Am văzut zilele astea Ținutul Nomazilor, inspirat de cartea cu același nume scrisă de Jessica Bruder, pe care intenționez să o citesc la un moment dat.
E o poveste simplă, povestea unor oameni care din diverse motive trăiesc în rulote sau dube adaptate pentru asta. Personajul principal li s-a alăturat după ce principala industrie din zona ei s-a închis iar orașul în care și-a trăit mare parte din viață a devenit pustiu.
Te face să te gândești la privilegiile de fiecare zi pe care re regulă le ignorăm, un loc în care să ne odihnim, o cadă cu apă caldă, micile tabieturi, un ceai într-o cană frumoasă, sunetul ploii de noiembrie în ferestre în timp ce tu ești la adăpost, mirosul bradului de Crăciun.
Te face să analizezi diferența între nevoie și dorință. Avem nevoie de foarte puține lucruri: adăpost, hrană, haine, iubire, cultură. Ceea ce ne face să avem probleme sunt dorințele: nu adăpost ci vilă sau penthouse, nu hrană ci ieșiri la restaurante cotate Michelin, nu haine ci modă și așa mai departe.
Nu este nimic rău în avea dorințe numai că înainte de a le satisface ar trebui să ne asigurăm că toate nevoile sunt acoperite, dacă pentru tine e în regulă să dai banii obținuți pentru o lună sau două din viața ta pentru o pereche de pantofi e ok dar nu face asta înainte de a te asigura că ai ce să mănânci.
Și asta mă aduce din nou la subiectul postărilor de vineri: modul de viață, pentru că subiectele care tratează banii din asta fac parte.
Îmi place ideea de a trăi într-o casă mică, nu sunt sigură că rulota sau duba sunt potrivite pentru mine, dar pe oricare dintre ele aș ajunge să o folosesc vreau să fie datorită unei convingeri și nu pentru că nu am altă alternativă.
În ultimul an, când nivelul creditului a ajuns la limite rezonabile, am început să mă gândesc la pasul următor: plasa de siguranță, urmând să atac investițiile mai încolo.
Anii ăștia m-au făcut să regândesc lucrurile pe care le știam despre bani. E nevoie de un singur gest al cuiva sau de un virus mic pentru a arunca ordinea economică așa cum o știm în aer.
Așa că mi-am gândit plasa de siguranță pe mai multe nivele: o parte din bani, minimul posibil, este ținută în moneda națională (nu cea mai fericită idee dată fiind inflația dar ai nevoie de bani în moneda ta).
A doua parte este ținută într-o valută, anul trecut încă mai cumpăram euro, undeva prin toamnă am virat spre CHF din mai multe considerente, unul fiind că francul este moneda unei singure economii, nu a unei uniuni și oricât s-ar certa cantoanele între ele nu pot ajunge la nivelul dezastrului pe care o ceartă Germania/ Franța l-ar produce asupra Euro.
Inițial banii pe care îi folosim azi au apărut ca reprezentare a aurului pe care îl avea în bănci, cu timpul această tradiție a dispărut așa că în prezent tipărim bani într-o veselie fără acoperire în aur și vedem efectele în inflație.
Așa că a treia parte din economii ajunge în aur, însă deja postarea asta e prea lungă așa că o lăsăm pe data viitoare cu aurul.
Sursă foto Pinterest
Doar un leu 
Crescand tatal meu imi spunea continuu: invata sa faci diferenta intre luxuri si necesitati. Acum radem pe tema asta, el ma tachineaza ca am prea putine necesitati si sa cumpar luxuri ” nu ma indur”.
Adevărul e că necesitățile nu sunt așa multe, pe de altă parte nici ”luxuri” nu le-aș zice celor care depășesc stricta necesitate, cred că e o zonă a vieții decente în care trăiești nu doar supraviețuiești 🙂
Au fost cativa ani buni in care multumesc Celui de Sus ca nu am avut grija banilor. Plasa mea de siguranta e sotul, el se ocupa cu aceste aspecte, el fiind si cel care aduce banii in casa. La inceputul casniciei, cand nu aveam prea multe eu eram cu economiile, puneam lunar bani in plicuri cu destinatie fixa. Rata la banca se platea direct, dar luna de luna puneam bani deoparte pentru taxele la stat, pentru RCA, etc..
Odata cu vremurile astea, cu scumpiri peste scumpiri la facturi si la toate produsele, incep sa ma gandesc tot mai des sa fac iar ca in primii ani de casnicie si cine stie, poate si o plasa de siguranta realizata de mine suplimentar.
Dacă găsesc ceva timp și nu am cum să nu găsesc 20 de minute pe săptămână cred că mă apuc din nou de un jurnal de cumpărături ca să știu exact pe ce se duc banii si unde pot tăia
cand esti singur si ai un venit bunicel mi se pare chiar aberant sa nu pui macar ceva mic deoparte.Mai greu e cand ai familie, si sunt atatea cheltuieli, dar chiar si atunci, macar un 50-100 daca pui deoparte pe luna, se aduna cat de cat in timp
Da, și pe vremea când aveam venituri sub minimul pe economie reușeam să salvez câte ceva .
Pentru ca am trecut prin multe, cu copil, cu joburi pierdute etc pot zice ca face diferentza intre a avea bani deoparte sau nu a avea nimic. Si cu anii ce trec e tot mai greu de gasit alt job. Am noroc ca am o viata cumpatata la cheltuieli…..
(O femeie aici, sub acoperire, haha, asa a vrut wordpress-ul)