Cine conduce lumea

Pe Noam Chomsky l-am cunoscut în calitate de lingvist citind inițial cărți despre teoria gramaticii generativ-transformaționale și limbaj, Cine conduce lumea este cred prima carte în care îi citesc opiniile politice.

Nu voi merge până la a spune că modul în care înfățișează el lucrurile este adevărul absolut dar o parte din idei le-am regăsit în multe din cărțile sau filmele pe care le urmăresc ca atare se poate spune că undeva ideile noastre converg.

Cartea în sine este un studiu despre cum SUA încearcă în continuare să își păstreze hegemonia mondială și de  mai multe ori vei găsi inserată ideea că încă nu au un competitor real, mai puțin evidențiat este faptul că la rândul lor SUA nu sunt o entitate separată, un om din carne și oase așa cum îi place să spună, așa că atunci când recunoaște că funcțiile importante practic sunt vândute celui care licitează mai mult plătind campania electorală, recunoaște tacit că lumea este condusă de monedă și de interesele economice ale clasei din ce în ce mai subțiri de oameni cu adevărat bogați, indiferent care este instrumentul folosit de ei, în cazul în speță : un stat.

Ce mai face cartea asta? Pune o oglindă în fața acelorași SUA subliniind că nu sunt chiar cavalerul călare e un cal alb care se pretind a fi și analizând ideile și presupozițiile înrădăcinate în rândul clasei conducătoare: faptul că există persoane ( respectiv cele care aplaudă și se aliază politicii lor) ale căror drepturi pot fi respectate începând chiar cu dreptul la un proces și prezumția de nevinovăție și non oameni (cei care au aroganța de a-și apăra propriile interese naționale în defavoarea celor ale SUA) care sunt catalogați drept teroriști deși de multe ori crimele lor nu se ridică la nivelul celor ale SUA în sine și aliaților lor sau dreptul SUA de a interveni oriunde în lume.

Se ocupă de modul în care sunt discriminați nu numai cetățenii altor state care visează la autodeterminare ci și cetățenii proprii a căror viață a devenit din ce în ce mai dificilă, despre noua artă a fabricării consimțământului prin care oamenii sunt manipulați să își de acordul pentru politici guvernamentale iar atunci când nu dă rezultate și acordul nu este obținut majoritatea este ignorată în folosul minorității care deține resursele financiare.

Schimbă lumina sub care media prezintă realizările acestui campion al democrației care se pretind a fi Statele Unite, și care nu de puține ori a preferat să susțină regimuri totalitare sângeroase dar care îi permiteau accesul și controlul resurselor naturale ale zonei și te pune să te întrebi de fiecare dată când auzi o știre cu o ”veste bună” care este de fapt realitatea din spate și ce anume a ascuns departamentul de publicitate sub preș.

Ideea cu care aș rămâne : ”De atunci, s-au făcut eforturi uriașe pentru a le inculca oamenilor noul spirit al epocii. Ramuri întregi de activitate au fost consacrate acestei sarcini: relații publice, publicitate și management. Toate sunt îndreptate spre ceea ce marele economist Thortein Veblen numea ”fabricarea de dorințe”. Folosind termenii marilor producători, este vorba despre canalizarea dorinței oamenilor către   ”lucrurile superficiale” ale vieții, ”bunurile de consum”. În felul acesta oamenii pot fi atomizați, despărțiți unul de altul, făcuți să caute profitul personal, deviați de la eforul periculos de a gândi pe cont propriu sau de a pune în discuție autoritatea”.