Arhive categorie: masa critica

Aurea mediocritas

Dacă am mai zis asta mai citiți o dată, nu o să vă strice, dacă sunt un pic .

Sunt în a treia zi în care nu ies din casă, este pur și simplu o măsură preventivă, am noroc, pot lucra la distanță și încă nu mi-a venit rândul conform planificării să asigur continuitatea la sediu.

Sunt în a treia zi în care privesc cu frică de la fereastra mea de etaj trei cum băncile încă gem sub greutatea bătrânilor, înghesuiți unul în altul de la ora 10 dimineața la ora 18 seara discutând numai ei știu ce.

Văd în continuare grupuri de minim 4 copii care împart o sticlă de suc și care se plimbă fără sens pe străzi, azi am înregistrat o premieră doi copii de maxim 6 ani, ce măști? Ce mânuși? E soare și cald erau în tricouri si pantaloni scurți, se plimbau pe aceeași stradă pe care treceau minim 10 oameni la fel de fără măști, la fel de fără mânuși.

E sâmbătă, 90% din populație nu are niciun motiv să fie afară, totuși din blocul de alături ies 7 persoane, două dintre ele se pupă serios pe amândoi obrajii și se îmbrățișează cu fiecare din restul de 5, urcă în mașină și pleacă, ceilalți 5 mai rămân o vreme grupați să schimbe impresii pe care bănui că le puteau schimba și în sufragerie.

Mă deplasez spre mediul virtual, peretele de facebook mi-e plin de videorețete complicate, cu multe ingrediente, citesc comentarii : azi gătim două feluri de mâncare și prăjitură.

Serios? În primul rând că stați în casă de o săptămână, da, ei chiar respecta regula asta,  sub nicio formă nu pricep de ce aveți nevoie de calorii de parca ați fi mers la coasă.

În al doilea rând că mâncarea e un produs finit și va deveni mai puțin abundentă decât acum. Ne bazăm prea mult de alimente care vin de la o distanță considerabilă, pe alimente pe care țara de origine va decide să le păstreze pentru populația ei. Pornim la drum cu două presupozitii false: că mâncarea se va gasi în continuare din plin și că vom avea bani să o cumpărăm la același nivel.

Știu ca Harry Potter vi se pare o carte de copii dar uite o idee găsită acolo:

” Your mother can’t produce food out of thin air, no one can. Food is the first of the five Principal Exceptions to Gamp’s Law of Elemental Transfiguration… It’s impossible to make good food out of nothing! You can Summon it if you know where it is, you can transform it, you can increase the quantity if you’ve already got some…”

Pe scurt nu poți face mâncare din nimic, din puțin da, din nimic nu. Ce se va întâmpla când nu e va mai găsi mâncarea? Vă veți dori să nu fi mâncat în aceeași zi supă cu găluște, risotto cu ciuperci, friptură la tavă și prăjitură cu ciocolată?

Fără îndoială dar va fi prea târziu să puteți remedia ceva.

Poate o să avem noroc, poate nu vom ajunge sa trăim din nou perioada celui de al doilea război mondial în ce privește lipsa alimentelor, dar de ce ai vrea să te sabotezi din start? De ce ai vrea să continui cu stilul tău de viață de dinainte de criză în care ai acces la orice pentru preturi decente? De ce ai vrea să îți epuizezi resursele financiare acum când criza încă nu a început pentru a te supraalimenta?

Oare ar fi atât de rău dacă am fi un pic mai disciplinați în respectarea regulilor? Ni se cere totuși numai distanțare socială nu să mergem la război cu arma în mână. Oare ar fi atât de cumplit să practicăm mâncatul cu moderație? Poate vom termina perioada asta aducându-ne aminte că mâncăm pentru a trăi, nu trăim pentru a mânca.

Și pentru a vă face o idee despre cum stă treaba vă recomand să citiți Hoțul de cărți al lui Markus Zusak, cu atenția spre rațiile alimentare, importanța unei felii de pâine și consecintele financiare ale  pierderii fie si numai a unui client . Nu de alta, dar istoria are prostul obicei de a se repeta.

blog

 

Oglindă, oglinjoară

Coronavirusul ăsta se încăpățânează să ne țină în față o oglindă, noua ca umanitate în general și fiecăruia dintre noi la individual. Ce ne arată oglinda nu este vina lui, așa cum spunea un meme foarte răspândit zilele astea scopul lui pare mai degrabă să ne atragă atenția spre dezastrul în care ne îndreptăm.

Ce ne-a arătat până acum?

Că suntem incapabili să respectăm niște reguli simple. Dacă din momentul 0 am fi înțeles să ne distanțăm social răspândirea lui ar fi fost mult redusă și am fi dat o șansă sistemelor sanitare. Nu spun că am fi câștigat dar ce puțin nu ar fi plecat la luptă din poziția de învins din cauza supraaglomerării.

Că nu avem prioritățile stabilite bine, că investim banii bugetelor naționale în te miri ce mai puțin lucrurile care în moment de criză ne vor ține în viață. Fără părtinire nu ma refer numai la România ci la omenire în general, niciun stat nu pare sa aiba un sistem sanitar suficient de bine pregătit. Și la ce ne așteptăm într-o lume care investește în fotbal, baschet etc de milioane de ori bugetul cercetării.

Cunosc un oraș în care a fost făcut de curând un stadion superb si scump însă structura de rezistență a spitalului universitar regional stă să se prăbușească, subsolurile sunt patria șobolanilor iar pereții colcăie de bacterii. Și cred că fiecare dintre noi cunoaște câte unul.

Că supunem planeta unui stres suplimentar din cauza vanității.

Sunt acasă azi toata ziua, nu îmi voi permite sa respect cu strictețe #stauacasă, numai câte o zi furata pe ici pe colo, în rest îmi reduc mobilitatea la drumul casa – slujbă, pe jos că un kilometru de mers n-a omorât pe nimeni, ceea ce nu pot garanta despre autobuzele supraaglomerate.

Revenind de azi dimineață am văzut atât de multe postari  de reclamă, fie efectiv reclame plătite la ultima haina de blăniță, fie site-uri al căror nobil scop în viață este să te ajute să alegi hainele potrivite.

Din memorie fără pretenția că aș fi reținut exact va spun că am văzut :20 de modele de pantaloni pentru primăvara asta. Frate, primăvara asta si se pare că și vara voi sta mai mult în casa și chiar dacă nu aș sta ce e în neregulă cu pantalonii de primăvara trecută? Au expirat și îmi vor provoca toxiinfecție?

Mi-am cumpărat haine in 2018, în mod ciudat sunt încă bune nu văd de ce mi-as lua altele numai pentru a le arunca pe astea și a da o mână de ajutor poluării cu deșeuri pe de o parte și poluării industriale pe cealaltă pentru că și hainele cele noi trebuie făcute undeva din ceva.

Am văzut infinite reclame la loțiuni parfumate care de care mai perfecte pentru a-mi ajuta pielea uscata, am fost incapabilă să citesc jumătate din ingrediente, dar ce e rău la un ulei sau un unt vegetal și atât?

Chiar avem nevoie de toate astea? Sau e o nevoie indusă de media? Chiar ne este esențială socializarea directa 30 de zile cât ar fi nevoie sa reducem mobilitatea? Chiar e nevoie să mă văd cu cea mai bună prietenă live la o cafea numai să bârfim pe cine știe cine? Sau aș putea sa citesc o carte în timpul ăsta?

Unul din lucrurile pe care le voi studia după terminarea crizei este posibilitatea de a-mi procura o bicicleta care produce curent electric și dacă în casa de acum în care stau cu chirie nu o voi putea folosi fiți siguri că în următoarea, a mea o voi face.

Voi ce vedeți în oglindă?

8328762c4c1a6be0f25548e4455f3873

Încetiniți, vă rog

Nu puteam rata subiectul coronavirus, logic, nu de alta dar nu pot deschide decat o carte fara sa dau de el in rest e peste tot, FB, insta, tv.

Și prefer sa ma orientez spre părțile bune ale situației pentru că așa sunt eu. Dacă îmi veți spune că nu sunt părți bune vă contrazic.

În perioada asta de câteva luni până vom fi expuși cu toții  și vom învăța să îi facem față, pe vremea când transporturile sunt limitate și multe unități închise ai apucă și planeta să respire un pic.

Poate în perioada asta vedem ca nu o sa murim fără multe din lucrurile pe care le-am cumpăra inutil, din obișnuință sau din impulsul creat de reclame și ne simplificăm un pic casele.

Poate cu restaurantele și livrările închise ne aducem aminte ca putem să gătim și acasă, nu zilnic, nu-s masochistă, dar de doua ori pe săptămână ar ajunge mai ales la familii mici.

Poate în perioada asta în care vai nouă, turcii nu ne mai livrează mărfuri, vor avea șansa sa intre pe piață salata, ridichile, ceapa verde și restul legumelor autohtone cu privire la are a trebuit sa obligam supermarketurile sa le aiba pe rafturi intr-un procent mic. Eh când nu vor mai fi decât ele pe piață vom vedea cum se așează lucrurile.

Poate așa în loc sa cumpărăm iaurt cu țara de origine a laptelui Polonia, vom cumpăra cu țara de origine România, poate e ultimul tren pentru fermele de animale pe care le mai avem.

Ce voi face eu de sfârșitul ăsta al lumii? Săptămâna viitoare merg la lucru, pentru ca asigur permanența pe unitate, nu e grav, am încăperea mea sunt la fel de izolata ca acasa, merg pe jos ca sa nu ma înghesui in autobuz, păstrez drumul drept casa- firma si inapoi. Săptămâna a doua pot lucra de acasa.

Și nu voi iesi din casă ca atare ceva mai mult timp pentru mine dar a fost deja planificat.

1 Fac ordine in buget, am suspendat plățile anticipate, limitez oricum achizitiile, pentru ca nu se știe exact când și cum vor veni următorii bani deci trebuie să mă descurc cu ce am.

  1. Se întâmplă să am în casa : fie fizic, fie ebook multe cărți pe care abia așteptam să le citesc.
  2. Vreau sa ies din perioada asta cu 5 kilograme mai puțin si câțiva centimetri mai subțire, exercițiile pe care le făceam de 3 ori pe săptămână vor fi făcute zilnic, poate chiar de doua ori pe zi.
  3. Mă apuc de tricotat- croșetat șaluri, anul trecut mi-a părut foarte rău că nu aveam câteva pe stoc pentru o vânzare de Crăciun organizata de o prietenă care a strâns bani să încalțe de iarnă 97 de copii.
  4. În sfârșit învăța-voi limba rusă, în 4 săptămâni a trebui să vorbesc fluent o limba daca ma încăpățânez să o studiez zilnic cum se cuvine.
  5. Asta îmi va lua mult timp, să o conving pe mama, care e la niste sute de kilometri să stea în casa.
  6. Daca îmi rămâne ceva timp mă apuc să îmi scriu prima carte.

Sincer pe lista mea de lucruri de făcut mai sunt: să studiez temeinic ce înseamnă metoda curly girl pentru că am urmat numai 10% din sfaturi și părul meu care a fost o viață drept începe să pară ondulat, sa vorbesc în fiecare zi în tihnă cu câte un prieten de care altfel nu aș avea timp, să încep curățenia de Paști, să îmi salvez dafinul de păduchii țestoși.

Dacă mă gândesc bine s-ar putea ca luna asta de încetinire sa nici nu îmi ajungă dar tot e mai bine decât nimic.

Și pentru că toate au undeva o cauză, mă gândesc că poate ăsta este felul universului de a ne face să respectăm rezolutia de an nou pe care o luam cu toții prin 2017 sau 2018 nu mai știu Slow your life, voluntar nu am făcut-o, poate așa ne reușește.

tle

Fredrik Backman

De Fredrik Backman m-am îndrăgostit într-o dimineață de vară, în trenul care mă ducea la mare. Citisem înainte Bunica mi-a zis să-ți spun că îi pare rău și parcă intuisem că povestea noastra va merge mai departe, dar Scandalul m-a hotărât să îl trec pe lista autorilor de suflet.

Evident că nu o să vă spun despre ce e vorba, puneți mâna pe carte dacă vreți să știți dar dacă o faceți fiți gata sa vă întrebați până unde merg limitele acceptării celorlalți așa cum sunt în viața voastra reală.

Ce ați fi dispuși să sacrificați din voi pentru binele comunității și ce ați cere celorlalți să sacrifice din ei pentru binele aceleiași comunități?

Puneți semnul egal între cuvântul ei și cuvântul lui?

Credeți că oamenii, toți, indiferent de sex, vârstă, rasă, pregătire, potential, descendență, avere sunt întotdeauna pe deplin responsabili de alegerile lor?

Ce puteți trece sub tăcere pentru cineva drag chiar cu riscul sfărâmării altcuiva?

Vă opriți să vă întrebați unde e adevărul sau vă repeziți cu capul înainte pe direcția trasata de media, prieteni, comunitate și abia mai târziu vă întrebați, if ever, dacă nu cumva toți acești stâlpi morali au greșit?

Noi contra voastra a curs firesc după Scandalul, în fond e continuarea, deja cunoști personajele sau crezi că le cunoști, oricum.

Pentru mine cartea asta a fost un vaccin pentru ce se întâmplă acum în realia, pentru modul în care politicienii reușesc să împartă societatea pentru a obține maximul de profit electoral.

Divide et impera nu se aplică numai cuceririi altor state, se poate aplica propriei țări, propriului grup, propriei familii.

Un politician anonim, înscris la cel mai mic partid dar care are o viziune va reuși cu minim efort să pornească un bulgăre de zăpada care va schimba scena politică în favoarea lui, căpătând o aură mesianică, o frântură de informație aici, un comentariu anonim pe un forum, o mică favoare în urma căreia aparent nu are nimic de câștigat, mereu în planul doi, mereu lăsând pe alții să culeagă roadele despre care vor afla prea târziu că sunt otrăvite.

Americani vs mexicani, albi vs negri, creștinism vs islam, industriași vs agricultori, vegetarieni vs carnivori, fumători vs nefumători, femei vs barbati si pot continua așa la infinit, daca priviți un pic lumea ca și cum l-ați fi întâlnit personal pe Theo Richards, ca și când ați fi înțeles că este unul din planurile lui la mijloc o să înțelegeți cât de artificiale sunt conflictele în care ne consumăm viața.

Cartea în sine? Este despre multe alte lucruri dar în aceasta perioada a vieții mele partea asta a rezonat mai mult cu mine.

Poate voi veți rezona cu o cu totul altă idee pe care eu am lăsat-o în plan secundar, așa că dați-i o șansă, poate în trenul care vă duce la mare 😊.

download

Plătește-te

Să bată tobele vă rog.

De data asta nu vă mai anunț ce am de gând să fac, vă povestesc despre ce am făcut.

Știm toți, dacă nu am ști probabil nu am citi aceleași cărți și aceleași bloguri, nu am avea aceleași interese și evident nu ați fi ajuns e blogul meu regula de aur: plătește-te pe tine primul.

Dacă la respectarea bugetului am șchiopătat în ultimii doi ani, poate în 2020 îmi revin, dacă duse sunt vremurile când gândeam planul alimentar pentru săptămâna următoare, dar se vor întoarce 😊, dacă am fost mult prea indulgenta cu mine la capitole pe care prin 2016 le țineam strict în frâu, măcar pe asta cu plătitul meu am reușit să o pun al punct în cursul anului 2019, ba chiar cred că m-am apucat de prin noiembrie sau decembrie 2018.

În caz că nu v-am zis până acum sunt paranoică, nu am încredere în niciun guvern, în nicio politică monetară guvernamentală și în nicio monedă.

Am citit undeva un sfat financiar simplu, genial după părerea mea, cu o explicație scurta dar clară despre cel mai bun lucru în care să îți investești banii: ”Cumpără pământ, nu se mai fabrică în zilele noastre”, deci e o resursa finita.

Numai că  nu sunt încă la nivelul la care să am atâția bani încât să aplic o atare strategie și pe de altă parte naționalizările de prin anii 1945 au demonstrat clar că e bun căruia îi lipsește mobilitatea și îți poate asigura spatele numai în măsura în care regimul politic este suficient de stabil, plus e greuț de vândut bine la nevoie. Dar oricum asta m-a dus înapoi la paranoia mea si lipsa de încredere în guverne.

Cândva, când voi avea resursele probabil voi cumpăra diamante, ușoare, simplu de fugit cu ele din calea revoluției, la fel de valoroase oriunde în lume, dar din nou asta va fi cândva.

Soluția pe care am găsit-o până voi putea să cumpăr Koh i Noor-ul a fost trist valuta.

Am pus la cale un fond de rezerva care mă poate ajuta sa trăiesc vreo 4 luni sau să înlocuiesc fără griji centrala la nevoie, care este în lei  pe contul curent, că la dobânda aproape negativa daca nu o fi ajuns cumva negativa, nu m-am mai uitat, nu are rost să mă complic. Uite că am respectat și regula asta și nici nu mi-am dat seama.

O dată pe luna nu chiar imediat ce intra salariul, mă iau de mână și merg de schimb ceva bani, euro sau franci elvețieni, funcție de inspirația și cursul de la momentul ăla al celor două valute, bani de care nu mă ating, pentru că ar trebui întâi să îi schimb la loc și asta mă ajuta sa ma gândesc de două ori daca trebuie neapărat să îi folosesc. Cât privește suma, asta e fiecare cât își permite, ideal ar fi măcar 100 de euro sau franci.

După care rămâne să mă descurc cu banii care mi-au rămas, plătesc facturile, plătesc rata, fac cumpărăturile necesare și recunosc și nenecesare, după care la final de luna, înainte sa intre iar banii, tot ce depășește fondul de rezervă se duce în plata anticipata a creditului.

Planul pe anul ăsta e să fac plățile astea anticipate la același cuantum lunar, în 2019 au mai variat dar măcar au fost lunare.

Planul a la long este ca la momentul achitarii creditului ipotecar să am suficienți bani pentru măcar 25% din viitoarea casă, care probabil va fi în alt oraș și pe care să o pot achita cu efort minim pe venitul curent și accent pe chiria celui din care mă mut.

Dacă am timp săptămâna viitoare vă povestesc si despre cutia de fursecuri, bine și dacă nu uit.

 

Vise curajoase, cum visează șamanii lumea întru ființare

Înainte de a te gândi că Vise curajoase, cum visează șamanii lumea întru ființare aparține categoriei religie, dă-i o șansă. Nu este o carte despre ritualuri, la un moment dat autorul chiar avertizează împotriva ritualurilor desprinse de semnificație, acelea în care este mai important cum aprinzi o lumânare decât ce este în mintea și în sufletul tău când o faci.

Inspirată într-adevăr din cultura șamanică, Vise curajoase este încă una din cărțile care ne întreabă daca nu cumva viața asta a noastră atât de ocupată, de bogată în detalii și must do lists nu e cumva numai un vis și nu unul plăcut.

Ideile nu sunt străine în esență celor regăsite și în psihologia occidentală sau în religia creștină și nu diferă de esența care transcende cam toate marile sisteme ale umanității fie ele religioase sau filosofice.

Sigur avem alte denumiri pentru stările de conștiință dar șarpele, jaguarul, pasărea colibri și vulturul se suprapun perfect peste corpul fizic, rațional, emoțional și spiritual.

Partea drăguță a aceste cărți sunt exercițiile, e posibil ca lectura ei să dureze mai mult, la mine așa a fost pentru că m-am oprit și am făcut exercițiile, nu chiar în forma recomandată dar le-am acordat toată atenția.

Mi-a mai plăcut și viziunea șamanilor despre viața de aici ca fiind un râu și deosebirea față de psihologia occidentală care pune preț pe identificarea tuturor traumelor din trecut, pentru purificarea apei prin filtrare, pentru șamani este suficient să ai grija ca de aici încolo apa care intră în râu să fie curată și în timp întregul curs va fi la rândul lui curățat.

Din seria ce ar fi viața mea fără sincronicități cam pe la vremea când ajungeam în cartea asta la cheia vistului curajos :”Fii gata să mori în orice clipă”, în traducere trăiește azi viața pe care o vrei, fă azi ce ai de făcut, spune azi ce ai de spus, nu amâna pentru că mâine poate nu va veni niciodată și nu te teme sa te desparți de sinele tău cel care are amintiri, caracter si personalitate, cel creat din poveștile trăite aici, pentru că tu ești mai mult decât egoul tăi, am ajuns și în Jurnalul fericirii la ”Dacă vrem să fim liberi, nu trebuie să ne fie frică de a muri, asta-i tot”.

Și asta este și nota de bază a cărții, atâta vreme cât nu te cramponezi de viața fizică și simbolurile ei despre succes, ai libertatea de a visa și de a trăi conform viselor sufletului tău.

Pentru a păstra ideea amintirii olfactive pe care ți-o lasă o carte, asta îți lasă impresia unei ferestre deschise spre o pădure, mirosul de verde de după o ploaie care vine să înlocuiască aerul cald și închis al camerei în care te-ai ascuns așteptând  să treacă.

10882004

Aviatorul de Evgheni Vodolazkin

Cum spuneam în 2019 m-am întors la cititul cu simț de răspundere, a nu se înțelege că nu mai citesc cărți ușurele și romanțioase sau cărți pentru copii, răspunderea se referă numai la faptul că vreo 5 zile din 7 citesc un pic.

Tot în 2019 l-am descoperit pe Evgheni Vodolazkin, Aviatorul a fost a doua carte scrisă de el pe care am citit-o, mai am undeva în teancul de cărți de sub brad Pelerinul vrăjit a unui alt rus și așteptând pentru reader niște rusoaice după care voi decide daca este cazul sa ma intorc la Tolstoi și Dostoievski cu mintea de acum. Nu sunt încă decisă daca mi se potrivesc scriitorii ruși datorită vreunei particule slave de suflet sau pur și simplu îmi place Vodolazkin.

Bine, unul din visele mele este sa îi citesc în original, în urma unor concluzii trase după ce am citit Povestea slujitoarei atât în engleză cât și în română și am ajuns la concluzia ca traducerea face sa se piardă ceva din carte.

Să revenim la Aviatorul, dacă ați mai citi vreo recenzie a mea știți deja că nu voi povesti cartea. Recenziile mele se limitează la întrebări și stări de suflet în care mă duce povestea și scriitura.

Ca idee cumva la fiecare colț cartea asta mi-a adus în minte Ubik de  Philip K. Dick pentru că Aviatorul te face să te întrebi serios ce înseamnă de fapt să fii în viață, cum ne măsurăm viața prin anii trăiți sau prin întâmplările trăite.

Și întâmplările care au avut loc în anii noștri, chiar dacă nu am participat la ele, ne aparțin sau nu? Le-am trăit și noi chiar dacă nu am fost în ele?

Ce anume ne lipsește cel mai mult călătorind din vârstă în vârstă? Prietenii? Locurile? Zgomotele? Mirosurile?

Ce face o întâmplare să fie atât de important încât să ne însoțească în amintire pentru totdeauna?

Cum se face că emoția pe care ne-o trezește un om este uneori mai bine memorata decât numele sau chipul omului în sine?

Există o justa măsura a pedepselor sau putem fi pedepsiți cu toții pentru că vina este implicită și o împărțim probabil de la păcatul originar încoace?

Dacă mâine cineva v-ar da un caiet și un creion și v-ar cere să vă povestiți viața care ar fi prima amintire care și-ar revendica locul?

Ca și nota finală, da, asta e îmi evaluez cărțile ca pe parfumuri, Aviatorul ar lăsa o esență discretă de vanilie și crizantemă, un dulce amărui al pădurilor care puteau să fie și al pădurilor care au fost dar în care tu nu ai ajuns să pui piciorul.

PS Te-am convins să o citești?

res_b9e00b79cca0e0839a6bf9bef7d50739_full

Cătinel prin viață

S-a întâmplat din nou, nu știu cum dar periodic încep să nu mai văd pădurea din cauza copacilor. Mai pățește cineva asta?

Cumva în succesiunea zilelor pierd din vedere lucruri importante , cum ar fi faptul că nu am aterizat pe lumea asta numai pentru a-mi face treaba, pentru a-mi plăti datoriile, pentru a pune lucruri în ordine. De fapt am bănuiala că nici una din cele de mai sus nu au vreo legătură cu motivele pentru care exist.

Așa că dacă nu sunt un accident întâmplător am venit pentru a mă bucura de viață, pe de altă parte chiar daca sunt urmarea haotică a unui accident care a dat naștere unui întreg univers și atunci în mod clar nu mi-a fost predefinit un rost aleg să trec prin viața asta bucurându-mă de ea.

Indiferent cum m-am ales cu viața energia mea ar trebui sa fie dedicata unui scop extrem de clar : sa fiu fericită.

Dacă m-a ajutat să pun ordine in viața financiară, bine, recunosc, am început să pun ordine, nu sunt încă în vârful muntelui, mă gândesc că blogul ăsta ar putea sa mă ajute sa pun ordine si in restul vieții mele.

Și pentru că este deja martie…..hmmm și uite așa începe în loc să mă bucur de drum încep să fac programe pe care ar trebui sa le duc la bun sfârșit și apoi sa mă stresez că nu sunt cu ele la zi.

Nu știu dacă voi sunteți la fel dar eu îmi pot arunca în aer fericirea prezentă pentru că nu am făcut destule, conform programului, pentru fericirea viitoare.

Așa că fără să pun niște limite de timp  pentru moment :

1.mă voi întoarce la tricotat și croșetat care îmi dau voie să îmi văd gândurile venind și plecând.

2.voi continua să citesc câte un pic în fiecare zi și voi continua noua mea alegere de a citi mai multe cărți în același timp. Lectura ar trebui să mă bucure nu? Dacă azi nu am dispoziție pentru o carte polițistă de ce să mă chinui numai pentru că nu pot începe o carte nouă înainte de a o termina pe cea deja începută?

  1. o zi pe săptămâna: sâmbătă sau duminica va fi petrecuta afara în aer liber de vreme ce tot am suficient aer liber, munți și păduri în zona
  2. voi tăia de pe lista nevoia de a depăși standardele ( nu găsesc traducerea cea mai buna pentru overachievement).
  3. mai dau o șansa conceptului de a-mi încetini viața, nu vreau sa ajung la finalul ei și să am sentimentul că a trecut într-o clipită pentru că m-am grăbit atât de tare sa ajung la următorul punct de pe listă încât nu am avut timp să mă bucur de cel în care sunt.

blog

 

Din România

Azi am fost la cumpărături, nu multe că nu consum așa mult, îmi trebuiau chestii simple de supraviețuire pentru vreo 3 zile si mi-era dor de o salată. Am trecut prin piață ieri de dimineață și salata era destul de pe moarte așa că azi m-am orientat spre aia gata ambalata și tăiata de la supermarket.

Dacă tot am ajuns acolo am aruncat un ochi și pe la restul așa să nu mă plictisesc, nu m-au interesat decât produsele din lapte pt că la carne ma uit odata pe luna si atunci la magazinul unui abator local sau al unei microferme locale.

Nu aveți idee câte produse a trebuit să citesc si să pun la loc pe raft în căutarea frazei magice ” țara de provenineță a laptelui : România”, practic tot magazinul.

Ce am descoperit? Un singur fel de cașcaval dintr-un raft întreg, un sortiment de telemea cu trei subspecii mi-am și luat de altfel din ea, din cea de capră, nu știu încă dacă îmi și place abia mâine o gust.

La mozzarela nici măcar nu scria de unde provine laptele, la iaurtul în recipient de 1 l scria sa verific baza ambalajului, poate nu știu eu codurile dar baza ambalajului nu avea pe înțelesul consumatorului nicio țară trecută, la cel de 400 ml scria să verific capacul e drept era ștanțat un număr cu un RO la final dar n-am pus bază, aveau totusi unul cu 2% pe care aveam România, la final nu am luat, mie îmi trebuia de 3.5%.

La unt recunosc nu m-am uitat și nici la lapte pentru că nu beau.

Am avut nevoie de 40 de minute să cumpăr un pachețel de brânză, data viitoare e mai ușor, dacă mi-a plăcut știu exact ce iau dacă nu, asta e mai citesc o tura, mai sunt magazine în care să citesc.

De ce vreau să scrie asta? Pentru că îmi aduc aminte de zile lungi de vară în care mergeam cu vaca, cu oile, cu caprele, de serile târzii și diminețile înainte de răsărit în care laptele trebuia muls și dus la centrul de colectare pentru mai puțin de 1 leu litrul.

Știu că nu din pachetul meu de telemea se va simți o schimbare semnificativă dar tot cred în ideea de masă critică, tot cred ca daca vom continua sa cumpărăm lapte din România, cererea va crește și că producătorul o să primească măcar un preț decent.

Supermarketurile înțeleg poate mai bine ca oricine principiul cerere ofertă, dacă vreme de două luni produsele cu lapte de provenineță : Polonia, Germania, Ungaria rămân în raft din a treia vor aduce mai puțin spre deloc.

Da, profitul va merge spre o multinațională care deține magazinul de desfacere, da, va câștiga și multinaționala care procesează, nu știu dacă mai exista vreo firmă românească și accesibilă oriunde, dar va crește și suma primită de producătorul laptelui.

Cred sincer că una din problemele noastre fundamentale este că așteptăm să fim ajutați și fără îndoială sunt prea optimistă dar cum ar fi dacă ne-am ajuta singuri?

blog

Scriu mai puțin

Scriu mai puțin însă cumva trăiesc mai mult. Știu ziua are tot 24 de ore, poate chiar mai puțin daca iau în seama modificările rezonanței Schumann dar am învățat cumva să îmi fac din timp un aliat.

Am mai învățat și să nu cred nici măcar tot ceea ce gândesc dar ce văd sau aud, așa că acum îmi petrec ceva timp zilnic punând totul în cumpănă.

Dacă îmi lipsește ceva din orașul mare sunt distanțele, făceam în medie 2 kilometri să ajung din punctul A în punctul B și îi foloseam să vorbesc cu mine și să punem țara la cale. Acum am în jur de 600/700 de metri către oriunde. E drept când vremea e frumoasa se întâmplă să o iau spre casă pe drumul care are trei kilometri si ocolește orașul, dar nu e același lucru.

Am învățat că nu sunt grasă și nici dizgrațioasă pentru că nu e nevoie să mă compar cu fotografiile retușate ale modelelor , am învățat că și ele în fotografii neprelucrate cu grija sunt obișnuite, nu au aura de strălucire a perfecțiunii cu care ne vând încă un echipament sortiv, încă  un abonament la o aplicație, încă un supliment.

Sigur daca te simți bine făcând exerciții mergi la sală, dacă nu alege ceva care ti se potriveste sau pur si simplu plimbă-te, danseaza în casa, sari coarda, lucrează o grădină, urcă un munte.

Am învățat că porii mei deschiși nu sunt tocmai craterele lunare pe care mi le imaginez când dau de câte o reclama la cosmetice, asta e nu o să am niciodata piele de porțelan dar nici nu îmi scade calitatea vieții din cauza asta. Așa că privesc în altă parte când cineva încearca să îmi vândă încă un set de superpastile care ma vor transforma în Zâna Zânelor dar îmi vor afecta ficatul, stomacul, echilibrul hormonal, lucruri din astea minore care nici nu contează în fața unui ten perfect.

Da, folosesc cosmetice, mă dau în vânt după rujuri roșii și creme dar nu într-atât încăt să împrumut bani pentru lucrurile de bază pentru că salariul meu s-a dus vesel pe crema aia magnifica pe care o tot văd în reclame.

Am descoperit că telefonul meu mă ține minim 4 ani chiar daca e puțin depășit ca soft, de regula le schimb pentru că hardul mi-a scăpat de prea multe ori pe jos și nu mai face față, așa că nu prea ascult reclama care îmi zice să schimb modelul 10 cu modelul 10 i care are o floricică în plus pe colțul ecranului, altfel voi fi mai puțin valoroasa decât ceilalți.

Sigur mă gândesc la viitor și fac niște planuri așa generale, dar nu îmi mai ascult mintea de fiecare dată când începe să îmi înșire cu liniuță toate lucrurile care ar putea merge prost detaliindu-le până se întâmplă.

Da, sunt dispusă să primesc oameni în viața mea dar nu mai cred că am nevoie de vreunul dintre ei să mă întregească și să mă faca fericită, dacă nu mă pot face eu fericită slabe șanse să reușească altcineva, tot ce aș putea obține este o suprapresiune pe  o relație buna până când va deveni rea.

Îmi petrec mai puțin timp la lucru, mai mult citind, croșetând, având o grădină de ghivece, ascultând ploaia, trăgând în piept aerul geruit, bucurându-mă de o ciocolata caldă sau un pahar cu vin fără frica de calorii și sulfiți și e-uri.

În mod clar nu sunt veșnică, undeva, cândva va trebui să pun punct și am decis că atunci când va veni momentul deasupra liniei prefer să vad ani mai putini plini de bucurie  decât un șir lung de diete, exerciții și negări ale unor plăceri simple în numele unui bine mai mare si viitor, pentru că viața va fi fost timpul scurs în așteptarea acelui viitor măreț iar eu nu voi fi apucat sa ma delectez cu ea.

Voi cu ce vă mai ocupați?

doar