Arhive categorie: masa critica

12 reguli de viață

L-am descoperit pe Peterson din întâmplare în timp ce scrollam filmulețe pe Instagram la o oră la care ar fi trebuit să dorm, am încercat să regăsesc reel-ul mai târziu dar nu am reușit. Era un fragment de interviu în care povestea că a slăbit mâncând ceea ce doctorul îi recomandase: friptură de vacă și salată, deja nu mai suportă să vadă friptura de vacă dar încă o mănâncă.

          Mi-a plăcut asta, ideea că undeva există un om suficient de determinat să acționeze cum trebuie deși este inconfortabil pentru el. Așa că am decis să îi cumpăr și că îi citesc cartea ( asta ca să vă dați seama ce proces matur de selecție stă la baza lecturilor mele😊).

          12 reguli de viață un antidot la haosul din jurul nostru, ca toate cărțile din domeniu de altfel, nu inventează roata și apa caldă, dar te ajută să îți aduci aminte că au fost deja inventate și tu poți profita de chestia asta.

          Este cu siguranță o carte împotriva trendurilor contemporane. Într-o lume în care principiul pare să fie ”doar eu contez, mie să îmi fie bine, realitatea obiectivă trebuie modificată pentru a nu mă face să sufăr când îmi contrazice viziunea subiectivă”, Peterson are îndrăzneala să vorbească despre reguli, limite și binele celorlalți.

          Cele 12 reguli sunt enunțate și apoi analizate într-o manieră în care devine clară formarea lui ca psiholog lecturile din Freud,  Jung, Adler, înclinația spre poezie care este limbaj simbolic adresat direct subconștientului chiar dacă pe ici, pe colo conștientul îl descifrează, vă veți întâlni des cu Goethe, Miller, Yeats.

Și din nou deși nu sunt creștin practicant am nimerit o carte care se apleacă asupra Bibliei: Geneza, Păcatul originar, sacrificiile și care este mult influențată de scrierea rusă : Tolstoi, Dostoievski, Soljenițîn.

Analizează nihilismul, depresia, nevoia de a goli lumea de plaga reprezentată de umanitate, insuportabilitatea ființei, cu trecere prin Nietzsche și Orwell.

Se înscrie total împotriva trend-ului insistând că e nevoie să ne educăm copii pentru ca ei să devină acceptați social, că trebuie să le stabilim limite însoțite de pedeapsă pentru că altfel societatea îi va limita și pedepsi mai târziu și mai grav și insistă asupra rolului familiei și responsabilităților care revin fiecărui membru.

Dacă vă așteptați la încă o carte plină cu  idei despre cum universul e un corn al abundenței iar voi trebuie numai să existați și să pretindeți lucruri care se vor materializa instant atunci nu asta e cartea potrivită.

Dacă vă lipsește un partener de conversație care folosește noțiuni devenite abstracte în societatea contemporană ca : efort, dedicație, consecvență, responsabilitate, autocunoaștere, identificarea bârnei din ochiul tău înainte de atacarea paiului din ochiul vecinului puteți citi liniștiți cele 12 reguli de viață ale lui Peterson.

Clubul de carte – mai

Sper că luna mai a fost bună cu voi . Să vedem cine și-a făcut temele și în primăvară

   Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr de C. S. Lewis

Iubește-mă (Sfântul leproșilor) de Maria Pastourmadzis

Harta inimii de Susan Wiggs

Lista rămâne deschisă și o voi completa dacă îmi trimiteți un link în mesaj la postarea aceasta

#foreverdisappointedinmybrother

Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr

          Nu am nici cea mai mica idee cum am ajuns în ultima săptămână a lunii, bine am, și poate reușesc să vă povestesc zilele viitoare la ce alte idei am ajuns în luna mai.

          Dar azi este numai despre recenzia cărții preferate de luna asta. Cu maximă satisfacție pot spune cartea preferată și nu unica pe care am reușit să o citesc, pentru că oricât de dezorganizată sunt în continuare partea asta este pusă la punct: citesc în fiecare zi.

          Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr de C. S. Lewis este la prima vedere o alegere neobișnuită pentru mine care nu sunt un creștin practicant, dată fiind toleranța și permeabilitatea mea la ideile și principiile altor religii este posibil chiar probabil ca unii să spună că nici creștin nu sunt.

          Dar cartea, deși scrisă în cheia creștină, a antagonismului Diavol-Dumnezeu, în care rolurile sunt inversate, în care primul este Tatăl Nostru și al doilea Dușmanul, este în sinea ei o colecție de principii morale universal valabile.

          Evident nu o să v-o povestesc dar voi puncta foarte pe sărite unele din problemele pe care le atacă și faptul că pe lângă înclinația noastră naturală de a merge într-o direcție sau alta suntem ajutați de ghidul nostru negativ să o alegem și să perseverăm în cea greșită.

1. Așa cum avem un înger păzitor avem și un diavol păzitor, chestie care pare pe deplin logică adică de ce nu ar învesti și cealaltă tabără în recrutarea și formarea resursei umane.

 2.Viața oriunde numai în prezent nu, pentru că trecutul și viitorul sunt atââââât de tentate. ”Prezentul este punctul anume unde timpul întâlnește eternitatea. Experiența umană a momentului prezent, și numai ea, este analogă modului în care Dușmanul îmbrățișează realitatea în întregul ei”…”Sarcina noastră este să le luăm de sub ochi și eternul și prezentul. În acest scop, alegem uneori să împingem pe unul sau pe altul să trăiască în trecut……Este mult mai bine să-i îndemni s trăiască în viitor”

3. Liniștea interioară și exterioară ne pot ajuta să atingem Raiul, Iluminarea sau orice alt deziderat spiritual al religiei sau filosofiei noastre de viață ”……..peste tot a domnit zgomotul- zgomotul, marele dinamism, expresia audibilă a tot ce este exuberant, intransigent și viril-, zgomot care, singur, ne apără de aberațiile conștiinței, de îndoieli disperate și imposibile dorințe. Într-un final vom transforma tot universul într-un mare zgomot.”

4. Nevoia de acumulare și foamea de nou  pe care le ducem la extrem și  care ne împiedică să ne bucurăm de ce avem deja cu ochii mereu la cioara de pe gard ”Goana după nou aduce după sine mai multe avantaje. În primul rând scade plăcerea și crește dorința…………În plus, noutatea mereu împrospătată costă bani, așa încât dorința de a o avea se bizuie fie pe avariție, fie pe nefericire, fie pe amândouă”

5. Educația ne-ar putea elibera, să ne ferim temeinic de ea. ”Copii care se dovedesc apți de un nivel superior pot fi ținuți în loc în mod artificial, doar pentru că ceilalți copii s/ar alege cu o traumă – Belzebut, ce cuvânt bun!- dacă s-ar vedea lăsați în urmă……..Într-un cuvânt, avem motive întemeiate să sperăm într-o viitoare abolire a învățământului, atunci când va ajunge să domnească triumfător principiul lui Sunt la fel de bun ca tine . Orice recompensă pentru rezultatele bune și orice pedeapsă pentru rezultatele proaste vor dispărea”.

Mă opresc aici pentru că nu obișnuiesc să scriu recenzii lungi. Dacă ar fi după mine ar trebui să mai scriu încă vreo 4 pagini dar v-aș lipsi de descoperirea unei cărți grozave cu ochii și mintea voastră.

Cartea se citește ușor dar se păstrează aproape pentru că o vei redeschide selectiv destul de des după pentru a te gândi un pic mai mult la niște cuvinte.

A apărut în 1942 iar partea finală din care am preluat principiul lui Sunt la fel de bun ca tine a fost publicată distinct în 1959 citind-o mi-au venit în minte idei ca minimalism, slow living, fast fashion, hygge, cancel culture, 2+2=4 este o afirmație rasistă.

Aș zice să citiți cartea asta înainte  să dispară Pe aripile vântului.

Mâncare de linte

          Dacă am ajuns să ne cunoaștem vreun pic până acum știți că eu nu arunc mâncare. Când mă gândesc la asta nu văd numai bani aruncați pe apa sâmbetei, deși văd și aia, dar văd muncă . Atâția oameni au munci mult și greu să producă mâncarea aia, inclusiv eu am muncit mult și greu pentru banii cu care o cumpăr, toți ne-am consumat timp ca să producem mâncarea sau banii pentru ea și timpul înseamnă viață.

          Undeva în mintea mea există această conexiune că dacă am cumpărat ceva de mâncare și  nu reușesc să mă organizez suficient să îl mănânc cât este bun arunc niște minute de viață, practic de-a lungul timpului îmi arunc niște ani de viață la gunoi din lipsă de organizare.

          Pe de altă parte așa cum tot spun vreau să mă mut și ar fi de prefera să nu am multe lucruri de cărat între locații așa că am decis să organizez o lună sau câte or fi necesare de mâncat din cămară.

          Azi m-am uitat prelung prin rafturi și am făcut un inventar, pe baza a ce am găsit am încropit și rețeta, sunt sigură că nu am inventat-o eu azi dar dacă totuși nimeni nu a gătit combinația asta înainte Ave moi! Sunt o deschizătoare de drumuri.

          În primul rând aveam în frigider mai multe feluri de carne toate în cantități mici celebrele rămășițe ale zile (pentru tânăra generație leftovers) : șuncă, piept de porc, jambon, cotlet gata fript și cam uscat, toate au devenit cubulețe tăiate temeinic cu cel mai mare cuțit din dotare. Șunca și pieptul aveau și o parte de slăninuță care a fost decupată și tăiată separat tot cuburi.

          Dacă în general nu arunc mâncare când vine vorba de carne e și mai rău. Animalul ăla săracul și-a dat la propriu viața ca să ce? Îl arunc eu la gunoi că mi-e greu să reinventez ce a rămas din el?

          Dacă o să devin vreodată vegetariană nu o să fie pentru că vaca duce la încălzirea globală, oricum nu mănânc vacă de când am crescut așa ceva, ci pentru că în sfârșit nu o să mai suport să moară cineva ca să mănânc eu.

          Inventarul a mai scos la iveală o ceapă mare, un ghimbir leșinat, niște usturoi (din ăsta a mai rămas), un ardei gras, o conservă de roșii cuburi, o sticluță cu sos de roșii, o conservă de linte verde.

          Periodic mă apucă vegetarianismul și mâncatul sănătos care se manifestă prin cumpărarea de linte, conserve de fasole și porumb, tăiței de hrișcă din astea care rămân în casă pentru că vegetarianismul trece în câteva zile înainte să fac ceva cu ele.

          Ca atare s-a curățat ghimbirul de coajă și s-a tocat mărunt, soartă împărtășită de ceapă și usturoi. A fost tăiat destul de mărunt și ardeiul gras.

          S-au pus în cratiță în ordinea de pe tricouri : bucățelele de grăsime, apoi când au început să se topească s-au adăugat ceapa călită până la auriu, ghimbirul și usturoiul, ardeiul și multe condimente pentru wok și five spices ( am zis că vreau să mă mut cu bagaje puține da?).

          Când cele de mai sus erau deja moi și parfumate am adăugat cubulețele de carne, conserva de roșii, sosul de roșii și un pic de apă, apoi conserva de linte clătită bine cu apă.

          S-a adăugat sare și cratița s-a mutat în cuptor de unde a ieșit arătând ca în poza de mai jos.

          Și când te gândești că multă vreme când auzeam de mâncare de linte credeam că vorba de aceea pe care o culegeam de pe baltă pentru rațe 😊.

Povestea ta

Aceasta este blogul meu de vineri care evident apare sâmbătă pentru că în familia mea este o tradiție nescrisă în baza cărora între când facem ceva și când ar fi trebuit să facem acel ceva trebuie să existe minim 24 de ore decalaj indiferent dacă suntem în întârziere sau în avans.

          M-am apucat să citesc și eu Cum să îți transformi viața, de Nicole LePera sau cel puțin cred că m-am apucat a mea fiind în engleză și numindu-se How to do the work. Mă îndoiesc că o voi termina în timp util pentru a-i scrie recenzia în Clubul de carte care va fi postat aici 27 ianuarie seara ( aviz participanților să își posteze recenziile pe bloguri până atunci și să dea de știre).

          Dar citind-o mi-am amintit alte lucruri pe care le-am citit de-a lungul timpului, după vârsta de 4 ani începem să ne dezvoltăm ego-ul, personalitatea, să ascundem metaforicele cadavre în dulapuri și traumele în povești despre noi.

          Azi dimineață mi-a căzut sub ochi postarea cuiva pe Instagram, nu am reținut numele, care spunea că și-a petrecut un an schimbându-se și unul din lucrurile pe care le-a făcut a fost să își clarifice la  nivel de sine înalt cine vrea să fie: cum se îmbracă persoana care vrea ea să fie, cum vorbește, ce preocupări are, cum rezolvă probleme, cum își petrece timpul etc.

          Suntem povestea pe care ne-a spunem despre noi: suntem victime sau eroi, suntem frumoși sau urâți, deștepți sau proști, sănătoși sau bolnavi, veseli sau depresivi conform scenariului pe care noi ni-l scriem despre noi la nivelul gândurilor noastre care se transformă în credințe limitative sau de împuternicire.

O altă doamnă pe care o ascultam destul pe mult pe Youtube acum ceva timp Esther Hicks are o postare pe undeva în care repetă parcă la infinit ”O credință este un gând pe care îl gând pe care îl gândim repetat”.

          Acum dacă nu îți place povestea ta despre tine nu ai decât să o schimbi, dacă simți că nu ți se (mai) potrivește ajusteaz-o, nu la asta voiam să ajung ci la altceva.

          Am avut azi cu o prietenă una din conversațiile alea pe care le avem cu toții ”Ce mai faci?” ”Pe unde te-ai mai plimbat?” când a auzit că nu m-am plimbat reacția a fost de parcă anunțasem că vine apocalipsa ”Vai, dar ce trist!” în traducere ”De ce mai trăiești dacă nu bântui pe drumurile patriei cel puțin”.

          Nu m-am plimbat pentru că mie îmi place să stau acasă mai ales iarna, e frig și nu înțeleg de ce m-aș urca în mașină, să conduc( chestie care nu îmi place) pe drumuri umede și în zile în care se luminează pe la 8 și ceva și se întunecă de la 16 și ceva, să ajung într-un oraș în care e la fel de frig și plouă la fel, ca să ce? Să beau o cafea pe care o pot bea relaxata pe canapeaua din dotare citind și ascultând ploaia de la căldură? Să mă bântui pe străzi în vânt, eventual cu o umbrelă în mână și fiind nefericit că mi-e frig?

          Povestea pe care ți-o spui despre tine trebuie să te bucure, o vreme mi-am spus și eu că sunt o călătoare neobosită, că îmi place să colind lumea oricând. De asemenea pe vremuri mi-am povestit că iubesc petrecerile și aglomerările de oameni, că ador să ies în fiecare zi în târg să mă întâlnesc cu alte ființe extrem de sociale și câte altele nu mi-am povestit iar subconștientul meu credincios poveștii mele m-a dus în toate acele locuri unde culmea eram chiar mai nefericită decât de obicei.

          Așa că atunci când îți spui povestea ta despre tine ai grijă să fie ce vrei tu, cine ești tu, ce te face pe tine fericit, nu ce crezi că te-ar face popular, că ar fi bine să fii de dragul societății sau oamenilor din viața ta. Fiecare din noi are o viață și șansa de a spune o poveste nu lăsa pe altul să o scrie pentru tine.

          Dacă nu îți place să pleci de acasă când e frig e minunat, mai sunt o grămadă ca tine. Dacă petrecerile cu mai mult de 8 oameni și se par excesive, suntem măcar doi în situația asta. Dacă preferi să citești în loc să schiezi e la fel de bine.

          Fă-ți timp într-o zi și vezi dacă povestea pe care ți-o spui despre tine este autentică și te face fericit.

          Spor la cafeluță la toată lumea. (În mintea mea și într-o lume ideală, mă citiți sâmbătă dimineața la cafeluță 😊)

Amintiri din copilărie

          Am tot văzut pe Facebook în ultima vreme meme-uri ale tinerei generații în care iau lejer la mișto poveștile părinților despre cât de greu se ajungea la școală, nici nu mai zic de ale bunicilor și pentru că ieri a fost ziua cuvântului Mulțumesc mă întreb dacă își vor da seama vreodată cât sunt de privilegiați, pentru au haine, case calde, mâncare și acces la resurse în timp ce alții nici nu visează la așa ceva.

          Nu m-aș fi gândit la asta dacă nu aș fi auzit sunetul constant al ploii în ferestre și nu m-aș fi gândit că mi-e un pic frig, după care mi-am revenit.

          E jumătatea lui ianuarie și la mine plouă, vremea s-a stricat de vreo 2 zile și prin asta înțeleg un pic de vânt, 5 grade la ora 18 și ploaie, practic e o toamnă mai tristă. Nu am făcut școala în preistorie, am prins un pic din epoca de aur și apoi am intrat în plin în epoca gablonț.

          Îmi amintesc zilele din școala primară în care părinții duceau un braț de lemne la școală să fie un pic mai cald decât afară, am învățat să scriu într-o clasă cu geamuri înghețate, purtând atâtea haine încât mă mișcam ca un robot și având la fiecare 20 de minute pauză să ne încălzim mâinile pe sobă, era o vreme în care minus 15 grade Celsius era o temperatură normală de iarnă.

          Eram patru clase în aceeași sală, cu un singur învățător și dacă aveai lucrare la ora când alții aveau muzică ghinion, trebuia să înveți să te concentrezi și să îți vezi de ale tale.

          Și astea erau timpurile fericite când școala era aproape de casă, din clasa a cincea ne-am mutat la generală, adică doi kilometri jumate pe sens peste câmp în zilele fără zăpadă și pe calea ferată când ningea pentru că zăpada era cât noi și părinții erau la lucru deci nu venea nimeni cu o lopată să ne asigure trecerea, mergeam pe drumul eliberat de tren cu șansa de a sări în nămeți dacă ne întâlneam cu alt tren.

          De regulă la începutul lui noiembrie ningea și se mai ridica prin martie, în ianuarie priveam rubrica meteo ca o babă și speram să nu mai ningă. Prima oră o făceam din nou lângă sobă după ce personalul școlii mătura zăpada de pe noi ca să putem intra, dap pe calea ferată tinde să bată un vânt considerabil.

          Partea tristă este că și azi mulți copii fac drumuri lungi în condiții mai mult sau mai puțin vitrege pentru o brumă de educație. Partea și mai tristă este că părinții altor copii blochează circulația în orașe la ore vârf lăsând mașina pe avarii în mijlocul drumului casă îl ducă pe ăla micu’ până în clasă sau la prânz să îl aștepte dacă se poate cu mașina chiar pe coridor să nu cumva să fie atins de vreun strop de ploaie sau de o adiere de vânt.

          Mai târziu aceiași copii vor posta pe internet bancuri despre cum se chinuiau părinții să ajungă la școală. Mă întreb dacă nu am putea organiza niște stagii de schimb în care cei cu postările să meargă vreo lună niște kilometri pe jos prin noroi până la școală ca să înțeleagă cât de ușoară le este viață și cât de grea poate deveni dacă se duc la școală numai să socializeze și să facă paradă cu hainele și telefoanele lor de ultimă generație.

          Evident azi nu am vreo dispoziție însorită. Frate-miu știu că ție îți plac nămeții, povestea de azi nu e despre tine da?

Trilogia culorilor

Bun, prima carte pe 2023 s-a dovedit a fi din categoria Young Adult. Am citit categoria asta și înainte și voi continua pentru că îmi aduce infinit mai multă bucurie decât o carte de Kafka . Oricum am destul de des sentimentul că trăiesc în una din cărțile lui așa că am nevoie să evadez.

          Cartea în cauză pe numele ei Misterul din Regat scrisă de Jaclyn Moriarty (dap sora lui Liane Moriarty) face parte din Trilogia Culorilor, undeva prin decembrie anul trecut când aveam din nou nevoie să evadez am citit prima carte din serie O frântură de alb, acum a venit rândul continuării.

          Undeva în zilele următoare când musafirii vor pleca și televizorul o să tacă urmează cartea a treia O încâlceală aurie, mă rog A tangle of gold. Din cercetările mele nu e tradusă încă în română ca atare va trebui să o citesc în engleza ceea ce se va dovedi provocator din niște cauze.

          Nu cred că se așteaptă cineva să fac vreun rezumat dar ca să știți în ce intrați vă spun că o să vă placă dacă v-a plăcut Harry Potter, e o carte cu altfel de magie, cu universuri paralele și cu fizică.

          Ar fi fost una din cărțile trecute sub tăcere dar din câte îmi dau eu seama o parte din cei care mă citesc sunt profesori sau au copii la școală. Eh cărțile astea par să fie soluția perfectă de a-i apropia de Isaac Newton, gravitație, electricitate, magnetism, optică și tangențial Byron.

          Recunosc am învățat fizică mult mai târziu decât era prevăzut în programa școlară pentru că la vremea aia nu era distractiv. Mă gândesc uneori că viața mea ar fi mers pe cu totul alt drum dacă prin clasa a 6 a fizica și matematica nu ar fi părut atât de seci. Ani mai târziu m-am prins eu că nu e așa dar am crezut că e târziu să schimb direcția și la urma urmelor drumul pe care o luasem nu era rău deloc.

          Așa că dacă nu ați înțeles niciodată care e treaba cu lumina și culorile, care e povestea cu dualitatea undă particulă și o anume pisică închisă în cutie asta e cartea pentru voi.

          Dacă aveți un copil reticent în a se apropia de științele exacte aveți la dispoziție un regat magic în care culorile sunt vii și o poveste care poate o să-l convingă că știința nu e seacă ba chiar poate fi incredibil de distractivă și la fel de eficientă ca o baghetă magică iar fizica poate fi romantică.

PS Îl aud pe mon frere cum dă cu capul de birou citind asta.

PS 1 Această postare nu este recenzia mea pe luna ianuarie pentru clubul de carte și forma lui concretă pentru 2023 e numai despre mine și chestiile care îmi aduc bucurie.

Spark joy

          Prima zi din an și sunt încântată că mă simt bine. Mi-aduc aminte anii tinereții când eram obosită de la petreceri zgomotoase, pline de fum și de oameni care nu îmi plăceau cine știe cât.

          Sunt odihnită, nu sunt mahmură și nu am nevoie de triferment și colebil, anul a început bine și este în totalitate meritul meu.

          Acum trecând la lucruri serioase. Undeva în lumea asta exista o carte numită The year of less în care Cait Flanders povestește cum nu a mai făcut cumpărături, a scăpat de posesiuni și și-a dat seama că viața e mai mult decât ce poți cumpăra din magazin.

          Nu am de gând să fac chiar așa pentru că îmi place să cumpăr lucruri de regulă strălucitoare și scumpe, nu aș renunța la vasta mea colecție de cercei sau parfumuri, nu m-aș gândi să trec prin viață fără cosmetice.

          Dar va fi un an cu mai puține chestii pe lista de făcut, singurul lucru pentru care îmi voi trace tradiționalul șut în fund să fac un pas înainte e job-ul, acolo o să fac ce e de făcut.

          În viața de dincolo de job în 2023 nu trebuie nimic. Este anul în care dacă nu îmi place cartea începută o voi abandona fără resentimente, dacă nu vreau să mă dau jos de pe canapea nu o voi face.

          O să translatez principiul lui Marie Kondo la orice nu numai la lucruri, activități, oameni și orice mi-o mai trece prin viață : doesn’t spark joy for me, it will have to go.

Acum mă duc să văd dacă aduc bucurie niște minieclere în așteptarea concertului de Anul Nou.

sparking joy 🙂

Bilanț 2022

          Ultima zi de decembrie se îndreaptă spre final și odată cu ea 2022. E momentul să ne punem fundul pe canapea, rom în cafea și să ne facem bilanțul pe anul trecut și ceva planuri pe anul care vine.

          2022 a fost. Atât pot spune despre el pentru că nu știu exact cum s-a dus, mi-au rămas marcate trei momente: două morți și o naștere.

 S-a dus omul de la care mi-am luat cam toate liniile definitorii ale personalității pentru că se spune că până la 7 ani ne vom scris întreg romanul vieții inclusiv modul în care vom muri iar eu în primii 7 ani nu am amintiri decât cu bunica.

A mai plecat o pisică dragă mie, dap la mine e mai puțin importantă forma fizică pe care o are cineva în tura asta de carusel, sunt sigură că eu și pisica aia ne-am mai întâlnit și ne vom mai întâlni.

Între cele două plecări mi s-au născut Solomonarii mai exact au văzut lumina tiparului pentru că erau gata din 2021 așa că nici nu știu dacă aste e o realizare de 2022, o pun la număr numai ca să echilibreze un pic plecările.

Nu îmi fac o listă de rezoluții pentru anul care vine, experiența m-a învățat că rezoluțiile sforăitoare de an nou sunt inutile, vreau numai să merg mai departe dacă e posibil un pic mai repede pe drumul meu cel nou, pe care îl simt schimbat.

Nu decid să slăbesc dar mă gândesc bucuroasă că pentru prima dată în nici nu știu câți ani( ba știu dar o doamnă nu își spune vârsta) pentru masa de revelion nu am numai cârnați și carne, am terminat deja de copt o tavă cu varză de Bruxelles și urmează și una de cartofi dulci. Cred că dacă mănânci echilibrat sunt puține șanse să distrugi cântarul când te urci pe el.

Nu decid să o las mai ușor cu munca dar mi-am anunțat deja biroul când voi lua toate cele 112 zile de concediu pe care le mai am ( de vreo 3 ori mai multe s-au pierdut în neant pentru că ai numai  18 luni la dispoziție să le iei și în 5 ani nu știu dacă am aut 25 de zile de concediu cu totul).

Nu decid să mai scriu o carte dar în minivacanța de 24 ianuarie să nu mă căutați am treabă.

Ultimul lucru pe care îl am de spus pe 2022 privește Clubul de carte de pe prezentul blog. Citind ieri postarea Irinei mi-am dat seama că treaba asta cu toată lumea citește aceleași cărți este 1 plictisitoare, 2 costisitoare. Am, și probabil noi noi toți avem, teancuri de cărți noi virgine, între ele de exemplu nu se găsește cartea lui Nicole LePera  propusă de Irina și pot băga mâna în foc că nimeni nu a cumpărat recent Castelul pălărierului propusă de mon frere.

De asemenea mi-am dat seama că toți avem prea multe reguli de respectat așa că încă un set în plus pentru ceva ce ar trebui să fie relaxare e tot ce ne mai trebuie.

Ca atare voi săpa în piatră, metaforic vorbind regulile Clubului de lectură pentru 2023.

  1. Toată lumea care vrea să participe și are blog va citi o carte în luna  curentă, carte pe care o va alege fiecare după ce are în casă și înclinații.
  2. În cursul lunii va scrie recenzia cărții respective, ar fi de mare ajutor dacă mi-ar trimite link-ul, prin comentariu la orice postare de-a mea( sunt moderate și nu ar vedea lumina zilei) sau la doarunleublog@gmail.com.
  3. În ultima vineri a lunii voi face o postare cu toate link-urile pe care să le putem citi pe îndelete la cafeaua de sâmbătă și duminică.
  4. Cine nu are blog ne poate povesti dacă vrea în comentariile de la postarea de mai sus.

Să ne vedem cu bine la anul, adică mâine.

P.S Mon frere vei fi observat extatic că am renunțat la rezoluțiile care nu implică spumant.

PS Ma belle-sœur ( franceza merită folosită măcar pentru cum numește afinii) așteptăm și cărți despre arhitectură să știi.

PS2 Celelalte rude să facă bine să pună mâna pe o carte și să scrie despre ea.

Un basm

Pentru că promisiunile, mai ales cele făcute în familia mea fratelui mai mic, trebuie respectate de Crăciun am zis să citesc pentru recenzie ceva care să împace și capra (eu și obiceiul meu de a citi povești de Căciun) și varza (frate-miu și dorința lui de a citi chestii care nu sunt de fete).

          Câștigător la puncte a fost Un basm al lui Stephen King, adică ce poate fi mai de speriat decât King? Nu de alta dar am refuzat să mai deschid o carte de-a lui după Shining care m-a împiedicat să dorm ceva vreme. Retrospectiv cred că era imaginația mea hiperactivă de vină mai mult decât cartea omului.

          Evident nu o să vă povestesc nimic despre ce se întâmplă în carte că ne știm deja de multă vreme dar o să vă spun totuși că este despre magie, toate felurile de magie, cea pe care o recunoaștem ca atare și cea care am ajuns să credem că ni se cuvine.

          La noi titlul care în original este Fairy Tale a fost tradus un basm, eh cartea nu este un basm, este Basmul primordial din care se desprind toate basmele lumii noastre, care ne-au fost picurate în auz în vreme ce creșteam până au devenit principiile pe care ne-am clădit personalitățile și pe cale de consecință viețile.

          Cum spuneam este despre magia unor alte lumi și despre magia lumii noastre, despre farmece și blesteme pe care le legăm de supranatural și despre vrăji de zi cu zi pe care le considerăm parte din viața obișnuită.

          Imaginează-ți numai că un om obișnuit de pe la 1700 ar ajunge în zilele noastre în mijlocul străzilor pline de trăsuri fără cai, în  avioanele noastre care se ridică în aer și traversează oceane, în magazinele noastre ale căror uși se deschid cu celule fotovoltaice, în casele noastre în care avem închiși în sticlă alți oameni care vorbesc, povestesc, joacă sau cântă.

          Chiar în momentul ăsta am în buzunar un obiect mic și relativ ușor care mă poate ajuta să vorbesc în timp real  cu frate-miu aflat jumătate de lume mai încolo. Imediat ce voi apăsa Publică pe una din tastele cutiei, nu foarte mari, la care scriu acum cuvintele mele vor ajunge la oameni aflați peste mări și țări. Cum spuneam magia care credem că ni se cuvine.

          Însă asta este magia logică pe care ne-o putem explica deja pe bază de agoritmi. Altă parte de magie din povestea lui King este despre animale, el a ales un câine dar poate fi o pisică la fel de bine, despre dragostea necondiționată pe care ne-o dăruiesc, despre bucuria lor, despre faptul că nu au niciun strop de răutate în ele ( cu ceva rezervă în ce privește pisicile, glumesc). Magia pe care nici nu o percepem ca magie.

          Sigur este și despre demoni, doar am promis să citesc ceva de genul ăsta dar nu chiar demonii la care te aștepți, un basm este despre bucata de întuneric pe care o avem cu toții la purtător și pe care reușim sau nu să o controlăm. Este o carte despre sursa tuturor relelor care paradoxal este și sursa bunelor sufletul creaturilor evoluate, care au inventat limbajul pentru a-și putea ascunde gândurile, și echilibrul precar al luminii și întunericului din el.

          De când am închis cartea mă tot gândesc la un singur lucru în câte lumi mai mari sau mici noi și lumea noastră suntem personajele de basm despre care nimeni nu crede că ar putea exista vreodată cu adevărat?