Arhive categorie: masa critica

Cătinel prin viață

S-a întâmplat din nou, nu știu cum dar periodic încep să nu mai văd pădurea din cauza copacilor. Mai pățește cineva asta?

Cumva în succesiunea zilelor pierd din vedere lucruri importante , cum ar fi faptul că nu am aterizat pe lumea asta numai pentru a-mi face treaba, pentru a-mi plăti datoriile, pentru a pune lucruri în ordine. De fapt am bănuiala că nici una din cele de mai sus nu au vreo legătură cu motivele pentru care exist.

Așa că dacă nu sunt un accident întâmplător am venit pentru a mă bucura de viață, pe de altă parte chiar daca sunt urmarea haotică a unui accident care a dat naștere unui întreg univers și atunci în mod clar nu mi-a fost predefinit un rost aleg să trec prin viața asta bucurându-mă de ea.

Indiferent cum m-am ales cu viața energia mea ar trebui sa fie dedicata unui scop extrem de clar : sa fiu fericită.

Dacă m-a ajutat să pun ordine in viața financiară, bine, recunosc, am început să pun ordine, nu sunt încă în vârful muntelui, mă gândesc că blogul ăsta ar putea sa mă ajute sa pun ordine si in restul vieții mele.

Și pentru că este deja martie…..hmmm și uite așa începe în loc să mă bucur de drum încep să fac programe pe care ar trebui sa le duc la bun sfârșit și apoi sa mă stresez că nu sunt cu ele la zi.

Nu știu dacă voi sunteți la fel dar eu îmi pot arunca în aer fericirea prezentă pentru că nu am făcut destule, conform programului, pentru fericirea viitoare.

Așa că fără să pun niște limite de timp  pentru moment :

1.mă voi întoarce la tricotat și croșetat care îmi dau voie să îmi văd gândurile venind și plecând.

2.voi continua să citesc câte un pic în fiecare zi și voi continua noua mea alegere de a citi mai multe cărți în același timp. Lectura ar trebui să mă bucure nu? Dacă azi nu am dispoziție pentru o carte polițistă de ce să mă chinui numai pentru că nu pot începe o carte nouă înainte de a o termina pe cea deja începută?

  1. o zi pe săptămâna: sâmbătă sau duminica va fi petrecuta afara în aer liber de vreme ce tot am suficient aer liber, munți și păduri în zona
  2. voi tăia de pe lista nevoia de a depăși standardele ( nu găsesc traducerea cea mai buna pentru overachievement).
  3. mai dau o șansa conceptului de a-mi încetini viața, nu vreau sa ajung la finalul ei și să am sentimentul că a trecut într-o clipită pentru că m-am grăbit atât de tare sa ajung la următorul punct de pe listă încât nu am avut timp să mă bucur de cel în care sunt.

blog

 

Din România

Azi am fost la cumpărături, nu multe că nu consum așa mult, îmi trebuiau chestii simple de supraviețuire pentru vreo 3 zile si mi-era dor de o salată. Am trecut prin piață ieri de dimineață și salata era destul de pe moarte așa că azi m-am orientat spre aia gata ambalata și tăiata de la supermarket.

Dacă tot am ajuns acolo am aruncat un ochi și pe la restul așa să nu mă plictisesc, nu m-au interesat decât produsele din lapte pt că la carne ma uit odata pe luna si atunci la magazinul unui abator local sau al unei microferme locale.

Nu aveți idee câte produse a trebuit să citesc si să pun la loc pe raft în căutarea frazei magice ” țara de provenineță a laptelui : România”, practic tot magazinul.

Ce am descoperit? Un singur fel de cașcaval dintr-un raft întreg, un sortiment de telemea cu trei subspecii mi-am și luat de altfel din ea, din cea de capră, nu știu încă dacă îmi și place abia mâine o gust.

La mozzarela nici măcar nu scria de unde provine laptele, la iaurtul în recipient de 1 l scria sa verific baza ambalajului, poate nu știu eu codurile dar baza ambalajului nu avea pe înțelesul consumatorului nicio țară trecută, la cel de 400 ml scria să verific capacul e drept era ștanțat un număr cu un RO la final dar n-am pus bază, aveau totusi unul cu 2% pe care aveam România, la final nu am luat, mie îmi trebuia de 3.5%.

La unt recunosc nu m-am uitat și nici la lapte pentru că nu beau.

Am avut nevoie de 40 de minute să cumpăr un pachețel de brânză, data viitoare e mai ușor, dacă mi-a plăcut știu exact ce iau dacă nu, asta e mai citesc o tura, mai sunt magazine în care să citesc.

De ce vreau să scrie asta? Pentru că îmi aduc aminte de zile lungi de vară în care mergeam cu vaca, cu oile, cu caprele, de serile târzii și diminețile înainte de răsărit în care laptele trebuia muls și dus la centrul de colectare pentru mai puțin de 1 leu litrul.

Știu că nu din pachetul meu de telemea se va simți o schimbare semnificativă dar tot cred în ideea de masă critică, tot cred ca daca vom continua sa cumpărăm lapte din România, cererea va crește și că producătorul o să primească măcar un preț decent.

Supermarketurile înțeleg poate mai bine ca oricine principiul cerere ofertă, dacă vreme de două luni produsele cu lapte de provenineță : Polonia, Germania, Ungaria rămân în raft din a treia vor aduce mai puțin spre deloc.

Da, profitul va merge spre o multinațională care deține magazinul de desfacere, da, va câștiga și multinaționala care procesează, nu știu dacă mai exista vreo firmă românească și accesibilă oriunde, dar va crește și suma primită de producătorul laptelui.

Cred sincer că una din problemele noastre fundamentale este că așteptăm să fim ajutați și fără îndoială sunt prea optimistă dar cum ar fi dacă ne-am ajuta singuri?

blog

Scriu mai puțin

Scriu mai puțin însă cumva trăiesc mai mult. Știu ziua are tot 24 de ore, poate chiar mai puțin daca iau în seama modificările rezonanței Schumann dar am învățat cumva să îmi fac din timp un aliat.

Am mai învățat și să nu cred nici măcar tot ceea ce gândesc dar ce văd sau aud, așa că acum îmi petrec ceva timp zilnic punând totul în cumpănă.

Dacă îmi lipsește ceva din orașul mare sunt distanțele, făceam în medie 2 kilometri să ajung din punctul A în punctul B și îi foloseam să vorbesc cu mine și să punem țara la cale. Acum am în jur de 600/700 de metri către oriunde. E drept când vremea e frumoasa se întâmplă să o iau spre casă pe drumul care are trei kilometri si ocolește orașul, dar nu e același lucru.

Am învățat că nu sunt grasă și nici dizgrațioasă pentru că nu e nevoie să mă compar cu fotografiile retușate ale modelelor , am învățat că și ele în fotografii neprelucrate cu grija sunt obișnuite, nu au aura de strălucire a perfecțiunii cu care ne vând încă un echipament sortiv, încă  un abonament la o aplicație, încă un supliment.

Sigur daca te simți bine făcând exerciții mergi la sală, dacă nu alege ceva care ti se potriveste sau pur si simplu plimbă-te, danseaza în casa, sari coarda, lucrează o grădină, urcă un munte.

Am învățat că porii mei deschiși nu sunt tocmai craterele lunare pe care mi le imaginez când dau de câte o reclama la cosmetice, asta e nu o să am niciodata piele de porțelan dar nici nu îmi scade calitatea vieții din cauza asta. Așa că privesc în altă parte când cineva încearca să îmi vândă încă un set de superpastile care ma vor transforma în Zâna Zânelor dar îmi vor afecta ficatul, stomacul, echilibrul hormonal, lucruri din astea minore care nici nu contează în fața unui ten perfect.

Da, folosesc cosmetice, mă dau în vânt după rujuri roșii și creme dar nu într-atât încăt să împrumut bani pentru lucrurile de bază pentru că salariul meu s-a dus vesel pe crema aia magnifica pe care o tot văd în reclame.

Am descoperit că telefonul meu mă ține minim 4 ani chiar daca e puțin depășit ca soft, de regula le schimb pentru că hardul mi-a scăpat de prea multe ori pe jos și nu mai face față, așa că nu prea ascult reclama care îmi zice să schimb modelul 10 cu modelul 10 i care are o floricică în plus pe colțul ecranului, altfel voi fi mai puțin valoroasa decât ceilalți.

Sigur mă gândesc la viitor și fac niște planuri așa generale, dar nu îmi mai ascult mintea de fiecare dată când începe să îmi înșire cu liniuță toate lucrurile care ar putea merge prost detaliindu-le până se întâmplă.

Da, sunt dispusă să primesc oameni în viața mea dar nu mai cred că am nevoie de vreunul dintre ei să mă întregească și să mă faca fericită, dacă nu mă pot face eu fericită slabe șanse să reușească altcineva, tot ce aș putea obține este o suprapresiune pe  o relație buna până când va deveni rea.

Îmi petrec mai puțin timp la lucru, mai mult citind, croșetând, având o grădină de ghivece, ascultând ploaia, trăgând în piept aerul geruit, bucurându-mă de o ciocolata caldă sau un pahar cu vin fără frica de calorii și sulfiți și e-uri.

În mod clar nu sunt veșnică, undeva, cândva va trebui să pun punct și am decis că atunci când va veni momentul deasupra liniei prefer să vad ani mai putini plini de bucurie  decât un șir lung de diete, exerciții și negări ale unor plăceri simple în numele unui bine mai mare si viitor, pentru că viața va fi fost timpul scurs în așteptarea acelui viitor măreț iar eu nu voi fi apucat sa ma delectez cu ea.

Voi cu ce vă mai ocupați?

doar

Schimbare de direcție?

Când am început pezentul blog scopul meu era să îmi administrez mai bine banii, să fac fiecare leu să conteze și chiar contează, nu numai de la leu în sus dar chiar și de la leu în jos.

Îmi amintesc că lucrarea mea de licență care privea fraudele informatice a cuprins povestea unei fraude numită ”Salami fraude” care încă mi-a rămas în minte. Un funcționar foarte întreprinzător al unei bănci a introdus in sistemul informatic un programe care dircțioan spre un cont offshore sume infinitezimale din toate tranzacțiile care depășeau 1000 de dolari, nu era mult un cent doi, sume până în jumătate de dolar dar cum banca era mare, tranzactiile multe fiecare fărâmă a scăpat nedetectată și omul a strâns suficente resurse să dispară în lumea largă.

Evident nu militez pentru fraudele salami, spun numai că în timp sume care ți se par derizorii individual pot însemna mult.

Oricum nu despre asta e vorba dar ce ar fi viața mea fără divagații?

Cu timpul, nici nu îmi vine să cred că blogul exista de câțiva ani, tot încercând și învățând să fac fiecare leu să conteze mi-a dat seama că ignor o resursă mult mai importantă și mult mai prețioasă, pot produce bani folosindu-mi timpul, nu îmi pot procura timp consumându-mi banii.

Vine un moment în care contul tău în bancă nu îți va face ficatul să funcționeze mai bine, mintea să fie mai calmă, viața să fie mai lungă.

Ca atare, nu știu dacă schimbarea de direcție a blogului meu se simte din articole dar în mod clar, va deveni mai mult despre Doar un minut și despre cum fiecare minut contează iar dezideratul final este ca fiecare minut sau măcar cele mai multe dintre ele să îți aducă bucurie.

Pe scurt vom face un viraj larg și ne vom înscrie pe direcția minimalismului pentru că surprinzător cu cât mai puține lucruri deții, cu cât mai puține atașamente te leagă cu atât viața ta devine mai plin.

Nu vreau ca asta să devină însă un motiv suplimentar de stres, nu voi avea un deadline, voi încerca să fac câte un pic în direcția asta.

Așa cum regulile feng shui spun că pentru a atrage ceva trebuie mai întâi să îi faci loc, pentru a atrage simplitatea va trebui în primul rând să fac ceva loc în cele 3 case în care cu mai mult sau mai puțin entuziasm mă desfășor, bine la mama asta va fi probabil misiune imposibila dar traiesc acolo vreo 12 zile pe an, poate nu se pune :).

Azi dimineață am reușit să ma despart de prima plasă cu haine păstrate pe principiul poate slăbesc și îmi vin din nou bine, culmea, după ce am slăbit și îmi veneau din nou bine, dar după ce avem împreuna o poveste de 5/ 14 ani e timpul să le dau drumul. Vorbim numai de haine pe care eu însămi le-aș purta, ce declar nepurtabil se transforma în cârpe de curățenie sau merge la aruncat pur si simplu.

Ce am aflat cu ocazia asta? S-ar putea să nu fie nevoie să îmi cumpăr haine pentru vreo 5 ani pentru că le port frumos, în afară de patina inevitabilă a timpului, hainele mele de acum 10 ani sunt perfect purtabile, de fapt pe unele încă le port, deci garderoba mea s-ar putea să îmi fie arhisuficientă multă vreme de aici.

Marti urmează plasa numărul doi cu haine care nu se mai potrivesc fie kilogramelor fie stilului meu de acum.  O parte sunt deja spălate și aranjate, partea a doua urmează mâine și se vor opri la cutia de haine, din păcate în Oltenia nu exista așa ceva.

Scopul final este ca la 1 ianuarie 2019 în dulapurile mele să existe numai haine pe care le port, care mi se potrivesc și care îmi sunt dragi, restul poate vor fi dragi altcuiva, oricum 2 luni jumătate mi se par suficiente pentru asta.

Următoarea zona de eliberat va fi aleasa numai când prima se termina pentru că m-am săturat și de multitasking, o să fac un lucru o dată și cu toată dedicația de care sunt în stare.

blog

Suntem poveștile noastre

Și nu mă refer numai la faptul că ne încorporăm trecutul. Suntem poveștile cu care am fost hrăniți din copilărie la orice nivel pe care dorim să îl alegem.

Azi dimineață am găsit un filmuleț pe Facebook, era despre vegani si carnivori, un subiect în care nu am de gând să intru pentru că în atâta timp nu mi-am format totuși o opinie, nu știu în ce tabără stau sau mai degrabă în e tabără ar trebui să stau.

Sunt zile în care ideea de a mânca din carnea unui animal mort mă aruncă în tabăra vegetarienilor, sunt zile in care nu mă deranjează că de fapt coastele din farfuria mea au murit și sunt în plin proces de descopunere.

Ca să mă raportez fix la ideea vehiculata în filmuleț da, salivez când văd o căpșuna și nu când văd un porc,și da, carnea trebuie gătită să îmi placă dar nu cred că asta înseamnă nepărat că am fost concepuți vegetarieni ca proiect în fond nu am fost dotați nici să zburăm și totuși o facem, poate e pur și simplu evoluție.

Să revenim însă la oile noastre, ideea din spatele filmului mi-a atras atenția, despre povești, despre legendele unei civilizații despre ceea ce este social acceptabil și normal.

Este unul din punctele comune cu NLP -ul, harta nu este realitatea, lumea din mintea noastra nu este cea obiectivă, modul în care ne-o reprezentăm subiectiv este masiv influențat de convingerile noastre, iar o convingere este o idee pe care o tot repeți, tu însuți sau cei din jurul tău până când ajungi să crezi dincolo de dubiu că este adevărul.

Poveștile societății noastre ne influențează inclusiv la nivel financiar că acolo voiam să ajung acum 100 de ani când m-am apucat să scriu blogul ăsta ocolind atât de mult.

Nu mă refer la convingerile limitatoare gen ”Banii nu cresc în copaci”, ”Banii nu cad din cer”, ”Nu oricien poate fi bogat”, mă refer la poveștile pe care soietatea ni le susură la urechi despre trebuințele noastre.

De când începem să observăm lumea ne trebuie o anume jucărie, un anume telefon, o anume mașina, niște haine anume, o casă de o anumită factură și lista poate continua la infinit.

Am putea fi la fel de fericiți cu orice păpușă, și-ar îndeplini la fel de bine scopul orice telefon funcțional, un televizor fără picture in picture ar arăta la fel de bine filmul ( și în fond de ce ai avea nevoie de un tv?, ca sa platesti si energia electrica si abonamentul și să primești în schimb emisiuni proaste înțesate cu reclame ale altor produse pe care trebuie neapărat să le cumperi? ), un pulover de 4500 de lei se distruge la fel de simplu ca unul de 100.

Nu mă refer la produsele de calitate mai slabă pe care uneori nu este o economie să le cumperi pentru că le vei cumpăra de 3-4 ori în timpul în care puteai folosi unul singur mai scump dar mai bun. Mă refer la situația în care plătim numele, sclipiciul, semnătura.

Și totuși câți dintre noi nu trăiesc din împrumut în împrumut pentru a avea toate obiectele despre care societatea ne spune că avem nevoie?

Își mai aduce cineva aminte de nebunia creditelor de nevoi personale pentru un concediu în Grecia sau Turcia? Credite care au fost plătite apoi în câțiva ani buni de restricții și frustări, cu dobânzi exponențiale?

Așa că da, cred că Matrixul este real, că suntem poveștile noastre, că într-o altă societate și înt-un alt timp ne-am fi descurcat altfel, că în lipsa convingerilor care ne sunt induse de mici viața noastra ar fi fost altfel.

Vă puteți imagina o lume în care convingerile ar fi spre mai puține lucruri, mai multe experiențe? Una în care poveștile să glorifice real, nu cum o fac ale noastre, teoretic și vag,  aproprierea dintre oameni, prietenia, dragostea, compasiunea?

56b50cddefe8e67740732127bca07edf

O mână de ajutor

Azi am avut timp să citesc bloguri și așa am ajuns la Iulia. Inițial m-am gândit să comentez dar mă cunosc, m-aș fi întins cu comentariul mai mult decât trebuie așa că am venit să bat câmpii aici.

O tragedie colectiva ne schimba mai rapid decât cele individuale pentru că pune mai multă forță pe noi, ne obligă să ne trezim, e un șoc mai puternic.

Și da, uneori nici măcar nu e vorba de bani, e suficient să sai un pic de timp, un pic atenție, să asculți un alt om, să  îl ții de mână și atât, e suficientă prezența.

Până la treaba asta teama mea de ace a învins, a fost nevoie de un șoc atât de mare încât să îmi iau inima în dinți, să trec pragul policlinicii și să întind galben lămâioasă un braț și să le spun să ia sânge. Eram așa speriată de bombe ( dap mi-e frică și de un vaccin sau de recoltarea pentru analize) încât oamenii au ezitat un pic și după ce testele ieșiseră bine, le-a fost să nu pic pe jos și să le încarc și mai rău programul.

Dacă aveți de gând să știți că nu e așa tragic cum pare, mi-a fost numai greață după, habar n-am de ce dar s-a rezolvat cu suc de portocale, din portocale nu din sticlă.

Bonus am primit tichete alimentare pe care o să le folosim la colectele de sărbători și o să crească și numărul celor care au ceva bun pe masă.

Bani, în forma lor concretă dau rar, foarte rar. Cumpăr mâncare, am cumpărat o vară întreagă apă pentru băbuțe care insistă să se preumble pe caniculă și se înmoaie la colțuri de stradă, mai completez la vreun medicament prin farmacie, mai iau un bilet de autobuz.

Cum stau lângă spital și trebuie să am grijă de tot neamul care se interneaza, le cumpăr și vecinilor de salon, ăia care au rudele departe, pe care i-ar costa mult biletul de autobuz dus întors așa că nu vin în vizită și ai lor sunt obligați să se descurce cu zeama spitalului.

Fac comisioane, au ăia la bancă zi albă când plătesc eu facturile că parcă îi sună cu goarna pe toți care nu pot să se descurce cu robotul de plăți și funcționez pe post de ajutor, redactez diverse cereri și plângeri, muncesc pe gratis, cumpăr de la băbuțe cu mai mult decât cer . Gama e largă.

Dar bani până acum nu au reușit să mă convingă să dau decât un tataie care cântă la flaut în centru și mai nou încă unul care scârțâie o vioară în cartier. Apreciez la amândoi studiul continuu, că sunt mai infinit mai buni decât atunci când s-au apucat de treaba asta.

Știu că e puțin dar dacă o să continuăm, așa puțin cum dăm, dacă mai convingem și alții să de la fel de puțin, o să schimbăm lumea mult mai eficient decât un teanc de legi

Cumpără local

De ceva vreme, urmăresc un serial numit Eroii bucătăriei britanice în care niște oameni, figuri publice la ei in UK bănuiesc, pledează pentru consumul de sfeclă roșie, usturoi sau carne de vită.

Să nu vă imaginați că englezii au început brusc să nu mai mănânce respectivele produse, le mănâncă și încă în cantități industriale, problema este însă că le consumă din import.

Scopul întregului documentar este să încurajeze cumpărarea produselor locale, chiar dacă sunt lejer mai scumpe și mult mai greu de găsit, ca s-o spunem pe românește toată desfășurarea asta de forțe are drept scop păstrarea banilor în Anglia.

Și m-am gândit în gândul meu că dacă englezii care nu-s tocmai cei mai săraci dintre europeni face eforturile astea pentru a-și încuraja economia, am putea să facem și noi același lucru cu economia românească.

Știu că de fapt firmele nu mai sunt de mult proprietatea românilor, că grosul banilor pe care îi dau pentru produse românești merg în buzunare de altă naționalitate dar ce ar fi să visăm frumos cu toții și să facem câte un pas mic în direcția asta.

Nu pot ține în țară profitul dar toate lucrurile pe care scrie fabricat în România înseamnă că un român a fost angajat să îl producă și pentru asta a primit un salariu, mare-mic, cum o fi, că a fost plătită o factură la curent și la gaze și la apă și poate dacă avem noroc și un impozit și niște contribuții la Casa de Sănătate și la cea de pensii.

Nu cumpăr lucruri scumpe, pentru că așa m-am educat dar alea pe care le cumpăr, fie și ieftine vreau să plătească un alt român. care poate va decide să cumpere și el lucruri făcute de un alt român și așa mai departe.

Știu că sunt lucruri pe care le cumpăr pentru efectul placebo cum ar fi cremele, să fim serioși nici o cremă nu împiedică trecerea timpului și degradarea celulară, aș putea face asta numai dacă mi-aș înțelege organismul la un alt nivel decât cel de care sunt capabilă acum, dacă aș înțelege timpul altfel decât conform convenției actuale. Dacă tot cumpăr o cremă să mă aflu cu conștința împăcată de ce nu aș alege una românească fără parabeni care măcar să nu îmi facă rău?

De ce nu aș lua roșii sau castraveți de la cel pe care îl știu că are două sere modeste la marginea orașului? Poate va decide la rândul lui să cumpere folia pentru solare de la cel cu făbricuța aia mică din cealaltă margine și semințele de la altul din zonă. Poate așa peste câțiva ani cineva se va trezi că are nevoie și de cercetare sau de consultanță.

Poate ideea va prinde, poate masa critică se va schimba și în loc să cumpărăm lucruri făcute aiurea în lume le vom căuta cu predilecție pe cele locale, pentru că în fond asta este singura cale spre dezvoltare.

Regulile economiei sunt simple consumul determină producția care generează consum care necesită din nou producție și asta e cam tot, ca atare dacă tot consumi de ce să nu consumi ceva care va determina producție la tine acasă? De ce să dai banii altora?

Tu ce chestii autohtone ai cumpărat în ultima vreme?

 

Antrenamentele

Aţi fost vreodata graşi? Sau poate numai nemulţumiţi de cum arătaţi? Aţi luat măsuri? Mişcare, dietă, efort, priviri în oglindă, urcări pe cântar.

N-a fost uşor şi efectele nu au apărut a doua zi sau chiar mai bine, imediat ce aţi decis să slăbiţi, dar aţi înţeles că aşa e normal, că nu aţi ajuns la 100 de kilograme peste noapte şi nici să scăpaţi de 50% din ele instant nu se poate.

Când vine vorba de suflet, nu dăm dovadă de aceeaşi răbdare şi nici nu avem acelaşi ajutor. Dacă ai avea o oglindă în care să îţi vezi sufletul ai fi mulţumit de ce vezi? Ştiu că nu ai, dar imaginează-ţi că ai avea?

Când ne decidem să ne schimbăm modul de a gândi ne aşteptăm să se întţmple imediat, adică e vorva de gânduri de ce să nu meargă repede. De azi sunt optimist, de azi nu mai bârfesc, de azi nu mai invidiez, de azi mă gândesc şi la alţii. Şi ne aşteptăm să meargă, apoi ne enervăm că nu ne-a ieşit şi îi înjurăm pe autorii cărţilor de autoeducare, evident ei sunt de vină  că noi nu am reuşit să ducem transformarea la capăt. Nu ne gândim cât  de dificil e să scăpăm de ani de condiţionări negative şi maxime celebre cu substratul „viaţa e greu”.

Se spune că sunt oameni care pot face un soare  dintr-o pată galbenă şi o pată galbenă din soare, scopul tău când termini cu antrenamentul e să vezi soarele în toate petele galbene şi dacă eşti cu adevărat bun şi într-o băltoacă de ploaie de noiembrie.

Ca să ajung unde sunt azi, şi nu sunt în capătul antrenamentului, am citit câteva rafturi de literatură enervantă care te învaţă să fii pozitiv, am ascultat de pe youtube ore întregi cu tanti Esther Hicks şi am avut un blog în care am învăţat să cresc.

Acum, anul acesta am decis să îmi recuperez banii pe care i-am dat pe Invăţăturile zilnice ale Rhodei Byrne şi să cites în fiecare zi o pagină din cartea cu pricina care are 365 de pagini. Mai mult decât să citesc, de câteva ori pe zi îmi las mintea să să se concentreze pe ce am citit şi să încerc să învăţ ceva din asta. De multe ori cred că eu înţeleg cu totul altceva decât avea femeia aia în minte dar nu contează, ideea e să merg înainte.

Pentru că pe blogul ăsta vorbim despre economisit banii, nu vă recomand să o cumpăraţi, pe Facebook, există o pagină, aplicaţie, nu ştiu ce e că nu mă prea pricep, care în schimbul unui Like îţi va aduce în atenţie în fiecare zi, două – trei mesaje din astea care dau de gândit.

Singura problemă e că sunt în engleză dar nu văd asta ca pe o limitare, poate e chiar o încurajare să învăţăm mai bine limba.

Hai că iar m-am lungit, dar cum nu apuc să mai scriu zilnic ca pe vremuri, când ajung aici aş scrie continuu.