Sare și piper
Ieri am lipsit dar motivat, a fost o zi lungă, grea și complicată la lucru iar când am ajuns acasă nu am mai avut energie pentru încă o treabă de făcut.
Ca atare ziua de ieri mi-a adus cadou de advent un liber de la scris pe blog, ceea ce s-a mai întâmplat și încă de multe ori în trecut, dar cu o înfloritură, nu m-am simțit vinovată că nu am apucat să fac ceva ce aveam pe lisă.
Acum nu mai târziu de un an perfecționista din mine m-ar fi pus să scriu oricum pentru că așa am stabilit de dimineață și dacă ar fi fost absolut imposibil probabil la ora asta încă nu aș fi vorbit cu mine pentru că nu mi-aș fi iertat abaterea de la etalonul pe care mi l-am fixat.
Așa că azi vorbim despre lucruri la care am învățat să renunț, nu toate pentru că nu am atâta timp ci unul singur: părul perfect, părul care poate să apară oricând pe coperta Vogue.
Să ne înțelegem părul meu nu ar fi putut nici măcar în perioada în care mă stresam din cauza lui să apară pe copertă dar eu aș fi trăit permanent cu suferința de a nu avea părul perfect.
Ce a implicat asta de-a lungul timpului? Au fost anii de bigudiuri furibunde în care mi-a fost absolut necesar să am bucle, apoi au venit anii cu vopsitul la fiecare trei săptămâni pentru că dacă tu ești blond cenușiu de felul tău și te vopsești negru albăstrui în trei săptămâni rădăcinile se vor vedea iar contrastul te va face să pari aproape cheală din cauza spațiilor mari dintre zonele intens colorate.
După asta au venit alți ani de vopsit intens când a fost neapărată nevoie să am plete roșii, anii în care mi-am cumpărat două perii electrice una după alta, pentru că prima nu era rotativă, evident nu folosesc niciuna, de altfel mai nou nici uscătorul de păr nu-l mai folosesc.
Au fost anii în care mi-a fost necesar să am păr lung, foarte lung, cât mai lung, deși el este fin și se așază infinit mai bine pe o lungime medie.
Anul ăsta cu ocazia pandemiei care în afară de lucru nu m-a lăsat să merg nicăieri am descoperit curentul curly girl, ceea ce clar nu voi fi niciodată pentru simplul motiv că părul meu e drept.
La fel de clar nu era să mă împiedic într-un detaliu așa că mi-am schimbat tehnica de scos apa din păr după baie și o parte din obiceiuri, nu am aprofundat însă până la a-mi lua prosop și perie specială, față de pernă de satin sau mătase, șampon CG adică fără multe ingrediente care mie oricum nu-mi spun nimic.
Am început să folosesc balsam și mască, să nu îmi mai usuc părul forțat ci să îl las pur si simplu în pace. Sigur încă păcătuiesc și o voi mai face, nu citesc ambalajele șamponului, nu aplic proteine, nu stau 30 de minte cu masca pe păr, îl pieptăn ud pentru că altfel trebui să merg cu un aspirator atașat.
Nu am și nu voi avea bucle dar am un păr mai sănătos, hidratat, pe care mi-am făcut curaj și l-am tăiat drastic prin mai. Încă mai am de tăiat serios de vreo două ori să scot partea vopsită dar nu e grav, a fost o nuanță apropiată de a lui efectul e mai degrabă de vopsit ombre.
Și câștigul maxim a fost că nu mă mai vopsesc, nici nu mai iau în seamă costul financiar deși faceți voi socoteala câți bani îmi rămân de la 6-8 vopsiri pe an ( între 120 și 800 de lei funcție de vopsit acasă sau la salon iar dacă vrei un salon mai renumit până al 2400 de lei). Faptul că nu mai stau cu amoniacul în cap, nu îmi mai pun toate chimicalele aferente pe piele valorează cel puțin tot atât.
Spre deosebire de acum niște ani când mă vopseam cu singura motivație că nornele nu mi-au nimerit culoarea părului, acum pe măsură ce firele albe care nici măcar în culoarea aia insipidă nu mai cresc și aș avea teoretic mai multe motive să apelez la vopsea, nu am nicio înclinație.
Asta e, am păr alb cumva cred că nici omenirea și nici măcar lumea mea nu se vor prăbuși din cauza asta.
Cine a mai renunțat în 2020 la un obicei pe care acum îl crede inutil dar înainte era must have?
Curajul de a nu fi pe placul celorlalți
În seria nou nouță ”Cartea de marți” azi despre Curajul de a nu fi pe placul celorlalți.
Una din hotărârile luate pentru 2020 a fost să citesc, nu mai mult, nu mai bine, nu mai inteligent ci pur și simplu să îmi reiau obiceiul de a citi pe care filmele și hai să o spunem pe-a dreapta alegerea de a mă uita pe Facebook la filmulețe cu pisici și câini mi-l subminaseră.
În mare parte mi-a reușit. Când am ales Curajul de a nu fi pe placul celorlalți unul din motive a fost prețul, am găsit cartea la reducere la vreo 16 lei după ce tot anul o văzusem spre 40. Mari așteptări nu aveam părea o carte clasică de self help care să îți zică o dată în plus să nu te mai consumi pentru părerile celorlalți.
Și o face, evident, dar de o manieră inteligentă, cu o explicație în spate pornind de la teoriile lui Alfred Adler trecute prin filtrul unui filosof japonez și expusă de maniera dialogurilor socratice.
Consecința imediată a fost că mi-am achiziționat Curajul de a fi fericit scrisă de același cuplu Ichiro Kishimi și Fumitake Koga, precum și evident o carte de Alfred Adler ca să aprofundez problema, de altfel încă erau la reducere și astea.
Ce mi-a plăcut: faptul că spre deosebire de concepția noastră general europeană bazată pe cauză și efect, respectiv traumă și rezultat pentru că noi suntem freudieni de la creșă, Adler e de părere că ne putem schimba oricând și nu contează cu ce calități te nași ci depinde cum le folosești.
La fel de tare mi-a plăcut ideea că toate problemele noastre sunt date de relațiile interpersonale și modul în care ne raportăm la ele, practic la baza acțiunilor noastre pare să fie dorința de recunoaștere, de apreciere, de respect, de iubire din partea celorlalți și ne luăm majoritatea deciziilor nu din perspectiva a Ce trebuie să fac pentru a fi fericit ci mai degrabă din Ce trebuie să fac astfel încât reacția celorlalți față de mine să mă facă fericit.
Va trebui de asemenea să mai citesc despre cele trei tipuri de sarcini pe care le avem în viața asta : de muncă, de prietenie și de iubire, despre modul în care fugind de ele ne pregătim să fim nefericiți și mai ales despre aparenta noastră incapacitate de a nu separa sarcinile noastre de sarcinile celorlalți, toate ocaziile în care ne dorim ca altul să facă sau să nu facă un anume lucru cu justificarea supremă ”spre binele lui” chiar dacă binele acestea este definit prin prisma valorilor noastre care poate nu au nimic în comun cu el.
Ceea ce ai tu de făcut este să îți îndeplinești cum trebuie sarcinile tale, ce cred ceilalți despre tine sau modul în care te judecă este sarcina lor , nu poți face nimic în privința asta dar cu siguranță poți fi nefericit încercând să îi influențezi.
Citatul cu care aș rămâne ”Te gândești: Vreau neapărat să fac asta și o voi face la momentul potrivit”. Este un mod de a trăi care îți amână viața. Cât timp ne amânăm viața nu vom ajunge nicăieri și zilele noastre vor trece, una câte una, într-o monotonie apăsătoare, deoarece, pentru noi, aici și acum înseamnă doar o perioadă de pregătire, o vreme pentru răbdare”.
Ați citit în ultima vreme o carte pe care să o recomandați?
Reducem din viteza
Decembrie 1, anul 2020. Pentru prima dată în ultimii ani petrec ziua asta acasă, eu cu mine pentru că deși pe Platoul Soarelui la Straja văd că se schiază și aud că Sinaia, Brașovul, Predealul sunt cam la fel de pline ca de obicei, am ales să stau acasă, mi se pare mai sigur pentru mine să nu risc să adopt un coronavirus după ce am respectat regulile aproape un an.
De altfel așa se prefigurează cam toată perioada sărbătorilor de iarnă, partea bună e că fac parte din categoria celor care au descoperit cu plăcere că nu intră în depresie dacă își petrec timp singuri, semn că fie sunt destul de ok, fie sunt destul de narcisistă să mă înțeleg cu mine însămi.
La prima oră mi-am asigurat bradul de Crăciun care va veni singur singurel în 2 până la 5 zile lucrătoare și om vedea când organizăm împodobirea. Anul acesta am optat pentru unul mai mic până în 1,5 m, cel de anul trecut fiind cam mare și deci dificil de manevrat.
Pentru că unul din lucrurile la care vreau să mă întorc în 2021 este meniul săptămânal am zis sa mă apropii cu pași mici, săptămâna asta da, știu că e deja marți dar tot e mai bine decât să nu mă organizez deloc avem în program o friptură la pungă, e deja în cuptor.
Azi va fi acompaniata de ceva varză călită leftovers, mâine probabil morcovi că asta mai am în casă, joi ce legume s-or găsi când ajung la cumpărături.
În week-end prevăd ceva paste cu ton sau tradiționala pâine cu unt făcută după vechi rețete de familie.
Nu am planuri mărețe azi, e ultima zi liberă și vreau numai să mă bucur de ea: o ciocolată caldă, un film sau doua, ceva tricotat, încă mai am de lucrat la capitolul relaxare, mi-e imposibil să vad un film, mai ales documentar fără să împletesc ceva concomitent, mi se pare că nu folosesc timpul la adevărata lui valoare.
Luna decembrie va fi dedicata încetinirii, poate nu viața noastră e prea scurtă, poate noi încercăm să înghesuim prea multe în ea fără să ne întrebăm dacă ne bucură, poate trebuie să fim mai selectivi. Poate fizicienii au dreptate și nu timpul trece pe lângă noi ci noi trecem prin timp și atunci noi stabilim viteza de deplasare iar eu chiar vreau să îmi iau piciorul de pe accelerație.
Doar un leu 
Comentarii recente