Curajul de a nu fi pe placul celorlalți

În seria nou nouță ”Cartea de marți” azi despre Curajul de a nu fi pe placul celorlalți.

          Una din hotărârile luate  pentru 2020 a fost să citesc, nu mai mult, nu mai bine, nu mai inteligent ci pur și simplu să îmi reiau obiceiul de a citi pe care filmele și hai să o spunem pe-a dreapta alegerea de a mă uita pe Facebook la filmulețe cu pisici și câini mi-l subminaseră.

          În mare parte mi-a reușit. Când am ales Curajul de a nu fi pe placul celorlalți unul din motive a fost prețul, am găsit cartea la reducere la vreo 16 lei după ce tot anul o văzusem spre 40. Mari așteptări nu aveam părea o carte clasică de self help care să îți zică o dată în plus să nu te mai consumi pentru părerile celorlalți.

          Și o face, evident, dar de o manieră inteligentă, cu o explicație în spate pornind de la teoriile lui Alfred Adler trecute prin filtrul unui filosof japonez și expusă de maniera dialogurilor socratice.

          Consecința imediată a fost că mi-am achiziționat Curajul de a fi fericit scrisă de același cuplu Ichiro Kishimi și  Fumitake Koga, precum și evident o carte de Alfred Adler ca să aprofundez problema, de altfel încă erau la reducere și astea.

          Ce mi-a plăcut: faptul că spre deosebire de concepția noastră general europeană bazată pe cauză și efect, respectiv traumă și rezultat pentru că noi suntem freudieni de la creșă, Adler e de părere că ne putem schimba oricând și nu contează cu ce calități te nași ci depinde cum le folosești.

          La fel de tare mi-a plăcut ideea că toate problemele noastre sunt date de relațiile interpersonale și modul în care ne raportăm la ele, practic la baza acțiunilor noastre pare să fie dorința de recunoaștere, de apreciere, de respect, de iubire din partea celorlalți și ne luăm majoritatea deciziilor nu din perspectiva a Ce trebuie să fac pentru a fi fericit ci mai degrabă din Ce trebuie să fac astfel încât reacția celorlalți față de mine să mă facă fericit.

          Va trebui de asemenea să mai citesc despre cele trei tipuri de sarcini pe care le avem în viața asta : de muncă, de prietenie și de iubire, despre modul în care fugind de ele ne pregătim să fim nefericiți și mai ales despre  aparenta noastră incapacitate de a nu separa sarcinile noastre de sarcinile celorlalți, toate ocaziile în care ne dorim ca altul să facă sau să nu facă un anume lucru cu justificarea supremă ”spre binele lui” chiar dacă binele acestea este definit prin prisma valorilor noastre care poate nu au nimic în comun cu el.

          Ceea ce ai tu de făcut este să îți îndeplinești cum trebuie sarcinile tale, ce cred ceilalți despre tine sau modul în care te judecă este sarcina lor , nu poți face nimic în privința asta dar cu siguranță poți fi nefericit încercând să îi influențezi.

          Citatul cu care aș rămâne ”Te gândești: Vreau neapărat să fac asta și o voi face la momentul potrivit”.  Este un mod de a trăi care îți amână viața. Cât timp ne amânăm viața nu vom ajunge nicăieri și zilele noastre vor trece, una câte una, într-o monotonie apăsătoare, deoarece, pentru noi, aici și acum înseamnă doar o perioadă de pregătire, o vreme pentru răbdare”.

          Ați citit în ultima vreme o carte pe  care să o recomandați?