Arhive etichetă: trucuri cu creier

Un lup a mancat o oaie…puterea obisnuintei

Oricât aş încerca nu cred să găsesc vreodată sinonime perfecte ale noţiunilor din alte limbi, ca un cititor sporadic de neurolingvistică nici nu încerc prea tare, fiind perfect convinsă că lărgirea vocabularului cu noţiuni intraductibile îmi lărgeşte în fond lumea.

Unul din termenii ăştia ar fi willpower, care mi se pare că e mai mult decât voinţă, e un fel de esenţă a acesteia, voinţa în forma ei cea mai pură dusă până la încăpăţânare şi chiar dincolo.

Amu’ mie willpower –ul ăsta mi se pare foarte bun la casa omului şi multe lucruri bune am realizat pe baza ei, numai că toate trebuie să aibă o limită şi nu poţi funcţiona la infinit pe baza voinţei.

Aici intervin nişte ajutoare drăguţe numite obiceiuri şi care, că nu totul e roz şi pufos pe lume, sunt şi ele bine sau rele.

Din orice punct de vedere priveşti problema cu cât vei reuşi să formezi mai multe obiceiuri bune ( în alimentaţie, stil de viaţă, administrarea finanţelor) cu atât îţi va fi mai bine.

Ce e de fapt un obicei? Imaginează-ţi creierul tău ca pe o câmpie cu iarbă, iarbă înaltă, poate chiar cu spice din alea coapte care te înţeapă când treci prin ea. Drumul între ideea unei acţiuni şi realizarea ei este un drum prin iarba asta înaltă.

Puterea voinţei te poate împinge să faci un drum nou, să tai iarba cu înţepăturile ei cu tot, să înduri disconfortul, obiceiul în schimb a reuşit să facă o potecă prin iarbă, ai mers de atâtea ori pe acolo încât drumul e liber şi curat, poate iarba nici nu mai creşte.

Aşa că sistemul ar trebui să fie simplu, foloseşte voinţa pentru a face poteca nouă, forţează-te o zi, două, cât  o fi necesar să mergi pe ea până când o să îţi apară gata formată şi abţine-te să mergi pe potecile obiceiurilor rele, în timp iarba va creşte la loc şi nu vei mai fi tentat.

Obiceiul are fix trei părţi:

–         declanşatorul ( capătul potecii), elementul care îi dă creierului tău semnalul că poate trece pe pilot automat, să zicem chioşcul cu gogoşi sau cu cafea de la care îţi iei ceva de câte ori treci pe lângă el ( cu efecte triste pentru finanţe şi siluetă)

–         obiceiul în sine, activitatea automată pe care o execuţi, cumpăratul gogoşii

–         recompensa, hai care nu se simte bine imediat ce şi-a dus la îndeplinire tabietul preferat. Destul de logic, plăcerea asta resimţită îţi va determina creierul să continue pe bucla obiceiului de fiecare dată când are ocazia.

Cum folosim asta în practică?

Putem crea un obicei nou în două feluri : să îl legăm de un obicei pe care îl avem oricum sau de ceva care ni se întâmplă predictibil şi periodic.

Mie una îmi place să privesc seriale, în traducere pierd timp fără să câştig ceva, aş putea rupe obiceiul ăsta negativ, eliminând un element, cel mai uşor ar fi să scot bateriile din teledomandă, în schimb l-am folosit ca bază pentru obiceiuri bune. Mai toate lucrurile tricotate sau croşetate de mine au avut ca fundal un serial.

Îmi place să mă plimb pe net, aşa că mi-am făcut o lista de bloguri pe care le citesc, de unde culeg idei, tehnici, informatii.

Pierd ceva timp şi pe Facebook, aşa că am făcut o pagină de pe care să îmi promoovez blogul.

Creierul meu recunoaşte recompensa fix la fel: mi-am văzut serialul, am stat pe net sau pe Facebook, dar la finalul acţiunii am obisnut şi ceva rezultate bune, acum chiar mi se pare ciudat să privesc un serial fără să am şi mâinile ocupate cu ceva.

La fel de util este să legi obiceiul de o activitate periodică, nu este însă  la fel de plăcut, creierul nu va recunoaşte recompensa şi vei folosi ceva mai multă voinţă, treabă destul de obositoare la final.

Voi cum vă descurcaţi cu obiceiurile?

897cd1cdb400d5b1718250f4f18c2332