Mulțumire
Într-o altă viață, pe bune alta, locuiam în alt oraș, aveam altă slujbă și chiar alt nume, am descoperit idea Irinei de a alege un cuvânt al anului viitor, una din multele tehnici de a-ți crea conștient viitorul.
Și pentru că e vacanță și pentru că mă pregătesc din nou de schimbare în modul meu de viață și de a fi am zis să scriu câte ceva despre temele astea că tot am timp, în plus scripta manent, mi se întâmplă uneori să citesc bloguri de acum 8 ani și să mă minunez de ce idei bune puteam avea încă de pe atunci, așa că acum scriu și pentru mine cea de peste 8 ani.
Anul 2020 a fost destul de dificil, un an care ne-a limitat libertatea de mișcare, contactul direct, ne-a făcut să reinventăm modul în care făceam lucrurile, mi-am băut cafeaua cu mama în dimineața de Crăciun pe Facebook în loc de bucătărie, dar asta nu înseamnă că nu a fost o cafea bună, numai altfel.
Pentru 2020 nu cred că am avut un cuvânt, încă nu îmi eliberasem suficient timp să respir dar să îmi aleg cuvinte, de fapt poate și pentru că anul acesta am stat mult în casă și nu am avut cum să îmi fac amintiri noi, pregătirile pentru Anul Nou de acum 12 luni mi se par ieri.
Dar să revenim în mod ciudat poate cuvântul care mă atrage cel mai mult pentru 2021 este ”Mulțumire” cu sensul de recunoștință, gratitudine pentru că dacă am învățat ceva în anul ce trece a fost să apreciez cât de multe lucruri bune sunt în viața mea.
Și pentru că toate filosofiile de la orientală la creștină spun că vei spori lucrurile pe care te concentrezi și vei crește lupul pe care îl hrănești, aleg pentru un an întreg să fiu recunoscătoare pentru toate minunile din viața mea.
Eu și toți oamenii sufletului meu trăim și suntem sănătoși, cu limitele normale impuse de vârsta fiecăruia, am trecut până acum prin pandemie fără a fi vreunul pozitiv și nu e puțin lucru.
Ne-am păstrat slujbele și deși poate veniturile au mai fluctuat pe ici pe colo, încă ne vin bani, ne plătim, ratele, avem suficient pentru facturi și chiar reușim să punem deoparte.
Fără niciun efort din partea mea și fără a avea vreun criteriu stabilit anul în care ne-am concentrat spre interior mi-a făcut de unul singur ordine în cunoștințe și mi-a delimitat prietenii de oamenii în trecere prin viața mea. Și sunt recunoscătoare pentru prietenii mei puțini, de aproape sau de departe, care nu au ezitat nicio secundă să îmi întindă o mână atunci când a fost nevoie.
Sunt recunoscătoare pentru toată tehnologia asta pe care o aveam în vârful degetelor și nu o foloseam pentru că pur și simplu mintea noastră nu era cablată pentru cafele la 250 de km și discuții cu video, am stat anul ăsta la povești mai mult decât în ultimii trei ani adunat pentru că era greu să ne strângem fizic la un loc și să ne coordonăm programele, dar am învățat că ne putem strecura câte o jumătate de oră sau o oră să ne auzim, sa ne vedem și să bem un vin împreună on line.
Sunt recunoscătoare pentru posibilitățile de a învăța pe care nu le aveam în vedere înainte, acum nu mai mult de 11 luni eram tare nemulțumită că în orășelul meu nu pot merge la yoga pentru că pur și simplu nu am unde, azi am un abonament la cursuri online și nu trebuie să mai sacrific cele 120 de minute în trafic pentru a ajunge în orașul vecin în care puteam face cursuri. Yoga este numai un exemplu, am fost la conferințe și programe pe care timpul sau finanțele mele nu mi-ar fi permis să le urmăresc live.
Sunt recunoscătoare pentru liniștea adusă de anul 2020, singură nu aș fi găsit așa curând curajul de a spune nu la toate evenimentele la care nu simțeam vreo dorință să particip, între timp am învățat, la început cu sprijinul interdicției oficiale de a interacționa cu mai mulți oameni, mai nou simplu, fără explicații. Nu pot veni și nu sunt datoare nimănui cu o dare de seamă despre ce prefer să fac cu timpul meu.
Și pentru că mi-a plăcut starea asta de gratitudine am decis să o fac starea oficială a anului 2021: mai multă mulțumire pentru sănătate, dragoste, îngrijire, prieteni, mod de viață simplu, natură, posibilitatea de a învăța, timp pentru mine.
La finalul anului o să vă spun dacă filosofiile aveau dreptate și lucrurile cărora le dai atenția ta cresc și îți curg din belșug în viață.
Ați ales un cuvânt pentru 2021?

Comentarii recente