De Ajun

Ajunul de anul acesta se dovedește a fi ciudat de parcă mi-a scris scenariul pentru el Sanderson. Sunt aici și nu sunt. Din fiecare cameră a casei mele de acum, împodobită de Crăciun se deschid ferestre spre alte Ajunuri.

Se deschid ferestre, nu uși, rame mari, aburite de timpul cernut de atunci peste mine, prin care pot privi dar nu pot trece.

M-am trezit târziu pentru mine aproape la 8, 30 și când am pus picioarele jos s-a deschis prima fereastră cu bunica îndemnându-mă în copilărie ”să aduc pui” înainte de a face orice altceva.

Ritualurile pierdute ale Olteniei, poate și ale altor zone, gospodarii pregăteau de cu seară un coș cu fân și în diminețile de ajun toți ai casei aduceau o mână de fân la vatră de cum se trezeau menind belșug și sănătate pentru anul ce va să vie.

Mi-am făcut o cafea și m-am ghemuit pe canapea privind luminițele din brad, cu ani în urmă în dimineața de ajun aș fi așteptat cu emoție să se întunece și apoi aș fi plecat în căutarea luminițelor, întreaga mea copilărie bradul s-a materializat miraculos gata împodobit și luminat în apusul zilei de ajun.

M-am bucurat de clipa asta de magie și totuși undeva în colțul odăii s-a deschis fereastra spre o bucătărie supraîncălzită în care colacii și cozonacii mi-erau la dospit, bunica învelea sarmale, mama fierbea cafele, veri, unchi și mătuși intrau și ieșeau aducând sau căutând ceva. Era agitat, obositor, prea mult și totuși aș fi pășit în bucătăria aia dacă s-ar fi deschis o ușă și nu o fereastră.

E liniște în casă, mai târziu o să pornesc colindele și să pregătesc friptura, o să fac o ciocolată caldă și o să îmi caut un basm de citit lângă brad.

Și pentru că poți scoate omul din Oltenia dar invers e imposibil, mâine voi pregăti ceva de împărțit, voi aprinde o lumânare și un bob de tămâie și voi prelua rolul de atâția ani al bunicii, care de anul acesta pregătește colacii de Crăciun în cer.

Azi blogul e fără fotografie, azi vă las o colindă pentru cei plecați pe lângă lună. Să aveți sărbători cu bucurie.