12 reguli de viață
L-am descoperit pe Peterson din întâmplare în timp ce scrollam filmulețe pe Instagram la o oră la care ar fi trebuit să dorm, am încercat să regăsesc reel-ul mai târziu dar nu am reușit. Era un fragment de interviu în care povestea că a slăbit mâncând ceea ce doctorul îi recomandase: friptură de vacă și salată, deja nu mai suportă să vadă friptura de vacă dar încă o mănâncă.
Mi-a plăcut asta, ideea că undeva există un om suficient de determinat să acționeze cum trebuie deși este inconfortabil pentru el. Așa că am decis să îi cumpăr și că îi citesc cartea ( asta ca să vă dați seama ce proces matur de selecție stă la baza lecturilor mele😊).
12 reguli de viață un antidot la haosul din jurul nostru, ca toate cărțile din domeniu de altfel, nu inventează roata și apa caldă, dar te ajută să îți aduci aminte că au fost deja inventate și tu poți profita de chestia asta.
Este cu siguranță o carte împotriva trendurilor contemporane. Într-o lume în care principiul pare să fie ”doar eu contez, mie să îmi fie bine, realitatea obiectivă trebuie modificată pentru a nu mă face să sufăr când îmi contrazice viziunea subiectivă”, Peterson are îndrăzneala să vorbească despre reguli, limite și binele celorlalți.
Cele 12 reguli sunt enunțate și apoi analizate într-o manieră în care devine clară formarea lui ca psiholog lecturile din Freud, Jung, Adler, înclinația spre poezie care este limbaj simbolic adresat direct subconștientului chiar dacă pe ici, pe colo conștientul îl descifrează, vă veți întâlni des cu Goethe, Miller, Yeats.
Și din nou deși nu sunt creștin practicant am nimerit o carte care se apleacă asupra Bibliei: Geneza, Păcatul originar, sacrificiile și care este mult influențată de scrierea rusă : Tolstoi, Dostoievski, Soljenițîn.
Analizează nihilismul, depresia, nevoia de a goli lumea de plaga reprezentată de umanitate, insuportabilitatea ființei, cu trecere prin Nietzsche și Orwell.
Se înscrie total împotriva trend-ului insistând că e nevoie să ne educăm copii pentru ca ei să devină acceptați social, că trebuie să le stabilim limite însoțite de pedeapsă pentru că altfel societatea îi va limita și pedepsi mai târziu și mai grav și insistă asupra rolului familiei și responsabilităților care revin fiecărui membru.
Dacă vă așteptați la încă o carte plină cu idei despre cum universul e un corn al abundenței iar voi trebuie numai să existați și să pretindeți lucruri care se vor materializa instant atunci nu asta e cartea potrivită.
Dacă vă lipsește un partener de conversație care folosește noțiuni devenite abstracte în societatea contemporană ca : efort, dedicație, consecvență, responsabilitate, autocunoaștere, identificarea bârnei din ochiul tău înainte de atacarea paiului din ochiul vecinului puteți citi liniștiți cele 12 reguli de viață ale lui Peterson.
Clubul de carte – mai
Sper că luna mai a fost bună cu voi . Să vedem cine și-a făcut temele și în primăvară
Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr de C. S. Lewis
Iubește-mă (Sfântul leproșilor) de Maria Pastourmadzis
Lista rămâne deschisă și o voi completa dacă îmi trimiteți un link în mesaj la postarea aceasta
Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr
Nu am nici cea mai mica idee cum am ajuns în ultima săptămână a lunii, bine am, și poate reușesc să vă povestesc zilele viitoare la ce alte idei am ajuns în luna mai.
Dar azi este numai despre recenzia cărții preferate de luna asta. Cu maximă satisfacție pot spune cartea preferată și nu unica pe care am reușit să o citesc, pentru că oricât de dezorganizată sunt în continuare partea asta este pusă la punct: citesc în fiecare zi.
Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr de C. S. Lewis este la prima vedere o alegere neobișnuită pentru mine care nu sunt un creștin practicant, dată fiind toleranța și permeabilitatea mea la ideile și principiile altor religii este posibil chiar probabil ca unii să spună că nici creștin nu sunt.
Dar cartea, deși scrisă în cheia creștină, a antagonismului Diavol-Dumnezeu, în care rolurile sunt inversate, în care primul este Tatăl Nostru și al doilea Dușmanul, este în sinea ei o colecție de principii morale universal valabile.
Evident nu o să v-o povestesc dar voi puncta foarte pe sărite unele din problemele pe care le atacă și faptul că pe lângă înclinația noastră naturală de a merge într-o direcție sau alta suntem ajutați de ghidul nostru negativ să o alegem și să perseverăm în cea greșită.
1. Așa cum avem un înger păzitor avem și un diavol păzitor, chestie care pare pe deplin logică adică de ce nu ar învesti și cealaltă tabără în recrutarea și formarea resursei umane.
2.Viața oriunde numai în prezent nu, pentru că trecutul și viitorul sunt atââââât de tentate. ”Prezentul este punctul anume unde timpul întâlnește eternitatea. Experiența umană a momentului prezent, și numai ea, este analogă modului în care Dușmanul îmbrățișează realitatea în întregul ei”…”Sarcina noastră este să le luăm de sub ochi și eternul și prezentul. În acest scop, alegem uneori să împingem pe unul sau pe altul să trăiască în trecut……Este mult mai bine să-i îndemni s trăiască în viitor”
3. Liniștea interioară și exterioară ne pot ajuta să atingem Raiul, Iluminarea sau orice alt deziderat spiritual al religiei sau filosofiei noastre de viață ”……..peste tot a domnit zgomotul- zgomotul, marele dinamism, expresia audibilă a tot ce este exuberant, intransigent și viril-, zgomot care, singur, ne apără de aberațiile conștiinței, de îndoieli disperate și imposibile dorințe. Într-un final vom transforma tot universul într-un mare zgomot.”
4. Nevoia de acumulare și foamea de nou pe care le ducem la extrem și care ne împiedică să ne bucurăm de ce avem deja cu ochii mereu la cioara de pe gard ”Goana după nou aduce după sine mai multe avantaje. În primul rând scade plăcerea și crește dorința…………În plus, noutatea mereu împrospătată costă bani, așa încât dorința de a o avea se bizuie fie pe avariție, fie pe nefericire, fie pe amândouă”
5. Educația ne-ar putea elibera, să ne ferim temeinic de ea. ”Copii care se dovedesc apți de un nivel superior pot fi ținuți în loc în mod artificial, doar pentru că ceilalți copii s/ar alege cu o traumă – Belzebut, ce cuvânt bun!- dacă s-ar vedea lăsați în urmă……..Într-un cuvânt, avem motive întemeiate să sperăm într-o viitoare abolire a învățământului, atunci când va ajunge să domnească triumfător principiul lui Sunt la fel de bun ca tine . Orice recompensă pentru rezultatele bune și orice pedeapsă pentru rezultatele proaste vor dispărea”.
Mă opresc aici pentru că nu obișnuiesc să scriu recenzii lungi. Dacă ar fi după mine ar trebui să mai scriu încă vreo 4 pagini dar v-aș lipsi de descoperirea unei cărți grozave cu ochii și mintea voastră.
Cartea se citește ușor dar se păstrează aproape pentru că o vei redeschide selectiv destul de des după pentru a te gândi un pic mai mult la niște cuvinte.
A apărut în 1942 iar partea finală din care am preluat principiul lui Sunt la fel de bun ca tine a fost publicată distinct în 1959 citind-o mi-au venit în minte idei ca minimalism, slow living, fast fashion, hygge, cancel culture, 2+2=4 este o afirmație rasistă.
Aș zice să citiți cartea asta înainte să dispară Pe aripile vântului.
Clubul de carte -aprilie
Pentru că nu putem lăsa încă o lună fără recenzie am zis să pun mâna la treabă, să scriu despre ce am citit și să scriu articolul care găzduiește link-urile conform planului în ultima vineri a lunii.
Aștept link urile pentru recenziile voastre în comentarii și voi continua să actualizez articolul pe măsură ce le pimesc.
O viață de tărancă – Marghioliţa Huzum
“Nasturele lui Teddy” – Amy le Feuvre
Fotografie Pinterest
Emily Henry
Luna aprilie nu este despre o carte ci despre un autor pentru că am citit un pâlc de cărți scrise de ea. La un moment dat am scris despre Două cărți și o vacanță și pentru că mi-a plăcut am zis să mai încerc.
Am continuat cu Întâlniri în vacanță, Iubire ca la carte și încă două care nu știu dacă sunt traduse : A million Junes și The love that split the world.
Am citit cărțile cumva în ordine invers cronologică ultima citită de mine fiind prima publicată de ea.
Dacă ultimele cărți au tendința de a se încadra în categoria literatură pentru fete despre care nu trebuie să vă povestesc foarte multe și fiind scrise pentru publicul adult includ și ceva sex, primele sunt în categoria adolescenți și privesc dragostea prin ochii celor pentru care atingerea unei mâini sau un zâmbet îți luminează lumea.
Ce este interesant la cărțile pentru adolescenți nu este însă romantismul ci viziunea scriitoarei despre multiuniversuri, lumi mai mult sau mai puțin paralele, lumi care coexistă în același spațiu cu o poartă de trecere între ele accesibilă numai unora, călătorii în timp înainte și înapoi.
The love that split the world cuprinde multă, foarte multă informație despre terapie, halucinații hipnagogice si hipnopompice, despre EMDR cu care eu m-am întâlnit de exemplu la cursurile de NLP, despre coșmaruri și soluții.
Având în vedere că e o carte despre adolescenți aș zice că face treabă bună.
Fiecare din cărțile ei privește de fapt o traumă dar prin ochelarii roz ai unei povești de dragoste: conflictul cu părinții, pierderea unui părinte, viața într-o societate care te privește ca straniu pentru că nu îi urmezi tiparele, influența pe care dependențele părinților o au asupra vieții copiilor.
Una peste alta îmi place cum scrie Emily Henry și voi continua să îi citesc cărțile chiar dacă sentimentul cu care am terminat pâlcul menționat este că pe măsură ce înaintăm în timp își părăsește cumva vocea și calea proprie pentru calea mai simplă, mai comercială, mesajul primelor cărți este mai dens și mai interesant, am învățat mai mult din ele decât din restul, dar abia aștept să îi citesc ultima carte Happy place și să văd dacă s-a întors la stilul inițial.
Clubul de carte -martie
Pentru că nu puteam să îl las pe mon frere să fie singurul care chiulește la recenzii m-am alăturat voios.
În apărarea mea la final de martie când trebuia să scriu recenzia și articolul planeții s-au aliniat să îmi aducă niște vești proaste la lucru și o deplasare pe meleagurile natale pentru că româncă fiind nu pot să sar peste organizarea unui parastas.
Prin urmare prezentul post are drept scop numai publicarea celor doi oameni serioși care s-au ținut de treabă au citit ( asta ma făcut și eu), au recenzat și au publicat.
Kristin Lavransdatter Cununa – Sigrid Undset
Puterea iertării. Lepădarea de sine și iubirea de aproapele – Arhiepiscop Makarios Griniezakis
Clubul de carte – februarie
Pentru că de multe ori ce face diferența între eșec și succes este consecvența cu care îți hăituiești planurile clubul de carte continuă
Dacă mai apar recenzii între timp și mă anunțați până duminică pe la prânz voi edita postarea ca să includ link-ul, dacă se întâmplă să fi citit una din cărțile recenzate putem ține clubul pe fiecare postare în parte cu opiniile aferente la comentarii.
În ordinea de pe tricouri luna asta avem
Două cărți și o vacanță – Emily Henry
Omul în căutarea sensului vieții- Viktor Frankl
Sfântul Dionisie, Sfântul ocrotitor al Zakynthosului – Dinos Konomos
Două cărți și o vacanță
Despre februarie 2023 numai de bine. Întâi am avut mult de lucru după care am cules o viroză, pe urmă am avut mult de lucru după care mi s-a întors migrena tinereții mele.
Da, știu că formula magică am avut mult de lucru are legătură cu problemele mele recurente de sănătate și o să iau măsuri, lucrez la asta deci am și mai mult de lucru 😊.
Așa cum vă dați seama introducerea asta lungă vă spune că nu am citit mare lucru în februarie, cele 5 cărți începute sunt în diverse stadii de dezvelire a conținutului (să nu vă fugă mintea la altceva).
Dar cum sunt un om cu principii nu pot lăsa proiectul Clubul de lectură să moară în fașă așa că mi-am mobilizat neuronul pentru recenzia lui februarie.
Lună cu două sărbători ale iubirii una importată, una redescoperită în colbul dacic ( nu țin niciuna ) cartea lui februarie nu putea fi decât romance din seria chick lit. (era și culmea să scriu despre Romanovii lui Montefiore).
Două cărți și o vacanță de Emily Henri e evident o carte de vacanță cu o poveste de dragoste și ceva căutări interioare. Dacă sunteți genul mama grijulie nu o recomand sub 16 ani cuprinde câteva scene de sex.
Este o carte bună pentru scriitori sau cei care visează la asta pentru că dincolo de povestea de dragoste este despre cum poți intra în blocaj și cum poți ieși din el. E despre cum scriu alții sau cel puțin cum pretind ei că scriu.
De asemenea undeva în fundal este despre cum să lupți ca familie cu o boală urâtă și cum să faci față când miturile despre cei pe care îi iubești îți sunt distruse , despre faptul că toți suntem oameni și cuprindem în măsuri variabile dar sensibil egale lumină și întuneric.
Povestește despre părinți abuzivi, copii salvați sau nu la timp și căile de scăpare pe care le găsim în situații limită, că nu întotdeauna sănătoase care ascund mai mult întuneric decât cel de care încercăm să scăpăm.
E o carte despre viața într-un orășel calm, turistic și despre cum să te reconstruiești după deziluzii și divorț, o carte în care personajele se numesc January și Augustus, fapt care cuprinde în sine o explicație despre firile lor.
Una peste alta mi-a plăcut suficient încât să fac rost și de o a doua carte a autoarei.
Clubul de carte- ianuarie
Despre Clubul de carte am scris atunci când mi-a venit ideea cumva determinată de faptul că pentru prima dată în existența mea catalogată nu am reușit să citesc 48 de cărți într-un an. Nu zic că nu a avut motive întemeiate dar în fața mea nu am avut nicio scuză și așa m-am gândit la un club de carte care să mă facă să citesc 12 cărți pe an ca un minim peste care să adaug.
După care ideea a fost îmbunătățită aici pe finalul postării pentru că ar fi fost plictisitor să citim 100 de recenzii (în viziunea mea asupra universului cam atâția oameni vor participa la aventura asta cândva) despre aceeași carte. Așa că fiecare citește ce carte vrea își scrie recenzia iar în ultima vineri a lunii în postarea cu titlul de mai sus voi centraliza link- urile la recenzii și voi publica pe seară ca să avem ce citi sâmbătă și dimineață la cafeluță.
Dacă mai apar recenzii între timp și mă anunțați până duminică pe la prânz voi edita postarea ca să includ link-ul, dacă se întâmplă să fi citit una din cărțile recenzate putem ține clubul pe fiecare postare în parte cu opiniile aferente la comentarii. Dacă nu se întâmplă sper ca postările să vă trezească un pic de curiozitate și să le citiți, de altfel una din etichetele postării va fi ”vinde-mi o carte” ( fă-mă să o citesc).
Ca atare în ordinea în care au ajuns la mine intrările lunii ianuarie 2023 sunt.
PS Distinsul meu frate o să apară cândva duminică.
PS’ Dacă doriți să participați lăsați un mesaj cu link la postarea asta și vă adaug 🙂
Capitole târzii din viața mea , Regina Maria a României
Taina zăpezii
Cartea de marți se numește The secret of snow, eu aș traduce-o Taina Zăpezii, scrisă de Viola Shipman care de fapt este un domn numit Wade Rouse.
Desigur este genul de carte pe care ne grăbim să o catalogăm chick lit sau cărți de fete sau cărți hygge că tot e la modă.
Și într-un fel e, e una din cărțile în care știi de la prima pagină că indiferent prin ce își va pune autorul personajele să treacă se va termina cu bine.
Și într-un fel nu e. E despre înstrăinarea voită, despre ridicarea de ziduri, despre imagini de sine proiectate astfel încât nimeni, uneori nici chiar tu, să nu știe cum te simți de fapt.
E o carte dezvoltată din amintirea autorului, sigur ajutată de imaginație, translatată, dar reală la bază.
Încerc așa cum fac de obicei să nu dau amănunte, urăsc recenziile în care autorul spune fericit că povestea are întorsături de situația cum ar fi apariția amantei fratelui bunicului matern ( în prezenta nu e vorba despre așa ceva) și care fură un pic mai mult sau mai puțin din bucuria de a descoperi tu cartea.
E o carte despre pierderi și despre cum e asumăm o vină care nu ne aparține, poate din cauza importanței celui pe care l-am pierdut, poate din cauză că ego-ul nostru ne împinge să credem că putem controla și/sau determina totul în jurul nostru.
E despre a învăța să renunțăm la poveri, să păstrăm numai timpurile bune din trecut, să trăim împăcați, să înțelegem că fiecare lucru și om care ni s-au întâmplat au avut rolul lor în devenirea noastră.
Este o carte despre limite și încălcarea lor, despre poveștile pe care ni le spunem și cum le putem schimba, despre frumusețea care se ascunde și în cele mai vitrege locuri sau condiții, despre poverile cărora trebuie să le dăm drumul înainte să ne consume viața.
Cred că în locul cărților de dezvoltare personală în care fiecare autor pretinde că a descoperit cel puțin secretul de pe tăblițele de smarald prefer să citesc povești în care personajul se dezvoltă, iartă și se iartă, trăiește în pace cu el și ajunge la pace cu lumea, practic este același mesaj dar altfel scris, fără tonul didactic superior al lui ”uite cum m-am iluminat eu”.
Mi-a plăcut cartea asta pentru că și eu ca noi toți am niște schelete în dulap pentru care trebuie să încetez să îmi asum vina absolută, să accept că uneori am împărțit vina, că alteori nu era nimic din ce aș fi putut face să schimb rezultatul și să merg înainte fără regrete.
Mi-a plăcut cartea asta suficient de mult încât să fie propunerea mea pentru Clubul de carte de ianuarie, varianta modificată.
Dacă nu ați apucat încă să vă scrieți recenzia vă aduc aminte că vineri seară voi face un post separat cu link-uri spre recenziile voastre, ca să avem cu toții ce citi la cafeluță în diminețile ultimului week- end al lunii.
Lăsați-mi un link în comentarii să pot centraliza mai ușor postările.
Doar un leu 
Comentarii recente