12 reguli de viață
L-am descoperit pe Peterson din întâmplare în timp ce scrollam filmulețe pe Instagram la o oră la care ar fi trebuit să dorm, am încercat să regăsesc reel-ul mai târziu dar nu am reușit. Era un fragment de interviu în care povestea că a slăbit mâncând ceea ce doctorul îi recomandase: friptură de vacă și salată, deja nu mai suportă să vadă friptura de vacă dar încă o mănâncă.
Mi-a plăcut asta, ideea că undeva există un om suficient de determinat să acționeze cum trebuie deși este inconfortabil pentru el. Așa că am decis să îi cumpăr și că îi citesc cartea ( asta ca să vă dați seama ce proces matur de selecție stă la baza lecturilor mele😊).
12 reguli de viață un antidot la haosul din jurul nostru, ca toate cărțile din domeniu de altfel, nu inventează roata și apa caldă, dar te ajută să îți aduci aminte că au fost deja inventate și tu poți profita de chestia asta.
Este cu siguranță o carte împotriva trendurilor contemporane. Într-o lume în care principiul pare să fie ”doar eu contez, mie să îmi fie bine, realitatea obiectivă trebuie modificată pentru a nu mă face să sufăr când îmi contrazice viziunea subiectivă”, Peterson are îndrăzneala să vorbească despre reguli, limite și binele celorlalți.
Cele 12 reguli sunt enunțate și apoi analizate într-o manieră în care devine clară formarea lui ca psiholog lecturile din Freud, Jung, Adler, înclinația spre poezie care este limbaj simbolic adresat direct subconștientului chiar dacă pe ici, pe colo conștientul îl descifrează, vă veți întâlni des cu Goethe, Miller, Yeats.
Și din nou deși nu sunt creștin practicant am nimerit o carte care se apleacă asupra Bibliei: Geneza, Păcatul originar, sacrificiile și care este mult influențată de scrierea rusă : Tolstoi, Dostoievski, Soljenițîn.
Analizează nihilismul, depresia, nevoia de a goli lumea de plaga reprezentată de umanitate, insuportabilitatea ființei, cu trecere prin Nietzsche și Orwell.
Se înscrie total împotriva trend-ului insistând că e nevoie să ne educăm copii pentru ca ei să devină acceptați social, că trebuie să le stabilim limite însoțite de pedeapsă pentru că altfel societatea îi va limita și pedepsi mai târziu și mai grav și insistă asupra rolului familiei și responsabilităților care revin fiecărui membru.
Dacă vă așteptați la încă o carte plină cu idei despre cum universul e un corn al abundenței iar voi trebuie numai să existați și să pretindeți lucruri care se vor materializa instant atunci nu asta e cartea potrivită.
Dacă vă lipsește un partener de conversație care folosește noțiuni devenite abstracte în societatea contemporană ca : efort, dedicație, consecvență, responsabilitate, autocunoaștere, identificarea bârnei din ochiul tău înainte de atacarea paiului din ochiul vecinului puteți citi liniștiți cele 12 reguli de viață ale lui Peterson.
Clubul de carte – februarie
Pentru că de multe ori ce face diferența între eșec și succes este consecvența cu care îți hăituiești planurile clubul de carte continuă
Dacă mai apar recenzii între timp și mă anunțați până duminică pe la prânz voi edita postarea ca să includ link-ul, dacă se întâmplă să fi citit una din cărțile recenzate putem ține clubul pe fiecare postare în parte cu opiniile aferente la comentarii.
În ordinea de pe tricouri luna asta avem
Două cărți și o vacanță – Emily Henry
Omul în căutarea sensului vieții- Viktor Frankl
Sfântul Dionisie, Sfântul ocrotitor al Zakynthosului – Dinos Konomos
Taina zăpezii
Cartea de marți se numește The secret of snow, eu aș traduce-o Taina Zăpezii, scrisă de Viola Shipman care de fapt este un domn numit Wade Rouse.
Desigur este genul de carte pe care ne grăbim să o catalogăm chick lit sau cărți de fete sau cărți hygge că tot e la modă.
Și într-un fel e, e una din cărțile în care știi de la prima pagină că indiferent prin ce își va pune autorul personajele să treacă se va termina cu bine.
Și într-un fel nu e. E despre înstrăinarea voită, despre ridicarea de ziduri, despre imagini de sine proiectate astfel încât nimeni, uneori nici chiar tu, să nu știe cum te simți de fapt.
E o carte dezvoltată din amintirea autorului, sigur ajutată de imaginație, translatată, dar reală la bază.
Încerc așa cum fac de obicei să nu dau amănunte, urăsc recenziile în care autorul spune fericit că povestea are întorsături de situația cum ar fi apariția amantei fratelui bunicului matern ( în prezenta nu e vorba despre așa ceva) și care fură un pic mai mult sau mai puțin din bucuria de a descoperi tu cartea.
E o carte despre pierderi și despre cum e asumăm o vină care nu ne aparține, poate din cauza importanței celui pe care l-am pierdut, poate din cauză că ego-ul nostru ne împinge să credem că putem controla și/sau determina totul în jurul nostru.
E despre a învăța să renunțăm la poveri, să păstrăm numai timpurile bune din trecut, să trăim împăcați, să înțelegem că fiecare lucru și om care ni s-au întâmplat au avut rolul lor în devenirea noastră.
Este o carte despre limite și încălcarea lor, despre poveștile pe care ni le spunem și cum le putem schimba, despre frumusețea care se ascunde și în cele mai vitrege locuri sau condiții, despre poverile cărora trebuie să le dăm drumul înainte să ne consume viața.
Cred că în locul cărților de dezvoltare personală în care fiecare autor pretinde că a descoperit cel puțin secretul de pe tăblițele de smarald prefer să citesc povești în care personajul se dezvoltă, iartă și se iartă, trăiește în pace cu el și ajunge la pace cu lumea, practic este același mesaj dar altfel scris, fără tonul didactic superior al lui ”uite cum m-am iluminat eu”.
Mi-a plăcut cartea asta pentru că și eu ca noi toți am niște schelete în dulap pentru care trebuie să încetez să îmi asum vina absolută, să accept că uneori am împărțit vina, că alteori nu era nimic din ce aș fi putut face să schimb rezultatul și să merg înainte fără regrete.
Mi-a plăcut cartea asta suficient de mult încât să fie propunerea mea pentru Clubul de carte de ianuarie, varianta modificată.
Dacă nu ați apucat încă să vă scrieți recenzia vă aduc aminte că vineri seară voi face un post separat cu link-uri spre recenziile voastre, ca să avem cu toții ce citi la cafeluță în diminețile ultimului week- end al lunii.
Lăsați-mi un link în comentarii să pot centraliza mai ușor postările.
Mâncare de linte
Dacă am ajuns să ne cunoaștem vreun pic până acum știți că eu nu arunc mâncare. Când mă gândesc la asta nu văd numai bani aruncați pe apa sâmbetei, deși văd și aia, dar văd muncă . Atâția oameni au munci mult și greu să producă mâncarea aia, inclusiv eu am muncit mult și greu pentru banii cu care o cumpăr, toți ne-am consumat timp ca să producem mâncarea sau banii pentru ea și timpul înseamnă viață.
Undeva în mintea mea există această conexiune că dacă am cumpărat ceva de mâncare și nu reușesc să mă organizez suficient să îl mănânc cât este bun arunc niște minute de viață, practic de-a lungul timpului îmi arunc niște ani de viață la gunoi din lipsă de organizare.
Pe de altă parte așa cum tot spun vreau să mă mut și ar fi de prefera să nu am multe lucruri de cărat între locații așa că am decis să organizez o lună sau câte or fi necesare de mâncat din cămară.
Azi m-am uitat prelung prin rafturi și am făcut un inventar, pe baza a ce am găsit am încropit și rețeta, sunt sigură că nu am inventat-o eu azi dar dacă totuși nimeni nu a gătit combinația asta înainte Ave moi! Sunt o deschizătoare de drumuri.
În primul rând aveam în frigider mai multe feluri de carne toate în cantități mici celebrele rămășițe ale zile (pentru tânăra generație leftovers) : șuncă, piept de porc, jambon, cotlet gata fript și cam uscat, toate au devenit cubulețe tăiate temeinic cu cel mai mare cuțit din dotare. Șunca și pieptul aveau și o parte de slăninuță care a fost decupată și tăiată separat tot cuburi.
Dacă în general nu arunc mâncare când vine vorba de carne e și mai rău. Animalul ăla săracul și-a dat la propriu viața ca să ce? Îl arunc eu la gunoi că mi-e greu să reinventez ce a rămas din el?
Dacă o să devin vreodată vegetariană nu o să fie pentru că vaca duce la încălzirea globală, oricum nu mănânc vacă de când am crescut așa ceva, ci pentru că în sfârșit nu o să mai suport să moară cineva ca să mănânc eu.
Inventarul a mai scos la iveală o ceapă mare, un ghimbir leșinat, niște usturoi (din ăsta a mai rămas), un ardei gras, o conservă de roșii cuburi, o sticluță cu sos de roșii, o conservă de linte verde.
Periodic mă apucă vegetarianismul și mâncatul sănătos care se manifestă prin cumpărarea de linte, conserve de fasole și porumb, tăiței de hrișcă din astea care rămân în casă pentru că vegetarianismul trece în câteva zile înainte să fac ceva cu ele.
Ca atare s-a curățat ghimbirul de coajă și s-a tocat mărunt, soartă împărtășită de ceapă și usturoi. A fost tăiat destul de mărunt și ardeiul gras.
S-au pus în cratiță în ordinea de pe tricouri : bucățelele de grăsime, apoi când au început să se topească s-au adăugat ceapa călită până la auriu, ghimbirul și usturoiul, ardeiul și multe condimente pentru wok și five spices ( am zis că vreau să mă mut cu bagaje puține da?).
Când cele de mai sus erau deja moi și parfumate am adăugat cubulețele de carne, conserva de roșii, sosul de roșii și un pic de apă, apoi conserva de linte clătită bine cu apă.
S-a adăugat sare și cratița s-a mutat în cuptor de unde a ieșit arătând ca în poza de mai jos.
Și când te gândești că multă vreme când auzeam de mâncare de linte credeam că vorba de aceea pe care o culegeam de pe baltă pentru rațe 😊.
Bucurii de ianuarie 2
Încă nu m-am mutat așa că mergem înainte cu bucuriile de ianuarie pentru săptămâna în curs. Găsiți la Irina despre ce e vorba.
1.Coltisorul meu confortabil
Rămâne canapeaua dar ….. pentru că a fost o săptămână rece mi-am petrecut ceva timp pe niște perne confortabile, galbene de parcă ar fi cumpărate de frate-miu și cu spatele sprijinit de caloriferul cald. Bonus din poziția asta văz direct bradul care este cu toate luminile din dotare aprinse pentru că nu ajung acasă decât când se întunecă.
2.Un proiect creativ
Nu m-am putut decide nici săptămâna asta să tricotez sau croșetez ceva dar mi-am adus aminte că am un număr de cărți de colorat impresionant pentru vârsta mea și le-am scos din conservare.
3.Tratatia saptamanii
Pâine cu unt, am în târg un magazin care aduce pâine aproape artizanală, au pâini mari de vreo 2 -3 kilograme, cu semințe, făină neagră, făină de secară, noua mea pasiune este una mai mica la care se folosește ulei de măsline cu simț de răspundere în timpul preparării.
4. Lumini si luminite
Pe lângă cele din brad mai am răspândite prin casă instalații mai mici cu baterii puse în foste borcane de iaurt.
5 Grija de sine
Hidratare apă pentru interior, acid hialuronic și loțiune hidratantă pentru exterior.
6 Rugaciune/Recunostinta/Meditatie/Jurnal
Aproape m-am apucat de un jurnal, în sensul că am ales una din multiplele agende și un stilou asortat în sensul ăsta și le-am adus lângă canapea. Aaaa și m-am uitat la niște episoade de pe Gaia cu legătura dintre sunet și lumea așa cum o știm care au privit noțiunea de ”la început a fost cuvântul” prin prisma mai multor religii, uneori cuvântul fiind foșnetul aripilor unui condor dar sensul e același.
Sunt sigură că frate-miu o să pună ma multe poze decât trebuie așa că în compensație eu pun numai două. Vladimir ai legătura.
Povestea ta
Aceasta este blogul meu de vineri care evident apare sâmbătă pentru că în familia mea este o tradiție nescrisă în baza cărora între când facem ceva și când ar fi trebuit să facem acel ceva trebuie să existe minim 24 de ore decalaj indiferent dacă suntem în întârziere sau în avans.
M-am apucat să citesc și eu Cum să îți transformi viața, de Nicole LePera sau cel puțin cred că m-am apucat a mea fiind în engleză și numindu-se How to do the work. Mă îndoiesc că o voi termina în timp util pentru a-i scrie recenzia în Clubul de carte care va fi postat aici 27 ianuarie seara ( aviz participanților să își posteze recenziile pe bloguri până atunci și să dea de știre).
Dar citind-o mi-am amintit alte lucruri pe care le-am citit de-a lungul timpului, după vârsta de 4 ani începem să ne dezvoltăm ego-ul, personalitatea, să ascundem metaforicele cadavre în dulapuri și traumele în povești despre noi.
Azi dimineață mi-a căzut sub ochi postarea cuiva pe Instagram, nu am reținut numele, care spunea că și-a petrecut un an schimbându-se și unul din lucrurile pe care le-a făcut a fost să își clarifice la nivel de sine înalt cine vrea să fie: cum se îmbracă persoana care vrea ea să fie, cum vorbește, ce preocupări are, cum rezolvă probleme, cum își petrece timpul etc.
Suntem povestea pe care ne-a spunem despre noi: suntem victime sau eroi, suntem frumoși sau urâți, deștepți sau proști, sănătoși sau bolnavi, veseli sau depresivi conform scenariului pe care noi ni-l scriem despre noi la nivelul gândurilor noastre care se transformă în credințe limitative sau de împuternicire.
O altă doamnă pe care o ascultam destul pe mult pe Youtube acum ceva timp Esther Hicks are o postare pe undeva în care repetă parcă la infinit ”O credință este un gând pe care îl gând pe care îl gândim repetat”.
Acum dacă nu îți place povestea ta despre tine nu ai decât să o schimbi, dacă simți că nu ți se (mai) potrivește ajusteaz-o, nu la asta voiam să ajung ci la altceva.
Am avut azi cu o prietenă una din conversațiile alea pe care le avem cu toții ”Ce mai faci?” ”Pe unde te-ai mai plimbat?” când a auzit că nu m-am plimbat reacția a fost de parcă anunțasem că vine apocalipsa ”Vai, dar ce trist!” în traducere ”De ce mai trăiești dacă nu bântui pe drumurile patriei cel puțin”.
Nu m-am plimbat pentru că mie îmi place să stau acasă mai ales iarna, e frig și nu înțeleg de ce m-aș urca în mașină, să conduc( chestie care nu îmi place) pe drumuri umede și în zile în care se luminează pe la 8 și ceva și se întunecă de la 16 și ceva, să ajung într-un oraș în care e la fel de frig și plouă la fel, ca să ce? Să beau o cafea pe care o pot bea relaxata pe canapeaua din dotare citind și ascultând ploaia de la căldură? Să mă bântui pe străzi în vânt, eventual cu o umbrelă în mână și fiind nefericit că mi-e frig?
Povestea pe care ți-o spui despre tine trebuie să te bucure, o vreme mi-am spus și eu că sunt o călătoare neobosită, că îmi place să colind lumea oricând. De asemenea pe vremuri mi-am povestit că iubesc petrecerile și aglomerările de oameni, că ador să ies în fiecare zi în târg să mă întâlnesc cu alte ființe extrem de sociale și câte altele nu mi-am povestit iar subconștientul meu credincios poveștii mele m-a dus în toate acele locuri unde culmea eram chiar mai nefericită decât de obicei.
Așa că atunci când îți spui povestea ta despre tine ai grijă să fie ce vrei tu, cine ești tu, ce te face pe tine fericit, nu ce crezi că te-ar face popular, că ar fi bine să fii de dragul societății sau oamenilor din viața ta. Fiecare din noi are o viață și șansa de a spune o poveste nu lăsa pe altul să o scrie pentru tine.
Dacă nu îți place să pleci de acasă când e frig e minunat, mai sunt o grămadă ca tine. Dacă petrecerile cu mai mult de 8 oameni și se par excesive, suntem măcar doi în situația asta. Dacă preferi să citești în loc să schiezi e la fel de bine.
Fă-ți timp într-o zi și vezi dacă povestea pe care ți-o spui despre tine este autentică și te face fericit.
Spor la cafeluță la toată lumea. (În mintea mea și într-o lume ideală, mă citiți sâmbătă dimineața la cafeluță 😊)
Bucurii de ianuarie 1
Am vagul sentiment că blogul ăsta trebuia postat ieri dar la vremea aceea nu eram sigură că reușesc să particip la Bucurii de ianuarie ediția a treia lansată de Irina.
Azi sunt pentru că imediat ce am venit de la lucru am găsit un email care mă anunța că frate-miu participă la treaba anterior amintită și cum de-a lungul istoriei noastre personale nu l-am lăsat niciodată singur dacă am avut posibilitatea se pare că particip și eu.
Structura e cunoscută, m-am mai apucat de provocarea asta în 2021 și în săptămâna doi cred că am renunțat fiind ocupată să îmi mut calabalâcul al 150 de km cu mașina în condițiile în care îmi plăcea să conduc fix ca și azi.
- Coltisorul meu confortabil
Forever and ever până la sfârșitul timpurilor mele în casa asta va fi canapeaua din sufragerie, care are un spătar dur ca dracu’ pe care îl fentez cu o gamă largă de perne dar pe care mă pot ghemui sprijinindu-mă din trei părți, chestie complicată dar mișto.
- Un proiect creativ
Se pune că a trebuit să mut niște violete de Parma care crescuseră prea mari pentru ghiveciul în care le-am primit în încă vreo 4 ghivece și încă niște frunze la pus rădăcini? Ăsta e blestemul vieții mele toate plantele care ajung în casa mea ajung la concluzia că în ele stă speranța perpetuării speciei și mai tot timpul întreb oamenii dacă nu vor să adopte: un ghimbir, o violetă, o poissentia, o aloe că nu vreau totuși să trăiesc în seră, plus nu vreau nici să le mut și pe astea niște sute de kilometri dap, tot cu o mașină condusă de mine.
3 Tratatia saptamanii
Am descoperit mai uluită decât Columb pe malul Americii că îmi place cafeaua flat withe pe care am cumpărat-o pentru că pe cutia de Dolce Gusto este o culoare albastră fabuloasă și între timp sunt la a patra cutie.
4 Lumini si luminite
Mulțumesc, mulțumesc, nu era nevoie să îmi faceți o rubrică specială eu fiind personal lumina familiei mele, farul călăuzitor, steaua nordului și orice chestie luminoasă vă mai vine în cap.
Strict la obiect am trei instalații în brad și bradul nu se dă jos până în 24 ianuarie că de aia m-am sacrificat la artificial să am unde să beau cafeaua în mini vacanță.
5 Grija de sine
Aici nu pot spune că excelez dar sunt o grămadă care îmi duc grija. Ce am făcut eu pentru mine săptămâna asta a fost să am grijă să folosesc crema de mâini, am continuat să îmi iau pastilele de Forcapil și am făcut fix vreo 20 de mișcări cu o bandă elastic, 20 > 0 deci aș zice că sunt în avantaj.
6 Rugaciune/Recunostinta/Meditatie/Jurnal
Săptămâna asta am fost recunoscătoare pentru muzică, nu știu unde aș fi fără ea, probabil într-un spital de specialități nervoase, dar așa suntem lejer nervoși băgăm un Bach sau Beethoven, se aud manelele prea tare de la vecini băgăm Rahmaninov în boxe, vrem să ajungem la lucru senini, punem cumbia în căști și dansăm până acolo.
Trilogia culorilor
Bun, prima carte pe 2023 s-a dovedit a fi din categoria Young Adult. Am citit categoria asta și înainte și voi continua pentru că îmi aduce infinit mai multă bucurie decât o carte de Kafka . Oricum am destul de des sentimentul că trăiesc în una din cărțile lui așa că am nevoie să evadez.
Cartea în cauză pe numele ei Misterul din Regat scrisă de Jaclyn Moriarty (dap sora lui Liane Moriarty) face parte din Trilogia Culorilor, undeva prin decembrie anul trecut când aveam din nou nevoie să evadez am citit prima carte din serie O frântură de alb, acum a venit rândul continuării.
Undeva în zilele următoare când musafirii vor pleca și televizorul o să tacă urmează cartea a treia O încâlceală aurie, mă rog A tangle of gold. Din cercetările mele nu e tradusă încă în română ca atare va trebui să o citesc în engleza ceea ce se va dovedi provocator din niște cauze.
Nu cred că se așteaptă cineva să fac vreun rezumat dar ca să știți în ce intrați vă spun că o să vă placă dacă v-a plăcut Harry Potter, e o carte cu altfel de magie, cu universuri paralele și cu fizică.
Ar fi fost una din cărțile trecute sub tăcere dar din câte îmi dau eu seama o parte din cei care mă citesc sunt profesori sau au copii la școală. Eh cărțile astea par să fie soluția perfectă de a-i apropia de Isaac Newton, gravitație, electricitate, magnetism, optică și tangențial Byron.
Recunosc am învățat fizică mult mai târziu decât era prevăzut în programa școlară pentru că la vremea aia nu era distractiv. Mă gândesc uneori că viața mea ar fi mers pe cu totul alt drum dacă prin clasa a 6 a fizica și matematica nu ar fi părut atât de seci. Ani mai târziu m-am prins eu că nu e așa dar am crezut că e târziu să schimb direcția și la urma urmelor drumul pe care o luasem nu era rău deloc.
Așa că dacă nu ați înțeles niciodată care e treaba cu lumina și culorile, care e povestea cu dualitatea undă particulă și o anume pisică închisă în cutie asta e cartea pentru voi.
Dacă aveți un copil reticent în a se apropia de științele exacte aveți la dispoziție un regat magic în care culorile sunt vii și o poveste care poate o să-l convingă că știința nu e seacă ba chiar poate fi incredibil de distractivă și la fel de eficientă ca o baghetă magică iar fizica poate fi romantică.
PS Îl aud pe mon frere cum dă cu capul de birou citind asta.
PS 1 Această postare nu este recenzia mea pe luna ianuarie pentru clubul de carte și forma lui concretă pentru 2023 e numai despre mine și chestiile care îmi aduc bucurie.
Spark joy
Prima zi din an și sunt încântată că mă simt bine. Mi-aduc aminte anii tinereții când eram obosită de la petreceri zgomotoase, pline de fum și de oameni care nu îmi plăceau cine știe cât.
Sunt odihnită, nu sunt mahmură și nu am nevoie de triferment și colebil, anul a început bine și este în totalitate meritul meu.
Acum trecând la lucruri serioase. Undeva în lumea asta exista o carte numită The year of less în care Cait Flanders povestește cum nu a mai făcut cumpărături, a scăpat de posesiuni și și-a dat seama că viața e mai mult decât ce poți cumpăra din magazin.
Nu am de gând să fac chiar așa pentru că îmi place să cumpăr lucruri de regulă strălucitoare și scumpe, nu aș renunța la vasta mea colecție de cercei sau parfumuri, nu m-aș gândi să trec prin viață fără cosmetice.
Dar va fi un an cu mai puține chestii pe lista de făcut, singurul lucru pentru care îmi voi trace tradiționalul șut în fund să fac un pas înainte e job-ul, acolo o să fac ce e de făcut.
În viața de dincolo de job în 2023 nu trebuie nimic. Este anul în care dacă nu îmi place cartea începută o voi abandona fără resentimente, dacă nu vreau să mă dau jos de pe canapea nu o voi face.
O să translatez principiul lui Marie Kondo la orice nu numai la lucruri, activități, oameni și orice mi-o mai trece prin viață : doesn’t spark joy for me, it will have to go.
Acum mă duc să văd dacă aduc bucurie niște minieclere în așteptarea concertului de Anul Nou.
sparking joy 🙂
Bilanț 2022
Ultima zi de decembrie se îndreaptă spre final și odată cu ea 2022. E momentul să ne punem fundul pe canapea, rom în cafea și să ne facem bilanțul pe anul trecut și ceva planuri pe anul care vine.
2022 a fost. Atât pot spune despre el pentru că nu știu exact cum s-a dus, mi-au rămas marcate trei momente: două morți și o naștere.
S-a dus omul de la care mi-am luat cam toate liniile definitorii ale personalității pentru că se spune că până la 7 ani ne vom scris întreg romanul vieții inclusiv modul în care vom muri iar eu în primii 7 ani nu am amintiri decât cu bunica.
A mai plecat o pisică dragă mie, dap la mine e mai puțin importantă forma fizică pe care o are cineva în tura asta de carusel, sunt sigură că eu și pisica aia ne-am mai întâlnit și ne vom mai întâlni.
Între cele două plecări mi s-au născut Solomonarii mai exact au văzut lumina tiparului pentru că erau gata din 2021 așa că nici nu știu dacă aste e o realizare de 2022, o pun la număr numai ca să echilibreze un pic plecările.
Nu îmi fac o listă de rezoluții pentru anul care vine, experiența m-a învățat că rezoluțiile sforăitoare de an nou sunt inutile, vreau numai să merg mai departe dacă e posibil un pic mai repede pe drumul meu cel nou, pe care îl simt schimbat.
Nu decid să slăbesc dar mă gândesc bucuroasă că pentru prima dată în nici nu știu câți ani( ba știu dar o doamnă nu își spune vârsta) pentru masa de revelion nu am numai cârnați și carne, am terminat deja de copt o tavă cu varză de Bruxelles și urmează și una de cartofi dulci. Cred că dacă mănânci echilibrat sunt puține șanse să distrugi cântarul când te urci pe el.
Nu decid să o las mai ușor cu munca dar mi-am anunțat deja biroul când voi lua toate cele 112 zile de concediu pe care le mai am ( de vreo 3 ori mai multe s-au pierdut în neant pentru că ai numai 18 luni la dispoziție să le iei și în 5 ani nu știu dacă am aut 25 de zile de concediu cu totul).
Nu decid să mai scriu o carte dar în minivacanța de 24 ianuarie să nu mă căutați am treabă.
Ultimul lucru pe care îl am de spus pe 2022 privește Clubul de carte de pe prezentul blog. Citind ieri postarea Irinei mi-am dat seama că treaba asta cu toată lumea citește aceleași cărți este 1 plictisitoare, 2 costisitoare. Am, și probabil noi noi toți avem, teancuri de cărți noi virgine, între ele de exemplu nu se găsește cartea lui Nicole LePera propusă de Irina și pot băga mâna în foc că nimeni nu a cumpărat recent Castelul pălărierului propusă de mon frere.
De asemenea mi-am dat seama că toți avem prea multe reguli de respectat așa că încă un set în plus pentru ceva ce ar trebui să fie relaxare e tot ce ne mai trebuie.
Ca atare voi săpa în piatră, metaforic vorbind regulile Clubului de lectură pentru 2023.
- Toată lumea care vrea să participe și are blog va citi o carte în luna curentă, carte pe care o va alege fiecare după ce are în casă și înclinații.
- În cursul lunii va scrie recenzia cărții respective, ar fi de mare ajutor dacă mi-ar trimite link-ul, prin comentariu la orice postare de-a mea( sunt moderate și nu ar vedea lumina zilei) sau la doarunleublog@gmail.com.
- În ultima vineri a lunii voi face o postare cu toate link-urile pe care să le putem citi pe îndelete la cafeaua de sâmbătă și duminică.
- Cine nu are blog ne poate povesti dacă vrea în comentariile de la postarea de mai sus.
Să ne vedem cu bine la anul, adică mâine.
P.S Mon frere vei fi observat extatic că am renunțat la rezoluțiile care nu implică spumant.
PS 1 Ma belle-sœur ( franceza merită folosită măcar pentru cum numește afinii) așteptăm și cărți despre arhitectură să știi.
PS2 Celelalte rude să facă bine să pună mâna pe o carte și să scrie despre ea.
Doar un leu 
Comentarii recente