Arhive etichetă: masa critica

Festina lente

După cum nu știți sunt fluentă în latină ( aș vrea eu), bine nu fluentă dar mai știu o expresie pe ici, pe colo. Așa că azi este rândul unei care îmi place mult ”Festina lente” pentru că slow living nu a fost inventat de generația noastră.

De fapt probabil nimic nu a fost inventat de  noi pentru prima dată și de când e pe aici planeta asta a văzut multe civilizații dând cu oiștea de gard.

Chiar acum beneficiez de unul din produsele civilizației. Mi-am amintit că am abonament pe Office 365 ca atare nu este nevoie să scriu, e suficient să dictez iar laptopul va scrie în locul meu. Pot să vă asigur că lucrurile merg mult mai repede așa.

Cum stăm la final de an 2022? Destul de rău, cum ar spune băbuțele din Chinteni și totuși, paradoxal, surprinzător de bine.

În continuare am suficient de lucru pentru 3 oameni. Tensiunea nu vrea sub nici o formă să coboare sub 15 cu 11, iar jurnalul de pe Goodreads mi-arată că sunt cu 13 cărți în urma programului, deși 48 de cărți chiar nu erau o mare provocare.

 De ce stau totuși bine? Pentru că deși am mult de lucru, nu mai resimt aceeași stare de tensiune interioară ca pe vremuri, am renunțat să merg la lucru în weekend-uri și încă mă țin de programul cu mâncarea cât de cât sănătoasă.

Evident nici o șansă să-mi termin cea de a doua carte sau măcar să mă gândesc la ce ar trebui să cuprindă, însă am mari speranțe că voi reuși să dau gata cele 13 cărți restante din programul de citit.

Astăzi, pentru că mi s-a adresat o întrebare de genul ăsta, o să vorbim despre mașini. Mai exact despre mașina mea. Mi-am cumpărat mașina pentru că eram convinsă că fix asta îmi lipsea să devin un șofer mai bun. După, am descoperit că sunt un șofer bun, atât că nu-mi place să conduc pe șoselele patriei unde prea puțină lumea respectă regulile de circulație și ca atare, coparticipanții au  o capacitate infinită de a te surprinde în mod neplăcut.

Dacă m-a ajutat să am mașină? Cu siguranță altfel nu aș fi putut să fac naveta un an de zile, efectiv nu exista nici o modalitate în care să ajung la lucru în timp util. Aveam la dispoziție numai un tren ți un drum care în mașină necesita 30 de minute pe sens ar fi avut ca alternativă un drum de 2 ore pe sens cu trenul. Pentru locuitul în oraș cu mijloace de transport nu mi-aș lua mașină, motiv pentru care am și trăit peste 35 de ani fără să am, e drept parte din anii ăștia nici nu am avut voie să conduc una.

Mi-am cumpărat o mașină second. Nu sunt în poziția să vă recomand și vouă, ce să vă luați. Nu mă pricep atât de bine, însă din experiență valoarea unei mașini imediat ce a părăsit reprezentanța în care a fost vândută scade cu 10 % și apoi aproape exponențial în cursul primilor 5  ani, până la jumătate sau mai puțin de jumătate din prețul de vânzare.

Ia o mașină adaptată nevoilor voastre, nu lua una cu două portiere dacă ai copii, crede-mă e greuț cu scosul lor din spate prin portiera din față și nu lua un jeep dacă stai într-un oraș supraaglomerat dacă nu vrei să îl vezi pocnit din prima zi de lăsat parcat undeva, presupunând că găsești loc de parcare.

Înainte de  a o  lua  am dus-o la un service unde a fost temeinic verificată. Și pot spune că nu m-a dezamăgit din 2019 nu a trebuit să-i schimb nimic din cauza ei.

A fost nevoie de schimbări dar au fost cumva marca ghinionului. Prima victimă a fost geamul din spate stânga, spart din cauza unei întrebări filosofale născută în mintea unui Gigel care tăia iarba în curtea unei instituții cu o motocoasă. Ce anume se întâmplă dacă încerci să tai și iarba dintre pavele? Se întâmplă că o bucățică din pavaj o să sară în fereastra mașinii parcate în apropiere.

A 2-a schimbare a fost în legătură directă cu prima, încă mă mai bântuie imaginile unui Mercedes de vreo 40 ori mai scump decât mașina mea, ale cărui roți erau bătute cu ciocanul într-un service din Moldova. Același lucru s-a întâmplat oarecum și la mine, schimbându-mi geamul au reușit să deterioreze mecanismul de ridicarea acestuia. Ca atare câteva luni mai târziu m-am trezit că butonul electric nu mai activează ridicarea ferestrei. Am optat pentru blocarea lui definitivă. Pentru că nu vreți să știți cum este să ți se deschidă fereastra de una singură pe autostradă la peste, 100 km la oră.

Ultima schimbare a fost datorată unor băieți muncitori care au încercat să îmi fure masca de plastica aflată imediat lângă parbriz, fără să reușească în totalitate. Ca atare și aceasta a zburat în timp ce mergeam nevinovată pe autostradă. Inițial am crezut că mi-a picat ceva de pe tir ul de alături vreo trei zecimi  de secundă am crezut că așa o să mor strivită de ceva căzut din tir dar am reușit să ajung acasă întreagă și se înlocuiesc piesa minune.

Dacă vă hotărâți să vă luați o mașină, să aveți în vedere că o să vă coste minim 2.000 RON numai s-o țineți în fața blocului. Și am în vedere verificarea tehnică periodică, asigurarea obligatorie, impozitul și locul de parcare. Consumabilele, respectiv motorină, ulei, anvelope iarnă/vară, antigel și toate celelalte, ca să nu mai vorbim de bușirea vreunei piese importante sunt peste. Așa că încercați să vă luați un model la care să puteți găsi produsele respective și aftermarket la prețuri decente.

Ultima chestie dar nu cea din urmă pe care trebuie să o aveți în vedere sunt amenzile, alea pentru viteză ajung până la vreo 1400 de lei deci odată cu mașina să vă asigurați și un buget de urgențe pentru categoria asta de cheltuieli și ideal ar fi să mergeți fără să încălcați regulile. Cum spuneam, festina lente, e mai important să ajungi acasă mai târziu decât la spital mai repede.

Eu conducând, imagine încărcată de fani pe Pinterest.

Lifespan

          Știu că nu e marți dar după atâta pauză nici nu am de gând să aștept cu povestea cărții pe care tocmai am terminat-o.

          Am lipsit din multe și variate motive : la lucru e un fel de nebunie isterică generalizată, am avut-o pe mama în vizită vreo 10 zile, mi s-au înecat corăbiile din alte cauze work related, au început filmele de Crăciun pe Diva și atât mai am energie în neuroni să fac – să mă uit la ele.

          Bun, am cumpărat Lifespan după ce m-am împiedicat de niște podcasturi cu David Sinclair. Am ascultat eu ce spune dar nu era chiar cea mai bună soluție pentru că eu nu am învățat engleza de maniera clasică la școală iar termenii sunt în mare parte specifici biologiei celulare, geneticii și alte domenii rudă încât a fost nevoie să apelez temeinic la dicționar și când am citit-o în română.

          De ce am cumpărat-o? Pentru că omul are 50 de ani și arată de vreo 30, o fi vorba de gene bune dar m-am gândit că or fi ceva rețete să le ajutăm și pe alea mai puțin bune să ne mențină așa.

          Despre carte? Hmmm….Am zis că niciodată nu voi critica o carte așa că uite ce vă așteaptă dacă o luați.

 Aparent are 400 de pagini în realitate vreo 50 sunt Note de subsol care nu sunt puse unde trebuie – la subsol ci la final ca să te poți întrerupe din ce citești, să cauți prin Note explicația și să  te întorci,  că de ce ar fi viața ușoară când poate fi grea?

          Glosarul prinde bine, altfel trebuie să cauți cuvintele în dicționar și să te întorci ca să nu citești ca un analfabet funcțional.

          Cartea are trei părți: trecutul- ca să înțelegi cum am evoluat, prezentul – ca să vezi pe unde suntem și viitorul – care sunt viziunile autorului despre cum vom putea să ne înghesuim minim 16 miliarde de bucăți pe planeta asta fără să o distrugem și să trăim până pe la 160 de ani muncind cu spor și având până în ultima zi.

          Deși omul e crescut în Australia sunt pagini întregi în care l-am bănuit că a făcut școala cu mine pe vremea când cream societatea multilateral dezvoltată a comunismului.

          Rețetele de longevitate sunt de trei feluri: de bun simț, farmaceutice și utopice la momentul ăsta.

          Cele de bun simț : viața se prelungește în condiții vitrege – aport redus de calorii, mișcare cât de intens se poate și cât de des se poate, temperaturi reduse care să ajute metabolismul bazal și grăsimea brună. Practic ceea ce pe vremuri foloseam drept banc ”să cresc mare și voinic/pe întuneric și pe frig/fără să consum nimic”.

          Cele mai noi descoperiri confirmă ceea ce ortodocșii, budiștii și probabil alte religii știau de 2000 de ani postul face bine, măcar o zi pe săptămână nu mânca, redu produsele de origine animală, evită alcoolul, evită țigările, evită lenevia, mișcă-te, nu ține casa la 30 de grade Celsius, ieși afară fără 200 de paltoane și 25 de fulare.

           Soluțiile farmaceutice prevăd suplimente metformină, rapamicină, nicotiamidă despre care știm că au niște efecte benefice dar și niște efecte mai puțin fericite. Când o să ajung la 90 de ani o să mă apuc și de astea pentru că în cel mai rău caz mă omoară dar nu e ca și când aș avea  multe de pierdut pe la vremea aia.

          Majoritatea suplimentelor sunt obținute din plante. Metformina de exemplu e derivată din spânz, așa că dacă nu am pierdut cu totul știința ceaiurilor și pomezilor din plante putem să trăim și fără suplimentele alea.

          Primele două părți ale cărții le-am citit ușor, erau informații științifice pertinente și concludente. A treia parte însă am terminat-o pe bază de voință pură.

E despre un univers în care banalele noastre ceasuri ne vor supraveghea permanent nivelul de minerale, vitamine, etc și ne vor trimite mesaje ce să mâncăm pentru echilibrare, despre cum vom avea ADN ul secvențiat ca să știm din momentul 0 cum să prevenim sau să tratăm personalizat bolile, despre cum vom munci la 150 de ani (v-am zis că are o obsesie cu asta), despre cum toate datele noastre biologice, medicale, genetice vor fi în cloud, despre cum vom primi la naștere un vaccin cu un virus latent iar la 40 de ani pastila care să îl declanșeze și să îl facă să ne întinerească.

          Nu că aș avea ceva împotriva celor de mai sus dar încă trăim într-o lume în care ne punem unii altora bombe în piețe din diverse cauze și ne piratăm sistemele informatice motive pentru care cred că sistemele utopice din mintea autorului mai au de așteptat vreo câteva sute de ani.

          Acestea fiind spuse mă duc să caut o carte ușurică despre care să scriu mai puțin tura viitoare.

Ajun de Samhain

Aproape noiembrie pe marile ecrane și ritmul de viață pe care mi-l stabilisem s-a dat din nou peste cap, așa cum zic americanii Adaptare ar trebui să fie numele meu mijlociu, mi-am petrecut două săptămâni schimbându-mi starea de spirit pentru a face față schimbărilor preconizate.

De fapt e una singură acum trebuie să acopăr la lucru două posturi în curând e posibil să acopăr patru. Been there, done that chiar în condiții mai provocatoare, nu e ideal, vine cu o factură pe sănătate dar dacă situația nu durează mult e realizabil.

Acestea fiind spuse vă veți bucura să auziți că mi-am revenit spectaculos după o răceală care a ținut cu diverse întoarceri vreo 3 săptămâni și că asta mi-a dat ocazia să îmi definesc abdominalii, tușind. Pe bune au început să se vadă contururile pe lateral.

Nu decorez de Halloween, pentru că nu am crescut în tradiția asta și mai târziu nu m-a prins. Sunt dark and twisted numai la nivel de personalitate.

M-am apucat să revăd Anatomia lui Grey pentru că e film de referință al tinereții mele, ocazia cu care am avut niște revelații despre cum un film pe care îl vezi temeinic îți poate influența viața prin mesajele lăsate la nivel de subconștient și de modele adoptate ca urmare.

Sunt cu spiritul Crăciunului încărcat 98%, de altfel la 1 noiembrie va începe sezonul muzicii de Crăciun internațional pentru că pe 1 decembrie începe sezonul de colinde. În același spirit încerc să decid dacă investesc într-un brad artificial sau unul natural anul ăsta și evident următorii. De asemenea am început să strâng cadourile pentru prieteni.

Deși nu serbez Halloween l-am primit cadou (de la mine pentru că suntem prietene) cu ocazia asta pe Grégoire a cărui poză va fi atașată prezentului blog.

Și am trăit chiar azi un sentiment extrem de plăcut despre care trebuie musai și neapărat să vă vorbesc. Vă aduceți aminte de Solomonarii mei ( da, are link spre magazin pentru că încă visez să mă citească întâmplător un producător de la Netflix sau HBO, adică de ce nu ar fi cărțile mele viitorul Bridgerton)?

Bun până astăzi am avut convingerea că au citit cartea asta numai prietenii, adică ăia la fel de apropiați ca și familia, care s-au sacrificat pentru a-mi face mie hatârul. Eh bine azi m-am găsit pe Goodreads și numai unul din cei 5 oameni care au dat cu steluțe mi-e prieten.

Ca atare azi, ziua în care am avut dovada irefutabilă că oameni pe care nu îi cunosc mi-au citit cartea și le-a plăcut, m-am simțit în sfârșit scriitor.

Recitind blogul să văd dacă am greșeli de scriere mi-am dat seama că pare un din blogurile telegrafice ale lui mon frere ceea ce e deopotrivă îngrijorător și nepotrivit pentru că eu sunt aia care a moștenit scrisul emotiv.

Pe viitor care din multiplele teme de interes de mai sus vreți să fie aprofundate? ( Nu cred că mă voi conform dar dă foarte bine treaba asta cu terminarea unui blog cu o întrebare ca un fel de va continua și încă funcție de preferințele cititorilor, nu poți fi mai drăguț de atât).

Lume el este Grégoire.

Transformarea financiară totală

          Citisem despre Dave Ramsey, îi citisem pe sărite și blogul pe vremuri dar cartea cap coadă nu și, deși nu părea să mai fie cazul pentru mine, am decis să o fac.

          La început mi s-a părut că nu se prea pliază pe economia românească, nu mă întrebați de unde, în mintea mea exista convingerea că noi nu avem așa o relație de dragoste cu cardurile de credit după aia mi-am adus aminte că și la noi se poartă descoperiri de cont, credite de nevoi personale, împrumuturi la IFN-uri și așa mai departe, ca atare cartea ni se potrivește în mare parte.

          Regula lui Ramsey este extrem de simplă ”Fugi de datorii ca dracul de tămâie”, plătește cu bani gheață, dacă nu îi ai înseamnă că nu îți permiți obiectul, fi independent financiar.

          În scopul ăsta Ramsey are 7 pași de precizie matematică pornind de la un pas nenumărat :fă un buget lunar și ține cu dinții de el, verifică întâi exact ce ai și cât datorezi și apoi trage aer în piept și scufundă-te în program cu dedicația unui atlet olimpic și nu consuma decât ce îți permiți să plătești cu bani nu cu alt credit.

          Pasul 1: Pregătește un buget de urgențe, nu are rost să te apuci să plătești datoriile fără niște bani puși deoparte pentru neprevăzut, dacă ți se strică centrala în ianuarie când mergeai așa de bine pe drumul plății datoriilor și faci un împrumut nou în scopul ăsta practic te învârți într-un carusel. Dacă neprevăzutul s-a întâmplat și ai folosit banii din bugetul de urgențe pune-i la loc înainte de a te apuca de altceva.

          2. Fă o listă cu toate datoriile tale de la cea mai mică la cea mai mare ultima fiind creditul pentru casă. Fă câte plăți anticipate poți la cea mai mică până o termini în timp ce pentru restul plătești rata obișnuită, când prima datorie  a fost stinsă, fă același lucru cu cea devenită acum cea mai mică.

          3. Când ai rămas numai cu creditul casei completează fondul de urgență cu banii necesari să trăiești 3-6 luni.

          4.Dacă ți-ai completat fondul de urgență începe să îți pregătești resurse pentru pensioare. Ca și Ramsey nu am încredere în capacitatea statului de a-mi plăti pensie având în vedere că: 1 intenționez să trăiesc minim 150 de ani 😊, 2 sistemul de pensii contributiv  poate fi eficient numai în condițiile cei care plătesc contribuții (angajații) sunt considerabil mai mulți decât beneficiarii ( pensionarii), luând în calcul scăderea natalității și  oferta pe piața de muncă sau mai bine zis lipsa ei care a determinat o emigrare a angajaților spre alte țări deci alte sisteme de asigurări sociale, cred că e mai sănătos să îmi asigur un venit pentru când nu voi mai munci independent de vreun ajutor din partea statului.

          La acest punct cartea este foarte utilă unui om care trăiește în State dar nu mie pentru că sfaturile și calculele sunt făcute  pe baza deducerilor fiscale și cu luarea în considerare a fondurilor de investiții pe o piață la care eu nu am acces.

          Asta să-mi fie problema, voi studia problema la fața locului. Ideea de bază este să ai suficienți bani investiți ca o parte din ce câștigi de pe urma lor să acopere inflația și dacă se poate chiar să sporească din capital iar diferența să fie venitul tău lunar.

          5. Începe să aduni bani în bugetele de studii ale copiilor și aici erau calculele făcute pentru piața americană dar și sfaturi de bun simț general valabile cum ar fi deschide conturile astea dacă se poate de când s-a născut copilul. Recunosc am fușerit capitolul pentru că nu o să fiu niciodată în situația de plăti școala copilului.

          6. Termină de achitat creditul pentru casă.

          7. Începe să devii bogat investind banii pe care nu îi mai dai creditorilor pentru că nu mai ai datorii și nu mai cumperi pe credit.

          Acest ultim punct are trei subpuncte pe cele trei funcții ale banilor în viziunea lui Ramsey: distrează-te, dacă tot ești milionar de ce ți-ai refuza o vacanță în să zicem Asia dacă te pasionează; investește, continuă să îți pui banii la muncă pentru că mai bine ei decât tu; donează pentru că omul care ajută se bucură cel puțin la fel de mult ca și cel care primește.

          Nu am respectat pașii ca în cartea lui deși au o logică impecabilă pentru că mi-am făcut planurile înainte s îl descopăr dar dacă ai probleme cu finanțele și ești prea obosit să îți mai cauți singur o ieșire planul lui Dave Ramsey e la un pas distanță și conform mărturiilor din carte are rezultate bune.

Ave moi

          Blogul meu de vineri care chiar apare vineri practic la overachiever pe wikipedia apare poza mea la cât de organizată și dedicată sunt. ( Nu zic nimic dar poate unii frați vor dori să ia notițe :)) )

          Pe de altă parte blogul de azi este dedicat mie mai ceva decât emisiunile cu conducătorul iubit de pe vremuri pentru că merit.

          E drept nu am revoluționat dezvoltarea umanității dar la nivel personal sunt propriul meu erou și m-am scos din multe situații nașpa în prima parte a vieții mele, sper să rămân la fel de minunată și în a doua parte.

          După ce m-am lăsat solemn de băut de mai multe ori chiar și anul ăsta, azi am decis să scot un spumant de la rece și să mă sărbătoresc pentru una din cele mai mari realizări de până acum și motivul primar pentru care m-am apucat să scriu blogul ăsta.

          Mi-am achitat creditul de 30 de ani în 8 ani și aș zice într-o perioadă cum nu se poate mai potrivită având în vedere că anul trecut în septembrie ROBOR la 3 luni era 1,77% deci aveam o dobândă de vreo 4,37% iar azi ROBOR la 3 luni este 7,93% dobânda ar fi de 10,53% și are șanse mari să crească în continuare.

          Ce m-a costat pe lângă bani? Să vedem: mi-am schimbat profesia și m-am apucat să dau la vârste când restul universului vede telenovele turcești unele din cele mai dure examene prin care am trecut vreodată.

Mi-am schimbat locuința de vreo 5 ori, de trei recunosc în același oraș dar tot greu e cu mutatul.

Inutil să vă spun că m-am mutat la sute de kilometri de familie ( nu neapărat rău) și de prieteni ( asta a fost greu).

Mi-am schimbat stilul de viață și am continuat să merg la tot felul de cursuri pentru că o calificare în plus nu îți cere spațiu în casă și nici mâncare dar e ca o pernă confortabilă în caz că se întâmplă să dispară cererea pe piața muncii la calificarea ta primă.

Mi-am învins temerile și pot să trec liniștită pe cv-urile viitoare că am permis de conducere și îl pot și folosi, de altfel mi-am cumpărat și prima mașină în perioada asta ( Note to self să scrii un post despre greșelile la cumpărarea unei mașini).

Am citit cărți de educație financiară și de psihologie pentru a schimba tipare gen ”merit X sau Y”. Să ne înțelegem nu am renunțat la lucruri care chiar aduc plus valoare în viață sau bucurie reală ( da, nu privesc drept plus valoare numai plusurile contabile) dar am învățat să discern între cumpăratul pentru mine și cumpăratul indus de mesajele media și sociale sau cumpăratul determinat de filosofia ” hai să ne plimbăm prin mall” unde până la urmă tot ți se lipește ceva de portofel.

Am învățat să fac bugete și liste cu ”ce îmi trebuie” și ”ce vreau” și să aștept un pic între a cumpăra ce era pe lista doi. Am cumpărat la reduceri, am cumpărat second, am gătit acasă în loc să ies în oraș sau să comand.

E drept am și noroc pentru că de când  mă știu m-a lăsat indiferentă ”ce se poartă”, dacă îți cumperi haine pentru că îți plac indiferent de ce o fi la modă, le vei purta câtă vreme își păstrează cele două funcții reale: să te acopere și să îți țină de cald, pentru că efectiv îți va plăcea să le porți în continuare.

Una peste alta a fost greu dar am supraviețuit așa că azi serbez finalul erei de credit și începutul unei noi etape a vieții mele: economisire și investiții. Presimt că o să fie interesant și sper să fim mai mulți ca să ne dăm cu părerea despre toate cele.

Ca atare închei cu tradiționalul ”Ave moi” și ne auzim marți!

Gaudeamus igitur

          Știu azi era cartea de marți și vineri era blogul de vineri. Vineri nu am scris pentru că am fost acasă, cine nu s-a născut în Oltenia nu poate pricepe dimensiunile unei pomeni făcute acolo și chiar dacă pe tine te lasă rece ideea te vei lua de mână și te vei duce să prestezi pentru ai tăi, ăia care au trăit o viață cu tradiția asta și pentru care contează.

          Azi nu este despre cărți pentru că am avut o revelație pe meleagurile natale. Ne trăim viețile cu larghețea unor regi, risipim singura resursă neregenerabilă, pe care în ciuda progreselor științei nu o putem produce și nu o putem fura de la alții, de parcă toți am fi multimiliardari.

          Citim cărți despre cum să fim mai în formă, mai bogați, mai plin de sens, mai iubiți, mai fericiți, mai buni, mai perfecți, cum să trăim la maxim, încercăm rețetă după rețetă și idee după idee fără să băgăm de seamă că timpul ni se scurge și nu apucăm să îl trăim pentru că suntem prea ocupați să ne pregătim să trăim.

          Ajută să ai grijă de tine și se sănătatea ta, ajută să mănânci bine, să dormi bine, să te miști suficient, să nu îți abuzezi corpul cu substanțe toxice dar nu absolutiza.

Mănâncă o prăjitură dacă vrei, bea un pahar de vin, atacă o friptură, bucură-te de o bucată de brânză pentru că am vești proaste, chiar dacă te obligi să renunți la toate astea, chiar dacă vei bea pentru restul vieții tale numai suc proaspăt de kale sau vei învăța să te hrănești prin fotosinteză tot o să mori și nu așa cum crezi tu peste 100 de ani ci poate mâine.

Poate un idiot va intra cu mașina pe sensul tău și nu o să-l poți evita, poate o piatră o să cadă de pe munte fix pe parbrizul tău, poate un grup de idioți vor decide că singura cale înainte este printr-un război,  poate o să te îneci cu o gură de apă (recunosc la fotosinteză asta e exclusă).

Sigur asigură-te că ziua de mâine va fi mai bună, mergi la cursul ăla, renunță la o achiziție impulsivă pentru siguranță financiară, nu te îneca în alcool, nu fuma în disperare dar trăiește și ziua de azi, asigură-te că te bucuri de ceva cât de mic în ea, nu te limita la liste ”de făcut”, creează-ți și o listă ”de savurat” și respect-o cu aceeași determinare.

Poate vineri o să apar cu o listă din asta, până una alta mă duc să citesc o carte de povești sau unul din romanele numite ușoare care nu îmi vor schimba viața dar mi-o vor însenina un pic.

Până ne auzim din nou în ton cu începutul anului universitar gaudeamus igitur.

Get smart with money

          Azi nu este despre o carte ci despre un documentar. Poate trișez folosindu-l pentru cartea de marți dar dacă aș folosi audiobook uri în loc de cărți tipărite nu tot carte ar fi?

          Revenind în week-end am văzut pe Netflix un documentar nou Get smart with money. Pe piață există și o carte Ger good with money scrisă de unul dintre participanții la documentar Tiffany Aliche.

          Filmul se concentrează pe 4 categorii diferite de probleme legate de bani: persoana care are atâtea datorii că nu știe cum să o mai scoată la capăt, persoana care reușește să se finanțeze fără a pune ceva deoparte, cel care are un nivel bun de viață dar nici o plasă de siguranță și ce care vor să se preocupe de pensionarea anticipată.

          Regulile sunt cele de bază: mărește veniturile, redu cheltuielile, plătește datoriile, pune ceva deoparte, calculează cât îți trebuie pentru a-ți asigura independența financiară și a-ți abandona slujba.

          Îl recomand cu căldură însă am să punctez numai cele 3 sau 4 idei cu care am rămas eu.

          Cea care mi-a plăcut tare mult a fost surprinzător găsită în segmentul dedicat doamnei care muncea numai să acopere datorii și nu reușea. Pentru ea consultantul a creat un model automat de buget și i-a pus la dispoziție patru criterii de evaluare a achiziției:

-lucrurile necesare, aici intră locuința, mâncare, haine, toate la nivelul elementar care asigură supraviețuirea nu vorbim despre pantofi Manolo Blahnik.

-lucruri pe care le iubești, care vor continua să îți placă peste ani, care aduc efectiv un plus valoare continuu vieții tale, aș pune aici cursurile pentru lucruri nu necesare dar dragi sufletului meu, ceva cu care rămân pe mai departe.

-lucruri care îți plac și care te vor bucura câteva luni, ultimul model de palton, ultimul model de telefon, etc

-lucruri pe care le vrei și care nu aduc plus valoarea numai c ți se pare o idee bună pentru că toată lumea le are, sunt la reducere și în plus meriți și tu un răsfăț nu?

          A doua idee care mi-a plăcut a fost intervenția sportivului care spunea că a crescut sărac, în lumea lui era important să ai ce pune pe masă, limbajul financiar: depozite, investiții, fonduri mutuale sunt ceva ce nu a absorbit în copilărie și ca atare nu le-a avut în vedere de la început și nici nu este în largul lui cu ele.

          Mi-a plăcut și modul în care determinau suma necesară în investiții pentru a te putea pensiona: suma  care crezi că este suficientă pe o lună X 12 luni  X 25. Nu am înțeles de unde vine 25 dar intenționez să mă dau pe blogul lui Mr. Money Moustache, că oricum eram în căutare de ceva bloguri noi și să aflu.

          Mă regăsesc teribil în ultimele două situații, pe vremea când creșteam eu statul îți dau salariu și apoi pensie și nu era problema ta, ca atare nu am dobândit din tinerețe sau copilărie informații despre investiții sau cum să îmi pun banii să muncească în locul meu.

          De asemenea blogurile lor nu mă prea ajută pe segmentul ăsta pentru că eu nu locuiesc în State nu am acces la aceleași fonduri, cum este S&P 500 despre care toată lumea povestește, ca atare aici va trebui să îmi fac timp și să citesc despre instrumentele la îndemâna mea, până acum nu am priceput decât cum stă treaba cu imobiliarele , depozitele și obligațiunile, dar sunt încă tânără deci mai am timp să învăț.

          Săptămâna asta nu am terminat de citit nicio carte pe de o parte pentru că citesc 3 în același timp și merge mai încet, pe de alta pentru că nici cartea mea nu se scrie singură și cum sunt ferm hotărâră să devin un scriitor celebru și de succes ( bun e cu totul altă categorie mai greu de atins numai cu determinare) scriu mai departe continuarea de la Solomonari.

Eu sunt un om pe niște scări

          Zilele astea sunt eu în versiunea mea neplăcut serioasă, versiunea care se întreabă ce rost au până la urmă toate prostiile pe care rasa umană le repetă de mii de ani fără să învețe nimic din ele.

          Aproape oriunde privești primești implicit sau explicit un mesaj de recesiune. Mă întreb ce e în sufletul oamenilor care văd cum le crește exponențial rata la credit și așteaptă cu inima strânsă facturile noi la gaze și la curent și mă întreb numai retoric pentru că nu îmi doresc să știu cu adevărat.

          Poate că am avut un pic de noroc pentru că am prins o vreme din anii cei mai plini de restricții ai comunismului, poate că am avut noroc și pentru că am crescut cu poveștile bunică-mii despre recesiunea de după război, despre lipsuri, despre cum să înmulțești un ou ca să hrănești o familie întreagă cu niște tehnici demne de Isus.

          Și am fost atentă, am învățat, mi-au rămas în minte principiile alea. Cred că toți cei care mă citesc își amintesc despre temele făcute la lumina chioară a lămpii sau a lumânării, despre hainele groase de casă, despre pâinea cu marmeladă ca desert. Noi am fost minimaliști înainte să se inventeze minimalismul.

Cei care nu au prins vremea asta, care au crescut în perioada de aur a abundenței se vor adapta cum vor putea. Și totuși m-am gândit zilele astea și cât de importantă este publicitatea, povestea din spatele restricției pentru că nu are rost să ne mințim vorbim despre limitări de drepturi sau cel puțin de oportunități indiferent cum le numim.

          Am crescut la țară, de jur împrejur aveam lanuri de soia și năut și tarlale cu legume, eram practic lângă Jiu ca atare zona era irigabilă ceea ce s-a și făcut și folosită pentru culturi sensibile la lipsa de apă.

          Îmi amintesc că pe vremea aia soia era un semn al lipsei, un înlocuitor pentru carne care purta pecetea sărăciei sub nicio formă oamenii nu s-ar fi atins de ea, pentru că povestea pe care și-o spuneau era de restricție: suntem obligați să mâncăm  asta, carnea, laptele etc merg la export pentru bogați.

          Apoi a venit reinventarea produsele fără proteină animală sunt sănătoase, te vor face să trăiești 5000 de ani, ești un suflet nobil pentru că nu iei o altă viață pentru a-ți umple stomacul.

          Azi mâncăm șnițele de soia, edamame și humus (da, din năutul de care nu voiam să ne atingem pe vremuri), ne reducem voluntar consumul de proteină animală, am descoperit că laptele ”nu e natural” după înțărcare pentru oameni, că zahărul ne crește riscul de diabet și obezitate, că untul ne înfundă arterele, că oul ne pune pe butuci ficatul.

          Azi purtăm ca pe un semn de noblețe catalogarea drept vegani sau raw vegani, plătim mai mult pentru produsele astea decât pentru cele de proveniență animală.

          Acum treizeci de ani restricțiile la consumul de curent și gaze erau o măsură de opresiune, azi sunt o emblemă de activist pentru mediu.

          S-a schimbat fondul? Nu. Oul, laptele, carnea au rămas aceleași (bine fără să avem în vedere modificările genetice), soia e aceeași, zahărul are aceleași beneficii și dezavantaje.

          Și totuși acum ne ferim de lucrurile pe care le vânam cândva și le vânăm pe cele de care nu ne-am fi atins pe vremuri.

          S-a schimbat forma, s-a schimbat narațiunea colectivă și din victime ale ”alimentației pe baze sănătoase” parcă așa îi zicea am început să ne numim ”eroi în clean eating”.

          Așa că zilele astea mă uit cum, era să scriu albul devine negru dar  deja asta nu mai este politically correct.

Așa că  mă uit cum culorile sunt definite ca non culoare, cum frigul este noul cald, cum foamea este noul fasting, cum se șterg genurile, cum timpul nu mai e liniar și ne putem trăi trecutul într-o oarecare marți viitoare,  cum frații sunt noii dușmani și războiul este noua pace și mă întreb cât o să mai rezistăm până când civilizația noastră cu o precizie de ceas atomic va urma civilizațiile de dinainte :  aztecă, olmecă, egipteană și ne vom prăbuși sub greutatea propriilor greșeli.

Cred că suntem într-o vreme în care avem nevoie de optimism și speranță, avem nevoie de musicalurile cu final fericit din vremea crizei economice, de povești de succes și de o încercare a fiecăruia dintre noi să ne ținem în afara pendulilor care ne antrenează în tot soiul de curente și stiluri de viață. Avem nevoie să stăm pe calea de mijloc și să ne amintim de fiecare dată când un nou curent ne e propovăduit că au existat vremuri în care exact ce trebuie să facem acum era un păcat capital și exact ce e interzis acum era obligatoriu, dar v-am zis sunt numai neplăcut serioasă, nu mă luați în seamă foarte tare.

Antrenează-ți creierul!

Săptămâna asta despre o carte la care am citit mult timp în mare parte pentru că fiind destul de tehnică și de groasă am mai citit vreo 8 cărți între timp.

          Antrenează-ți creierul de Joe Dispenza nu este o carte de rețete instant pentru a deveni un fenomen sau un geniu, dar cunoscând povestea vieții autorului am zis să acord un pic de atenție și scrierilor lui.

          Foarte pe scurt în urma unui accident autorul a fost pus în situația de a risca să fie paralizat, refuzând o operație pe coloană care i-ar fi redus pentru totdeauna mobilitatea, și preferând să își inventeze o terapie proprie bazată pe cunoștințele și resursele lui.

          E posibil să aveți ceva rezerve determinate de admirația lui pentru Ramtha, nici eu nu am fost entuziasmată de menționarea canalizării unei entități superioare dar totuși ceva l-a ajutat pe omul ăsta să meargă din nou fără tije metalice în coloană așa că am trecut peste.

          S-ar putea să găsiți cartea un pic prea densă în informații despre biologie și biochimie, mie mi s-au părut fascinante și privind în urmă la cele cinci sute și ceva de pagini cred că a fost o alegere bună să pornească de la descrierea neuronului și a modului în care ei interacționează.

          Așteptați-vă deci la bilogie multă, așteptați-vă să aflați că gândurile voastre determină cicluri de dependență chimică pe traseul : gând- peptide- hormoni și de la capăt.

          Cartea are vreo 3 capitole dedicate lobului frontal care este responsabil cu transformarea viselor în realitate la propriu, folosirea și controlul lobului frontal este cheia în reinventarea personalității tale și pe cale de consecință a vieții tale.

          Procesul nu este nici simplu, nici scurt dar merită încercat, într-o societate în acre suntem dispuși să mergem la sală și să facem exerciții pentru un corp în formă nu pricep reticența în a ne antrena neuronii pentru o minte la fel de în formă.

          Evident este imposibil să vă spun pe scurt despre ce e vorba pentru că aproape m-aș apuca să vă povestesc  întreaga carte de vreme ce foarte puține pagini mi se par că pot fi trecute cu vederea.

Nu pot decât să vă recomand să o citiți cu promisiunea că o să vă ajute să înțelegeți din punct de vedere fizic și cu explicațiile științifice aferente de ce realitatea este subiectivă și depinde de gândurile fiecăruia dintre noi ergo poate fi schimbată prin modificarea gândurilor.

Lagom este noul Hygge?

          Lagom este noul Hygge. Nu chiar dar trebuie să recunoașteți că sună tare bine ca titlu ca și cum aș fi devenit peste noapte unul din bloggeri influencer care chiar pot convinge oamenii să își schimbe viața.

          Aparent filosofiile de viață din țările nordice sunt pe val, așa că m-am apucat să învăț norvegiana, frate-miu păzea că vin! (dar nu chiar acum 😊)

          Despre Hygge s-a tot vorbit, este conceptul danez de confort genul ” ca acasă”. Presupune o bucurie a simțurilor, haine din materiale moi, pături pufoase, lumină caldă: lumânări, instalații de pom ( atât de mult îmi place termenul din engleză fairy lights – lumini de zâne), bețișoare parfumate, băi cu spumă, creme care să îți răsfețe pielea, ciocolată caldă, supe gustoase, cărți citite în liniște pe o terasă umbroasă în vară sau lângă un foc în iarnă.

          Unul din obiceiurile mele pe segmentul ăsta sunt cănile mari din porțelan gros  indiferent dacă sunt cu cafea, ceai sau ciocolată calde, pe care să le țin cu ambele mâini, din cauza unei circulații periferice proaste mâinile mele sunt veșnic reci și cănile alea calde îmi dau instant o stare de bine.

          Să revenim la Lagom care nu vine din Danemarca ci din Suedia și care înseamnă fix cât trebuie. Este o filosofie a echilibrului pe care natura a respectat-o de mii de ani înainte să intervenim noi. Știți cum e prea puțină apă e secetă și nu crește nimic, prea multă și ori e inundație, ori putrezesc toate, e nevoie de fix cât trebuie pentru viață.

          Cam așa e cu toate. Prea multe haine și mereu vei căuta ceva nou, prea puține și vei suferi de frig. Prea multă mâncare – riscurile asociate ( obezitate, tensiune ridicată etc),  prea puțină – malnutriție și moarte. Prea multă muncă – nicio viață, prea puțină – insuficiente resurse.

          Lagom are legătură cu imaginea generală. Dacă fiecare are exact cât trebuie există șanse să avem toți cât ne trebuie și să mai rămână. Pare să încurajeze o atitudine de a te descurca întâi cu ce ai la dispoziție și să folosești suplimentar numai dacă ce ai deja nu rezolvă problema.

          Și mai ales te pune să te gândești serios la ce înseamnă suficient pentru că uneori, în anumite domenii se pare că ”suficient” a devenit un cuvânt abstract și intraductibil din limba marțiană.

          Vă aduceți aminte provocările de pe blogurile de finanțe ale casei? Săptămâna fără cumpărături sau Luna în care gătim din cămară? Aș include astea în lagom, ne-am limitat la ce aveam si am descoperit că aveam exact cât trebuie ( nu îmi amintesc ca vreunii din noi să moară de foame în perioada aia, deși pe câteva bloguri nu s-a mai scris după aceea 😊).

          Ca atare toamna asta o să dau o șansă combinației de blândețe, hygge și lagom. (Mon frere când o să devin noul Osho o să poți spune că mă cunoșteai de când eram mici :P).