Ce sunt acțiunile?

 

 

Bine, mi-a venit totuși chef de muncă, așa că azi vorbim despre acțiuni. Nu e minunat? Dacă aș fi bănuit în clasa a 11 a câtă importanță avea să aibă economia în viața mea jur că nu l-aș mai fi bombănit de mai multe ori pe zi pe profesor.

Societățile comerciale, firmele dacă vreți, sunt de mai multe feluri din punct de vedere al modului de constituire și evident al regulilor pe care le urmează în viață.

Toate au însă în mod obligatoriu un capital social, adică  suma tuturor aporturilor efectuate  în vederea constituirii și funcționarii, care aporturi sunt de regulă în bani și care în momentul constiuirii este egal cu activul societății, pe măsură ce societatea aduce profit activul depășește capitalul social.

Capitalul social al unei societăți este la rândul lui divizat funcție de felul societății în acțiuni, părți sociale sau părți de interes.

Cum spuneam azi despre acțiuni care reprezintă diviziunile capitalului social al unei societăți comerciale pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni ( diferențele dintre ele sunt de natură juridică deci nu ne interesează la momentul ăsta).

Să presupunem că se pune la cale o S.A. cu un capital social de 10 000 lei și se decide ca valoarea unie acțiuni să fie de 10 lei. Societatea va avea 1000 de acțiuni în valoarea de 10 lei.

O acțiune nu poate avea o valoare mai mică de un 0,1 lei.

Acțiunile aparțin de regulă fondatorilor. Dacă se dorește participarea publicului și astfel atragerea de capital se apelează la subcripție publică adică fondatorii vor întocmi un prospect de emisiune, care va cuprinde datele cerute pentru actul constitutiv al societăţii pe acţiuni, cu excepţia celor privind pe administratori şi directori, respectiv pe membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, precum şi pe cenzori sau, după caz, pe auditorul financiar, şi în care se va stabili data închiderii subscripţiei.

Urmează o serie de vesele acțiuni, hârțogării și condiții care la fel nu ne interesează .

  1. A urile pot fi de tip închis în care acțiunile se pot înstrăina numai către alți acționari sau societate însăși sau deschis în care le poți vinde oricui.

Pe noi ne interesează numai ce se poate face cu acțiunile, care am aflat ce sunt și care sunt și ele de mai multe feluri funcție de ideile fondatorilor.

Acțiunile pot fi teoretic nominative când în înscris e menționat titularul dreptului sau la purtător când simplu fapt că ai înscrisul te face proprietar.

Faptul că deții o acțiune sau mai multe ale unei SA îți conferă ceva drepturi:

dreptul de vot în deciziile care privesc societatea vot

dreptul de a participa la adunarea generală a acționarilor

dreptul de informare

dreptul la dividende

dreptul asupra părții cuvenite din lichidarea societății.

Acestea sunt acțiunile ordinare, există însă și al doilea tip de actiuni, cele preferentiale, care dau detinatorilor unele drepturi suplimentare fata de actiunile ordinare, insa in general compenseaza acest lucru prin micsorarea altor drepturi. De exemplu, detinatorii de actiuni preferentiale pot avea dreptul sa primeasca dividende intr-o anumita suma indiferent daca firma a avut profit sau pierdere in anul anterior. De asemenea, in cazul lichidarii companiei detinatorii de actiuni preferentiale pot fi indreptatiti sa aiba prioritate fata de restul actionarilor, in cazul in care suma rezultata din valorificarea activelor nu acopera datoriile acesteia. Din nou chestii prea de detaliu.

Pentru că m-am lungit incredibil despre ce facem cu acțiunile încă un post.

bb8bb410e25e02e3241861bf11ddaa06

Anunțuri

Un răspuns

  1. […] Buuun, acum știm ce sunt acțiunile să vedem cum putem face rost de ele și de ce. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Mânăstirea Orlat

Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.

imi iubesc orasul meu

Blog despre importanta fiecarui leu

arakelian

lumea mea, si-a altora.

Povesti dintr-o casuta mica

Blog despre importanta fiecarui leu

Dulce Casă

Blog despre importanta fiecarui leu

Luxul Simplitatii

despre frugalitate, consum responsabil si evitarea risipei

Despre oameni si carti

Blog despre importanta fiecarui leu

Socotim pentru tine

Blog despre importanta fiecarui leu

la casa noua

Blog despre importanta fiecarui leu

Mademoiselle au chapeau rouge

Blog despre importanta fiecarui leu

Oglinda lui Erised

Blog despre importanta fiecarui leu

%d blogeri au apreciat asta: