Două cărți și o vacanță
Despre februarie 2023 numai de bine. Întâi am avut mult de lucru după care am cules o viroză, pe urmă am avut mult de lucru după care mi s-a întors migrena tinereții mele.
Da, știu că formula magică am avut mult de lucru are legătură cu problemele mele recurente de sănătate și o să iau măsuri, lucrez la asta deci am și mai mult de lucru 😊.
Așa cum vă dați seama introducerea asta lungă vă spune că nu am citit mare lucru în februarie, cele 5 cărți începute sunt în diverse stadii de dezvelire a conținutului (să nu vă fugă mintea la altceva).
Dar cum sunt un om cu principii nu pot lăsa proiectul Clubul de lectură să moară în fașă așa că mi-am mobilizat neuronul pentru recenzia lui februarie.
Lună cu două sărbători ale iubirii una importată, una redescoperită în colbul dacic ( nu țin niciuna ) cartea lui februarie nu putea fi decât romance din seria chick lit. (era și culmea să scriu despre Romanovii lui Montefiore).
Două cărți și o vacanță de Emily Henri e evident o carte de vacanță cu o poveste de dragoste și ceva căutări interioare. Dacă sunteți genul mama grijulie nu o recomand sub 16 ani cuprinde câteva scene de sex.
Este o carte bună pentru scriitori sau cei care visează la asta pentru că dincolo de povestea de dragoste este despre cum poți intra în blocaj și cum poți ieși din el. E despre cum scriu alții sau cel puțin cum pretind ei că scriu.
De asemenea undeva în fundal este despre cum să lupți ca familie cu o boală urâtă și cum să faci față când miturile despre cei pe care îi iubești îți sunt distruse , despre faptul că toți suntem oameni și cuprindem în măsuri variabile dar sensibil egale lumină și întuneric.
Povestește despre părinți abuzivi, copii salvați sau nu la timp și căile de scăpare pe care le găsim în situații limită, că nu întotdeauna sănătoase care ascund mai mult întuneric decât cel de care încercăm să scăpăm.
E o carte despre viața într-un orășel calm, turistic și despre cum să te reconstruiești după deziluzii și divorț, o carte în care personajele se numesc January și Augustus, fapt care cuprinde în sine o explicație despre firile lor.
Una peste alta mi-a plăcut suficient încât să fac rost și de o a doua carte a autoarei.
Taina zăpezii
Cartea de marți se numește The secret of snow, eu aș traduce-o Taina Zăpezii, scrisă de Viola Shipman care de fapt este un domn numit Wade Rouse.
Desigur este genul de carte pe care ne grăbim să o catalogăm chick lit sau cărți de fete sau cărți hygge că tot e la modă.
Și într-un fel e, e una din cărțile în care știi de la prima pagină că indiferent prin ce își va pune autorul personajele să treacă se va termina cu bine.
Și într-un fel nu e. E despre înstrăinarea voită, despre ridicarea de ziduri, despre imagini de sine proiectate astfel încât nimeni, uneori nici chiar tu, să nu știe cum te simți de fapt.
E o carte dezvoltată din amintirea autorului, sigur ajutată de imaginație, translatată, dar reală la bază.
Încerc așa cum fac de obicei să nu dau amănunte, urăsc recenziile în care autorul spune fericit că povestea are întorsături de situația cum ar fi apariția amantei fratelui bunicului matern ( în prezenta nu e vorba despre așa ceva) și care fură un pic mai mult sau mai puțin din bucuria de a descoperi tu cartea.
E o carte despre pierderi și despre cum e asumăm o vină care nu ne aparține, poate din cauza importanței celui pe care l-am pierdut, poate din cauză că ego-ul nostru ne împinge să credem că putem controla și/sau determina totul în jurul nostru.
E despre a învăța să renunțăm la poveri, să păstrăm numai timpurile bune din trecut, să trăim împăcați, să înțelegem că fiecare lucru și om care ni s-au întâmplat au avut rolul lor în devenirea noastră.
Este o carte despre limite și încălcarea lor, despre poveștile pe care ni le spunem și cum le putem schimba, despre frumusețea care se ascunde și în cele mai vitrege locuri sau condiții, despre poverile cărora trebuie să le dăm drumul înainte să ne consume viața.
Cred că în locul cărților de dezvoltare personală în care fiecare autor pretinde că a descoperit cel puțin secretul de pe tăblițele de smarald prefer să citesc povești în care personajul se dezvoltă, iartă și se iartă, trăiește în pace cu el și ajunge la pace cu lumea, practic este același mesaj dar altfel scris, fără tonul didactic superior al lui ”uite cum m-am iluminat eu”.
Mi-a plăcut cartea asta pentru că și eu ca noi toți am niște schelete în dulap pentru care trebuie să încetez să îmi asum vina absolută, să accept că uneori am împărțit vina, că alteori nu era nimic din ce aș fi putut face să schimb rezultatul și să merg înainte fără regrete.
Mi-a plăcut cartea asta suficient de mult încât să fie propunerea mea pentru Clubul de carte de ianuarie, varianta modificată.
Dacă nu ați apucat încă să vă scrieți recenzia vă aduc aminte că vineri seară voi face un post separat cu link-uri spre recenziile voastre, ca să avem cu toții ce citi la cafeluță în diminețile ultimului week- end al lunii.
Lăsați-mi un link în comentarii să pot centraliza mai ușor postările.
Povestea ta
Aceasta este blogul meu de vineri care evident apare sâmbătă pentru că în familia mea este o tradiție nescrisă în baza cărora între când facem ceva și când ar fi trebuit să facem acel ceva trebuie să existe minim 24 de ore decalaj indiferent dacă suntem în întârziere sau în avans.
M-am apucat să citesc și eu Cum să îți transformi viața, de Nicole LePera sau cel puțin cred că m-am apucat a mea fiind în engleză și numindu-se How to do the work. Mă îndoiesc că o voi termina în timp util pentru a-i scrie recenzia în Clubul de carte care va fi postat aici 27 ianuarie seara ( aviz participanților să își posteze recenziile pe bloguri până atunci și să dea de știre).
Dar citind-o mi-am amintit alte lucruri pe care le-am citit de-a lungul timpului, după vârsta de 4 ani începem să ne dezvoltăm ego-ul, personalitatea, să ascundem metaforicele cadavre în dulapuri și traumele în povești despre noi.
Azi dimineață mi-a căzut sub ochi postarea cuiva pe Instagram, nu am reținut numele, care spunea că și-a petrecut un an schimbându-se și unul din lucrurile pe care le-a făcut a fost să își clarifice la nivel de sine înalt cine vrea să fie: cum se îmbracă persoana care vrea ea să fie, cum vorbește, ce preocupări are, cum rezolvă probleme, cum își petrece timpul etc.
Suntem povestea pe care ne-a spunem despre noi: suntem victime sau eroi, suntem frumoși sau urâți, deștepți sau proști, sănătoși sau bolnavi, veseli sau depresivi conform scenariului pe care noi ni-l scriem despre noi la nivelul gândurilor noastre care se transformă în credințe limitative sau de împuternicire.
O altă doamnă pe care o ascultam destul pe mult pe Youtube acum ceva timp Esther Hicks are o postare pe undeva în care repetă parcă la infinit ”O credință este un gând pe care îl gând pe care îl gândim repetat”.
Acum dacă nu îți place povestea ta despre tine nu ai decât să o schimbi, dacă simți că nu ți se (mai) potrivește ajusteaz-o, nu la asta voiam să ajung ci la altceva.
Am avut azi cu o prietenă una din conversațiile alea pe care le avem cu toții ”Ce mai faci?” ”Pe unde te-ai mai plimbat?” când a auzit că nu m-am plimbat reacția a fost de parcă anunțasem că vine apocalipsa ”Vai, dar ce trist!” în traducere ”De ce mai trăiești dacă nu bântui pe drumurile patriei cel puțin”.
Nu m-am plimbat pentru că mie îmi place să stau acasă mai ales iarna, e frig și nu înțeleg de ce m-aș urca în mașină, să conduc( chestie care nu îmi place) pe drumuri umede și în zile în care se luminează pe la 8 și ceva și se întunecă de la 16 și ceva, să ajung într-un oraș în care e la fel de frig și plouă la fel, ca să ce? Să beau o cafea pe care o pot bea relaxata pe canapeaua din dotare citind și ascultând ploaia de la căldură? Să mă bântui pe străzi în vânt, eventual cu o umbrelă în mână și fiind nefericit că mi-e frig?
Povestea pe care ți-o spui despre tine trebuie să te bucure, o vreme mi-am spus și eu că sunt o călătoare neobosită, că îmi place să colind lumea oricând. De asemenea pe vremuri mi-am povestit că iubesc petrecerile și aglomerările de oameni, că ador să ies în fiecare zi în târg să mă întâlnesc cu alte ființe extrem de sociale și câte altele nu mi-am povestit iar subconștientul meu credincios poveștii mele m-a dus în toate acele locuri unde culmea eram chiar mai nefericită decât de obicei.
Așa că atunci când îți spui povestea ta despre tine ai grijă să fie ce vrei tu, cine ești tu, ce te face pe tine fericit, nu ce crezi că te-ar face popular, că ar fi bine să fii de dragul societății sau oamenilor din viața ta. Fiecare din noi are o viață și șansa de a spune o poveste nu lăsa pe altul să o scrie pentru tine.
Dacă nu îți place să pleci de acasă când e frig e minunat, mai sunt o grămadă ca tine. Dacă petrecerile cu mai mult de 8 oameni și se par excesive, suntem măcar doi în situația asta. Dacă preferi să citești în loc să schiezi e la fel de bine.
Fă-ți timp într-o zi și vezi dacă povestea pe care ți-o spui despre tine este autentică și te face fericit.
Spor la cafeluță la toată lumea. (În mintea mea și într-o lume ideală, mă citiți sâmbătă dimineața la cafeluță 😊)
Bucurii de ianuarie 1
Am vagul sentiment că blogul ăsta trebuia postat ieri dar la vremea aceea nu eram sigură că reușesc să particip la Bucurii de ianuarie ediția a treia lansată de Irina.
Azi sunt pentru că imediat ce am venit de la lucru am găsit un email care mă anunța că frate-miu participă la treaba anterior amintită și cum de-a lungul istoriei noastre personale nu l-am lăsat niciodată singur dacă am avut posibilitatea se pare că particip și eu.
Structura e cunoscută, m-am mai apucat de provocarea asta în 2021 și în săptămâna doi cred că am renunțat fiind ocupată să îmi mut calabalâcul al 150 de km cu mașina în condițiile în care îmi plăcea să conduc fix ca și azi.
- Coltisorul meu confortabil
Forever and ever până la sfârșitul timpurilor mele în casa asta va fi canapeaua din sufragerie, care are un spătar dur ca dracu’ pe care îl fentez cu o gamă largă de perne dar pe care mă pot ghemui sprijinindu-mă din trei părți, chestie complicată dar mișto.
- Un proiect creativ
Se pune că a trebuit să mut niște violete de Parma care crescuseră prea mari pentru ghiveciul în care le-am primit în încă vreo 4 ghivece și încă niște frunze la pus rădăcini? Ăsta e blestemul vieții mele toate plantele care ajung în casa mea ajung la concluzia că în ele stă speranța perpetuării speciei și mai tot timpul întreb oamenii dacă nu vor să adopte: un ghimbir, o violetă, o poissentia, o aloe că nu vreau totuși să trăiesc în seră, plus nu vreau nici să le mut și pe astea niște sute de kilometri dap, tot cu o mașină condusă de mine.
3 Tratatia saptamanii
Am descoperit mai uluită decât Columb pe malul Americii că îmi place cafeaua flat withe pe care am cumpărat-o pentru că pe cutia de Dolce Gusto este o culoare albastră fabuloasă și între timp sunt la a patra cutie.
4 Lumini si luminite
Mulțumesc, mulțumesc, nu era nevoie să îmi faceți o rubrică specială eu fiind personal lumina familiei mele, farul călăuzitor, steaua nordului și orice chestie luminoasă vă mai vine în cap.
Strict la obiect am trei instalații în brad și bradul nu se dă jos până în 24 ianuarie că de aia m-am sacrificat la artificial să am unde să beau cafeaua în mini vacanță.
5 Grija de sine
Aici nu pot spune că excelez dar sunt o grămadă care îmi duc grija. Ce am făcut eu pentru mine săptămâna asta a fost să am grijă să folosesc crema de mâini, am continuat să îmi iau pastilele de Forcapil și am făcut fix vreo 20 de mișcări cu o bandă elastic, 20 > 0 deci aș zice că sunt în avantaj.
6 Rugaciune/Recunostinta/Meditatie/Jurnal
Săptămâna asta am fost recunoscătoare pentru muzică, nu știu unde aș fi fără ea, probabil într-un spital de specialități nervoase, dar așa suntem lejer nervoși băgăm un Bach sau Beethoven, se aud manelele prea tare de la vecini băgăm Rahmaninov în boxe, vrem să ajungem la lucru senini, punem cumbia în căști și dansăm până acolo.
Trilogia culorilor
Bun, prima carte pe 2023 s-a dovedit a fi din categoria Young Adult. Am citit categoria asta și înainte și voi continua pentru că îmi aduce infinit mai multă bucurie decât o carte de Kafka . Oricum am destul de des sentimentul că trăiesc în una din cărțile lui așa că am nevoie să evadez.
Cartea în cauză pe numele ei Misterul din Regat scrisă de Jaclyn Moriarty (dap sora lui Liane Moriarty) face parte din Trilogia Culorilor, undeva prin decembrie anul trecut când aveam din nou nevoie să evadez am citit prima carte din serie O frântură de alb, acum a venit rândul continuării.
Undeva în zilele următoare când musafirii vor pleca și televizorul o să tacă urmează cartea a treia O încâlceală aurie, mă rog A tangle of gold. Din cercetările mele nu e tradusă încă în română ca atare va trebui să o citesc în engleza ceea ce se va dovedi provocator din niște cauze.
Nu cred că se așteaptă cineva să fac vreun rezumat dar ca să știți în ce intrați vă spun că o să vă placă dacă v-a plăcut Harry Potter, e o carte cu altfel de magie, cu universuri paralele și cu fizică.
Ar fi fost una din cărțile trecute sub tăcere dar din câte îmi dau eu seama o parte din cei care mă citesc sunt profesori sau au copii la școală. Eh cărțile astea par să fie soluția perfectă de a-i apropia de Isaac Newton, gravitație, electricitate, magnetism, optică și tangențial Byron.
Recunosc am învățat fizică mult mai târziu decât era prevăzut în programa școlară pentru că la vremea aia nu era distractiv. Mă gândesc uneori că viața mea ar fi mers pe cu totul alt drum dacă prin clasa a 6 a fizica și matematica nu ar fi părut atât de seci. Ani mai târziu m-am prins eu că nu e așa dar am crezut că e târziu să schimb direcția și la urma urmelor drumul pe care o luasem nu era rău deloc.
Așa că dacă nu ați înțeles niciodată care e treaba cu lumina și culorile, care e povestea cu dualitatea undă particulă și o anume pisică închisă în cutie asta e cartea pentru voi.
Dacă aveți un copil reticent în a se apropia de științele exacte aveți la dispoziție un regat magic în care culorile sunt vii și o poveste care poate o să-l convingă că știința nu e seacă ba chiar poate fi incredibil de distractivă și la fel de eficientă ca o baghetă magică iar fizica poate fi romantică.
PS Îl aud pe mon frere cum dă cu capul de birou citind asta.
PS 1 Această postare nu este recenzia mea pe luna ianuarie pentru clubul de carte și forma lui concretă pentru 2023 e numai despre mine și chestiile care îmi aduc bucurie.
Doar un leu 
Comentarii recente