Arhive categorie: masa critica

O mână de ajutor

Azi am avut timp să citesc bloguri și așa am ajuns la Iulia. Inițial m-am gândit să comentez dar mă cunosc, m-aș fi întins cu comentariul mai mult decât trebuie așa că am venit să bat câmpii aici.

O tragedie colectiva ne schimba mai rapid decât cele individuale pentru că pune mai multă forță pe noi, ne obligă să ne trezim, e un șoc mai puternic.

Și da, uneori nici măcar nu e vorba de bani, e suficient să sai un pic de timp, un pic atenție, să asculți un alt om, să  îl ții de mână și atât, e suficientă prezența.

Până la treaba asta teama mea de ace a învins, a fost nevoie de un șoc atât de mare încât să îmi iau inima în dinți, să trec pragul policlinicii și să întind galben lămâioasă un braț și să le spun să ia sânge. Eram așa speriată de bombe ( dap mi-e frică și de un vaccin sau de recoltarea pentru analize) încât oamenii au ezitat un pic și după ce testele ieșiseră bine, le-a fost să nu pic pe jos și să le încarc și mai rău programul.

Dacă aveți de gând să știți că nu e așa tragic cum pare, mi-a fost numai greață după, habar n-am de ce dar s-a rezolvat cu suc de portocale, din portocale nu din sticlă.

Bonus am primit tichete alimentare pe care o să le folosim la colectele de sărbători și o să crească și numărul celor care au ceva bun pe masă.

Bani, în forma lor concretă dau rar, foarte rar. Cumpăr mâncare, am cumpărat o vară întreagă apă pentru băbuțe care insistă să se preumble pe caniculă și se înmoaie la colțuri de stradă, mai completez la vreun medicament prin farmacie, mai iau un bilet de autobuz.

Cum stau lângă spital și trebuie să am grijă de tot neamul care se interneaza, le cumpăr și vecinilor de salon, ăia care au rudele departe, pe care i-ar costa mult biletul de autobuz dus întors așa că nu vin în vizită și ai lor sunt obligați să se descurce cu zeama spitalului.

Fac comisioane, au ăia la bancă zi albă când plătesc eu facturile că parcă îi sună cu goarna pe toți care nu pot să se descurce cu robotul de plăți și funcționez pe post de ajutor, redactez diverse cereri și plângeri, muncesc pe gratis, cumpăr de la băbuțe cu mai mult decât cer . Gama e largă.

Dar bani până acum nu au reușit să mă convingă să dau decât un tataie care cântă la flaut în centru și mai nou încă unul care scârțâie o vioară în cartier. Apreciez la amândoi studiul continuu, că sunt mai infinit mai buni decât atunci când s-au apucat de treaba asta.

Știu că e puțin dar dacă o să continuăm, așa puțin cum dăm, dacă mai convingem și alții să de la fel de puțin, o să schimbăm lumea mult mai eficient decât un teanc de legi

Anunțuri

Cumpără local

De ceva vreme, urmăresc un serial numit Eroii bucătăriei britanice în care niște oameni, figuri publice la ei in UK bănuiesc, pledează pentru consumul de sfeclă roșie, usturoi sau carne de vită.

Să nu vă imaginați că englezii au început brusc să nu mai mănânce respectivele produse, le mănâncă și încă în cantități industriale, problema este însă că le consumă din import.

Scopul întregului documentar este să încurajeze cumpărarea produselor locale, chiar dacă sunt lejer mai scumpe și mult mai greu de găsit, ca s-o spunem pe românește toată desfășurarea asta de forțe are drept scop păstrarea banilor în Anglia.

Și m-am gândit în gândul meu că dacă englezii care nu-s tocmai cei mai săraci dintre europeni face eforturile astea pentru a-și încuraja economia, am putea să facem și noi același lucru cu economia românească.

Știu că de fapt firmele nu mai sunt de mult proprietatea românilor, că grosul banilor pe care îi dau pentru produse românești merg în buzunare de altă naționalitate dar ce ar fi să visăm frumos cu toții și să facem câte un pas mic în direcția asta.

Nu pot ține în țară profitul dar toate lucrurile pe care scrie fabricat în România înseamnă că un român a fost angajat să îl producă și pentru asta a primit un salariu, mare-mic, cum o fi, că a fost plătită o factură la curent și la gaze și la apă și poate dacă avem noroc și un impozit și niște contribuții la Casa de Sănătate și la cea de pensii.

Nu cumpăr lucruri scumpe, pentru că așa m-am educat dar alea pe care le cumpăr, fie și ieftine vreau să plătească un alt român. care poate va decide să cumpere și el lucruri făcute de un alt român și așa mai departe.

Știu că sunt lucruri pe care le cumpăr pentru efectul placebo cum ar fi cremele, să fim serioși nici o cremă nu împiedică trecerea timpului și degradarea celulară, aș putea face asta numai dacă mi-aș înțelege organismul la un alt nivel decât cel de care sunt capabilă acum, dacă aș înțelege timpul altfel decât conform convenției actuale. Dacă tot cumpăr o cremă să mă aflu cu conștința împăcată de ce nu aș alege una românească fără parabeni care măcar să nu îmi facă rău?

De ce nu aș lua roșii sau castraveți de la cel pe care îl știu că are două sere modeste la marginea orașului? Poate va decide la rândul lui să cumpere folia pentru solare de la cel cu făbricuța aia mică din cealaltă margine și semințele de la altul din zonă. Poate așa peste câțiva ani cineva se va trezi că are nevoie și de cercetare sau de consultanță.

Poate ideea va prinde, poate masa critică se va schimba și în loc să cumpărăm lucruri făcute aiurea în lume le vom căuta cu predilecție pe cele locale, pentru că în fond asta este singura cale spre dezvoltare.

Regulile economiei sunt simple consumul determină producția care generează consum care necesită din nou producție și asta e cam tot, ca atare dacă tot consumi de ce să nu consumi ceva care va determina producție la tine acasă? De ce să dai banii altora?

Tu ce chestii autohtone ai cumpărat în ultima vreme?

 

Antrenamentele

Aţi fost vreodata graşi? Sau poate numai nemulţumiţi de cum arătaţi? Aţi luat măsuri? Mişcare, dietă, efort, priviri în oglindă, urcări pe cântar.

N-a fost uşor şi efectele nu au apărut a doua zi sau chiar mai bine, imediat ce aţi decis să slăbiţi, dar aţi înţeles că aşa e normal, că nu aţi ajuns la 100 de kilograme peste noapte şi nici să scăpaţi de 50% din ele instant nu se poate.

Când vine vorba de suflet, nu dăm dovadă de aceeaşi răbdare şi nici nu avem acelaşi ajutor. Dacă ai avea o oglindă în care să îţi vezi sufletul ai fi mulţumit de ce vezi? Ştiu că nu ai, dar imaginează-ţi că ai avea?

Când ne decidem să ne schimbăm modul de a gândi ne aşteptăm să se întţmple imediat, adică e vorva de gânduri de ce să nu meargă repede. De azi sunt optimist, de azi nu mai bârfesc, de azi nu mai invidiez, de azi mă gândesc şi la alţii. Şi ne aşteptăm să meargă, apoi ne enervăm că nu ne-a ieşit şi îi înjurăm pe autorii cărţilor de autoeducare, evident ei sunt de vină  că noi nu am reuşit să ducem transformarea la capăt. Nu ne gândim cât  de dificil e să scăpăm de ani de condiţionări negative şi maxime celebre cu substratul „viaţa e greu”.

Se spune că sunt oameni care pot face un soare  dintr-o pată galbenă şi o pată galbenă din soare, scopul tău când termini cu antrenamentul e să vezi soarele în toate petele galbene şi dacă eşti cu adevărat bun şi într-o băltoacă de ploaie de noiembrie.

Ca să ajung unde sunt azi, şi nu sunt în capătul antrenamentului, am citit câteva rafturi de literatură enervantă care te învaţă să fii pozitiv, am ascultat de pe youtube ore întregi cu tanti Esther Hicks şi am avut un blog în care am învăţat să cresc.

Acum, anul acesta am decis să îmi recuperez banii pe care i-am dat pe Invăţăturile zilnice ale Rhodei Byrne şi să cites în fiecare zi o pagină din cartea cu pricina care are 365 de pagini. Mai mult decât să citesc, de câteva ori pe zi îmi las mintea să să se concentreze pe ce am citit şi să încerc să învăţ ceva din asta. De multe ori cred că eu înţeleg cu totul altceva decât avea femeia aia în minte dar nu contează, ideea e să merg înainte.

Pentru că pe blogul ăsta vorbim despre economisit banii, nu vă recomand să o cumpăraţi, pe Facebook, există o pagină, aplicaţie, nu ştiu ce e că nu mă prea pricep, care în schimbul unui Like îţi va aduce în atenţie în fiecare zi, două – trei mesaje din astea care dau de gândit.

Singura problemă e că sunt în engleză dar nu văd asta ca pe o limitare, poate e chiar o încurajare să învăţăm mai bine limba.

Hai că iar m-am lungit, dar cum nu apuc să mai scriu zilnic ca pe vremuri, când ajung aici aş scrie continuu.

Mânăstirea Orlat

Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.

imi iubesc orasul meu

Blog despre importanta fiecarui leu

arakelian

lumea mea, si-a altora.

Povesti dintr-o casuta mica

Blog despre importanta fiecarui leu

Dulce Casă

Blog despre importanta fiecarui leu

Luxul Simplitatii

despre frugalitate, consum responsabil si evitarea risipei

Despre oameni si carti

Blog despre importanta fiecarui leu

Socotim pentru tine

Blog despre importanta fiecarui leu

la casa noua

Blog despre importanta fiecarui leu

Mademoiselle au chapeau rouge

Blog despre importanta fiecarui leu

Oglinda lui Erised

Blog despre importanta fiecarui leu