Arhive etichetă: ganduri

Oglindă, oglinjoară

Coronavirusul ăsta se încăpățânează să ne țină în față o oglindă, noua ca umanitate în general și fiecăruia dintre noi la individual. Ce ne arată oglinda nu este vina lui, așa cum spunea un meme foarte răspândit zilele astea scopul lui pare mai degrabă să ne atragă atenția spre dezastrul în care ne îndreptăm.

Ce ne-a arătat până acum?

Că suntem incapabili să respectăm niște reguli simple. Dacă din momentul 0 am fi înțeles să ne distanțăm social răspândirea lui ar fi fost mult redusă și am fi dat o șansă sistemelor sanitare. Nu spun că am fi câștigat dar ce puțin nu ar fi plecat la luptă din poziția de învins din cauza supraaglomerării.

Că nu avem prioritățile stabilite bine, că investim banii bugetelor naționale în te miri ce mai puțin lucrurile care în moment de criză ne vor ține în viață. Fără părtinire nu ma refer numai la România ci la omenire în general, niciun stat nu pare sa aiba un sistem sanitar suficient de bine pregătit. Și la ce ne așteptăm într-o lume care investește în fotbal, baschet etc de milioane de ori bugetul cercetării.

Cunosc un oraș în care a fost făcut de curând un stadion superb si scump însă structura de rezistență a spitalului universitar regional stă să se prăbușească, subsolurile sunt patria șobolanilor iar pereții colcăie de bacterii. Și cred că fiecare dintre noi cunoaște câte unul.

Că supunem planeta unui stres suplimentar din cauza vanității.

Sunt acasă azi toata ziua, nu îmi voi permite sa respect cu strictețe #stauacasă, numai câte o zi furata pe ici pe colo, în rest îmi reduc mobilitatea la drumul casa – slujbă, pe jos că un kilometru de mers n-a omorât pe nimeni, ceea ce nu pot garanta despre autobuzele supraaglomerate.

Revenind de azi dimineață am văzut atât de multe postari  de reclamă, fie efectiv reclame plătite la ultima haina de blăniță, fie site-uri al căror nobil scop în viață este să te ajute să alegi hainele potrivite.

Din memorie fără pretenția că aș fi reținut exact va spun că am văzut :20 de modele de pantaloni pentru primăvara asta. Frate, primăvara asta si se pare că și vara voi sta mai mult în casa și chiar dacă nu aș sta ce e în neregulă cu pantalonii de primăvara trecută? Au expirat și îmi vor provoca toxiinfecție?

Mi-am cumpărat haine in 2018, în mod ciudat sunt încă bune nu văd de ce mi-as lua altele numai pentru a le arunca pe astea și a da o mână de ajutor poluării cu deșeuri pe de o parte și poluării industriale pe cealaltă pentru că și hainele cele noi trebuie făcute undeva din ceva.

Am văzut infinite reclame la loțiuni parfumate care de care mai perfecte pentru a-mi ajuta pielea uscata, am fost incapabilă să citesc jumătate din ingrediente, dar ce e rău la un ulei sau un unt vegetal și atât?

Chiar avem nevoie de toate astea? Sau e o nevoie indusă de media? Chiar ne este esențială socializarea directa 30 de zile cât ar fi nevoie sa reducem mobilitatea? Chiar e nevoie să mă văd cu cea mai bună prietenă live la o cafea numai să bârfim pe cine știe cine? Sau aș putea sa citesc o carte în timpul ăsta?

Unul din lucrurile pe care le voi studia după terminarea crizei este posibilitatea de a-mi procura o bicicleta care produce curent electric și dacă în casa de acum în care stau cu chirie nu o voi putea folosi fiți siguri că în următoarea, a mea o voi face.

Voi ce vedeți în oglindă?

8328762c4c1a6be0f25548e4455f3873

Încetiniți, vă rog

Nu puteam rata subiectul coronavirus, logic, nu de alta dar nu pot deschide decat o carte fara sa dau de el in rest e peste tot, FB, insta, tv.

Și prefer sa ma orientez spre părțile bune ale situației pentru că așa sunt eu. Dacă îmi veți spune că nu sunt părți bune vă contrazic.

În perioada asta de câteva luni până vom fi expuși cu toții  și vom învăța să îi facem față, pe vremea când transporturile sunt limitate și multe unități închise ai apucă și planeta să respire un pic.

Poate în perioada asta vedem ca nu o sa murim fără multe din lucrurile pe care le-am cumpăra inutil, din obișnuință sau din impulsul creat de reclame și ne simplificăm un pic casele.

Poate cu restaurantele și livrările închise ne aducem aminte ca putem să gătim și acasă, nu zilnic, nu-s masochistă, dar de doua ori pe săptămână ar ajunge mai ales la familii mici.

Poate în perioada asta în care vai nouă, turcii nu ne mai livrează mărfuri, vor avea șansa sa intre pe piață salata, ridichile, ceapa verde și restul legumelor autohtone cu privire la are a trebuit sa obligam supermarketurile sa le aiba pe rafturi intr-un procent mic. Eh când nu vor mai fi decât ele pe piață vom vedea cum se așează lucrurile.

Poate așa în loc sa cumpărăm iaurt cu țara de origine a laptelui Polonia, vom cumpăra cu țara de origine România, poate e ultimul tren pentru fermele de animale pe care le mai avem.

Ce voi face eu de sfârșitul ăsta al lumii? Săptămâna viitoare merg la lucru, pentru ca asigur permanența pe unitate, nu e grav, am încăperea mea sunt la fel de izolata ca acasa, merg pe jos ca sa nu ma înghesui in autobuz, păstrez drumul drept casa- firma si inapoi. Săptămâna a doua pot lucra de acasa.

Și nu voi iesi din casă ca atare ceva mai mult timp pentru mine dar a fost deja planificat.

1 Fac ordine in buget, am suspendat plățile anticipate, limitez oricum achizitiile, pentru ca nu se știe exact când și cum vor veni următorii bani deci trebuie să mă descurc cu ce am.

  1. Se întâmplă să am în casa : fie fizic, fie ebook multe cărți pe care abia așteptam să le citesc.
  2. Vreau sa ies din perioada asta cu 5 kilograme mai puțin si câțiva centimetri mai subțire, exercițiile pe care le făceam de 3 ori pe săptămână vor fi făcute zilnic, poate chiar de doua ori pe zi.
  3. Mă apuc de tricotat- croșetat șaluri, anul trecut mi-a părut foarte rău că nu aveam câteva pe stoc pentru o vânzare de Crăciun organizata de o prietenă care a strâns bani să încalțe de iarnă 97 de copii.
  4. În sfârșit învăța-voi limba rusă, în 4 săptămâni a trebui să vorbesc fluent o limba daca ma încăpățânez să o studiez zilnic cum se cuvine.
  5. Asta îmi va lua mult timp, să o conving pe mama, care e la niste sute de kilometri să stea în casa.
  6. Daca îmi rămâne ceva timp mă apuc să îmi scriu prima carte.

Sincer pe lista mea de lucruri de făcut mai sunt: să studiez temeinic ce înseamnă metoda curly girl pentru că am urmat numai 10% din sfaturi și părul meu care a fost o viață drept începe să pară ondulat, sa vorbesc în fiecare zi în tihnă cu câte un prieten de care altfel nu aș avea timp, să încep curățenia de Paști, să îmi salvez dafinul de păduchii țestoși.

Dacă mă gândesc bine s-ar putea ca luna asta de încetinire sa nici nu îmi ajungă dar tot e mai bine decât nimic.

Și pentru că toate au undeva o cauză, mă gândesc că poate ăsta este felul universului de a ne face să respectăm rezolutia de an nou pe care o luam cu toții prin 2017 sau 2018 nu mai știu Slow your life, voluntar nu am făcut-o, poate așa ne reușește.

tle

Suntem poveștile noastre

Și nu mă refer numai la faptul că ne încorporăm trecutul. Suntem poveștile cu care am fost hrăniți din copilărie la orice nivel pe care dorim să îl alegem.

Azi dimineață am găsit un filmuleț pe Facebook, era despre vegani si carnivori, un subiect în care nu am de gând să intru pentru că în atâta timp nu mi-am format totuși o opinie, nu știu în ce tabără stau sau mai degrabă în e tabără ar trebui să stau.

Sunt zile în care ideea de a mânca din carnea unui animal mort mă aruncă în tabăra vegetarienilor, sunt zile in care nu mă deranjează că de fapt coastele din farfuria mea au murit și sunt în plin proces de descopunere.

Ca să mă raportez fix la ideea vehiculata în filmuleț da, salivez când văd o căpșuna și nu când văd un porc,și da, carnea trebuie gătită să îmi placă dar nu cred că asta înseamnă nepărat că am fost concepuți vegetarieni ca proiect în fond nu am fost dotați nici să zburăm și totuși o facem, poate e pur și simplu evoluție.

Să revenim însă la oile noastre, ideea din spatele filmului mi-a atras atenția, despre povești, despre legendele unei civilizații despre ceea ce este social acceptabil și normal.

Este unul din punctele comune cu NLP -ul, harta nu este realitatea, lumea din mintea noastra nu este cea obiectivă, modul în care ne-o reprezentăm subiectiv este masiv influențat de convingerile noastre, iar o convingere este o idee pe care o tot repeți, tu însuți sau cei din jurul tău până când ajungi să crezi dincolo de dubiu că este adevărul.

Poveștile societății noastre ne influențează inclusiv la nivel financiar că acolo voiam să ajung acum 100 de ani când m-am apucat să scriu blogul ăsta ocolind atât de mult.

Nu mă refer la convingerile limitatoare gen ”Banii nu cresc în copaci”, ”Banii nu cad din cer”, ”Nu oricien poate fi bogat”, mă refer la poveștile pe care soietatea ni le susură la urechi despre trebuințele noastre.

De când începem să observăm lumea ne trebuie o anume jucărie, un anume telefon, o anume mașina, niște haine anume, o casă de o anumită factură și lista poate continua la infinit.

Am putea fi la fel de fericiți cu orice păpușă, și-ar îndeplini la fel de bine scopul orice telefon funcțional, un televizor fără picture in picture ar arăta la fel de bine filmul ( și în fond de ce ai avea nevoie de un tv?, ca sa platesti si energia electrica si abonamentul și să primești în schimb emisiuni proaste înțesate cu reclame ale altor produse pe care trebuie neapărat să le cumperi? ), un pulover de 4500 de lei se distruge la fel de simplu ca unul de 100.

Nu mă refer la produsele de calitate mai slabă pe care uneori nu este o economie să le cumperi pentru că le vei cumpăra de 3-4 ori în timpul în care puteai folosi unul singur mai scump dar mai bun. Mă refer la situația în care plătim numele, sclipiciul, semnătura.

Și totuși câți dintre noi nu trăiesc din împrumut în împrumut pentru a avea toate obiectele despre care societatea ne spune că avem nevoie?

Își mai aduce cineva aminte de nebunia creditelor de nevoi personale pentru un concediu în Grecia sau Turcia? Credite care au fost plătite apoi în câțiva ani buni de restricții și frustări, cu dobânzi exponențiale?

Așa că da, cred că Matrixul este real, că suntem poveștile noastre, că într-o altă societate și înt-un alt timp ne-am fi descurcat altfel, că în lipsa convingerilor care ne sunt induse de mici viața noastra ar fi fost altfel.

Vă puteți imagina o lume în care convingerile ar fi spre mai puține lucruri, mai multe experiențe? Una în care poveștile să glorifice real, nu cum o fac ale noastre, teoretic și vag,  aproprierea dintre oameni, prietenia, dragostea, compasiunea?

56b50cddefe8e67740732127bca07edf

Viata simpla

Poate postarea asta nu e chiar aşa potrivită pe nişa blogului. Nu cred să dau vreun sfat financiar în cuprinsul ei, de fapt nici nu intenţionez să dau vreun fel de sfat sunt numai nişte concluzii.

Aşa cum am descoperit mai de mult, oamenii au un talent nenatural de a nu-şi trăi viaţa, uneori mi se pare că de fapt o consumăm, că noi sunsumăm tot fără să trăim.

Ne mâncăm mâncarea în grabă fără a-i da timp de la început până la sfârşit. Deşi am o grădină nu cred că voi ajunge vreodată să mănânc numai produsele pe care le-am crescut acolo cu mânuţele mele. Nu. Cu siguranţă voi cumpăra, legume crescute de alţii, legume cărora nu le-a spus nimeni poveşti în timp ce le plivea de buruieni, legume cărora nu le-am împărtăşit visele mele de viitor încă de pe când era promisiuni de rod.

Asta nu mă va împiedica însă să le tratez cum se cuvine după ce le-am cumpărat. O legumă, un fruct, o bucată de carne sunt miracole, au fost necesare mii de ani de evoluţie pentru ca o roşie să stea pe masa mea.

A fost nevoie de o sămânţă şi pământ, şi apă şi soare şi grijă ca plăntuţa să producă fructul şi foarte rar ne aducem aminte să fim recunoscători pentru existenţa mâncării.

Nu sunt cea mai religioasă persoană, poate chiar deloc, dar că spui Tatăl nostru, vreo mantră hindusă sau un simplu Mulţumesc  la vremea când îţi frămânţi pâinea sau pregăteşti mâncarea ar trebui să aibă acelaşi efect de purificare.

Nu e nevoie să îmi schimb cu mult stilul de viaţă, nu sunt genul care îşi ai mâncarea la tv sau în faţa calculatorului sau la masa de lucru. Există un timp pentru mâncat şi un timp pentru celelalte şi nu le amestec. Dar trebuie să îmi mai schimb un pic gândurile, când mănânc să fiu atentă la ce fac, să simt gustul, să mă bucur de el, să recunosc îmbinarea condimentelor cu mâncarea, când mănânc pe asta ar trebui să fie concentrată mintea mea, nu pe ce voi scrie azi pe blog, pentru că aşa nici articolul nu va fi scris, nici gustul mâncării nu mi-l voi aminti. Cum să mă hrănească ceva ce eu consum fără să apreciez?

Ne dormim somnul în grabă, întârziem mult după miezul nopţii cu nasul în câte ceva, ne întindem în pat şi fie adormim instant ca bolovanii şi ne trezim când sună ceasul ca şi când abia am fi închis ochii, fie ne răsucim de pe o parte pe alta şi în loc să ne bucurăm de patul confortabil, de salteaua dreaptă, de perna parfumată şi de pilota călduroasă ne facem griji pentru orice altceva pe lumea asta.

Ne umplem casele cu lucruri, pe care nu avem timp să le folosim ocupaţi să plătim pentru ele sau, şi mai rău, atenţi la ce şi-au luat ceilalţi să nu  cumva să rămânem în urmă.

Avem nevoie de atât de puţine lucruri şi totuşi aveam tendinţa asta de aglomerare, nu ştim să facem deosebirea între nevoie şi dorinţă.

Aşa cum spuneam azi e o zi fără gânduri despre finanţe, deşi dacă ne-am limita la ce ne trebuie, finanţele noastre s-ar simţi mult mai bine, e o zi cu principii care o să văd cum le integrez în viaţa mea de aici încolo.

 

fb9b9f0c69c17c8badf1a7a11a3e1609

 

Politica pasilor marunti

Mă gândesc că schimbarea stilului de viaţă respectă aceleaşi reguli indiferent că vrei să te laşi de cheltuielile inutile sau de droguri. Şi nu mi se pare o comparaţie exagerată, să te îngropi în datorii este la fel de rău pentru sănătatea ta pe termen lung crescându-ţi nivelul de stres şi o mică turmă de factori de risc pentru că în fond stresul este marele nostru duşman.

Să revenim la idee, te apuci de treabă cu entuziasm, gata să răstorni lumea şi chiar te ţii de ce ai tu de făcut primele 2 chiar 3 săptămâni, funcţie de câtă voinţă pe cmai. Nu contează ce vrei să schimbi poate e vorba de pus bani în puşculiţă, de făcut exerciţii fizice, de renunţat la ţigări. La început o vei face cu bună voie.

Apoi începe cumva să îţi fie greu, te dor muşchii de la exerciţiie entuziaste de zilele trecute, ţi se usucă gâtul de dorul unei ţigări, îţi scapă ochii în vitrina unui magazin căruia nu îi poţi rezista.

Dar îţi tragi un şut în fund şi depăşeşti momentul şi aici intervine următoarea tentaţie. Prietenii sau familia, cineva care tocmai a făcut o prăjitură sau care te întreabă dacă vrei o îngheţată fix în faţa standului, altcineva care îşi aprinde o ţigară şi îţi întinde binevoitor pachetul, altul care te ia să mâncaţi ceva bun la un restaurant.

Şi părăseşti sau nu traseul ăla frumos pe care ţi-l marcasei în minte cu laurii victoriei la final.

Trebuie numai să îţi aduci aminte ce ai stabilit, să accepţi că eşti om şi s-a întâmplat să faci un pas greşit dar să te priveşti în oglindă şi să nu îl mai faci pe următorul. Un pas în lateral te poate întârzia, încă unul şi încă unul pe noua direcţie te poate duce în cu totul alt loc decât ţi-ai dori.

Cert este că abia acum am reuşit să înţeleg pe deplin metafora aia cu cântecul sirenelor şi să îmi dau seama că e al naibii de greu să îi rezişti.

2a97edddda17051a0cc978b651b68b5f

 

Traim sa economisim?

Şi am primit un comentariu care m-a făcut să mă gândesc „Si in ce ne transformam? Stam in casa, nu mancam in oras, nu ne cumpar am un covrig? Traim doar ca sa facem economie?”

Să fie aşa? Eu cred că nu. Stilul ăsta mai simplu de viaţă nu este o pedeapsă. Este semnul că a venit timpul să începem să ne întoarcem în noi şi spre noi.

În fond ce vrem fiecare dintre noi în viaţă? Să fim fericiţi. Banii te pot ajuta să cumperi unelte ajutătoare dar nu îţi pot cumpăra fericirea, asta este treaba ta, să o cauţi, să o găseşti, să o apreciezi.

În primul rând care este problema dacă stăm în casă? Mie îmi place în casă şi unde stau acum, unde ne strângem la poveşti în bucătărie şi în casa cea nouă unde cred că ne vom strânge în sufragerie pentru că e mai mult loc.

Am multe lucruri de făcut  acasă, lucruri care îmi plac. Am de citit , de gătit, de văzut filme, de făcut mişcare, de croşetat, de tricotat, de povestit, de scris, de ……şi cred că aş putea să completez lista şi astea sunt lucruri pe care le pot face eu singură şi încă bucurându-mă, dar când mai adaug şi nişte prieteni.

De ce să mâncăm în oraş? Avem mai multă încredere în bucătarul restaurantului decât noi? Sunt situaţii în care trebuie să mănânci şi în oraş dar să fie asta bucuria ta? Şi da, chiar nu văd de ce să dau 7 lei pe 150 de grame de piure de cartofi care nici nu se compară cu al meu.

Cred că înainte de a ne gândi să apucăm pe calea asta a simplităţii trebuie să en facem şi un examen serios de conştiinţă. Să ne întrebăm cine suntem noi, ce ne defineşte, ce ne bucură. Şi o să vedem că de fapt ne plac lucrurile din spatele celor care costă. Nu atât barul în care mergem ci prietenii cu care ne întâlnim acolo şi cu care ne-am putea întâlni şi acasă. Ne bucură compania lor, poveştile pe care le împărţim, relaxarea pe care o zi la spa ne-o aduce, silueta promisă de abonamentul la sală. Dacă am privi în spatele aparenţelor, dacă am învăţa cine suntem nu am mai privi frugralitatea ca pe o povară ci ca pe un alt fel de viaţă, care elimină ce nu ne este necesar.

662c85daad44a216a962ba1a53122967