Poate e devreme să îmi aleg cuvântul anului următor dar la cât de aglomerat pare finalul de an prefer să mi-l aleg prea devreme decât deloc.
Pentru 2023 mă voi axa pe Serenitate.
Unul din motivele principale ar fi că dacă nu o fac am ceva șanse să îmi reduc durata de viață via stres.
Și tocmai pentru că vreau să reduc stresul nu voi face planuri pentru 12luni ci mă voi limita la primele 3 urmând să reevaluez situația la final de martie.
Serenitate în mintea mea înseamnă să fii în acord cu tine însăți și deasupra lumii, nu în sensul că tu ai fi mai bun ci în sensul că toate frecușurile societății nu te pot atinge.
Ca să ajungi la nivelul ăsta de înțelepciune cred că în mod paradoxal trebuie să te întorci la esențial, la principii care nu ar trebui să fie multe, prea multe reguli au obiceiul să se încurce între ele și să nu mai poate fi aplicată niciuna.
Ce este esențial pentru mine? Să îmi întrețin vehiculul de transport în lumea asta. Să îmi îmbunătățesc mintea și sufletul. Să scot ceva profit de la fiecare zi pe care o trăiesc.
1.Azi prim parte vehiculul de transport care are nevoie de ceva exerciții, apă, mâncare simplă, nu multă dar de calitate.
Consecințele ideii:
-2 zile pe săptămână mișcare dar din aia serioasă și organizată cu fundul pe salteluța de yoga în shoulder bridge (nu judecați am învățat yoga pe youtube).
– șoc și groază vom tăia zahărul, bine nu o să devin aia care refuză o felie de tort la aniversarea cuiva, în plus sunt destul de sigură că smochinele, merișoarele și stafidele mele au ceva zahăr adăugat dar 95% din dulce va fi asigurat de fructe și miere (și ultima nu un borcan în caz de depresie conform obiceiului).
– frate-miu înghite berea aia înainte să citești punctul ăsta. Primele 3 luni NU (editare apărută grație unicului și irepetabilului meu frate) bem alcool ( exceptând din nou o aniversare- aia e nu pot lăsa sărbătoriții la greu).
– deși nu am intoleranță la lactoză iubirea vieții mele -brânza, cu suratele ei iaurt și smântână nu sunt chiar alimentele cele mai bune pentru mine, așa că mi-e greu și să scriu asta: 3 luni fără ele. Cum nu sunt fan lapte vegetal ăla cu diverse uleiuri și zahăr am luat întru beta testing lapte de cocos la conservă, dacă ne înțelegem bine, dacă nu învățăm să trăim fără.
– ultima pe listă presupune prezența distinsei mele persoane în bucătărie aproape zilnic, dar într-un an o să îmi reorganizez caietul de rețete începând cu cele de iarnă.
Aparent a fost o decizie bună să mă apuc atât de devreme pentru că e prea mult pentru o singură postare, deci ne auzim și data viitoare tot cu serenitatea.
Sursa Pinterest

[…] așa cum v-am spus în postarea anterioară cuvântul anului 2023 la mine este […]
Gura pacatosului… sau ma rog creierul pacatoasei are bun simt: ai uitat negatia de la alcool :)))))))).
Bai, eu zic (inghite spumantul inainte sa citesti) ca mi se par chestii grozave ce ai decis (afar de aia cu alcoolul, aia e absurd-mazochista 😀 ). Sunt aproape decizii de sportiv. Ce vreau sa comentez insa e ca o regula simpla pe care am invatat-o si de la hockey si de la speciale e ca: 1 sesiune de antrenament (sportiv) nu conteaza (doar te chinui), 2 sunt de intretinere, 3 evoluezi, 4 e optim. Acum, evident, nu tb sa incepi cu 4. incepe cu 2 o luna, apoi 3 vreo 2 luni, apoi 4 (apoi vezi tu daca faci zilnic).
De mancare ai filozofia mamei: putin dar uber bun (prin extensie si natural la ea rezulta si scump). Daca aplici aceeasi regula si la vinuri, zic ca nu e nevoie sa le renunti, nu?
nu stiu daca ti-am mai scris despre asta, dar vezi cartea Revolutia glucozei, explica cum sa eviti varfurile de insulina, care pot fi produse si de alte alimente, nu neaparat de zahar.Eu am o intoleranta la lapte dulce, dar branzeturi si chefir consum, si smantana, ca nu pot fara :)).Chefirul e foarte benefic, mai ales cel din lapte de capra, e cel mai eficient la popularea florei intestinale cu bacterii benefice.Urmatoarele pe lista sunt muraturile.
La noi se consuma mult lapte vegetal, mi-am cumparat aparat de la biovita si sunt f multumita de el, il folosesc la cateva zile.Fac lapte de cocos, de migdale, de nuci, etc.
Cu alimentatia sunt oarecum multumita, dar la miscare e musai sa fac si eu ceva.
Anul ăsta va trebui să citesc mai multe despre nutriție :). Eu iubesc brânza în toate formele însă nu e cel mai sănătos aliment pentru mine începând cu retenția de apă inerentă sării conținute și terminând cu serioase probleme de piele. Pot trăi fără lapte și evident pot și fără brânză dar dacă renunț la ea simt că se pierde ceva din calitatea vieții (la nivel de confort).
Iubesc și murăturile, nu îmi fac varză murată acasă cum făceau bunicii dar am stabilit că nici cea din comerț nu e rea, o salata de varză murată cu un strop de ulei și multă boia afumată pare o idee genială de garnitură pentru porcăriile (ad literam ) pe care le am în meniu de revelion
nici eu nu fac nici un fel de muraturi, nu suntem mari consumatori si de obicei primi de la vecinii gospodari :)), sau cumpar de pofta.Eu am citit f multe despre nutritie, am si probat diverse chestii, concluzia mea e ca trebuie cumpatare, baza sa fie legumele si leguminoasele, seminte, evitate spikurile de insulina, maxim 3 mese pe zi, fara gustarele, rontaieli prostioare, desertul se mananca dupa mancare imediat, 25-30 g fibre pe zi musai.In plus mers viguros pe jos si odihna cat trebuie.Pentru alergii si intolerante alimentare trebuie facute teste, e cel mai sigur.