O mână de ajutor

Azi am avut timp să citesc bloguri și așa am ajuns la Iulia. Inițial m-am gândit să comentez dar mă cunosc, m-aș fi întins cu comentariul mai mult decât trebuie așa că am venit să bat câmpii aici.

O tragedie colectiva ne schimba mai rapid decât cele individuale pentru că pune mai multă forță pe noi, ne obligă să ne trezim, e un șoc mai puternic.

Și da, uneori nici măcar nu e vorba de bani, e suficient să sai un pic de timp, un pic atenție, să asculți un alt om, să  îl ții de mână și atât, e suficientă prezența.

Până la treaba asta teama mea de ace a învins, a fost nevoie de un șoc atât de mare încât să îmi iau inima în dinți, să trec pragul policlinicii și să întind galben lămâioasă un braț și să le spun să ia sânge. Eram așa speriată de bombe ( dap mi-e frică și de un vaccin sau de recoltarea pentru analize) încât oamenii au ezitat un pic și după ce testele ieșiseră bine, le-a fost să nu pic pe jos și să le încarc și mai rău programul.

Dacă aveți de gând să știți că nu e așa tragic cum pare, mi-a fost numai greață după, habar n-am de ce dar s-a rezolvat cu suc de portocale, din portocale nu din sticlă.

Bonus am primit tichete alimentare pe care o să le folosim la colectele de sărbători și o să crească și numărul celor care au ceva bun pe masă.

Bani, în forma lor concretă dau rar, foarte rar. Cumpăr mâncare, am cumpărat o vară întreagă apă pentru băbuțe care insistă să se preumble pe caniculă și se înmoaie la colțuri de stradă, mai completez la vreun medicament prin farmacie, mai iau un bilet de autobuz.

Cum stau lângă spital și trebuie să am grijă de tot neamul care se interneaza, le cumpăr și vecinilor de salon, ăia care au rudele departe, pe care i-ar costa mult biletul de autobuz dus întors așa că nu vin în vizită și ai lor sunt obligați să se descurce cu zeama spitalului.

Fac comisioane, au ăia la bancă zi albă când plătesc eu facturile că parcă îi sună cu goarna pe toți care nu pot să se descurce cu robotul de plăți și funcționez pe post de ajutor, redactez diverse cereri și plângeri, muncesc pe gratis, cumpăr de la băbuțe cu mai mult decât cer . Gama e largă.

Dar bani până acum nu au reușit să mă convingă să dau decât un tataie care cântă la flaut în centru și mai nou încă unul care scârțâie o vioară în cartier. Apreciez la amândoi studiul continuu, că sunt mai infinit mai buni decât atunci când s-au apucat de treaba asta.

Știu că e puțin dar dacă o să continuăm, așa puțin cum dăm, dacă mai convingem și alții să de la fel de puțin, o să schimbăm lumea mult mai eficient decât un teanc de legi