Arhive etichetă: tehnici de economisire

Banii pe care nu îi vei consuma sunt….

Mă gândesc de ceva vreme la un obicei foarte al modă pe vremea părinţilor mei, mă rog înainte de Revoluţie cred, că după aia nu îmi mai aduc aminte să fi auzit despre treaba asta.

Mă gândesc la modul în care treaba asta ar putea funcţiona cât de cât bine şi cred că ideal ar fi să ai un număr de maxim 12 oameni implicaţi, pentru că altfel perioada de aşteptare ar deveni cam mare.

Sistemul e simplu, ştim cu toţii că există o lege de bază în ce priveşte banii, un fel de lege a lui Murphy „Banii pe care nu îi vei consuma sunt cei pe care nu îi ai în mână”

Aşa că dacă aţi trăit ca mine experienţa deciziilor măreţe, pun 100 de lei pe lună deoparte şi nu mă ating de ei, probabil aţi descoperit că apare întotdeauna o urgenţă urgentă care impune consumarea celor 100 de lei sau a unei bune părţi din ea.

Ca un corolar, am descoperit că dacă suta aia lipseşte voi reuşi cumva să rezolv urgenţa la fel de bine. Ca urmare a acestor fine observaţii 😛 am decis să reiau obiceiul părinţilor, în fiecare lună la salariu în cazul lor, la dată fixă în cazul meu împreună cu încă 11 talentaţi în economisire ca mine sau câţi s-or găsi să punem la un loc câte 100 de lei şi să ne îmbogăţim prin rotaţie cu suma strânsă.

Pentru că dincolo de voinţa mea de elefant, nici nu ştiu dacă ăştia au voinţă, încă mi-e greu să respect sumele mici. Săptămâna asta cred că am şi sacrificat aiurea suta respectivă, pe care dacă o dădeam cuiva  nu aveam de unde să o pap.

Dacă mai mobilizez măcar 2 victime ( 3 le am deja) măcar primesc 500 la fiecare 5 luni şi îi arunc într-un cont ceva, să fie dincolo de atingerea degeţelelor mele neeconoame.

Voi ce trucuri folosiţi?