Mă gândeam să vă dau rețeta asta în ianuarie dar e așa potrivită pentru Revelion că m-am apucat de scris acum.

Nu, nu e una din rețetele sub 10 lei, dar una peste alta este la mai bine de jumătate din prețul de cofetărie și e bun.

Ingrediente :

2 pachete mari biscuiți Oreo ( 16 bucăți duble în fiecare), dacă aveți vreo pasiune puteți lua cu cremă albă eu am luat cu ciocolată că nu aveam chef să o dau jos. Au fost 3,82 pachetul deci 7,62 lei

50 grame unt

2 linguri zahăr pudră

2 cutii cremă de brânză, 200 gr bucata, rețeta zicea Philadelphia, Carrefourul din colț n-a avut am luat Hochland, împreună au fost 10,54 lei

400 ml smântână, din aia serioasă, la mine cică o vând niște sibieni, 5 lei

un plic gelatină albă 1,20 lei.

Total vreo 26 de lei, ies 12 porții.

Se zdrobesc biscuiții bine de tot, eu am păstrat 6 bucăți, data viitoare nu îi mai păstrez. Se amestecă firimiturile obținute cu untul topit și se amestecă bine . Se întinde pasta obținută într-o formă de tort cu inel detașabil.

Se vor odihni la frigider până faci crema.

Acum pui la înmuiat gelatina în apă rece și te apuci de treabă, bați smântâna cu zahărul până își păstrează forma, adică face moțuri.

Bați un pic și brânza să se omogenizeze.

Amesteci frișca în brânză, topești gelatina pe baie de abur și o amesteci și pe ea.

În crema asta eu am adăugat și biscuiții păstrați rupți în bucăți mici, data viitoare nu o mai fac.

Torni crema peste blatul de biscuiți, nivelați și dați la rece câteva ore sau peste noapte.

Tura asta am decorat cu biscuiți, data viitoare presar semințe de rodie.

Așa arată opera în detaliu

Este evident că de ceva vreme sunt în vacanță, inclusiv de blog. Mă bucur de sărbători, tradițional, cu lenevit, făcut de prăjituri, mers la mama, treburi din astea neinteresante.

Tot în perioada asta am auzit oameni, mulți oameni stresați că încă nu rezervaseră nimic pentru Revelion, oameni plângându-se că or să stea acasă pentru că nu s-au grăbit sau pentru că nu au făcut rost de bani.

De când e o pedeapsă să stai acasă cu ai tăi? Sau să stai acasă cu tine dacă ai tăi sunt departe ori nu există? Oricum dacă familia ta e departe sau nu ai una să știi că nu ești singurul om de pe lume în situația asta, nici chiar singurul din orașul tău. Caută-i pe ceilalți, până la urmă te vei potrivi cu unul sau doi din ei.

Sărbătoarea e o stare interioară, nu o manifestare exterioară, dacă în sufletul tău nu e lumină poți participa la petrecerile organizate de regina Angliei tot nu vei simți bucuria.

Până una alta eu mă duc să fac un Revelion foarte uncool dar extrem de vesel cu bunică-mea, s-ar putea să mă distrez chiar mai bine decât cei care așteaptă zăpada pe la munte și trebuie să facă dus întors drumul pe A1.

Când mă întorc am o rețetă foarte mișto de tort, e drept peste 10 lei dar la un sfert din prețul de cofetărie.

Sărbători fericite să avem în continuare

Pentru că nici pe mine nu mă dă timpul afară din casă, am adaptat rețeta de cozonaci de-a lungul anilor până a ajuns să îmi ocupe cu totul vreo oră și un pic de lucru efectiv fragmentată de-a lungul etapelor.

Evident nu sunt tradiționali dar sunt cozonaci.

Ingrediente: 1 kg de făină, dar ai face bine să mai ai de rezervă unul

250 ml de lapte de 3,5 dacă nu se poate de vacă :))

200 g de unt 82%

4 ouă

un praf de sare

o esență de ce vă place, eu pun rom

200 gr de zahăr.

2 plicuri de drojdie instant sau 50 gr proaspătă.

Pentru umplutură vreo 300 gr de nuci, 4 linguri de cacao, încă vreo 4 de zahăr, rahar, stafide și ce vă mai place. Anul ăsta eu pun merișoare și ananas confiat. Sincer aș fi pus și ceva ghimbir glasat dar deh nu toată lumea se dă în vânt după el

Dacă nu alegi umpluturi fanteziste te poți încadra chiar la meniul sub 10 lei cu rețeta asta din care ies vreo doi cozonaci de-ai mei și probabil patru din ăia obișnuiți.

Cozonacul e clar moldav, îi place la cald și la calm, am auzit că din când în când îi place și o bătaie bună, eu nu am nici timpul, nici mușchii să i-o ofer dar dacă te ajută bate-l.

Cum rețeta mea e aia rapidă folosesc drojdie instant, dacă folosești proaspătă freacă drojdia cu vreo 2 linguri de lapte călduț, una de zahăr și una de făină și lasă-le la cald să se împrietenească și să crească.

Pune laptele, untul și zahărul într-o cratiță pe foc și amestecă până la topirea untului și zahărului. Stinge focul și lasă-le să se răcească până la vreo 36, 37 de grade, cât să simți un pic cald când bagi degetul. Da, poți să bagi degetul oricum vei intra în cocă până la coate.

Când a ajuns măcar la 40 de grade pune esența în amestec, dacă vrei cu coajă de lămâie acum e momentul.

Între timp sparge ouăle, pe care le-ai lăsat să ajungă la temperatura camerei și bate-le cu un praf de sare și mixerul până devin o cremă pufoasă și alburie.

Esențială este planificarea timpului ouăle și laptele trebuie să fie gata de încorporat în făină simultan.

Făina cernută și evident la temperatura camerei se amestecă cu drojdia, în mijloc faci frumos loc și torni treburile lichide, după care bagi mixerul și încorporezi un pic făina, că nu are rost să muncești numai tu.

Când deja e greu cu mixerul, își dai mânuțele cu ulei și te apuci de lucrul manual, eu frământ numai cu o mână că așa m-am obișnuit deci multă forță nu dezvolt, în etapa asta e posibil să mai fie nevoie de ceva făină, pentru că deh ouăle nu sunt stas iar eu  nu am cântărit în viața mea nimic în bucătărie.

Când făina s-a încorporat acoperi aluatul și îl lași la cald, la foarte cald să se dospească, minim 40 de minute. Probabil îți va dubla volumul așa că alege un vas măricel pentru frământat.

După ce s-a dospit, pune o folie pe blatul de bucătărie, unge fin cu ulei, împarte aluatul în patru.

Ia fiecare bucata, mai frământ-o câteva minute până devine ușor de lucrat, întinde-o dacă ai sucitor cu ăla, dacă nu cu sticla de șampanie ca subsemnata care iar a uitat să cumpere ustensila.

Pune umplutura și rulează pe lung, repetă cu a doua bucată de aluat, împletește-le și pune în tava în care ai pus hârtie de copt sau ai uns-o sănătos cu ulei.

Eu fac un rulou cu fructe și unul cu cacao ( nucă, zahăr și cacao, fără lapte, la copt oricum zahărul se topește și asigură liant între ingredientele uscate) și când le răsucesc am în același cozonac ambele umpluturi.

Mai lasă la cald la dospit în tavă încă vreo 30- 40 de minute în care faci ce ami ai de făcut.

Bagă-i în cuptorul preîncălzit la 200 de grade. În al meu sunt gata cam în 40 de minute, aici depinde de cuptor, sunt copți când celebra scobitoare iese uscată.

Pe la jumătatea timpului, când sunt deja rumeni, unge-i cu un ou bătut bine și presară zahăr și eventual mac.

Așa a ieșit al meu de probă în cuptorul nou

L.E. Așa creștem

Azi printre multe altele am avut timp să mă plimb pe Facebook și să mă aproape enervez. Spun aproape pentru că încerc să îmi dezvolt latura zen și zilele astea mi s-a adus aminte dureros că sunt lucruri mult mai importante pe lume decât ce zic, cred sau fac alții.

Este plin netul de tânguieli melancolico- tragico-dramatice despre ”Unde e Crăciunul de altă dată?” cu fericirea, cu poezia, cu zurgălăii etc și cum societatea asta modernă a pervertit ea valorile și nu ne mai permite să ne bucurăm de nimic.

Ba mă scuzați! Problema nu e a societății ci e a ălora care se plâng după les neiges d’antan.

Credeți că atunci magia Crăciunului curgea din cer? Sincer eram prea mică să țin minte dacă ziua de 25 era liberă sau lucrătoare dar știu că nu existau week-end-uri, exista duminica și tot ce aveai de făcut era făcut atunci.

Erai binecuvântat cu porc? Îl tăiai într-o duminică de la crăpatul zorilor până târziu în noapte că luni erai la fabrică. Nu erai binecuvântat cu porc? Îți planificai drăcește zilele de stat la coadă, făceai troc cu pensionarii de la parter care tot nu aveau altceva mai breaz de făcut sau le plăteai pur și simplu ceva în plus.

Nu te uitai dacă portocalele sunt galbene, verzi sau orange, mîncai jumătatea aia care îți revenea și pentru că o vedeai de vreo două ori pe an era delicioasă. În viața mea nu am mâncat banane mai bune ca alea pe care le-a găsit mama când aveam vreo 5 ani, erau verzi dar te mai uiți la detalii?

Ne bucuram de lucrurile mici, azi răscolim lada de 100 de kile din supermarket în căutarea portocalei perfecte și evident nu o găsim niciodată pentru că le avem la dispoziție tot timpul.

Și da, să nu o aud pe aia cu ”Eu chiar trebuie să cumpăr cozonacii, pentru că eu muncesc”. Da’ mama ce crezi că făcea? Își îngrijea manichiura? Venea de la lucru pe la 6, că de la 4 când ieșea până prindea autobuz și ajungea acasă era ceva efort. Dacă mai și cumpăra ceva chiar mai târziu. Muncea și acolo și acasă.

Mi-aduc aminte niște amărâte de sărățele făcute la lumânare, că nu se dădea curent înainte de Crăciun să stai tu să îți bricolezi brioșele, habar nu mai am ce gust au avut dar știu că am râs cu lacrimi în tot timpul producerii lor.

Caietele erau pline cu rețete în care totul se putea înlocui cu altceva că ouă, lapte și unt nu se găseau peste tot și totuși se făceau cozonaci și prăjituri și sarmale.

Nu aveam multe dar ne bucuram de Crăciun pentru că puneam suflet în el, pentru că era făcut acasă bucată cu bucată de la bomboanele cumpărate în pungă și reambalate în staniolul de anii trecuți până la diplomatul pentru care trebuia să colaboreze tot blocul.

Internetul e de asemenea plin și de un alt mesaj ”Fericirea se face cu mâna ta” numai că pe ăsta preferăm să îl ignorăm, dăm un like, comentăm cu un emoticon plângăreț și distribuim celălalt mesaj cel în care ne plângem de milă că acum nu mai e așa frumos ca pe vremuri și refuzăm cu îndârjire să căutăm cauza în noi.

Înainte nu aveam vacanță de Crăciun, acum ne-o petrece, plângându-ne că nu ne putem cumpăra un kil de fericire și unul de magie de Crăciun de la hipermarket.

Suflecați-vă mânecile oameni buni

Scurt, cât aștept să crească nițel cozonacii, dacă nu sunt ocupată am obiceiul prost de a-i tot deranja. S-ar putea să îmi iau mașină de pâine special din cauza asta.

Despre ce voiam să vă spun?

Despre un instrument drăguț tare, care momentan este gratuit, probabil când vor ieși din faza beta să fie o aplicație plătită, nu știu sigur, de care am dat din greșeală într-o dimineață la tv.

Se numesc Cofffre și sunt niște băieți deștepți care au scris un programm aplicație ce o fi ea, pe care o instalezi și îți apare undeva în colțul ecranului pe calculator.

Când intri pe site-urile de cumpărături online, marchezi obiectele pe care le-ai cumpăra dar aștepți reducerile , îți creezi o listă și îți vezi de ale tale.

Când apare reducerea vei primi un mail.

Pentru testare eu am ales o periuță de dinți electrică. Era cam 120 de lei la momentul ăla, evident după asta am uitat de periuță și de aplicație și mi-am văzut de ele mele.

Acum vreo două zile am primit un mail, periuța intrase la reduceri ajunsese vreo 90 de lei. Dacă mi-ar fi trebuit aș fi luat-o dar cum nu e musai mai aștept. Mi-am făcut însă liste cu o mașină de spălat rufe. Asta chiar îmi trebuie și e destul de dificil să tot cauți la câteva zile pe toate site-urile poate-poate a băgat cineva o reducere.

Acum, aștept mailurile de la ei și evident strâng de zor bani .

Dacă vreți să îi încercați îi găsiți aici 

Darurile sunt întotdeauna bine venite dar un dar frumos împachetat e o bucurie și pentru ochi. Mai jos sunt niște tutoriale care mie mi-au salvat viața zilele astea când am împachetat pe bandă rulantă, poate vă prind bine.

Mie mi-au ieșit cam așa

Exită un serial ”Lie to me”, despre oameni antrenați să recunoască și să interpreteze microexpresiile faciale, le poți spune ce vrei ei or să știe ce gândești de fapt dar nu exprimi.

Eu nu fac parte din ei, facturile mele sunt plătite pentru că eu citesc printre rânduri, e treaba mea să știu când un cuvânt nevinovat dintr-un contract o să ne facă peste ceva timp să plângem că nu am insistat să îl schimbăm.

Poate trebuia să scriu postarea asta prima, ca să ne înțelegem din capul locului la toate comentariile la care depistez cuvântul acela special care îmi atrage atenția voi riposta.

Nu, nu o să dau un răspuns mai elegant decât comentariul pentru că nu văd de ce, blogul meu e blogul meu, nu te forțează nimeni să mă citești și cu atât mai puțin să comentezi lejer peiorativ.

Și da, comentariile trebuie aprobate de azi încolo de fiecare dată, pentru toată lumea, pentru că așa cum spuneam e blogul meu, e dreptul meu să decid cum vreau să mi se vorbească, mie și celorlalți cititori.

Prea devreme? Je m’en fiche 🙂