Arhive etichetă: decluttering

Încetiniți, vă rog

Nu puteam rata subiectul coronavirus, logic, nu de alta dar nu pot deschide decat o carte fara sa dau de el in rest e peste tot, FB, insta, tv.

Și prefer sa ma orientez spre părțile bune ale situației pentru că așa sunt eu. Dacă îmi veți spune că nu sunt părți bune vă contrazic.

În perioada asta de câteva luni până vom fi expuși cu toții  și vom învăța să îi facem față, pe vremea când transporturile sunt limitate și multe unități închise ai apucă și planeta să respire un pic.

Poate în perioada asta vedem ca nu o sa murim fără multe din lucrurile pe care le-am cumpăra inutil, din obișnuință sau din impulsul creat de reclame și ne simplificăm un pic casele.

Poate cu restaurantele și livrările închise ne aducem aminte ca putem să gătim și acasă, nu zilnic, nu-s masochistă, dar de doua ori pe săptămână ar ajunge mai ales la familii mici.

Poate în perioada asta în care vai nouă, turcii nu ne mai livrează mărfuri, vor avea șansa sa intre pe piață salata, ridichile, ceapa verde și restul legumelor autohtone cu privire la are a trebuit sa obligam supermarketurile sa le aiba pe rafturi intr-un procent mic. Eh când nu vor mai fi decât ele pe piață vom vedea cum se așează lucrurile.

Poate așa în loc sa cumpărăm iaurt cu țara de origine a laptelui Polonia, vom cumpăra cu țara de origine România, poate e ultimul tren pentru fermele de animale pe care le mai avem.

Ce voi face eu de sfârșitul ăsta al lumii? Săptămâna viitoare merg la lucru, pentru ca asigur permanența pe unitate, nu e grav, am încăperea mea sunt la fel de izolata ca acasa, merg pe jos ca sa nu ma înghesui in autobuz, păstrez drumul drept casa- firma si inapoi. Săptămâna a doua pot lucra de acasa.

Și nu voi iesi din casă ca atare ceva mai mult timp pentru mine dar a fost deja planificat.

1 Fac ordine in buget, am suspendat plățile anticipate, limitez oricum achizitiile, pentru ca nu se știe exact când și cum vor veni următorii bani deci trebuie să mă descurc cu ce am.

  1. Se întâmplă să am în casa : fie fizic, fie ebook multe cărți pe care abia așteptam să le citesc.
  2. Vreau sa ies din perioada asta cu 5 kilograme mai puțin si câțiva centimetri mai subțire, exercițiile pe care le făceam de 3 ori pe săptămână vor fi făcute zilnic, poate chiar de doua ori pe zi.
  3. Mă apuc de tricotat- croșetat șaluri, anul trecut mi-a părut foarte rău că nu aveam câteva pe stoc pentru o vânzare de Crăciun organizata de o prietenă care a strâns bani să încalțe de iarnă 97 de copii.
  4. În sfârșit învăța-voi limba rusă, în 4 săptămâni a trebui să vorbesc fluent o limba daca ma încăpățânez să o studiez zilnic cum se cuvine.
  5. Asta îmi va lua mult timp, să o conving pe mama, care e la niste sute de kilometri să stea în casa.
  6. Daca îmi rămâne ceva timp mă apuc să îmi scriu prima carte.

Sincer pe lista mea de lucruri de făcut mai sunt: să studiez temeinic ce înseamnă metoda curly girl pentru că am urmat numai 10% din sfaturi și părul meu care a fost o viață drept începe să pară ondulat, sa vorbesc în fiecare zi în tihnă cu câte un prieten de care altfel nu aș avea timp, să încep curățenia de Paști, să îmi salvez dafinul de păduchii țestoși.

Dacă mă gândesc bine s-ar putea ca luna asta de încetinire sa nici nu îmi ajungă dar tot e mai bine decât nimic.

Și pentru că toate au undeva o cauză, mă gândesc că poate ăsta este felul universului de a ne face să respectăm rezolutia de an nou pe care o luam cu toții prin 2017 sau 2018 nu mai știu Slow your life, voluntar nu am făcut-o, poate așa ne reușește.

tle

În 6 luni

Întotdeauna mi-au plăcut provocările și întotdeauna am crezut că nu există coincidențe, că imaginile, situațiile, melodiile care se repeta în viața noasră sunt modul Universului de a ne vorbi.

De ceva vreme mă tot întâlnesc cu mesajul acesta în diferite forme 070bf134bd50f44fdd95098f6306be4b

De ceva vreme sunt în căutarea unei provocări noi.

Coincidență? Nu cred. Asta este provocarea potrivită pentru mine acum. Poate e un truism, am citit chiar că există studii conform cărora oamenii care postează inspiraționale din astea sunt mai săraci cu duhul, dacă e așa mi-o asum, coeficientul meu de inteligență se situează fix în zona în care rezonez cu mesajele inspiraționale, asta e.

Suntem în septembrie, deci în șase luni de acum vom fi în martie, într-un alt an, în începutul unui nou ciclu de viață și de ce nu într-un cu totul alt loc mental, spiritual și financiar.

Despre un alt loc fizic nu se pune problema, mai am cel puțin doi ani de stat aici unde sunt dar nu e un loc rău și mă bucur că sunt aici.

Ce ar fi de schimbat?

Financiar ar trebui să îmi micșorez pasivul, care acum cred că se ridică undeva la 180000 de lei.

Fizic ar trebui să scap de cîteva kilograme din cele 57 de acum și să înlocuiesc masa adipoasa cu masă musculară.

Mental îs binișor, dar aș putea să mai citesc ceva cărți din niste domenii noi, cred că aleg categoria psihologie.

Pentru că acum câteva săptămâni ziceam că încă ezit între rusă și arabă, să știți că am ales rusa, dacă aveți idei de niste resurse online gratuite și care să ajute în sensul ăsta ar fi binevenite.

Social ar trebui să îmi fac ceva prieteni la fața locului, e greu să ai toți oamenii cu care ai putea face ceva d ela 2 la 7 ore distanță.

De asemenea ar trebui să aflu și ce se întâmplă prin orașul ăsta, să mă implic un pic în viața comunității la nivel de timp liber, deși am căutat și până acum și nu am descoperti că ne-am apuca sa strângem hârtiile din parc, gunoiul de pe malul râului, să plantăm pomi, să organizăm ceva mese pentru cei mai puțin norocoși. Singurele mișcări au loc în preajma Crăciunului când sunt organizate niste colecte dar nu de organizatii locale.

Spiritual? aici nu voi face nici un plan, de câte ori am avut idei, evenimentele s-au organizat, planeții s-au aliniat și am ajuns în cu totul alt loc decât aș fi crezut la început, dar de asemenea dacă știți niște site-uri interesante de reiki, medicină alternativă etc sunt numai ochi și urechi.

Cu privire la spațiul fizic nu prea am multe posibilități de simplificare, casa nu e a mea, mobila nu e a mea, am inițiat însă proiectele Baia și Bucătăria despre care cred că scriu mâine sau în cursul săptămânii viitoare, după ce va avealoc munca de jos de inventariere a ce am, de listare a ce îmi trebuie și de punere pe hârtie a soluțiilor.

Se mai bagă cineva la 6 luni de schimbare?