Arhive etichetă: cartea de marti

The Dressmaker’s Gift

          Nu știu cum va fi tradus titlul cărții din marțea asta atunci când va fi tradus, pentru mine va rămâne mereu Darul croitoresei dar în titlul blogului am păstrat originalul pentru a fi ușor de găsit la nevoie.

          Credincioasă unuia din scopurile anului 2021 am stabilit că voi citi prima carte a anului în engleză pentru a reuși să stăpânesc limba asta până la urmă așa că am ales bazându-mă extrem de științific pe cum arăta coperta The Dressmaker’s Gift de Fiona Valpy, carte pe care am putea să o încadrăm în secțiunea ficțiune istorică și nu romance așa cum aveam eu e gând să încep anul.

          Pentru că, fără îndoială undeva deasupra noastră în mijlocul universului care se tot extinde, există în linii mari un plan pentru fiecare dintre noi deși nu asta am urmărit cartea s-a pliat perfect pe cuvântul pe care l-am ales anul acesta Mulțumire.

          Cred că ne cunoaștem deja suficient de bine ca să știți că nu o să suflu mare lucru despre subiectul cărții ci o să vorbesc despre sentimentele și întrebările pe care le-a adus la viață pentru mine.

          Întrebarea de bază care răzbate din partea mai puțin conturată a cărții privește epigenetica și posibilitatea ca pe lângă culoarea ochilor și înălțime transgenerațional să primim încrustate în ADN : rezistența sau fragilitatea, umorul sau melancolia, binele și răul unui suflet. Și desigur continuarea firească a acestei întrebări: dacă venind dintr-o linie afectată de traumă o putem depăși sau suntem blestemați să fim consumați de ea repetând-o și transmițând-o mai departe în generația următoare.

          Sentimentul de bază așa cum spunea este gratitudinea, faptul că nu avem în cea mai mare parte a timpului idee cât de norocoși suntem să trăim în lumea în care trăim, lucru destul de evident din faptul că insistăm să dansăm pe linia de hotar a siguranței alimentând conflicte bazate pe rasă, religie, clasă socială și echipa preferată de fotbal, rugby etc. Da, suntem atât de inconștienți încât uneori devastăm un oraș pentru că echipa noastră a pierdut și a lor a câștigat, sau cel puțin încercăm pentru că de regulă semințele astea de haos sunt înăbușite, celelalte din păcate nu.

          Poate și pentru că a venit pe un teren pregătit de serialul Rotten în timpul căruia mintea mea a suferit diverse blocaje, unul dintre ele la ideea că exista oameni care încă sunt sclavi și a căror întreagă viață se scurge în locații imposibile, în muncă de neimaginat pentru noi, oameni care nu au ieșit niciodată de exemplu din batey ( o așezare lipsită de cele mai elementare facilități aferentă unei plantații de trestie de zahăr), cartea asta a atins serios niște corzi de suflet.

          Dacă nu știți cât de norocoși sunteți pentru lucruri cu privire la care vă considerați îndreptățiți: un pahar cu apă, o haină călduroasă, odihnă, pâine, prieteni, libertate citiți și cartea asta.

          Citatul cu care rămân este cumva laitmotivul cărții: ”Gata! Sunt aici! Suntem împreună, suntem bine!”

          PS Da, pe undeva trec prin cadru și idei de genul cât de măreață este arta modei, ce minunată industria aferentă și cum ne emoționăm ca floricelele la săptămâna modei, dar nu reușesc să  strice cartea.

Little Beach Street Bakery

          Cartea de marțea asta nu este una singură ci o trilogie, seria Little Beach Street Bakery de Jenny Colgan.

          Am început să citesc din nou cărți din genul Chick lit inițial datorită vocabularului, sunt scrise într-un limbaj ușor inteligibil, nu găsești des cuvinte dificile și nici forme arhaice și învechite, sunt cărți care curg ușor în cuvintele de zi de zi și pentru că sunt prea leneșă să mă țin de un program normal de limba engleză cu exerciții și așa mai departe am ales varianta ușoară și plăcută citesc, în fond cam așa am învățat și româna folosind-o zilnic.

          Și undeva pe drum m-am oprit să mă întreb cum am devenit atât de snobi? De ce e perfect acceptabil să citești Stephen King în ale cărui cărți 90% din personaje mor până la final în chinuri cumplite dar nu literatură numită ”ușoară”.

          Când s-a stabilit că ești intelectual dacă  citești distopii, de parcă nu ar fi de ajuns să asculți știrile pentru a avea imaginea completă a unei lumi care  a luat-o razna, dar trebuie să fii privit cu o lejeră superioritate dacă iei de pe raft o carte despre care știi înainte să o deschizi că indiferent ce probleme or să apară în paginile ei la final totul va fi bine.

          De ce considerăm genul ăsta ”ușor”? Pentru că nu  este în mod necesar, trilogia de mai sus are și întrebările ei. Cum te simți când nu mai ai niciun ban în cont? Când afacerea pe care ai muncit ani întregi să o pui pe picioare s-a dus de râpă și banca îți vinde la licitație casa pentru care ai luat un credit.

          De ce este social acceptabil să alergăm de la 9 la 5 la slujbe care ne fac nefericiți și din care obținem exact suficienți bani să ne plătim datoriile ( pe care nu le-am avea dacă nu ar trebui să conducem la slujba aia, să ne îmbrăcăm potrivit rolului, să locuim la o distanță acceptabilă) dar nu să avem grijă de niște stupi de albine sau să lucrăm într-o brutărie dacă asta ne face fericiți chiar dacă salariul nu e la fel de mare de vreme ce nici cheltuielile nu ne sunt la fel de mari.

          Ce ne împinge în goana de a cumpăra mereu mai mult, mai nou, mai strălucitor, o jucărie care să fie mai bună sau de multe ori doar mai scumpă decât a vecinului? De ce plătim cu timp și deci cu viață toate zorzoanele inutile ale societății noastre?

          Care este atitudinea care te ajută că te ridici după ce viața te-a aruncat la pământ? Cum poți rămâne în continuare convins că ești genial și o să reușești din nou după ce ai reușit să pierzi până și banii pe care nu îi aveai?

          De ce inclusiv în epoca noastră mamele singure au un stigmat? Nu au făcut copilul ăla singure dar au ales să își asume responsabilitatea pentru el chiar dacă tatăl a ales să dispară din peisaj și totuși pe ele societatea le privește fie cu reproș fie cu o milă la fel de neinspirată, niciodată nu pare să fie vina bărbatului.

          Dacă veți citi măcar una din cele trei cărți: Little Beach Street Bakery, Summer at Little Beach Street Bakery și Christmas at Little Beach Street Bakery o să găsiți și alte întrebări și poate un răspuns două, bonus o să aflați câte ceva despre papagalii de mare.

          Ce citiți în vacanța de Crăciun?

Cine conduce lumea

Pe Noam Chomsky l-am cunoscut în calitate de lingvist citind inițial cărți despre teoria gramaticii generativ-transformaționale și limbaj, Cine conduce lumea este cred prima carte în care îi citesc opiniile politice.

Nu voi merge până la a spune că modul în care înfățișează el lucrurile este adevărul absolut dar o parte din idei le-am regăsit în multe din cărțile sau filmele pe care le urmăresc ca atare se poate spune că undeva ideile noastre converg.

Cartea în sine este un studiu despre cum SUA încearcă în continuare să își păstreze hegemonia mondială și de  mai multe ori vei găsi inserată ideea că încă nu au un competitor real, mai puțin evidențiat este faptul că la rândul lor SUA nu sunt o entitate separată, un om din carne și oase așa cum îi place să spună, așa că atunci când recunoaște că funcțiile importante practic sunt vândute celui care licitează mai mult plătind campania electorală, recunoaște tacit că lumea este condusă de monedă și de interesele economice ale clasei din ce în ce mai subțiri de oameni cu adevărat bogați, indiferent care este instrumentul folosit de ei, în cazul în speță : un stat.

Ce mai face cartea asta? Pune o oglindă în fața acelorași SUA subliniind că nu sunt chiar cavalerul călare e un cal alb care se pretind a fi și analizând ideile și presupozițiile înrădăcinate în rândul clasei conducătoare: faptul că există persoane ( respectiv cele care aplaudă și se aliază politicii lor) ale căror drepturi pot fi respectate începând chiar cu dreptul la un proces și prezumția de nevinovăție și non oameni (cei care au aroganța de a-și apăra propriile interese naționale în defavoarea celor ale SUA) care sunt catalogați drept teroriști deși de multe ori crimele lor nu se ridică la nivelul celor ale SUA în sine și aliaților lor sau dreptul SUA de a interveni oriunde în lume.

Se ocupă de modul în care sunt discriminați nu numai cetățenii altor state care visează la autodeterminare ci și cetățenii proprii a căror viață a devenit din ce în ce mai dificilă, despre noua artă a fabricării consimțământului prin care oamenii sunt manipulați să își de acordul pentru politici guvernamentale iar atunci când nu dă rezultate și acordul nu este obținut majoritatea este ignorată în folosul minorității care deține resursele financiare.

Schimbă lumina sub care media prezintă realizările acestui campion al democrației care se pretind a fi Statele Unite, și care nu de puține ori a preferat să susțină regimuri totalitare sângeroase dar care îi permiteau accesul și controlul resurselor naturale ale zonei și te pune să te întrebi de fiecare dată când auzi o știre cu o ”veste bună” care este de fapt realitatea din spate și ce anume a ascuns departamentul de publicitate sub preș.

Ideea cu care aș rămâne : ”De atunci, s-au făcut eforturi uriașe pentru a le inculca oamenilor noul spirit al epocii. Ramuri întregi de activitate au fost consacrate acestei sarcini: relații publice, publicitate și management. Toate sunt îndreptate spre ceea ce marele economist Thortein Veblen numea ”fabricarea de dorințe”. Folosind termenii marilor producători, este vorba despre canalizarea dorinței oamenilor către   ”lucrurile superficiale” ale vieții, ”bunurile de consum”. În felul acesta oamenii pot fi atomizați, despărțiți unul de altul, făcuți să caute profitul personal, deviați de la eforul periculos de a gândi pe cont propriu sau de a pune în discuție autoritatea”.

Curajul de a nu fi pe placul celorlalți

În seria nou nouță ”Cartea de marți” azi despre Curajul de a nu fi pe placul celorlalți.

          Una din hotărârile luate  pentru 2020 a fost să citesc, nu mai mult, nu mai bine, nu mai inteligent ci pur și simplu să îmi reiau obiceiul de a citi pe care filmele și hai să o spunem pe-a dreapta alegerea de a mă uita pe Facebook la filmulețe cu pisici și câini mi-l subminaseră.

          În mare parte mi-a reușit. Când am ales Curajul de a nu fi pe placul celorlalți unul din motive a fost prețul, am găsit cartea la reducere la vreo 16 lei după ce tot anul o văzusem spre 40. Mari așteptări nu aveam părea o carte clasică de self help care să îți zică o dată în plus să nu te mai consumi pentru părerile celorlalți.

          Și o face, evident, dar de o manieră inteligentă, cu o explicație în spate pornind de la teoriile lui Alfred Adler trecute prin filtrul unui filosof japonez și expusă de maniera dialogurilor socratice.

          Consecința imediată a fost că mi-am achiziționat Curajul de a fi fericit scrisă de același cuplu Ichiro Kishimi și  Fumitake Koga, precum și evident o carte de Alfred Adler ca să aprofundez problema, de altfel încă erau la reducere și astea.

          Ce mi-a plăcut: faptul că spre deosebire de concepția noastră general europeană bazată pe cauză și efect, respectiv traumă și rezultat pentru că noi suntem freudieni de la creșă, Adler e de părere că ne putem schimba oricând și nu contează cu ce calități te nași ci depinde cum le folosești.

          La fel de tare mi-a plăcut ideea că toate problemele noastre sunt date de relațiile interpersonale și modul în care ne raportăm la ele, practic la baza acțiunilor noastre pare să fie dorința de recunoaștere, de apreciere, de respect, de iubire din partea celorlalți și ne luăm majoritatea deciziilor nu din perspectiva a Ce trebuie să fac pentru a fi fericit ci mai degrabă din Ce trebuie să fac astfel încât reacția celorlalți față de mine să mă facă fericit.

          Va trebui de asemenea să mai citesc despre cele trei tipuri de sarcini pe care le avem în viața asta : de muncă, de prietenie și de iubire, despre modul în care fugind de ele ne pregătim să fim nefericiți și mai ales despre  aparenta noastră incapacitate de a nu separa sarcinile noastre de sarcinile celorlalți, toate ocaziile în care ne dorim ca altul să facă sau să nu facă un anume lucru cu justificarea supremă ”spre binele lui” chiar dacă binele acestea este definit prin prisma valorilor noastre care poate nu au nimic în comun cu el.

          Ceea ce ai tu de făcut este să îți îndeplinești cum trebuie sarcinile tale, ce cred ceilalți despre tine sau modul în care te judecă este sarcina lor , nu poți face nimic în privința asta dar cu siguranță poți fi nefericit încercând să îi influențezi.

          Citatul cu care aș rămâne ”Te gândești: Vreau neapărat să fac asta și o voi face la momentul potrivit”.  Este un mod de a trăi care îți amână viața. Cât timp ne amânăm viața nu vom ajunge nicăieri și zilele noastre vor trece, una câte una, într-o monotonie apăsătoare, deoarece, pentru noi, aici și acum înseamnă doar o perioadă de pregătire, o vreme pentru răbdare”.

          Ați citit în ultima vreme o carte pe  care să o recomandați?