Arhive etichetă: masa critica

Moș Nicolae

          Dacă după titlu vă gândeați că e despre cadouri în ghetuțe nu e sau nu tocmai, e despre cadouri pe care sper că le vom găsi în ghetuțe după ceva vreme de azi sau în traducere despre mersul la vot.

          Nu vă spun cu cine să votați pentru că nu mă pasionează, nu vă spun nici că e ușor să găsiți niște oameni pe care să-i votați pentru că nu ar fi tocmai adevărat.

          A fost greu să merg la vot? A fost. Nu mă refer la ieșitul din casă, consumatul unei sticluțe de dezinfectant, purtatul măștii, mă supun acelorași riscuri când merg la lucru sau la cumpărături.

          A fost greu pentru că așa cum v-am spus m-am mutat în alt județ deci altă circumscripție în care candidează oameni total necunoscuți mie.

          Acasă era simplu, indiferent de cum se plimbau de la un partid la altul îi cunoșteam personal, pe ei, prietenii lor, afacerile, interesele, proiectele și în general ce pot face si ce nu.

          Aici numele nu îmi spun nimic, fețele la fel. A fost greu pentru că trebuit să iau fiecare nume de pe fiecare lista, primele trei poziții și să aflu tot ce pot, a fost greu pentru că atunci când informația ta este limitată la ce oferă internetul ea cuprinde si un mare grad de subiectiv, respectiv ce au vrut candidații să spună lumii despre ei.

          Am avut noroc pentru că, din câte am găsit, la noi încă nu este apreciată ideea unei persoane care să se priceapă și care să facă curățenie în urma ta, găsești multe detalii despre toți și rămâne numai să apreciezi cu care din amănuntele aflate te poți împăca sau nu.

          De ce m-am dus la vot? Pentru că de el depind niște aspecte nu tocmai minore care îmi vor influența viața: salariul minim pe economie, indicele de inflație, politicile fiscale, gradul de îndatorare publică, indicele ROBOR, cursul valutar, politicile de sănătate și educație (chiar dacă nu direct modul în care păstorim educația mă afectează prin faptul că peste vreo 20 de ani vor conduce copii pe care îi educăm acum), politicile sociale, politicile de infrastructură și investiții.

          Știu că sună tare trist dar e adevărat, m-am dus să votez fără să aștept o îmbunătățire, cred că mi-am pierdut pentru totdeauna capacitatea de a avea încredere în sistem, m-am dus să votez numai pentru liniștea sufletească dată de faptul că am făcut tot ce a stat în puterea mea și dacă ne ducem în continuare în jos, măcar mă duc luptând.

Oglindă, oglinjoară

Coronavirusul ăsta se încăpățânează să ne țină în față o oglindă, noua ca umanitate în general și fiecăruia dintre noi la individual. Ce ne arată oglinda nu este vina lui, așa cum spunea un meme foarte răspândit zilele astea scopul lui pare mai degrabă să ne atragă atenția spre dezastrul în care ne îndreptăm.

Ce ne-a arătat până acum?

Că suntem incapabili să respectăm niște reguli simple. Dacă din momentul 0 am fi înțeles să ne distanțăm social răspândirea lui ar fi fost mult redusă și am fi dat o șansă sistemelor sanitare. Nu spun că am fi câștigat dar ce puțin nu ar fi plecat la luptă din poziția de învins din cauza supraaglomerării.

Că nu avem prioritățile stabilite bine, că investim banii bugetelor naționale în te miri ce mai puțin lucrurile care în moment de criză ne vor ține în viață. Fără părtinire nu ma refer numai la România ci la omenire în general, niciun stat nu pare sa aiba un sistem sanitar suficient de bine pregătit. Și la ce ne așteptăm într-o lume care investește în fotbal, baschet etc de milioane de ori bugetul cercetării.

Cunosc un oraș în care a fost făcut de curând un stadion superb si scump însă structura de rezistență a spitalului universitar regional stă să se prăbușească, subsolurile sunt patria șobolanilor iar pereții colcăie de bacterii. Și cred că fiecare dintre noi cunoaște câte unul.

Că supunem planeta unui stres suplimentar din cauza vanității.

Sunt acasă azi toata ziua, nu îmi voi permite sa respect cu strictețe #stauacasă, numai câte o zi furata pe ici pe colo, în rest îmi reduc mobilitatea la drumul casa – slujbă, pe jos că un kilometru de mers n-a omorât pe nimeni, ceea ce nu pot garanta despre autobuzele supraaglomerate.

Revenind de azi dimineață am văzut atât de multe postari  de reclamă, fie efectiv reclame plătite la ultima haina de blăniță, fie site-uri al căror nobil scop în viață este să te ajute să alegi hainele potrivite.

Din memorie fără pretenția că aș fi reținut exact va spun că am văzut :20 de modele de pantaloni pentru primăvara asta. Frate, primăvara asta si se pare că și vara voi sta mai mult în casa și chiar dacă nu aș sta ce e în neregulă cu pantalonii de primăvara trecută? Au expirat și îmi vor provoca toxiinfecție?

Mi-am cumpărat haine in 2018, în mod ciudat sunt încă bune nu văd de ce mi-as lua altele numai pentru a le arunca pe astea și a da o mână de ajutor poluării cu deșeuri pe de o parte și poluării industriale pe cealaltă pentru că și hainele cele noi trebuie făcute undeva din ceva.

Am văzut infinite reclame la loțiuni parfumate care de care mai perfecte pentru a-mi ajuta pielea uscata, am fost incapabilă să citesc jumătate din ingrediente, dar ce e rău la un ulei sau un unt vegetal și atât?

Chiar avem nevoie de toate astea? Sau e o nevoie indusă de media? Chiar ne este esențială socializarea directa 30 de zile cât ar fi nevoie sa reducem mobilitatea? Chiar e nevoie să mă văd cu cea mai bună prietenă live la o cafea numai să bârfim pe cine știe cine? Sau aș putea sa citesc o carte în timpul ăsta?

Unul din lucrurile pe care le voi studia după terminarea crizei este posibilitatea de a-mi procura o bicicleta care produce curent electric și dacă în casa de acum în care stau cu chirie nu o voi putea folosi fiți siguri că în următoarea, a mea o voi face.

Voi ce vedeți în oglindă?

8328762c4c1a6be0f25548e4455f3873

Încetiniți, vă rog

Nu puteam rata subiectul coronavirus, logic, nu de alta dar nu pot deschide decat o carte fara sa dau de el in rest e peste tot, FB, insta, tv.

Și prefer sa ma orientez spre părțile bune ale situației pentru că așa sunt eu. Dacă îmi veți spune că nu sunt părți bune vă contrazic.

În perioada asta de câteva luni până vom fi expuși cu toții  și vom învăța să îi facem față, pe vremea când transporturile sunt limitate și multe unități închise ai apucă și planeta să respire un pic.

Poate în perioada asta vedem ca nu o sa murim fără multe din lucrurile pe care le-am cumpăra inutil, din obișnuință sau din impulsul creat de reclame și ne simplificăm un pic casele.

Poate cu restaurantele și livrările închise ne aducem aminte ca putem să gătim și acasă, nu zilnic, nu-s masochistă, dar de doua ori pe săptămână ar ajunge mai ales la familii mici.

Poate în perioada asta în care vai nouă, turcii nu ne mai livrează mărfuri, vor avea șansa sa intre pe piață salata, ridichile, ceapa verde și restul legumelor autohtone cu privire la are a trebuit sa obligam supermarketurile sa le aiba pe rafturi intr-un procent mic. Eh când nu vor mai fi decât ele pe piață vom vedea cum se așează lucrurile.

Poate așa în loc sa cumpărăm iaurt cu țara de origine a laptelui Polonia, vom cumpăra cu țara de origine România, poate e ultimul tren pentru fermele de animale pe care le mai avem.

Ce voi face eu de sfârșitul ăsta al lumii? Săptămâna viitoare merg la lucru, pentru ca asigur permanența pe unitate, nu e grav, am încăperea mea sunt la fel de izolata ca acasa, merg pe jos ca sa nu ma înghesui in autobuz, păstrez drumul drept casa- firma si inapoi. Săptămâna a doua pot lucra de acasa.

Și nu voi iesi din casă ca atare ceva mai mult timp pentru mine dar a fost deja planificat.

1 Fac ordine in buget, am suspendat plățile anticipate, limitez oricum achizitiile, pentru ca nu se știe exact când și cum vor veni următorii bani deci trebuie să mă descurc cu ce am.

  1. Se întâmplă să am în casa : fie fizic, fie ebook multe cărți pe care abia așteptam să le citesc.
  2. Vreau sa ies din perioada asta cu 5 kilograme mai puțin si câțiva centimetri mai subțire, exercițiile pe care le făceam de 3 ori pe săptămână vor fi făcute zilnic, poate chiar de doua ori pe zi.
  3. Mă apuc de tricotat- croșetat șaluri, anul trecut mi-a părut foarte rău că nu aveam câteva pe stoc pentru o vânzare de Crăciun organizata de o prietenă care a strâns bani să încalțe de iarnă 97 de copii.
  4. În sfârșit învăța-voi limba rusă, în 4 săptămâni a trebui să vorbesc fluent o limba daca ma încăpățânez să o studiez zilnic cum se cuvine.
  5. Asta îmi va lua mult timp, să o conving pe mama, care e la niste sute de kilometri să stea în casa.
  6. Daca îmi rămâne ceva timp mă apuc să îmi scriu prima carte.

Sincer pe lista mea de lucruri de făcut mai sunt: să studiez temeinic ce înseamnă metoda curly girl pentru că am urmat numai 10% din sfaturi și părul meu care a fost o viață drept începe să pară ondulat, sa vorbesc în fiecare zi în tihnă cu câte un prieten de care altfel nu aș avea timp, să încep curățenia de Paști, să îmi salvez dafinul de păduchii țestoși.

Dacă mă gândesc bine s-ar putea ca luna asta de încetinire sa nici nu îmi ajungă dar tot e mai bine decât nimic.

Și pentru că toate au undeva o cauză, mă gândesc că poate ăsta este felul universului de a ne face să respectăm rezolutia de an nou pe care o luam cu toții prin 2017 sau 2018 nu mai știu Slow your life, voluntar nu am făcut-o, poate așa ne reușește.

tle

Cătinel prin viață

S-a întâmplat din nou, nu știu cum dar periodic încep să nu mai văd pădurea din cauza copacilor. Mai pățește cineva asta?

Cumva în succesiunea zilelor pierd din vedere lucruri importante , cum ar fi faptul că nu am aterizat pe lumea asta numai pentru a-mi face treaba, pentru a-mi plăti datoriile, pentru a pune lucruri în ordine. De fapt am bănuiala că nici una din cele de mai sus nu au vreo legătură cu motivele pentru care exist.

Așa că dacă nu sunt un accident întâmplător am venit pentru a mă bucura de viață, pe de altă parte chiar daca sunt urmarea haotică a unui accident care a dat naștere unui întreg univers și atunci în mod clar nu mi-a fost predefinit un rost aleg să trec prin viața asta bucurându-mă de ea.

Indiferent cum m-am ales cu viața energia mea ar trebui sa fie dedicata unui scop extrem de clar : sa fiu fericită.

Dacă m-a ajutat să pun ordine in viața financiară, bine, recunosc, am început să pun ordine, nu sunt încă în vârful muntelui, mă gândesc că blogul ăsta ar putea sa mă ajute sa pun ordine si in restul vieții mele.

Și pentru că este deja martie…..hmmm și uite așa începe în loc să mă bucur de drum încep să fac programe pe care ar trebui sa le duc la bun sfârșit și apoi sa mă stresez că nu sunt cu ele la zi.

Nu știu dacă voi sunteți la fel dar eu îmi pot arunca în aer fericirea prezentă pentru că nu am făcut destule, conform programului, pentru fericirea viitoare.

Așa că fără să pun niște limite de timp  pentru moment :

1.mă voi întoarce la tricotat și croșetat care îmi dau voie să îmi văd gândurile venind și plecând.

2.voi continua să citesc câte un pic în fiecare zi și voi continua noua mea alegere de a citi mai multe cărți în același timp. Lectura ar trebui să mă bucure nu? Dacă azi nu am dispoziție pentru o carte polițistă de ce să mă chinui numai pentru că nu pot începe o carte nouă înainte de a o termina pe cea deja începută?

  1. o zi pe săptămâna: sâmbătă sau duminica va fi petrecuta afara în aer liber de vreme ce tot am suficient aer liber, munți și păduri în zona
  2. voi tăia de pe lista nevoia de a depăși standardele ( nu găsesc traducerea cea mai buna pentru overachievement).
  3. mai dau o șansa conceptului de a-mi încetini viața, nu vreau sa ajung la finalul ei și să am sentimentul că a trecut într-o clipită pentru că m-am grăbit atât de tare sa ajung la următorul punct de pe listă încât nu am avut timp să mă bucur de cel în care sunt.

blog

 

O mână de ajutor

Azi am avut timp să citesc bloguri și așa am ajuns la Iulia. Inițial m-am gândit să comentez dar mă cunosc, m-aș fi întins cu comentariul mai mult decât trebuie așa că am venit să bat câmpii aici.

O tragedie colectiva ne schimba mai rapid decât cele individuale pentru că pune mai multă forță pe noi, ne obligă să ne trezim, e un șoc mai puternic.

Și da, uneori nici măcar nu e vorba de bani, e suficient să sai un pic de timp, un pic atenție, să asculți un alt om, să  îl ții de mână și atât, e suficientă prezența.

Până la treaba asta teama mea de ace a învins, a fost nevoie de un șoc atât de mare încât să îmi iau inima în dinți, să trec pragul policlinicii și să întind galben lămâioasă un braț și să le spun să ia sânge. Eram așa speriată de bombe ( dap mi-e frică și de un vaccin sau de recoltarea pentru analize) încât oamenii au ezitat un pic și după ce testele ieșiseră bine, le-a fost să nu pic pe jos și să le încarc și mai rău programul.

Dacă aveți de gând să știți că nu e așa tragic cum pare, mi-a fost numai greață după, habar n-am de ce dar s-a rezolvat cu suc de portocale, din portocale nu din sticlă.

Bonus am primit tichete alimentare pe care o să le folosim la colectele de sărbători și o să crească și numărul celor care au ceva bun pe masă.

Bani, în forma lor concretă dau rar, foarte rar. Cumpăr mâncare, am cumpărat o vară întreagă apă pentru băbuțe care insistă să se preumble pe caniculă și se înmoaie la colțuri de stradă, mai completez la vreun medicament prin farmacie, mai iau un bilet de autobuz.

Cum stau lângă spital și trebuie să am grijă de tot neamul care se interneaza, le cumpăr și vecinilor de salon, ăia care au rudele departe, pe care i-ar costa mult biletul de autobuz dus întors așa că nu vin în vizită și ai lor sunt obligați să se descurce cu zeama spitalului.

Fac comisioane, au ăia la bancă zi albă când plătesc eu facturile că parcă îi sună cu goarna pe toți care nu pot să se descurce cu robotul de plăți și funcționez pe post de ajutor, redactez diverse cereri și plângeri, muncesc pe gratis, cumpăr de la băbuțe cu mai mult decât cer . Gama e largă.

Dar bani până acum nu au reușit să mă convingă să dau decât un tataie care cântă la flaut în centru și mai nou încă unul care scârțâie o vioară în cartier. Apreciez la amândoi studiul continuu, că sunt mai infinit mai buni decât atunci când s-au apucat de treaba asta.

Știu că e puțin dar dacă o să continuăm, așa puțin cum dăm, dacă mai convingem și alții să de la fel de puțin, o să schimbăm lumea mult mai eficient decât un teanc de legi

Mi-e dor

Azi mi-e tare dor de lumea copilăriei mele, o lume fără îndoială imperfectă, în care binele era făcut cu forța și nu era perceput ca atare, o lume în care ca întotdeauna ne-am concentrat pe ce NU AVEAM și am ignorat ce aveam.

Departe de mine ideea de a susține că era perfect și ar fi trebuit să o ținem tot așa dar erau atâtea lucruri bune cărora le-am dat cu piciorul, am distrus atât de multe lucruri făcute cu cap, gospodărește.

Mă apucă de regulă dorul ăsta vara când merg la mama și văd câmpurile cu ciulini sau culturi pipernicite arse de soarele sudului și doritoare de un strop de apă măcar și îmi amintesc sistemele de irigații ale copilăriei mele și legumele pline de rod care se legănau pe aceleași câmpuri.

Azi dorul de lumea aia m-a pocnit la cumpărături când am vrut să îmi iau apă la sticlă de sticlă și am descoperit că iar nu aveau decât la plastic de toate formele.

Apoi am văzut caietele zilelor noastre care par să te invite să  mai cumperi ceva asortat

caiet-a5-60-file-dictando-colectia-violetta-20097-1

și mi le-am adus aminte pe ale noastre

caiet-cec

Nu am găsit fotografii cu alea în care ne invitau să reciclăm hârtie, sticle și borcane.

Mi s-a făcut dor de statul ăla care din indiferent ce motive dădea doi bani pe reciclare și  făcea să ne fie și nouă atât de ușor. Când eram mică din asta veneau banii mei de buzunar, spălam sticle și borcane, le dam jos etichetele cu apă călduță și o perie și apoi le duceam înapoi la magazin de unde primeam niște bănuți pentru ele. La fel se întâmpla cu hârtia și hainele care ne rămâneau mici sau se ponoseau.

Eu mă consider norocoasă că în cartier există tulumbe din alea mari de plastic pentru reciclare coordonată : sticlă, plastic, hârtie. E drept că le tot mută dar merită efortul să mergi până la ele. Încerc pe cât posibil să evit peturile sau plăsuțele alea subțiri ca o idee din plastic care sunt în stare să susțină maxim o legătură de mărar, sincer nu pricep care e rolul lor pe lume cu excepția formării de deșeuri.

Și de câte ori mă apucă lenea sau mi se pare mai comod că arunc de-a valma la ghenă îmi scot telefonul pe care mi-am salvat pozele astea

sealsealplasticturtleplastic

 

Planeta a reușit să se descurce mii de ani fără noi și dacă nu compasiunea față de ea și de ceilalți colegi cu care o împărțim,

birdoil asta e o pasăre să știți nu un monstru extraterestru

măcar frica să ne motiveze că facem ce trebuie, pentru că planeta se va mai descurca în continuare mii de ani chiar dacă trebuie să renunțe la noi pentru asta.

3370e551cd7e55ebe1f71c20c9512648

 

Antrenamentele

Aţi fost vreodata graşi? Sau poate numai nemulţumiţi de cum arătaţi? Aţi luat măsuri? Mişcare, dietă, efort, priviri în oglindă, urcări pe cântar.

N-a fost uşor şi efectele nu au apărut a doua zi sau chiar mai bine, imediat ce aţi decis să slăbiţi, dar aţi înţeles că aşa e normal, că nu aţi ajuns la 100 de kilograme peste noapte şi nici să scăpaţi de 50% din ele instant nu se poate.

Când vine vorba de suflet, nu dăm dovadă de aceeaşi răbdare şi nici nu avem acelaşi ajutor. Dacă ai avea o oglindă în care să îţi vezi sufletul ai fi mulţumit de ce vezi? Ştiu că nu ai, dar imaginează-ţi că ai avea?

Când ne decidem să ne schimbăm modul de a gândi ne aşteptăm să se întţmple imediat, adică e vorva de gânduri de ce să nu meargă repede. De azi sunt optimist, de azi nu mai bârfesc, de azi nu mai invidiez, de azi mă gândesc şi la alţii. Şi ne aşteptăm să meargă, apoi ne enervăm că nu ne-a ieşit şi îi înjurăm pe autorii cărţilor de autoeducare, evident ei sunt de vină  că noi nu am reuşit să ducem transformarea la capăt. Nu ne gândim cât  de dificil e să scăpăm de ani de condiţionări negative şi maxime celebre cu substratul „viaţa e greu”.

Se spune că sunt oameni care pot face un soare  dintr-o pată galbenă şi o pată galbenă din soare, scopul tău când termini cu antrenamentul e să vezi soarele în toate petele galbene şi dacă eşti cu adevărat bun şi într-o băltoacă de ploaie de noiembrie.

Ca să ajung unde sunt azi, şi nu sunt în capătul antrenamentului, am citit câteva rafturi de literatură enervantă care te învaţă să fii pozitiv, am ascultat de pe youtube ore întregi cu tanti Esther Hicks şi am avut un blog în care am învăţat să cresc.

Acum, anul acesta am decis să îmi recuperez banii pe care i-am dat pe Invăţăturile zilnice ale Rhodei Byrne şi să cites în fiecare zi o pagină din cartea cu pricina care are 365 de pagini. Mai mult decât să citesc, de câteva ori pe zi îmi las mintea să să se concentreze pe ce am citit şi să încerc să învăţ ceva din asta. De multe ori cred că eu înţeleg cu totul altceva decât avea femeia aia în minte dar nu contează, ideea e să merg înainte.

Pentru că pe blogul ăsta vorbim despre economisit banii, nu vă recomand să o cumpăraţi, pe Facebook, există o pagină, aplicaţie, nu ştiu ce e că nu mă prea pricep, care în schimbul unui Like îţi va aduce în atenţie în fiecare zi, două – trei mesaje din astea care dau de gândit.

Singura problemă e că sunt în engleză dar nu văd asta ca pe o limitare, poate e chiar o încurajare să învăţăm mai bine limba.

Hai că iar m-am lungit, dar cum nu apuc să mai scriu zilnic ca pe vremuri, când ajung aici aş scrie continuu.