Să bată tobele vă rog.

De data asta nu vă mai anunț ce am de gând să fac, vă povestesc despre ce am făcut.

Știm toți, dacă nu am ști probabil nu am citi aceleași cărți și aceleași bloguri, nu am avea aceleași interese și evident nu ați fi ajuns e blogul meu regula de aur: plătește-te pe tine primul.

Dacă la respectarea bugetului am șchiopătat în ultimii doi ani, poate în 2020 îmi revin, dacă duse sunt vremurile când gândeam planul alimentar pentru săptămâna următoare, dar se vor întoarce 😊, dacă am fost mult prea indulgenta cu mine la capitole pe care prin 2016 le țineam strict în frâu, măcar pe asta cu plătitul meu am reușit să o pun al punct în cursul anului 2019, ba chiar cred că m-am apucat de prin noiembrie sau decembrie 2018.

În caz că nu v-am zis până acum sunt paranoică, nu am încredere în niciun guvern, în nicio politică monetară guvernamentală și în nicio monedă.

Am citit undeva un sfat financiar simplu, genial după părerea mea, cu o explicație scurta dar clară despre cel mai bun lucru în care să îți investești banii: ”Cumpără pământ, nu se mai fabrică în zilele noastre”, deci e o resursa finita.

Numai că  nu sunt încă la nivelul la care să am atâția bani încât să aplic o atare strategie și pe de altă parte naționalizările de prin anii 1945 au demonstrat clar că e bun căruia îi lipsește mobilitatea și îți poate asigura spatele numai în măsura în care regimul politic este suficient de stabil, plus e greuț de vândut bine la nevoie. Dar oricum asta m-a dus înapoi la paranoia mea si lipsa de încredere în guverne.

Cândva, când voi avea resursele probabil voi cumpăra diamante, ușoare, simplu de fugit cu ele din calea revoluției, la fel de valoroase oriunde în lume, dar din nou asta va fi cândva.

Soluția pe care am găsit-o până voi putea să cumpăr Koh i Noor-ul a fost trist valuta.

Am pus la cale un fond de rezerva care mă poate ajuta sa trăiesc vreo 4 luni sau să înlocuiesc fără griji centrala la nevoie, care este în lei  pe contul curent, că la dobânda aproape negativa daca nu o fi ajuns cumva negativa, nu m-am mai uitat, nu are rost să mă complic. Uite că am respectat și regula asta și nici nu mi-am dat seama.

O dată pe luna nu chiar imediat ce intra salariul, mă iau de mână și merg de schimb ceva bani, euro sau franci elvețieni, funcție de inspirația și cursul de la momentul ăla al celor două valute, bani de care nu mă ating, pentru că ar trebui întâi să îi schimb la loc și asta mă ajuta sa ma gândesc de două ori daca trebuie neapărat să îi folosesc. Cât privește suma, asta e fiecare cât își permite, ideal ar fi măcar 100 de euro sau franci.

După care rămâne să mă descurc cu banii care mi-au rămas, plătesc facturile, plătesc rata, fac cumpărăturile necesare și recunosc și nenecesare, după care la final de luna, înainte sa intre iar banii, tot ce depășește fondul de rezervă se duce în plata anticipata a creditului.

Planul pe anul ăsta e să fac plățile astea anticipate la același cuantum lunar, în 2019 au mai variat dar măcar au fost lunare.

Planul a la long este ca la momentul achitarii creditului ipotecar să am suficienți bani pentru măcar 25% din viitoarea casă, care probabil va fi în alt oraș și pe care să o pot achita cu efort minim pe venitul curent și accent pe chiria celui din care mă mut.

Dacă am timp săptămâna viitoare vă povestesc si despre cutia de fursecuri, bine și dacă nu uit.