Arhive etichetă: masa critica

Zilele lui Savelie

          Zilele lui Savelie nu mi-a înșelat așteptările. Mă știți deja! Eu sunt cea care crede cu tărie că avem prea puține cărți vesele și ușoare, că recomandăm prea des cărți serioase, că măcar o lună pe an ar trebui să citim literatură de vacanță.

          Evident cartea lui Slujitel nu e nimic din cele de mai sus și totuși mi-a plăcut teribil, de fapt nu numai că nu e ușoară cartea e lejer amară.

          Asta nu ar trebui să vă descurajeze, în fond viața e o cutie cu bomboane de ciocolată numai în fanteziile Hollywood-ui, pentru restul omenirii include toate gusturile pentru că dacă nu ai fi gustat fierea nu ai aprecia mierea cu adevărat.

          Când am cumpărat-o am avut o bănuială de vreo 90% că așa va fi bazat  atât faptul că, în afară de Donțova, încă nu am citit nimic scris de sufletul slav care să mă facă să râd  cât și pe faptul că pe copertă stă o părere despre carte a lui Evgheni Vodolazkin, de care nu a citit încă nimic care să nu mă facă să plâng.

          Cartea în sine e minunată, e o poveste de viață văzută prin ochiul unui motan umanizat până când atinge rafinarea sufletească pe care mulți dintre bipezii nici nu o visează.

          E despre copilărie și bătrânețe, despre iubire și familii, despre dezrădăcinări și întoarceri, despre libertate și experimentări, despre cum credem că ai noștri sunt veșnici și că ne vom putea întoarce întotdeauna la ei găsind  neschimbată lumea lăsată în urmă.

          Este o carte despre un oraș viu care crește, care se transformă, peste care se cerne timpul, despre relațiile complicate dintre oameni și dintre oameni și animalele lor de companie, despre nevoia de a nu te supune și despre miracolul de ți se contopi marginile cu ale unui alt suflet până dincolo de eu și tu.

          Pe undeva este cel mai frumos manifest împotriva artificiilor de Anul Nou și oricând altcândva.

          Zilele lui Savelie nu sunt ușoare dar sunt fermecate, nici una nu este pierdută pe apa Sâmbetei. M-a surprins că Grigori Slujitel este atât de tânăr, e aproape de vârsta mea, întotdeauna am crezut că partea slavă a lumii ajunge la acceptarea aia totală a lumii, cu binele, răul și moartea care vin la pachet ca urmare a unei îndelungate treceri prin viață. Acum încep să cred că e înscrisă în codul genetic și nu te poți naște în partea aia de lume fără să știi înainte chiar de a începe să trăiești că toți murim.

          Cum m-a lăsat? Ca și cum aș avea febră musculară a sufletului, cu o lacrimă care nu se decide dacă să se sinucidă sau nu părăsind ochiul.

          De ce zic să o citiți? Pentru că e un mic univers, cuprinde bunătatea și răutatea noastră ambele la fel de nemotivate, prima pentru că așa trebuie să fie, a doua pentru că nu există nimic pe lume care să o valideze.

          Promit că viitoarea recenzie va fi la o carte arhetipal de vacanță.

Când corpul spune nu

          Cartea de marți iar a ajuns joi, asta să fie cea mai mare problem a mea.

          Pentru că subiectul a fost ridicat : citesc în continuare și cărți ușoare, v-am zis că după mine lumea are nevoie  de cărți de vacanță în care totul e roz și se termină cu bine dar scriu mai rar despre ele pentru că asta e esența lor totul e roz și se termina bine daca ai spune orice altceva în plus l-ai lipsi pe om de plăcerea de a le citi.

          În cartea de săptămâna asta nu este roz decât coperta dar și aia are urme de albastru. ”Când corpul spune nu” a lui Gabor Mate nu e ușor de citit, pe mine una m-a speriat mai rău decât toate cărțile lui Stephen King la un loc.

          Cam în orice capitol vei găsi ceva din tine și cam în orice capitol ceva-ul ăla din tine este potențialul declanșator al unei boli autoimune.

          Cartea asta este despre cum nici măcar nu mai recunoaștem stresul din viața noastră, despre cum ne întindem zilnic ca o fărâmă de unt pe o felie de pâine mult prea mare și suntem permanent supraîncărcați cu hormonii de ”atacă sau fugi” pe care corpul nostru îi produce pentru că nu ne lăsăm timp să ne liniștim.

          Este despre cum poveștile pe care ni le-am spus: ”trebuie să fiu puternic”, ”eu mă descurc”, ”pot face totul perfect” lasă urme adânci în sistemul nostru imunitar care nu mai știe unde ne terminăm noi și unde începe restul lumii așa că ori nu ne protejează de invadatori, ori ne atacă pe noi.

          Și totuși este și despre speranță, despre cum să își trăiești furia sănătos fără să o bagi sub preș, despre cum să îți stabilești și respecți limite, despre cum să spui nu și să te alegi pe tine, pentru că dacă nu o faci la un moment dat corpul tău o va spune în locul tău inclusiv împotriva ta.

          Citatul cu care rămân din cartea asta și pe care sper să îl pot implementa în toate situațiile dificile din viitor ” Dacă ai de ales între a simți vina sau resentimentul, alege vina de fiecare data”, pentru că vina înseamnă am făcut ceva pentru mine în defavoarea ta și a așteptărilor tale, resentimentul înseamnă am făcut ceva pentru tine în defavoarea mea și a sănătății mele și cel mai probabil nu mă voi ierta niciodată iar resentimentul mă va măcina.

Gândește ca un călugăr

Știu că e joi și rubrica e ” cartea de marți” dar așa s-au aliniat planeții să scriu azi.

Am cumpărat cartea încurajată de filmulețele cu Jay Shetty pe care Facebook mi le tot arunca în feed, dacă tot am cumpărat-o am citit-o, iar acum povestesc despre ea pentru a determina voi dacă am citit-o ca să nu o mai citiți și voi sau, din contră, să o citiți.

Dacă ești la prima carte de dezvoltare personală, conștientizare etc citește, are idei simple, eficiente și bine structurate. Explică prin paralelă cu experiențele lui din ashram cum ar trebui să ne raportăm la nebunia vieții contemporane.

Bonus are exerciții: de respirație, de meditație, de vizualizare, de recunoștință.

Dacă ai mai citit ceva în domeniu informația o să ți se pară redundantă și insuficientă, e o carte drăguță dar nu te ajută să mergi la nivelul următor sunt aceleași teme despre cum atașamentul este mama tuturor relelor, cum întotdeauna vei fi mai fericit când te orientezi spre comunitate decât spre interesele egoiste, cum nimic nu ne aparține cu adevărat și nimic nu este permanent.

Mi-a plăcut testul vedic de personalitate si explicațiile despre cele 4 varne, în esență profile psihologice: Călăuza, Creatorul, Conducătorul și Făptuitorul.

Mi-a plăcut cum a redat jocul infinit al măștilor noastre printr-o idee a lui Charles Horton Cooley ”Nu sunt ceea ce cred eu că sunt. Și nu sunt ceea ce crezi tu că sunt. Sunt ceea ce cred eu că tu crezi că sunt!”

Tot în capitolul despre stabilirea identității mi-au plăcut sfaturile despre cum să te analizezi pentru a te scutura de praful mediatic și al mediului din care provii pentru a determina valorile tale, nu pe cele care ți-au fost impuse sau sugerate.

Pe scurt merge într-o călătorie cu trenul sau intr-o duminică în care ești prea obosit să citești ”chestii grele”

NLP programare neurolingvistică

          Despre NLP am aflat în perioada vieții mele în care mă preocupa magia. Nu, perioada aia nu s-a terminat atât că acum în aria de acoperire a cuvântului intră muuulte lucruri inclusive NLP.

          Oficial se numește Programare neurolingvistică, folosesc acronimul din limba engleză pentru că este mai cunoscut și pentru că acronimul în română PNL este creator de confuzii.

          S-a născut la sfârșitul anilor 1970 când Richard Bandler (matematician și student în terapia gestalt) și John Grinder (lingvist) și-au propus să studieze excelența, să determine ce îi face pe unii să reușească acolo unde alții eșuează și mai ales cum să îi ajute pe cât mai mulți dacă nu pe toți să reușească pe baza rețetei celor care o fac natural. Inițial i-au studiat pe magicienii terapiei Fritz Perls (terapia gestalt), Virginia Satir (terapia familiei) și Milton Erickson (hipnoterapie), de atunci aria de studiu a NLP s-a extins și s-a tot extins .

          Unii o văd ca pe o știință, alții ca pe o pseudoștiință și desigur există și categoria celor care îi spun ”spălare de creier”, treaba mea nu este să vă conving că face parte din vreuna din categorii ci numai să vă povestesc experiența mea, fiecare o să își ia din asta ce îi este necesar.

          Urmăream cursurile de vreo 3 ani și deja răbdarea mea ajungea la limită, cel mai apropiat oraș în care le puteam face era la 140 de kilometri și nu mă vedeam stând trei zile în Sibiu închisă într-o sală de curs pentru că programul este intensiv.

          Penultima mea mutare m-a dus fix în Sibiu și pentru că eu și magia avem relația noastră mi-am zis că e semnul de care aveam nevoie să mă înscriu la un modul care începea fix luna următoare și dura cam cât prezența mea în oraș.

          Denumirea este destul de clară în sine : Programare – tiparele după care funcționăm fie că ne dăm seama, fie că nu; Neuro – neuronul baza sistemului nervos, după mine cea mai sociabilă celulă care încearcă mereu să intre în legătură cu altele prin dendrite (imaginați-vă o secundă neuronul și ramificațiile lui terminate cu mânuțe, așa-i că e sociabil?) și Lingvistică – modul în care comunicăm cu lumea verbal, nonverbal și paraverbal.

          Ce face în concret? Îți explică la un nivel accesibil oricui modul în care funcționează mintea ta, modul în care îți reprezinți lumea, modul în care poți să îți transformi visele în realitate folosind obiective și îți pune la dispoziție o serie de tehnici pe care să le folosești pentru a atinge obiectivele alea.

          Ca să folosesc o poveste toți avem un aparat de fotografiat sau un telefon cu funcția asta și toți am făcut cel puțin o fotografie. Rareori fotografia asta este exact ceea ce ochii noștri au văzut, culorile sunt altfel, din anumite unghiuri obiectele arată altfel în bidimensional decât în 3 D, lumina nu este la fel și rareori fotografiile aeluiași lucru, făcute în același timp și loc de doi oameni sunt la fel.

          În NLP fotografia este reprezentarea lumii din mintea noastră și ce avem de făcut este să intrăm în editare și să folosim uneltele de acolo pentru a aduce fotografia cât mai aproape de realitate.

          Una din regulile mele este să nu scriu bloguri lungi, dacă mai există lucruri despre NLP despre care vreți să vorbim, o să existe episodul 2, dacă nu, cred că găsiți aici tot ce vă trebuie pentru a vă forma o imagine.

Pisica lui Dalai Lama

Cartea de marțea asta este de fapt un grup de patru cărți scrise de David Michie despre Pisica lui Dalai Lama și sunt sigură că nimeni nu se așteaptă să fac un rezumat al cărții.

Ce mi-au adus mie cărțile astea? Înțelegere, cumva m-au ajutat să privesc tot ce se întâmpla în viața mea cu un anume grad de detașare, mi-au băgat în cap un principiu fundamental pe are îl știam dar nu îl integrasem ”Nimic nu durează pentru totdeauna – singura constantă e schimbarea”.

          Mi-ar lua o zi întreagă să povestesc numai câte fire de desprind din ideea asta singură am să mă opresc la faptul că este baza non atașamentului, dacă ești fericit nu lega starea de circumstanțele exterioare, dacă ești nefericit la fel și mai ales nu te aștepta ca vreuna din stări să dureze.

          Nu te grăbi să judeci ce face altul pentru că nu știi niciodată ce se întâmplă cu el și cu viața lui, nu ai idee ce l-a dus în poziția în care este fie de privilegii, fie de neajunsuri.

          Nu îți proclama credințele prin vorbe și simboluri exterioare să porți simboluri budiste sau simboluri creștine nu echivalează cu a trăi după normele religiei tale, dacă lipsa unui simbol e neimportantă încălcarea unui principiu te scoate practic din grupul de care pretinzi că aparții

          Fă deosebirea între oameni și comportamentele lor, oamenii sunt mai mult decât ceea ce fac sau decât ce au.

          Încearcă, fie și împotriva logicii tale, să crezi pentru un minut că nu avem o singură viață, că noi și ai noștri ne vom întoarce, nu neapărat în aceleași relații, nu neapărat în aceeași formă, poate cel mai bun prieten al tău va fi data viitoare cățelul tău te-ai gândi de două ori înainte să îl lovești? Să îl abandonezi? Să îl ții legat în frig?

          Fă-ți timp să meditezi sau să te rogi sau pur și simplu să stai de vorbă cu tine și să înțelegi că mare parte din problemele tale vin din gândurile tale și gândurile astea sunt mai degrabă ce îți imaginezi că va fi decât o realitate concretă.

          Ieși din zona de confort, privește schimbările și provocările ca pe o oportunitate de a învăța, de a-ți schimba harta, de a crește, unele din cele mai frumoase lucruri încep când în loc să cauți vinovați pentru că ți se întâmplă ceva începi să cauți o soluție pentru a depăși ceva-ul ăla.

          Dacă iubești pisicile trebuie să citești cartea pentru că tu știai de fapt că în mintea pisicii tale se spun povești peste povești, dacă nu le iubești dă o șansă cărții și după s-ar putea să adopți și un ghem de blană.

          Pe scurt e o carte minunată de citit lângă bradul de Crăciun.

Bucurii de ianuarie – săptămâna 2

          Săptămâna asta am avut calendarul intern dat peste cap, vineri eram convinsă că e miercuri. Printre picături a reușit să urmez și programul bucuriilor de ianuarie, e drept eu fiind o ființă destul de casnică am obiceiurile astea și în restul anului când oamenii zburdă pe afară pe plaje și la terase. Bine pe terase sunt gata să recunosc că zburd și eu, plajele însă îmi sunt complet interzise, indiferent de gradul cremei de protecție solară arzându-mă frumos și instant.

          Încă aștept să se manifeste celelalte trăsături aduse de gena de vampir: rapiditate, forță, lipsa nevoii de somn și tinerețe veșnică. 😊

Colțisorul meu confortabil.

          Bradul m-a părăsit, m-am întors pe colțul meu de canapea, cu reader-ul, cărțile și laptopul în apropiere. Aș numi locul ăsta colțul meu de seară și de week end în care îmi place să îmi beau cafeaua de duminică dimineața cu nasul în bloguri.

Un proiect creativ

          Am început un fular nou, chiar dacă modelul e simplu firul are luciri metalice în el, o să arate mult mai bine spălat, blocat și călcat.

Tratația săptămânii

          A fost greu de obținut, a trebuit să aștept un pic să se înmoaie untul, asta e sunt o ființă cu gusturi rafinate mă dau în vânt după pâine cu unt și miere.

Plante/flori

          Crăciunița de anul trecut a supraviețuit, a crescut și cred că am înțeles  tehnica de a-i convinge frunzele să se coloreze în roșu, bine sincronizarea nu a mers anul ăsta dar la cum merg lucrurile voi avea Crăciuniță de Paști, nu e puțin lucru.

Lumini si luminițe

Pentru serile de citit m-am întors la instalația care stă veșnic în sufragerie și la lumânările parfumate.

Ceva de citit

Nu am terminat Proiectul fericire pentru că după două sezoane din Cartea Pierdută a vrăjitoarelor mi-a fost absolut necesar să recitesc volumul 3 pentru că nu-mi aminteam toate detaliile.

Grija de sine

Nu am reușit să merg mai mult dar am reușit trei zile de yoga spre 20 de minute și am reluat masajul, mari efecte nu pare să aibă asupra fizicului meu la fel de celulitic dar psihicul meu beneficiază din plin de ideea de ”timp de răsfăț”.

Recunostința

Sunt recunoscătoare că trăiesc într- epocă în care informația este la un click distanță și îmi permit ca timp și finanțe să investesc în cunoaștere sau pur și simplu în cărți care îmi hrănesc imaginația.

Planificarea e viața mea ( not really :) )

          Nu știu despre voi dar eu nu am idee când a trecut săptămâna asta. Ieri am fost un pic surprinsă când mi-au zis că azi e sâmbătă și nu lucrăm. Treaba asta aduce în prim plan o nouă treabă de făcut: meniul săptămânii pentru că nu mai pot supraviețui fără efort pe baza a ”ce s-o găsi în frigider”.

          De la începutul anului am cumpărat : apă, lapte, cicoare, ceai și pâine și încă mai pot trăi din cămară cam o lună dar trebuie să cumpăr ceva legume, fructe, iaurt și poate o alternativă la carnea de porc singura care mai e acum în congelator și de la care aș lua o pauză.

          În continuare mă pot baza pe stocurile interne de paste, ton, sosuri și brânză.

          Spre deosebire de lumea civilizată eu nu mănânc și de prânz și de cină așa că am de gândit o singură masă pe zi care e ceva între prânz și cină.

          Micul dejun e simplu încă mai am rezerve de biscuiți sărați, turtă dulce sau pâine cu unt (cu sare, cu miere, cu dulceață), săptămâna e acoperită destul de bine.

          Luni o să fie despre varză murată călită cu cârnați , sunt în frigider, nu suport să arunc mâncare și încă îmi plac așa că mâine pe seară o gătesc și luni când vin acasă trebuie numai încălzită un pic.

          Ar fi prins bine și ceva varză proaspătă dar mă bazez pe roșii să îmblânzească sarea din cea murată. Dacă aveți în preajmă un Penny, au un sortiment de la Domnișoara Murătură, gata tocată.

          Marți o să fie zi de pizza la lucru, probabil termin târziu și nu mai am chef să mănânc pe la 6-7 seara.

          Miercuri pâine neagră cu semințe prăjită, am o brutărie genială în zonă care face pâini din alea uriașe de 6-7 kg, și avocado, la capitolul ăsta am noroc eu și avocado am fost dragoste la prima vedere, dacă e copt bine e suficient să îl sfărâm cu furculița pe felia de pâine, maxim să pun ceva sos iute sau o ceapă tocată fin deasupra.

          Miercuri de altfel ar trebui să ajung și la Penny, nu știu ce cumpăr pentru că ofertele lor intră abia miercuri și până nu apare pliantul nu am idei ce or să aibă, așa că o să încrucișez pliantul lor cu listele mele și o să văd atunci.

          Joi deja aici suntem la nivel de speranțe, sper să mai găsesc cubulețe de curcan în Lidl, ele intră în ofertă de luni dar eu până joi nu ajung la ei așa că sper să mai găsesc, dacă nu, nu e o tragedie, probabil iau ceva pui.

          Indiferent ce găsesc se va trezi tras la tigaie cu condimente chinezești și o cutie de legume pentru wok.

          Am ales să ajung joi la Lidl pentru că atunci am timp dar și pentru că intră produsele din săptămâna asiatică: ne trebuie sos de soia că e pe terminate, glass noodles și pentru că sunt curioasă iaurt de cocos.

          Tot de acolo o să îmi iau broccoli, iaurt normal pentru săptămâna viitoare și probabil lămâi și ciuperci.

          Vineri o să fie omletă poate cu ceapă, poate cu brânză, poate cu ambele pentru că nu am mâncat de mult ouă.

          Sâmbătă sunt acasă pot găti fără niciun stres prevăd paste cu ciuperci și un sos alb, trebuie să termin niște smântână sau va ieși din termen.

          Duminică exterminăm o bucata de pulpă de porc din congelator și o pungă de mazăre și producem mazăre la cuptor.

          Nu planific nimic de desert pentru că la fața locului avem : rodii, pomelo, kaki și portocale, plus ciocolata primită de Crăciun.

          Acest meniu este supus unor termeni și condiții cum ar fi să nu găsesc ceva absolut irezistibil, perisabil sau pe care vreau să îl mănânc prioritar la cele două vizite de cumpărături.

          Vor mai trece prin cadru: lapte, niciodată nu e suficient lapte pentru cafea pe lumea asta, ness dacă mă împiedic de o ofertă gen 40% că doar nu mi se strică în dulap iar vineri vizita tradițională la brutărie.

Bucurii de ianuarie – săptămâna 1

S-a terminat prima săptămână completă de ianuarie. Evenimentul central a fost că am reînceput muncă și nu am avut timp să mai fac altceva. Desigur mint, nu foarte mult dar în categoria minciuni albe, am revenit aici după ce am scris restul blogului pentru că mi-am dat seama de asta în timp ce scriam și pentru restul vieții mele refuz să mai mint, mai ales pe mine.

Da, am început lucrul dar pe de o parte am făcut destule pe de altă parte aș și găsit timp pentru mai multe dacă aș fi urmat o altă ordine de prioritate.

Voi încerca să merg pe subcapitolele stabilite de Irina pentru că prinde bine să compari lucruri similare și unul din scopurile acestei categorii de postări este să văd cum fac alți oameni lucrurile și ce aleg ei să prioritizeze.

Colțisorul meu confortabil.

          De pe la începutul lui decembrie colțișorul meu confortabil a fost lângă pomul de Crăciun, câtă vreme el este în casă ordinea vieții mele se schimbă, îmi place să merg seara mai devreme în dormitor (da, acolo am pomul de Crăciun) și să citesc la lumina luminițelor din el și de pe etajera de deasupra patului.

          Și dimineața îmi place să îmi iau cana de cafea și să mă refugiez din nou lângă el, să privesc cum se reflectă luminile în globuri, in beteală, în metalele din încăpere și să îmi gândesc ziua.

          În săptămâna doi voi reveni la locul meu obișnuit din casă.

Un proiect creativ

          Am terminat un fular început anul trecut, cu unul din modelele mele preferate, urmează încă un fular și poate o pătură.

Tratația săptămânii

          Am reușit un sos genial pentru cartofii la cuptor, rețeta este încă în lucru, cu atât mai mult cu cât am descoperit că nu aveam usturoi în casă, dar sosul ci avocado și iaurt va fi repetat și probabil îmbunătățit.

Plante/flori

          Nu am strălucit în acest domeniu, m-am limitat la udat plantele rezidente și la admirat bradul. Totuși azi a înflorit o orhidee mica, singura care a înflorit vreodată în casele mele după ce florile cu care a fost cumpărată s-au dus.

Lumini si luminițe

Bradul a rezistat, o să vedem săptămâna asta ce punem în loc.

Ceva de citit

Am început The Happinnes Project de Gretchen Rubin. Nu l-am terminat pentru că am citit numai seara înainte să adorm în timpul săptămânii Era să zic că nu am avut timp dar  am preferat să văd niște documentare în timp ce tricotam iar în week- end am văzut cele două sezoane din Cartea Pierdută a Vrăjitoarelor. Nu e ușor să vezi 18 episoade în două zile. (Spoiler alert : cărțile mi-au plăcut mai mult).

Grija de sine

Nici pentru asta nu am avut mult timp din motivele mai sus menționate, totuși, am reușit să merg în fiecare zi 2,5 km ceea ce în orașul meu e  mult,  am reușit să îmi execut cele 15 minute de yoga ( așa îi zic eu dar nu cred că am reușit să prind chiar yoga din tutoriale  video) de 2 ori săptămâna asta, mi-am scris propoziția obiectiv aproape în fiacre zi. Oare v-am zis că e greu să vezi 18 episoade în 2 zile?

Recunostința

Prima ninsoare de anul ăsta, pe care nu voi putea niciodată să o prin în poze și e ok. Vineri a fost deasă și furioasă, azi au fost fulgi așa ușori că parcă au dansat toată ziua în aer.

Am reușit să mă încadrez în planul de cheltuieli și implicit de economii deci am reușit să mai achit anticipat ceva din creditul vieții mele.

Eu și toți ai mei suntem sănătoși cât putem fi la vârstele noastre.

Buget, mon amour

          Se spune că nimic nu e mai nimicitor pe lumea asta decât o femeie trădată. Minciuni, nimic nu va bate vreodată bugetul trădat, plus că de regulă femeile, cel puțin cele pe care le știu eu, au lucruri mai bune de făcut cu timpul lor decât să te hăituiască pe tine și să îți strice ploile.

          Cu bugetul nu e chiar așa pentru că deși nu intenționează și nu depune niciun efort în sensul ăsta, el este pasiv agresiv per se, pur și simplu stă locului, acționează ca un bumerang și îți întoarce înapoi în cap deciziile mai puțin fericite de consum al banilor.

          Pe vremuri, acum 4 ani adică, fiind infinit mai tânără nu mi-am scris niciodată bugetul pentru că la orice oră din zi puteam să îmi amintesc exact pe ce s-au dus banii, faptul că atunci gestionam o casă iar acum trei nu are nicio legătură cu incapacitatea mea de a mai ști ce și de ce am plătit.

          De asemenea faptul că mi se pare că joc într-un film  la limita absurdului în care dimineață plătesc să zic factura la gaz și seara găsesc factura gaz în căsuța poștală, e drept pentru alt loc de consum și alt furnizor, nu are nicio legătură cu prezenta inițiativă.

          În ce constă inițiativa? Am decis eu cu mine că nu mai așteptăm să ne prindem cum funcționează Excelul și ne-am întors în comuna primitivă la hârtie și creion, bine agendă și știlou, în care  notez la finalul zilei fiecare leu care mi-a ieșit din buzunare. Dacă la finalul zilei nu îmi aduc aminte toți leii înseamnă că mi-au ieșit prea mulți și trebuie să iau măsuri.

          Nu mă aștept să descopăr că pământul e rotund dar aș vrea să știu exact unde dispar niște sute de lei de prin buget de nu le pot regăsi în niciun fel, nu de alta dar cred că sub scuza ”Aaaaa am plătit facturile ” de fapt îmi cumpăr multe lucruri care îmi folosesc numai la a-mi micșora spațiile de depozitare din casă. V-am zis că anul ăsta am scos din țiplă o frumoasă forma de guguluf fără de care pur și simplu nu am mai putut trăi în decembrie 2017? Numai 3 ani și 2 luni mi-au trebuit să ajung să o folosesc.

          Dacă stai și mai rău decât mine și nici nu ți-a trecut prin cap să îți faci vreodată un buget te invit la bord, primele 4 luni numai ne notăm pe ce se duc banii iar de prin mai începem să structurăm bugetul pe categorii: esențiale, necesare, mofturi și vedem unde și de ce putem scoate din cheltuieli.

          Scopul este ca la finalul lui 2021 să am un program decent de organizare și planificare a cheltuielilor, scop pe care îl voi atinge exceptând situația în care mă mut în alt oraș, ceea ce îmi va schimba total cheltuielile pentru casa numărul 3, adică exact aia în care stau eu.

          Culmea este că îmi doresc tare mult să întâmpin acest neajuns și să o iau de la capăt cu altă structură de buget în alt loc dar până atunci notăm cheltuielile și ținem pumnii să ni se întâmple mutarea.

The Dressmaker’s Gift

          Nu știu cum va fi tradus titlul cărții din marțea asta atunci când va fi tradus, pentru mine va rămâne mereu Darul croitoresei dar în titlul blogului am păstrat originalul pentru a fi ușor de găsit la nevoie.

          Credincioasă unuia din scopurile anului 2021 am stabilit că voi citi prima carte a anului în engleză pentru a reuși să stăpânesc limba asta până la urmă așa că am ales bazându-mă extrem de științific pe cum arăta coperta The Dressmaker’s Gift de Fiona Valpy, carte pe care am putea să o încadrăm în secțiunea ficțiune istorică și nu romance așa cum aveam eu e gând să încep anul.

          Pentru că, fără îndoială undeva deasupra noastră în mijlocul universului care se tot extinde, există în linii mari un plan pentru fiecare dintre noi deși nu asta am urmărit cartea s-a pliat perfect pe cuvântul pe care l-am ales anul acesta Mulțumire.

          Cred că ne cunoaștem deja suficient de bine ca să știți că nu o să suflu mare lucru despre subiectul cărții ci o să vorbesc despre sentimentele și întrebările pe care le-a adus la viață pentru mine.

          Întrebarea de bază care răzbate din partea mai puțin conturată a cărții privește epigenetica și posibilitatea ca pe lângă culoarea ochilor și înălțime transgenerațional să primim încrustate în ADN : rezistența sau fragilitatea, umorul sau melancolia, binele și răul unui suflet. Și desigur continuarea firească a acestei întrebări: dacă venind dintr-o linie afectată de traumă o putem depăși sau suntem blestemați să fim consumați de ea repetând-o și transmițând-o mai departe în generația următoare.

          Sentimentul de bază așa cum spunea este gratitudinea, faptul că nu avem în cea mai mare parte a timpului idee cât de norocoși suntem să trăim în lumea în care trăim, lucru destul de evident din faptul că insistăm să dansăm pe linia de hotar a siguranței alimentând conflicte bazate pe rasă, religie, clasă socială și echipa preferată de fotbal, rugby etc. Da, suntem atât de inconștienți încât uneori devastăm un oraș pentru că echipa noastră a pierdut și a lor a câștigat, sau cel puțin încercăm pentru că de regulă semințele astea de haos sunt înăbușite, celelalte din păcate nu.

          Poate și pentru că a venit pe un teren pregătit de serialul Rotten în timpul căruia mintea mea a suferit diverse blocaje, unul dintre ele la ideea că exista oameni care încă sunt sclavi și a căror întreagă viață se scurge în locații imposibile, în muncă de neimaginat pentru noi, oameni care nu au ieșit niciodată de exemplu din batey ( o așezare lipsită de cele mai elementare facilități aferentă unei plantații de trestie de zahăr), cartea asta a atins serios niște corzi de suflet.

          Dacă nu știți cât de norocoși sunteți pentru lucruri cu privire la care vă considerați îndreptățiți: un pahar cu apă, o haină călduroasă, odihnă, pâine, prieteni, libertate citiți și cartea asta.

          Citatul cu care rămân este cumva laitmotivul cărții: ”Gata! Sunt aici! Suntem împreună, suntem bine!”

          PS Da, pe undeva trec prin cadru și idei de genul cât de măreață este arta modei, ce minunată industria aferentă și cum ne emoționăm ca floricelele la săptămâna modei, dar nu reușesc să  strice cartea.