Arhive etichetă: metode economisire

3 tehnici utile

Zilele astea funcţionez mai încet, am nevoie de vacanţă şi ea se încăpăţânează să întârzie. Aşa că în loc să fi citit 30 de bloguri în căutarea unor idei măreţe, am răsfoit numai vreo două trei şi am rămas cu trei tehnici de implementat în propriile obiceiuri.

  1. Să stabilesc provocări pe termen scurt, o săptămână sau două. E drept nu sunt consecventă de felul meu, mă plictisesc rapid dar, dacă am reuşit să îmi formez un obicei, sunt în stare să mă ţin de el o viaţă. Problema e până ajung să îl formez.

Provocările astea scurte ar putea fi exact ce îmi trebuie pentru a vedea dacă un obicei mi se potriveşte fără panică pe care o aduc de regulă „deciziile măreţe” cum ar fi de azi nu mai fac….. indiferent ce chestie plăcută mie dar inutilă în general.

Aşa că voi încerca o săptămână sau două în care să nu cumpăr decât mâncare şi aia la minim, o săptămână sau două în care să nu mai pierd timpul, o săptămână sau două fără televizor.

În prima zi de vacanţă o să fac un program cu derularea provocărilor astea, poate mai vrea cineva să se adauge, cunoscut fiind că nefericirii îi place compania.

  1. Să îmi creez cartea mea de bucate, într-un fel am început aici, cu reţetele de 10 lei. Trebuie să îţi fie destul de clar ce poţi găti repede, gustos, sănătos, să îţi placă rezultatul  şi cu costuri mici, teebuie să ai în minte sau pe o aplicaţie ceva lista ingredientelor pentru mâncărurile astea ca să poţi vâna reducerile atunci când există şi când cumpărăturile la reduceri au sens. Slavă Domnului, mie una îmi place orezul, pot găti orezul într-o infinitate de moduri  şi ăsta e unul dn cele mai nepretenţioase îngrediente pe care le poţi găsi pe lumea asta. Cam acelaşi lucru e valabil pentru paste. Cu bazele astea două şi ceva legume pot acoperi calm vreo 6 luni de bucătăreală.
  2. Una din provocări presupune să ţii o săptămână socoteala fiecărui leu cheltuit. Am găsit însă şi un corolar, o tehnică un pic mai agresivă de evidenţiere a banilor daţi aiurea. Se bazează pe bonurile fiscale sau mă rog lista achiziţiilor dacă sunt din cele pe care nu ai primit bon şi 2 markere, în culori ţipătoare, una pentru „cheltuielile bune”, una pentru „cheltuielile rele”, întotdeauna am avut memorie vizuală, s-ar putea ca imaginile alea viu colorate să mă ajute mai mult data viitoare când decid să ies la cumpărături decât o sută de predici ţinute cu voce scăzută în mintea mea.

3f7c5b48dafd84f54c253690d15dc319

Metode de economisire

Una din probelmele noastre ca naţie este că nu apreciem leul, pe ăla singur ca să nu mai vorbim de ban, dacă vedeţi pe strada o moneda de 50 de bani sau mai mică, vă aplecaţi după ea? Ei bine, nici eu nu obişnuiam dar o să schimb treaba asta.

Să nu mai vorbim de rest, toate cumpărăturile au prostul obicei de a se termina în ceva gen şi x bani. De câte ori ţi-ai luat restul când el constă în 10 sau 15 bani? Eşti prea de neam bun să iei mondele de acolo nu?

Hai să facem un calcul simplisim, mergi de 4 ori pe zi să cumperi ceva, dacă îmi spui că mergi mai rar mai gândeşte-te, nu vorbesc despre aprovizionarea aia mare ci despre mersul al cumpărături da? Ăla la care poate cumperi o chiflă de 5, 45 lei sau plata facturii de 13, 25 lei.

Resturile cumulate să presupunem că fac 1 leu, nu un leu pe zi o să te ducă pe tine în aristocraţia financiară nu? Nici 30 de lei pe lună, nici 360 de lei pe an, la 3600 în 10 ani parcă te-ai mai gândi nu-i aşa?

Hai că prea lungă a fost introducerea, să vedem de unde mai putem pune în puşculiţă un leu doi pe zi.

  1. Plăteşte faturile la timp, că toate au penalităţi. Păstrează luna asta bani pentru factura de luna viitoare că doar ştii că o să vină şi de regulă ştii şi cam cât o să fie de mare mai ales dacă vorbim de rate, abonamente şi altele de gen. Poate nu ţi se par mari dar o penalitate de 5 lei pe lună la 3 facturi te duc la vreo 200 de lei pe an.
  2. Despre recuperarea restului am vorbit în deschidere
  3. Nu mai mânca în oraş şi nu mai mânca aiurea, astea două nu se suprapun neapărat.

Mâncatul în oraş presupune să ieşi cu un prieten ceva, să vă bucuraţi de o zi împreună, adică măcar 30 de lei, să zicem că o comiţi o dată pe lună până la finalul anului ai mai dat vreo 360 de lei în vânt

Mâncatul aiurea presupune o proastă planificare zilnică, ăsta mi se pare mai grav decât mâncatul în oraş pentru că tinzi să îl ignori ca problemă. Nu ţi-ai luat ceva de mâncare la tine, pe al 16 ţi se face foame şi iei urgent ceva ce îţi trece prin faţa ochilor, măcar 2 covrigi adică 2 lei, te pot duce la 40 de lei pe lună şi 480 pe an.

Aşa e că încep să te sperie calculele?

Astea sunt numai 3 dintre trucuri care îţi pot aduce la finalul anului 1400 de lei, ştiu nu e o avere dar e un început şi până când terminăm cu toate metodele o să descoperi că arunci minim 5000 de lei pe an aiurea.

096cafd8d7251d704b90252139bc150d