Dulceata de corocoduse
Azi m-am decis să iau apărarea corcoduşelor, atât de des întâlnite în România încât nici nu le mai băgăm în seamă şi nu ne gândim ce utilitate ar putea avea.
După ce o săptămână întreagă m-am hidratat cu compot de corcoduşe, numit compot foarte aproximativ deoarece la un litru de apă şi o mână de corcoduşe babane am pus o lingură de zahăr, aşa să mă simt cu conştinţa împăcată, am atacat în forţă problema dulceţii de corcoduşe.
În fond ce pe el nu îl cheamă tot Prunus? Bine e cerasifera şi celălalt e domestica dar cumva nu mi s-a părut o diferenţă care să justifice un regim mai blând pentru prun.
Am cules deci corcoduşele care în Oltenia sunt absolut gratis, eu le-am cules de la mama dar poţi culege dintr-o gamă largă de corcoduşi crescuţi de capul lor la marginea drumurilor sau prin parcuri. La mine s-a nimerit să fie galbene, pentru cel roşu mama îi dăduse licenţă vecinului să îl culeagă şi să îşi producă ţuică.
Să fi tot cules vreo 3 kile că evident nu m-am obosit cu cântăritul, le-am spălat, le-am scos sâmburii, când sunt coapte corespunzător se desfac perfect şi le-am abandonat peste noapte într-o cratiţă în compania unui kil de zahăr.
La asta cu zahărul am exagerat ne-a fost teamă să nu iese acră, acum e un pic prea dulce pentru gustul meu, nu şi pentru al familie însă.
Azi dimineaţă am trânti opera la fiert pe un reşou care cred că echivalează cu foc foarte mic pe aragaz şi am lăsat-o să se descurce în bucătăria prea încălzită deja.
De câte ori aveam trecere pe acolo o mai amestecam, dar nu ne-am ieşit din minţi cu operaţiunea.
Ideal cred că trebuie fiartă cam o ora jumate, dar noi ne-am luat cu poveştile în curte la o bere şi am lăsat-o pe foc o juma de oră în plus, rezultatul nu a fost tragic dar in loc să avem dulceaţă avem marmeladă. Nu e exagerat de tare, cum am păţit acum câţiva ani cu cea de piersici care nu putea fi scoasă din borcan, asta e mai degrabă categoria jeleu insuficient dezvoltat.
Gustul e genial, dulce acrişor şi surprinzător de parfumat, dacă mai prind ceva corcoduşe mai încerc o promoţie, dacă nu, clar e de repetat pentru la anul.
Costurile? 2 kilograne de dulceaţă au presupus investirea unui kilogram e zahăr, deci 3 lei, cam 1,5 lei kilogramul, eu zic că e bine.
Salata de vinete
Să mai dăm un semn de viaţă, de data asta culinar, că e vineri, că e post, că e vară şi mâncarea uşoară e taman indicată, plus că ne apropiem de un post de 2 săptămâni parcă şi deh nu om trăi numai cu lubeniţă, deşi intenţia mea asta ar fi.
Azi salata de vinete a la bunică-mea, care în viaţa ei nu a suportat maioneza în faţa ochilor.
Ce îţi trebuie:
- 3 vinete dolofane, din alea rotunde şi groase, varianta lunguiaţă si cu siluetă de fotomodel nu e indicata
- o roşioară medie
- 2 cepe sanatoase
- un ardei gras sau capia sau gogosar, esenţial e să nu fie iute
- 5 linguri de ulei
- un praf de sare
- -o bere ( bine, peste asta puteţi sări dar se va dovedi utila în tehnica de lucru)
Se pun ceremonios vinetele în tavă, apoi la copt în cuptor, berea merge la frigider, daca se poate congelator
Se fac diverse prin casa vreme de o oră sau cât îi ia cuptorului vostru să coacă vinetele. Din când în când, cam la juma de oră le răsuciţi în tavă, ce vouă vă place să vă bronzaţi numai pe o parte? Sunt coapte atunci când au devenit moi, nu, nu le probaţi cu degetul că ard, oricum este evident că şi-au pierdut forma şi nu se mai ţin bine pe picioare.
Când s-au copt vinetele le scoatem să se răcească un pic, scoatem şi berea să nu devina gheaţă. Curăţim roşia de piele, ideal dând peste ea cu dosul lamei cuţitului, după care pieliţa aproape pleacă singură şi o tocam frumos şi mărunt într-un castronel.
Tăiem ardeiul cât de mărunt ne lasă sufletul, talentul şi răbdarea, aceste trei Norne ale bucătărelii şi ale vieţii în general.
Chemăm bărbatul casei să toace ceapa, dacă nu e în zonă luăm o gură de bere pentru încurajare şi o tăiem personal, după care luăm şi o pauză de 5 minute să terminăm cu plânsul.
La ora asta vinetele trebuie să fie călduţe deja, practicăm o tăietură lungă şi voiasă, încercăm să jupuim coaja,. Daca se desface de geniu, dacă nu folosim o lingură de lemn să scoatem leguma din coajă. Punem vinetele astfel despuiate în castron şi le pasăm destoinic cu lingura sus menţionată.
Dacă le-am copt cum trebuie ar trebui să fie oricum moi şi repede ascultătoare.
Mai luăm o gură de bere, ocazie cu care ne răcorim degeţele înfierbântate de vinete pe sticla rece.
Punem uleiul în tigaie, călim ceapa şi ardeiul, cand ceapa e aurie adăugăm roşia, apoi vinetele, punem sare după gust şi în vreo 10 minute aventura e gata. O transferăm la loc în castron şi o mâncăm caldă sau rece după cum se nimereşte.
La mine vinetele sunt 4 lei kilogramul şi am folosit 2 kilograme, roşia, ardeiul si ceapa impreună să mai facă 2 lei. Ajungem la legendarii 10 lei pentru reţetă şi ies lejer 8 portii din cantitate, deci 1, 20 lei/ porţie Varinata cu bere e cu 2 lei mai scumpă, asta e, arta cere sacrificii.
Cartea in dar
In vacanta fiind apuc si eu sa scriu in timp util despre promotii, alea de la carti de principiu, ca acolo ma pricep si dupa ele imi fug ochii.
Azi incepand cu ora 10,00 (n-am pierdut decat o ora si 50 de minute) pe Libris la orice comanda peste 30 de lei iti poti alege o carte cadou. Transportul oricum e gratuit.
Daca va grabiti mai sunt niste nume grele pe lista de cadouri cum ar fi Garcia Marquez, desi al cum s-au cumparat cartile lui de cand a murit nu stiu cine nu il are deja in biblioteca 😛
Daca va pregatiti de vacanta am vazut ditamai lista de romante, din cate stiu eu cartile Norei Robets si ale Amandei Quick sunt foarte potivite momentului (ultima chiar are carti amuzante si lejer istorice)
Un lup a mancat o oaie…puterea obisnuintei
Oricât aş încerca nu cred să găsesc vreodată sinonime perfecte ale noţiunilor din alte limbi, ca un cititor sporadic de neurolingvistică nici nu încerc prea tare, fiind perfect convinsă că lărgirea vocabularului cu noţiuni intraductibile îmi lărgeşte în fond lumea.
Unul din termenii ăştia ar fi willpower, care mi se pare că e mai mult decât voinţă, e un fel de esenţă a acesteia, voinţa în forma ei cea mai pură dusă până la încăpăţânare şi chiar dincolo.
Amu’ mie willpower –ul ăsta mi se pare foarte bun la casa omului şi multe lucruri bune am realizat pe baza ei, numai că toate trebuie să aibă o limită şi nu poţi funcţiona la infinit pe baza voinţei.
Aici intervin nişte ajutoare drăguţe numite obiceiuri şi care, că nu totul e roz şi pufos pe lume, sunt şi ele bine sau rele.
Din orice punct de vedere priveşti problema cu cât vei reuşi să formezi mai multe obiceiuri bune ( în alimentaţie, stil de viaţă, administrarea finanţelor) cu atât îţi va fi mai bine.
Ce e de fapt un obicei? Imaginează-ţi creierul tău ca pe o câmpie cu iarbă, iarbă înaltă, poate chiar cu spice din alea coapte care te înţeapă când treci prin ea. Drumul între ideea unei acţiuni şi realizarea ei este un drum prin iarba asta înaltă.
Puterea voinţei te poate împinge să faci un drum nou, să tai iarba cu înţepăturile ei cu tot, să înduri disconfortul, obiceiul în schimb a reuşit să facă o potecă prin iarbă, ai mers de atâtea ori pe acolo încât drumul e liber şi curat, poate iarba nici nu mai creşte.
Aşa că sistemul ar trebui să fie simplu, foloseşte voinţa pentru a face poteca nouă, forţează-te o zi, două, cât o fi necesar să mergi pe ea până când o să îţi apară gata formată şi abţine-te să mergi pe potecile obiceiurilor rele, în timp iarba va creşte la loc şi nu vei mai fi tentat.
Obiceiul are fix trei părţi:
– declanşatorul ( capătul potecii), elementul care îi dă creierului tău semnalul că poate trece pe pilot automat, să zicem chioşcul cu gogoşi sau cu cafea de la care îţi iei ceva de câte ori treci pe lângă el ( cu efecte triste pentru finanţe şi siluetă)
– obiceiul în sine, activitatea automată pe care o execuţi, cumpăratul gogoşii
– recompensa, hai care nu se simte bine imediat ce şi-a dus la îndeplinire tabietul preferat. Destul de logic, plăcerea asta resimţită îţi va determina creierul să continue pe bucla obiceiului de fiecare dată când are ocazia.
Cum folosim asta în practică?
Putem crea un obicei nou în două feluri : să îl legăm de un obicei pe care îl avem oricum sau de ceva care ni se întâmplă predictibil şi periodic.
Mie una îmi place să privesc seriale, în traducere pierd timp fără să câştig ceva, aş putea rupe obiceiul ăsta negativ, eliminând un element, cel mai uşor ar fi să scot bateriile din teledomandă, în schimb l-am folosit ca bază pentru obiceiuri bune. Mai toate lucrurile tricotate sau croşetate de mine au avut ca fundal un serial.
Îmi place să mă plimb pe net, aşa că mi-am făcut o lista de bloguri pe care le citesc, de unde culeg idei, tehnici, informatii.
Pierd ceva timp şi pe Facebook, aşa că am făcut o pagină de pe care să îmi promoovez blogul.
Creierul meu recunoaşte recompensa fix la fel: mi-am văzut serialul, am stat pe net sau pe Facebook, dar la finalul acţiunii am obisnut şi ceva rezultate bune, acum chiar mi se pare ciudat să privesc un serial fără să am şi mâinile ocupate cu ceva.
La fel de util este să legi obiceiul de o activitate periodică, nu este însă la fel de plăcut, creierul nu va recunoaşte recompensa şi vei folosi ceva mai multă voinţă, treabă destul de obositoare la final.
Voi cum vă descurcaţi cu obiceiurile?
Sfaturi, sfaturi
Azi nu vorbesc despre economii, azi vorbesc despre folositul din plin e drept pe celalalt blog adica aici
Caise
Azi am descoperit apa caldă şi caisele, mă rog, cred că de fapt sun zarzăre nu contează. Ideea e ca am găsit o superprăjitură de vară care presupune un pandişpan cum l-o face fiecare, eu l-am facut cu cacao.
Se adaugă o juma de kil de caise, cărora le scoţi sâmburii, le tai fasii şi le pui în tigaie cu 2 linguri de apă, 10 linguri de zahăr si o lingura de scorţişoară, până se topeşte zahărul, se evaporă apa etc, obţii un fel de gem dulce acrişor şi parumat, numai bun de pus aşa cald peste pandişpanul disecat în două.
În continuarea programului propun să păstraţi minunea la frigider, noi ne apropiem de terminarea primei tăvi 🙂
3 tehnici utile
Zilele astea funcţionez mai încet, am nevoie de vacanţă şi ea se încăpăţânează să întârzie. Aşa că în loc să fi citit 30 de bloguri în căutarea unor idei măreţe, am răsfoit numai vreo două trei şi am rămas cu trei tehnici de implementat în propriile obiceiuri.
- Să stabilesc provocări pe termen scurt, o săptămână sau două. E drept nu sunt consecventă de felul meu, mă plictisesc rapid dar, dacă am reuşit să îmi formez un obicei, sunt în stare să mă ţin de el o viaţă. Problema e până ajung să îl formez.
Provocările astea scurte ar putea fi exact ce îmi trebuie pentru a vedea dacă un obicei mi se potriveşte fără panică pe care o aduc de regulă „deciziile măreţe” cum ar fi de azi nu mai fac….. indiferent ce chestie plăcută mie dar inutilă în general.
Aşa că voi încerca o săptămână sau două în care să nu cumpăr decât mâncare şi aia la minim, o săptămână sau două în care să nu mai pierd timpul, o săptămână sau două fără televizor.
În prima zi de vacanţă o să fac un program cu derularea provocărilor astea, poate mai vrea cineva să se adauge, cunoscut fiind că nefericirii îi place compania.
- Să îmi creez cartea mea de bucate, într-un fel am început aici, cu reţetele de 10 lei. Trebuie să îţi fie destul de clar ce poţi găti repede, gustos, sănătos, să îţi placă rezultatul şi cu costuri mici, teebuie să ai în minte sau pe o aplicaţie ceva lista ingredientelor pentru mâncărurile astea ca să poţi vâna reducerile atunci când există şi când cumpărăturile la reduceri au sens. Slavă Domnului, mie una îmi place orezul, pot găti orezul într-o infinitate de moduri şi ăsta e unul dn cele mai nepretenţioase îngrediente pe care le poţi găsi pe lumea asta. Cam acelaşi lucru e valabil pentru paste. Cu bazele astea două şi ceva legume pot acoperi calm vreo 6 luni de bucătăreală.
- Una din provocări presupune să ţii o săptămână socoteala fiecărui leu cheltuit. Am găsit însă şi un corolar, o tehnică un pic mai agresivă de evidenţiere a banilor daţi aiurea. Se bazează pe bonurile fiscale sau mă rog lista achiziţiilor dacă sunt din cele pe care nu ai primit bon şi 2 markere, în culori ţipătoare, una pentru „cheltuielile bune”, una pentru „cheltuielile rele”, întotdeauna am avut memorie vizuală, s-ar putea ca imaginile alea viu colorate să mă ajute mai mult data viitoare când decid să ies la cumpărături decât o sută de predici ţinute cu voce scăzută în mintea mea.
Hai la scoala?
Stiu, toata lumea canta „A venit vacanta”, eventual cu trenul din Franta si nu se gandeste nimeni la scoala care incepe hat peste doua luni.
Poate ar fi bine sa ne gandim si sa profitam de reducerile la ghiozdane, sunt destul de sigura ca printesele si Spiderman or sa fie inca la moda in septembrie, numai ca atunci in loc sa fie la reduceri or sa fie la pret intreg.
Si tot la reducere sunt si manualele asa ca ar prinde bine sa aruncati un ochi si pe acolo.
Se pot salva vreo 50 de lei pe tema asta, care or sa prinda bine in toamna 🙂
Negresa
Ştiu că nu e reţetă de vară dar am nişte datorii faţă de autorităţile opresive locale cu reţeta asta. Să purcedem deci la prepararea negresei, varianta „de dulce” ca exista şi una de post care ne va preocupa alta dată, if ever.
Ce îţi trebuie:
-100 grame ciocolata ( eu una pun de menaj şi încă n-am murit), dacă vrei să te rupi în figuri pune chiar 200, vreo 4 lei
– un pachet de unt, 6.50 dacă bine ţin minte
– o cană de lapte 250 ml sau un pahar de 400 grame de iaurt, ideal cu fructe, idee de geniu ia-l cu vişine sau zmeură, vreo 2 lei daca iei din ala generic la kil
15 linguri de zahăr (mai puţin pentru autorităţile opresive, 8 ar fi suficient cred) – 1,5 lei
– 2 ouă – 0,80 lei
– Un praf de sare
– Un vârf de linguriţă de bicarbonat de sodiu
– O lingură de oţet
– Cam 20- 25 de linguri de făină, poate mai mult dacă ai folsoit lapte si nu iaurt – 1 leu
– O linguriţă se scorţişoară (numa’ dacă eşi pasionat) sau altă esenţă.
– Vreo 2 linguri de cacao
Opţional dar recomandat o mână de stafide ţinute în băiţă de apă caldă cu rom sau esenţă de rom şi o mână de nuci tocate.
Tehnica de cofetar la rang de chocolatier cel puţin ( Tudor Constantinescu e plod faţă de tehnica asta)
Se pune ciocolata împreună cu untul într-un vas mare la bain marie ( în lipsă de merge şi în cuptor dar păzite ca bijuteriile coroanei să nu se taie ciucalata) Unii ar zice să rupi ciocolata în bucăţele, nişte naivi, eu nu pot tăia ciocolata de menaj decât cu drujba şi oricum mi-ar fi că îmi iau vreun deget.
Când astea două sa-u topit una de dragul alteia, trânteşti vasul pe masă şi torni în vas zahărul şi praful de sare sa nu îl uiţi, le baţi cu mixerul pana devin pufoase, e momentul sa torni laptele sau iaurtul şi ouăle, după ce s-au încorporat pune făina şi scorţişoara.
Amestecul trebuie să fie suficient de gros să îl simţi opunând rezistenţă lingurii, dacă minunea nu se întâmplă, mai pune făină până reuşeşti şi apoi cacaoa.
Pune praful de copt toarnă deasupra oţetul, amestecă repede. Amesteca stafidele şi nuca. Toarnă în tava tapetată cu hârtie de copt, coace vreo 45-50 de minute la 180- 200 de grade, aici chiar depunde de cuptor şi testul scobitorii e rege.
E posibil să plesnească la copt, nu-i bai tot delicioasă o să fie.
Preţul pe total hai să zicem vreo 16 lei, pe porţie sub 1 leu, eu zic că e ok.
Taman am gasit unii care gatesc la comanda , negresa lor cu margarina si fara ciocolata e 48,50 lei kilogramul, de maine ma apuc de gatit 😀
Iaurt de casa
Dacă în anii 1950 România s-ar fi îndreptat spre capitalism, pe mine probabil m-aţi fi cunoscut drept nepoata unei fabrici de iaurt, mă rog a unei familii cu afacerea asta.
Povestea e simplă, în timpul celui de al doilea război mondial, străbunica a rămas văduvă şi posesoare a 8 copii, cel mai mic de câteva luni. Oricum locuia într-o zonă care aproviziona cu lapte oraşul dar era nevoie de un pas în faţă, de ceva diferit şi srăbunica a cucerit piaţa iaurturilor, cu ajutorul unui contract cu Spitalul Militar.
Atâta iaurt se făcea în casa lor încât era imposibil să nu devii maestru şi cam în perioada aia şi-a făcut ucenicia în iaurturi bunică-mea. Ca atare reţeta familiei nu are cum să deue greş, never ever, cu excepţia cazului în care luându-ne la poveşti uităm să punem „covăsala” în lapte. Asta e, aici iaurtului i se spune lapte covăsit, deşi semantic nu e chiar aceeaşi brânză.
Când eram mică iaurtul se făcea încă în căni de pământ, acum folosim din cele de portelan, nu-i problemă, poţi folosi borcane, castroane, boluri, ce ai prin casă.
Tehnica este simplă. Fierbi laptele, în cazul meu cratiţa de lapte ia fix 2 litri, cu spaţiul pentru spuma de fiert luat în calcul. Ai grijă să nu îl dai în foc şi să nu se prindă pe fundul oalei, nici asta nu e mare problemă, o să ai iaurt lejer afumat, dar ce numai caşcavalul se poate afuma?
Îl laşi să se răcească, ai nevoie de el un pic călduţ cât să îl simţi plăcut la atingere (neam de neamul meu a luat temperatura laptelui cu degetul).
Pe masă ţi-ai întins deja cănile, şi ele încălzite, să împaci şi capra şi varza poţi turna laptele încins în căni şi apoi îl strângi la loc, aşa el se răceşte şi cănile se încălzesc.
Baţi temeinic vreo 4 linguri de iaurt cu lapte cât să subţiezi iaurtul şi apoi adaugi soluţia rezultată în restul laptelui, amesteci bine, cu un tel eventual, şi împarţi laptele în căni.
Pe astea le strângi frumos una lângă alta într-un loc cald, cu un prosop sub fund, le acoperi cu alt prosop şi le mai trânteşti deasupra o haină să le ţină cald. Eu folosesc un vechi cojoc în scopul ăsta. Şi uiţi de ele vreo oră.
Apoi începi să-l verifici, clătinând blând o cană, dacă s-a închegat, descoperi lapte şi răsfiri cănile, prea multă căldură scoate zer din iaurt.
Eu îl ţin la frigider, oricum se termină destul de repede.
Dacă laptele ţi se pare slăbuţ şi, sincer, rar mai găseşti lapte care să facă smântâna aia groasă şi gălbuie la fiert, în iaurtul din care începi cultura pune şi 2 linguri de smântână. Ideal ar fi să porneşti iaurtul cu un alt iaurt de casă, nouă ne-a ieşit şi cu Danone la fel de bine, esenţial e să îţi faci o dată iaurtul tău, după care îl foloseşti pe el.
La preţ, mama a luat azi lapte cu 3 lei la 2 litri, deci tot atâta iaurt la preţul ăsta. La gust, chiar ai un produs fără conservanţi, îndulcitori, e-uri şi gelatine. Plus că e ideal vara ca gustare simplă. Să zic mai mult?
dap, trebuie sa invat sa fac poze 😛
Doar un leu 
Comentarii recente