Două cărți și o vacanță
Despre februarie 2023 numai de bine. Întâi am avut mult de lucru după care am cules o viroză, pe urmă am avut mult de lucru după care mi s-a întors migrena tinereții mele.
Da, știu că formula magică am avut mult de lucru are legătură cu problemele mele recurente de sănătate și o să iau măsuri, lucrez la asta deci am și mai mult de lucru 😊.
Așa cum vă dați seama introducerea asta lungă vă spune că nu am citit mare lucru în februarie, cele 5 cărți începute sunt în diverse stadii de dezvelire a conținutului (să nu vă fugă mintea la altceva).
Dar cum sunt un om cu principii nu pot lăsa proiectul Clubul de lectură să moară în fașă așa că mi-am mobilizat neuronul pentru recenzia lui februarie.
Lună cu două sărbători ale iubirii una importată, una redescoperită în colbul dacic ( nu țin niciuna ) cartea lui februarie nu putea fi decât romance din seria chick lit. (era și culmea să scriu despre Romanovii lui Montefiore).
Două cărți și o vacanță de Emily Henri e evident o carte de vacanță cu o poveste de dragoste și ceva căutări interioare. Dacă sunteți genul mama grijulie nu o recomand sub 16 ani cuprinde câteva scene de sex.
Este o carte bună pentru scriitori sau cei care visează la asta pentru că dincolo de povestea de dragoste este despre cum poți intra în blocaj și cum poți ieși din el. E despre cum scriu alții sau cel puțin cum pretind ei că scriu.
De asemenea undeva în fundal este despre cum să lupți ca familie cu o boală urâtă și cum să faci față când miturile despre cei pe care îi iubești îți sunt distruse , despre faptul că toți suntem oameni și cuprindem în măsuri variabile dar sensibil egale lumină și întuneric.
Povestește despre părinți abuzivi, copii salvați sau nu la timp și căile de scăpare pe care le găsim în situații limită, că nu întotdeauna sănătoase care ascund mai mult întuneric decât cel de care încercăm să scăpăm.
E o carte despre viața într-un orășel calm, turistic și despre cum să te reconstruiești după deziluzii și divorț, o carte în care personajele se numesc January și Augustus, fapt care cuprinde în sine o explicație despre firile lor.
Una peste alta mi-a plăcut suficient încât să fac rost și de o a doua carte a autoarei.
Clubul de carte- ianuarie
Despre Clubul de carte am scris atunci când mi-a venit ideea cumva determinată de faptul că pentru prima dată în existența mea catalogată nu am reușit să citesc 48 de cărți într-un an. Nu zic că nu a avut motive întemeiate dar în fața mea nu am avut nicio scuză și așa m-am gândit la un club de carte care să mă facă să citesc 12 cărți pe an ca un minim peste care să adaug.
După care ideea a fost îmbunătățită aici pe finalul postării pentru că ar fi fost plictisitor să citim 100 de recenzii (în viziunea mea asupra universului cam atâția oameni vor participa la aventura asta cândva) despre aceeași carte. Așa că fiecare citește ce carte vrea își scrie recenzia iar în ultima vineri a lunii în postarea cu titlul de mai sus voi centraliza link- urile la recenzii și voi publica pe seară ca să avem ce citi sâmbătă și dimineață la cafeluță.
Dacă mai apar recenzii între timp și mă anunțați până duminică pe la prânz voi edita postarea ca să includ link-ul, dacă se întâmplă să fi citit una din cărțile recenzate putem ține clubul pe fiecare postare în parte cu opiniile aferente la comentarii. Dacă nu se întâmplă sper ca postările să vă trezească un pic de curiozitate și să le citiți, de altfel una din etichetele postării va fi ”vinde-mi o carte” ( fă-mă să o citesc).
Ca atare în ordinea în care au ajuns la mine intrările lunii ianuarie 2023 sunt.
PS Distinsul meu frate o să apară cândva duminică.
PS’ Dacă doriți să participați lăsați un mesaj cu link la postarea asta și vă adaug 🙂
Capitole târzii din viața mea , Regina Maria a României
Taina zăpezii
Cartea de marți se numește The secret of snow, eu aș traduce-o Taina Zăpezii, scrisă de Viola Shipman care de fapt este un domn numit Wade Rouse.
Desigur este genul de carte pe care ne grăbim să o catalogăm chick lit sau cărți de fete sau cărți hygge că tot e la modă.
Și într-un fel e, e una din cărțile în care știi de la prima pagină că indiferent prin ce își va pune autorul personajele să treacă se va termina cu bine.
Și într-un fel nu e. E despre înstrăinarea voită, despre ridicarea de ziduri, despre imagini de sine proiectate astfel încât nimeni, uneori nici chiar tu, să nu știe cum te simți de fapt.
E o carte dezvoltată din amintirea autorului, sigur ajutată de imaginație, translatată, dar reală la bază.
Încerc așa cum fac de obicei să nu dau amănunte, urăsc recenziile în care autorul spune fericit că povestea are întorsături de situația cum ar fi apariția amantei fratelui bunicului matern ( în prezenta nu e vorba despre așa ceva) și care fură un pic mai mult sau mai puțin din bucuria de a descoperi tu cartea.
E o carte despre pierderi și despre cum e asumăm o vină care nu ne aparține, poate din cauza importanței celui pe care l-am pierdut, poate din cauză că ego-ul nostru ne împinge să credem că putem controla și/sau determina totul în jurul nostru.
E despre a învăța să renunțăm la poveri, să păstrăm numai timpurile bune din trecut, să trăim împăcați, să înțelegem că fiecare lucru și om care ni s-au întâmplat au avut rolul lor în devenirea noastră.
Este o carte despre limite și încălcarea lor, despre poveștile pe care ni le spunem și cum le putem schimba, despre frumusețea care se ascunde și în cele mai vitrege locuri sau condiții, despre poverile cărora trebuie să le dăm drumul înainte să ne consume viața.
Cred că în locul cărților de dezvoltare personală în care fiecare autor pretinde că a descoperit cel puțin secretul de pe tăblițele de smarald prefer să citesc povești în care personajul se dezvoltă, iartă și se iartă, trăiește în pace cu el și ajunge la pace cu lumea, practic este același mesaj dar altfel scris, fără tonul didactic superior al lui ”uite cum m-am iluminat eu”.
Mi-a plăcut cartea asta pentru că și eu ca noi toți am niște schelete în dulap pentru care trebuie să încetez să îmi asum vina absolută, să accept că uneori am împărțit vina, că alteori nu era nimic din ce aș fi putut face să schimb rezultatul și să merg înainte fără regrete.
Mi-a plăcut cartea asta suficient de mult încât să fie propunerea mea pentru Clubul de carte de ianuarie, varianta modificată.
Dacă nu ați apucat încă să vă scrieți recenzia vă aduc aminte că vineri seară voi face un post separat cu link-uri spre recenziile voastre, ca să avem cu toții ce citi la cafeluță în diminețile ultimului week- end al lunii.
Lăsați-mi un link în comentarii să pot centraliza mai ușor postările.
Trilogia culorilor
Bun, prima carte pe 2023 s-a dovedit a fi din categoria Young Adult. Am citit categoria asta și înainte și voi continua pentru că îmi aduce infinit mai multă bucurie decât o carte de Kafka . Oricum am destul de des sentimentul că trăiesc în una din cărțile lui așa că am nevoie să evadez.
Cartea în cauză pe numele ei Misterul din Regat scrisă de Jaclyn Moriarty (dap sora lui Liane Moriarty) face parte din Trilogia Culorilor, undeva prin decembrie anul trecut când aveam din nou nevoie să evadez am citit prima carte din serie O frântură de alb, acum a venit rândul continuării.
Undeva în zilele următoare când musafirii vor pleca și televizorul o să tacă urmează cartea a treia O încâlceală aurie, mă rog A tangle of gold. Din cercetările mele nu e tradusă încă în română ca atare va trebui să o citesc în engleza ceea ce se va dovedi provocator din niște cauze.
Nu cred că se așteaptă cineva să fac vreun rezumat dar ca să știți în ce intrați vă spun că o să vă placă dacă v-a plăcut Harry Potter, e o carte cu altfel de magie, cu universuri paralele și cu fizică.
Ar fi fost una din cărțile trecute sub tăcere dar din câte îmi dau eu seama o parte din cei care mă citesc sunt profesori sau au copii la școală. Eh cărțile astea par să fie soluția perfectă de a-i apropia de Isaac Newton, gravitație, electricitate, magnetism, optică și tangențial Byron.
Recunosc am învățat fizică mult mai târziu decât era prevăzut în programa școlară pentru că la vremea aia nu era distractiv. Mă gândesc uneori că viața mea ar fi mers pe cu totul alt drum dacă prin clasa a 6 a fizica și matematica nu ar fi părut atât de seci. Ani mai târziu m-am prins eu că nu e așa dar am crezut că e târziu să schimb direcția și la urma urmelor drumul pe care o luasem nu era rău deloc.
Așa că dacă nu ați înțeles niciodată care e treaba cu lumina și culorile, care e povestea cu dualitatea undă particulă și o anume pisică închisă în cutie asta e cartea pentru voi.
Dacă aveți un copil reticent în a se apropia de științele exacte aveți la dispoziție un regat magic în care culorile sunt vii și o poveste care poate o să-l convingă că știința nu e seacă ba chiar poate fi incredibil de distractivă și la fel de eficientă ca o baghetă magică iar fizica poate fi romantică.
PS Îl aud pe mon frere cum dă cu capul de birou citind asta.
PS 1 Această postare nu este recenzia mea pe luna ianuarie pentru clubul de carte și forma lui concretă pentru 2023 e numai despre mine și chestiile care îmi aduc bucurie.
Un basm
Pentru că promisiunile, mai ales cele făcute în familia mea fratelui mai mic, trebuie respectate de Crăciun am zis să citesc pentru recenzie ceva care să împace și capra (eu și obiceiul meu de a citi povești de Căciun) și varza (frate-miu și dorința lui de a citi chestii care nu sunt de fete).
Câștigător la puncte a fost Un basm al lui Stephen King, adică ce poate fi mai de speriat decât King? Nu de alta dar am refuzat să mai deschid o carte de-a lui după Shining care m-a împiedicat să dorm ceva vreme. Retrospectiv cred că era imaginația mea hiperactivă de vină mai mult decât cartea omului.
Evident nu o să vă povestesc nimic despre ce se întâmplă în carte că ne știm deja de multă vreme dar o să vă spun totuși că este despre magie, toate felurile de magie, cea pe care o recunoaștem ca atare și cea care am ajuns să credem că ni se cuvine.
La noi titlul care în original este Fairy Tale a fost tradus un basm, eh cartea nu este un basm, este Basmul primordial din care se desprind toate basmele lumii noastre, care ne-au fost picurate în auz în vreme ce creșteam până au devenit principiile pe care ne-am clădit personalitățile și pe cale de consecință viețile.
Cum spuneam este despre magia unor alte lumi și despre magia lumii noastre, despre farmece și blesteme pe care le legăm de supranatural și despre vrăji de zi cu zi pe care le considerăm parte din viața obișnuită.
Imaginează-ți numai că un om obișnuit de pe la 1700 ar ajunge în zilele noastre în mijlocul străzilor pline de trăsuri fără cai, în avioanele noastre care se ridică în aer și traversează oceane, în magazinele noastre ale căror uși se deschid cu celule fotovoltaice, în casele noastre în care avem închiși în sticlă alți oameni care vorbesc, povestesc, joacă sau cântă.
Chiar în momentul ăsta am în buzunar un obiect mic și relativ ușor care mă poate ajuta să vorbesc în timp real cu frate-miu aflat jumătate de lume mai încolo. Imediat ce voi apăsa Publică pe una din tastele cutiei, nu foarte mari, la care scriu acum cuvintele mele vor ajunge la oameni aflați peste mări și țări. Cum spuneam magia care credem că ni se cuvine.
Însă asta este magia logică pe care ne-o putem explica deja pe bază de agoritmi. Altă parte de magie din povestea lui King este despre animale, el a ales un câine dar poate fi o pisică la fel de bine, despre dragostea necondiționată pe care ne-o dăruiesc, despre bucuria lor, despre faptul că nu au niciun strop de răutate în ele ( cu ceva rezervă în ce privește pisicile, glumesc). Magia pe care nici nu o percepem ca magie.
Sigur este și despre demoni, doar am promis să citesc ceva de genul ăsta dar nu chiar demonii la care te aștepți, un basm este despre bucata de întuneric pe care o avem cu toții la purtător și pe care reușim sau nu să o controlăm. Este o carte despre sursa tuturor relelor care paradoxal este și sursa bunelor sufletul creaturilor evoluate, care au inventat limbajul pentru a-și putea ascunde gândurile, și echilibrul precar al luminii și întunericului din el.
De când am închis cartea mă tot gândesc la un singur lucru în câte lumi mai mari sau mici noi și lumea noastră suntem personajele de basm despre care nimeni nu crede că ar putea exista vreodată cu adevărat?
Clubul de carte
Știu că suntem ocupați până peste cap și fix ne-ar mai lipsi ceva în plus de făcut dar butonam zilele trecute pe Netflix și am văzut trailler-ul unuia din multiplele filme cu cluburi de lectură și de atunci nu-mi pot scoate din cap că e absolut tot ce ne trebuie în anul care vine.
Poate e nostalgia vremurilor cu Psiluneli și Duzini de cuvinte, poate (și aici îl aud exact și distinct pe frate-miu) am ajuns la vârsta aia la care am nevoie de pisici și oameni similari mie cu care să comentez o carte la un ceai, cafea, vin, apă, pricepeți voi ideea.
M-am obișnuit cu lumea asta virtuală, mi se pare că e infinit mai ușor să te organizezi așa, fără prezența fizică și fără să fie nevoie să fim simultan prezenți, trecând unii în lipsa altora și împărtășind idei.
Propunerea mea pentru 2023 către #toutlemonde 😀 e să înființăm un club de lectură virtual. În fiecare lună cineva alege o carte pe care o citim cu toții, ne scriem părerile despre ea iar în ultimul week-end trimiteți link-urile cei care aveți blog și duminică dimineața fac o postare în care le includ.
Cine nu are blog și vrea să participe poate la fel de bine să scrie despre carte în comentarii.
E o dată pe lună așa că nu e un efort atât de mare iar la finalul anului vom fi citit cel puțin 12 cărți.
Aștept părerile voastre până la 31 decembrie 2022 și vedem dacă putem pune pe roate un Club de lectură virtual.
Cum stați cu pregătirile de Crăciun?
Lifespan
Știu că nu e marți dar după atâta pauză nici nu am de gând să aștept cu povestea cărții pe care tocmai am terminat-o.
Am lipsit din multe și variate motive : la lucru e un fel de nebunie isterică generalizată, am avut-o pe mama în vizită vreo 10 zile, mi s-au înecat corăbiile din alte cauze work related, au început filmele de Crăciun pe Diva și atât mai am energie în neuroni să fac – să mă uit la ele.
Bun, am cumpărat Lifespan după ce m-am împiedicat de niște podcasturi cu David Sinclair. Am ascultat eu ce spune dar nu era chiar cea mai bună soluție pentru că eu nu am învățat engleza de maniera clasică la școală iar termenii sunt în mare parte specifici biologiei celulare, geneticii și alte domenii rudă încât a fost nevoie să apelez temeinic la dicționar și când am citit-o în română.
De ce am cumpărat-o? Pentru că omul are 50 de ani și arată de vreo 30, o fi vorba de gene bune dar m-am gândit că or fi ceva rețete să le ajutăm și pe alea mai puțin bune să ne mențină așa.
Despre carte? Hmmm….Am zis că niciodată nu voi critica o carte așa că uite ce vă așteaptă dacă o luați.
Aparent are 400 de pagini în realitate vreo 50 sunt Note de subsol care nu sunt puse unde trebuie – la subsol ci la final ca să te poți întrerupe din ce citești, să cauți prin Note explicația și să te întorci, că de ce ar fi viața ușoară când poate fi grea?
Glosarul prinde bine, altfel trebuie să cauți cuvintele în dicționar și să te întorci ca să nu citești ca un analfabet funcțional.
Cartea are trei părți: trecutul- ca să înțelegi cum am evoluat, prezentul – ca să vezi pe unde suntem și viitorul – care sunt viziunile autorului despre cum vom putea să ne înghesuim minim 16 miliarde de bucăți pe planeta asta fără să o distrugem și să trăim până pe la 160 de ani muncind cu spor și având până în ultima zi.
Deși omul e crescut în Australia sunt pagini întregi în care l-am bănuit că a făcut școala cu mine pe vremea când cream societatea multilateral dezvoltată a comunismului.
Rețetele de longevitate sunt de trei feluri: de bun simț, farmaceutice și utopice la momentul ăsta.
Cele de bun simț : viața se prelungește în condiții vitrege – aport redus de calorii, mișcare cât de intens se poate și cât de des se poate, temperaturi reduse care să ajute metabolismul bazal și grăsimea brună. Practic ceea ce pe vremuri foloseam drept banc ”să cresc mare și voinic/pe întuneric și pe frig/fără să consum nimic”.
Cele mai noi descoperiri confirmă ceea ce ortodocșii, budiștii și probabil alte religii știau de 2000 de ani postul face bine, măcar o zi pe săptămână nu mânca, redu produsele de origine animală, evită alcoolul, evită țigările, evită lenevia, mișcă-te, nu ține casa la 30 de grade Celsius, ieși afară fără 200 de paltoane și 25 de fulare.
Soluțiile farmaceutice prevăd suplimente metformină, rapamicină, nicotiamidă despre care știm că au niște efecte benefice dar și niște efecte mai puțin fericite. Când o să ajung la 90 de ani o să mă apuc și de astea pentru că în cel mai rău caz mă omoară dar nu e ca și când aș avea multe de pierdut pe la vremea aia.
Majoritatea suplimentelor sunt obținute din plante. Metformina de exemplu e derivată din spânz, așa că dacă nu am pierdut cu totul știința ceaiurilor și pomezilor din plante putem să trăim și fără suplimentele alea.
Primele două părți ale cărții le-am citit ușor, erau informații științifice pertinente și concludente. A treia parte însă am terminat-o pe bază de voință pură.
E despre un univers în care banalele noastre ceasuri ne vor supraveghea permanent nivelul de minerale, vitamine, etc și ne vor trimite mesaje ce să mâncăm pentru echilibrare, despre cum vom avea ADN ul secvențiat ca să știm din momentul 0 cum să prevenim sau să tratăm personalizat bolile, despre cum vom munci la 150 de ani (v-am zis că are o obsesie cu asta), despre cum toate datele noastre biologice, medicale, genetice vor fi în cloud, despre cum vom primi la naștere un vaccin cu un virus latent iar la 40 de ani pastila care să îl declanșeze și să îl facă să ne întinerească.
Nu că aș avea ceva împotriva celor de mai sus dar încă trăim într-o lume în care ne punem unii altora bombe în piețe din diverse cauze și ne piratăm sistemele informatice motive pentru care cred că sistemele utopice din mintea autorului mai au de așteptat vreo câteva sute de ani.
Acestea fiind spuse mă duc să caut o carte ușurică despre care să scriu mai puțin tura viitoare.
Transformarea financiară totală
Citisem despre Dave Ramsey, îi citisem pe sărite și blogul pe vremuri dar cartea cap coadă nu și, deși nu părea să mai fie cazul pentru mine, am decis să o fac.
La început mi s-a părut că nu se prea pliază pe economia românească, nu mă întrebați de unde, în mintea mea exista convingerea că noi nu avem așa o relație de dragoste cu cardurile de credit după aia mi-am adus aminte că și la noi se poartă descoperiri de cont, credite de nevoi personale, împrumuturi la IFN-uri și așa mai departe, ca atare cartea ni se potrivește în mare parte.
Regula lui Ramsey este extrem de simplă ”Fugi de datorii ca dracul de tămâie”, plătește cu bani gheață, dacă nu îi ai înseamnă că nu îți permiți obiectul, fi independent financiar.
În scopul ăsta Ramsey are 7 pași de precizie matematică pornind de la un pas nenumărat :fă un buget lunar și ține cu dinții de el, verifică întâi exact ce ai și cât datorezi și apoi trage aer în piept și scufundă-te în program cu dedicația unui atlet olimpic și nu consuma decât ce îți permiți să plătești cu bani nu cu alt credit.
Pasul 1: Pregătește un buget de urgențe, nu are rost să te apuci să plătești datoriile fără niște bani puși deoparte pentru neprevăzut, dacă ți se strică centrala în ianuarie când mergeai așa de bine pe drumul plății datoriilor și faci un împrumut nou în scopul ăsta practic te învârți într-un carusel. Dacă neprevăzutul s-a întâmplat și ai folosit banii din bugetul de urgențe pune-i la loc înainte de a te apuca de altceva.
2. Fă o listă cu toate datoriile tale de la cea mai mică la cea mai mare ultima fiind creditul pentru casă. Fă câte plăți anticipate poți la cea mai mică până o termini în timp ce pentru restul plătești rata obișnuită, când prima datorie a fost stinsă, fă același lucru cu cea devenită acum cea mai mică.
3. Când ai rămas numai cu creditul casei completează fondul de urgență cu banii necesari să trăiești 3-6 luni.
4.Dacă ți-ai completat fondul de urgență începe să îți pregătești resurse pentru pensioare. Ca și Ramsey nu am încredere în capacitatea statului de a-mi plăti pensie având în vedere că: 1 intenționez să trăiesc minim 150 de ani 😊, 2 sistemul de pensii contributiv poate fi eficient numai în condițiile cei care plătesc contribuții (angajații) sunt considerabil mai mulți decât beneficiarii ( pensionarii), luând în calcul scăderea natalității și oferta pe piața de muncă sau mai bine zis lipsa ei care a determinat o emigrare a angajaților spre alte țări deci alte sisteme de asigurări sociale, cred că e mai sănătos să îmi asigur un venit pentru când nu voi mai munci independent de vreun ajutor din partea statului.
La acest punct cartea este foarte utilă unui om care trăiește în State dar nu mie pentru că sfaturile și calculele sunt făcute pe baza deducerilor fiscale și cu luarea în considerare a fondurilor de investiții pe o piață la care eu nu am acces.
Asta să-mi fie problema, voi studia problema la fața locului. Ideea de bază este să ai suficienți bani investiți ca o parte din ce câștigi de pe urma lor să acopere inflația și dacă se poate chiar să sporească din capital iar diferența să fie venitul tău lunar.
5. Începe să aduni bani în bugetele de studii ale copiilor și aici erau calculele făcute pentru piața americană dar și sfaturi de bun simț general valabile cum ar fi deschide conturile astea dacă se poate de când s-a născut copilul. Recunosc am fușerit capitolul pentru că nu o să fiu niciodată în situația de plăti școala copilului.
6. Termină de achitat creditul pentru casă.
7. Începe să devii bogat investind banii pe care nu îi mai dai creditorilor pentru că nu mai ai datorii și nu mai cumperi pe credit.
Acest ultim punct are trei subpuncte pe cele trei funcții ale banilor în viziunea lui Ramsey: distrează-te, dacă tot ești milionar de ce ți-ai refuza o vacanță în să zicem Asia dacă te pasionează; investește, continuă să îți pui banii la muncă pentru că mai bine ei decât tu; donează pentru că omul care ajută se bucură cel puțin la fel de mult ca și cel care primește.
Nu am respectat pașii ca în cartea lui deși au o logică impecabilă pentru că mi-am făcut planurile înainte s îl descopăr dar dacă ai probleme cu finanțele și ești prea obosit să îți mai cauți singur o ieșire planul lui Dave Ramsey e la un pas distanță și conform mărturiilor din carte are rezultate bune.
Antrenează-ți creierul!
Săptămâna asta despre o carte la care am citit mult timp în mare parte pentru că fiind destul de tehnică și de groasă am mai citit vreo 8 cărți între timp.
Antrenează-ți creierul de Joe Dispenza nu este o carte de rețete instant pentru a deveni un fenomen sau un geniu, dar cunoscând povestea vieții autorului am zis să acord un pic de atenție și scrierilor lui.
Foarte pe scurt în urma unui accident autorul a fost pus în situația de a risca să fie paralizat, refuzând o operație pe coloană care i-ar fi redus pentru totdeauna mobilitatea, și preferând să își inventeze o terapie proprie bazată pe cunoștințele și resursele lui.
E posibil să aveți ceva rezerve determinate de admirația lui pentru Ramtha, nici eu nu am fost entuziasmată de menționarea canalizării unei entități superioare dar totuși ceva l-a ajutat pe omul ăsta să meargă din nou fără tije metalice în coloană așa că am trecut peste.
S-ar putea să găsiți cartea un pic prea densă în informații despre biologie și biochimie, mie mi s-au părut fascinante și privind în urmă la cele cinci sute și ceva de pagini cred că a fost o alegere bună să pornească de la descrierea neuronului și a modului în care ei interacționează.
Așteptați-vă deci la bilogie multă, așteptați-vă să aflați că gândurile voastre determină cicluri de dependență chimică pe traseul : gând- peptide- hormoni și de la capăt.
Cartea are vreo 3 capitole dedicate lobului frontal care este responsabil cu transformarea viselor în realitate la propriu, folosirea și controlul lobului frontal este cheia în reinventarea personalității tale și pe cale de consecință a vieții tale.
Procesul nu este nici simplu, nici scurt dar merită încercat, într-o societate în acre suntem dispuși să mergem la sală și să facem exerciții pentru un corp în formă nu pricep reticența în a ne antrena neuronii pentru o minte la fel de în formă.
Evident este imposibil să vă spun pe scurt despre ce e vorba pentru că aproape m-aș apuca să vă povestesc întreaga carte de vreme ce foarte puține pagini mi se par că pot fi trecute cu vederea.
Nu pot decât să vă recomand să o citiți cu promisiunea că o să vă ajute să înțelegeți din punct de vedere fizic și cu explicațiile științifice aferente de ce realitatea este subiectivă și depinde de gândurile fiecăruia dintre noi ergo poate fi schimbată prin modificarea gândurilor.
Fiul timpului
Pentru că omul, în cazul de față femeia, are nevoie și de cărți mai puțin serioase m-am apucat să citesc Fiul timpului. Ca să nu am totuși impresia că îmi pierd timpul citind cărți pentru adolescenți am atacat versiunea în engleză titlul fiind Time’s convert.
Nu îmi amintesc dacă am scris aici despre cărțile din seria All Souls ale Deborei Harkness, dar probabil toată lumea a văzut Cartea Pierdută a Vrăjitoarelor care încă este pe HBO.
Cartea este o continuarea a seriei, la prima vedere povestea lui Phoebe Taylor care și-a dorit să devină vampir. Dacă îi acorzi un pic de atenție este o bucățică de istorie a SUA și a Franței, o bucățică de istorie a omenirii cu dezideratul ei de egalitate și fraternitate pe care încă nu le-am atins și nici nu pare că le vom atinge în curând.
Este menită să te facă să îți pui întrebări cu privire la șansele reale ale unui sistem egalitar și democratic ( știu că ne place să credem că trăim deja într-un astfel de sistem dar privind în jur mă gândesc destul de des că ori nu e adevărat ori trăim într-o versiune care are nevoie de multe îmbunătățiri, asta în zilele în acre chiar îmi imaginez că ar fi posibil).
Este o poveste despre setea noastră de timp, de viață lungă și sănătoasă, de tinerețe aparent nesfârșită. Despre binele și răul care vin odată cu nemurirea sau apropierea de ea, pentru că frecvent în carte ți se va reaminti că nimic nu este veșnic și chiar și vampirii pot muri.
Și aparent asta ne-am dorit mereu o viață fără sfârșit și fără griji, o soluție magică pentru toate problemele noastre mari și mici, o a doua șansă în viață, întotdeauna privim în curtea vecinului, la viața lui imaginându-ne că deasupra lui soarele nu apune niciodată.
Sau cel puțin eu am făcut asta și undeva într-un ungher al minții mele încă există speranța că voi primi inelul Arabelei, scrisoarea de la Hogwarts sau măcar o transfuzie sănătoasă cu sângele unei creaturi cât se poate de aproape de nemurire.
Ce subliniază cartea asta este că toate cele de mai sus nu sunt în realitate decât o oportunitate de a face din nou aceleași greșeli pentru că aparent indiferent de resursele de timp și puterea pe care le ai la dispoziție înțelepciunea nu poate veni decât din experiență iar pe asta o putem dobândi și în calitatea noastră de muritori nemagici.
Nu o să spun dacă mi-a plăcut dar vă mărturisesc că aș citi cu siguranță o continuare dacă ea o să apară și ceva îmi spune că este undeva pe drumul dintre imaginația autorului și tipar.
Doar un leu 
Comentarii recente