De week end
Azi mă gândeam să discutăm despre treburi ușurele, de week end, mai o carte, mai o rețetă. N-a fost să fie.
Mi-a venit scadențarul nou, pe care l-am cerut pe email după cea de-a doua plata anticipata pe care reușesc să o fac în 4 ani. Dacă aș crede că regretele ajuta la ceva cam acum ar fi momentul în care mi-ar părea rău că numai a doua, dar să trecem peste.
Ce am reușit de când am luat creditul ăsta și până acum? Să plătesc vreo 20 000 de lei, cu anticipate si neanticipate.
Tura asta nu am mai optat pentru reducerea ratei pentru că am trecut de la venituri variabile, de regula mulțumitoare dar nu sigure lunar, la venituri cu cuantum și data fixa. Am ales să reduc perioada de creditare. așa că în loc să am de plătit până în august 2044, ma voi opri momentan în octombrie 2043.
În timp ce mergeam azi cu trenul eroina cărtii pe care o citeam se gândea că e norocoasa daca va mai trăi 20 de ani, 240 de luni, la vremea aceea m-am gândit că nici eu nu ar trbui să îmi fac planuri pe mai mult de 360 de luni si chiar si astea sunt o chestiune de noroc. Trei ore mai târziu am constatat că 301 luni de aci încolo am oricum rate de plătit. Not funny trebuie reduse pentru că scopul meu în viață, câtă o mai fi, e să nu fiu legata de obligații.
Altfel raportat la scadențarul inițial nu stau rău ar fi trebuit să am soldul de acum prin august 2020.
Totuși până la 1 octombrie trebuie să stabilesc daca ma apuc de un jurnal monetar ceva mai precis, cumva faptul că informatiile sunt scrise și lăsate în lume mă disciplinează mai ușor, sau să aleg măcar vreo 6 luni din alea de interzis la cumpărat lucruri care nu sunt absolut si musai obligatorii, măcar până când din rata nu se vor mai duce sub 300 de lei în debit și peste 700 de lei în dobânzi.
În egala măsura pe moment în afara de un fond de urgență de 5000 de lei și suma necesara supravietuirii pentru 12 luni fără venituri, nu are rost să mă complic să pun deoparte în condițiile în care cea mai buna dobândă la depozite este 3,25 impozabil, iar creditul mă costa 5,5 și probabil luna asta crește din nou cu ROBOR. Pe moment câștig mai bine scăzând datoria decât strângând fonduri.
Și uite așa am rămas eu fără articolul ușurel de duminica.
Cum să economisești 100 de euro pe an : alege hrana nu mâncarea
Probabil eu o să intru în istorie ca nebuna care milita împotriva covrigilor, deși sincer nu am nimic împotriva lor, ba chiar o dată sau de două ori pe an mănânc unul, doi, din cauze de miros de pâine caldă când trec pe lângă covrigărie sau dor acut de sare deși încerc să îi limitez prezența în viața mea ( asta e unele povești de dragoste nu sunt menite să fie).
Covrigii au început să mă agaseze când mi-au fost prezentați drept mic dejun sau prânz ”al săracului”, că vezi Doamne , costă puțin, ce mai e un leu în ziua de azi, mă rog doi lei că deh cine se satură dintr-un covrig, care covrig se va asocia cu o cafea sau ciocolata calda din aia de 2 lei de la chioșcul din colț sau de la automat. Așa a apărut micul dejun sau prânzul de 4 lei și omul e tare fericit că ”s-a descurcat”.
Scot din discuția asta covrigii trendy flendy tunați cu crenvurști, măsline, gem, ciocolată etc, pentru că ăia costă 3 lei bucata, îți ajung pe o măsea deci 6 lei covrigii plus doi cafeaua ai ajuns la 8 lei, cu banii ăștia fac mâncare pentru toată ziua.
Să ne întoarcem la meniul nostru de 4 lei care ne aduce 300 de calorii /covrig, plus 300 calorii/cafea și am ales valoarea cea mai mică o cafea la plic poate trece lejer de 500 de calorii funcție de firmă și efectiv nici un nutrient că deh, făina albă și zahărul nu sunt taman mama sănătății și uite cum în 10 minute mi-am mâncat jumătate din caloriile zilnice fără să obțin nimic în schimb.
Și toate astea nu în numele lipsei de timp că să fim serioși un ou se fierbe în 7 minute și se prăjește și mai repede și nici al lipsei de bani că același ou e 50 de bani deci cu un leu îți cumperi două iar o pâine cu secară de 300 de grame e 1, 50 lei și îți ajunge măcar o zi, mie una îmi ajunge două sau trei dar eu sunt eu și nu trebuie să fie toată lumea ca mine. Toate astea așa cum spuneam din comoditate sau din ”rușinea ” de a veni cu un pachețel de mâncare în geantă.
Acum de ce e ”rușine ” să vii cu mâncarea de acasă în loc să cumperi ce croisant îți trece prin fața ochilor mă depășește dar am întâlnit și atitudinea asta. Nu văd care e problema să trântești niște orez cu legume într-o caserolă și să o iei cu tine sau un sandwich cu ou, ori o felie din macaroanele la cuptor de aseară, ori un pic de zacuscă ( și asta e vreo 2,70 lei borcanul) cu pâine, și nu, nu sunt limitată intelectual de nu pricep asta e pur și simplu ilogic să preferi 2 covrigi și o cafea de la care nu obții nimic în locul variantelor de mai sus.
Așa că data viitoare când mai aud pe cineva că meniul ăsta cu covrigi e ”al săracului” e posibil să îi spun cu tot respectul că de fapt e ”al prostului”, pentru că nu e suficient să mănânci trebuie să te și hrănești iar două banane fac asta infinit mai bine decât doi covrigi la un preț chiar mai mic.
Pe Money saving mom există o serie de articole prin care femeia a găsit niște trucuri să economisească 100 de dolari pe an, mai exact 52 de astfel de căi, adică 5200 de dolari ( așa-i că la suma asta începi să te gândești că merită efortul?). Uite unul și pentru tine ia-ți prânzul la pachet dacă salvezi așa 2 lei /zi sunt 40lei/ lună, sunt 480 lei/an adică 123 de dolari sau 110 euro cum preferi. Dacă mai găsești încă 50 de metode ai pus deoparte 5000 de euro într-un an și ai câștigat infinit mai mult la sănătate.
Plicul verde
Cum e aproape 1 octombrie am profitat de ziua asta ploioasă și am aruncat un ochi peste ispărvile mele financiare din spetembrie și am descoperit că ”plicul verde” mi-a achitat factura de net, care factură e mare pentru că mie chiar îmi trebuie netul cu multele lui site-uri de legislație online și jurispudență și portal și etc. Sunt deci fericita posesoare a unei facturi lunare de 70 de lei pentru net și tv, știu mult dar pe deplin justificat ca foloase.
Cine e plicul verde? E un plic ce se găsea prin casă la momentul la care am avut eu ideea de geniu la începutul lunii, într-o zi în care mi-am învins legendara reticență împotriva vaniliei și mi-am luat un gel de duș cu 3 lei 300 de ml în defavoarea celui cu 5 lei de ceai verde.
Logic mica voce de dinainte de bugetare a făcut mișto de mine, ce cred că o să fac ei cu ăia doi lei? Practic nimic dar ajunsă acasă mi-a căzut privirea pe plicul verde, am scos cei doi salvați de la moarte din portofel și i-am mutat în plic.
Peste câteva zile li s-au mai adăugat vreo 8 lei, 2 salvați în ziua în care am decis că vara a trecut și pot renunța la apa minerală și încă 6 lei când am trecut de la ness-ul Amigo, prietenul sesiunilor mele la unul marcă proprie a Carrefourului, diferența de preț la 100 de gr de produs e 6 lei, diferența de gust eu una nu o simt.
Pe urmă a fost ziua în care am cumpărat ardeii pentru dulceață și m-am ”sacrificat ” să merge 10 minute în plus pentru a cumpăra ardeiul cu 2lei/kg în loc de 4 lei/kg. Sunt zgârcită zici? Eu știu că am pus 12 lei în plicul verde cu ocazia asta.
A urmat săptămâna în care am decis să merg acasă de vreo 2 ori în loc să ies la o cafea de care nu aveam chef numai așa din conveniență socială, s-au adăugat încă 10 lei.
Sunt sigură că am ratat multe ocazii, că am ales de multe ori luna asta varianta cu lasă treacă un leu în plus, sunt la fel de sigură că în octombrie o să mă descurc mai bine, poate reușesc să plătesc și telefoanele din plicul verde.
Cert e că luna asta îmi plătește factura la net și sunt bani pe care i-aș fi dat fără să știu practic pe ce și fără să obțin un avantaj rezonabil în locul lor.
Voi aveți un plic verde?
Ten de Cleopatra
Am prins azi la știri un reportaj despre laptele de măgăriță care e cam 100 de lei litrul sau așa am înțeles eu, și mi-am adus aminte de perioada tinereții mele în care probabil l-aș fi cumpărat cu ochii închiși dacă aș fi aflat că transformă tenul în din ăla fin porțelanat.
Încă nu știu dacă să râd sau să plâng când îmi văd ritualurile de frumusețe ale tinereții, care presupuneau minim 5 produse, care de care mai tari în parcare, ceea ce ducea la vizite la farmacie care îmi ușurau portofelul de minim 300 de lei.
Pentru fiecare problemă pe care o aveam exista un produs, nici un produs nu trata două probleme și pentru că unele produse ar fi putut naște alte probleme preventiv trebuiau cumpărate cele de contracarare.
După o vreme am înțeles că de fapt frumusețea mea nu ține musai de diametrul porilor prezentați la purtător și că încrederea în mine face cât toate fondurile de ten și pudrele minune menite să îmi acopere coșurile.
Uneori în loc de cosmetică mă gândesc că ar fi mai util să ne ducem adolescentele la psiholog, le va feri de multe complexe ulterioare ( vă spun eu care le-am încercat pe toate pielea ta e pielea ta și nu vei reuși niciodată să o faci ca pe aia din reclamele de la tv) și de asemenea își vor plăti avasnul la casă, dacă nu mai mult, cu sumele scăpate de la achiziționarea tratamentelor fistichii.
Țin minte că am pus piciorul în prag la vremea când dermatologul se chinuia în draci să îmi bage pe gât anticoncepționale care urmau să îmi facă tenul de mătase japoneză. Sunt așa convinsă că sistemul endocrin îi depășește pe medici la toate colțurile că opțiunea asta a fost exclusă de când a deschis gura, dar omul a insistat.
Ca urmare m-am dus acasă și m-am întrebat dacă în legătură cu asta e așa paralel, cu ce mai greșește?
Și am renunțat pe rând la demachiantele în 6 faze, la cremele de zi de seară, de amiază și de ora 16, la alea care trebuiau date fix în capul problemei și la cele care se întindeau pe toată fața, la suspensiile farmaceutice care îmi dehidrataseră pielea dincolo de limite, practic la toate.
Azi am un săpun cu sulf, o loțiune tonică cu alcool și o sticluță cu ulei de argan, mint, am și o cremă cu factor de protecție 50.
Gama mea variată de fonduri de ten, blush-uri, farduri, eye linere a fost înlocuită cu un rimel și toată rutina de dimineață se învârte undeva pe la 5 minute. Eu care aveam nevoie de o oră să îmi compun o frescă adecvată pentru ieșirile până la pâine.
Viața e mai simplă, bugetul delirant de fericit și sincer și pielea se simte mult mai bine.
Victorie !
Azi s-a petrecut a doua miscare din seria sa micsoram facturile cu telefonul. Prima a avut loc undeva prin noiembrie când abonamentul de 10 euro al mamei a devenit de 7 plus o asigurare de 2 euro la care am putut renunta luna urmatoare, primind totuşi dublul minutelor din oferta in continuare. Am lichidat deci 3 Euro pe lună şi m-am pus răbdătoare pe aşteptat să mi se termine perioada de contract şi să pot face ceva şi cu abonamentul meu.
Amu’ ăsta e singurul meu telefon şi mie chiar îmi trebuie telefonul, rău de tot că jumătate din muncă aşa o fac şi alt mod de a fi contactată de clienţii, adică ăia care aduc banii, nu se prea există.
Numai că plăteam prea mult pentru cât primeam şi nu îmi trebuiau nici jumătate din minutele alea, poate aş fi vrut un pic mai mult trafic de internet dar nici ăla nu era un capăt de ţară.
Şi în sfârşit săptămâna asta am sunat operatorul pentru o ofertă personalizată iar azi m-au sunat ei pe mine să întrebe cam ce mi-ar pofti pipota.
După ce am trecut prin toate ofertele lor, după ce i-am spus cu tot respectul doamnei care încerca să îmi vândă un abonament mai scump dar care venea şi cu un Sony Xperia că fix aia am în mână şi mă abţin cu greu în fiecare zi de la Dumnezeu să nu îl calc sălbatic în picioare, am ajuns la o înţelegere, pe 15 iunie când începe noua lună de abonament o să plătesc 10 euro pentru minute nelimitate, nu că mi-ar trebui nelimitate şi dublul traficului de net de acum, plus neste minute internationale ca deh clientii mei e destul de imprastiati geografic.
Am tras linie şi am adunat, după restructurarea abonamentelor avem 16 Euro pe luna economie, adică 72 de lei că deh Euro tot creste ca Făt Frumos, adică 864 de lei pe an. Fix rata pe o luna la casă, bani care se duceau pe niste servicii nefolosite în totalitate şi neadecvate nevoilor mele.
Aşa că ziua de azi va trece drept un pas mic pentru mine şi unul uriaş pentru omenire pe calea economisirii desigur .
Nuntile
De ceva vreme mă gândesc la nunţi şi am ajuns la concluzia că o facem greşit, total şi incredibil de greşit.
M-am pus în ambele părţi ale problemei şi nu reuşesc să îmi dau seama când am ajuns să facem din nunţi nişte evenimente atât de stresante.
E sresant pentru organizatori, fără îndoială, rochiile costă cât un transplant de rinichi şi o vei purta o singură dată, machiajul şi aranjatul părului te costă cam cât o rată la casă. Să nu mai vorbim despre rezervarea restaurantului şi cât te costă, de banii daţi pe invitaţii, de flori, de menu.
Probabil în momentul în care va trebui să o organizez lucrurile or să arate interesant, eu cu pixul şi calculatorul încercând să micşorăm costurile pentru că pur şi simplu vreau să mă bucur de nunta mea nu să ajung în pragul depresiei nervoase garnisită cu un ulcer din cauza costurilor şi pregătirilor.
Pe bune chiar avem nevoie de 5 feluri de mâncare într-un interval de câteva ore? Şi de 3 formaţii diferite pentru muzică? Şi de porumbei eliberaţi în faţa bisericii?
E stresant şi pentru invitaţi. Că m-a invitat la nuntă verişoara Sofronica pe care nu am văzut-o în viaţa mea şi pe care nici nu o să o văd ever veci după aia nu e o problemă. Nu mă duc că nu am chef
Dar când vrei să te duci la nuntă? Când faci socotelile şi descoperi că ai de ales să participi la nunţile a trei prieteni sau să ai frigider, aragaz şi maşină de spălat peste iarnă? Sau mai rău să ai de ales între nunţile alea şi să aic e mânca vreo 3 luni?
Evident că nu te poţi duce fără plicul cu numerar pentru că aşa cum am expus la organizare tufişul ăla fragil pe care mireasa o să uite unde l-a pus în intervalul dintre mersul la biserică şi aruncatul buchetului costă cât PIB-ul unei ţări africane, pentru că alea 5 feluri de mâncare costă de parcă ar fi totul gătit cu ulei de trufe şi acoperit cu foiţă de aur. Nu te poţi duce la nuntă să el faci aomenilor pagubă, ami bine le spui din capul locului că nu participi, măcar să nu dea banii pe mâncare şi loc pentru tine, cu tufişul clar nu poţi să îi ajuţi.
Soluţie nu am găsut încă dar mă tot întreb când şi unde am pierdut frânele din mâini şi am început să punem presiunea asta socială pe viitoarea familie : cum să nu faci ca toată lumea? Şi mai ales unde pe drum ne pierdem minţile şi acceptăm să plătim exagerat furnizorilor pentru chestii care în mod obişnuit ne-am costa probabil un sfert?
Mno, până ajung să mă mărit găsesc eu o soluţie, garantat.
4 motive sa sari peste meniul zilei
Azi mi-am adus aminte de perioada în care luam prânzul în oraş în fiecare zi, era logic pe de o parte, o alegere infinit mai bună decât să sar peste masă dar aşa mi-a trecut printre degete mcar un sfert de garsonieră.
Nici pe vremea aceea nu eram chiar mână spartă, îmi alegeam din meniu ceva mai adecvat ca preţ dar preturile de restaurant sunt totuşi preţuri de restaurant care trebuie să acopere locaţia, personalul, materia primă şi ceva profit.
Atunci a apărut la noi în târg meniul zilei, care exercita aşa un fel de miraj asupra noastră, ideea unei mese complete la 10 lei era de geniu şi ne-am repezit voioşi în ea.
Meniul zilei şi-a dovedit rapid lipsa de avantaje cel puţin pentru mine, pentru că asta e sunt mai mofturoasă decât chefii de la Masterchef la un loc şi am început să văd rapid găurile din sistem.
- Mâncam prea mult, o ciorbă, un fel principal, un desert, ceva pâine şi o sticlă de apă erau mai mult decât îmi trebuia, pe principiul nimic nu se pierde totul se transformă după vreo 2 zile am învăţat că e mai bine să mai merg cu cineva care să îmi termine mâncarea asta aşa să nu ajung eu rotundă şi să nu am mustrări de conştinţă că îmi bat joc de mâncare, financiar nu mă ajuta plăteam un meniu mâncam jumătate.
Din punctul ăsta de vedere vechiul sistem era mai bun pentru mine măcar atunci îmi comandam ceva de 6,5 şi îl mâncam tot.
- Meniul zilei mă limita, nu ştiu cum mai este acum dar pe atunci nu aveam la dispozişie 3 feluri de supă, 3 feluri doi etc, aveam un singur meniu stabilit de bucătar care invariabil cuprindea un fel care nu îmi plăcea.
- Localurile care aveau meniul zilei la un preţ decent, aveau restul mâncărurilor mai scumpe aşa că dacă nu îmi plăcea meniul plăteam mai mult pe ceva diferit decât într-un local fără meniu.
- Ăsta este un argument valabil şi al ora asta, meniul zilei nu e chiar aşa chilipir cum pare. De ciorbă nici nu mă mai iau cu 5 lei pot face o oală pentru 6 oameni cu atât mai mult cu cât mai întotdeauna carnea de prin ea apărea rar si sub formă dezosata, ceea ce putea însmena inclusiv că provine de pe bucăţi din alea inestetice care se găsesc la 3 lei kilogramul.
De felul doi, hm, şi azi am vorbit cu o amică încântată că îşi luase un piept de pui al grătar cu 5 lei, numai că ea nu îţi luase un piept de pui ci o feliută iar la 5 lei suta de grame il cumpărăm practic la pret dublu. (eu şi Carrefourul meu, 650 de grame de piept dezosar 16 lei, cu os iese ceva mai ieftin ci mai multa munca) .
Nimic nu o împiedica să îţi ia pieptul ăla la grătar de acasă că har Domnului avea şi unde să îl mănânce şi unde să îl încălzească, aşa cum nici pe mine nu mă împiedica nimic pe vremuri.
Mie una 4 motive îmi ajung să sar peste meniul zilei, voi mai puteţi căuta.
Plus ca e geu sa il digeri pe Cioran cu varza 😛
Doar un leu 
Comentarii recente