Schimbare de direcție?
Când am început pezentul blog scopul meu era să îmi administrez mai bine banii, să fac fiecare leu să conteze și chiar contează, nu numai de la leu în sus dar chiar și de la leu în jos.
Îmi amintesc că lucrarea mea de licență care privea fraudele informatice a cuprins povestea unei fraude numită ”Salami fraude” care încă mi-a rămas în minte. Un funcționar foarte întreprinzător al unei bănci a introdus in sistemul informatic un programe care dircțioan spre un cont offshore sume infinitezimale din toate tranzacțiile care depășeau 1000 de dolari, nu era mult un cent doi, sume până în jumătate de dolar dar cum banca era mare, tranzactiile multe fiecare fărâmă a scăpat nedetectată și omul a strâns suficente resurse să dispară în lumea largă.
Evident nu militez pentru fraudele salami, spun numai că în timp sume care ți se par derizorii individual pot însemna mult.
Oricum nu despre asta e vorba dar ce ar fi viața mea fără divagații?
Cu timpul, nici nu îmi vine să cred că blogul exista de câțiva ani, tot încercând și învățând să fac fiecare leu să conteze mi-a dat seama că ignor o resursă mult mai importantă și mult mai prețioasă, pot produce bani folosindu-mi timpul, nu îmi pot procura timp consumându-mi banii.
Vine un moment în care contul tău în bancă nu îți va face ficatul să funcționeze mai bine, mintea să fie mai calmă, viața să fie mai lungă.
Ca atare, nu știu dacă schimbarea de direcție a blogului meu se simte din articole dar în mod clar, va deveni mai mult despre Doar un minut și despre cum fiecare minut contează iar dezideratul final este ca fiecare minut sau măcar cele mai multe dintre ele să îți aducă bucurie.
Pe scurt vom face un viraj larg și ne vom înscrie pe direcția minimalismului pentru că surprinzător cu cât mai puține lucruri deții, cu cât mai puține atașamente te leagă cu atât viața ta devine mai plin.
Nu vreau ca asta să devină însă un motiv suplimentar de stres, nu voi avea un deadline, voi încerca să fac câte un pic în direcția asta.
Așa cum regulile feng shui spun că pentru a atrage ceva trebuie mai întâi să îi faci loc, pentru a atrage simplitatea va trebui în primul rând să fac ceva loc în cele 3 case în care cu mai mult sau mai puțin entuziasm mă desfășor, bine la mama asta va fi probabil misiune imposibila dar traiesc acolo vreo 12 zile pe an, poate nu se pune :).
Azi dimineață am reușit să ma despart de prima plasă cu haine păstrate pe principiul poate slăbesc și îmi vin din nou bine, culmea, după ce am slăbit și îmi veneau din nou bine, dar după ce avem împreuna o poveste de 5/ 14 ani e timpul să le dau drumul. Vorbim numai de haine pe care eu însămi le-aș purta, ce declar nepurtabil se transforma în cârpe de curățenie sau merge la aruncat pur si simplu.
Ce am aflat cu ocazia asta? S-ar putea să nu fie nevoie să îmi cumpăr haine pentru vreo 5 ani pentru că le port frumos, în afară de patina inevitabilă a timpului, hainele mele de acum 10 ani sunt perfect purtabile, de fapt pe unele încă le port, deci garderoba mea s-ar putea să îmi fie arhisuficientă multă vreme de aici.
Marti urmează plasa numărul doi cu haine care nu se mai potrivesc fie kilogramelor fie stilului meu de acum. O parte sunt deja spălate și aranjate, partea a doua urmează mâine și se vor opri la cutia de haine, din păcate în Oltenia nu exista așa ceva.
Scopul final este ca la 1 ianuarie 2019 în dulapurile mele să existe numai haine pe care le port, care mi se potrivesc și care îmi sunt dragi, restul poate vor fi dragi altcuiva, oricum 2 luni jumătate mi se par suficiente pentru asta.
Următoarea zona de eliberat va fi aleasa numai când prima se termina pentru că m-am săturat și de multitasking, o să fac un lucru o dată și cu toată dedicația de care sunt în stare.
Draga Universule
Aşa cum vă povesteam am petrecut mult timp cu cărţile motivaţionale. Eh bine, nu o să dau cu piatra în ele, mie una mi-au prins bine, mi-au clarificat nişte paşi de acţiune de bun simţ, pe care recunosc ar fi trebuit să îi ştiu şi de una singură dar uite că a fost nevoie să citesc pentru a mi le aminti.
Periodic păcătuiesc încălcând ce trebuia să ştiu de acasă, ce am citit şi în fond nişte legi de bază ale lumii în care trăim.
Păcatul meu capital este gândirea negativă, încă mă mai surpind căutând ce ar putea merge rău în loc să văd ce ar putea merge bine, încă mai contabilizez probleme sau defectele şi nu aşa oricum ci puse în ramă la loc de onoare.
La fel de periodic îmi trag două palme metaforice şi îmi revin. Viaţa poate fi oricum vrei şi de fapt, aşa va şi fi, numai că noi nu prea ştim cum vrem. Noi ne dorim iubiri sfâşietoare de parcă alea fericite, calme, domestice ne-ar provoca vreo criză de fiere.
Noi ne facem planuri cu cât de greu va fi să facem una sau alta în loc să ne gândim că e ca şi cum am prinde firul unei şosete de deşirat. Trebuie numai să tragi de fir, în rest împletitura se desface singură, trebuie să pui în mişcare prima acţiune şi să ştii exact unde vrei să ajungi. De aici Universul, Dumnezeu sau mă rog în ce crezi tu se vor descurca singuri, ocupându-se cu îndeplinirea dorinţei.
Uneori îţi vei trage nişte palme când îţi vei da seama că ai primit exact ce ai cerut numai că nu ai fost suficient de clar în cererile tale.
Cred că am mai vorbit de Jocul vieţii (daca vreti sa o citiţi) în care tanti Florence Scovel Shinn spune ceva asemănător. Stabileşte ce vrei, spune cuvântul ( asta cred că înseamnă să te rogi în viziunea ei) şi lasă totul pe seama lui Iisus din interiorul tău.
Nici nu vrea să mai spun câte citate din Biblie se referă la treaba asta cu cere şi ţi se va da, dar mai ales crede că ai şi primit.
Oricum pentru a nu-mi pierde iar bunele obiceiuri am decis să adaptez un pic metoda, în loc să îmi notez pe foi pe care le voi pierde în ziua următoare am să îi scriu Universului aşa cum pe vremuri îi scriam lui Moş Crăciun, pe adresa spiritinfinit@gmail.com .
Or să fie scrisori detaliate până la ultimul fir de nisip al plajei şi ultimul fir de iarbă al grădinii, scrisori în care să descriu ce vreau şi cum mă simt primind ce vreau, cu atasamente în fotografii cu siguranţă.
Apoi o să las Universul să se descurce fără să îmi mai fac planuri sau griji despre cum o să fac să se întâmple toate astea. Universul va livra doar am făcut o comanda prim email cum as putea să mă mai îndoiesc?
Eu o să urmăresc sincronicităţile şi o să vă anunţ şi pe voi când am primit comanda, între timp simţiţi-vă liberi să îi scrieţi şi voi .
Comentarii recente