Arhive lunare: Mai 2014

Viata simpla

Poate postarea asta nu e chiar aşa potrivită pe nişa blogului. Nu cred să dau vreun sfat financiar în cuprinsul ei, de fapt nici nu intenţionez să dau vreun fel de sfat sunt numai nişte concluzii.

Aşa cum am descoperit mai de mult, oamenii au un talent nenatural de a nu-şi trăi viaţa, uneori mi se pare că de fapt o consumăm, că noi sunsumăm tot fără să trăim.

Ne mâncăm mâncarea în grabă fără a-i da timp de la început până la sfârşit. Deşi am o grădină nu cred că voi ajunge vreodată să mănânc numai produsele pe care le-am crescut acolo cu mânuţele mele. Nu. Cu siguranţă voi cumpăra, legume crescute de alţii, legume cărora nu le-a spus nimeni poveşti în timp ce le plivea de buruieni, legume cărora nu le-am împărtăşit visele mele de viitor încă de pe când era promisiuni de rod.

Asta nu mă va împiedica însă să le tratez cum se cuvine după ce le-am cumpărat. O legumă, un fruct, o bucată de carne sunt miracole, au fost necesare mii de ani de evoluţie pentru ca o roşie să stea pe masa mea.

A fost nevoie de o sămânţă şi pământ, şi apă şi soare şi grijă ca plăntuţa să producă fructul şi foarte rar ne aducem aminte să fim recunoscători pentru existenţa mâncării.

Nu sunt cea mai religioasă persoană, poate chiar deloc, dar că spui Tatăl nostru, vreo mantră hindusă sau un simplu Mulţumesc  la vremea când îţi frămânţi pâinea sau pregăteşti mâncarea ar trebui să aibă acelaşi efect de purificare.

Nu e nevoie să îmi schimb cu mult stilul de viaţă, nu sunt genul care îşi ai mâncarea la tv sau în faţa calculatorului sau la masa de lucru. Există un timp pentru mâncat şi un timp pentru celelalte şi nu le amestec. Dar trebuie să îmi mai schimb un pic gândurile, când mănânc să fiu atentă la ce fac, să simt gustul, să mă bucur de el, să recunosc îmbinarea condimentelor cu mâncarea, când mănânc pe asta ar trebui să fie concentrată mintea mea, nu pe ce voi scrie azi pe blog, pentru că aşa nici articolul nu va fi scris, nici gustul mâncării nu mi-l voi aminti. Cum să mă hrănească ceva ce eu consum fără să apreciez?

Ne dormim somnul în grabă, întârziem mult după miezul nopţii cu nasul în câte ceva, ne întindem în pat şi fie adormim instant ca bolovanii şi ne trezim când sună ceasul ca şi când abia am fi închis ochii, fie ne răsucim de pe o parte pe alta şi în loc să ne bucurăm de patul confortabil, de salteaua dreaptă, de perna parfumată şi de pilota călduroasă ne facem griji pentru orice altceva pe lumea asta.

Ne umplem casele cu lucruri, pe care nu avem timp să le folosim ocupaţi să plătim pentru ele sau, şi mai rău, atenţi la ce şi-au luat ceilalţi să nu  cumva să rămânem în urmă.

Avem nevoie de atât de puţine lucruri şi totuşi aveam tendinţa asta de aglomerare, nu ştim să facem deosebirea între nevoie şi dorinţă.

Aşa cum spuneam azi e o zi fără gânduri despre finanţe, deşi dacă ne-am limita la ce ne trebuie, finanţele noastre s-ar simţi mult mai bine, e o zi cu principii care o să văd cum le integrez în viaţa mea de aici încolo.

 

fb9b9f0c69c17c8badf1a7a11a3e1609

 

Gradina :)

Azi nu prea am chef de vorbit.

Lume uite gradina, gradina uite lumea!

P1040656

P1040673

P1040662

P1040681

P1040693

 

P1040695

P1040696

P1040697

P1040698

Dulceata

Ştiu că dacă ar fi să aleg calea corectă din punct de vedere al unui nutriţionist, aş mânca acum câte fructe pot şi apoi mi-aş vedea de treabă orientându-mă în fiecare sezon după fructele perioade, proaspete.

Dar eu mi-s mare amatoare de clătite cu dulceaţă şi de rulade şi de tort de ciocolată cu un strat fin serios de gem aromat.

Cu alte conserve nu m-am consumat niciodată sufleteşte, e drept nici nu le-am dus dorul că se ocupă mama sau bunică-mea de treaba asta, mă rog, se ocupau că le-a mai lăsat şi pe ele entuziasmul. Cine ştie poate cu timpul îmi voi extinde aria preocupărilor şi la alte forme mai puţin dulci, până la momentul ăla ne vom ocupa exclusiv de dulceaţă şi bulion, eh bine şi pasta de ardei, sunt dependentă de pasta de ardei.

Ce am constatat azi în piaţă:

–         Că aş putea face dulceaţă de căpşuni, erau 6 lei kilogramul, momentan o să văd ce oferă producţia proprie, din care s-au marcat deja două borcane, dacă ale mele din grădină ( pe care iar trebuie să le scot din ierburi şi necazuri) mă vor dezamăgi grav, săptămâna viitoare funcţie şi de preţ (fie rămâne ăsta, fie mai scade) o să investesc în vreo 5 kilograme de căpşuni pentru dulceaţă

–         Cireşele nu merită, cel puţin nu acum , alea cu 6 lei sunt mai mult sâmbure, din cele cu 11 lei nu am de gând să cumpăr pentru dulceaţă

–         Caisele, se prezentau respectabil, erau vreo 5, 5 lei, dacă mai scad poate, dacă nu o să privesc cu încredere spre zarzării din grădină (neşte rude mai de la ţară ale caisului) din care se poate obţine o minune de gem dulce acrişor

–         La vişine am speranţe tot din producţia proprie, deşi sincer atât îmi place dulceaţa de vişine încât dacă ale mele sunt insuficiente (şi or să fie că vişinii sunt tineri) şi nici o mătuşă nu îmi donează vreo 10 kile de poame o să cumpăr câteva la un preţ rezonabil.

–         Tot priun iunie se face dulceaţa de corcoduşe, în caz că nu aţi încercat vreodată, este genială la clătite, dulce acrişoara, un pic parfumată. Bine mă pricep de nu mai pot la pomi şi sunt atâtea soiuri de corcoduşe că e greu să povestesc care e ăla care mi se pare mie potrivit, sunt nişte corcoduşe mari, roşii, cu aromă de pepene şi care se desfac uşor în jumătăţi pentru scoaterea sâmburelui.

–         Despre alte fructe nu îmi fac planuri în momentul ăsta că deh, nu e sezonul lor, până atunci poate piersicii îşi revin miraculos ( aş vrea eu, a trecut o ploaie acum vreo 2 săptămâni care i-a lăsat fără frunze şi nici fructelor nu le prevăd un viitor măreţ), poate scade preţul şi la piersici şi la nectarine şi de regulă în toamnă prunele sunt aproape gratis

–         Clar la un moment dat voi face dulceaţă de ardei iuţi că mi s-a pus pata pe ea

Alte idei?

870d8f85479fb0761c97b3379003aacc

Bani albi :P

Am privit destul spre unul din capetele bugetului. Am scris din mai multe unghiuri, pe bune, eu stau pe scaun ca un contorsionist chinez când scriu, despre reducerea cheltuielilor şi punerea deoparte a fiecărui leu de pripas.

A venit timpul să privim şi spre capătul celălalt al inecuaţiei bogăţiei, să consumi mai puţin decât cheltuieşti se poate obţine şi pe altă cale decât reducerea consumului şi anume prin creşterea venitului.

Desigur ideal este să aplici ambele sisteme, pe de o parte să aduci mai mulţi bani în casă pe de alta să nu mai dai afară atâţia câţi dădeai dar azi să vedem ce putem afce pe capătul doi.

Fă-ţi o cafea, uite cum te învăţ eu să cheltuieţi întâi, fă rost de ceva linişte şi vezi la ce te pricepi. Ca să nu vorbesc degeaba hai să vedem ce ştiu eu să fac.

1.Aş putea cu un efort minim să ocup un segment de piaţă mai tehnic în avocatură, nu că am o părere proastă despre ceilalţi dar 80% din avocaţi se vor uita uluiţi la multe cauze comerciale în care trebuie să pricepi un pic şi nişte probleme matematice la urma urmelor. E drept aici se pune problema dificilă a clientelei, oraş mort din punct de vedere economic, prea puţini comercianţi care să te ajute pe partea asta, dar câte ceva se poate face.

2.Pot scrie un advertorial pe săptămână, în medie pot scrie o pagină despre orice în 30 de minute şi în asta includ şi un pic de cercetare, să mergem pe o sumă din aia derizorie de 20 de lei, în 52 de săptămâni, se pot strânge 1040 lei ( uite o rată la casă plătită în avans)

3.Nu o să iau în calcul veniturile din link-uri afiliate pentru că sunt încă prea imprevizibile în cazul meu, luna asta cred că mi-au adus fix un 7 lei dar la urma urmelor mi i-au adus nu mi i-au luat şi cum aş fi scris pe bloguri în orice condiţii, efortul pentru banii ăia a fost minim.

4.Pot să scriu naibii ultimul capitol la cartea pentru copii începută în iarnă, să renunţ la ideea de editură şi carte tipărită şi să trântesc frumos un ebook, chiar mă interesează răspunsul la treaba asta. Cine ar da 5 lei pentru o carte de genul ăsta?

5.Pot să îmi aduc aminte că m-am născut cu ceea ce americanii numesc degete verzi, toate frunzele de violetă de parma pe care mâna mea le-a pus în apă au făcut rădăcini, la fel seminţele, trandafirii sub borcan, crenguţele de crăciunică. Care din voi nu şi-ar cumpăra o violetă la 6 lei într-un pahar de plastic în loc să dea 15 pe un ghiveci la florărie?

6.Îmi pot continua activtatea de croşetat furibund, specializarea păturici şi căciuli de bebeluşi, nu că nu aş putea face şi alte lucruri dar de astea mi-e cel mai drag şi dacă tot am pentru cine de ce nu? Îţi rămân cam 30-40 de lei pe obiect şi partea de geniu e că le poţi face în tomp ce priveşti sau mă rog asculţi un serial sau o piesă de teatru pe youtube.

Uite 6 surse aternative de venit şi încă nu am trecut la piesele grele, redactarea de prăjituri , bibilitul de pagini de Facebook sau mai ştiu eu ce pagini de prezentare a câte unui magazin.

S-ar putea ca în curând să putem vorbi chiar de bani puşi deoparte după plata ratelor.

P.S. Chiar mă interesează răspunsul la punctul 4

1113307a1ae347834b0cdb38d9d3de7d

 

 

Uleiul de argan

Azi ne ocupăm un pic de frumuseţe, mă rog, hai sa zicem de îngrijire că deh nu e obligatoriu să concurăm cu toatele la Miss Univers.

În calitatea mea de copil crescut cu Cosmopolitan în mână, revista nu cocktailul, puteţi fi sigure că am încercat cam tot felul de creme de fiţă, cu rezultate puţin vizibile.

Încă îmi vine să îmi trag nişte şuturi sănătoase gândindu-mă câţi bani abandonam în farmacie pentru dermatocosmeticele care nu ajutau în mod deosebit, privind înapoi dacă aş ami cumpăra ceva de pe acolo ar fi apa termală, în rest sănătate şi noroc.

Să revenim însă, într-o vară pe vremea când faţa mea exploda în tot soiul de treburi dureroase că de estetic nu are rost sa mai vorbim am decis să aleg o cale nouă, am trecut la săpun despre care am vorbit şi uleiuri naturale că de creme eram sătulă.

Şi aşa mi-am cumpărat prima sticluţă cu ulei de argan, pe care am folosit-o cu îndârjire şi pe post de cremă de noapte şi de zi, fără să mai aştept ceva decât să îmi ţină naibii pielea hidratată.

Cu timpul am citit mai mult şi am combinat arganul cu ulei de neem, bergamota şi tea tree şi ăsta e începutul pentru că voi continua să le combin pentru a obţine efectele dorite.

Chiar şi simplu uleiul de argan a funcţionat, cu timpul erupţiile au dispărut, am început să petrec din ce în ce mai puţin timp în faţa oglinzii curăţind pori închistaţi şi puncte negre pentru că şi ele s-au împuţinat şi zilele astea ma văzut chiar porţiuni pe care porii nu mai sunt deschişi.

E un pic trist că nu l-am descoperit mai devreme dar deh o să fiu o babă cu un ten foarte bine întreţinut, mai bine mai târziu la urma urmelor.

După vreun an am adăugat în rutină şi o cremă despre care voi vorbi altă dată dar greul a fost făcut de argan şi deşi l-am folosit aşa cu disperare tot timpul sticluţa aia de 50 ml mi-a ajuns cam un an jumatate pentru că mai mult de 4 picături pe aplicare nu sunt necesare .

Şi dap, link-ul vă duce într-un loc din care aş lua comision dar să ştiţi că se găseşte şi la DM, la preţ rezonabil 🙂

43dd54e843764b256e4d6f418ad94671

 

Avem timp pentru toate

M-am lenevit zilele astea, aş vrea să pot spune că mi-am măcinat de profundis creierii şi am descoperit leacul pentru cancer, soluţia ieşirii României din criză ( sau comă depinde şi de unde privim) şi am scris şi un ebook care să te facă milionar încă înainte de a fi citit jumătate din ea.

Cu mare regret ( eh nici chiar aşa mare) vă anunţ că nu am făcut nici una din cele de mai sus. Am ajuns însă la nişte concluzii privitoare la o resursă pe care o ignorăm cu desăvârşire, o tratăm cu aceeaşi indiferenţă ca pe o monedă de 1 ban zărită pe trotuar, ni se pare că nu merită efortul să ne aplecăm după ea.

Pe lumea asta venim cu totţii extrem de democratic având la dispoziţie fix două lucruri: pe noi înşine şi ceva timp. Universul e destul de cinstit nu dă nimănui mai mult.

E drept familia în care ai nimerit poate are mai mult, ţara în care te-a livrat barza poate e bogată dar tu personal nu ai decât atât.

De aici începe povestea, diferenţa dintre vieţile noastre e dată de ce facem cu cele două resurse.

Ne aşezăm în fund şi ne plângem de milă că vecinul s-a născut într-o vilă cu piscină gata constuită sau ne chinuim creierul să facem ceva cu el şi timpul pe care îl avem la dispoziţie pentru a ne face vila aia cu piscină, dacă e esenţială pentru noi.

În privinţa averilor o singură chestie e sigură: pot fi câştigate şi pierdute, le poţi avea, le poţi pierde, le poţi dobândi, dacă ai primit-o de-a gata e dificil să o păstrezi, dacă ai muncit să o faci ai ceva şanse să te bucuri de ea până la sfârşitul vieţii, pentru că vei şti să o administrezi spre creştere şi nu spre diminuare.

Poate la urma urmelor toate cărţile alea de dezvoltare personală au dreptate, resursele universului sunt infinite, noi singuri ne inventăm scuze pentru a nu le accesa.

Nu rămânem în situaţii dificile financiar pentru că nu există bani ci pentru că ne folosim aiurea cele două resurse: nu studiem, nu muncim, nu planificăm, în loc să facem planuri căutăm scuze şi ştiu sunt al dracului de credibile şi minunate dar sunt scuze, sunt praf în ochi, vorbe în vânt cu care ne liniştim bucăţica aia de subonştient care încă mai ţine minte că putem schimba ceva.

Aşa că după ce am ajuns la ideea asta mi-a fost greu, foarte greu să mai şed pe canapea contemplându-mi nefericile ştiind că pot face ceva să schimb lucrurile, poate nu peste noapte dar o deviaţie de jumătate de grad de la comportamentul pasiv  mă poate duce în câţiva ani departe, mult mai departe decât m-ar putea duce vreodată autoplânsul de milă.

06ab989056c0a349c43777ad7f78c961

Politica pasilor marunti

Mă gândesc că schimbarea stilului de viaţă respectă aceleaşi reguli indiferent că vrei să te laşi de cheltuielile inutile sau de droguri. Şi nu mi se pare o comparaţie exagerată, să te îngropi în datorii este la fel de rău pentru sănătatea ta pe termen lung crescându-ţi nivelul de stres şi o mică turmă de factori de risc pentru că în fond stresul este marele nostru duşman.

Să revenim la idee, te apuci de treabă cu entuziasm, gata să răstorni lumea şi chiar te ţii de ce ai tu de făcut primele 2 chiar 3 săptămâni, funcţie de câtă voinţă pe cmai. Nu contează ce vrei să schimbi poate e vorba de pus bani în puşculiţă, de făcut exerciţii fizice, de renunţat la ţigări. La început o vei face cu bună voie.

Apoi începe cumva să îţi fie greu, te dor muşchii de la exerciţiie entuziaste de zilele trecute, ţi se usucă gâtul de dorul unei ţigări, îţi scapă ochii în vitrina unui magazin căruia nu îi poţi rezista.

Dar îţi tragi un şut în fund şi depăşeşti momentul şi aici intervine următoarea tentaţie. Prietenii sau familia, cineva care tocmai a făcut o prăjitură sau care te întreabă dacă vrei o îngheţată fix în faţa standului, altcineva care îşi aprinde o ţigară şi îţi întinde binevoitor pachetul, altul care te ia să mâncaţi ceva bun la un restaurant.

Şi părăseşti sau nu traseul ăla frumos pe care ţi-l marcasei în minte cu laurii victoriei la final.

Trebuie numai să îţi aduci aminte ce ai stabilit, să accepţi că eşti om şi s-a întâmplat să faci un pas greşit dar să te priveşti în oglindă şi să nu îl mai faci pe următorul. Un pas în lateral te poate întârzia, încă unul şi încă unul pe noua direcţie te poate duce în cu totul alt loc decât ţi-ai dori.

Cert este că abia acum am reuşit să înţeleg pe deplin metafora aia cu cântecul sirenelor şi să îmi dau seama că e al naibii de greu să îi rezişti.

2a97edddda17051a0cc978b651b68b5f

 

Banii pe care nu îi vei consuma sunt….

Mă gândesc de ceva vreme la un obicei foarte al modă pe vremea părinţilor mei, mă rog înainte de Revoluţie cred, că după aia nu îmi mai aduc aminte să fi auzit despre treaba asta.

Mă gândesc la modul în care treaba asta ar putea funcţiona cât de cât bine şi cred că ideal ar fi să ai un număr de maxim 12 oameni implicaţi, pentru că altfel perioada de aşteptare ar deveni cam mare.

Sistemul e simplu, ştim cu toţii că există o lege de bază în ce priveşte banii, un fel de lege a lui Murphy „Banii pe care nu îi vei consuma sunt cei pe care nu îi ai în mână”

Aşa că dacă aţi trăit ca mine experienţa deciziilor măreţe, pun 100 de lei pe lună deoparte şi nu mă ating de ei, probabil aţi descoperit că apare întotdeauna o urgenţă urgentă care impune consumarea celor 100 de lei sau a unei bune părţi din ea.

Ca un corolar, am descoperit că dacă suta aia lipseşte voi reuşi cumva să rezolv urgenţa la fel de bine. Ca urmare a acestor fine observaţii 😛 am decis să reiau obiceiul părinţilor, în fiecare lună la salariu în cazul lor, la dată fixă în cazul meu împreună cu încă 11 talentaţi în economisire ca mine sau câţi s-or găsi să punem la un loc câte 100 de lei şi să ne îmbogăţim prin rotaţie cu suma strânsă.

Pentru că dincolo de voinţa mea de elefant, nici nu ştiu dacă ăştia au voinţă, încă mi-e greu să respect sumele mici. Săptămâna asta cred că am şi sacrificat aiurea suta respectivă, pe care dacă o dădeam cuiva  nu aveam de unde să o pap.

Dacă mai mobilizez măcar 2 victime ( 3 le am deja) măcar primesc 500 la fiecare 5 luni şi îi arunc într-un cont ceva, să fie dincolo de atingerea degeţelelor mele neeconoame.

Voi ce trucuri folosiţi?

 

Roxa

Am mai scris despre Roxa la vremea când am dobândit-o, acum după doi ani îmi dau seama cât mi-a schimbat ea comportamentul în privinţa monedelor. Cu mult înainte să îmi dau seama că am nevoie de un buget şi de căi de economisire am început să recuperez restul în monede, cel de sub un leu pentru Roxa, pentru că părea să zâmbească de fiecare dată când încă o monedă se rostogolea sub carapacea împodobită cu floarea soarelui.

Amu’ recunosc, mie mi se potriveşte puşculiţa zâmbitoare dar opacă, nu ştiu câţi bani s-au strâns acolo şi încă nu se aude ca şi când ar fi cazul să o golesc ( tura nouă a început pe 1 mai anul acesta), îmi place ideea de surpriză pe care să o am când în sfârşit o să verific producţia.

Poate ţie ţi se potriveşte mai bine puşculiţa borcan în care să vezi zi de zi cum creşte nivelul economiilor. Poate în loc de monede e mai bine pentru tine sa arunci acolo fiecare hartie de 5 lei care îţi trece prin faţa ochilor, asta în cazul în care economiseşti cu un scop precis.

Poate îţi trebuie o cutie pe capacul căreia să lipeşti imagini cu oraşul în care vrei să ajungi, cu obiectul pe care vrei să îl cumperi.

E puţin important ce te împinge să pui banii ăia deoparte contează numai să o faci, cu perseverenţă, câte o monedă o dată, câte o hârtie pe rând, până când se umple, până când îţi îndeplineşti visul. Roma nu a fost construită într-o zi, nici banii pentru vizitarea ei nu se vor strânge peste noapte dar se vor strânge şi vei fi fericit la momentul acela.

P1030314

Nuntile

De ceva vreme mă gândesc la nunţi şi am ajuns la concluzia că o facem greşit, total şi incredibil de greşit.

M-am pus în ambele părţi ale problemei şi nu reuşesc să îmi dau seama când am ajuns să facem din nunţi nişte evenimente atât de stresante.

E sresant pentru organizatori, fără îndoială, rochiile costă cât un transplant de rinichi şi o vei purta o singură dată, machiajul şi aranjatul părului te costă cam cât o rată la casă. Să nu mai vorbim despre rezervarea restaurantului şi cât te costă, de banii daţi pe invitaţii, de flori, de menu.

Probabil în momentul în care va trebui să o organizez lucrurile or să arate interesant, eu cu pixul şi calculatorul încercând să micşorăm costurile pentru că pur şi simplu vreau să mă bucur de nunta mea nu să ajung în pragul depresiei nervoase garnisită cu un ulcer din cauza costurilor şi pregătirilor.

Pe bune chiar avem nevoie de 5 feluri de mâncare într-un interval de câteva ore? Şi de 3 formaţii diferite pentru muzică? Şi de porumbei eliberaţi în faţa bisericii?

E stresant şi pentru invitaţi. Că m-a invitat la nuntă verişoara Sofronica pe care nu am văzut-o în viaţa mea şi pe care nici nu o să o văd ever veci după aia nu e o problemă. Nu mă duc că nu am chef

Dar când vrei să te duci la nuntă? Când faci socotelile şi descoperi că ai de ales să participi la nunţile a trei prieteni sau să ai frigider, aragaz şi maşină de spălat peste iarnă? Sau mai rău să ai de ales între nunţile alea şi să aic e mânca vreo 3 luni?

Evident că nu te poţi duce fără plicul cu numerar pentru că aşa cum am expus la organizare tufişul ăla fragil pe care mireasa o să uite unde l-a pus în intervalul dintre mersul la biserică şi aruncatul buchetului costă cât PIB-ul unei ţări africane, pentru că alea 5 feluri de mâncare costă de parcă ar fi totul gătit cu ulei de trufe şi acoperit cu foiţă  de aur. Nu te poţi duce la nuntă să el faci aomenilor pagubă, ami bine le spui din capul locului că nu participi, măcar să nu dea banii pe mâncare şi loc pentru tine, cu tufişul clar nu poţi să îi ajuţi.

Soluţie nu am găsut încă dar mă tot întreb când şi unde am pierdut frânele din mâini şi am început să punem presiunea asta socială pe viitoarea familie  : cum să nu faci ca toată lumea? Şi mai ales unde pe drum ne pierdem minţile şi acceptăm să plătim exagerat furnizorilor pentru chestii care în mod obişnuit ne-am costa probabil un sfert?

Mno, până ajung să mă mărit găsesc eu o soluţie, garantat.

f9176aa073951c9ee0c46f7c6c29575c

 

Mânăstirea Orlat

Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.

imi iubesc orasul meu

Blog despre importanta fiecarui leu

arakelian

lumea mea, si-a altora.

Povesti dintr-o casuta mica

Blog despre importanta fiecarui leu

Dulce Casă

Blog despre importanta fiecarui leu

Luxul Simplitatii

despre frugalitate, consum responsabil si evitarea risipei

Despre oameni si carti

Blog despre importanta fiecarui leu

Socotim pentru tine

Blog despre importanta fiecarui leu

la casa noua

Blog despre importanta fiecarui leu

Mademoiselle au chapeau rouge

Blog despre importanta fiecarui leu

Oglinda lui Erised

Blog despre importanta fiecarui leu