja închiriasem un apartment, luni am fost la lucru.

Am condus în ultima săptămână mai mult decât în ultimii 5 ani la un loc, nu mult, vreo 500 de km dar se simte.

Am preluat un alt birou cu lucrările mai mult sau mai puțin organizate, evident lucrez cu alți oameni pe care i-am cunoscut literalmente luni.

Dar una peste alta e bine, am reușit să mă înscriu la niște cursuri de NLP, am mers pe jos în 7 zile mai mult decât în ianuarie și februarie la un loc, la voi cum merg lucrurile?

Asta e noua imagine de la fereastra biroului meu.

5 metode să salvezi mai mult de un leu

          Știu, dacă te uiți la ultimele articole pare că m-am îndepărtat ani lumină de scopul blogului, acela de a privi educația financiară și de a găsi trucuri de economisit. Așa că pentru o zi de luni am decis să ne întoarcem la basic.

          Sincer sunt multe lucruri pe care nu le mai spun pentru că mie mi-au intrat în obișnuință atât de bine încât nu-mi mai amintesc zilele în care sufeream hemoragii financiare din cele mai diverse cauze, dar voi încerca să mă întorc la ele.

          În mare parte am fost ajutată cu forța de mutarea într-un oraș mic cât o batistă cu fix trei restaurante și fix 0 prieteni locali ca atare primele două păcătoase de pe listă la mine nu au niciun sens dar dacă stai într-un oraș mare și ai mulți prieteni pe tine te-ar putea ajuta.

1.Nu îți mai cumpăra cafeaua din oraș, sau cel puțin nu în fiecare zi sau așa cum obișnuiam eu acum vreo 4 ani de mai multe ori pe zi pentru că mă întâlneam la momente diferite cu minim doi prieteni cu care aveam timp să stau la povești 30-40 de minute. Sincer nici nu mai știu cât costă o cafea în oraș aici cred că este 8 lei un cappuccino din acela fițos cu frișcă, cred că acasă trece de 10 lei, dar îmi voi limita calculele pe orașul în care sunt. Să zicem 20 de zile în care merg la o singură cafea pe zi 160 de lei/lună și 1920 de lei pe an, pe vremuri calculam sumele în rate anticipate, numai din asta aș fi scurtat cu 2 luni creditul și mi se părea enorm.

2. Nu mai mânca în oraș, bine să nu fim exagerați, nu de mai mult de două ori pe lună, ce vrei tu prânzul sau cina. Din nou îmi amintesc o vreme când mâncam de vreo 4 ori pe săptămână de prânz în oraș. Nici nu ar fi fost nevoie să îmi iau prânzul la pachet în 20 de minute puteam ajunge  acasă să mănânc și apoi să mă întorc dar preferam prânzurile sociale cu conversații care oricum durau mai mult de o oră și deși plăcute după o vreme eram atât de obișnuită încât le lipsea elementul ăla de bucurie, de special, era ca masa în familie o chestie absolut banală care mă costa vreo 30-40 de lei pe zi.

De când m-am mutat ajung la restaurant de vreo 2 sau 3 ori pe lună chiar și raportat la 2 zile pe săptămână tot îmi păstrez 150 de lei și din afacerea asta.

3. Cumpără mărfuri generice sau măcar fă un efort și găsește oferte decente. Mai toți detergenții (încă folosesc capsule mai am până să evoluez la nucile de spun) sunt 1,ceva lei.

Am descoperit două metode de a ocoli asta, fie merg la unul din cele două magazine ale orașului care miraculos își permit să vândă aceeași detergenți veșnic la 1 leu capsula, fie atunci când prețul este 0,80 la supermarket iau vreo 3 pungi (da, va trebui să citești veșnic pe eticheta prețul/capsulă, altfel așa de frumos sunt anunțate reduceri de ai impresia că 1,25 e o mare afacere ceea ce e fals).

La 4 mașini pe săptămână pot obține undeva între 1 leu și 1,8 lei pe săptămână, știu că pare puțin dar 52 sau 93 de lei pe an se simt când nu ai resurse.

Folosesc aceleași metode și la restul produselor de igienă, săpunul lichid cumpărat când este redus de la 4,50 la 1,29, gelurile de duș la 400 ml cumpărate când transportul e gratuit și la 2 produse îl primești pe al treilea gratis.

Nu dau nume pentru că scopul meu nu este să fac reclamă dar dacă are cineva nevoie de informațiile pe care le-am strâns pe tema de unde e cel mai bine să cumperi produsul X le împărtășesc cu drag.

4.Învață să iubești pliantele supermarketurilor, le citesc cum citeam în tinerețe romanele cu duci exotici pentru că o dată ce le-ai integrat în programul tău săptămânal și ai învățat cum își organizează reducerile și ofertele cheltuielile pe tema mâncare, curățenie și nu numai se pot înjumătăți.

5. Stabilește-ți un buget săptămânal, pe asta am descoperit-o pe vremea când și fără vreo planificare din partea mea tot 50 de lei aveam să trec prin săptămână (da, au existat și vremurile alea), anul acesta m-am întors la idee am un buget de 200 de lei pe săptămâna din care ideal ar trebui să îmi achit tot ce cumpăr și facturile, mai puțin rata creditului și chiria. Mai păstrez 200 de lei ca rezervă, e totuși iarnă facturile mai ales la gaz te mai surprind.

Dacă mai rămân ceva bani la finalul săptămânii se reportează ca plus în următoarea și în loc de 200 voi avea 300. De regulă din diferențe îmi sponsorizez  cheltuielile care nu sunt must have, gen masaj, cărți, cercei, parfum.

Dacă situația ar fi neagră aș renunța la segmentul respectiv și aș redirecționa diferența rămasă spre un fond de rezervă sau o plată anticipată dar situația mea nu e atât de tragică așa că nu e necesar, dacă stai mai puțin bine acoperă întâi fondul de rezervă și ceva anticipat înainte de a găsi pe ce să îi dai.

Acum că scriu asta îmi dau seama ce drum lung am parcurs și că mi-ar fi relativ ușor să mă întorc la modul spartan de viață de acum 5-6 ani pentru că nu m-am îndepărtat foarte mult.

Face o listă mai mare de trucuri?