Arhive etichetă: cashback

Bani înapoi

Azi m-am trezit cu ideea cardurilor cashback în minte și pentru că nu reușeam să scap de ea a trebuit să arunc un ochi pe net în scopul ăsta. Evident nu am avut nici timpul, nici răbdarea să verific toate băncile care oferă așa ceva mai ales că începusem cu Millennium Bank numai ca să aflu că a fost cumpărată de OTP. M-am oprit la trei produse : BCR, Bancpost și Lyoness care nu e bancă știu.

BCR (nu e cazul să vă spun eu de la ce vine C din numele băncii sau că au comisioane mari) o să vă spun însă altceva ce găsesc extrem de suspect la banca asta, la mine în târg niciunul din dosarele pentru clauze abuzive cu banca asta nu a fpst câștigat. Repet nici măcar unul iar clauzele există și sunt abuzive și la ora asta.

Acum că am fost preveniți să revenim la oile noastre, există un card pe care îl poți folosi pentru a lua ceva bani înapoi, te costă 20 de lei emiterea și 45 de lei administrarea anuală. Dacă vrei să obții ceva din afacerea asta nu îți recomand să îl folosești niciodată ca element de creditare, nope, cardul ăsta te poate ajuta numai dacă faci cumpărături cu banii pe care i-ai depus deja pe el. Uită de sloganurile  alea cu 55 de zile de grație și rata 0 dacă plătești la timp, că dacă nu plătești la timp dobânda e de vreo 28% și dacă ai ratat o rată o să plătești la el jumătate de viață.

Dacă îl folosești cum am zis numai în limita banilor deja aflați pe card ai posibilitatea să iei înapoi 2% din valoarea cheltuielilor dar nu mai mult de 400 de lei pe lună, oricum dacă ai de luat mai mult înseamnă că ai cheltuit mai bine de 40.000 în luna aia și nu cred că  ai motive să citești prezentul blog. O dată pe an îți mai dau un procent aniversar de 1% dar nu mai mult de 4.800 de lei.

Trebuie desigur studiată lista partenerilor dacă știi că poți cheltui pe acolo minim 2000 de lei pe lună ca să primești înapoi 20 și ți se pare că 175 de lei / an merită efortul de a obține cardul ăsta atunci aplică, dacă nu, Nu. Uitasem, nici retragerea de la ATM nu e o idee bună am uitat procentul comisionului dar era mare sau așa mi s-a părut mie.

Al doilea card pe care l-am studiat era de la Bancpost, bine ei au o gamă mai mare de carduri cashback dar mie mi-a cam plăcut cel de Wizzair, din nou nu vorbim de utilizarea lui ca produs de creditare ci de folosirea în funcție de banii pe care îi avem deja în cont.

Cardul ăsta de costă 50 de lei, 5 lei să întrebi de sănătate adică dacă te încadrezi pentru a ți se emite unul și 45 de lei administrarea anuală.

Cum își scoate banii? Dacă obișnuiești să zbori cu Wizz ai o reducere de vreo 45 de lei pe persoană/zbor la bilete și asta chiar nu e de aruncat, dacă pleci în vacanțe cum o fac eu în grup de 6 oameni și iei biletele cu banii de pe cardul ăsta salvezi cam 500 de lei plus cheltuielile cu cardul amortizate, iar dacă ai în program mai mult de 2 vacanțe pe an chiar cred că merită. De reținut că reducerile se acordă pentru grupuri de maxim 6 oameni.

În rest mai au un sistem cu puncte, la fiecare leu plătit pe wizz primești 4 puncte la fiecare leu plătit la ceilalți comercianți agreați 2 puncte, care puncte se pot transforma și ele în lei cumva dar nu am mai stat să verific cum și până la 25% reducere la niște magazine care ar fi 200 dar nici pe alea nu le-am verificat că nu intenționez să cumpăr mare lucru anul ăsta.

Nici cu cardul în discuție nu e o idee bună să scoți bani de la ATM sau să cumperi ceva pe bază de credit.

Băieții de la Lyoness au un card care ar fi modelul de urmat în domeniu, părerea mea, păcat că au un număr mic de magazine în care funcționează, din astea pe care să le știu și eu la prima vedere am găsit Realul care la mine în târg nici nu mai există și Tako după care nu mă omor, e drept mai mult nici nu am verificat.

Nu am găsit costurile emiterii cardului dar parcă nici nu există, te înscrii și ei trimit cardul, singura problemă este să ai un cont în care să îți vireze banii după ce ai ajuns la minim 43 de lei. Sumă la care nu o să ajungi prea repede pentru că reducerile sunt de 1 până la 5% din valoarea achizițiilor. Există și o serie de magazine de la care îți poți face cumpărăturile online plecând de pe site-ul Lyoness, un fel de link afiliat care îți aduce și ție puncte pe cardul cu pricina.

M-am uitat mai bine la parteneri, Praktiker, MeliMelo, Elefant, Libris, Noriel,Plafar, Petrom, OMV destul de multe lucruri care pot fi cumpărate  și online cu o reducere de 2%, fără limită a banilor primiți înapoi ca la BCR și fără costuri de administrare, dacă aveam cardul ăsta în vară când am cumpărat materiale pentru reparația casei luam înapoi vreo 20 de lei, cred că mai studiez un pic problema și s-ar putea să îmi fac unul.

Voi ce metode de cash back ați găsit?

5c71115c2814ee5e3b750574809f1afe