Zilele astea sunt eu în versiunea mea neplăcut serioasă, versiunea care se întreabă ce rost au până la urmă toate prostiile pe care rasa umană le repetă de mii de ani fără să învețe nimic din ele.
Aproape oriunde privești primești implicit sau explicit un mesaj de recesiune. Mă întreb ce e în sufletul oamenilor care văd cum le crește exponențial rata la credit și așteaptă cu inima strânsă facturile noi la gaze și la curent și mă întreb numai retoric pentru că nu îmi doresc să știu cu adevărat.
Poate că am avut un pic de noroc pentru că am prins o vreme din anii cei mai plini de restricții ai comunismului, poate că am avut noroc și pentru că am crescut cu poveștile bunică-mii despre recesiunea de după război, despre lipsuri, despre cum să înmulțești un ou ca să hrănești o familie întreagă cu niște tehnici demne de Isus.
Și am fost atentă, am învățat, mi-au rămas în minte principiile alea. Cred că toți cei care mă citesc își amintesc despre temele făcute la lumina chioară a lămpii sau a lumânării, despre hainele groase de casă, despre pâinea cu marmeladă ca desert. Noi am fost minimaliști înainte să se inventeze minimalismul.
Cei care nu au prins vremea asta, care au crescut în perioada de aur a abundenței se vor adapta cum vor putea. Și totuși m-am gândit zilele astea și cât de importantă este publicitatea, povestea din spatele restricției pentru că nu are rost să ne mințim vorbim despre limitări de drepturi sau cel puțin de oportunități indiferent cum le numim.
Am crescut la țară, de jur împrejur aveam lanuri de soia și năut și tarlale cu legume, eram practic lângă Jiu ca atare zona era irigabilă ceea ce s-a și făcut și folosită pentru culturi sensibile la lipsa de apă.
Îmi amintesc că pe vremea aia soia era un semn al lipsei, un înlocuitor pentru carne care purta pecetea sărăciei sub nicio formă oamenii nu s-ar fi atins de ea, pentru că povestea pe care și-o spuneau era de restricție: suntem obligați să mâncăm asta, carnea, laptele etc merg la export pentru bogați.
Apoi a venit reinventarea produsele fără proteină animală sunt sănătoase, te vor face să trăiești 5000 de ani, ești un suflet nobil pentru că nu iei o altă viață pentru a-ți umple stomacul.
Azi mâncăm șnițele de soia, edamame și humus (da, din năutul de care nu voiam să ne atingem pe vremuri), ne reducem voluntar consumul de proteină animală, am descoperit că laptele ”nu e natural” după înțărcare pentru oameni, că zahărul ne crește riscul de diabet și obezitate, că untul ne înfundă arterele, că oul ne pune pe butuci ficatul.
Azi purtăm ca pe un semn de noblețe catalogarea drept vegani sau raw vegani, plătim mai mult pentru produsele astea decât pentru cele de proveniență animală.
Acum treizeci de ani restricțiile la consumul de curent și gaze erau o măsură de opresiune, azi sunt o emblemă de activist pentru mediu.
S-a schimbat fondul? Nu. Oul, laptele, carnea au rămas aceleași (bine fără să avem în vedere modificările genetice), soia e aceeași, zahărul are aceleași beneficii și dezavantaje.
Și totuși acum ne ferim de lucrurile pe care le vânam cândva și le vânăm pe cele de care nu ne-am fi atins pe vremuri.
S-a schimbat forma, s-a schimbat narațiunea colectivă și din victime ale ”alimentației pe baze sănătoase” parcă așa îi zicea am început să ne numim ”eroi în clean eating”.
Așa că zilele astea mă uit cum, era să scriu albul devine negru dar deja asta nu mai este politically correct.
Așa că mă uit cum culorile sunt definite ca non culoare, cum frigul este noul cald, cum foamea este noul fasting, cum se șterg genurile, cum timpul nu mai e liniar și ne putem trăi trecutul într-o oarecare marți viitoare, cum frații sunt noii dușmani și războiul este noua pace și mă întreb cât o să mai rezistăm până când civilizația noastră cu o precizie de ceas atomic va urma civilizațiile de dinainte : aztecă, olmecă, egipteană și ne vom prăbuși sub greutatea propriilor greșeli.
Cred că suntem într-o vreme în care avem nevoie de optimism și speranță, avem nevoie de musicalurile cu final fericit din vremea crizei economice, de povești de succes și de o încercare a fiecăruia dintre noi să ne ținem în afara pendulilor care ne antrenează în tot soiul de curente și stiluri de viață. Avem nevoie să stăm pe calea de mijloc și să ne amintim de fiecare dată când un nou curent ne e propovăduit că au existat vremuri în care exact ce trebuie să facem acum era un păcat capital și exact ce e interzis acum era obligatoriu, dar v-am zis sunt numai neplăcut serioasă, nu mă luați în seamă foarte tare.
Doar un leu 
Excelent articol! Felicitari!
Cam asta era si parerea mamei despre painea neagra, uleiul de rapita si soia. Se cruceste de fiecare data cand le vede noile preturi. Cred ca umanitatea are nevoie sa treaca prin perioade de restriste ca sa aprecieze bunastarea. Nu stii cum e sa n-ai cu adevarat pana nu ti se intampla. Si mai exista acea senzatie in care oamenii moderni se simt mai destepti decat cei din istorie și cred ca lor nu li se va intampla.
Cumva parcă suferim de o incapacitate de a învăța din trecut, noi suntem primii care au descoperit mersul pe jos și apa caldă, noi suntem buricul pământului, sunt sigură că exista printre cei mai tineri convingerea că părinții lo au făcut sex numai o dată ca să îi conceapă pe ei și asta spune cam cât de capabili sunt să asimileze experiențe celorlalți.
Eu dau vina pe mămicile a căror lume se învârte in jurul plodului. Mare surpriza pe bietul copil când ajunge adult și nu se mai da lumea peste cap sa le fie lor usor.
Drept e!
Am uitat sa zic: apreciez in mod deosebit reclama la cola!!!
Am prins ceva communism si eu dar mai ales am prins perioada de inflatie din primii 6 8 ani post communism. Diferentta este ca acum e alegerea mea si aleg constient si dupa preferinta. E alegerea mea sa reduc la curent sau la cosmetice. E alegerea mea sa iau o gaina bio si 20 kg d legume. Am scazut consumul la current de acum 1 an ( schimbat geamuri, atentie la unii consumatori, dusuri scurte, incalzire la 18 20 gr, priza cu intrerupator si inchid cand nu follosesc, haine ce nu au nevoie de calcat, gatit simplu si in avans etc etc) . Nimic special. Diferenta e ca mamaie acum 30 ani facea astea ca nu avea curent deloc pana la 20: 30, eu fac pt ca am curent continuu si folosesc doar cat si cand imi trebuie. Am redus si eu carnea dar sa fiu mai sanatoasa (am imbatranit, imi pica mai greu mancarea preajita). Merg la piata cea mai ieftina pt cA stiu ca acolo am diversitate de ales si ceva mici producatori, asa ca am schimbat 2 metrouri si in bus, da, un efort, pt a avea lapte de vaca crud, unt crud, vinete de la alt taran, rosii si gogonele de la altii, marar si cimbru, si just haine la mana a 2a. Ies Mai ieftin? Da. Cu mult? Nu. Cei 15 30euro economisiti sunt poate o nimica pt unii, dar x 52 de saptamani… (pana aici am scris in metrou cand veneam de la piata).
Azi sunt multe tentatii si locuri de cheltuit bani. De ex weekend-ul viitor plec la Madrid. E alegerea mea. Tot alegerea mea a fost sa iau pachet zilnic la birou in ultima perioada. Dar tataie acum 40 de ani nu avea de ales – nu avea pachet, nu manca.
Mie personal mi se pare un moment de maturitate emotionala sa ajung sa inteleg ca pot sa aleg si sa prioritizez ce mi-e important.
Sper să fie în continuare o problemă de opțiune dar la cum merg lucrurile mă îndoiesc. Treaba asta cu alegerile conștiente este pentru puțini din păcate, eu încă trăiesc într-o țară în care oamenii își cumpără Audi A7 sau care o fi ultimul răcnet și după aia îi pun GPL și în care ne îndatorăm până în dinți pentru ultimul Iphone. Dar când vine vorba despre restricții, despre a legifera să nu fie mai mult de 19 grade în casă indiferent ce aș prefera eu nu văd mari diferențe de regim, numai că unii vopsesc mai frumos gardul. Și nu cred că alegerea o să mai fie multă vreme la îndemâna noastră. Dar sunt în continuare mirată cel puțin de schimbarea de optică, oamenii care acum 40 de ani nu ar fi mâncat soia nici cu plutonul de execuție alături acum nu se mai ating de carne nici sub amenințare. Nu ar fi o lume mai frumoasă în care fiecare ar putea alege ce crede că e sănătos și bun pentru el? Acum câțiva ani cine întreba de meniul vegan era privit ca un extraterestru, în câțiva ani probabil extratereștrii vor fi cei care întreabă unde este carnea. De ce avem tot timpul nevoia asta de a ne simți depozitarii adevărului universal care trebuie impus cu forța celorlalți ”pentru binele lor”?
Extreme consumeriste sunt peste tot, nu sunt romanii mai rau ca altii nici mai buni. Si SUA are 20% din populatie cu masini mai scumpe decat Audi-ul ala dar nu au niciun fel de asigurare medicala. Mai rau, aprox 70% din cetatenii SUA nu au nici macar 1000$ economisiti, sa ii foloseasca in caz de urgenta. Si Romania e la fel (cica un pic mai bine am fi, asta fix sub amprenta experientei comuniste, zic). E ceva in psihologia oamenilor de a-si trai momentul. Noi doua suntem speciale, diferite, o minoritate. Si e ok asa sa fim diferiti.
Si o alta realitate a romaniei este (e si la altii dar asta de la noi o stim mai bine) ca avem 2 extreme. Pe de o parte oameni ce nu au curent (5% ) /apa in casa (25% ) , si oameni cu o situatie extrem de buna ce isi schimba telefonul (scump) anual. Probleme de ecologie nu se pun la cei ce nu au curent, nu, la ei viata e la fel de dificila, noroc ca ploua si cresc ciupercile si urzicile, si daca au padurea aproape sa culeaga niste ramuri uscate….
P.S. vazui ca Hidroelectrica ofera un contract cu pret mai bun. Stii pe cineva sa schimbe contractul cu ei? e multumit? fb imi sugereaza grup si vad acolo discutii si laude /explicatii /suport /ghidare. Cumva e evident, multi romani s-au bucurat ca au de unde alege.
Am văzut oferta dar nu am apucat să o citesc, acasă la mine nu mă interesează pretul pt că nu locuiesc și nu am consum, unde stau e contractul proprietarilor iar mama are consum prea mic la curent să ne stresăm și am preferat să îmi păstrez soba acolo din motive sentimentale deci no gaz.
Eu le-aș da vreo 6 luni și abia după aș vedea dacă mă mut la ei având în vedere că sunt în insolvență.
Nici măcar nu mă mai preocupă acum nevoia oamenilor de a-și trăi viața, de a consuma sau de a nu consuma, ce mă sperie e versiunea în care dacă noua poveste nu prinde și nu ne conformăm indicațiilor de economie ni se vor impune. Cred că și data trecută s-a început la fel: să economisim, să mâncăm mai mult pește că e sănătos, mai multe legume, mai puțină pâine și când oamenii nu s-au conformat s-a ajuns la ce s-a ajuns. Eu de exemplu nu mănânc zahăr, încă mai am din kilul cumpărat acum 2 ani dar m-ar scoate din ale mele să mi se impună o rație.
Minunat articol.
Si un comentariu general: cand vom invata sa fim recunosctatori pt ce avem si sa multumim lui Dumnezeu ca nu avem razboi /maini sau picioare lipsa, sufletul si mintea se vor alinia si vom vedea mai des solutii si pasi. Prea ne pierdem sinapsele in conflicte marunte, ca a scumpit parizerul la Mega sau nu mai e modelul ala de blugi sau la tv s-au certat ala bala cu portocala. Zau. Am ajuns la varsta cand, daca m-a deranjat ceva, am oprit in mai manca parizerul ala, nu am mai luat deloc blugi si inchis si tv-ul. As inchide si gura copilului ca ma toaca aiurea la cap (chiar, nu vrei o adolescenta coltzoasa, mai coltzoasa ca maica sa?? 😀 😀 😀 ) pt ca am ajuns faza cand mi se pare pierdere de vreme sa ma oftic pt o casiera cu curul in sus, un parizer cu alta reteta, sau un tv cu tzatze prea multe pt gustul meu.
P.S nu manancai parizer din facultate, blugii ii am de la mana a 2a (vindea cu eticheta o vecina), merg la piatza asa ca poate iarna asta o sa mai dau pe la supermarket, nu am tv de peste 10 ani,
Dacă ai nevoie de vacanță pot prelua copilul, eu mi-am dezvoltat capacitatea de a nu auzi oamenii când vorbesc din lipsă de ocupație.
Am TV, am chiar două că nah apartamentul a venit gata utilat, mă uit la el pe Disney + și la Netflix :))
Apropos de ratii, mi-am download at o carte de capatai: Ghidul ciupercarului. Inca studiez din scoarta in scoarta. Si am gasit si niste cursuri practice, in padure. In ideea ca exista alternative – in mana noastra. Cu ratie deja sunt, autoimpusa, ca asa e in tenis.
Eu am văzut pe niște bloguri cărți din vremea războiului cu rețete bazate pe rații, nu zic că nu m-aș descurca dar mi-ar plăcea să e citesc. La ciuperci mi-aduc aminte din școală cum se face patul pt champinioane și suportul suspendat pentru pleurotus, în plus am crescut la țară aparent asta mă face să știu teribil de multe plante ( și de bune și de rele) și să mă descurc în natură :).
si, sincer, procesul de hranit si ‘plantat’ ciuperci nu consuma mult timp. Iar de citit o carte despre plante si cules astea comestibile, iar nu consuma mult timp. Avem unelte la indemana dar noi preferam sa stam pe fb /instagram si sa ne vaicarim