Arhive etichetă: masa critica

Cătinel prin viață

S-a întâmplat din nou, nu știu cum dar periodic încep să nu mai văd pădurea din cauza copacilor. Mai pățește cineva asta?

Cumva în succesiunea zilelor pierd din vedere lucruri importante , cum ar fi faptul că nu am aterizat pe lumea asta numai pentru a-mi face treaba, pentru a-mi plăti datoriile, pentru a pune lucruri în ordine. De fapt am bănuiala că nici una din cele de mai sus nu au vreo legătură cu motivele pentru care exist.

Așa că dacă nu sunt un accident întâmplător am venit pentru a mă bucura de viață, pe de altă parte chiar daca sunt urmarea haotică a unui accident care a dat naștere unui întreg univers și atunci în mod clar nu mi-a fost predefinit un rost aleg să trec prin viața asta bucurându-mă de ea.

Indiferent cum m-am ales cu viața energia mea ar trebui sa fie dedicata unui scop extrem de clar : sa fiu fericită.

Dacă m-a ajutat să pun ordine in viața financiară, bine, recunosc, am început să pun ordine, nu sunt încă în vârful muntelui, mă gândesc că blogul ăsta ar putea sa mă ajute sa pun ordine si in restul vieții mele.

Și pentru că este deja martie…..hmmm și uite așa începe în loc să mă bucur de drum încep să fac programe pe care ar trebui sa le duc la bun sfârșit și apoi sa mă stresez că nu sunt cu ele la zi.

Nu știu dacă voi sunteți la fel dar eu îmi pot arunca în aer fericirea prezentă pentru că nu am făcut destule, conform programului, pentru fericirea viitoare.

Așa că fără să pun niște limite de timp  pentru moment :

1.mă voi întoarce la tricotat și croșetat care îmi dau voie să îmi văd gândurile venind și plecând.

2.voi continua să citesc câte un pic în fiecare zi și voi continua noua mea alegere de a citi mai multe cărți în același timp. Lectura ar trebui să mă bucure nu? Dacă azi nu am dispoziție pentru o carte polițistă de ce să mă chinui numai pentru că nu pot începe o carte nouă înainte de a o termina pe cea deja începută?

  1. o zi pe săptămâna: sâmbătă sau duminica va fi petrecuta afara în aer liber de vreme ce tot am suficient aer liber, munți și păduri în zona
  2. voi tăia de pe lista nevoia de a depăși standardele ( nu găsesc traducerea cea mai buna pentru overachievement).
  3. mai dau o șansa conceptului de a-mi încetini viața, nu vreau sa ajung la finalul ei și să am sentimentul că a trecut într-o clipită pentru că m-am grăbit atât de tare sa ajung la următorul punct de pe listă încât nu am avut timp să mă bucur de cel în care sunt.

blog

 

O mână de ajutor

Azi am avut timp să citesc bloguri și așa am ajuns la Iulia. Inițial m-am gândit să comentez dar mă cunosc, m-aș fi întins cu comentariul mai mult decât trebuie așa că am venit să bat câmpii aici.

O tragedie colectiva ne schimba mai rapid decât cele individuale pentru că pune mai multă forță pe noi, ne obligă să ne trezim, e un șoc mai puternic.

Și da, uneori nici măcar nu e vorba de bani, e suficient să sai un pic de timp, un pic atenție, să asculți un alt om, să  îl ții de mână și atât, e suficientă prezența.

Până la treaba asta teama mea de ace a învins, a fost nevoie de un șoc atât de mare încât să îmi iau inima în dinți, să trec pragul policlinicii și să întind galben lămâioasă un braț și să le spun să ia sânge. Eram așa speriată de bombe ( dap mi-e frică și de un vaccin sau de recoltarea pentru analize) încât oamenii au ezitat un pic și după ce testele ieșiseră bine, le-a fost să nu pic pe jos și să le încarc și mai rău programul.

Dacă aveți de gând să știți că nu e așa tragic cum pare, mi-a fost numai greață după, habar n-am de ce dar s-a rezolvat cu suc de portocale, din portocale nu din sticlă.

Bonus am primit tichete alimentare pe care o să le folosim la colectele de sărbători și o să crească și numărul celor care au ceva bun pe masă.

Bani, în forma lor concretă dau rar, foarte rar. Cumpăr mâncare, am cumpărat o vară întreagă apă pentru băbuțe care insistă să se preumble pe caniculă și se înmoaie la colțuri de stradă, mai completez la vreun medicament prin farmacie, mai iau un bilet de autobuz.

Cum stau lângă spital și trebuie să am grijă de tot neamul care se interneaza, le cumpăr și vecinilor de salon, ăia care au rudele departe, pe care i-ar costa mult biletul de autobuz dus întors așa că nu vin în vizită și ai lor sunt obligați să se descurce cu zeama spitalului.

Fac comisioane, au ăia la bancă zi albă când plătesc eu facturile că parcă îi sună cu goarna pe toți care nu pot să se descurce cu robotul de plăți și funcționez pe post de ajutor, redactez diverse cereri și plângeri, muncesc pe gratis, cumpăr de la băbuțe cu mai mult decât cer . Gama e largă.

Dar bani până acum nu au reușit să mă convingă să dau decât un tataie care cântă la flaut în centru și mai nou încă unul care scârțâie o vioară în cartier. Apreciez la amândoi studiul continuu, că sunt mai infinit mai buni decât atunci când s-au apucat de treaba asta.

Știu că e puțin dar dacă o să continuăm, așa puțin cum dăm, dacă mai convingem și alții să de la fel de puțin, o să schimbăm lumea mult mai eficient decât un teanc de legi

Mi-e dor

Azi mi-e tare dor de lumea copilăriei mele, o lume fără îndoială imperfectă, în care binele era făcut cu forța și nu era perceput ca atare, o lume în care ca întotdeauna ne-am concentrat pe ce NU AVEAM și am ignorat ce aveam.

Departe de mine ideea de a susține că era perfect și ar fi trebuit să o ținem tot așa dar erau atâtea lucruri bune cărora le-am dat cu piciorul, am distrus atât de multe lucruri făcute cu cap, gospodărește.

Mă apucă de regulă dorul ăsta vara când merg la mama și văd câmpurile cu ciulini sau culturi pipernicite arse de soarele sudului și doritoare de un strop de apă măcar și îmi amintesc sistemele de irigații ale copilăriei mele și legumele pline de rod care se legănau pe aceleași câmpuri.

Azi dorul de lumea aia m-a pocnit la cumpărături când am vrut să îmi iau apă la sticlă de sticlă și am descoperit că iar nu aveau decât la plastic de toate formele.

Apoi am văzut caietele zilelor noastre care par să te invite să  mai cumperi ceva asortat

caiet-a5-60-file-dictando-colectia-violetta-20097-1

și mi le-am adus aminte pe ale noastre

caiet-cec

Nu am găsit fotografii cu alea în care ne invitau să reciclăm hârtie, sticle și borcane.

Mi s-a făcut dor de statul ăla care din indiferent ce motive dădea doi bani pe reciclare și  făcea să ne fie și nouă atât de ușor. Când eram mică din asta veneau banii mei de buzunar, spălam sticle și borcane, le dam jos etichetele cu apă călduță și o perie și apoi le duceam înapoi la magazin de unde primeam niște bănuți pentru ele. La fel se întâmpla cu hârtia și hainele care ne rămâneau mici sau se ponoseau.

Eu mă consider norocoasă că în cartier există tulumbe din alea mari de plastic pentru reciclare coordonată : sticlă, plastic, hârtie. E drept că le tot mută dar merită efortul să mergi până la ele. Încerc pe cât posibil să evit peturile sau plăsuțele alea subțiri ca o idee din plastic care sunt în stare să susțină maxim o legătură de mărar, sincer nu pricep care e rolul lor pe lume cu excepția formării de deșeuri.

Și de câte ori mă apucă lenea sau mi se pare mai comod că arunc de-a valma la ghenă îmi scot telefonul pe care mi-am salvat pozele astea

sealsealplasticturtleplastic

 

Planeta a reușit să se descurce mii de ani fără noi și dacă nu compasiunea față de ea și de ceilalți colegi cu care o împărțim,

birdoil asta e o pasăre să știți nu un monstru extraterestru

măcar frica să ne motiveze că facem ce trebuie, pentru că planeta se va mai descurca în continuare mii de ani chiar dacă trebuie să renunțe la noi pentru asta.

3370e551cd7e55ebe1f71c20c9512648

 

Antrenamentele

Aţi fost vreodata graşi? Sau poate numai nemulţumiţi de cum arătaţi? Aţi luat măsuri? Mişcare, dietă, efort, priviri în oglindă, urcări pe cântar.

N-a fost uşor şi efectele nu au apărut a doua zi sau chiar mai bine, imediat ce aţi decis să slăbiţi, dar aţi înţeles că aşa e normal, că nu aţi ajuns la 100 de kilograme peste noapte şi nici să scăpaţi de 50% din ele instant nu se poate.

Când vine vorba de suflet, nu dăm dovadă de aceeaşi răbdare şi nici nu avem acelaşi ajutor. Dacă ai avea o oglindă în care să îţi vezi sufletul ai fi mulţumit de ce vezi? Ştiu că nu ai, dar imaginează-ţi că ai avea?

Când ne decidem să ne schimbăm modul de a gândi ne aşteptăm să se întţmple imediat, adică e vorva de gânduri de ce să nu meargă repede. De azi sunt optimist, de azi nu mai bârfesc, de azi nu mai invidiez, de azi mă gândesc şi la alţii. Şi ne aşteptăm să meargă, apoi ne enervăm că nu ne-a ieşit şi îi înjurăm pe autorii cărţilor de autoeducare, evident ei sunt de vină  că noi nu am reuşit să ducem transformarea la capăt. Nu ne gândim cât  de dificil e să scăpăm de ani de condiţionări negative şi maxime celebre cu substratul „viaţa e greu”.

Se spune că sunt oameni care pot face un soare  dintr-o pată galbenă şi o pată galbenă din soare, scopul tău când termini cu antrenamentul e să vezi soarele în toate petele galbene şi dacă eşti cu adevărat bun şi într-o băltoacă de ploaie de noiembrie.

Ca să ajung unde sunt azi, şi nu sunt în capătul antrenamentului, am citit câteva rafturi de literatură enervantă care te învaţă să fii pozitiv, am ascultat de pe youtube ore întregi cu tanti Esther Hicks şi am avut un blog în care am învăţat să cresc.

Acum, anul acesta am decis să îmi recuperez banii pe care i-am dat pe Invăţăturile zilnice ale Rhodei Byrne şi să cites în fiecare zi o pagină din cartea cu pricina care are 365 de pagini. Mai mult decât să citesc, de câteva ori pe zi îmi las mintea să să se concentreze pe ce am citit şi să încerc să învăţ ceva din asta. De multe ori cred că eu înţeleg cu totul altceva decât avea femeia aia în minte dar nu contează, ideea e să merg înainte.

Pentru că pe blogul ăsta vorbim despre economisit banii, nu vă recomand să o cumpăraţi, pe Facebook, există o pagină, aplicaţie, nu ştiu ce e că nu mă prea pricep, care în schimbul unui Like îţi va aduce în atenţie în fiecare zi, două – trei mesaje din astea care dau de gândit.

Singura problemă e că sunt în engleză dar nu văd asta ca pe o limitare, poate e chiar o încurajare să învăţăm mai bine limba.

Hai că iar m-am lungit, dar cum nu apuc să mai scriu zilnic ca pe vremuri, când ajung aici aş scrie continuu.