Leacuri pentru durerea în gât
Pentru că taman ce am înjurat în articolul anterior suplimentele alimentare cu usturoi dar se apropie totuși sezonul virozelor să-mi fac datoria și să vă dau leacuri pentru durerea în gât și pentru inunitate în general cu numitul usturoi din care am eliminat ”mirosul urât”, mă rog chestie de gusturi, nimic pe lumea asta nu miroase așa bine ca pâinea cu usturoi la cuptor.
Ce îți trebuie? Trei căpățâni de usturoi, cam 25 de căței, curățați de coajă și miere din aia naturală nu făcătură de supermarket.
Pune cățeii de usturoi în borcan, adaptează dimensiunea borcanului adică să ai cam jumătate sau mai bine din el plin cu usturoi, umple cu miere, lasă-le împreună 10 zile apoi mută borcanul la frigier.
Când începi să simți că ”te prinde răceala” mănâncă un cățel de usturoi cam la fiecare 2 ore, în jur de 6 pe zi. Mierea o poți mânca simplu cu lingurița sau cu ceva apă și zeamă de lămâie sub formă de băutură, ca să nu zic cum poate transforma o friptură de porc la cuptor în ceva divin.
Dacă nu aveți probleme cu mirosul usturoiului există și o cale mai rapidă, un cățel de usturoi zdrobit, o lingură de miere, zeama unei lămâi și restul cănii cu apă fierbinte e magie curată pentru guturai.
Dacă stomacul vă permite mâncați-l cu curaj, alicina ( dar aia care dă mirosul urât) este în fond penicilina naturii, un mg de alicina fiind echivalentul a15 unități standard de penicilină (sau așa umblă vorba)
Leacuri babesti
Aud ca ar fi si o combinatie castigatoare in curele de slabire, dar cum nu m-a preocupat veci subiectul nu pot confirma.
Saptamana trecuta am suferit de o raceala interesanta la care am primis bonus o amigdala inflamata nasol, adica ma durea de la baza gatului pana la ureche de cate ori inghiteam, plus o durere surda si lejera cand nu inghiteam
Pe seara cand mi-am revenit si din febra am inceput sa verific prin casa daca nu am totusi vreun leac la indemana, ca antibiotice si pastile de principiu refuz sa servesc.
Si am avut noroc, am amestecat 2 lingurite de miere cu vreo 3 lingurite de pulbere de scortisoara si zeama unei lamai, cu pulpa cu tot cum a rezultat din storcatorul meu manual.
A rezultat un remediu cam lichid pe care l-am servit la lingurita, un pic acrisor, inca jumatate de lingurita de miere ar fi rezolvat si gustul si consistenta dar mie imi place acru.
Am dormit linistita toata noaptea fara sa ma mai doara gatul iar a doua zi a trebuit sa repet inca o data reteta. Efectul a fost aproape instant si desi suna ciudat, abia astept raceala urmatoare sa verific din nou eficienta, ca nu pot avea incredere intr-un rezultat unic.
Sirop de soare, pardon papadie
Uitasem să scriu despre asta, sâmbăta trecută am făcut o vizită prin grădină, pe la 10 dimineaţa, arăta pur ţi simplu incredibil, toată, era numai o păpădie înflorită, galben de parcă răsărea soarele din iarbă şi nu de pe cer.
Aşa că mi-am sumes mânecile, metaforic vorbind, că bătea vântul şi mi-era friguţ şi am cules o găletuţă de flori, numai bănuţul fără tijă, o găletuşă din aia de plastic de 5 litri, tare drag mi-a fost de ele.
Aşa la boabe mărute or fost cât să iau de trei ori în ambele mâini şi io n-am cine ştie ce mâini mari.
Amu’ reţete am găsit multe, unii fac sirop, alţii miere, depinde de câtă apă pui la bătaie. Eu am pus mai multă.
Am spălat lejer florile cu o apă rece, le-am pus în cratiţa de dulceţuri şi am pus vreo 2 litri de apă, cât să acopere florile când le apăsam,a odihnit peste noapte, după care au trecut pe foc vreme de vreo oră.
A rezultat un lichid verde care nu prea îmi inspira încredere, în care am topit un kil de zahăr şi l-am mai pus la fiert până a făcut spumă, încă vreo oră pe flacără mică.
La final am pus în ele zeama unei lămâi şi ceva coajă aşa de aromă, chit că e tratată cu chimicale.
A ieşit sirop care tare bun e în combinaţie cu neşte apă rece în care am pus din nou zeama unei lămâi.
Gustul e bun, cu o lejeră notă amară, dar amarul e un gust subapreciat şi încă unul bun pentru tine, mare parfum nu are dar când vii însetat de pe afară nici nu bagi de seamă cum alunecă detoxifiantul pe gât.
Cu siguranţă o să repet povestea, poate cu mai puţină apă. La anul chiar cred că voi face o promoţie în care să topesc mierea la final când ceaiul de păpădii e călduţ ca să nu o fierb.
Efecte pe termen lung? Am citit că sunt multe, că ajută ficatul şi fierea, că e detoxifiant , nu pot certifica pentru că îl beau de 3 zile.
Efectul imediat? Jur că m-am simţit un fel de Merlin contemporan în timp ce culegeam bănuţii ăia de soare la concurenţă cu nişte albine foarte harnice şi mi-am dat seama a câta oară că în era noastră suntem cu toţii magicieni, numai să vrem.
Siropul de soc
Anul ăsta toamna m-a prins nepregătită, aveam altă gamă de preocupări. Amu, că m-am mutat la casa mea sezonul rece cu gripele și răcelile aferente va fi înfruntat cu premeditare.
Din seria chestii bune, simple și sănătoase se va prepara siropul de fructe de soc. care soc de altfel se găsește pe toate drumurile în România și, spre norocul meu în parcul Nicolae Romanescu de care mă despart fix 5 minute de mers pe jos și în care nu am reușit să ajung în cele 6 luni glorioase de când suntem vecini.
Pentru un kilogram de fructe se folosesc 1,5 litri de apă, zeama de la o lămâie și personal o să adaug și niște scorțișoară și ghimbir, că îmi plac.
Cel mai bine e să culegi fructele mai târziu pe la final de august spre început de septembrie, le dai jos de pe ciorchini și le speli în câteva ape, apoi le pui la fiert cu zeama de lămâie și mirodeniile, vreo 45 de minute, o oră până se duce cam jumătate din apă. Lasă-l să se răcească oleacă și strecoară minunea de două ori, ideal prin tifon des.
Când ajunge pe la 40 de grade adaugă mierea, probabil o să folosesc o proporție de 1:1 ca să iese sirop închegat. Se poate păstra la rece până la 6 luni, la temperatura camerei vreo 3 luni.
Îl poți consuma ca atare, o lingură pe zi sau diluat cu ceva apă, caldă sau rece după preferință.
Pe lângă efectul antiviral puternic umblă vorba prin târg că e bun și pentru grăsunei în slăbire, scăderea colesterolul, îmbunătățirea vederii și fiind imunostimulator puternic ajută cam în orice boală de pe pământ
„Habbat al-barakah” adică „sămânţa binecuvântată”
E frumoasă nu-i aşa? Dar nu de frumoasă vreau să vă vorbesc despre ea. Asta e floarea chimenului negru care a devenit de curînd pentru mine a opta minune a lumii.
Pe scurt în anul domnului 2011 în timp ce mă baladam prin Madrid am reuşit să îmi nenorocesc definitiv unghia degetului mare de la piciorul drept. Am căpătat o mândreţe de micoză care mi-a ţinut unghia galben violet vreo 2 ani ca să nu mai povestesc de formă că nu mai eram în stare să o tai de goasă ce devenise. Spre nervul meu trebuie să recunosc foietajele nu mi s-au desfăcut în foi niciodată cu atâta talent ca unghia aia.
Soluţia doctorului, că ei au tot timpul soluţii, a fost să scoatem unghia. Mi-a făcut favoarea să nu propună varianta chirurgicală ci pe aia în care eu mă dau vreo 200 de ani cu o soluţie care dizolvă unghia, ca să îşi facă tratamentul efectul mai bine. Tratamentul nu era nici ăsta de aruncat că nu era cremuţă mai ieftină de 33 de lei prin el şi erau câteva.
Aşa că am făcut ce ştiu eu mai bine, am ignorat medicina alopată şi m-am gândot că trebuie să mai existe o soluţie. Nu, nu m-am vindecat cu puterea gândului deşi nu exclud posibilitatea să ajung şi acolo într-o zi.
Mi-am achiziţionat o sticluţă de 10 ml de ulei de chimen negru cu 7 lei, nici nu cred că era bio la preţul ăsta, nici nu m-a preocupat aspectul, mi-am zis că orice poate să lupte cu succesc cu Stafilococus aureus multiplu rezistent poate să rezolve şi o micoză .
Şi am avut dreptate, 10 ml de ulei mai târziu unghia este recuperată 75%, mai e nevoie de jumătate de sticluţă cred dar culoarea şi-a revenit, forma aia de copită se mai păstrează numai spre vârf, viaţa e frumoasă şi, mai ales, tratamentul nu m-a durut nici un moment.
În ce a constat? După fiecare baie caldă în care pielea mea se înmuia picuram cu răbdare un strop de ulei sub unghia cu pricina şi gata.
Între timp am constat tot pe pielea mea că el e tare bun şi pentru o piele cu acnee. Restul întrebuinţărilor vi le-am copiat că nu le-am încercat chiar pe toate, iar prin aprilie am decis să îmi cumpăr şi o sticluţă pe care să o pot folosi intern, că nu strică.
Proprietăţi terapeutice: analgezi, antibacterian, antioxidant, antifungic, antiseptic, antispasmodic, antiviral, bronhodilatator, imunostimulent.
Uz intern: adjuvant în caz de răceală, tuse, bronşită, guturai şi sinuzită; întăreşte sistemul imunitar şi ajută recuperarea rapidă după boli; previne formarea celulelor canceroase; ajută la calmarea durerilor de dinţi; adjuvant în caz de diaree şi paraziţi intestinali; recomandat în diete de slăbit, deoarece reglează pofta de mâncare şi metabolismul; adjuvant în cazul durerilor articulare şi reumatice; previne formarea calculii renali; îmbunătăţeşte memoria; util în caz de hipertensiune arterială; previne bolile cardiovasculare; cu rol hepatoprotector; stimulează producţia de interferon natural, ca adjuvant în hepatite virale B sau C; adjuvant în crizele de astm; are efecte afrodisiace; stimulează apariţia fluxurilor menstruale întârziate, şi lactaţia la lăuze; previne infecţiile, alergiile şi bolile cronice, ca adjuvant, preparatele pe bază de chimen negru se administrează pacienţilor care au suferit paralizii.
Uz extern:recomandat pentruten uscat, sensibil şi iritat; previne îmbătrânirea prematură a pielii; hidratează pielea şi reduce ridurile; are acţiune calmantă în cazul inflamaţiilor pielii; recomandat pentru tenul acneic, cu rol antiseptic şi antiinflamator; adjuvant în caz de micoze; reduce senzaţia de mâncărime, apărut în caz de eczemă, psoriazis; elimină petele pigmentare; adjuvant în caz de negi şi aluniţe; combate căderea părului şi întăreşte firul de păr; recomandat pentru unghiile fragile, exfoliate.
Şi mai e şi frumos, cum să nu-l iubeşti?
Doar un leu 
Comentarii recente