Arhive etichetă: masa critica

Din nou pe marile ecrane

          Mâine ne întoarcem la lucru, bine teoretic am fost la lucru și zilele astea pentru că am fost soluția de urgență, omul care trebuia sunat să intervină dar am avut noroc și nu a fost nevoie să fac asta așa că am privit perioada ca liberă.

          Anul acesta se întorc pe marile ecrane lucruri care m-au ajutat în trecut dar pe care am renunțat să le mai fac în perioada ocupata din 2017-2018 iar apoi nu le-am reluat pentru că era mai comod așa. Da, doi ani sunt suficienți să pierzi un obicei bun, sper însă să fie ușor de pus la loc nefiind chiar noi.

           1.Păcălește-ți creierul, care va avea o postare separată legată de mecanismele care stau la baza lui și care pe scurt înseamnă să alegi un obicei, un talent, o situație pe care ți-o dorești și să îți rezervi 5 minute pe zi sau mai puțin pentru a o scrie de minim 21 de ori pentru 21 de zile, am zis minim, eu le scriu mai mult de 21 de zile și pentru că sunt atât de insistentă la un moment dat creierul meu îmi face hatârul și începe să acționeze în direcția respectivă.

          2. Meniul săptămânii, aspect care necesită planificare de minim joi pentru a face cumpărăturile vineri și așa mai departe.

          3. Închiderea la ora 22,  dacă mi-e somn o să și dorm la ora aia dacă nu oricum închidem calculatoare, televizoare, telefoane și citim o carte mai complicată din alea la care simți brusc că ți-e somn după 10 pagini, ultima carte somnifer pe care am folosit-o a fost Orientalismul lui Edward Said, frumoasă carte de altfel dar mi-a asigurat cam o lună de somn liniștit.

          4. Trăiește din cămară, aici sunt puțin obligată pentru că în 2020 am tot cumpărat mâncare pentru zile negre, lucruri rezistente: paste, conserve etc. Am constat apoi cu încântare că dacă vrei să îți schimbi orientarea și să mergi mai mult pe salate sau smoothie (le folosesc numai exemplificativ nu sunt fan) nu o să poți imediat pentru că ai un dulap plin de carbohidrați pe care vrei totuși să îi folosești pentru că nu îți place să arunci bani, iar când ai terminat rezervele ți-ai pierdut entuziasmul pentru noua idee. În plus voi folosi segmentul acesta și pentru  a pune în practică ”Trăiește ca și cum ai obținut ce vrei”, eu vreau să mă mut deci ar fi indicat să am cămara și frigiderul spre nud și hainele de vară deja în troler ca să mă pot muta în fix două zile.

          5. Ziua fără bani, asta o să fie complicată pentru că inclusiv în zilele în care nu ies din casă reușesc să cumpăr ceva on line sau să sun după pizza, cred că îmi voi alege în acest nobil scop ziua de marți care este suficient de complicata pentru a nu-mi da timp sa merg fie și după o sticlă de apă.

          6. Ultimul și cel mai greu: bugetul pe hârtie, acesta e aproape obicei nou pentru că și înainte rar scriam ceva pe segmentul ăsta având toate cheltuielile și veniturile în niște fișe destul de complete în minte, dar când jonglezi cu trei case treaba asta devine deja prea complicată pentru a nu fi scrisă ca atare o să văd niște tutoriale de Excel și dacă nu merge o să apelez la clasicele pix, caiet și calculator și aia e că în fond nu organizez chiar bugetul de la Buckingham.

          Cam astea sunt obiceiurile care trebuie redobândite voi ce ați pierdut de-a lungul timpului și vreți înapoi?

Între timp am reintrodus deja garoafele în casă, se găsesc așa rar în orașul meu încât uitasem cât de mult îmi plac :).

Mulțumire

          Într-o altă viață, pe bune alta, locuiam în alt oraș, aveam altă slujbă și chiar alt nume, am descoperit idea Irinei de a alege un cuvânt al anului viitor, una din multele tehnici de a-ți crea conștient viitorul.

          Și pentru că e vacanță și pentru că mă pregătesc din nou de schimbare în modul meu de viață și de a fi am zis să scriu câte ceva despre temele astea că tot am timp, în plus scripta manent, mi se întâmplă uneori să citesc bloguri de acum 8 ani și să mă minunez de ce idei bune puteam avea încă de pe atunci, așa că acum scriu și pentru mine cea de peste 8 ani.

          Anul 2020 a fost destul de dificil, un an care ne-a limitat libertatea de mișcare, contactul direct, ne-a făcut să reinventăm modul în care făceam lucrurile, mi-am băut cafeaua cu mama în dimineața de Crăciun pe Facebook în loc de bucătărie, dar asta nu înseamnă că nu a fost o cafea bună, numai altfel.

          Pentru 2020 nu cred că am avut un cuvânt, încă nu îmi eliberasem suficient timp să respir dar să îmi aleg cuvinte, de fapt poate și pentru că anul acesta am stat mult în casă și nu am avut cum să îmi fac amintiri noi, pregătirile pentru Anul Nou de acum 12 luni mi se par ieri.

          Dar să revenim în mod ciudat poate cuvântul care mă atrage cel mai mult pentru 2021 este ”Mulțumire” cu sensul de recunoștință, gratitudine pentru că dacă am învățat ceva în anul ce trece  a fost să apreciez cât de multe lucruri bune sunt în viața mea.

          Și pentru că toate filosofiile de la orientală la creștină spun că vei spori lucrurile pe care te concentrezi și vei crește lupul pe care îl hrănești, aleg pentru un an întreg să  fiu recunoscătoare pentru toate minunile din viața mea.

          Eu și toți oamenii sufletului meu trăim și suntem sănătoși, cu limitele normale impuse de vârsta fiecăruia, am trecut până acum prin pandemie fără a fi vreunul pozitiv și nu e puțin lucru.

          Ne-am păstrat slujbele și deși poate veniturile au mai fluctuat pe ici pe colo, încă ne vin bani, ne plătim, ratele, avem suficient pentru facturi și chiar reușim să punem deoparte.

          Fără niciun efort din partea mea și fără a avea vreun criteriu stabilit anul în care ne-am concentrat spre interior mi-a făcut de unul singur ordine în cunoștințe și mi-a delimitat prietenii de oamenii în trecere prin viața mea. Și sunt recunoscătoare pentru prietenii mei puțini, de aproape sau de departe, care nu au ezitat nicio secundă să îmi întindă o mână atunci când a fost nevoie.

          Sunt recunoscătoare pentru toată tehnologia asta pe care o aveam în vârful degetelor și nu o foloseam pentru că pur și simplu mintea noastră nu era cablată pentru cafele la 250 de km și discuții cu video, am stat anul ăsta la povești mai mult decât în ultimii trei ani adunat pentru că era greu să ne strângem fizic la un loc și să ne coordonăm programele, dar am învățat că ne putem strecura câte o jumătate de oră sau o oră să ne auzim, sa ne vedem și să bem un vin împreună on line.

          Sunt recunoscătoare pentru posibilitățile de a învăța pe care nu le aveam în vedere înainte, acum nu mai mult de 11 luni eram tare nemulțumită că în orășelul meu nu pot merge la yoga pentru că pur și simplu nu am unde, azi am un abonament la cursuri online și nu trebuie să mai sacrific cele 120 de minute în trafic pentru a ajunge în orașul vecin în care puteam face cursuri. Yoga este numai un exemplu, am fost la conferințe și programe pe care timpul sau finanțele mele nu mi-ar fi permis să le urmăresc live.

          Sunt recunoscătoare pentru liniștea adusă de anul 2020, singură nu aș fi găsit așa curând curajul de a spune nu la toate evenimentele la care nu simțeam vreo dorință să particip, între timp am învățat, la început cu sprijinul interdicției oficiale de a interacționa cu mai mulți oameni, mai nou simplu, fără explicații. Nu pot veni și nu sunt datoare nimănui cu o dare de seamă despre ce prefer să fac cu timpul meu.

          Și pentru că mi-a plăcut starea asta de gratitudine am decis să o fac starea oficială a anului 2021: mai multă mulțumire pentru sănătate, dragoste, îngrijire, prieteni, mod de viață simplu, natură, posibilitatea de a învăța, timp pentru mine.

          La finalul anului o să vă spun dacă filosofiile aveau dreptate și lucrurile cărora le dai atenția ta cresc și îți curg din belșug în viață.

          Ați ales un cuvânt pentru 2021?

Noile confesiuni ale unui asasin economic

Noile confesiuni ale unui asasin economic de John Perkins a fost cumpărată pentru că era la reduceri serioase cred ca fost 8 lei și părea genul de caret pe care unul din prietenii mei ar fi citit-o.

Undeva prin calculator exista formatul electronic al Confesiunilor, un fel de prim volum dacă vreți pe care evident nu am avut timp ă îl citesc. Continuarea a avut trei avantaje: cărțile în format fizic efectiv îți stau în cale, Crăciunul bate la ușă și trebuia să o împachetez și tocmai citisem Cine conduce lumea, carte cu care prezenta se îmbină de minune.

De ce ar trebui să o citești? Pentru a căpăta o nouă perspectivă asupra eficienței ajutorului dat de Banca Mondiale, Fondul Monetar Internațional și alte asemenea instituții, eficiența pentru beneficiarul aparent adică statul împrumutat nu pentru cei din umbră. Autorul susține că pentru fiecare dolar împrumutat USA se asigură cp 80 de cenți se întorc în economia lor, evident pe lângă dobânzi.

Pentru ca data viitoare când auzi că ”lumea civilizată”  detronat un guvern de prin Africa sau America  de Sud sau chiar din vecini să te întrebi dacă nu cumva au urmărit o piață nouă, o mână de lucru ieftină, o resursă la preț infim.

Dacă astea sunt departe și nu te influențează pe tine soarta republicilor bananiere citește-o pentru a afla cum mai multe bănci în frunte cu Deutsche Bank au fost nu bănuite ci amendate pentru manipularea valutelor în scopul influențării LIBOR și dacă vrei să zici că nici asta nu te afectează citește contractul ăla de credit prin care dobânda pe care o plătești se compune din marja băncii+Libor.

Dacă nu e Libor nu contează Euribor și Robor sunt la fel de vulnerabil.

Citește-o pentru a te lămuri cu tehnicile Asasinilor Economici (AE) inițial aplicate șefilor de state au ajuns la nivelul oamenilor obișnuiți.

”Dar de ce să luați un credit de 35000 de euro care vă permite un apartament mic, cu numai 55000 de euro puteți lua unul mai mare căruia în 10 ani o să i se dubleze valoarea, plus vă dăm și un card de cumpărături”.

Cine nu a auzit asta la bancă la negocierea creditului? Ce nu spune nimeni e că tu vei începe să plătești rata mai mare chiar de la prima scadență 20 000 de euro în plus contează mult la rată, iar ce rămâne scris cu litere mărunte este că valoarea aia dublă a apartamentului peste 10 ani e ipotetică.

Mi-a plăcut în mod deosebit Capitolul 47 Lucruri de făcut în care funcție de categoria ta de vârstă sunt trecute sugestii despre ce poți face să căpătăm un pic de control în fața corporatocrației, majoritatea sunt cu informează-te și implică-te, stai al nivel local și de principiu nu te întinde mai mult decât plapuma.

Citatul cu care aș rămâne? Sunt multe dar pentru că mereu ne sunt prezentate știri optimiste cu creșterea PIB ului să fie acesta:

”Claudine și cu mine discutam deschis despre esența înșelătoare a PIB- ului. De exemplu, PIB-ul poate indica o creștere chiar și atunci când este spre profitul unei singure persoane, precum un individ care deține o companie de utilitate publică, și chiar dacă majoritatea populației suportă povara datoriei. Cei bogați devin și mai bogați, iar cei săraci și mai săraci. Și. Totuși, din punct de vedere statistic , acest fapt este înregistrat ca progres economic.”

A venit Moșul

          Pentru mine Moș Crăciun a venit mai devreme anul ăsta, mai exact pe 17 decembrie. Bine, credincioasă ideii mele de minimalism mi-am cumpărat cărți și alte treburi care așteaptă frumos împachetate să fie puse sub brad.

          Cred că minimalismul trebuie abordat de așa manieră încât să îți facă plăcere să îl trăiești, nu voi avea niciodată 10 perechi de pantofi pentru că nu înțeleg de ce mi-ar trebui dar nu voi renunța niciodată la 10 cărți pe care le vreau.

          În plus pentru că sunt norocoasă Moș Crăciun a venit și via curier destul de des zilele astea, semn că am mulți prieteni răspândiți prin lume.

          Să revenim însă la treburi serioase pe 17 decembrie am primit noul scadențar al creditului despre care am tot vorbit pe aici.

          Pe scurt în Anul Domnului 2014 mi-am luat casă evident via credit că doar nu sunt membru al aristocrației financiare.     

          În traducere pentru suma de 191900 de lei virata de bacă în numele meu în contul vânzătorului m-am obligat ca în următorii 30 de ani până în 2044 să virez înapoi în contul băncii 355320 de lei din care 191900 ce primisem, 154778 dobânda și 8641 comisioane.

          Poate anul viitor voi scrie o serie de articole despre cum ajungem să ne angajăm în asemenea contracte, mai mult creditul era cu dobândă variabilă, un produs pe care am ajuns să îl înțeleg abia după ce rata a luat-o vitejește în sus și ale cărui pârghii de manipulare încă le buchisesc, despre asta un pic în postarea de marți despre o carte pe care ar trebui să o citim toți.

          Evident destul de repede mi-am dat seama că nu era cea mai buna decizie din niște puncte de vedere, din altele a fost genială, apartamentul care atunci a costat 46000 de euro azi poate fi vândut cu 90 000 fără efort, cumpărătorul chiar l-ar crede chilipir față de prețurile din zonă. Cum nu îl voi vinde a trebuit să găsesc alte soluții, în plus peste câțiva ani va valora din nou 46/50 000 și apoi iar va crește etc.

          Soluția imediată a fost să fac plăți anticipate, problema la fel de imediată a fost că nu mi le permiteam, ca atare în primii trei ani, tei ani jumătate am plătit numai ratele ceea ce nu a fost în avantajul meu de vreme ce pe atunci din 962 de lei rata plăteam 303 lei din datorie si 659 dobânzi.

          Soluția pe termen lung a fost să îmi cresc veniturile ceea ce a luat vreo 2 ani si jumătate și implicat: un examen extenuant, o schimbare de domiciliu la vreo 250 de km de casă, locuitul cu chirie, un an în care m-am obișnuit cu noul job și în care am lucrat 12- 14 ore pe zi, 7 zile din 7, nicio vacanță mai mare de 5 zile lucrătoare, termene de predare de 5 ore de la primirea proiectului la predare, e drept nu zilnic, și cel mai dificil pentru mine am renunțat la libertatea de a-mi alege proiectele, îmi place sau nu e pe masa mea trebuie să îl  duc la capăt.

          Urmările, prin anul 2018, după ce mi-am făcut un fond de siguranță pentru un an, am început să îmi permit plăți anticipate consistente, eram atât de obosită și nu îmi trecea prin cap că voi mai scrie vreodată pe aici încât nu am păstrat scadențare, cred că nici nu le-am solicitat de fapt,  și nu am făcut calcule, m-am limitat să plătesc de câte ori reușeam să pun niște bani deoparte.

          Efectul conform scadențarului de la 5 decembrie 2019 aș mai fi avut de plătit până în anul 2038 ( am ales rambursarea anticipata cu menținerea ratei și scăderea perioadei, dacă vreți să știți despre ce e vorba dați-mi de veste), suma totală de 219 163 lei din care 142787 debit și 76375 dobândă.

          Un an mai târziu conform scadențarului adus de Moș la 17 decembrie 2020 mai am de achitat până în 2032 suma totala de 123059 de lei din care 98758 debit și 24300 dobândă.

          Nu mă apuc sa calculez pentru perioada de dinainte dar simplu fapt că am plătit cât am putut anticipat mi-a salvat la final într-un singur an 52075 de lei din dobânzi, chestie care pentru mine e cel mai cool cadou de Crăciun ever.

          Sunt în punctul în care proporția s-a schimbat plătesc 582 debit și 345 dobândă lunar iar în ultimii doi ani în care dobânda însumată pe 12 luni va fi în jur de  100- 150  de lei mă gândesc chiar să nu mai plătesc anticipat și să mă concentrez pe alt proiect.

          Voi ce primiți de la Moș Crăciun?

          LE: am găsit prin hârtii un scadențar din iunie 2019 conform căruia până în 2041 aș fi avut de achitat 160297 de lei din care 110315 debit și 110315 dobânzi ca atare in 18 luni mi-am salvat 86015 lei.

Cine conduce lumea

Pe Noam Chomsky l-am cunoscut în calitate de lingvist citind inițial cărți despre teoria gramaticii generativ-transformaționale și limbaj, Cine conduce lumea este cred prima carte în care îi citesc opiniile politice.

Nu voi merge până la a spune că modul în care înfățișează el lucrurile este adevărul absolut dar o parte din idei le-am regăsit în multe din cărțile sau filmele pe care le urmăresc ca atare se poate spune că undeva ideile noastre converg.

Cartea în sine este un studiu despre cum SUA încearcă în continuare să își păstreze hegemonia mondială și de  mai multe ori vei găsi inserată ideea că încă nu au un competitor real, mai puțin evidențiat este faptul că la rândul lor SUA nu sunt o entitate separată, un om din carne și oase așa cum îi place să spună, așa că atunci când recunoaște că funcțiile importante practic sunt vândute celui care licitează mai mult plătind campania electorală, recunoaște tacit că lumea este condusă de monedă și de interesele economice ale clasei din ce în ce mai subțiri de oameni cu adevărat bogați, indiferent care este instrumentul folosit de ei, în cazul în speță : un stat.

Ce mai face cartea asta? Pune o oglindă în fața acelorași SUA subliniind că nu sunt chiar cavalerul călare e un cal alb care se pretind a fi și analizând ideile și presupozițiile înrădăcinate în rândul clasei conducătoare: faptul că există persoane ( respectiv cele care aplaudă și se aliază politicii lor) ale căror drepturi pot fi respectate începând chiar cu dreptul la un proces și prezumția de nevinovăție și non oameni (cei care au aroganța de a-și apăra propriile interese naționale în defavoarea celor ale SUA) care sunt catalogați drept teroriști deși de multe ori crimele lor nu se ridică la nivelul celor ale SUA în sine și aliaților lor sau dreptul SUA de a interveni oriunde în lume.

Se ocupă de modul în care sunt discriminați nu numai cetățenii altor state care visează la autodeterminare ci și cetățenii proprii a căror viață a devenit din ce în ce mai dificilă, despre noua artă a fabricării consimțământului prin care oamenii sunt manipulați să își de acordul pentru politici guvernamentale iar atunci când nu dă rezultate și acordul nu este obținut majoritatea este ignorată în folosul minorității care deține resursele financiare.

Schimbă lumina sub care media prezintă realizările acestui campion al democrației care se pretind a fi Statele Unite, și care nu de puține ori a preferat să susțină regimuri totalitare sângeroase dar care îi permiteau accesul și controlul resurselor naturale ale zonei și te pune să te întrebi de fiecare dată când auzi o știre cu o ”veste bună” care este de fapt realitatea din spate și ce anume a ascuns departamentul de publicitate sub preș.

Ideea cu care aș rămâne : ”De atunci, s-au făcut eforturi uriașe pentru a le inculca oamenilor noul spirit al epocii. Ramuri întregi de activitate au fost consacrate acestei sarcini: relații publice, publicitate și management. Toate sunt îndreptate spre ceea ce marele economist Thortein Veblen numea ”fabricarea de dorințe”. Folosind termenii marilor producători, este vorba despre canalizarea dorinței oamenilor către   ”lucrurile superficiale” ale vieții, ”bunurile de consum”. În felul acesta oamenii pot fi atomizați, despărțiți unul de altul, făcuți să caute profitul personal, deviați de la eforul periculos de a gândi pe cont propriu sau de a pune în discuție autoritatea”.

Moș Nicolae

          Dacă după titlu vă gândeați că e despre cadouri în ghetuțe nu e sau nu tocmai, e despre cadouri pe care sper că le vom găsi în ghetuțe după ceva vreme de azi sau în traducere despre mersul la vot.

          Nu vă spun cu cine să votați pentru că nu mă pasionează, nu vă spun nici că e ușor să găsiți niște oameni pe care să-i votați pentru că nu ar fi tocmai adevărat.

          A fost greu să merg la vot? A fost. Nu mă refer la ieșitul din casă, consumatul unei sticluțe de dezinfectant, purtatul măștii, mă supun acelorași riscuri când merg la lucru sau la cumpărături.

          A fost greu pentru că așa cum v-am spus m-am mutat în alt județ deci altă circumscripție în care candidează oameni total necunoscuți mie.

          Acasă era simplu, indiferent de cum se plimbau de la un partid la altul îi cunoșteam personal, pe ei, prietenii lor, afacerile, interesele, proiectele și în general ce pot face si ce nu.

          Aici numele nu îmi spun nimic, fețele la fel. A fost greu pentru că trebuit să iau fiecare nume de pe fiecare lista, primele trei poziții și să aflu tot ce pot, a fost greu pentru că atunci când informația ta este limitată la ce oferă internetul ea cuprinde si un mare grad de subiectiv, respectiv ce au vrut candidații să spună lumii despre ei.

          Am avut noroc pentru că, din câte am găsit, la noi încă nu este apreciată ideea unei persoane care să se priceapă și care să facă curățenie în urma ta, găsești multe detalii despre toți și rămâne numai să apreciezi cu care din amănuntele aflate te poți împăca sau nu.

          De ce m-am dus la vot? Pentru că de el depind niște aspecte nu tocmai minore care îmi vor influența viața: salariul minim pe economie, indicele de inflație, politicile fiscale, gradul de îndatorare publică, indicele ROBOR, cursul valutar, politicile de sănătate și educație (chiar dacă nu direct modul în care păstorim educația mă afectează prin faptul că peste vreo 20 de ani vor conduce copii pe care îi educăm acum), politicile sociale, politicile de infrastructură și investiții.

          Știu că sună tare trist dar e adevărat, m-am dus să votez fără să aștept o îmbunătățire, cred că mi-am pierdut pentru totdeauna capacitatea de a avea încredere în sistem, m-am dus să votez numai pentru liniștea sufletească dată de faptul că am făcut tot ce a stat în puterea mea și dacă ne ducem în continuare în jos, măcar mă duc luptând.

Oglindă, oglinjoară

Coronavirusul ăsta se încăpățânează să ne țină în față o oglindă, noua ca umanitate în general și fiecăruia dintre noi la individual. Ce ne arată oglinda nu este vina lui, așa cum spunea un meme foarte răspândit zilele astea scopul lui pare mai degrabă să ne atragă atenția spre dezastrul în care ne îndreptăm.

Ce ne-a arătat până acum?

Că suntem incapabili să respectăm niște reguli simple. Dacă din momentul 0 am fi înțeles să ne distanțăm social răspândirea lui ar fi fost mult redusă și am fi dat o șansă sistemelor sanitare. Nu spun că am fi câștigat dar ce puțin nu ar fi plecat la luptă din poziția de învins din cauza supraaglomerării.

Că nu avem prioritățile stabilite bine, că investim banii bugetelor naționale în te miri ce mai puțin lucrurile care în moment de criză ne vor ține în viață. Fără părtinire nu ma refer numai la România ci la omenire în general, niciun stat nu pare sa aiba un sistem sanitar suficient de bine pregătit. Și la ce ne așteptăm într-o lume care investește în fotbal, baschet etc de milioane de ori bugetul cercetării.

Cunosc un oraș în care a fost făcut de curând un stadion superb si scump însă structura de rezistență a spitalului universitar regional stă să se prăbușească, subsolurile sunt patria șobolanilor iar pereții colcăie de bacterii. Și cred că fiecare dintre noi cunoaște câte unul.

Că supunem planeta unui stres suplimentar din cauza vanității.

Sunt acasă azi toata ziua, nu îmi voi permite sa respect cu strictețe #stauacasă, numai câte o zi furata pe ici pe colo, în rest îmi reduc mobilitatea la drumul casa – slujbă, pe jos că un kilometru de mers n-a omorât pe nimeni, ceea ce nu pot garanta despre autobuzele supraaglomerate.

Revenind de azi dimineață am văzut atât de multe postari  de reclamă, fie efectiv reclame plătite la ultima haina de blăniță, fie site-uri al căror nobil scop în viață este să te ajute să alegi hainele potrivite.

Din memorie fără pretenția că aș fi reținut exact va spun că am văzut :20 de modele de pantaloni pentru primăvara asta. Frate, primăvara asta si se pare că și vara voi sta mai mult în casa și chiar dacă nu aș sta ce e în neregulă cu pantalonii de primăvara trecută? Au expirat și îmi vor provoca toxiinfecție?

Mi-am cumpărat haine in 2018, în mod ciudat sunt încă bune nu văd de ce mi-as lua altele numai pentru a le arunca pe astea și a da o mână de ajutor poluării cu deșeuri pe de o parte și poluării industriale pe cealaltă pentru că și hainele cele noi trebuie făcute undeva din ceva.

Am văzut infinite reclame la loțiuni parfumate care de care mai perfecte pentru a-mi ajuta pielea uscata, am fost incapabilă să citesc jumătate din ingrediente, dar ce e rău la un ulei sau un unt vegetal și atât?

Chiar avem nevoie de toate astea? Sau e o nevoie indusă de media? Chiar ne este esențială socializarea directa 30 de zile cât ar fi nevoie sa reducem mobilitatea? Chiar e nevoie să mă văd cu cea mai bună prietenă live la o cafea numai să bârfim pe cine știe cine? Sau aș putea sa citesc o carte în timpul ăsta?

Unul din lucrurile pe care le voi studia după terminarea crizei este posibilitatea de a-mi procura o bicicleta care produce curent electric și dacă în casa de acum în care stau cu chirie nu o voi putea folosi fiți siguri că în următoarea, a mea o voi face.

Voi ce vedeți în oglindă?

8328762c4c1a6be0f25548e4455f3873

Încetiniți, vă rog

Nu puteam rata subiectul coronavirus, logic, nu de alta dar nu pot deschide decat o carte fara sa dau de el in rest e peste tot, FB, insta, tv.

Și prefer sa ma orientez spre părțile bune ale situației pentru că așa sunt eu. Dacă îmi veți spune că nu sunt părți bune vă contrazic.

În perioada asta de câteva luni până vom fi expuși cu toții  și vom învăța să îi facem față, pe vremea când transporturile sunt limitate și multe unități închise ai apucă și planeta să respire un pic.

Poate în perioada asta vedem ca nu o sa murim fără multe din lucrurile pe care le-am cumpăra inutil, din obișnuință sau din impulsul creat de reclame și ne simplificăm un pic casele.

Poate cu restaurantele și livrările închise ne aducem aminte ca putem să gătim și acasă, nu zilnic, nu-s masochistă, dar de doua ori pe săptămână ar ajunge mai ales la familii mici.

Poate în perioada asta în care vai nouă, turcii nu ne mai livrează mărfuri, vor avea șansa sa intre pe piață salata, ridichile, ceapa verde și restul legumelor autohtone cu privire la are a trebuit sa obligam supermarketurile sa le aiba pe rafturi intr-un procent mic. Eh când nu vor mai fi decât ele pe piață vom vedea cum se așează lucrurile.

Poate așa în loc sa cumpărăm iaurt cu țara de origine a laptelui Polonia, vom cumpăra cu țara de origine România, poate e ultimul tren pentru fermele de animale pe care le mai avem.

Ce voi face eu de sfârșitul ăsta al lumii? Săptămâna viitoare merg la lucru, pentru ca asigur permanența pe unitate, nu e grav, am încăperea mea sunt la fel de izolata ca acasa, merg pe jos ca sa nu ma înghesui in autobuz, păstrez drumul drept casa- firma si inapoi. Săptămâna a doua pot lucra de acasa.

Și nu voi iesi din casă ca atare ceva mai mult timp pentru mine dar a fost deja planificat.

1 Fac ordine in buget, am suspendat plățile anticipate, limitez oricum achizitiile, pentru ca nu se știe exact când și cum vor veni următorii bani deci trebuie să mă descurc cu ce am.

  1. Se întâmplă să am în casa : fie fizic, fie ebook multe cărți pe care abia așteptam să le citesc.
  2. Vreau sa ies din perioada asta cu 5 kilograme mai puțin si câțiva centimetri mai subțire, exercițiile pe care le făceam de 3 ori pe săptămână vor fi făcute zilnic, poate chiar de doua ori pe zi.
  3. Mă apuc de tricotat- croșetat șaluri, anul trecut mi-a părut foarte rău că nu aveam câteva pe stoc pentru o vânzare de Crăciun organizata de o prietenă care a strâns bani să încalțe de iarnă 97 de copii.
  4. În sfârșit învăța-voi limba rusă, în 4 săptămâni a trebui să vorbesc fluent o limba daca ma încăpățânez să o studiez zilnic cum se cuvine.
  5. Asta îmi va lua mult timp, să o conving pe mama, care e la niste sute de kilometri să stea în casa.
  6. Daca îmi rămâne ceva timp mă apuc să îmi scriu prima carte.

Sincer pe lista mea de lucruri de făcut mai sunt: să studiez temeinic ce înseamnă metoda curly girl pentru că am urmat numai 10% din sfaturi și părul meu care a fost o viață drept începe să pară ondulat, sa vorbesc în fiecare zi în tihnă cu câte un prieten de care altfel nu aș avea timp, să încep curățenia de Paști, să îmi salvez dafinul de păduchii țestoși.

Dacă mă gândesc bine s-ar putea ca luna asta de încetinire sa nici nu îmi ajungă dar tot e mai bine decât nimic.

Și pentru că toate au undeva o cauză, mă gândesc că poate ăsta este felul universului de a ne face să respectăm rezolutia de an nou pe care o luam cu toții prin 2017 sau 2018 nu mai știu Slow your life, voluntar nu am făcut-o, poate așa ne reușește.

tle

Cătinel prin viață

S-a întâmplat din nou, nu știu cum dar periodic încep să nu mai văd pădurea din cauza copacilor. Mai pățește cineva asta?

Cumva în succesiunea zilelor pierd din vedere lucruri importante , cum ar fi faptul că nu am aterizat pe lumea asta numai pentru a-mi face treaba, pentru a-mi plăti datoriile, pentru a pune lucruri în ordine. De fapt am bănuiala că nici una din cele de mai sus nu au vreo legătură cu motivele pentru care exist.

Așa că dacă nu sunt un accident întâmplător am venit pentru a mă bucura de viață, pe de altă parte chiar daca sunt urmarea haotică a unui accident care a dat naștere unui întreg univers și atunci în mod clar nu mi-a fost predefinit un rost aleg să trec prin viața asta bucurându-mă de ea.

Indiferent cum m-am ales cu viața energia mea ar trebui sa fie dedicata unui scop extrem de clar : sa fiu fericită.

Dacă m-a ajutat să pun ordine in viața financiară, bine, recunosc, am început să pun ordine, nu sunt încă în vârful muntelui, mă gândesc că blogul ăsta ar putea sa mă ajute sa pun ordine si in restul vieții mele.

Și pentru că este deja martie…..hmmm și uite așa începe în loc să mă bucur de drum încep să fac programe pe care ar trebui sa le duc la bun sfârșit și apoi sa mă stresez că nu sunt cu ele la zi.

Nu știu dacă voi sunteți la fel dar eu îmi pot arunca în aer fericirea prezentă pentru că nu am făcut destule, conform programului, pentru fericirea viitoare.

Așa că fără să pun niște limite de timp  pentru moment :

1.mă voi întoarce la tricotat și croșetat care îmi dau voie să îmi văd gândurile venind și plecând.

2.voi continua să citesc câte un pic în fiecare zi și voi continua noua mea alegere de a citi mai multe cărți în același timp. Lectura ar trebui să mă bucure nu? Dacă azi nu am dispoziție pentru o carte polițistă de ce să mă chinui numai pentru că nu pot începe o carte nouă înainte de a o termina pe cea deja începută?

  1. o zi pe săptămâna: sâmbătă sau duminica va fi petrecuta afara în aer liber de vreme ce tot am suficient aer liber, munți și păduri în zona
  2. voi tăia de pe lista nevoia de a depăși standardele ( nu găsesc traducerea cea mai buna pentru overachievement).
  3. mai dau o șansa conceptului de a-mi încetini viața, nu vreau sa ajung la finalul ei și să am sentimentul că a trecut într-o clipită pentru că m-am grăbit atât de tare sa ajung la următorul punct de pe listă încât nu am avut timp să mă bucur de cel în care sunt.

blog

 

O mână de ajutor

Azi am avut timp să citesc bloguri și așa am ajuns la Iulia. Inițial m-am gândit să comentez dar mă cunosc, m-aș fi întins cu comentariul mai mult decât trebuie așa că am venit să bat câmpii aici.

O tragedie colectiva ne schimba mai rapid decât cele individuale pentru că pune mai multă forță pe noi, ne obligă să ne trezim, e un șoc mai puternic.

Și da, uneori nici măcar nu e vorba de bani, e suficient să sai un pic de timp, un pic atenție, să asculți un alt om, să  îl ții de mână și atât, e suficientă prezența.

Până la treaba asta teama mea de ace a învins, a fost nevoie de un șoc atât de mare încât să îmi iau inima în dinți, să trec pragul policlinicii și să întind galben lămâioasă un braț și să le spun să ia sânge. Eram așa speriată de bombe ( dap mi-e frică și de un vaccin sau de recoltarea pentru analize) încât oamenii au ezitat un pic și după ce testele ieșiseră bine, le-a fost să nu pic pe jos și să le încarc și mai rău programul.

Dacă aveți de gând să știți că nu e așa tragic cum pare, mi-a fost numai greață după, habar n-am de ce dar s-a rezolvat cu suc de portocale, din portocale nu din sticlă.

Bonus am primit tichete alimentare pe care o să le folosim la colectele de sărbători și o să crească și numărul celor care au ceva bun pe masă.

Bani, în forma lor concretă dau rar, foarte rar. Cumpăr mâncare, am cumpărat o vară întreagă apă pentru băbuțe care insistă să se preumble pe caniculă și se înmoaie la colțuri de stradă, mai completez la vreun medicament prin farmacie, mai iau un bilet de autobuz.

Cum stau lângă spital și trebuie să am grijă de tot neamul care se interneaza, le cumpăr și vecinilor de salon, ăia care au rudele departe, pe care i-ar costa mult biletul de autobuz dus întors așa că nu vin în vizită și ai lor sunt obligați să se descurce cu zeama spitalului.

Fac comisioane, au ăia la bancă zi albă când plătesc eu facturile că parcă îi sună cu goarna pe toți care nu pot să se descurce cu robotul de plăți și funcționez pe post de ajutor, redactez diverse cereri și plângeri, muncesc pe gratis, cumpăr de la băbuțe cu mai mult decât cer . Gama e largă.

Dar bani până acum nu au reușit să mă convingă să dau decât un tataie care cântă la flaut în centru și mai nou încă unul care scârțâie o vioară în cartier. Apreciez la amândoi studiul continuu, că sunt mai infinit mai buni decât atunci când s-au apucat de treaba asta.

Știu că e puțin dar dacă o să continuăm, așa puțin cum dăm, dacă mai convingem și alții să de la fel de puțin, o să schimbăm lumea mult mai eficient decât un teanc de legi