Arhive lunare: decembrie 2022

Bilanț 2022

          Ultima zi de decembrie se îndreaptă spre final și odată cu ea 2022. E momentul să ne punem fundul pe canapea, rom în cafea și să ne facem bilanțul pe anul trecut și ceva planuri pe anul care vine.

          2022 a fost. Atât pot spune despre el pentru că nu știu exact cum s-a dus, mi-au rămas marcate trei momente: două morți și o naștere.

 S-a dus omul de la care mi-am luat cam toate liniile definitorii ale personalității pentru că se spune că până la 7 ani ne vom scris întreg romanul vieții inclusiv modul în care vom muri iar eu în primii 7 ani nu am amintiri decât cu bunica.

A mai plecat o pisică dragă mie, dap la mine e mai puțin importantă forma fizică pe care o are cineva în tura asta de carusel, sunt sigură că eu și pisica aia ne-am mai întâlnit și ne vom mai întâlni.

Între cele două plecări mi s-au născut Solomonarii mai exact au văzut lumina tiparului pentru că erau gata din 2021 așa că nici nu știu dacă aste e o realizare de 2022, o pun la număr numai ca să echilibreze un pic plecările.

Nu îmi fac o listă de rezoluții pentru anul care vine, experiența m-a învățat că rezoluțiile sforăitoare de an nou sunt inutile, vreau numai să merg mai departe dacă e posibil un pic mai repede pe drumul meu cel nou, pe care îl simt schimbat.

Nu decid să slăbesc dar mă gândesc bucuroasă că pentru prima dată în nici nu știu câți ani( ba știu dar o doamnă nu își spune vârsta) pentru masa de revelion nu am numai cârnați și carne, am terminat deja de copt o tavă cu varză de Bruxelles și urmează și una de cartofi dulci. Cred că dacă mănânci echilibrat sunt puține șanse să distrugi cântarul când te urci pe el.

Nu decid să o las mai ușor cu munca dar mi-am anunțat deja biroul când voi lua toate cele 112 zile de concediu pe care le mai am ( de vreo 3 ori mai multe s-au pierdut în neant pentru că ai numai  18 luni la dispoziție să le iei și în 5 ani nu știu dacă am aut 25 de zile de concediu cu totul).

Nu decid să mai scriu o carte dar în minivacanța de 24 ianuarie să nu mă căutați am treabă.

Ultimul lucru pe care îl am de spus pe 2022 privește Clubul de carte de pe prezentul blog. Citind ieri postarea Irinei mi-am dat seama că treaba asta cu toată lumea citește aceleași cărți este 1 plictisitoare, 2 costisitoare. Am, și probabil noi noi toți avem, teancuri de cărți noi virgine, între ele de exemplu nu se găsește cartea lui Nicole LePera  propusă de Irina și pot băga mâna în foc că nimeni nu a cumpărat recent Castelul pălărierului propusă de mon frere.

De asemenea mi-am dat seama că toți avem prea multe reguli de respectat așa că încă un set în plus pentru ceva ce ar trebui să fie relaxare e tot ce ne mai trebuie.

Ca atare voi săpa în piatră, metaforic vorbind regulile Clubului de lectură pentru 2023.

  1. Toată lumea care vrea să participe și are blog va citi o carte în luna  curentă, carte pe care o va alege fiecare după ce are în casă și înclinații.
  2. În cursul lunii va scrie recenzia cărții respective, ar fi de mare ajutor dacă mi-ar trimite link-ul, prin comentariu la orice postare de-a mea( sunt moderate și nu ar vedea lumina zilei) sau la doarunleublog@gmail.com.
  3. În ultima vineri a lunii voi face o postare cu toate link-urile pe care să le putem citi pe îndelete la cafeaua de sâmbătă și duminică.
  4. Cine nu are blog ne poate povesti dacă vrea în comentariile de la postarea de mai sus.

Să ne vedem cu bine la anul, adică mâine.

P.S Mon frere vei fi observat extatic că am renunțat la rezoluțiile care nu implică spumant.

PS Ma belle-sœur ( franceza merită folosită măcar pentru cum numește afinii) așteptăm și cărți despre arhitectură să știi.

PS2 Celelalte rude să facă bine să pună mâna pe o carte și să scrie despre ea.

Un basm

Pentru că promisiunile, mai ales cele făcute în familia mea fratelui mai mic, trebuie respectate de Crăciun am zis să citesc pentru recenzie ceva care să împace și capra (eu și obiceiul meu de a citi povești de Căciun) și varza (frate-miu și dorința lui de a citi chestii care nu sunt de fete).

          Câștigător la puncte a fost Un basm al lui Stephen King, adică ce poate fi mai de speriat decât King? Nu de alta dar am refuzat să mai deschid o carte de-a lui după Shining care m-a împiedicat să dorm ceva vreme. Retrospectiv cred că era imaginația mea hiperactivă de vină mai mult decât cartea omului.

          Evident nu o să vă povestesc nimic despre ce se întâmplă în carte că ne știm deja de multă vreme dar o să vă spun totuși că este despre magie, toate felurile de magie, cea pe care o recunoaștem ca atare și cea care am ajuns să credem că ni se cuvine.

          La noi titlul care în original este Fairy Tale a fost tradus un basm, eh cartea nu este un basm, este Basmul primordial din care se desprind toate basmele lumii noastre, care ne-au fost picurate în auz în vreme ce creșteam până au devenit principiile pe care ne-am clădit personalitățile și pe cale de consecință viețile.

          Cum spuneam este despre magia unor alte lumi și despre magia lumii noastre, despre farmece și blesteme pe care le legăm de supranatural și despre vrăji de zi cu zi pe care le considerăm parte din viața obișnuită.

          Imaginează-ți numai că un om obișnuit de pe la 1700 ar ajunge în zilele noastre în mijlocul străzilor pline de trăsuri fără cai, în  avioanele noastre care se ridică în aer și traversează oceane, în magazinele noastre ale căror uși se deschid cu celule fotovoltaice, în casele noastre în care avem închiși în sticlă alți oameni care vorbesc, povestesc, joacă sau cântă.

          Chiar în momentul ăsta am în buzunar un obiect mic și relativ ușor care mă poate ajuta să vorbesc în timp real  cu frate-miu aflat jumătate de lume mai încolo. Imediat ce voi apăsa Publică pe una din tastele cutiei, nu foarte mari, la care scriu acum cuvintele mele vor ajunge la oameni aflați peste mări și țări. Cum spuneam magia care credem că ni se cuvine.

          Însă asta este magia logică pe care ne-o putem explica deja pe bază de agoritmi. Altă parte de magie din povestea lui King este despre animale, el a ales un câine dar poate fi o pisică la fel de bine, despre dragostea necondiționată pe care ne-o dăruiesc, despre bucuria lor, despre faptul că nu au niciun strop de răutate în ele ( cu ceva rezervă în ce privește pisicile, glumesc). Magia pe care nici nu o percepem ca magie.

          Sigur este și despre demoni, doar am promis să citesc ceva de genul ăsta dar nu chiar demonii la care te aștepți, un basm este despre bucata de întuneric pe care o avem cu toții la purtător și pe care reușim sau nu să o controlăm. Este o carte despre sursa tuturor relelor care paradoxal este și sursa bunelor sufletul creaturilor evoluate, care au inventat limbajul pentru a-și putea ascunde gândurile, și echilibrul precar al luminii și întunericului din el.

          De când am închis cartea mă tot gândesc la un singur lucru în câte lumi mai mari sau mici noi și lumea noastră suntem personajele de basm despre care nimeni nu crede că ar putea exista vreodată cu adevărat?

De Ajun

Ajunul de anul acesta se dovedește a fi ciudat de parcă mi-a scris scenariul pentru el Sanderson. Sunt aici și nu sunt. Din fiecare cameră a casei mele de acum, împodobită de Crăciun se deschid ferestre spre alte Ajunuri.

Se deschid ferestre, nu uși, rame mari, aburite de timpul cernut de atunci peste mine, prin care pot privi dar nu pot trece.

M-am trezit târziu pentru mine aproape la 8, 30 și când am pus picioarele jos s-a deschis prima fereastră cu bunica îndemnându-mă în copilărie ”să aduc pui” înainte de a face orice altceva.

Ritualurile pierdute ale Olteniei, poate și ale altor zone, gospodarii pregăteau de cu seară un coș cu fân și în diminețile de ajun toți ai casei aduceau o mână de fân la vatră de cum se trezeau menind belșug și sănătate pentru anul ce va să vie.

Mi-am făcut o cafea și m-am ghemuit pe canapea privind luminițele din brad, cu ani în urmă în dimineața de ajun aș fi așteptat cu emoție să se întunece și apoi aș fi plecat în căutarea luminițelor, întreaga mea copilărie bradul s-a materializat miraculos gata împodobit și luminat în apusul zilei de ajun.

M-am bucurat de clipa asta de magie și totuși undeva în colțul odăii s-a deschis fereastra spre o bucătărie supraîncălzită în care colacii și cozonacii mi-erau la dospit, bunica învelea sarmale, mama fierbea cafele, veri, unchi și mătuși intrau și ieșeau aducând sau căutând ceva. Era agitat, obositor, prea mult și totuși aș fi pășit în bucătăria aia dacă s-ar fi deschis o ușă și nu o fereastră.

E liniște în casă, mai târziu o să pornesc colindele și să pregătesc friptura, o să fac o ciocolată caldă și o să îmi caut un basm de citit lângă brad.

Și pentru că poți scoate omul din Oltenia dar invers e imposibil, mâine voi pregăti ceva de împărțit, voi aprinde o lumânare și un bob de tămâie și voi prelua rolul de atâția ani al bunicii, care de anul acesta pregătește colacii de Crăciun în cer.

Azi blogul e fără fotografie, azi vă las o colindă pentru cei plecați pe lângă lună. Să aveți sărbători cu bucurie.

Clubul de carte

Știu că suntem ocupați până peste cap și fix ne-ar mai lipsi ceva în plus de făcut dar butonam zilele trecute pe Netflix și am văzut trailler-ul unuia  din multiplele filme cu cluburi de lectură și de atunci nu-mi pot scoate din cap că e absolut tot ce ne trebuie în anul care vine.

Poate e nostalgia vremurilor cu Psiluneli și Duzini de cuvinte, poate (și aici îl aud exact și distinct pe frate-miu) am ajuns la vârsta aia la care am nevoie de pisici și oameni similari mie cu care să comentez o carte la un ceai, cafea, vin, apă, pricepeți voi ideea.

M-am obișnuit cu lumea asta virtuală, mi se pare că e infinit mai ușor să te organizezi așa, fără prezența fizică și fără să fie nevoie să fim simultan prezenți, trecând unii în lipsa altora și împărtășind idei.

Propunerea mea pentru 2023 către #toutlemonde 😀 e să înființăm un club de lectură virtual. În fiecare lună cineva alege o carte pe care o citim cu toții, ne scriem părerile despre ea iar în ultimul week-end trimiteți link-urile cei care aveți blog și duminică dimineața fac o postare în care le includ.

Cine nu are blog și vrea să participe poate la fel de bine să scrie despre carte în comentarii.

E o dată pe lună așa că nu e un efort atât de mare iar la finalul anului vom fi citit cel puțin 12 cărți.

Aștept părerile voastre până la 31 decembrie 2022 și vedem dacă putem pune pe roate un Club de lectură virtual.

Cum stați cu pregătirile de Crăciun?

Cuvântul anului 2023 -Serenitate (II)

Bun așa cum v-am spus în postarea anterioară cuvântul anului 2023 la mine este ”Serenitate”

Al doilea punct în programul pentru a atinge serenitatea era îmbunătățirea minții și sufletului.

Cu îmbunătățirea minții e simplu, de vreme ce învățatul neorganizat ne-a dus undeva dar nu unde trebuia în iarna lui 2023 va trebui să facem ore de limbă străină cu un profesor real, via vreo aplicație pentru că la mine în târg nu am găsit

Avem de citit mult pe multe teme: psihologie, educație financiară, NLP și astea sunt numai lecturile de timp liber că va trebui să citim și pentru la lucru.

Fără îndoială că lista de lecturi va include și beletristică dar pe asta nu aș pune-o la îmbunătățirea minții ci a sufletului, la un loc cu scrisul.

Pentru că tot vorbim de scris la 1 martie 2023 a doua carte trebuie să fie gata de plecat spre editură. Dacă știți vreuna mișto nu că sfiiți să îmi spuneți în comentarii.

Nu știu dacă fix aici ar trebui să intre subpunctele următoare dar în primele trei luni am interdicție să cumpăr: haine, cărți, parfumuri, cosmetice și bijuterii.

Nu intenționez să mă retrag din societatea civilizată dar întâmplarea face că am deja destule din fiecare categorie.

Din nou frate-miu o să se înece cu berea dar ideea asta vine de la el. Când m-a întrebat dacă și citesc multele cărți pe care le cumpăr mi-am dat seama că deși le citesc o fac cu întârziere. Din lipsa timpului până să ajung la finalul unui lot de 10 cărți pe care am vrut musai să le citesc altfel nu le cumpăram a apărut deja o a 11 a pe care vreau să o citesc mai mult decât pe cele rămase și uite așa se tot schimbă ordinea și casa se umple de cărți pe care vreau să le citesc dar nu am când.

Pentru că sper să mă mut din nou în alt târg, evident tot în chirie,  pe măsură ce voi citi cărțile le și exilez acasă la Craiova unde pot sta cuminți până voi avea timp să decid ce păstrez și ce nu.

Dacă Nornele îmi surâd voi continua programul de a nu cumpăra cele de mai sus tot anul cu trei excepții: cartea cea nouă a Cameliei, când va fi să fie, cărțile necesare pentru lucru, în 2024 intenționez să dau un examen nou și nu ar fi o idee rea să mă apuc să învăț din 2023 și bijuterii de aur la un preț irezistibil, pentru că le văd ca o investiție a la long.

Evident nu o să ies în lume fără SPF dacă se termină sau fără pantofi dacă actualii decid să arunce prosopul.

Partea cu profitul din fiecare zi nu e financiară, urmăresc un sigur fel de profit : sufletesc. Vreau să mă bucur de ceva, să fiu recunoscătoare pentru cine sunt și ce am, să fiu mulțumită de cum rezolv lucrurile sau cum se rezolvă singure și toate astea în fiecare zi. V-ați ales cuvântul pentru 2023?

Sursa foto Pinterest

Cuvântul anului 2023 – Serenitate (I)

Poate e devreme să îmi aleg cuvântul anului următor dar la cât de aglomerat pare finalul de an prefer să mi-l aleg prea devreme decât deloc.

          Pentru 2023 mă voi axa pe Serenitate.

          Unul din motivele principale ar fi că dacă nu o fac am ceva șanse să îmi reduc durata de viață via stres.

          Și tocmai pentru că vreau să reduc stresul nu voi face planuri pentru 12luni ci mă voi limita la primele 3 urmând să reevaluez situația la final de martie.

          Serenitate în mintea mea înseamnă să fii în acord cu tine însăți și deasupra lumii, nu în sensul că tu ai fi mai bun ci în sensul că toate frecușurile societății nu te pot atinge.

          Ca să ajungi la nivelul ăsta de înțelepciune cred  că în mod paradoxal trebuie să te întorci la esențial, la principii care nu ar trebui să fie multe, prea multe reguli au obiceiul să se încurce între ele și să nu mai poate fi aplicată niciuna.

          Ce este esențial pentru mine? Să îmi întrețin vehiculul de transport în lumea asta. Să îmi îmbunătățesc mintea și sufletul. Să scot ceva profit de la fiecare zi pe care o trăiesc.

1.Azi prim parte vehiculul de transport care are nevoie de ceva exerciții, apă, mâncare simplă, nu multă dar de calitate.

Consecințele ideii:

-2 zile pe săptămână mișcare dar din aia serioasă și organizată cu fundul pe salteluța de yoga în shoulder bridge (nu judecați am învățat yoga pe youtube).

– șoc și groază vom tăia zahărul, bine nu o să devin aia care refuză o felie de tort la aniversarea cuiva, în plus sunt destul de sigură că smochinele, merișoarele și stafidele mele au ceva zahăr adăugat dar 95% din dulce va fi asigurat de fructe și miere (și ultima nu un borcan în caz de depresie conform obiceiului).

– frate-miu înghite berea aia înainte să citești punctul ăsta. Primele 3 luni NU (editare apărută grație unicului și irepetabilului meu frate) bem alcool ( exceptând din nou o aniversare- aia e  nu pot lăsa sărbătoriții la greu).

– deși nu am intoleranță la lactoză iubirea vieții mele -brânza, cu suratele ei iaurt și smântână nu sunt chiar alimentele cele mai bune pentru mine, așa că mi-e greu și să scriu asta: 3 luni fără ele. Cum nu sunt fan lapte vegetal ăla cu diverse uleiuri și zahăr am luat întru beta testing lapte de cocos la conservă, dacă ne înțelegem bine, dacă nu învățăm să trăim fără.

– ultima pe listă presupune prezența distinsei mele persoane în bucătărie aproape zilnic, dar într-un an o să îmi reorganizez caietul de rețete începând cu cele de iarnă.

Aparent a fost o decizie  bună să mă apuc atât de devreme pentru că e prea mult pentru o singură postare, deci ne auzim și data viitoare tot cu serenitatea.

Sursa Pinterest

‘Tis the season

          M-am gândit un pic înainte să postez asta. Nu înainte să o scriu, numai postatul pe public m-a făcut să ezit un pic și tocmai de aia am făcut-o.

          Undeva în mintea mea, acolo unde am salvată imaginea de sine mă gândesc că sunt un om echilibrat pe care îl doare în bascheți dacă ceilalți îl judecă atâta timp cât e împăcat cu el. Și chiar și așa am ezitat.

          Despre ce vorbim azi? Despre faptul că vin sărbătorile. Personal iubesc perioada asta a anului însă eu sunt in cei care nu numai că se simt bine singuri dar chiar avem nevoie de niște perioade departe de restul lumii.

          Așa cum văd eu lucrurile, luna decembrie este grea pentru mulți oameni și mai nou luna decembrie începe pe la jumătatea lui noiembrie când în magazine apar decorațiunile de Crăciun, pe tv apar filmele și reclamele de Crăciun, înțelegeți voi ideea.

          Există oameni care în perioada asta trec prin toate stările adolescenților și nu numai pe care aceeași industrie media și aceeași societate îi chinuie permanent cu imaginile lucrate în photoshop de pe care au dispărut coșurile, kilogramele, celulita, ridurile.

          Dacă tot anul suntem bombardați cu imaginea fizică perfectă, aia pe care trebuie și putem să o atingem dacă: ne cumpărăm crema X, facem exerciții cu aplicația Y, folosim hainele firmei Z, perioada sărbătorilor de iarnă ne bombardează cu imaginea sufletească perfectă: toată lumea e în echilibru emoțional, toți copii primesc cele mai minunate daruri, toate familie se iubesc și trăiesc în armonie, toate cuplurile sunt Romeo și Julieta dar fără problemele corelative.

          Mai bine de 30 de zile ți se va spune de mai multe ori cum ar trebui să faci 2000 de km să împodobești bradul cu părinții tăi, cum ar trebui să renunți la ceva oportunități în carieră pentru a te muta la Cuca Măcăii cu iubirea vieții tale pe care o cunoști de 2 zile, cum este imperios necesar să petreci timp de calitate cu sora sau fratele cu care nu te-ai înțeles din clipa în care cel mai mic dintre voi a fost adus de la maternitate.

          Și mai ales dincolo de relațiile astea perfecte ți se repetă la infinit că este ceva profund în neregulă cu tine dacă nu cumperi cadouri pentru toată strada, nu participi la festivalul de colinde, nu împodobești casa și scara blocului, nu faci prăjituri cu copii.

          Dacă se întâmplă să nu ai partener și copii, deja spiritul sărbătorilor (așa cum îl înțelege societatea modernă) mai că nu te îndeamnă direct, că indirect o face, ori să intri în rândul lumii or să pui punct unei vieți atât de neconforme. Cel puțin jumătate din filmele sezonului prezintă reinterpretarea Colindei de Crăciun în care un personaj e bântuit de fantomele trecutului  și mai ales viitorului.

          Ce voiam eu să spun dincolo de introducerea asta uriașă este că e ok să fii singur, e ok să nu decorezi, e ok să nu faci prăjituri, e ok să nu bați juma’ de continent să îți vezi familia și e mai mult decât ok să nu te duci la petreceri de Crăciun sau mai rău să îți dai viața peste cap să organizezi una.

          Al doilea lucru pe care îl aveam de zis este pentru cei care scapă neafectați de avalanșa de mesaje subliminale ale sezonului. Dacă tu ești bine, privește un pic spre prietenii tăi, îți garantez că minim unul din ei este în depresie, încearcă să nu îl împingi mai rău povestind non stop despre magia sezonului și bucuria care plutește în aer. Poartă-te ca de obicei, fi acolo pentru el poate chiar mai mult decât în restul anului dar nu supracompensa, nu îl băga cu forța în sărbătoare și poate vom reuși să trecem cu toții întregi în anul următor.

          Ultima idee, promit, este modul de identificare al prietenilor în depresie. Nu garantez că e 100% infailibil dar sfatul meu e să fii atent la cei care ”sunt bine”, răspunsul ăsta e în ultima vreme un semn de alarmă pe care nu știu de ce îl tot ignorăm.

          Voi cum supraviețuiți celei mai fericite perioade din an?

Sursa Pinterest.