Arhive etichetă: ganduri

Ajun de Samhain

Aproape noiembrie pe marile ecrane și ritmul de viață pe care mi-l stabilisem s-a dat din nou peste cap, așa cum zic americanii Adaptare ar trebui să fie numele meu mijlociu, mi-am petrecut două săptămâni schimbându-mi starea de spirit pentru a face față schimbărilor preconizate.

De fapt e una singură acum trebuie să acopăr la lucru două posturi în curând e posibil să acopăr patru. Been there, done that chiar în condiții mai provocatoare, nu e ideal, vine cu o factură pe sănătate dar dacă situația nu durează mult e realizabil.

Acestea fiind spuse vă veți bucura să auziți că mi-am revenit spectaculos după o răceală care a ținut cu diverse întoarceri vreo 3 săptămâni și că asta mi-a dat ocazia să îmi definesc abdominalii, tușind. Pe bune au început să se vadă contururile pe lateral.

Nu decorez de Halloween, pentru că nu am crescut în tradiția asta și mai târziu nu m-a prins. Sunt dark and twisted numai la nivel de personalitate.

M-am apucat să revăd Anatomia lui Grey pentru că e film de referință al tinereții mele, ocazia cu care am avut niște revelații despre cum un film pe care îl vezi temeinic îți poate influența viața prin mesajele lăsate la nivel de subconștient și de modele adoptate ca urmare.

Sunt cu spiritul Crăciunului încărcat 98%, de altfel la 1 noiembrie va începe sezonul muzicii de Crăciun internațional pentru că pe 1 decembrie începe sezonul de colinde. În același spirit încerc să decid dacă investesc într-un brad artificial sau unul natural anul ăsta și evident următorii. De asemenea am început să strâng cadourile pentru prieteni.

Deși nu serbez Halloween l-am primit cadou (de la mine pentru că suntem prietene) cu ocazia asta pe Grégoire a cărui poză va fi atașată prezentului blog.

Și am trăit chiar azi un sentiment extrem de plăcut despre care trebuie musai și neapărat să vă vorbesc. Vă aduceți aminte de Solomonarii mei ( da, are link spre magazin pentru că încă visez să mă citească întâmplător un producător de la Netflix sau HBO, adică de ce nu ar fi cărțile mele viitorul Bridgerton)?

Bun până astăzi am avut convingerea că au citit cartea asta numai prietenii, adică ăia la fel de apropiați ca și familia, care s-au sacrificat pentru a-mi face mie hatârul. Eh bine azi m-am găsit pe Goodreads și numai unul din cei 5 oameni care au dat cu steluțe mi-e prieten.

Ca atare azi, ziua în care am avut dovada irefutabilă că oameni pe care nu îi cunosc mi-au citit cartea și le-a plăcut, m-am simțit în sfârșit scriitor.

Recitind blogul să văd dacă am greșeli de scriere mi-am dat seama că pare un din blogurile telegrafice ale lui mon frere ceea ce e deopotrivă îngrijorător și nepotrivit pentru că eu sunt aia care a moștenit scrisul emotiv.

Pe viitor care din multiplele teme de interes de mai sus vreți să fie aprofundate? ( Nu cred că mă voi conform dar dă foarte bine treaba asta cu terminarea unui blog cu o întrebare ca un fel de va continua și încă funcție de preferințele cititorilor, nu poți fi mai drăguț de atât).

Lume el este Grégoire.

Gaudeamus igitur

          Știu azi era cartea de marți și vineri era blogul de vineri. Vineri nu am scris pentru că am fost acasă, cine nu s-a născut în Oltenia nu poate pricepe dimensiunile unei pomeni făcute acolo și chiar dacă pe tine te lasă rece ideea te vei lua de mână și te vei duce să prestezi pentru ai tăi, ăia care au trăit o viață cu tradiția asta și pentru care contează.

          Azi nu este despre cărți pentru că am avut o revelație pe meleagurile natale. Ne trăim viețile cu larghețea unor regi, risipim singura resursă neregenerabilă, pe care în ciuda progreselor științei nu o putem produce și nu o putem fura de la alții, de parcă toți am fi multimiliardari.

          Citim cărți despre cum să fim mai în formă, mai bogați, mai plin de sens, mai iubiți, mai fericiți, mai buni, mai perfecți, cum să trăim la maxim, încercăm rețetă după rețetă și idee după idee fără să băgăm de seamă că timpul ni se scurge și nu apucăm să îl trăim pentru că suntem prea ocupați să ne pregătim să trăim.

          Ajută să ai grijă de tine și se sănătatea ta, ajută să mănânci bine, să dormi bine, să te miști suficient, să nu îți abuzezi corpul cu substanțe toxice dar nu absolutiza.

Mănâncă o prăjitură dacă vrei, bea un pahar de vin, atacă o friptură, bucură-te de o bucată de brânză pentru că am vești proaste, chiar dacă te obligi să renunți la toate astea, chiar dacă vei bea pentru restul vieții tale numai suc proaspăt de kale sau vei învăța să te hrănești prin fotosinteză tot o să mori și nu așa cum crezi tu peste 100 de ani ci poate mâine.

Poate un idiot va intra cu mașina pe sensul tău și nu o să-l poți evita, poate o piatră o să cadă de pe munte fix pe parbrizul tău, poate un grup de idioți vor decide că singura cale înainte este printr-un război,  poate o să te îneci cu o gură de apă (recunosc la fotosinteză asta e exclusă).

Sigur asigură-te că ziua de mâine va fi mai bună, mergi la cursul ăla, renunță la o achiziție impulsivă pentru siguranță financiară, nu te îneca în alcool, nu fuma în disperare dar trăiește și ziua de azi, asigură-te că te bucuri de ceva cât de mic în ea, nu te limita la liste ”de făcut”, creează-ți și o listă ”de savurat” și respect-o cu aceeași determinare.

Poate vineri o să apar cu o listă din asta, până una alta mă duc să citesc o carte de povești sau unul din romanele numite ușoare care nu îmi vor schimba viața dar mi-o vor însenina un pic.

Până ne auzim din nou în ton cu începutul anului universitar gaudeamus igitur.

Reset

          Nu știu cum funcționați voi dar eu am multe în comun cu computerele, din când în când am nevoie de un reset la setările de fabrică.

          De regulă primesc reseturile astea fără să le cer de la viață, fix când mi se pare mie lumea mai frumoasă, nornele îmi trag preșul de sub picioare și din king of the world mă trezesc cu fundul în colb.

          Tura asta am decis să fiu proactivă, deh înțelepciunea căpătată cu vârsta și mai ales recunoașterea căilor pe care am mers cu capul în zid și în trecut.

          Ca atare iau măsuri înainte de se întâmpla vreo catastrofă din care să fie nevoie să îmi revin dacă pot.

          Primul semn a fost când am intrat în baie și nu aveai loc să pui un ac din cauza multiplelor produse de cosmetică de prin ea, bine vorba vine din cauza lor că nu au venit de bună voie eu le-am cumpărat.

          Al doilea semn a venit când am crezut că trebuie să îmi cumpăr haine noi pentru că alea de le aveam nu erau cumpărate ieri și mai trist îmi erau cam fixe.

          Ultimul semn a apărut când mă gândeam că exista posibilitatea să mă mut din nou și ar trebuie să fac minim două drumuri numai să îmi car cele două mașini de cărți apărute inexplicabil între timp în casă ( măcar aici am atenuante, zilnic sunt reduceri la cărți cum să reziști? Cum?)

          Și mi-am adus aminte cum blogul ăsta pe care în ultima vreme scriu numai recenzii pentru multele cărți cumpărate a apărut ca răspuns la nevoia mea de a mă disciplina financiar.

          Mi-am adus aminte cum citeam pe vremuri aparent de mult apuse bloguri de educație financiară și minimalism și mai ales am simțit acut durerea din genunchiul drept care nu mă lasă să uit că am 5 kilograme în plus față de cât ar fi decent și 10 kilograme peste cât aș vrea eu.

          Așa că mi-am scos de la naftalină personalitatea organizată și (știu am zis de atâtea ori că nici eu nu mă mai cred) m-am pus la treabă.

          Prima acțiune a fost să recuperez readerul și să îl pun la încărcat, pentru că am atââââââtea cărți adaptate pentru el că e păcat să nu profit.

          A doua acțiune: m-am apucat să termin cele 7 cărți sau 8 începute și abandonate în diverse stadii prin toată casa.

          A treia am început să scriu, mie scrisul îmi pune ordine în gânduri și publicarea postărilor mă responsabilizează cumva față de decizii, acum chiar trebui să mă țin de cuvânt nu mai e ceva știu doar de mine, deja a aflat și unicul meu cititor, poate doi duminica dimineață, clar nu îi pot lăsa pe oamenii ăia baltă.

          Știu că era o vreme când scriam zilnic, nici nu vă zic cât de bine mi-a prins în viața reală treaba asta și cursivitatea scrierii, acum mă gândesc să nu mă întind mai mult decât pot deci fi-vor două postări pe săptămâna una marți, una probabil vineri seara ca să poată fi citită în week end (sunt deschisă la sugestii).

          Ultima acțiune deocamdată am venit de la cumpărături fără, subliniez că poate nu ați prins tensiunea declarație FĂRĂ , prăjituri.

          În rest aici toate bine, îl rog pe unicul meu cititor să îmi spună dacă ar vrea să citească ceva anume sau e suficient să îi povestesc despre fascinanta mea viață pe care o postare despre evoluția unui spor de mucegai o poate pune în umbră.

sursă Pinterest

Călătoria către sine

Aparent ăsta va deveni blog de cărți, nu că aș avea o problemă cu asta în fond îmi plac cărțile.

          Cartea de marțea asta și chiar am nimerit o zi de marți, ”Ave moi”, este Călătoria către sine a lui Irvin Yalom. Poate pentru că îmbătrâ….mă maturizez, în ultima vreme citesc mai des psihologie și chestii serioase.

          Este prima carte pe care o atac de la el și am primit azi Minciuni pe canapea ca să continui seria. Dacă cea de-a doua e un roman pe care îl privesc circumspect pentru că nu am timp și pentru că oboseala mă împiedică să mă concentrez pentru ceva ce depășește să zicem 50 de pagini, Călătoria către  sine e o colecție de amintiri.

          Este viața autorului așa cum și-o amintește filtrată prin cei peste 80 de ani cu temerile aferente vârstei, cu trimiteri la limitele biologice normale și cu scurte explicații despre majoritatea cărților sale.

          Dacă ar fi să rezum esența în Călătorie către  sine Yalom povestește cum a devenit medic, psiholog, soț, tată sau scriitor, din loc în loc povestește despre fiul care a fost și fiul care ar fi vrut să fie.

          Cartea cuprinde psihologie dar în forma îndulcită numită pe vremuri ad usum delphini, adusă la înțelegerea cititorului nespecialist dar interesant totuși de temă.

          Am ales-o  din trei motive: unul practic – atât îmi permit să mă concentrez zilele astea și niciuna din povestiri nu cred să aibă peste 40 de pagini, al doilea nostalgic – undeva în trecutul meu este o răscruce în care am ales să nu fac și facultatea de psihologie, evident am rămas mereu cu întrebarea cum ar fi fost dacă, al treilea cumva de pregătire (aici dacă se întâmplă cumva să citească postarea nobilul meu frate e rugat să nu continue ca nu cumva să i se zdruncine  ireversibil viziunea asupra lumii) – de ceva vreme întâlnind atâția oameni care au lucrat diverse probleme în terapie mă bate gândul să încerc și eu, măcar cât să îmi fac o părere.

          Din cât am reușit să citesc în cartea asta încă păstrez intenția ba chiar am stabilit că nu pot renunța după prima încercare dacă nu îmi place pentru că aparent între tine și psihologul tău trebuie să existe o anume potrivire ca să poți ajunge cu adevărat la problemă și cu atât mai mult să încerci să o rezolvi.

          Cine știe dacă după celelalte nu voi decide că sunt încă suficient de tânără să calc și pragul facultății de psihologie, până atunci vă țin la curent cu ce am mai citit.

Solomonarii

De data asta nu am lipsit pentru că nu aveam ce spune, bine, nu aveam nici timpul în care să spun diverse dar ultima pauza de pe  blog este exclusiv urmarea unei promisiuni.

          Am promis că următoarea carte recenzată va fi una de vacanță, o carte senină, care să te facă să zâmbești sau să râzi, care să își stârnească niște întrebări și un chef de a citi mai multe despre o temă anume.

          Și așa este. Azi vom vorbi despre Solomonarii care au apărut atât de recent pe piață și pe care i-am așteptat un pic.

          Evident nu o să vă povestesc cartea, nu așa funcționează  blogul ăsta când vorbim despre cărți, dar o să vă spun despre ce este și o să vă las pe voi să vedeți cum s-a ajuns acolo.

          E o poveste despre cum poți să te îndrăgostești de un oraș, despre cum poți să te trezești într-un mit și despre cum familiile nu sunt musai și neapărat genetice.

          Te trimite înapoi în vremea când exersai mersul și deprindeai vorbirea iar bunicii îți transmiteau, așa cum o fac de obicei prin povești, înțelepciunea unei lumi întregi care a existat înaintea ta și care va continua după tine.

          Cuprinde rețete de fericire instant care ne sunt la îndemână oricând dar pe care le ignorăm pentru că nu implică un întreg complicat și ascuns procedeu alchimic.

          Povestește despre marile mistere ale omenirii, bine câteva societăți secrete trec prin cadrul, dar eu am în vedere modul în care gândim, simțim și relaționăm.

          Este cartea perfecta de înghesuit în rucsac înainte să pleci la mare sau la munte, pe care să o ataci neapărat cu o bere rece sau cu o cafea fierbinte.

          Și mai este ceva, punerea în practică a unui principiu: Dacă nu îți place lumea din jurul tău fă ceva și schimb-o nu te limita la a te plânge.

          De ceva vreme mă plâng că pe lume nu exista suficiente cărți senine, cărți care să te binedispună, cărți în care să te refugiezi după o zi sau o perioadă grea ca într-o vacanță instant.  Așa că m-am gândit exact ce carte aș vrea să citesc și am scris-o.

Vara asta în Cărturești, pe Libris și la editura mama găsiți  Solomonarii de K.T.Yara.

#findmeinabook , spune-mi cum ai văzut lumea prin ochii mei și dacă ai simțit un pic din magie  spune-le și prietenilor despre carte.

PS Cartea a început să ajungă acasă la ea în sufletul cititorilor. Prima poveste cu Solomonarii vine din familie de la Psi și se găsește pe pervazul de unde observă ea lumea.

2022

E târziu în 1 ianuarie, telefonul a trecut deja pe modul de somn adică mi-a tăiat legătura cu exteriorul dar e totuși 1 ianuarie, e ca o zi de hotar între lumi în care regulile nu se aplică așa că am ajuns să îmi scriu blogul de început de an.

          Mi-am despachetat agenda nouă care m-a așteptat sub brad până azi dimineață, nu am de fapt nevoie de o agendă, ce fac la lucru e atât de repetitiv încât nu trebuie notat mi-a intrat deja în reflex dar mi-a plăcut tare mult de ea și m-am gândit să îi dau o utilizare alternativă așa că mi-am completat scopurile lunii ianuarie.

          În general trebuie să îmi strâng resursele și să sper că voi reuși să mă mut din nou anul ăsta, permanent în orașul în care am ales să trăiesc.

          Până atunci am decis să mă bucur de ceea ce am deja, să mă bucur de casa în care locuiesc, de munții care mă înconjoară, de oamenii din apropriere fără să pierd timpul visând la ce ar fi putut fi.

          Financiar am început să pun deoparte ce pot pentru a-mi asigura avansul la un apartament în orașul în care voi trăi cel mai târziu peste 5 ani.

          Profesional îmi adun materialele pentru un examen dificil care ar avea loc undeva peste 2 ani dar la câte am de făcut nici nu o să știu cum au trecut.

          Mi-am dat seama că anul trecut nu mi-am ales un cuvânt pentru anul acesta așa că o fac acum , cuvântul lui 2022 va fi pentru mine ”armonie”, vreau să mă simt parte din univers curgând în același ritm în pace.

          Am făcut cumpărături pentru anul pe care îl vreau e prima dată în 100 de ani când nu mai am un stoc de prăjituri în casă în schimb am în frigider avocado, salată și țelină.

          Nu prevăd un an de cumpărături am haine, am cărți, am tot ce îmi trebuie în casa mea închiriată, ca atare mare parte din fonduri vor merge spre rezerva pentru viitorul apartament.

          Intenționez să profit de cele trei abonamente: Netflix, Gaia, HBO Go și să rezerv ziua de duminică pentru mine ca pe vremuri: filme, cărți, jocuri, natură, funcție de vreme și dispoziție.

          Ieri vorbind cu nișe prieteni și văzând alți prieteni puși la 4 ace pentru Revelion mi-a trecut prin cap că ne punem viața pe Pauză așteptând cele câteva zile de sărbătoare în care e social de așteptat să ne distrăm și am decis ca pentru un an să suspend obiceiul.

          În 2022 va exista numai azi, nu mâine, nu săptămâna viitoare, nu luna viitoare, nu în concediu. Voi face azi ce pot face azi, mă voi bucura azi de ce îmi aduce și nu voi lăsa o ocazie de fericire mică să treacă în așteptarea uneia mari.

          Voi ce faceți în 2022?

Din an în an

          Aparent blogul ăsta a devenit un fel de Moș Crăciun, din an în an apar pe aici. Nici nu mai zic că de data asta mă întorc pe bune pentru că nu pot fi sigură.

          Ce știu sigur că aș vrea e să reiau Cartea de marți pentru că e păcat să citesc cărți grozave și să nu dau și altora de veste.

Așa că  să punctăm pe scurt ce am făcut în cele 10 de luni de când nu ne-am văzut și dacă timpul îmi dă voie poate revin să dezvolt punctele importante.

1.M-am mutat de 2 ori în opt luni deci acum vă scriu din a treia casă, dacă am uitat să menționez m-am mutat din nou.

La ce a folosit? Am trăit aproape un an într-un oraș grozav în care s-ar putea să vreau să trăiesc de tot cândva. Am devenit un fel de Marie Kondo al mutărilor cu o mașină mica, la prima mutare am avut nevoie de un prieten, a doua mi-a ieșit din prima de una singură.

2. Am făcut un curs pe care îl urmăream de vreo 3 ani  NLP, programare neurolingvistică și mi-a plăcut atât de mult că vreau să fac și masterul și poate într-o zi modulul pentru trainer.

3. Am învățat să conduc, aveam permis de vreo18 ani, mi-am dat chiar oboseala să îl reînnoiesc dar conduceam o dată pe an, ei bine în ultimele opt luni am făcut în jur de 1000 de km pe luna cu o bucata serioasă de serpentine măcar de două ori pe zi.

4.Am cunoscut oameni noi pentru mine și minunați de la care am învățat multe, am întâlnit și oameni neminunați de la care am învățat și mai multe.

5. Sunt în poziția în care aș putea să îmi achit creditul în două plăți mari și am fondurile necesare, dar e inflație prefer să las creditul să se achite o vreme așa cum au fost stabilite ratele, oricum dobânda e o parte minusculă de in rată acum și să trec disponibilitățile financiare într-o valută pentru mai târziu.

6. M-am înscris la cursuri de limba greacă pentru că niciodată nu e prea târziu să înveți ceva nou.

La voi ce  e nou?

Oglindă, oglinjoară

Coronavirusul ăsta se încăpățânează să ne țină în față o oglindă, noua ca umanitate în general și fiecăruia dintre noi la individual. Ce ne arată oglinda nu este vina lui, așa cum spunea un meme foarte răspândit zilele astea scopul lui pare mai degrabă să ne atragă atenția spre dezastrul în care ne îndreptăm.

Ce ne-a arătat până acum?

Că suntem incapabili să respectăm niște reguli simple. Dacă din momentul 0 am fi înțeles să ne distanțăm social răspândirea lui ar fi fost mult redusă și am fi dat o șansă sistemelor sanitare. Nu spun că am fi câștigat dar ce puțin nu ar fi plecat la luptă din poziția de învins din cauza supraaglomerării.

Că nu avem prioritățile stabilite bine, că investim banii bugetelor naționale în te miri ce mai puțin lucrurile care în moment de criză ne vor ține în viață. Fără părtinire nu ma refer numai la România ci la omenire în general, niciun stat nu pare sa aiba un sistem sanitar suficient de bine pregătit. Și la ce ne așteptăm într-o lume care investește în fotbal, baschet etc de milioane de ori bugetul cercetării.

Cunosc un oraș în care a fost făcut de curând un stadion superb si scump însă structura de rezistență a spitalului universitar regional stă să se prăbușească, subsolurile sunt patria șobolanilor iar pereții colcăie de bacterii. Și cred că fiecare dintre noi cunoaște câte unul.

Că supunem planeta unui stres suplimentar din cauza vanității.

Sunt acasă azi toata ziua, nu îmi voi permite sa respect cu strictețe #stauacasă, numai câte o zi furata pe ici pe colo, în rest îmi reduc mobilitatea la drumul casa – slujbă, pe jos că un kilometru de mers n-a omorât pe nimeni, ceea ce nu pot garanta despre autobuzele supraaglomerate.

Revenind de azi dimineață am văzut atât de multe postari  de reclamă, fie efectiv reclame plătite la ultima haina de blăniță, fie site-uri al căror nobil scop în viață este să te ajute să alegi hainele potrivite.

Din memorie fără pretenția că aș fi reținut exact va spun că am văzut :20 de modele de pantaloni pentru primăvara asta. Frate, primăvara asta si se pare că și vara voi sta mai mult în casa și chiar dacă nu aș sta ce e în neregulă cu pantalonii de primăvara trecută? Au expirat și îmi vor provoca toxiinfecție?

Mi-am cumpărat haine in 2018, în mod ciudat sunt încă bune nu văd de ce mi-as lua altele numai pentru a le arunca pe astea și a da o mână de ajutor poluării cu deșeuri pe de o parte și poluării industriale pe cealaltă pentru că și hainele cele noi trebuie făcute undeva din ceva.

Am văzut infinite reclame la loțiuni parfumate care de care mai perfecte pentru a-mi ajuta pielea uscata, am fost incapabilă să citesc jumătate din ingrediente, dar ce e rău la un ulei sau un unt vegetal și atât?

Chiar avem nevoie de toate astea? Sau e o nevoie indusă de media? Chiar ne este esențială socializarea directa 30 de zile cât ar fi nevoie sa reducem mobilitatea? Chiar e nevoie să mă văd cu cea mai bună prietenă live la o cafea numai să bârfim pe cine știe cine? Sau aș putea sa citesc o carte în timpul ăsta?

Unul din lucrurile pe care le voi studia după terminarea crizei este posibilitatea de a-mi procura o bicicleta care produce curent electric și dacă în casa de acum în care stau cu chirie nu o voi putea folosi fiți siguri că în următoarea, a mea o voi face.

Voi ce vedeți în oglindă?

8328762c4c1a6be0f25548e4455f3873

Încetiniți, vă rog

Nu puteam rata subiectul coronavirus, logic, nu de alta dar nu pot deschide decat o carte fara sa dau de el in rest e peste tot, FB, insta, tv.

Și prefer sa ma orientez spre părțile bune ale situației pentru că așa sunt eu. Dacă îmi veți spune că nu sunt părți bune vă contrazic.

În perioada asta de câteva luni până vom fi expuși cu toții  și vom învăța să îi facem față, pe vremea când transporturile sunt limitate și multe unități închise ai apucă și planeta să respire un pic.

Poate în perioada asta vedem ca nu o sa murim fără multe din lucrurile pe care le-am cumpăra inutil, din obișnuință sau din impulsul creat de reclame și ne simplificăm un pic casele.

Poate cu restaurantele și livrările închise ne aducem aminte ca putem să gătim și acasă, nu zilnic, nu-s masochistă, dar de doua ori pe săptămână ar ajunge mai ales la familii mici.

Poate în perioada asta în care vai nouă, turcii nu ne mai livrează mărfuri, vor avea șansa sa intre pe piață salata, ridichile, ceapa verde și restul legumelor autohtone cu privire la are a trebuit sa obligam supermarketurile sa le aiba pe rafturi intr-un procent mic. Eh când nu vor mai fi decât ele pe piață vom vedea cum se așează lucrurile.

Poate așa în loc sa cumpărăm iaurt cu țara de origine a laptelui Polonia, vom cumpăra cu țara de origine România, poate e ultimul tren pentru fermele de animale pe care le mai avem.

Ce voi face eu de sfârșitul ăsta al lumii? Săptămâna viitoare merg la lucru, pentru ca asigur permanența pe unitate, nu e grav, am încăperea mea sunt la fel de izolata ca acasa, merg pe jos ca sa nu ma înghesui in autobuz, păstrez drumul drept casa- firma si inapoi. Săptămâna a doua pot lucra de acasa.

Și nu voi iesi din casă ca atare ceva mai mult timp pentru mine dar a fost deja planificat.

1 Fac ordine in buget, am suspendat plățile anticipate, limitez oricum achizitiile, pentru ca nu se știe exact când și cum vor veni următorii bani deci trebuie să mă descurc cu ce am.

  1. Se întâmplă să am în casa : fie fizic, fie ebook multe cărți pe care abia așteptam să le citesc.
  2. Vreau sa ies din perioada asta cu 5 kilograme mai puțin si câțiva centimetri mai subțire, exercițiile pe care le făceam de 3 ori pe săptămână vor fi făcute zilnic, poate chiar de doua ori pe zi.
  3. Mă apuc de tricotat- croșetat șaluri, anul trecut mi-a părut foarte rău că nu aveam câteva pe stoc pentru o vânzare de Crăciun organizata de o prietenă care a strâns bani să încalțe de iarnă 97 de copii.
  4. În sfârșit învăța-voi limba rusă, în 4 săptămâni a trebui să vorbesc fluent o limba daca ma încăpățânez să o studiez zilnic cum se cuvine.
  5. Asta îmi va lua mult timp, să o conving pe mama, care e la niste sute de kilometri să stea în casa.
  6. Daca îmi rămâne ceva timp mă apuc să îmi scriu prima carte.

Sincer pe lista mea de lucruri de făcut mai sunt: să studiez temeinic ce înseamnă metoda curly girl pentru că am urmat numai 10% din sfaturi și părul meu care a fost o viață drept începe să pară ondulat, sa vorbesc în fiecare zi în tihnă cu câte un prieten de care altfel nu aș avea timp, să încep curățenia de Paști, să îmi salvez dafinul de păduchii țestoși.

Dacă mă gândesc bine s-ar putea ca luna asta de încetinire sa nici nu îmi ajungă dar tot e mai bine decât nimic.

Și pentru că toate au undeva o cauză, mă gândesc că poate ăsta este felul universului de a ne face să respectăm rezolutia de an nou pe care o luam cu toții prin 2017 sau 2018 nu mai știu Slow your life, voluntar nu am făcut-o, poate așa ne reușește.

tle

Suntem poveștile noastre

Și nu mă refer numai la faptul că ne încorporăm trecutul. Suntem poveștile cu care am fost hrăniți din copilărie la orice nivel pe care dorim să îl alegem.

Azi dimineață am găsit un filmuleț pe Facebook, era despre vegani si carnivori, un subiect în care nu am de gând să intru pentru că în atâta timp nu mi-am format totuși o opinie, nu știu în ce tabără stau sau mai degrabă în e tabără ar trebui să stau.

Sunt zile în care ideea de a mânca din carnea unui animal mort mă aruncă în tabăra vegetarienilor, sunt zile in care nu mă deranjează că de fapt coastele din farfuria mea au murit și sunt în plin proces de descopunere.

Ca să mă raportez fix la ideea vehiculata în filmuleț da, salivez când văd o căpșuna și nu când văd un porc,și da, carnea trebuie gătită să îmi placă dar nu cred că asta înseamnă nepărat că am fost concepuți vegetarieni ca proiect în fond nu am fost dotați nici să zburăm și totuși o facem, poate e pur și simplu evoluție.

Să revenim însă la oile noastre, ideea din spatele filmului mi-a atras atenția, despre povești, despre legendele unei civilizații despre ceea ce este social acceptabil și normal.

Este unul din punctele comune cu NLP -ul, harta nu este realitatea, lumea din mintea noastra nu este cea obiectivă, modul în care ne-o reprezentăm subiectiv este masiv influențat de convingerile noastre, iar o convingere este o idee pe care o tot repeți, tu însuți sau cei din jurul tău până când ajungi să crezi dincolo de dubiu că este adevărul.

Poveștile societății noastre ne influențează inclusiv la nivel financiar că acolo voiam să ajung acum 100 de ani când m-am apucat să scriu blogul ăsta ocolind atât de mult.

Nu mă refer la convingerile limitatoare gen ”Banii nu cresc în copaci”, ”Banii nu cad din cer”, ”Nu oricien poate fi bogat”, mă refer la poveștile pe care soietatea ni le susură la urechi despre trebuințele noastre.

De când începem să observăm lumea ne trebuie o anume jucărie, un anume telefon, o anume mașina, niște haine anume, o casă de o anumită factură și lista poate continua la infinit.

Am putea fi la fel de fericiți cu orice păpușă, și-ar îndeplini la fel de bine scopul orice telefon funcțional, un televizor fără picture in picture ar arăta la fel de bine filmul ( și în fond de ce ai avea nevoie de un tv?, ca sa platesti si energia electrica si abonamentul și să primești în schimb emisiuni proaste înțesate cu reclame ale altor produse pe care trebuie neapărat să le cumperi? ), un pulover de 4500 de lei se distruge la fel de simplu ca unul de 100.

Nu mă refer la produsele de calitate mai slabă pe care uneori nu este o economie să le cumperi pentru că le vei cumpăra de 3-4 ori în timpul în care puteai folosi unul singur mai scump dar mai bun. Mă refer la situația în care plătim numele, sclipiciul, semnătura.

Și totuși câți dintre noi nu trăiesc din împrumut în împrumut pentru a avea toate obiectele despre care societatea ne spune că avem nevoie?

Își mai aduce cineva aminte de nebunia creditelor de nevoi personale pentru un concediu în Grecia sau Turcia? Credite care au fost plătite apoi în câțiva ani buni de restricții și frustări, cu dobânzi exponențiale?

Așa că da, cred că Matrixul este real, că suntem poveștile noastre, că într-o altă societate și înt-un alt timp ne-am fi descurcat altfel, că în lipsa convingerilor care ne sunt induse de mici viața noastra ar fi fost altfel.

Vă puteți imagina o lume în care convingerile ar fi spre mai puține lucruri, mai multe experiențe? Una în care poveștile să glorifice real, nu cum o fac ale noastre, teoretic și vag,  aproprierea dintre oameni, prietenia, dragostea, compasiunea?

56b50cddefe8e67740732127bca07edf