Scriu mai puțin însă cumva trăiesc mai mult. Știu ziua are tot 24 de ore, poate chiar mai puțin daca iau în seama modificările rezonanței Schumann dar am învățat cumva să îmi fac din timp un aliat.

Am mai învățat și să nu cred nici măcar tot ceea ce gândesc dar ce văd sau aud, așa că acum îmi petrec ceva timp zilnic punând totul în cumpănă.

Dacă îmi lipsește ceva din orașul mare sunt distanțele, făceam în medie 2 kilometri să ajung din punctul A în punctul B și îi foloseam să vorbesc cu mine și să punem țara la cale. Acum am în jur de 600/700 de metri către oriunde. E drept când vremea e frumoasa se întâmplă să o iau spre casă pe drumul care are trei kilometri si ocolește orașul, dar nu e același lucru.

Am învățat că nu sunt grasă și nici dizgrațioasă pentru că nu e nevoie să mă compar cu fotografiile retușate ale modelelor , am învățat că și ele în fotografii neprelucrate cu grija sunt obișnuite, nu au aura de strălucire a perfecțiunii cu care ne vând încă un echipament sortiv, încă  un abonament la o aplicație, încă un supliment.

Sigur daca te simți bine făcând exerciții mergi la sală, dacă nu alege ceva care ti se potriveste sau pur si simplu plimbă-te, danseaza în casa, sari coarda, lucrează o grădină, urcă un munte.

Am învățat că porii mei deschiși nu sunt tocmai craterele lunare pe care mi le imaginez când dau de câte o reclama la cosmetice, asta e nu o să am niciodata piele de porțelan dar nici nu îmi scade calitatea vieții din cauza asta. Așa că privesc în altă parte când cineva încearca să îmi vândă încă un set de superpastile care ma vor transforma în Zâna Zânelor dar îmi vor afecta ficatul, stomacul, echilibrul hormonal, lucruri din astea minore care nici nu contează în fața unui ten perfect.

Da, folosesc cosmetice, mă dau în vânt după rujuri roșii și creme dar nu într-atât încăt să împrumut bani pentru lucrurile de bază pentru că salariul meu s-a dus vesel pe crema aia magnifica pe care o tot văd în reclame.

Am descoperit că telefonul meu mă ține minim 4 ani chiar daca e puțin depășit ca soft, de regula le schimb pentru că hardul mi-a scăpat de prea multe ori pe jos și nu mai face față, așa că nu prea ascult reclama care îmi zice să schimb modelul 10 cu modelul 10 i care are o floricică în plus pe colțul ecranului, altfel voi fi mai puțin valoroasa decât ceilalți.

Sigur mă gândesc la viitor și fac niște planuri așa generale, dar nu îmi mai ascult mintea de fiecare dată când începe să îmi înșire cu liniuță toate lucrurile care ar putea merge prost detaliindu-le până se întâmplă.

Da, sunt dispusă să primesc oameni în viața mea dar nu mai cred că am nevoie de vreunul dintre ei să mă întregească și să mă faca fericită, dacă nu mă pot face eu fericită slabe șanse să reușească altcineva, tot ce aș putea obține este o suprapresiune pe  o relație buna până când va deveni rea.

Îmi petrec mai puțin timp la lucru, mai mult citind, croșetând, având o grădină de ghivece, ascultând ploaia, trăgând în piept aerul geruit, bucurându-mă de o ciocolata caldă sau un pahar cu vin fără frica de calorii și sulfiți și e-uri.

În mod clar nu sunt veșnică, undeva, cândva va trebui să pun punct și am decis că atunci când va veni momentul deasupra liniei prefer să vad ani mai putini plini de bucurie  decât un șir lung de diete, exerciții și negări ale unor plăceri simple în numele unui bine mai mare si viitor, pentru că viața va fi fost timpul scurs în așteptarea acelui viitor măreț iar eu nu voi fi apucat sa ma delectez cu ea.

Voi cu ce vă mai ocupați?