Arhive etichetă: ganduri

Suntem poveștile noastre

Și nu mă refer numai la faptul că ne încorporăm trecutul. Suntem poveștile cu care am fost hrăniți din copilărie la orice nivel pe care dorim să îl alegem.

Azi dimineață am găsit un filmuleț pe Facebook, era despre vegani si carnivori, un subiect în care nu am de gând să intru pentru că în atâta timp nu mi-am format totuși o opinie, nu știu în ce tabără stau sau mai degrabă în e tabără ar trebui să stau.

Sunt zile în care ideea de a mânca din carnea unui animal mort mă aruncă în tabăra vegetarienilor, sunt zile in care nu mă deranjează că de fapt coastele din farfuria mea au murit și sunt în plin proces de descopunere.

Ca să mă raportez fix la ideea vehiculata în filmuleț da, salivez când văd o căpșuna și nu când văd un porc,și da, carnea trebuie gătită să îmi placă dar nu cred că asta înseamnă nepărat că am fost concepuți vegetarieni ca proiect în fond nu am fost dotați nici să zburăm și totuși o facem, poate e pur și simplu evoluție.

Să revenim însă la oile noastre, ideea din spatele filmului mi-a atras atenția, despre povești, despre legendele unei civilizații despre ceea ce este social acceptabil și normal.

Este unul din punctele comune cu NLP -ul, harta nu este realitatea, lumea din mintea noastra nu este cea obiectivă, modul în care ne-o reprezentăm subiectiv este masiv influențat de convingerile noastre, iar o convingere este o idee pe care o tot repeți, tu însuți sau cei din jurul tău până când ajungi să crezi dincolo de dubiu că este adevărul.

Poveștile societății noastre ne influențează inclusiv la nivel financiar că acolo voiam să ajung acum 100 de ani când m-am apucat să scriu blogul ăsta ocolind atât de mult.

Nu mă refer la convingerile limitatoare gen ”Banii nu cresc în copaci”, ”Banii nu cad din cer”, ”Nu oricien poate fi bogat”, mă refer la poveștile pe care soietatea ni le susură la urechi despre trebuințele noastre.

De când începem să observăm lumea ne trebuie o anume jucărie, un anume telefon, o anume mașina, niște haine anume, o casă de o anumită factură și lista poate continua la infinit.

Am putea fi la fel de fericiți cu orice păpușă, și-ar îndeplini la fel de bine scopul orice telefon funcțional, un televizor fără picture in picture ar arăta la fel de bine filmul ( și în fond de ce ai avea nevoie de un tv?, ca sa platesti si energia electrica si abonamentul și să primești în schimb emisiuni proaste înțesate cu reclame ale altor produse pe care trebuie neapărat să le cumperi? ), un pulover de 4500 de lei se distruge la fel de simplu ca unul de 100.

Nu mă refer la produsele de calitate mai slabă pe care uneori nu este o economie să le cumperi pentru că le vei cumpăra de 3-4 ori în timpul în care puteai folosi unul singur mai scump dar mai bun. Mă refer la situația în care plătim numele, sclipiciul, semnătura.

Și totuși câți dintre noi nu trăiesc din împrumut în împrumut pentru a avea toate obiectele despre care societatea ne spune că avem nevoie?

Își mai aduce cineva aminte de nebunia creditelor de nevoi personale pentru un concediu în Grecia sau Turcia? Credite care au fost plătite apoi în câțiva ani buni de restricții și frustări, cu dobânzi exponențiale?

Așa că da, cred că Matrixul este real, că suntem poveștile noastre, că într-o altă societate și înt-un alt timp ne-am fi descurcat altfel, că în lipsa convingerilor care ne sunt induse de mici viața noastra ar fi fost altfel.

Vă puteți imagina o lume în care convingerile ar fi spre mai puține lucruri, mai multe experiențe? Una în care poveștile să glorifice real, nu cum o fac ale noastre, teoretic și vag,  aproprierea dintre oameni, prietenia, dragostea, compasiunea?

56b50cddefe8e67740732127bca07edf

Viata simpla

Poate postarea asta nu e chiar aşa potrivită pe nişa blogului. Nu cred să dau vreun sfat financiar în cuprinsul ei, de fapt nici nu intenţionez să dau vreun fel de sfat sunt numai nişte concluzii.

Aşa cum am descoperit mai de mult, oamenii au un talent nenatural de a nu-şi trăi viaţa, uneori mi se pare că de fapt o consumăm, că noi sunsumăm tot fără să trăim.

Ne mâncăm mâncarea în grabă fără a-i da timp de la început până la sfârşit. Deşi am o grădină nu cred că voi ajunge vreodată să mănânc numai produsele pe care le-am crescut acolo cu mânuţele mele. Nu. Cu siguranţă voi cumpăra, legume crescute de alţii, legume cărora nu le-a spus nimeni poveşti în timp ce le plivea de buruieni, legume cărora nu le-am împărtăşit visele mele de viitor încă de pe când era promisiuni de rod.

Asta nu mă va împiedica însă să le tratez cum se cuvine după ce le-am cumpărat. O legumă, un fruct, o bucată de carne sunt miracole, au fost necesare mii de ani de evoluţie pentru ca o roşie să stea pe masa mea.

A fost nevoie de o sămânţă şi pământ, şi apă şi soare şi grijă ca plăntuţa să producă fructul şi foarte rar ne aducem aminte să fim recunoscători pentru existenţa mâncării.

Nu sunt cea mai religioasă persoană, poate chiar deloc, dar că spui Tatăl nostru, vreo mantră hindusă sau un simplu Mulţumesc  la vremea când îţi frămânţi pâinea sau pregăteşti mâncarea ar trebui să aibă acelaşi efect de purificare.

Nu e nevoie să îmi schimb cu mult stilul de viaţă, nu sunt genul care îşi ai mâncarea la tv sau în faţa calculatorului sau la masa de lucru. Există un timp pentru mâncat şi un timp pentru celelalte şi nu le amestec. Dar trebuie să îmi mai schimb un pic gândurile, când mănânc să fiu atentă la ce fac, să simt gustul, să mă bucur de el, să recunosc îmbinarea condimentelor cu mâncarea, când mănânc pe asta ar trebui să fie concentrată mintea mea, nu pe ce voi scrie azi pe blog, pentru că aşa nici articolul nu va fi scris, nici gustul mâncării nu mi-l voi aminti. Cum să mă hrănească ceva ce eu consum fără să apreciez?

Ne dormim somnul în grabă, întârziem mult după miezul nopţii cu nasul în câte ceva, ne întindem în pat şi fie adormim instant ca bolovanii şi ne trezim când sună ceasul ca şi când abia am fi închis ochii, fie ne răsucim de pe o parte pe alta şi în loc să ne bucurăm de patul confortabil, de salteaua dreaptă, de perna parfumată şi de pilota călduroasă ne facem griji pentru orice altceva pe lumea asta.

Ne umplem casele cu lucruri, pe care nu avem timp să le folosim ocupaţi să plătim pentru ele sau, şi mai rău, atenţi la ce şi-au luat ceilalţi să nu  cumva să rămânem în urmă.

Avem nevoie de atât de puţine lucruri şi totuşi aveam tendinţa asta de aglomerare, nu ştim să facem deosebirea între nevoie şi dorinţă.

Aşa cum spuneam azi e o zi fără gânduri despre finanţe, deşi dacă ne-am limita la ce ne trebuie, finanţele noastre s-ar simţi mult mai bine, e o zi cu principii care o să văd cum le integrez în viaţa mea de aici încolo.

 

fb9b9f0c69c17c8badf1a7a11a3e1609

 

Politica pasilor marunti

Mă gândesc că schimbarea stilului de viaţă respectă aceleaşi reguli indiferent că vrei să te laşi de cheltuielile inutile sau de droguri. Şi nu mi se pare o comparaţie exagerată, să te îngropi în datorii este la fel de rău pentru sănătatea ta pe termen lung crescându-ţi nivelul de stres şi o mică turmă de factori de risc pentru că în fond stresul este marele nostru duşman.

Să revenim la idee, te apuci de treabă cu entuziasm, gata să răstorni lumea şi chiar te ţii de ce ai tu de făcut primele 2 chiar 3 săptămâni, funcţie de câtă voinţă pe cmai. Nu contează ce vrei să schimbi poate e vorba de pus bani în puşculiţă, de făcut exerciţii fizice, de renunţat la ţigări. La început o vei face cu bună voie.

Apoi începe cumva să îţi fie greu, te dor muşchii de la exerciţiie entuziaste de zilele trecute, ţi se usucă gâtul de dorul unei ţigări, îţi scapă ochii în vitrina unui magazin căruia nu îi poţi rezista.

Dar îţi tragi un şut în fund şi depăşeşti momentul şi aici intervine următoarea tentaţie. Prietenii sau familia, cineva care tocmai a făcut o prăjitură sau care te întreabă dacă vrei o îngheţată fix în faţa standului, altcineva care îşi aprinde o ţigară şi îţi întinde binevoitor pachetul, altul care te ia să mâncaţi ceva bun la un restaurant.

Şi părăseşti sau nu traseul ăla frumos pe care ţi-l marcasei în minte cu laurii victoriei la final.

Trebuie numai să îţi aduci aminte ce ai stabilit, să accepţi că eşti om şi s-a întâmplat să faci un pas greşit dar să te priveşti în oglindă şi să nu îl mai faci pe următorul. Un pas în lateral te poate întârzia, încă unul şi încă unul pe noua direcţie te poate duce în cu totul alt loc decât ţi-ai dori.

Cert este că abia acum am reuşit să înţeleg pe deplin metafora aia cu cântecul sirenelor şi să îmi dau seama că e al naibii de greu să îi rezişti.

2a97edddda17051a0cc978b651b68b5f

 

Traim sa economisim?

Şi am primit un comentariu care m-a făcut să mă gândesc „Si in ce ne transformam? Stam in casa, nu mancam in oras, nu ne cumpar am un covrig? Traim doar ca sa facem economie?”

Să fie aşa? Eu cred că nu. Stilul ăsta mai simplu de viaţă nu este o pedeapsă. Este semnul că a venit timpul să începem să ne întoarcem în noi şi spre noi.

În fond ce vrem fiecare dintre noi în viaţă? Să fim fericiţi. Banii te pot ajuta să cumperi unelte ajutătoare dar nu îţi pot cumpăra fericirea, asta este treaba ta, să o cauţi, să o găseşti, să o apreciezi.

În primul rând care este problema dacă stăm în casă? Mie îmi place în casă şi unde stau acum, unde ne strângem la poveşti în bucătărie şi în casa cea nouă unde cred că ne vom strânge în sufragerie pentru că e mai mult loc.

Am multe lucruri de făcut  acasă, lucruri care îmi plac. Am de citit , de gătit, de văzut filme, de făcut mişcare, de croşetat, de tricotat, de povestit, de scris, de ……şi cred că aş putea să completez lista şi astea sunt lucruri pe care le pot face eu singură şi încă bucurându-mă, dar când mai adaug şi nişte prieteni.

De ce să mâncăm în oraş? Avem mai multă încredere în bucătarul restaurantului decât noi? Sunt situaţii în care trebuie să mănânci şi în oraş dar să fie asta bucuria ta? Şi da, chiar nu văd de ce să dau 7 lei pe 150 de grame de piure de cartofi care nici nu se compară cu al meu.

Cred că înainte de a ne gândi să apucăm pe calea asta a simplităţii trebuie să en facem şi un examen serios de conştiinţă. Să ne întrebăm cine suntem noi, ce ne defineşte, ce ne bucură. Şi o să vedem că de fapt ne plac lucrurile din spatele celor care costă. Nu atât barul în care mergem ci prietenii cu care ne întâlnim acolo şi cu care ne-am putea întâlni şi acasă. Ne bucură compania lor, poveştile pe care le împărţim, relaxarea pe care o zi la spa ne-o aduce, silueta promisă de abonamentul la sală. Dacă am privi în spatele aparenţelor, dacă am învăţa cine suntem nu am mai privi frugralitatea ca pe o povară ci ca pe un alt fel de viaţă, care elimină ce nu ne este necesar.

662c85daad44a216a962ba1a53122967