Arhive etichetă: despre buget si alti demoni

Buget, mon amour

          Se spune că nimic nu e mai nimicitor pe lumea asta decât o femeie trădată. Minciuni, nimic nu va bate vreodată bugetul trădat, plus că de regulă femeile, cel puțin cele pe care le știu eu, au lucruri mai bune de făcut cu timpul lor decât să te hăituiască pe tine și să îți strice ploile.

          Cu bugetul nu e chiar așa pentru că deși nu intenționează și nu depune niciun efort în sensul ăsta, el este pasiv agresiv per se, pur și simplu stă locului, acționează ca un bumerang și îți întoarce înapoi în cap deciziile mai puțin fericite de consum al banilor.

          Pe vremuri, acum 4 ani adică, fiind infinit mai tânără nu mi-am scris niciodată bugetul pentru că la orice oră din zi puteam să îmi amintesc exact pe ce s-au dus banii, faptul că atunci gestionam o casă iar acum trei nu are nicio legătură cu incapacitatea mea de a mai ști ce și de ce am plătit.

          De asemenea faptul că mi se pare că joc într-un film  la limita absurdului în care dimineață plătesc să zic factura la gaz și seara găsesc factura gaz în căsuța poștală, e drept pentru alt loc de consum și alt furnizor, nu are nicio legătură cu prezenta inițiativă.

          În ce constă inițiativa? Am decis eu cu mine că nu mai așteptăm să ne prindem cum funcționează Excelul și ne-am întors în comuna primitivă la hârtie și creion, bine agendă și știlou, în care  notez la finalul zilei fiecare leu care mi-a ieșit din buzunare. Dacă la finalul zilei nu îmi aduc aminte toți leii înseamnă că mi-au ieșit prea mulți și trebuie să iau măsuri.

          Nu mă aștept să descopăr că pământul e rotund dar aș vrea să știu exact unde dispar niște sute de lei de prin buget de nu le pot regăsi în niciun fel, nu de alta dar cred că sub scuza ”Aaaaa am plătit facturile ” de fapt îmi cumpăr multe lucruri care îmi folosesc numai la a-mi micșora spațiile de depozitare din casă. V-am zis că anul ăsta am scos din țiplă o frumoasă forma de guguluf fără de care pur și simplu nu am mai putut trăi în decembrie 2017? Numai 3 ani și 2 luni mi-au trebuit să ajung să o folosesc.

          Dacă stai și mai rău decât mine și nici nu ți-a trecut prin cap să îți faci vreodată un buget te invit la bord, primele 4 luni numai ne notăm pe ce se duc banii iar de prin mai începem să structurăm bugetul pe categorii: esențiale, necesare, mofturi și vedem unde și de ce putem scoate din cheltuieli.

          Scopul este ca la finalul lui 2021 să am un program decent de organizare și planificare a cheltuielilor, scop pe care îl voi atinge exceptând situația în care mă mut în alt oraș, ceea ce îmi va schimba total cheltuielile pentru casa numărul 3, adică exact aia în care stau eu.

          Culmea este că îmi doresc tare mult să întâmpin acest neajuns și să o iau de la capăt cu altă structură de buget în alt loc dar până atunci notăm cheltuielile și ținem pumnii să ni se întâmple mutarea.