Arhive categorie: cartea de marți

Get smart with money

          Azi nu este despre o carte ci despre un documentar. Poate trișez folosindu-l pentru cartea de marți dar dacă aș folosi audiobook uri în loc de cărți tipărite nu tot carte ar fi?

          Revenind în week-end am văzut pe Netflix un documentar nou Get smart with money. Pe piață există și o carte Ger good with money scrisă de unul dintre participanții la documentar Tiffany Aliche.

          Filmul se concentrează pe 4 categorii diferite de probleme legate de bani: persoana care are atâtea datorii că nu știe cum să o mai scoată la capăt, persoana care reușește să se finanțeze fără a pune ceva deoparte, cel care are un nivel bun de viață dar nici o plasă de siguranță și ce care vor să se preocupe de pensionarea anticipată.

          Regulile sunt cele de bază: mărește veniturile, redu cheltuielile, plătește datoriile, pune ceva deoparte, calculează cât îți trebuie pentru a-ți asigura independența financiară și a-ți abandona slujba.

          Îl recomand cu căldură însă am să punctez numai cele 3 sau 4 idei cu care am rămas eu.

          Cea care mi-a plăcut tare mult a fost surprinzător găsită în segmentul dedicat doamnei care muncea numai să acopere datorii și nu reușea. Pentru ea consultantul a creat un model automat de buget și i-a pus la dispoziție patru criterii de evaluare a achiziției:

-lucrurile necesare, aici intră locuința, mâncare, haine, toate la nivelul elementar care asigură supraviețuirea nu vorbim despre pantofi Manolo Blahnik.

-lucruri pe care le iubești, care vor continua să îți placă peste ani, care aduc efectiv un plus valoare continuu vieții tale, aș pune aici cursurile pentru lucruri nu necesare dar dragi sufletului meu, ceva cu care rămân pe mai departe.

-lucruri care îți plac și care te vor bucura câteva luni, ultimul model de palton, ultimul model de telefon, etc

-lucruri pe care le vrei și care nu aduc plus valoarea numai c ți se pare o idee bună pentru că toată lumea le are, sunt la reducere și în plus meriți și tu un răsfăț nu?

          A doua idee care mi-a plăcut a fost intervenția sportivului care spunea că a crescut sărac, în lumea lui era important să ai ce pune pe masă, limbajul financiar: depozite, investiții, fonduri mutuale sunt ceva ce nu a absorbit în copilărie și ca atare nu le-a avut în vedere de la început și nici nu este în largul lui cu ele.

          Mi-a plăcut și modul în care determinau suma necesară în investiții pentru a te putea pensiona: suma  care crezi că este suficientă pe o lună X 12 luni  X 25. Nu am înțeles de unde vine 25 dar intenționez să mă dau pe blogul lui Mr. Money Moustache, că oricum eram în căutare de ceva bloguri noi și să aflu.

          Mă regăsesc teribil în ultimele două situații, pe vremea când creșteam eu statul îți dau salariu și apoi pensie și nu era problema ta, ca atare nu am dobândit din tinerețe sau copilărie informații despre investiții sau cum să îmi pun banii să muncească în locul meu.

          De asemenea blogurile lor nu mă prea ajută pe segmentul ăsta pentru că eu nu locuiesc în State nu am acces la aceleași fonduri, cum este S&P 500 despre care toată lumea povestește, ca atare aici va trebui să îmi fac timp și să citesc despre instrumentele la îndemâna mea, până acum nu am priceput decât cum stă treaba cu imobiliarele , depozitele și obligațiunile, dar sunt încă tânără deci mai am timp să învăț.

          Săptămâna asta nu am terminat de citit nicio carte pe de o parte pentru că citesc 3 în același timp și merge mai încet, pe de alta pentru că nici cartea mea nu se scrie singură și cum sunt ferm hotărâră să devin un scriitor celebru și de succes ( bun e cu totul altă categorie mai greu de atins numai cu determinare) scriu mai departe continuarea de la Solomonari.

Antrenează-ți creierul!

Săptămâna asta despre o carte la care am citit mult timp în mare parte pentru că fiind destul de tehnică și de groasă am mai citit vreo 8 cărți între timp.

          Antrenează-ți creierul de Joe Dispenza nu este o carte de rețete instant pentru a deveni un fenomen sau un geniu, dar cunoscând povestea vieții autorului am zis să acord un pic de atenție și scrierilor lui.

          Foarte pe scurt în urma unui accident autorul a fost pus în situația de a risca să fie paralizat, refuzând o operație pe coloană care i-ar fi redus pentru totdeauna mobilitatea, și preferând să își inventeze o terapie proprie bazată pe cunoștințele și resursele lui.

          E posibil să aveți ceva rezerve determinate de admirația lui pentru Ramtha, nici eu nu am fost entuziasmată de menționarea canalizării unei entități superioare dar totuși ceva l-a ajutat pe omul ăsta să meargă din nou fără tije metalice în coloană așa că am trecut peste.

          S-ar putea să găsiți cartea un pic prea densă în informații despre biologie și biochimie, mie mi s-au părut fascinante și privind în urmă la cele cinci sute și ceva de pagini cred că a fost o alegere bună să pornească de la descrierea neuronului și a modului în care ei interacționează.

          Așteptați-vă deci la bilogie multă, așteptați-vă să aflați că gândurile voastre determină cicluri de dependență chimică pe traseul : gând- peptide- hormoni și de la capăt.

          Cartea are vreo 3 capitole dedicate lobului frontal care este responsabil cu transformarea viselor în realitate la propriu, folosirea și controlul lobului frontal este cheia în reinventarea personalității tale și pe cale de consecință a vieții tale.

          Procesul nu este nici simplu, nici scurt dar merită încercat, într-o societate în acre suntem dispuși să mergem la sală și să facem exerciții pentru un corp în formă nu pricep reticența în a ne antrena neuronii pentru o minte la fel de în formă.

          Evident este imposibil să vă spun pe scurt despre ce e vorba pentru că aproape m-aș apuca să vă povestesc  întreaga carte de vreme ce foarte puține pagini mi se par că pot fi trecute cu vederea.

Nu pot decât să vă recomand să o citiți cu promisiunea că o să vă ajute să înțelegeți din punct de vedere fizic și cu explicațiile științifice aferente de ce realitatea este subiectivă și depinde de gândurile fiecăruia dintre noi ergo poate fi schimbată prin modificarea gândurilor.

Fiul timpului

          Pentru că omul, în cazul de față femeia, are nevoie și de cărți mai puțin serioase m-am apucat să citesc Fiul timpului. Ca să nu am totuși impresia că îmi pierd timpul citind cărți pentru adolescenți am atacat versiunea în engleză titlul fiind Time’s convert.

          Nu îmi amintesc dacă am scris aici despre cărțile din seria All Souls ale Deborei Harkness, dar probabil toată lumea a văzut Cartea Pierdută a Vrăjitoarelor care încă este pe HBO.

          Cartea este o continuarea a seriei, la prima vedere povestea lui Phoebe Taylor care și-a dorit să devină vampir. Dacă îi acorzi un pic de atenție este o bucățică de istorie a SUA și a Franței, o bucățică de istorie a omenirii cu dezideratul ei de egalitate și fraternitate pe care încă nu le-am atins și nici nu pare că le vom atinge în curând.

          Este menită să te facă să îți pui întrebări cu privire la șansele reale ale unui sistem egalitar și democratic ( știu că ne place să credem că trăim deja într-un astfel de sistem dar privind în jur mă gândesc destul de des că ori nu e adevărat ori trăim într-o versiune care are nevoie de multe  îmbunătățiri, asta în zilele în acre chiar îmi imaginez că ar fi posibil).

          Este o poveste despre setea noastră de timp, de viață lungă și sănătoasă, de tinerețe aparent nesfârșită. Despre binele și răul care vin odată cu nemurirea sau apropierea de ea, pentru că frecvent în carte ți se va reaminti că nimic nu este veșnic și chiar și vampirii pot muri.

          Și aparent asta ne-am dorit mereu o viață fără sfârșit și fără griji, o soluție magică pentru toate problemele noastre mari și mici, o a doua șansă în viață, întotdeauna privim în curtea vecinului, la viața lui imaginându-ne că deasupra lui soarele nu apune niciodată.

          Sau cel puțin eu am făcut asta și undeva într-un ungher al minții mele încă există speranța că voi primi inelul Arabelei, scrisoarea de la Hogwarts sau măcar o transfuzie sănătoasă cu sângele unei creaturi cât se poate de aproape de nemurire.

          Ce subliniază cartea asta este că toate cele de mai sus nu sunt în realitate decât o oportunitate de a face din nou aceleași greșeli pentru că aparent indiferent de resursele de timp și puterea pe care le ai la dispoziție înțelepciunea nu poate veni decât din experiență iar pe asta o putem dobândi și în calitatea noastră de muritori nemagici.

          Nu o să spun dacă mi-a plăcut dar vă mărturisesc că aș citi cu siguranță o continuare dacă ea o să apară și ceva îmi spune că este undeva pe drumul dintre imaginația autorului și tipar.

Minciuni pe canapea

          Dacă vă așteptați să fie vorba despre micile sau marile minciuni pe care le credem nevinovate și ni le servim reciproc în cadrul relațiilor romantice trebuie să vă reconsiderați părerea.

          Irvin Yalom vede canapelele strict din perspectiva profesiei lui: locul în care ar trebui să te simți liber să te destăinui ideal fără teama de a fi judecat dar cel puțin fără teama ca secretele tale să depășească pereții cabinetului.

          Este o carte despre terapie și terapeuți priviți dinspre latura lor umană. Știu e greu să te gândești că doctorii ar putea fi pacienți, că juriștii ar putea fi infractori sau că psihologii are putea avea nevoie de terapie la rândul lor.

          Nu știu dacă pentru cititorul român cartea va avea același impact pe care îl are într-o țară în care terapia psihologică nu e privită ca semn de nebunie ci ca o căutare a echilibrului, a resurselor, a celei mai bune forme a ta și mă gândesc la asta pentru că de curând am fost într-o situație în care a văzut oameni opunându-se ideii de terapie de parcă ar fi fost vorba să participe la sacrificii rituale umane.

          Să revenim. Cartea o să te ajute cu o serie de întrebări pe care probabil nu ți le-ai pus niciodată: Oare oamenii își mint psihologii? Cât din deciziile luate în sau după terapie este influența psihologului și cât voința pacientului? Ce fac psihologii când au nevoie de psiholog? Cât de greu este să păstrezi limitele relației mergând pe sfoară între a fi acolo și a fi prea acolo pentru pacient.

          Este o poveste despre manipulare și despre cum aceeași situație poate fi interpretată în mai multe feluri, este o poveste despre cum răzbunarea e o otravă periculoasă care distruge mai mult decât repară, despre cum terapia poate fi eficientă atâta vreme cât este făcută cum trebui chiar împotriva așteptărilor pacientului.

          Și este o carte a aparențelor în care oamenii sunt foarte rar ceea ce par. Personalitățile se formează în jurul unei amintiri obscure pe care conștientul nu și-o amintește sau o consideră nerelevantă și ne lipește timpul, cunoașterea sau dorința să interpretăm până la găsirea principiilor pe care exact experiența aia vag amintită ni le-a insuflat dându-ne un avantaj sau un handicap pe viață.

          Una peste alta aș zice să o citiți dacă sunteți interesați vreun pic despre modul în care funcționează mintea voastră la toate nivelurile ei.

Atomic Habits

          Nu mă gândisem să scriu despre Atomic Habits marțea asta. De fapt nu mă gândisem să scriu despre ea vreodată, părea una din cărțile pe care le citesc pentru că sunt pe drumul spre cele cu adevărat bune.

          Și totuși, săptămâna asta vorbind cu o prietenă despre ce mai citim am ajuns la cartea asta despre care amândouă am avut aceeași părere” Nu o să îți schimbe viața”.

          După care ne-am mai gândit un pic la modul în care deja ne-o schimbase deși o citeam de mai puțin de o lună ( știți cum e vacanțe, mai multe cărți începute, multe filme de văzut, în cazul meu faptul că o citesc în engleză adaugă un factor de încetinire în plus).

          Mi-au rămas în minte nu atât schemele lui de construire și deconstruire a unui obicei, după cum el este de dorit sau nu, ci poveștile, bucățile din viața unor oameni care aveau deja obiceiuri atomice și unde îi dusese asta.

          Dacă vă întrebați de la ce vine atomic, este de la faptul că atomul este cea mai mică particulă de materie, ideea de bază a cărții este că nu trebuie musai să îți schimbi viața peste noapte pentru a obține rezultatele dorite ci este suficient să faci un pas pe zi în direcția dorită. E mai bine să faci o mișcare mică pentru un an decât să îți dorești ceva vreme de un an și să te apuci în ultima zi a intervalului să realizezi. Sunt mai multe șanse ca schimbarea să aibă loc și să fie durabilă în prima variantă.

          Ziceam că mie mi-a schimbat deja viața deși nu am băgat de seamă. De când am început să citesc cartea, de la una din poveștile lui Clear  despre el însuși despre cum a stabilit că are sau nu cititori va scrie de două ori pe săptămână pe blog, am luat aceeași decizie și am început să scriu pe blog.

          Nu mi-a adus un număr mare de urmăritori dar cei 4 noi au fost un succes personal ( poate e o parte narcisistă a mea dar îmi place să știu că nu vorbesc singură).

          De la povestea echipei de ciclism a Angliei care și-a început drumul spre performanță schimbând saltele și pernele pentru un somn mai bun mi-am impus să dorm minim 7 ore pe noapte, uneori nu reușesc pentru că trebuie să lucrez un pic la depășirea unei faze de FOMO prin care trec, dar încerc să nu ratez două nopți la rând.

          Mi-am pregătit bucătăria de așa manieră încât seara în drum spre dormitor să îmi pun la înmuiat fulgii de orz cu scorțișoară, sunt ani de zile de când ameninț cu un mic dejun sănătos dar planeții nu se aliniau ( mă trezeam târziu, nu  mă decideam ce ar fi mai bun, nu voiam să fac o omletă pentru că îmi rămânea mirosul în păr și mai pot găsi 600 de motive), acum dimineața nu mai am de făcut niciun efort și mai ales nicio decizie.

          Poate una din cele mai bune idei din toată cartea este că succesul revine celui care este dispus să facă efortul necesar și atunci când devine plictisitor, cel care va merge la sala, sau la biblioteca sau oriunde trebuie sa fie pentru a-și împlini visul atunci când exuberanța începutului s-a stins, numai pentru a deveni cu un procent mai bun decât ieri.

          Rămâne să găsesc o metodă de a mă face să scriu în fiecare zi până când scrisul îmi reintră în obișnuință pentru că un lucru e sigur cartea cea nouă nu se va scrie singură.

          Prima mea carte Solomonarii, este zilele astea pe Libris, Cărturești și Emag dacă nu ați apucat să o luați din prima tură.

Biblioteca de la miezul nopții

          Cu Matt Haig m-am întâlnit în perioada mea preferată a anului, în timpul Crăciunului când tradițional citesc povești. Așa am ajuns să citesc Un băiat numit Crăciun. Ne-am potrivit și nu prea.

          Apoi am cumpărat Cartea alinării care încă este pe o noptieră așteptând să fie reluată și cred că pe undeva prin reader am și Umanii începută, din care îmi amintesc câte ceva numai pentru că memoria mea merită propria rubrică în wikipedia.

          Pot spune liniștită că nu este vreunul din scriitorii mei de suflet și totuși am citit Biblioteca de la miezul nopții în 3 zile în timp ce eram în vacanță și îmi petreceam ziua făcând 11-16 km prin oraș să îl cunosc mai bine.

          Poate s-a întâmplat să ne întâlnim într-o perioadă în care mi-ar fi prins bine un permis de acces în biblioteca respectivă, poate între timp am căpătat nuanțele necesare pentru a aprecia gândurile unui om care a trecut printr-o depresie gravă și a fost pe margine sinuciderii. Nu vom ști niciodată de ce dar cartea asta mi-a plăcut.

          Imaginează-ți infinitul până la ultima particulă și imaginează-ți că fiecare particulă are o infinitate de variante și fiecare din variantele alea determină o altă viață a ta.

          Fiecare decizie pe care o iei, și nu vorbim de cele mari: fac sau nu facultate, mă căsătoresc sau nu, am sau nu copii, mă sinucid sau nu, ci de cele mici, azi îmi iau cerceii lungi sau scurți, beau numai o cafea sau iau micul dejun, fiecare dintre ele te duce pe un alt drum.

          Biblioteca de la miezul nopții îți pune la dispoziție un timp infinit, ofertă supusă anumitor termeni și condiții, pentru a le încerca pe toate, pentru a merge pe drumurile pe care ai regretat că nu ai mers, pentru a alege variante despre care nici nu ai știut că există, pentru a trăi tot ce se poate trăi vreodată până când vei fi nimerit viața cea mai potrivită, cea din care nu mai vrei să pleci.

          Subiectul? Știți deja că nu povestesc din astea dar pe scurt este vorba despre povestea vieții și regretelor unei anume Nora Seed, uneori mama unor pisici numite Voltaire, uneori mama unei fetițe, alteori mama unui cățel.

          Dacă vrei să știi ce viață va alege Nora poți citi cartea, dacă nu poți să te gândești numai la cum ar fi o trecere prin biblioteca respectivă. Eu una sigur aș vrea, voi?

          PS Era să uit citatul din cartea asta, mă rog, unul dintre ele ”Cred că e ușor să-ți imaginezi că există și căi mai simple, zise ea, dându-și seama de ceva pentru prima dată. Dar poate că nu există drumuri ușoare. Ci doar drumuri.”

Evvie Drake o ia de la capăt

Cartea de marțea asta este Evvie Drake o ia de la capăt de Linda Holmes. Dacă vreodată am avut dubii că măcar un sfert din carte aparține cititorului asta a fost scrisă și a ajuns în mâna mea special pentru a mi le spulbera.

          Dacă o căutați pe Linda Holmes cu sprijinul mărețului Google veți afla că scrie Chick-lit în traducere literatură pentru tipe, adică nu taman genul profund ci mai degrabă cel ușurel în care toată lumea termină fericită chiar dacă băieții buni termină ultimii.

          Coperta 4 nu e menită să îți schimbe părerea o văduvă care nu mai iese din casă și un fost jucător de baseball aduși împreună de soartă și care se ajută, vindecă, îndrăgostesc reciproc.

          Cum am citit eu cartea? Simțind pregătirea juridică a autoarei.

          De ce să citești și tu cartea?

          Primul motiv, evident, dacă ai chef de o poveste drăguță de dragoste într-o seară ploioasă sau la marginea unei mări.

          Al doilea motiv, mai puțin evident, dacă ești cumva prinsă într-o relație abuzivă.

          Vei afla că o relație abuzivă nu este numai aceea în care ești lovită sau cu un om despre care tot universul știe că nu are idee despre decență. (note to self să scriem despre relații abuzive vreți?)

          O relația abuzivă nu e neapărat cu un partener de cuplu, poate fi cu un părinte, un prieten, un copil, un coleg de lucru.

          De asemenea uneori nici chiar moartea celuilalt nu te poate salva din relația ba chiar te poate împiedica să o te salvezi singur.

          Vei afla că terapia nu este numai pentru nebuni ci poate fi un prieten de nădejde pentru a-ți păstra direcția în lumea nebună în care navigăm (terapia da? nu terapeutul dacă ajungeți prieteni păstrează-l ca atare dar caută alt terapeut).

          Că uneori lucrurile se termină pentru că atât le-a fost menit și că întotdeauna se va găsi un alt drum pe care să mergi.

          Că este necesar să spui ce crezi, ce simți și ce vrei dacă e să ai o șansă la fericire în viața asta și că altfel e posibil să te trezești ascunzându-ți capul într-o sticlă de vin (sau alt creator de dependențe) sau plângând până te destrami pe marginile ființei pentru că ai împrăștiat o cutie de orez pe podea.

          Dacă există și un al treilea motiv pentru a citi cartea asta mă aștept să nu mă lăsați în beznă și să mi-l scrieți în comentarii

Istoria Insulei

Ieri am terminat Istoria Insulei, așa cum am spus de câte ori am ocazia îmi place cum scrie Evgheni Vodolazkin. Poate am eu o sensibilitate aparte pentru meandrele sufletului slav, poate mi-au căzut în mână numai cărți potrivite mie scrie în emisfera aia culturală a lumii cert e că îmi plac atât  de mult încât cu pași de melc învăța rusa pentru a-i citi în original, mult se pierde la traducere și încă mai mult se pierde dacă traducătorul și scriitorul nu sunt pe aceeași lungime sufletească . Până aici am avut noroc dar de ce să risc?

Revenind la Istoria insulei am a vă spune că este istoria oricărui stat e drept de preferință mic, într-o perioadă sau alta fiecare dintre ele a trecut prin etapele descrise de Vodolazkin. Cu siguranță cititorul român va face cuvenitele legături cu Marea Unire de la 1918 și Revoluția din 1989 deși vă asigur scriitorul nu ne-a avut în vedere dar ni se potrivește.

Este prima din cărțile lui la care nu am plâns, fie pentru că între timp am devenit mai rezistentă, fie pentru că tonul lui este altul. Cartea este cum ar zice prietenii noștri americani ”serioasă ca un atac de cord” dar tonul cu care tratează toate problemele serioase este ușor, aproape de glumă nevinovată amestecată cu infinită acceptare.  Ăsta este mersul lumii și nu îl putem schimba. Totuși citind ultimele pagini trebuie să recunosc aveam așa ochii un pic aburiți.

În versiunea inițială istoria este văzută ca o transcriere a luptei dintre bine și rău iar apoi odată cu numeroasele ei redefiniri când noțiunea de istorie devine vagă, cele două categorii sunt sublimate în Prealuminatele Lor Înălțimi, păstrători vii ai istoriei și ceilalți conducători, manipulatori ai istoriei cât sunt vii.

Citind cartea asta cumva ai sentimentul ăla de perplexitate determinat de faptul că tot ce considerai tu unic, viața ta, istoria ta, istoria lumii tale este de fapt o poveste repetabilă și universal valabilă.

E o carte dulce și amară, o carte care te trage de mânecă să pui întrebări, să nu accepți versiunile despre lume, viață sau adevăr prezentate de altcineva fără să le treci prin filtrul minții și inimii tale.

Este o carte a alegerilor care par singurele la momentul lor și pe care timpul le face mai puțin sigure, mai puțin fericite, mai puțin impregnate de caracteristica ”unicei căi”.

Am vrut să aleg un citat și sincer aproape aș scrie întreaga carte dar cred că preferatul meu rămâne acesta ”Câte întâlniri și despărțiri am avut, câte am primit și câte am pierdut! Întâlnind un om drag, încă nu știi că e un dar, că e cineva care te va însoți în viață, dar când îți iei rămas-bun, atunci înțelegi că e o mare pierdere. Așa că pierderile sunt mai mari.”

PS Aici ai părerea mea despre Aviatorul al aceluiași autor

Călătoria către sine

Aparent ăsta va deveni blog de cărți, nu că aș avea o problemă cu asta în fond îmi plac cărțile.

          Cartea de marțea asta și chiar am nimerit o zi de marți, ”Ave moi”, este Călătoria către sine a lui Irvin Yalom. Poate pentru că îmbătrâ….mă maturizez, în ultima vreme citesc mai des psihologie și chestii serioase.

          Este prima carte pe care o atac de la el și am primit azi Minciuni pe canapea ca să continui seria. Dacă cea de-a doua e un roman pe care îl privesc circumspect pentru că nu am timp și pentru că oboseala mă împiedică să mă concentrez pentru ceva ce depășește să zicem 50 de pagini, Călătoria către  sine e o colecție de amintiri.

          Este viața autorului așa cum și-o amintește filtrată prin cei peste 80 de ani cu temerile aferente vârstei, cu trimiteri la limitele biologice normale și cu scurte explicații despre majoritatea cărților sale.

          Dacă ar fi să rezum esența în Călătorie către  sine Yalom povestește cum a devenit medic, psiholog, soț, tată sau scriitor, din loc în loc povestește despre fiul care a fost și fiul care ar fi vrut să fie.

          Cartea cuprinde psihologie dar în forma îndulcită numită pe vremuri ad usum delphini, adusă la înțelegerea cititorului nespecialist dar interesant totuși de temă.

          Am ales-o  din trei motive: unul practic – atât îmi permit să mă concentrez zilele astea și niciuna din povestiri nu cred să aibă peste 40 de pagini, al doilea nostalgic – undeva în trecutul meu este o răscruce în care am ales să nu fac și facultatea de psihologie, evident am rămas mereu cu întrebarea cum ar fi fost dacă, al treilea cumva de pregătire (aici dacă se întâmplă cumva să citească postarea nobilul meu frate e rugat să nu continue ca nu cumva să i se zdruncine  ireversibil viziunea asupra lumii) – de ceva vreme întâlnind atâția oameni care au lucrat diverse probleme în terapie mă bate gândul să încerc și eu, măcar cât să îmi fac o părere.

          Din cât am reușit să citesc în cartea asta încă păstrez intenția ba chiar am stabilit că nu pot renunța după prima încercare dacă nu îmi place pentru că aparent între tine și psihologul tău trebuie să existe o anume potrivire ca să poți ajunge cu adevărat la problemă și cu atât mai mult să încerci să o rezolvi.

          Cine știe dacă după celelalte nu voi decide că sunt încă suficient de tânără să calc și pragul facultății de psihologie, până atunci vă țin la curent cu ce am mai citit.

Solomonarii

De data asta nu am lipsit pentru că nu aveam ce spune, bine, nu aveam nici timpul în care să spun diverse dar ultima pauza de pe  blog este exclusiv urmarea unei promisiuni.

          Am promis că următoarea carte recenzată va fi una de vacanță, o carte senină, care să te facă să zâmbești sau să râzi, care să își stârnească niște întrebări și un chef de a citi mai multe despre o temă anume.

          Și așa este. Azi vom vorbi despre Solomonarii care au apărut atât de recent pe piață și pe care i-am așteptat un pic.

          Evident nu o să vă povestesc cartea, nu așa funcționează  blogul ăsta când vorbim despre cărți, dar o să vă spun despre ce este și o să vă las pe voi să vedeți cum s-a ajuns acolo.

          E o poveste despre cum poți să te îndrăgostești de un oraș, despre cum poți să te trezești într-un mit și despre cum familiile nu sunt musai și neapărat genetice.

          Te trimite înapoi în vremea când exersai mersul și deprindeai vorbirea iar bunicii îți transmiteau, așa cum o fac de obicei prin povești, înțelepciunea unei lumi întregi care a existat înaintea ta și care va continua după tine.

          Cuprinde rețete de fericire instant care ne sunt la îndemână oricând dar pe care le ignorăm pentru că nu implică un întreg complicat și ascuns procedeu alchimic.

          Povestește despre marile mistere ale omenirii, bine câteva societăți secrete trec prin cadrul, dar eu am în vedere modul în care gândim, simțim și relaționăm.

          Este cartea perfecta de înghesuit în rucsac înainte să pleci la mare sau la munte, pe care să o ataci neapărat cu o bere rece sau cu o cafea fierbinte.

          Și mai este ceva, punerea în practică a unui principiu: Dacă nu îți place lumea din jurul tău fă ceva și schimb-o nu te limita la a te plânge.

          De ceva vreme mă plâng că pe lume nu exista suficiente cărți senine, cărți care să te binedispună, cărți în care să te refugiezi după o zi sau o perioadă grea ca într-o vacanță instant.  Așa că m-am gândit exact ce carte aș vrea să citesc și am scris-o.

Vara asta în Cărturești, pe Libris și la editura mama găsiți  Solomonarii de K.T.Yara.

#findmeinabook , spune-mi cum ai văzut lumea prin ochii mei și dacă ai simțit un pic din magie  spune-le și prietenilor despre carte.

PS Cartea a început să ajungă acasă la ea în sufletul cititorilor. Prima poveste cu Solomonarii vine din familie de la Psi și se găsește pe pervazul de unde observă ea lumea.