Carul de flori
Am ajuns la ultimele 3 luni din 2023, nu am nici o idee cum s-a întâmplat evenimentul dar de câteva zile au început să îmi intre în feed-ul de FB reclame la brazi artificiali.
Dacă vă trebuie unul acum ar fi cam momentul cel mai bun să îl luați, eu mi-am luat anul trecut cu vreo 300 de lei mai ieftin decât în decembrie.
Planurile mele se desfășoară perfect de exemplu nu numai că nu am început orele de engleză dar nici profesor nu am găsit, de principiu pentru că nu am căutat găsind mereu altceva de făcut. Compensez citind romane ușoare în engleză, trebuie să ajute la ceva, mă gândesc.
Prin iulie am participat la un o petrecere la lucru, pe lângă programul artistic profesionist, care a fost angajat pentru eveniment am avut un moment al casei să zic în care o colegă a cântat cu profesioniștii. Așa se vedea pe ea că se bucură de ce face, că are un lucru din care să își încarce bateriile în timpul liber încât mi-am adus aminte că așa am fost crescută.
În primii 7 ani de viață nu cred că a existat vreo zi fără muzică, întâi ascultată apoi când am început să vorbesc cântată. Pe la 8 ani știam o mulțime de cântece cu versurile complete și corecte și cam orice activitate fizică era numai bună de completat cu un cântec: șters praf, măturat, joaca cu jucării, joaca în bucătărie cu cocă adevărată din care făceam cei mai strâmbi covrigi din întregul Univers.
Privind-o pe colega mi-am adus aminte cât de bine era, cum indiferent din ce stare începeam să cânt la final eram bine dispusă. După aia am plecat la școală, am început să am teme și chestii serioase care au continuat zeci de ani mai târziu până am uitat de bucuria aia și mi-am dat seama că nu mai știu versurile niciunui cântec cap coadă.
Așa că am luat măsuri am învățat deja 3 cântece cu versurile corespunzătoare și acum sunt în plin proces de buchiseală a ”Carului de flori” pe care ironic la 6 ani îl știam perfect, fiind posesoarea unei casete audio cu chiar titlul ăsta și având drept coleg de joacă un nepot al interpretului, care interpret era întotdeauna dispus să ne asculte și sfătuiască.
De când are loc acest proces a început să îmi revină lejeritatea în activități casnice, adică să fim serioși abia apuc să termin 2 cântece cât dau cu aspiratorul, singurul moment în care nu am grijă să cânt în surdină din considerație pentru vecini.
Faptul că primul cântec pe care l-am învățat a fost ”De-oi muri, m-or pune-n groapă” ar trebui să explice de unul singur cam în ce stare de spirit eram la ora aia dar lucrurile merg mult mai bine.
Ce obicei care aduce bucurie ați introdus/ reintrodus în viața voastră anul ăsta?
Clubul de carte- septembrie
Pe repede înainte pentru că evident iar nu am timp de nimic deși mă apuc de toate. Luna asta clubul de carte apare cu întârziere pentru că a trebuit să particip la organizarea unui parastas și cine nu a trecut niciodată printr-un parastas oltenesc nu are idee ce poate însemna.
Și luna aceasta și-au făcut temele, ca de obicei, tot elevii cuminți
“Doamna Harris cucereste Parisul” – Paul Gallico
Dragostea și mila față de aproapele – Sfântul Tihon din Zadonsk
Femei care caută prea mult, Lori Gottlieb
Femei care caută prea mult, Lori Gottlieb
Cartea de luna asta s-a întâmplat să fie Femei care caută prea mult, cum să-ți distrugi viața așteptând bărbatul perfect, de Lori Gottlieb. Spun s-a întâmplat pentru că aveam de gând să vorbesc despre O viață măruntă dar nu am apucat să o termin până azi și din motive logistice nu pot aștepta până week end-ul următor să scriu recenzia și articolul pentru Clubul de carte pe septembrie.
Să revenim, am cumpărat cartea pentru că era la reduceri, titlul suna interesant și voiam să văd cum scrie Gottlieb de la care aveam pe listă Poate ar trebui să vorbești cu cineva.
Nu aș zice că a fost o pierdere de vreme dar nici nu mi-a schimbat fundamental viziunea despre viață. Poate treaba asta se datorează faptului că oricum nu cred că există bărbatul, sau femeia pentru egalitate de tratament, perfect.
Aș recomanda cartea asta femeilor sub 25 de ani ca să știe exact cât timp își permit să piardă în căutarea lui Făt Frumos și mai ales să le tragă de mânecă pentru a-și stabili o listă cu priorități. Din punctul meu de vedere dacă vrei să fii singur e ok, dacă vrei să te axezi pe carieră e la fel de ok dar dacă vrei să ai o familie, dacă atunci când te gândești la viitor te vezi cu soț și copii atunci trebuie să ai în vedere că spre deosebire de facultate pe care o poți face la 60 de ani, cu copii e mai greu și să îi faci și să îi crești.
În privința asta trebuie să știi devreme în viață ce îți dorești pentru că schimbările nu sunt la fel de ușor de făcut precum cele care privesc domeniul profesional.
Aș zice că este o lectură interesantă și pentru femeile căsătorite care se gândesc să divorțeze, departe de mine de a fi împotriva unei asemenea decizii dacă este ce îți trebuie dar analizează bine înainte motivele pentru care o faci, uneori e nevoie numai e o schimbare de așteptări și de echilibru între ce dai și ce primești în relație ca lucrurile să se redreseze fără a fi nevoie să o iei de la cap.
Mi-a plăcut modul în care descrie maximizatorul cu ajutorul unei povestioare despre achiziționarea unui pulover și cum, dacă poți extrapola, cartea asta se aplică și altor categorii decât relațiile, arătându-ți cum poți rata uneori fericirea, uneori confortul din cauza nevoii tale de a avea cea mai bună variantă a unui produs/om/categorie.
Mă gândesc de asemenea că este mai utilă generațiilor tinere care au apucat să crească sub mitul poveștilor hollywoodiene, noi cei care am apucat să trăim și înainte de Revoluția din 1989 nu cred că avem așa așteptări la povești perfecte, am învățat din copilărie arta compromisului și ne aducem aminte destul de des că lucrurile stricate se pot repara nefiind musai să fie aruncate la primul semn de defecțiune.
În concluzie dacă o găsiți la un preț bun sau în biblioteca unui prieten ori cea publică e o lectură ușoară și interesantă fie și numai pentru a privi uluit pe ce baze fac unii oameni alegeri în viață.
Clubul de carte – august
Am citit și luna asta însă tot chick lit, cărți pe care le citești pentru starea ta de bine și pe care nu le recenzezi sau nu încă, e posibil să am o rubrică dedicată genului în curând.
Așa că trișez cu o recenzie veche a unei cărți speciale pentru mine care a împlinit un an.
Văduva de safir – Dinah Jefferies
Inimă zdrobită – Destinul unui tată – Vladimir Șcerbinin
Dacă ați reușit să citiți o carte în vacanță și să scrieți despre ea aștept un ling în mesaje pentru a actualiza postarea 🙂
Clubul de carte- iulie
Nu am nici cea mai mică idee cum am trecut deja de jumătatea anului. Chiar dacă nu sunt cărți mega lăudate stau destul de bine cu rezoluția de citit pe anul ăsta, cu vreo 8 cărți înainte de cât aveam de când pe la momentul ăsta.
Pentru că ieri a fost ultima vineri din lună să vedem ce s-a citi luna asta.
Dacă doriți să participați un comentariu cu link la articolul acesta și îl voi actualiza să vă adaug 🙂
My favorite half-night stand de Christina Lauren
“VILLETTE” de Charlotte Brönte
My favorite half-night stand
Nu știu dacă My favorite half-night stand de Christina Lauren e tradusă în română dar asta este cartea lunii iulie pentru mine.
Știți deja că sunt fan chick lit și se pare că anul 2023 este anul acestui tip de cărți pentru mine, cu unele treceri prin ayurveda, despre care vorbim când termin, literatură pentru adolescenți -cărți cu vârcolaci pentru că în luna asta am mers muuult cu trenul și nu necesită cine știe ce concentrare. În plus toate cele de mai sus sunt în engleză, nici nu îmi aduc aminte când am citit ultima dată în română deși am făcut ieri o comandă pe Litera pentru că sincer nu pot să nu adopt niște cărți la 10 lei, așa că au un dublu rol de relaxare a neuronului și exercițiu în engleză.
Să revenim, dacă neuronul se relaxează nu același lucru se poate spune despre componenta emoțională.
Christina Lauren nu este o autoare ci o echipă compusă din două scriitoare care au ales ca nume de tipar o combinație a prenumelor lor.
Sunt la a treia carte a echipei și deși nu am căutat nimic despre viața lor pe google sunt sigură că măcar una dintre ele are o mamă care a murit de cancer pentru că este o temă recurentă.
În Anatomia lui Grey este o scenă în care Christina îl primește pe George în Clubul copiilor al căror tată a murit, club din care nu poți face parte până când…
Cam asta este situația și aici, dacă ai un părinte care a plecat așa cărțile astea prind bine pentru că îți dai seama că nu ești singurul în situația asta și mai ales că și alții au fost defectați în diverse feluri de experiență.
Millie personajul principal din cartea asta a ales să își închidă emoțiile, să se implice în relații la un nivel superficial, să nu împărtășească nimic despre ea, pentru că dacă nu lași oamenii să îți intre în suflet plecarea lor indiferent de motive nu te poate afecta.
Evident nu o să vă povestesc cartea, pot să vă spun că este despre înstrăinarea cu rol de protecție și revenirea din ea, despre tot mai folositele sisteme de dating online, despre prieteni și familii și despre vindecare.
Sigur cartea cuprinde și scene de sex și dacă vrei să o judeci la nivel superficial poți reține numai asta din ea, deși cred că lumea ar fi mai bună dacă în loc să citim cărți cu crime descrise pe mai multe pagini am citi cărți cu sex consensual la urma urmei pe mai multe pagini.
Poate luna viitoare vă scriu despre o carte serioasă, poate nu, rămâne să vedem.
Starea Serenității la jumătatea anului
Ce vrăji am mai făcut de când nu ne-am auzit? Mi-am verificat zilele astea postările despre cuvântul anului 2023 și am ajuns la mulțumitoarea concluzie că sunt dacă nu un Nostradamus măcar o vizionară.
Nu că aș fi nimerit eu în postările în care decid ce voi face chestiile pe care să le fi și făcut exact cum am zis. Dar alegerea cuvântului definitoriu ”Serenitate” a fost mai mult decât inspirată având în vedere că până acum anul a fost ca un montagne russe și nu dă semne că în partea a doua va deveni vreo plimbare plăcută.
Ce am reușit să fac din ce am zis?
Am tăiat din zahăr, mănânc prăjituri rar și dacă e de mâncat dulce care a necesitat intervenție umană prima opțiune e ciocolata neagră care e orice mai puțin dulce, a doua e înghețata și dacă sunt pe culmile disperării prăjituri dar una nu o duzină ca pe vremuri când respiram la finalul tortului.
Mon frere este și el destul de vizionar : nu am tăiat alcoolul dar cred că sunt undeva la un sfert din cantitatea anterioară. În cea mai mare parte a timpului l-am înlocuit cu apă minerală cu lămâie și ocazional miere.
Nu fac exerciții în fiecare zi ci mai degrabă o săptămână 5 zile și următoarea 3 dar e un pas înainte față de 7 zile de exersare a canapelei.
Am înlocuit brânza din magazin cu brânză de pe munte, diferența este vizibilă, sunt mult mai bine, am scos aproape de tot smântâna, uneori mănânc iaurt sau kefir.
Distinsa mea persoană în continuare nu calcă prin bucătărie că o salată se face repede și nu pot numi aia gătit, sacrificarea unui avocado întins pe o lipie mexicană și ornat cu un ou ochi este cea mai complicată chestie pe care am gătit-o în ultima lună.
De citit s-a citit chiar dacă nu cum aș fi vrut dar 4 cărți pe lună e decent.
Am reușit să nu cumpăr nicio carte primele 3 luni ale anului conform planificării, perioadă în care m-am abținut și de la parfum și de la bijuterii.
Treaba asta nu a fost făcută în scop economic ci pentru că efectiv trebuie să termin munții de cărți de prin casă și să golesc din raftul de parfumuri.
Bijuteriile cumpărate anul ăsta sunt exclusiv din aur pentru că sunt ambidextre 😛 și frumoase și mijloc de protecție financiară.
Suplimentar am început să mă retrag din lumea în care trăim. Dacă ajungi acasă și deschizi o carte în locul programelor de știri sau FB-ului sunt mai multe șanse să găsești serenitatea.
Dacă totuși vreau să văd un film e fix momentul să profit de abonamentul ăla la Gaia și de documentarele Netflixului.
Săptămâna următoarea trebuie să îmi fac planuri pentru următoarea jumătate de viață, pentru că cel mai probabil anul ăsta o termin pe prima.
Voi cum vă petreceți zilele astea sfârșitul lumii?
Sursă: Pinterest
Clubul de carte -iunie
Luna asta am citit Privește-mă de Nicholas Spark pentru că eram curioasă cum scrie, în calitatea lui de autor megamediatizat. Mi-a plăcut ideea cărții dar nu mi-a plăcut tehnica și cum eu nu scriu lucruri negative despre cărți pentru luna iunie voi pune în Clubul de carte o recenzie mai veche a unei cărți dragi
Dar să vedem cine și-a mai făcut temele luna asta
Proză de pisică de pisica familiei, Camelia Sima
“ZBOR IN JURUL SOARELUI” de Paula McLain
Cancerul, dragostea mea, de Mioara Grigore
Lista este deschisă până duminică, azi fiind ultima vineri a lunii.
foto: Pinterest
6 lucruri pe care nu le mai fac
Nu am știut ce titlu o să aibă postarea asta până nu am terminat-o pentru că nu știam cât o să mă întind la vorbă și câte din lucrurile pe care nu le mai fac intră pe o pagină cu explicațiile de rigoare.
1.Nu mai muncesc până termin tot ce ar trebui făcut.
Așa cum am tot spus de trei ani deja ocup locul a doi sau trei oameni la muncă, funcție de situație, evident fiind plătită pentru unul singur. De două luni am luat decizia radicală pentru mine de a nu mai face toate sarcinile care trebuie făcute să ținem firma pe picioare ci numai cele pe care ar trebui să le fac în alea 8 ore de muncă pe zi despre care mi se spune că reprezintă programul meu.
Eu sunt mai bine deja, firma să se descurce.
2. Nu mai privesc la televizor.
Aici cred că trebuie să nuanțez puțin, privesc obiectul cu pricina dar nu în vreme de rulează știri sau programe de televiziune, îl folosesc pentru aplicațiile de filme, pentru youtube și, când îmi aduc aminte de existența ei, Gaia.
3. Nu mai stau conectată 25 de ore din 24.
Știu citești asta duminică sau pare că e postat duminică dar de fapt duminica stau 90% offline cu speranțe spre 100%. Cică offline este noua formă de lux și așa se și simte, o zi în care să nu fii asaltat de știri despre accidente, de proteste, de idioți care cred că au descoperit apa caldă și ne ceartă pe toți că nu suntem muți de admirație.
4. Nu mai bag în seamă idioții.
Asta mi se trage de la taberele vaccin/ anti-vaccin când am vrut să lovesc repetat mai multe ființe bipede care găsesc ca explicație pentru orice vaccinul. Acum dacă vaccinații or să moară mai repede din cauza asta și-au asumat-o, dar să ajungi să întrebi la anunțuri din alea pe care familia le face ca să știi când are loc înmormântarea cuiva, că poate îl cunoști și vrei să fii acolo, dacă omul era vaccinat numai ca să te simți tu superior demonstrează că oricum tu nu ai nevoie de vaccin pentru că ameobele nu sunt supuse vreunui risc viral.
În cazul respectiv omul fusese lovit de o mașină lucru specificat în anunț și nu era vaccinat dar aparent asta nu l-a făcut să trăiască mai mult.
5. Nu mai citesc distopii.
Și nici nu mai privesc filme de natura asta. Dacă universul întreg e o vibrație, o masă de energie și tot ce facem o influențează, dacă pentru creier experiența și imaginația creează la fel poteci neuronale, de ce punem atâta energie în lumi distopice și după aia ne plângem că devin realitate?
6. Același lucru e valabil pentru Holocaust.
În condițiile în care este irelevant dacă vrei un lucru sau i te opui, energia concentrată asupra lui ajutându-l să devină real, de ce aș pune energie în asta?
Aparent azi sunt 6 lucruri pe care nu le mai fac dar lista merge mai departe ca vântul din Vama Veche pe săptămâna viitoare.
Foto Pinterest
Haina nu îl face pe om dar poate să îl bucure
Cum spuneam m-am trezit exilată la țară și treaba va mai continua o vreme. Așa cum mă știți și mă iubiți pendulez permanent între ”Să punem un ban deoparte, să facem un depozit, să investim în ceva poate aur, poate fonduri, poate …”, mă rog investițiile vin mereu cu niște chestii scrise cu litere mici cuprinzând diverse reguli și condiții, și celebru ”O viață am, merit și eu x sau y”.
Evident pentru că sunt o femeie complicată cele două principii între care pendulez se bat cap în cap ca munții ăia din care izvora apa vie pe vremea când citeam basmele lui Ispirescu.
Depozitele sunt bune dar nu e musai să le glorificăm, nici nu știu dacă acoperă inflația, ca să nu îmi amintesc de perioadele în care pierzi bani pe comisioane pentru că dobânzile țintesc asimptotic spre 0.
Am rezolvat partea cu investițiile convingându-mă că aurul e o idee bună și oricum lovesc doi iepuri dintr-o lovitură pentru că deși peste n ani își va dovedi valoarea ca investiție între timp e o frumos de purtat.
Pentru că Universul mă iubește nu m-a hărăzit cu nevoia de a avea atâtea haine încât să am nevoie de o cameră în plus la casă numai pentru el, nici pantofii nu îi iubesc mai mult deci nevoia de a cumpăra mă lovește rar dar tot există.
Așa am descoperit Shein, inițial am comandat cu reținere, ca să fiu sinceră și acum o fac dar în timp s-a dovedit că sunt eu hiperprudentă.
Prin reținere înțeleg că nu fac niciodată comanda dacă nu am transport gratuit la comenzi de peste 9 euro și nu depășesc 40 de euro pe comandă, faptul că 40 de euro acoperă 5 sau mai multe produse e altă problemă.
Ce am învățat între timp? Că mai toate hainele arată bine pe tine dacă ai grijă de corpul tău, motiv pentru care îmi fac destul de conștiincios exercițiile.
Că eu nu voi avea niciodată 1,75 m ca modelele lor și că trebuie să citesc atent recenziile, de preferat cu fotografii puse de oamenii care au cumpărat deja produsul.
Fotografiile alea cu haine boțite de la transport, fără lumină care să avantajeze, fără poziția corpului care să modifice cum arată o linie, în care modelele sunt mai plinuțe sau mai scunde ajută.
Ajută faptul că oamenii își scriu dimensiunile, nu numai cele din tabelul de măriri ci și greutatea sau înălțimea și îți spun ce mărime și-au luat iar tu vezi cu ochii tăi cum se așază haina pe ei.
Ajută fotografiile în care îți dai seama ce culoare poartă sub haina nou cumpărată semn că materialul e prea subțire și ajută fotografiile făcute în detaliu cusăturilor sau pânzei.
Nu am cont afiliat și nici nu voi pune vreun link în articol pentru a nu încuraja cheltuitul pe acolo dar dacă sunteți în situația mea și nu găsiți pe piață modelele pe care le doriți la prețuri decente puteți arunca un ochi pe site. Poate nu avem nevoie de atât de multe haine dar senzația pe care ți-o dă o rochie nouă care îți vine bine și pe care nu a trebuit să dai prea mulți bani este cum zice o reclamă des întâlnită ”priceless”.
Doar un leu 
Comentarii recente