Începe școala

La final de august întotdeauna mă încearcă nostalgiile. Îmi revin în minte toți anii în care vacanța se apropia de final (și de regulă scriam pe rupte rezumate în caietele de lectură suplimentară pentru că deși îmi plăcea să citesc, nu îmi plăcea să scriu despre ce am citit).

          La final de august încă nu era timpul să mă ocup și de problemele pentru vacanță, întreaga mea viață de elev am ignorat din răsputeri matematică în speranța irațională că voi reuși să fac pe toată lumea să uite de ea.

          În mod curios acum mă gândesc din ce în ce mai des să mă apuc să citesc matematică, fizică și chimie pentru plăcerea mea personală ( semn clar că oamenii se schimbă totuși de-a lungul timpului).

          Și pentru că nu pot rămâne la nivel de nostalgii am decis să mă implic, să fac ceva care să îmi dea sentimentul măcar că mă întorc la școală. Spre deosebire de științele exacte pentru limbile străine am avut întotdeauna talent motiv pentru care le-am învățat superficial și după ureche pentru că mi-au rămas în cap de la prima ascultare.

          În apărarea mea în cretacic pe când am făcut școala aveam în programă franceză, pe care am vorbit-o fluent până prin clasa a XII-a după care s-a ales praful pentru că unde mai vorbim noi franceză,  și rusă la care primeam 10 pentru că exist dat fiind că revoluția m-a prins totuși la școală.

          Așa că am învățat engleza din Dallas, spaniola și portugheza  din telenovele și probabil aș vorbi și turcă dacă moda filmelor turcești ar fi apărut în tinerețea mea.

          În aceste condiții în care am constatat că vorbesc și citesc mulțumitor în engleză dar scriu ca un cățel posesor de cont de FB sau Insta am dat jos din raft niște caiete și m-am apucat de scris și gramatică în engleză.

         Mi-am făcut un cont pe Duolingo, pe care îl recomand călduros mai ales că am nevoie de colegi de clasă ca să nu mă lenevesc, și mai exact mi-am făcut cont pentru un curs de engleză întrucât am constatat că de greacă și rusă m-am apucat mai demult dar am uitat.

          Dacă folosiți alte platforme pentru învățat o limbă străină sau (nu pot crede că scriu așa ceva) fizică și matematică lăsați și voi un link să mă pot apuca de școală și în domeniul ăla.

6 răspunsuri

  1. Amant, sor-meo, amant. Sa vezi ce repede inveti orice limba, bate orice app. Sau daca vrei intra pe discord sau vreun joc pe computer cu structura tip ghilda si stai de vorba cu nativii, ca merge fantastic (NU insa pentru scris si gramatica ca majoritatea nativilor au probleme cu limba personala).

    Pentru gramatica am o veste teribil de proasta, cea mai eficienta metoda e tot cu manual din ala clasic est european (si nu cu mizerii ci desene si alte chestii de prescolari), stat cu fundul pe scaun si facut exercitii pana-ti da sangele pe nas (asa, fix ca la matematici 😀 ).

    Pentru scris: blog in limba aia, cont de FB cu nationali si scris cu aia pana iti vine natural (adica nu traduci in cap). Merge minunat.

    Tot restul, gen appuri, mie mi se par joaca, asa de distractie, nu-s eficiente. Am incercat, m-au enervat.

    1. băh aia cu nu traduci în cap e nasol în real life, cred că ești cel mai indicat să înțelegi cum e când ai în cap exact ce vrei să spui dar nu în limba ălora cu care vorbești

      1. pai aia zic, nu trebuie sa-ti traduci in cap, trebuie sa-ti iasa pe gura :).

      2. da, numai că îmi ies în engleză când ar trebui în română, în franceză când ar fi cazul de spaniolă etc. Plus că fiecare limbă are expresii intraductibile si se potrivesc așaaaa perfect unei situații în care sunt implicați vorbitori de altă limbă

  2. Am reinceput scoala de olandeza. Prefer mersul in clasa, mai cunosc oameni, ne motivam impreuna etc.
    Ca metode, duolingo ajuta ca e f. accesibil (10 minute dimineatza in metrou, 15 seara la intors, iese un studiu de 2 ore pe saptamana. Eu completez cu scris (dupa un modul scriu ce propozitii /combinatii imi aduc aminte) si caut si regula la gramatica pt propozitiile din fiecare modul.

    Semnat: o inginera ce isi aduce aminte pretul la vinete din ultimii 5 ani dar nu imi aduc aminte terminatiile la subjunctiv in franceza desi cu pix si carte comunista studiai de cateva ori :))))) .Whatever.

    1. aș fi delirant fericită să mă duc efectiv la clasă dar locuiesc într-un megalopolis quasi rural în care așa ceva nu există 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: