Pentru că promisiunile, mai ales cele făcute în familia mea fratelui mai mic, trebuie respectate de Crăciun am zis să citesc pentru recenzie ceva care să împace și capra (eu și obiceiul meu de a citi povești de Căciun) și varza (frate-miu și dorința lui de a citi chestii care nu sunt de fete).
Câștigător la puncte a fost Un basm al lui Stephen King, adică ce poate fi mai de speriat decât King? Nu de alta dar am refuzat să mai deschid o carte de-a lui după Shining care m-a împiedicat să dorm ceva vreme. Retrospectiv cred că era imaginația mea hiperactivă de vină mai mult decât cartea omului.
Evident nu o să vă povestesc nimic despre ce se întâmplă în carte că ne știm deja de multă vreme dar o să vă spun totuși că este despre magie, toate felurile de magie, cea pe care o recunoaștem ca atare și cea care am ajuns să credem că ni se cuvine.
La noi titlul care în original este Fairy Tale a fost tradus un basm, eh cartea nu este un basm, este Basmul primordial din care se desprind toate basmele lumii noastre, care ne-au fost picurate în auz în vreme ce creșteam până au devenit principiile pe care ne-am clădit personalitățile și pe cale de consecință viețile.
Cum spuneam este despre magia unor alte lumi și despre magia lumii noastre, despre farmece și blesteme pe care le legăm de supranatural și despre vrăji de zi cu zi pe care le considerăm parte din viața obișnuită.
Imaginează-ți numai că un om obișnuit de pe la 1700 ar ajunge în zilele noastre în mijlocul străzilor pline de trăsuri fără cai, în avioanele noastre care se ridică în aer și traversează oceane, în magazinele noastre ale căror uși se deschid cu celule fotovoltaice, în casele noastre în care avem închiși în sticlă alți oameni care vorbesc, povestesc, joacă sau cântă.
Chiar în momentul ăsta am în buzunar un obiect mic și relativ ușor care mă poate ajuta să vorbesc în timp real cu frate-miu aflat jumătate de lume mai încolo. Imediat ce voi apăsa Publică pe una din tastele cutiei, nu foarte mari, la care scriu acum cuvintele mele vor ajunge la oameni aflați peste mări și țări. Cum spuneam magia care credem că ni se cuvine.
Însă asta este magia logică pe care ne-o putem explica deja pe bază de agoritmi. Altă parte de magie din povestea lui King este despre animale, el a ales un câine dar poate fi o pisică la fel de bine, despre dragostea necondiționată pe care ne-o dăruiesc, despre bucuria lor, despre faptul că nu au niciun strop de răutate în ele ( cu ceva rezervă în ce privește pisicile, glumesc). Magia pe care nici nu o percepem ca magie.
Sigur este și despre demoni, doar am promis să citesc ceva de genul ăsta dar nu chiar demonii la care te aștepți, un basm este despre bucata de întuneric pe care o avem cu toții la purtător și pe care reușim sau nu să o controlăm. Este o carte despre sursa tuturor relelor care paradoxal este și sursa bunelor sufletul creaturilor evoluate, care au inventat limbajul pentru a-și putea ascunde gândurile, și echilibrul precar al luminii și întunericului din el.
De când am închis cartea mă tot gândesc la un singur lucru în câte lumi mai mari sau mici noi și lumea noastră suntem personajele de basm despre care nimeni nu crede că ar putea exista vreodată cu adevărat?
Doar un leu 