Biblioteca de la miezul nopții

          Cu Matt Haig m-am întâlnit în perioada mea preferată a anului, în timpul Crăciunului când tradițional citesc povești. Așa am ajuns să citesc Un băiat numit Crăciun. Ne-am potrivit și nu prea.

          Apoi am cumpărat Cartea alinării care încă este pe o noptieră așteptând să fie reluată și cred că pe undeva prin reader am și Umanii începută, din care îmi amintesc câte ceva numai pentru că memoria mea merită propria rubrică în wikipedia.

          Pot spune liniștită că nu este vreunul din scriitorii mei de suflet și totuși am citit Biblioteca de la miezul nopții în 3 zile în timp ce eram în vacanță și îmi petreceam ziua făcând 11-16 km prin oraș să îl cunosc mai bine.

          Poate s-a întâmplat să ne întâlnim într-o perioadă în care mi-ar fi prins bine un permis de acces în biblioteca respectivă, poate între timp am căpătat nuanțele necesare pentru a aprecia gândurile unui om care a trecut printr-o depresie gravă și a fost pe margine sinuciderii. Nu vom ști niciodată de ce dar cartea asta mi-a plăcut.

          Imaginează-ți infinitul până la ultima particulă și imaginează-ți că fiecare particulă are o infinitate de variante și fiecare din variantele alea determină o altă viață a ta.

          Fiecare decizie pe care o iei, și nu vorbim de cele mari: fac sau nu facultate, mă căsătoresc sau nu, am sau nu copii, mă sinucid sau nu, ci de cele mici, azi îmi iau cerceii lungi sau scurți, beau numai o cafea sau iau micul dejun, fiecare dintre ele te duce pe un alt drum.

          Biblioteca de la miezul nopții îți pune la dispoziție un timp infinit, ofertă supusă anumitor termeni și condiții, pentru a le încerca pe toate, pentru a merge pe drumurile pe care ai regretat că nu ai mers, pentru a alege variante despre care nici nu ai știut că există, pentru a trăi tot ce se poate trăi vreodată până când vei fi nimerit viața cea mai potrivită, cea din care nu mai vrei să pleci.

          Subiectul? Știți deja că nu povestesc din astea dar pe scurt este vorba despre povestea vieții și regretelor unei anume Nora Seed, uneori mama unor pisici numite Voltaire, uneori mama unei fetițe, alteori mama unui cățel.

          Dacă vrei să știi ce viață va alege Nora poți citi cartea, dacă nu poți să te gândești numai la cum ar fi o trecere prin biblioteca respectivă. Eu una sigur aș vrea, voi?

          PS Era să uit citatul din cartea asta, mă rog, unul dintre ele ”Cred că e ușor să-ți imaginezi că există și căi mai simple, zise ea, dându-și seama de ceva pentru prima dată. Dar poate că nu există drumuri ușoare. Ci doar drumuri.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: