Jurnal săptămâna 1
Pe scurt despre săptămâna trecută, mon frere tu poți să nu citești că e de fete, în cea mai mare parte.
Am reușit să nu mă enervez la lucru până vineri, oricum 4 zile din 5 sunt o realizare. Aș fi reușit 5 dar în ultima zi un coleg a decis că e mai interesant să vină în vizită decât să se ducă acasă dacă tot nu are treabă, așa că două ore a fost imposibil să îl scot din birou. Evident nu am terminat ce aveam în plan așa că am terminat ziua scoțând flăcări pe urechi. Eu asta cu vizite sociale la lucru nu o pot pricepe.
Am reușit să citesc a Tangle of gold, ultima carte din Trilogia despre care am scris aici, nu va avea recenzie pentru că deși mi-a plăcut cred că am acoperit subiectul pentru toate trei volumele.
Mă apropii de final cu a treia carte a anului Materializezi oricum fă-o conștient!, (ți-am zis să nu citești), nu cred că va avea recenzie sau va fi inclusă într-un grup de mai multe cărți de genul ăsta, nu m-am decis.
Am dat jos un kilogram din cele două puse de sărbători dar am continuat să mănânc chestii neindicate pentru că nu era să arunc panettonele sau cârnații.
Mi-am regăsit benzile elastice pentru exerciții taman când mă bătea gândul să cumpăr altele întrucât credeam că le-am uitat în Sibiu la ultima mutare, trebuie totuși să fac rost de o saltea de spumă pentru că plank-ul cu sprijin pe antebraț doare mai mult decât e necesar fără așa ceva.
Voi face o vizită în dulapul cu fire, e imperios necesar să mai fac un fular sau o păturică pentru că: 1 dacă mă mut iar nu vreau să mai plimb un raion de mercerie după mine; 2 operațiunea repetitivă a tricotatului sau croșetatul ajută la Serenitatea pe care mi-am propus-o anul ăsta; 3 mi-am adus aminte că am abonament pe Gaia, unde totul e în limba engleză, parcă și spaniolă sau franceză dar ideea e că trebuie să fiu un pic atentă și tot mi se pare pierdere de timp să văd sau sa ascult un documentar fără să mai fac ceva în același timp.
Nu m-am atins de decorurile de Crăciun, o parte pleacă săptămâna asta într-o zi în care voi avea chef , bradul pleacă în minivacanța de 24 ianuarie.
Mi-am schimbat gama de serumuri și smackuri pentru față și aș zice că simt și văd o diferență dar mai vorbim peste două trei săptămâni și am reușit să folosesc zilnic cremă de mâini, de când mi-am cumpărat inelul cel nou pe care îl tot admir mi-am dat seama că mi-am lăsat mâinile să se dehidrateze rușinos.
Încă nu m-am apucat de terminat cartea aia sau măcar de scris alta poate ajungem și la momentul ăla.
Săptămâna voastră cum a fost?
Fotografia e de pe Pinterest, nu are legătură cu nimic dar mi-a plăcut.
Spark joy
Prima zi din an și sunt încântată că mă simt bine. Mi-aduc aminte anii tinereții când eram obosită de la petreceri zgomotoase, pline de fum și de oameni care nu îmi plăceau cine știe cât.
Sunt odihnită, nu sunt mahmură și nu am nevoie de triferment și colebil, anul a început bine și este în totalitate meritul meu.
Acum trecând la lucruri serioase. Undeva în lumea asta exista o carte numită The year of less în care Cait Flanders povestește cum nu a mai făcut cumpărături, a scăpat de posesiuni și și-a dat seama că viața e mai mult decât ce poți cumpăra din magazin.
Nu am de gând să fac chiar așa pentru că îmi place să cumpăr lucruri de regulă strălucitoare și scumpe, nu aș renunța la vasta mea colecție de cercei sau parfumuri, nu m-aș gândi să trec prin viață fără cosmetice.
Dar va fi un an cu mai puține chestii pe lista de făcut, singurul lucru pentru care îmi voi trace tradiționalul șut în fund să fac un pas înainte e job-ul, acolo o să fac ce e de făcut.
În viața de dincolo de job în 2023 nu trebuie nimic. Este anul în care dacă nu îmi place cartea începută o voi abandona fără resentimente, dacă nu vreau să mă dau jos de pe canapea nu o voi face.
O să translatez principiul lui Marie Kondo la orice nu numai la lucruri, activități, oameni și orice mi-o mai trece prin viață : doesn’t spark joy for me, it will have to go.
Acum mă duc să văd dacă aduc bucurie niște minieclere în așteptarea concertului de Anul Nou.
sparking joy 🙂
Un basm
Pentru că promisiunile, mai ales cele făcute în familia mea fratelui mai mic, trebuie respectate de Crăciun am zis să citesc pentru recenzie ceva care să împace și capra (eu și obiceiul meu de a citi povești de Căciun) și varza (frate-miu și dorința lui de a citi chestii care nu sunt de fete).
Câștigător la puncte a fost Un basm al lui Stephen King, adică ce poate fi mai de speriat decât King? Nu de alta dar am refuzat să mai deschid o carte de-a lui după Shining care m-a împiedicat să dorm ceva vreme. Retrospectiv cred că era imaginația mea hiperactivă de vină mai mult decât cartea omului.
Evident nu o să vă povestesc nimic despre ce se întâmplă în carte că ne știm deja de multă vreme dar o să vă spun totuși că este despre magie, toate felurile de magie, cea pe care o recunoaștem ca atare și cea care am ajuns să credem că ni se cuvine.
La noi titlul care în original este Fairy Tale a fost tradus un basm, eh cartea nu este un basm, este Basmul primordial din care se desprind toate basmele lumii noastre, care ne-au fost picurate în auz în vreme ce creșteam până au devenit principiile pe care ne-am clădit personalitățile și pe cale de consecință viețile.
Cum spuneam este despre magia unor alte lumi și despre magia lumii noastre, despre farmece și blesteme pe care le legăm de supranatural și despre vrăji de zi cu zi pe care le considerăm parte din viața obișnuită.
Imaginează-ți numai că un om obișnuit de pe la 1700 ar ajunge în zilele noastre în mijlocul străzilor pline de trăsuri fără cai, în avioanele noastre care se ridică în aer și traversează oceane, în magazinele noastre ale căror uși se deschid cu celule fotovoltaice, în casele noastre în care avem închiși în sticlă alți oameni care vorbesc, povestesc, joacă sau cântă.
Chiar în momentul ăsta am în buzunar un obiect mic și relativ ușor care mă poate ajuta să vorbesc în timp real cu frate-miu aflat jumătate de lume mai încolo. Imediat ce voi apăsa Publică pe una din tastele cutiei, nu foarte mari, la care scriu acum cuvintele mele vor ajunge la oameni aflați peste mări și țări. Cum spuneam magia care credem că ni se cuvine.
Însă asta este magia logică pe care ne-o putem explica deja pe bază de agoritmi. Altă parte de magie din povestea lui King este despre animale, el a ales un câine dar poate fi o pisică la fel de bine, despre dragostea necondiționată pe care ne-o dăruiesc, despre bucuria lor, despre faptul că nu au niciun strop de răutate în ele ( cu ceva rezervă în ce privește pisicile, glumesc). Magia pe care nici nu o percepem ca magie.
Sigur este și despre demoni, doar am promis să citesc ceva de genul ăsta dar nu chiar demonii la care te aștepți, un basm este despre bucata de întuneric pe care o avem cu toții la purtător și pe care reușim sau nu să o controlăm. Este o carte despre sursa tuturor relelor care paradoxal este și sursa bunelor sufletul creaturilor evoluate, care au inventat limbajul pentru a-și putea ascunde gândurile, și echilibrul precar al luminii și întunericului din el.
De când am închis cartea mă tot gândesc la un singur lucru în câte lumi mai mari sau mici noi și lumea noastră suntem personajele de basm despre care nimeni nu crede că ar putea exista vreodată cu adevărat?
De Ajun
Ajunul de anul acesta se dovedește a fi ciudat de parcă mi-a scris scenariul pentru el Sanderson. Sunt aici și nu sunt. Din fiecare cameră a casei mele de acum, împodobită de Crăciun se deschid ferestre spre alte Ajunuri.
Se deschid ferestre, nu uși, rame mari, aburite de timpul cernut de atunci peste mine, prin care pot privi dar nu pot trece.
M-am trezit târziu pentru mine aproape la 8, 30 și când am pus picioarele jos s-a deschis prima fereastră cu bunica îndemnându-mă în copilărie ”să aduc pui” înainte de a face orice altceva.
Ritualurile pierdute ale Olteniei, poate și ale altor zone, gospodarii pregăteau de cu seară un coș cu fân și în diminețile de ajun toți ai casei aduceau o mână de fân la vatră de cum se trezeau menind belșug și sănătate pentru anul ce va să vie.
Mi-am făcut o cafea și m-am ghemuit pe canapea privind luminițele din brad, cu ani în urmă în dimineața de ajun aș fi așteptat cu emoție să se întunece și apoi aș fi plecat în căutarea luminițelor, întreaga mea copilărie bradul s-a materializat miraculos gata împodobit și luminat în apusul zilei de ajun.
M-am bucurat de clipa asta de magie și totuși undeva în colțul odăii s-a deschis fereastra spre o bucătărie supraîncălzită în care colacii și cozonacii mi-erau la dospit, bunica învelea sarmale, mama fierbea cafele, veri, unchi și mătuși intrau și ieșeau aducând sau căutând ceva. Era agitat, obositor, prea mult și totuși aș fi pășit în bucătăria aia dacă s-ar fi deschis o ușă și nu o fereastră.
E liniște în casă, mai târziu o să pornesc colindele și să pregătesc friptura, o să fac o ciocolată caldă și o să îmi caut un basm de citit lângă brad.
Și pentru că poți scoate omul din Oltenia dar invers e imposibil, mâine voi pregăti ceva de împărțit, voi aprinde o lumânare și un bob de tămâie și voi prelua rolul de atâția ani al bunicii, care de anul acesta pregătește colacii de Crăciun în cer.
Azi blogul e fără fotografie, azi vă las o colindă pentru cei plecați pe lângă lună. Să aveți sărbători cu bucurie.
Cuvântul anului 2023 -Serenitate (II)
Bun așa cum v-am spus în postarea anterioară cuvântul anului 2023 la mine este ”Serenitate”
Al doilea punct în programul pentru a atinge serenitatea era îmbunătățirea minții și sufletului.
Cu îmbunătățirea minții e simplu, de vreme ce învățatul neorganizat ne-a dus undeva dar nu unde trebuia în iarna lui 2023 va trebui să facem ore de limbă străină cu un profesor real, via vreo aplicație pentru că la mine în târg nu am găsit
Avem de citit mult pe multe teme: psihologie, educație financiară, NLP și astea sunt numai lecturile de timp liber că va trebui să citim și pentru la lucru.
Fără îndoială că lista de lecturi va include și beletristică dar pe asta nu aș pune-o la îmbunătățirea minții ci a sufletului, la un loc cu scrisul.
Pentru că tot vorbim de scris la 1 martie 2023 a doua carte trebuie să fie gata de plecat spre editură. Dacă știți vreuna mișto nu că sfiiți să îmi spuneți în comentarii.
Nu știu dacă fix aici ar trebui să intre subpunctele următoare dar în primele trei luni am interdicție să cumpăr: haine, cărți, parfumuri, cosmetice și bijuterii.
Nu intenționez să mă retrag din societatea civilizată dar întâmplarea face că am deja destule din fiecare categorie.
Din nou frate-miu o să se înece cu berea dar ideea asta vine de la el. Când m-a întrebat dacă și citesc multele cărți pe care le cumpăr mi-am dat seama că deși le citesc o fac cu întârziere. Din lipsa timpului până să ajung la finalul unui lot de 10 cărți pe care am vrut musai să le citesc altfel nu le cumpăram a apărut deja o a 11 a pe care vreau să o citesc mai mult decât pe cele rămase și uite așa se tot schimbă ordinea și casa se umple de cărți pe care vreau să le citesc dar nu am când.
Pentru că sper să mă mut din nou în alt târg, evident tot în chirie, pe măsură ce voi citi cărțile le și exilez acasă la Craiova unde pot sta cuminți până voi avea timp să decid ce păstrez și ce nu.
Dacă Nornele îmi surâd voi continua programul de a nu cumpăra cele de mai sus tot anul cu trei excepții: cartea cea nouă a Cameliei, când va fi să fie, cărțile necesare pentru lucru, în 2024 intenționez să dau un examen nou și nu ar fi o idee rea să mă apuc să învăț din 2023 și bijuterii de aur la un preț irezistibil, pentru că le văd ca o investiție a la long.
Evident nu o să ies în lume fără SPF dacă se termină sau fără pantofi dacă actualii decid să arunce prosopul.
Partea cu profitul din fiecare zi nu e financiară, urmăresc un sigur fel de profit : sufletesc. Vreau să mă bucur de ceva, să fiu recunoscătoare pentru cine sunt și ce am, să fiu mulțumită de cum rezolv lucrurile sau cum se rezolvă singure și toate astea în fiecare zi. V-ați ales cuvântul pentru 2023?
Sursa foto Pinterest
Cuvântul anului 2023 – Serenitate (I)
Poate e devreme să îmi aleg cuvântul anului următor dar la cât de aglomerat pare finalul de an prefer să mi-l aleg prea devreme decât deloc.
Pentru 2023 mă voi axa pe Serenitate.
Unul din motivele principale ar fi că dacă nu o fac am ceva șanse să îmi reduc durata de viață via stres.
Și tocmai pentru că vreau să reduc stresul nu voi face planuri pentru 12luni ci mă voi limita la primele 3 urmând să reevaluez situația la final de martie.
Serenitate în mintea mea înseamnă să fii în acord cu tine însăți și deasupra lumii, nu în sensul că tu ai fi mai bun ci în sensul că toate frecușurile societății nu te pot atinge.
Ca să ajungi la nivelul ăsta de înțelepciune cred că în mod paradoxal trebuie să te întorci la esențial, la principii care nu ar trebui să fie multe, prea multe reguli au obiceiul să se încurce între ele și să nu mai poate fi aplicată niciuna.
Ce este esențial pentru mine? Să îmi întrețin vehiculul de transport în lumea asta. Să îmi îmbunătățesc mintea și sufletul. Să scot ceva profit de la fiecare zi pe care o trăiesc.
1.Azi prim parte vehiculul de transport care are nevoie de ceva exerciții, apă, mâncare simplă, nu multă dar de calitate.
Consecințele ideii:
-2 zile pe săptămână mișcare dar din aia serioasă și organizată cu fundul pe salteluța de yoga în shoulder bridge (nu judecați am învățat yoga pe youtube).
– șoc și groază vom tăia zahărul, bine nu o să devin aia care refuză o felie de tort la aniversarea cuiva, în plus sunt destul de sigură că smochinele, merișoarele și stafidele mele au ceva zahăr adăugat dar 95% din dulce va fi asigurat de fructe și miere (și ultima nu un borcan în caz de depresie conform obiceiului).
– frate-miu înghite berea aia înainte să citești punctul ăsta. Primele 3 luni NU (editare apărută grație unicului și irepetabilului meu frate) bem alcool ( exceptând din nou o aniversare- aia e nu pot lăsa sărbătoriții la greu).
– deși nu am intoleranță la lactoză iubirea vieții mele -brânza, cu suratele ei iaurt și smântână nu sunt chiar alimentele cele mai bune pentru mine, așa că mi-e greu și să scriu asta: 3 luni fără ele. Cum nu sunt fan lapte vegetal ăla cu diverse uleiuri și zahăr am luat întru beta testing lapte de cocos la conservă, dacă ne înțelegem bine, dacă nu învățăm să trăim fără.
– ultima pe listă presupune prezența distinsei mele persoane în bucătărie aproape zilnic, dar într-un an o să îmi reorganizez caietul de rețete începând cu cele de iarnă.
Aparent a fost o decizie bună să mă apuc atât de devreme pentru că e prea mult pentru o singură postare, deci ne auzim și data viitoare tot cu serenitatea.
Sursa Pinterest
Ajun de Samhain
Aproape noiembrie pe marile ecrane și ritmul de viață pe care mi-l stabilisem s-a dat din nou peste cap, așa cum zic americanii Adaptare ar trebui să fie numele meu mijlociu, mi-am petrecut două săptămâni schimbându-mi starea de spirit pentru a face față schimbărilor preconizate.
De fapt e una singură acum trebuie să acopăr la lucru două posturi în curând e posibil să acopăr patru. Been there, done that chiar în condiții mai provocatoare, nu e ideal, vine cu o factură pe sănătate dar dacă situația nu durează mult e realizabil.
Acestea fiind spuse vă veți bucura să auziți că mi-am revenit spectaculos după o răceală care a ținut cu diverse întoarceri vreo 3 săptămâni și că asta mi-a dat ocazia să îmi definesc abdominalii, tușind. Pe bune au început să se vadă contururile pe lateral.
Nu decorez de Halloween, pentru că nu am crescut în tradiția asta și mai târziu nu m-a prins. Sunt dark and twisted numai la nivel de personalitate.
M-am apucat să revăd Anatomia lui Grey pentru că e film de referință al tinereții mele, ocazia cu care am avut niște revelații despre cum un film pe care îl vezi temeinic îți poate influența viața prin mesajele lăsate la nivel de subconștient și de modele adoptate ca urmare.
Sunt cu spiritul Crăciunului încărcat 98%, de altfel la 1 noiembrie va începe sezonul muzicii de Crăciun internațional pentru că pe 1 decembrie începe sezonul de colinde. În același spirit încerc să decid dacă investesc într-un brad artificial sau unul natural anul ăsta și evident următorii. De asemenea am început să strâng cadourile pentru prieteni.
Deși nu serbez Halloween l-am primit cadou (de la mine pentru că suntem prietene) cu ocazia asta pe Grégoire a cărui poză va fi atașată prezentului blog.
Și am trăit chiar azi un sentiment extrem de plăcut despre care trebuie musai și neapărat să vă vorbesc. Vă aduceți aminte de Solomonarii mei ( da, are link spre magazin pentru că încă visez să mă citească întâmplător un producător de la Netflix sau HBO, adică de ce nu ar fi cărțile mele viitorul Bridgerton)?
Bun până astăzi am avut convingerea că au citit cartea asta numai prietenii, adică ăia la fel de apropiați ca și familia, care s-au sacrificat pentru a-mi face mie hatârul. Eh bine azi m-am găsit pe Goodreads și numai unul din cei 5 oameni care au dat cu steluțe mi-e prieten.
Ca atare azi, ziua în care am avut dovada irefutabilă că oameni pe care nu îi cunosc mi-au citit cartea și le-a plăcut, m-am simțit în sfârșit scriitor.
Recitind blogul să văd dacă am greșeli de scriere mi-am dat seama că pare un din blogurile telegrafice ale lui mon frere ceea ce e deopotrivă îngrijorător și nepotrivit pentru că eu sunt aia care a moștenit scrisul emotiv.
Pe viitor care din multiplele teme de interes de mai sus vreți să fie aprofundate? ( Nu cred că mă voi conform dar dă foarte bine treaba asta cu terminarea unui blog cu o întrebare ca un fel de va continua și încă funcție de preferințele cititorilor, nu poți fi mai drăguț de atât).
Lume el este Grégoire.
Gaudeamus igitur
Știu azi era cartea de marți și vineri era blogul de vineri. Vineri nu am scris pentru că am fost acasă, cine nu s-a născut în Oltenia nu poate pricepe dimensiunile unei pomeni făcute acolo și chiar dacă pe tine te lasă rece ideea te vei lua de mână și te vei duce să prestezi pentru ai tăi, ăia care au trăit o viață cu tradiția asta și pentru care contează.
Azi nu este despre cărți pentru că am avut o revelație pe meleagurile natale. Ne trăim viețile cu larghețea unor regi, risipim singura resursă neregenerabilă, pe care în ciuda progreselor științei nu o putem produce și nu o putem fura de la alții, de parcă toți am fi multimiliardari.
Citim cărți despre cum să fim mai în formă, mai bogați, mai plin de sens, mai iubiți, mai fericiți, mai buni, mai perfecți, cum să trăim la maxim, încercăm rețetă după rețetă și idee după idee fără să băgăm de seamă că timpul ni se scurge și nu apucăm să îl trăim pentru că suntem prea ocupați să ne pregătim să trăim.
Ajută să ai grijă de tine și se sănătatea ta, ajută să mănânci bine, să dormi bine, să te miști suficient, să nu îți abuzezi corpul cu substanțe toxice dar nu absolutiza.
Mănâncă o prăjitură dacă vrei, bea un pahar de vin, atacă o friptură, bucură-te de o bucată de brânză pentru că am vești proaste, chiar dacă te obligi să renunți la toate astea, chiar dacă vei bea pentru restul vieții tale numai suc proaspăt de kale sau vei învăța să te hrănești prin fotosinteză tot o să mori și nu așa cum crezi tu peste 100 de ani ci poate mâine.
Poate un idiot va intra cu mașina pe sensul tău și nu o să-l poți evita, poate o piatră o să cadă de pe munte fix pe parbrizul tău, poate un grup de idioți vor decide că singura cale înainte este printr-un război, poate o să te îneci cu o gură de apă (recunosc la fotosinteză asta e exclusă).
Sigur asigură-te că ziua de mâine va fi mai bună, mergi la cursul ăla, renunță la o achiziție impulsivă pentru siguranță financiară, nu te îneca în alcool, nu fuma în disperare dar trăiește și ziua de azi, asigură-te că te bucuri de ceva cât de mic în ea, nu te limita la liste ”de făcut”, creează-ți și o listă ”de savurat” și respect-o cu aceeași determinare.
Poate vineri o să apar cu o listă din asta, până una alta mă duc să citesc o carte de povești sau unul din romanele numite ușoare care nu îmi vor schimba viața dar mi-o vor însenina un pic.
Până ne auzim din nou în ton cu începutul anului universitar gaudeamus igitur.
Reset
Nu știu cum funcționați voi dar eu am multe în comun cu computerele, din când în când am nevoie de un reset la setările de fabrică.
De regulă primesc reseturile astea fără să le cer de la viață, fix când mi se pare mie lumea mai frumoasă, nornele îmi trag preșul de sub picioare și din king of the world mă trezesc cu fundul în colb.
Tura asta am decis să fiu proactivă, deh înțelepciunea căpătată cu vârsta și mai ales recunoașterea căilor pe care am mers cu capul în zid și în trecut.
Ca atare iau măsuri înainte de se întâmpla vreo catastrofă din care să fie nevoie să îmi revin dacă pot.
Primul semn a fost când am intrat în baie și nu aveai loc să pui un ac din cauza multiplelor produse de cosmetică de prin ea, bine vorba vine din cauza lor că nu au venit de bună voie eu le-am cumpărat.
Al doilea semn a venit când am crezut că trebuie să îmi cumpăr haine noi pentru că alea de le aveam nu erau cumpărate ieri și mai trist îmi erau cam fixe.
Ultimul semn a apărut când mă gândeam că exista posibilitatea să mă mut din nou și ar trebuie să fac minim două drumuri numai să îmi car cele două mașini de cărți apărute inexplicabil între timp în casă ( măcar aici am atenuante, zilnic sunt reduceri la cărți cum să reziști? Cum?)
Și mi-am adus aminte cum blogul ăsta pe care în ultima vreme scriu numai recenzii pentru multele cărți cumpărate a apărut ca răspuns la nevoia mea de a mă disciplina financiar.
Mi-am adus aminte cum citeam pe vremuri aparent de mult apuse bloguri de educație financiară și minimalism și mai ales am simțit acut durerea din genunchiul drept care nu mă lasă să uit că am 5 kilograme în plus față de cât ar fi decent și 10 kilograme peste cât aș vrea eu.
Așa că mi-am scos de la naftalină personalitatea organizată și (știu am zis de atâtea ori că nici eu nu mă mai cred) m-am pus la treabă.
Prima acțiune a fost să recuperez readerul și să îl pun la încărcat, pentru că am atââââââtea cărți adaptate pentru el că e păcat să nu profit.
A doua acțiune: m-am apucat să termin cele 7 cărți sau 8 începute și abandonate în diverse stadii prin toată casa.
A treia am început să scriu, mie scrisul îmi pune ordine în gânduri și publicarea postărilor mă responsabilizează cumva față de decizii, acum chiar trebui să mă țin de cuvânt nu mai e ceva știu doar de mine, deja a aflat și unicul meu cititor, poate doi duminica dimineață, clar nu îi pot lăsa pe oamenii ăia baltă.
Știu că era o vreme când scriam zilnic, nici nu vă zic cât de bine mi-a prins în viața reală treaba asta și cursivitatea scrierii, acum mă gândesc să nu mă întind mai mult decât pot deci fi-vor două postări pe săptămâna una marți, una probabil vineri seara ca să poată fi citită în week end (sunt deschisă la sugestii).
Ultima acțiune deocamdată am venit de la cumpărături fără, subliniez că poate nu ați prins tensiunea declarație FĂRĂ , prăjituri.
În rest aici toate bine, îl rog pe unicul meu cititor să îmi spună dacă ar vrea să citească ceva anume sau e suficient să îi povestesc despre fascinanta mea viață pe care o postare despre evoluția unui spor de mucegai o poate pune în umbră.
Călătoria către sine
Aparent ăsta va deveni blog de cărți, nu că aș avea o problemă cu asta în fond îmi plac cărțile.
Cartea de marțea asta și chiar am nimerit o zi de marți, ”Ave moi”, este Călătoria către sine a lui Irvin Yalom. Poate pentru că îmbătrâ….mă maturizez, în ultima vreme citesc mai des psihologie și chestii serioase.
Este prima carte pe care o atac de la el și am primit azi Minciuni pe canapea ca să continui seria. Dacă cea de-a doua e un roman pe care îl privesc circumspect pentru că nu am timp și pentru că oboseala mă împiedică să mă concentrez pentru ceva ce depășește să zicem 50 de pagini, Călătoria către sine e o colecție de amintiri.
Este viața autorului așa cum și-o amintește filtrată prin cei peste 80 de ani cu temerile aferente vârstei, cu trimiteri la limitele biologice normale și cu scurte explicații despre majoritatea cărților sale.
Dacă ar fi să rezum esența în Călătorie către sine Yalom povestește cum a devenit medic, psiholog, soț, tată sau scriitor, din loc în loc povestește despre fiul care a fost și fiul care ar fi vrut să fie.
Cartea cuprinde psihologie dar în forma îndulcită numită pe vremuri ad usum delphini, adusă la înțelegerea cititorului nespecialist dar interesant totuși de temă.
Am ales-o din trei motive: unul practic – atât îmi permit să mă concentrez zilele astea și niciuna din povestiri nu cred să aibă peste 40 de pagini, al doilea nostalgic – undeva în trecutul meu este o răscruce în care am ales să nu fac și facultatea de psihologie, evident am rămas mereu cu întrebarea cum ar fi fost dacă, al treilea cumva de pregătire (aici dacă se întâmplă cumva să citească postarea nobilul meu frate e rugat să nu continue ca nu cumva să i se zdruncine ireversibil viziunea asupra lumii) – de ceva vreme întâlnind atâția oameni care au lucrat diverse probleme în terapie mă bate gândul să încerc și eu, măcar cât să îmi fac o părere.
Din cât am reușit să citesc în cartea asta încă păstrez intenția ba chiar am stabilit că nu pot renunța după prima încercare dacă nu îmi place pentru că aparent între tine și psihologul tău trebuie să existe o anume potrivire ca să poți ajunge cu adevărat la problemă și cu atât mai mult să încerci să o rezolvi.
Cine știe dacă după celelalte nu voi decide că sunt încă suficient de tânără să calc și pragul facultății de psihologie, până atunci vă țin la curent cu ce am mai citit.
Doar un leu 
Comentarii recente