Arhive categorie: blogul de vineri

Eu sunt un om pe niște scări

          Zilele astea sunt eu în versiunea mea neplăcut serioasă, versiunea care se întreabă ce rost au până la urmă toate prostiile pe care rasa umană le repetă de mii de ani fără să învețe nimic din ele.

          Aproape oriunde privești primești implicit sau explicit un mesaj de recesiune. Mă întreb ce e în sufletul oamenilor care văd cum le crește exponențial rata la credit și așteaptă cu inima strânsă facturile noi la gaze și la curent și mă întreb numai retoric pentru că nu îmi doresc să știu cu adevărat.

          Poate că am avut un pic de noroc pentru că am prins o vreme din anii cei mai plini de restricții ai comunismului, poate că am avut noroc și pentru că am crescut cu poveștile bunică-mii despre recesiunea de după război, despre lipsuri, despre cum să înmulțești un ou ca să hrănești o familie întreagă cu niște tehnici demne de Isus.

          Și am fost atentă, am învățat, mi-au rămas în minte principiile alea. Cred că toți cei care mă citesc își amintesc despre temele făcute la lumina chioară a lămpii sau a lumânării, despre hainele groase de casă, despre pâinea cu marmeladă ca desert. Noi am fost minimaliști înainte să se inventeze minimalismul.

Cei care nu au prins vremea asta, care au crescut în perioada de aur a abundenței se vor adapta cum vor putea. Și totuși m-am gândit zilele astea și cât de importantă este publicitatea, povestea din spatele restricției pentru că nu are rost să ne mințim vorbim despre limitări de drepturi sau cel puțin de oportunități indiferent cum le numim.

          Am crescut la țară, de jur împrejur aveam lanuri de soia și năut și tarlale cu legume, eram practic lângă Jiu ca atare zona era irigabilă ceea ce s-a și făcut și folosită pentru culturi sensibile la lipsa de apă.

          Îmi amintesc că pe vremea aia soia era un semn al lipsei, un înlocuitor pentru carne care purta pecetea sărăciei sub nicio formă oamenii nu s-ar fi atins de ea, pentru că povestea pe care și-o spuneau era de restricție: suntem obligați să mâncăm  asta, carnea, laptele etc merg la export pentru bogați.

          Apoi a venit reinventarea produsele fără proteină animală sunt sănătoase, te vor face să trăiești 5000 de ani, ești un suflet nobil pentru că nu iei o altă viață pentru a-ți umple stomacul.

          Azi mâncăm șnițele de soia, edamame și humus (da, din năutul de care nu voiam să ne atingem pe vremuri), ne reducem voluntar consumul de proteină animală, am descoperit că laptele ”nu e natural” după înțărcare pentru oameni, că zahărul ne crește riscul de diabet și obezitate, că untul ne înfundă arterele, că oul ne pune pe butuci ficatul.

          Azi purtăm ca pe un semn de noblețe catalogarea drept vegani sau raw vegani, plătim mai mult pentru produsele astea decât pentru cele de proveniență animală.

          Acum treizeci de ani restricțiile la consumul de curent și gaze erau o măsură de opresiune, azi sunt o emblemă de activist pentru mediu.

          S-a schimbat fondul? Nu. Oul, laptele, carnea au rămas aceleași (bine fără să avem în vedere modificările genetice), soia e aceeași, zahărul are aceleași beneficii și dezavantaje.

          Și totuși acum ne ferim de lucrurile pe care le vânam cândva și le vânăm pe cele de care nu ne-am fi atins pe vremuri.

          S-a schimbat forma, s-a schimbat narațiunea colectivă și din victime ale ”alimentației pe baze sănătoase” parcă așa îi zicea am început să ne numim ”eroi în clean eating”.

          Așa că zilele astea mă uit cum, era să scriu albul devine negru dar  deja asta nu mai este politically correct.

Așa că  mă uit cum culorile sunt definite ca non culoare, cum frigul este noul cald, cum foamea este noul fasting, cum se șterg genurile, cum timpul nu mai e liniar și ne putem trăi trecutul într-o oarecare marți viitoare,  cum frații sunt noii dușmani și războiul este noua pace și mă întreb cât o să mai rezistăm până când civilizația noastră cu o precizie de ceas atomic va urma civilizațiile de dinainte :  aztecă, olmecă, egipteană și ne vom prăbuși sub greutatea propriilor greșeli.

Cred că suntem într-o vreme în care avem nevoie de optimism și speranță, avem nevoie de musicalurile cu final fericit din vremea crizei economice, de povești de succes și de o încercare a fiecăruia dintre noi să ne ținem în afara pendulilor care ne antrenează în tot soiul de curente și stiluri de viață. Avem nevoie să stăm pe calea de mijloc și să ne amintim de fiecare dată când un nou curent ne e propovăduit că au existat vremuri în care exact ce trebuie să facem acum era un păcat capital și exact ce e interzis acum era obligatoriu, dar v-am zis sunt numai neplăcut serioasă, nu mă luați în seamă foarte tare.

Oglindă oglinjoară

          Blogul de azi va fi desemnat de frate-miu ca fiind ”de fete” niște zeci de ani mai târziu de când ne cunoaștem tot nu am idee dacă în mintea lui asta e o etichetă peiorativă sau admirativă.

          Una din greșelile fundamentale pe care le tot repet în cam toate interacțiunile mele este faptul că plec de la presupoziția că fiecare dintre oamenii cu care vorbesc sau interacționez au cel puțin aceleași cunoștințe ca mine despre subiect, de regulă sunt chiar înclinată să creditez cunoștințe mai mari.

          Cred că am mai vorbit pe undeva pe aici despre cosmetice dar blogul Irinei mi-a adus aminte despre ele.

          Pe măsură ce mă îmbunătățesc ( am decis că eu ca și vinul devin mai bună cu vârsta) multe din lucrurile care mă aduceau pe culmile disperării în tinerețe s-au pierdut.

          Pe la 20 de ani aveam nevoie de 2 ore să ies din casă, după ce îmi aplicam mai multe straturi succesive de cremă, fond de ten, pudră, blush etc menite să îmi ascundă fie și defectele imaginare. Nu o să dau vina pe revistele în care investeam o bucată bună a bugetului de pe atunci și care nu aveau decât fotografii cu modele cu ten ireal de porțelan și corpuri fără celulită, grăsime, pilozitate și în cea mai mare parte și fără haine.

          Eu am fost cea care a decis că revistele alea sunt mesagerii zeilor și că frumusețea trebuie să arate fix și neapărat așa. Cu timpul încrederea în mine a mai crescut, azi nici măcar variantele gratuite online nu le mai frunzăresc.

          Am învățat că important este să ai o piele sănătoasă, bine hidratată și protejată de efectele negative ale soarelui, în rest e normal să ai pori, e ok să ai un coș din când în când, e logic să ai cu vârsta riduri.

          Pe cale de consecință  rutina mea cosmetică s-a schimbat. Folosesc două creme veșnic: una pentru conturul ochilor și una hidratantă, aș putea folosi una singură dar îmi place ideea de a le separa, de regulă dermatocosmetice de vreme ce am fost binecuvântată cu acnee for ever.

          Trei lucruri le consider esențiale în rutină:

1.Demachierea, nici nu aș visa să merg la culcare fără să dau jos machiajul, etapa asta cuprinde două acte: prima uleioasă eu folosesc ulei pentru a face tot ce mi-am pus dimineața pe față, plus praful și particulele care au aderat din proprie inițiativă,  să plece . Poți folosi apă micelară în sensul ăsta sau ulei, preferatul meu este cel de măceșe dar dacă nu îl găsesc merge și cel de sâmburi de struguri, ambele au cifră oleică mică, dacă ai tenul uscat poate pentru tine este mai potrivit alt ulei.  A doua un gel spumant demachiant din nou prefer dermatocosmetic.

2.Hidratarea aici lucrurile variază după cât vrei să fii de dedicată cauzei, când am timp folosesc o apă florală (în cazul meu levănțică sau rozmarin), apoi un ser cu acid hialuronic și peste crema hidratantă. Când nu am timp apa florală e suficientă  sau oricare două de mai sus combinate.

3. Dimineața întotdeauna ultimul strat este crema cu factor de protecție peste 50, de preferat să aibă protecție UVA și UVB, motivul principal pentru care seara am o etapă uleioasă de demachiere. Acesta vine și în versiuni colorate care să suplinească fondul de ten dar pielea mea este extrem de deschisă la culoare așa că prefer să nu mă complic cu ele.

În afară de astea folosesc dimineața un ser cu cafeină pentru că odată cu îmbunătățirea am început să am ochii umflați dimineața iar serul ăsta ajută la reducerea problemei când apare, farduri pentru pleoape, eyeliner și rimel, aceleași de ani de zile, și aproape niciodată ruj ci balsam cu o idee de culoare.

Pentru un ten cu mult sebum un ser cu niacinamide aplicat regulat face minuni, unul cu acid azelaic, glicolic sau salicilic ajută la acnee iar vitamina ce ajută la ștergerea petelor de soare sau vârstă. (Dacă nu îți poți asuma că vei folosi zilnic cantitatea recomandată de spf – cam o linguriță pentru față, nu te atinge de astea)

Despre mărci nu pot zice că mă pricep, uleiurile și apele florale provin de la Mayam sau Solaris, serul de la The Ordinary sau Geek & Gorgeuos, cu cele de la Revox eu nu m-am înțeles grozav, crema cât mai lipsită de parfum : The Ordinary din nou, Uriage, Bioderma, La Roche Posay (evident câte una o dată și adaptate tenului meu), SPF de la Altruiste pe lângă cele de la care folosesc și cremele.

Cam atât despre cosmetice azi.

sursa foto Pinterest

Lagom este noul Hygge?

          Lagom este noul Hygge. Nu chiar dar trebuie să recunoașteți că sună tare bine ca titlu ca și cum aș fi devenit peste noapte unul din bloggeri influencer care chiar pot convinge oamenii să își schimbe viața.

          Aparent filosofiile de viață din țările nordice sunt pe val, așa că m-am apucat să învăț norvegiana, frate-miu păzea că vin! (dar nu chiar acum 😊)

          Despre Hygge s-a tot vorbit, este conceptul danez de confort genul ” ca acasă”. Presupune o bucurie a simțurilor, haine din materiale moi, pături pufoase, lumină caldă: lumânări, instalații de pom ( atât de mult îmi place termenul din engleză fairy lights – lumini de zâne), bețișoare parfumate, băi cu spumă, creme care să îți răsfețe pielea, ciocolată caldă, supe gustoase, cărți citite în liniște pe o terasă umbroasă în vară sau lângă un foc în iarnă.

          Unul din obiceiurile mele pe segmentul ăsta sunt cănile mari din porțelan gros  indiferent dacă sunt cu cafea, ceai sau ciocolată calde, pe care să le țin cu ambele mâini, din cauza unei circulații periferice proaste mâinile mele sunt veșnic reci și cănile alea calde îmi dau instant o stare de bine.

          Să revenim la Lagom care nu vine din Danemarca ci din Suedia și care înseamnă fix cât trebuie. Este o filosofie a echilibrului pe care natura a respectat-o de mii de ani înainte să intervenim noi. Știți cum e prea puțină apă e secetă și nu crește nimic, prea multă și ori e inundație, ori putrezesc toate, e nevoie de fix cât trebuie pentru viață.

          Cam așa e cu toate. Prea multe haine și mereu vei căuta ceva nou, prea puține și vei suferi de frig. Prea multă mâncare – riscurile asociate ( obezitate, tensiune ridicată etc),  prea puțină – malnutriție și moarte. Prea multă muncă – nicio viață, prea puțină – insuficiente resurse.

          Lagom are legătură cu imaginea generală. Dacă fiecare are exact cât trebuie există șanse să avem toți cât ne trebuie și să mai rămână. Pare să încurajeze o atitudine de a te descurca întâi cu ce ai la dispoziție și să folosești suplimentar numai dacă ce ai deja nu rezolvă problema.

          Și mai ales te pune să te gândești serios la ce înseamnă suficient pentru că uneori, în anumite domenii se pare că ”suficient” a devenit un cuvânt abstract și intraductibil din limba marțiană.

          Vă aduceți aminte provocările de pe blogurile de finanțe ale casei? Săptămâna fără cumpărături sau Luna în care gătim din cămară? Aș include astea în lagom, ne-am limitat la ce aveam si am descoperit că aveam exact cât trebuie ( nu îmi amintesc ca vreunii din noi să moară de foame în perioada aia, deși pe câteva bloguri nu s-a mai scris după aceea 😊).

          Ca atare toamna asta o să dau o șansă combinației de blândețe, hygge și lagom. (Mon frere când o să devin noul Osho o să poți spune că mă cunoșteai de când eram mici :P).

Slow living

          Septembrie luni, bine e vineri dar să nu ziceți că nu v-am prevestit cum o să  invadeze pe 5 septembrie Horia Brenciu orice mediu pe care se poate transmite muzică, mai puțin alea pe care sunt prea bătrână să le știu,  ale adolescenților post Tik Tok pentru că ei nu au auzit de Brenciu.

          Să revenim, luna începe extrem spre extraordinar de bine, vineri deprimată un pic de marea de tarabe care invadase urbea pentru că îi serbam zilele mi-am făcut un cadouaș, mulțam Claudia pentru imbold.

          Pe scurt aveam strânși bani să înlocuiesc centrala din apartamentul meu, ăla în care nu am apucat să stau pentru că m-am mutat cu lucrul prin juma’ de patrie. Am aranjat să plătesc în rate fără dobândă deci banii stăteau cumva metaforic și degeaba în cont.

          Ce face orice femeie care locuiește în mijlocul lui nicăieri și se trezește cu 10000 de lei fără destinație în cont? Exact o plată anticipată, tura asta cu reducerea ratei, ca atare de la 952 de lei pe lună conform noului scadențar se pare că voi plăti 650 de lei, practic pe la finalul anului aș putea să îmi mai fac un cadou de an nou.

          În rest încerc să mă vindec de FOMO care e un sindrom tare păcătos : Fear of missing out, mi se pare că așa puțin timp avem pe pământul ăsta că nu o să apuc să văd, să fac, să încerc nici 1% din ce aș avea posibilitatea.

          Rezultatul: mă apuc de atât de multe încât fiecare lucru pe care îl fac devine o bătălie cu mine. Le fac de făcut pentru că nu înțeleg noțiuni abstracte ca renunțarea dar nu mă mai bucur de ele.

          Așa că până la începutul anului 2023 nu voi mai începe nimic nou ( am început duminică un curs de norvegiană ca să nu îmi încalc promisiunea mai încolo).

          Din aceleași motive mi-am configurat tot zilele trecute un blog în engleză ( nu, distinsul meu frate, nu zic care să mă trollezi și pe acolo). Am decis că dacă tot încerc să stăpânesc la un nivel decent engleza cea mai bună metodă e să mă adresez nativilor, om vedea ce o să rezulte de aici.

          În septembrie deci mă voi bucura de schimbarea luminii în cea caldă de toamnă, de schimbarea culorilor pe muntele din fața și spatele casei, de ciocolată caldă în zilele cu ploaie, de cărțile pe care le-am început ( de citit și de scris), de cursurile începute ( sufăr un pic că nu pot ajunge la masterul de NLP dare era misiune imposibil chiar și pentru mine, bine nu imposibilă dar nu merita epuizarea), de mâncare gătită de mine în tihnă, de un pahar de vin și ce o mai veni spre mine prin grația divinității.

          Acum ceva timp cuvântul pe cale l-am ales pentru unul din anii trecuți a fost blândețe, în toamna asta intenționez să fiu blândă cu mine, să încetinesc  și să nu mai tratez viața ca pe o cursă de alergare garduri în contratimp.

          Evident  nu pot garanta că așa o să fie dar dacă nu încep sigur nu se va întâmpla.

Începe școala

La final de august întotdeauna mă încearcă nostalgiile. Îmi revin în minte toți anii în care vacanța se apropia de final (și de regulă scriam pe rupte rezumate în caietele de lectură suplimentară pentru că deși îmi plăcea să citesc, nu îmi plăcea să scriu despre ce am citit).

          La final de august încă nu era timpul să mă ocup și de problemele pentru vacanță, întreaga mea viață de elev am ignorat din răsputeri matematică în speranța irațională că voi reuși să fac pe toată lumea să uite de ea.

          În mod curios acum mă gândesc din ce în ce mai des să mă apuc să citesc matematică, fizică și chimie pentru plăcerea mea personală ( semn clar că oamenii se schimbă totuși de-a lungul timpului).

          Și pentru că nu pot rămâne la nivel de nostalgii am decis să mă implic, să fac ceva care să îmi dea sentimentul măcar că mă întorc la școală. Spre deosebire de științele exacte pentru limbile străine am avut întotdeauna talent motiv pentru care le-am învățat superficial și după ureche pentru că mi-au rămas în cap de la prima ascultare.

          În apărarea mea în cretacic pe când am făcut școala aveam în programă franceză, pe care am vorbit-o fluent până prin clasa a XII-a după care s-a ales praful pentru că unde mai vorbim noi franceză,  și rusă la care primeam 10 pentru că exist dat fiind că revoluția m-a prins totuși la școală.

          Așa că am învățat engleza din Dallas, spaniola și portugheza  din telenovele și probabil aș vorbi și turcă dacă moda filmelor turcești ar fi apărut în tinerețea mea.

          În aceste condiții în care am constatat că vorbesc și citesc mulțumitor în engleză dar scriu ca un cățel posesor de cont de FB sau Insta am dat jos din raft niște caiete și m-am apucat de scris și gramatică în engleză.

         Mi-am făcut un cont pe Duolingo, pe care îl recomand călduros mai ales că am nevoie de colegi de clasă ca să nu mă lenevesc, și mai exact mi-am făcut cont pentru un curs de engleză întrucât am constatat că de greacă și rusă m-am apucat mai demult dar am uitat.

          Dacă folosiți alte platforme pentru învățat o limbă străină sau (nu pot crede că scriu așa ceva) fizică și matematică lăsați și voi un link să mă pot apuca de școală și în domeniul ăla.

Aurul spiridușilor

V-am zis că vă postesc ce fac cu banii salvați de la cumpărături inutile. Devin aur la propriu.

Există pe piață lingouri de la 2,5 grame la 1 kg marcate de Elveția, aur cu puritate de 24 k. Asta este forma pe care o alegi pentru economisire/Investiție pe o perioadă lungă. Exceptând șocurile economice prețul lui nu crește brusc și nu ai atâția bani, sau eu nu am, să câștig speculând așa.

          Lingourile de aur sunt pentru a fi lăsate copiilor sau nepoților, pentru că până atunci probabil își vor tripla valoarea.

          Sunt minunate pentru că într-o situație de genul Ucraina dacă trebuie să pleci, sunt ușor de ascuns și ușor de luat cu tine având valoare mare pe dimensiuni mici,  putând fi transformate în banii țării în care ajungi. E însă mai dificil să le vinzi în măsura în care ai nevoie urgentă de fonduri și de regulă dacă nu au trecut niște ani buni de la cumpărare vei ieși în pierdere.

          Aș zice că un lingou de 5 sau 10 grame pe an ar fi suficient.

          A doua formă a aurului este cel prelucrat bijuteriile în care este în aliaj având 14 k sau 18 k.  Eu una nu port aur, nu e metalul meu de suflet să zicem și 90% din timp bijuteriile mele sunt din argint.

          Dar de un an de câte ori îmi permit îmi cumpăr bijuterii din aur, spre deosebire de lingouri  e infinit mai ușor să îl schimbi înapoi în bani, chiar dacă și aici e posibil să pierzi din valoare.

          Ce am învățat cumpărând bijuterii?

          Evită pietrele prețioase, ca să le vinzi pe alea e nevoie de un specialist și de regulă vei pierde mai mult la cumpărare-vânzarea de diamante să zicem decât de aur simplu.

          În al doilea rând verifică costul pe gram, majoritatea bijutierilor au acum și posibilitatea de achiziționare online, unii chiar precizează că prețul e calculat pe obiect nu pe valoarea gramului de aur.

          Nu mică mi-a fost surpriza făcând calculele să descopăr că unii au gramul de aur la peste 400 de lei în vreme ce în bijuteriile clasice, alea fără blazon l-am găsit la 270 de ei.

          E drept cele pe care mi le cumpăr eu nu fac parte din nicio colecție renumită, nu cumpăr designul, nu cumpăr numele, nu cumpăr publicitatea, nu voi putea povesti niciodată despre inelul meu Chopard pentru că în situație de criză ceea ce mă interesează nu e precizia la detalii sau imaginația bijutierului ci cantitatea de aur conținută de obiect. Bonus dacă trebuie să le transform în bani nu voi avea niciun atașament emoțional cu bijuteria, poate după ceva de la Piaget aș suferi.

          Ultimul lucru pe care l-am avut de lămurit a fost locația, din nou Ucraina m-a făcut să mă gândesc la chestii care îmi mai trecuseră prin minte în timpul crizei din Grecia când era imposibil să scoți bani din bancomat pentru că nu mai erau, atunci m-am liniștit cu ideea unei cutii de valori în care să ții bani sau bijuterii.

          Faptul că e posibil să fie nevoie să pleci peste noapte, să nu se mai deschidă băncile, să fie bombardată clădirea în care tu aveai rezerve a pus cumva treaba asta în perspectivă, așa că deși cea mai mare parte a rezervelor este în bancă, am stabilit și vreo 3 locuri sigure diferite la care am acces independent de concursul altcuiva.

          Cam atât despre plasa de siguranță, data viitoare dacă nu am o idee mai urgentă vom vorbi despre pasul următor: investiții.

Sursă imagine Pinterest

Plasa de siguranță

          Am văzut zilele astea Ținutul Nomazilor, inspirat de cartea cu același nume scrisă de Jessica Bruder, pe care intenționez să o citesc la un moment dat.

          E o poveste simplă, povestea unor oameni care din diverse motive trăiesc în rulote sau dube adaptate pentru asta. Personajul principal li s-a alăturat după ce principala industrie din zona ei s-a închis iar orașul în care și-a trăit mare parte din viață a devenit pustiu.

          Te face să te gândești la privilegiile de fiecare zi pe care re regulă le ignorăm, un loc în care să ne odihnim, o cadă cu apă caldă, micile tabieturi, un ceai într-o cană frumoasă, sunetul ploii de noiembrie în ferestre în timp ce tu ești la adăpost, mirosul bradului de Crăciun.

          Te face să analizezi diferența între  nevoie și dorință. Avem nevoie de foarte puține lucruri: adăpost, hrană, haine, iubire, cultură. Ceea ce ne face să avem probleme sunt dorințele: nu adăpost ci vilă sau penthouse, nu hrană ci ieșiri la restaurante cotate Michelin, nu haine ci modă și așa mai departe.

          Nu este nimic rău în avea dorințe numai că înainte de a le satisface ar trebui să ne asigurăm că toate nevoile sunt acoperite, dacă pentru tine e în regulă să dai banii obținuți pentru o lună sau două din viața ta pentru o pereche de pantofi e ok dar nu face asta înainte de a te asigura că ai ce să mănânci.

          Și asta mă aduce din nou la subiectul postărilor de vineri: modul de viață, pentru că subiectele care tratează banii din asta fac parte.

          Îmi place ideea de a trăi într-o casă mică, nu sunt sigură că rulota sau duba sunt potrivite pentru mine, dar pe oricare dintre ele aș ajunge să o folosesc vreau să fie datorită unei convingeri și nu pentru că nu am altă alternativă.

          În ultimul an, când nivelul creditului a ajuns la limite rezonabile, am început să mă gândesc la pasul următor: plasa de siguranță, urmând să atac investițiile mai încolo.

          Anii ăștia m-au făcut să regândesc lucrurile pe care le știam despre bani. E nevoie de un singur gest al cuiva sau de un virus mic pentru a arunca ordinea economică așa cum o știm în aer.

          Așa că mi-am gândit plasa de siguranță pe mai multe nivele: o parte din bani, minimul posibil,  este ținută în moneda națională (nu cea mai fericită idee dată fiind inflația dar ai nevoie de bani în moneda ta).

          A doua parte este ținută într-o valută, anul trecut încă mai cumpăram euro, undeva prin toamnă am virat spre CHF din mai multe considerente, unul fiind că francul este moneda unei singure economii, nu a unei uniuni și oricât s-ar certa cantoanele între ele nu pot ajunge la nivelul dezastrului pe care o ceartă Germania/ Franța l-ar produce asupra Euro.

          Inițial banii pe care îi folosim azi au apărut ca reprezentare a aurului pe care îl avea în bănci, cu timpul această tradiție a dispărut așa că în prezent tipărim bani într-o veselie fără acoperire în aur și vedem efectele în inflație.

          Așa că a treia parte din economii ajunge în aur, însă deja postarea asta e prea lungă așa că o lăsăm pe data viitoare cu aurul.

Sursă foto Pinterest

Banii toujours banii

Să ne ocupăm azi de motivul primordial al nașterii acestui blog, finanțele mele personale.

          Când am început să scriu situația era atât de neroz încât literalmente fiecare leu conta la nivel de supraviețuire, acum o duc mai bine însă cu exercițiul dobândit aici am descoperit că deși îmi permit financiar multe, am o stare de disconfort când dau bani aiurea sau mai bine zis când dau mulți bani aiurea.

          Cel mai probabil va trebui să scriu o postare numită Am cumpărat eu ca să nu cumpărați și voi în care să calculez chestiile pe care le-am cumpărat fără să am nevoie sau fără să aducă un plus valoare vieții mele pe măsura timpului consumat să produc banii ăia.

          Dar una peste alta nu stau rău. Încă mai am creditul, temutul credit al cărui spectru se întindea până în anul 2044, dar va lua sfârșit undeva prin 2027 și l-aș putea achita mâine cu banii din contul curent am decis însă să îl las să se deruleze.

Când primesc mesajele alea de la bancă despre ROBOR la 3 luni aproape că mi se pare o onoare să dau mâna cu mine că am insistat în plățile anticipate.

          La ultimul când la creditul meu deja insignifiant rata a crescut cu 25 de lei în trei luni întâi am făcut atac de panică și după aia mi-am adus aminte că sunt safe.

          Am pus în aplicare și sfaturile cred că la Ramsey le-am citit despre cum cardul de credit este Satana pe pământ așa că nu am, folosesc unul de debit pentru cumpărături online și abonamente dar nu i-am depășit în toată existența lui limita iar în ziua scadenței am grijă să virez banii la loc, uneori chiar înainte depinde dacă apuc să intru pe aplicație.

          În general prefer să plătesc cash cumva conștientizezi mai bine câți bani dai dacă îi numeri efectiv când faci asta.

          Al doilea sfat pe care l-am avut în vedere, încă mai lucrez la asta a fost să apreciez suma minimă pentru o lună de zile și să pun deoparte valoarea echivalentului a minim un an, ideal 3 ani. Am depășit un an încă nu am ajuns la doi, nici nu cred că voi ajunge înainte să se termine 2022 dar e ok.

          Al treilea sfat pe care l-am respectat în momentele în care era greu a fost să țin naibii un jurnal de cheltuieli, nu știu să folosesc excel, mă plictisesc să completez pe hârtie încă o treabă de rezolvat.

          Bonus de Crăciun mi-am cumpărat o cutie cu turtă dulce, evident muzicală, evident am păstrat-o, acum o folosesc cu titlul de salvați și amenzi. De câte ori reușesc să evit o cumpărătură impulsivă și inutilă transfer banii salvați în cutie, de câte ori nu reușesc pun o amendă în sumă egală tot în cutie. De altfel la vreo câteva amenzi pe lună nici nu mai faci cumpărături impulsive că nu mai ai cu ce.

Când suma din cutie devine suficientă este transformată într-un mijloc de încă nu știu dacă e numai economisire sau chiar investiție despre care vorbim vinerea viitoare.