Curățenia casei, concluzii după un an

Pentru că sunt la fel de insistentă ca Dumas care își verifica mușchetarii și după 20 de ani, azi a venit vremea să verific cum stau cu curățenia un an mai târziu.

Scriam acum un an ce am achiziționat în sensul ăsta și trebuie să scriu și cum am evoluat

  • o pungă de detergent manual de 900 de grame, încă mai am jumătate din ea, în apărarea mea pot spune că am folosit vreo 5 bucăți zdravene de săpun de casă pe care mama îl ținea în pod nenorocind grinzile, cu ocazia asta am reintrodus săpunul de casă și în obiceiurile ei. În plus hainele nu sunt atât de irecuperabil de murdare încât să aibă nevoie de 10 chimiști pentru a fi curate. Mașină de spălat încă nu am luat, nici nu simt vreo grabă, în schimb am învățat să pun două lingurițe de bicarbonat în apă și să las rufele albe acolo vreme de un episod din Anatomia lui Grey și abia după aia să purced la spălat.
  • o sticlă de 1 l de balsam de rufe, ăsta s-a dus și am mai cumpărat vreo două, după care am constat că se duce prea repede și fără vreun efect notabil cu excepția chimicalelor pe pielea mea. De altfel eu îl foloseam pentru parfum la prosoape și lenjerii. Am cumpărat în schimb un odorizant din ăla cu gel pentru cameră pe care l-am pus în sertarul cu lenjerii și prosoape, a costat 3 lei că e generic și muncește deja de vreo 3 luni cu efecte minunate. Intermediar am încercat cu uleiuri parfumate dar fără efecte notabile plus că alea erau 5 lei sticluța și se duc instant.
  • o sticlă de detergent pentru podele, indiferent de podele, mai am vreo două degete în sticlă, între timp am descoperit că săpunul e săpun și gresia se spală foarte bine și cu săpun lichid care costă 1 leu rezerva de 500 ml și ține vreo 3 luni lejer
  • una de soluţie pentru parchet, dap îmi place să sclipească parchetul, pe asta am terminat-o și nu am mai luat săpunul merge și aici
  • o sticla de 400 ml de şampon cred că am mai cumpărat vreo 5 între timp de diverse dimensiuni, două încă aproape întregi
  • un tub de Pronto, trăiește și vă trimite salutări, am descoperit că ușile mele nefiind din lemn arată aiurea date cu Pronto iar mobila e în continuare minimalistă
  • un detergent cu clor pentru wc, anonim, dar foarte eficient, s-a dus și ăsta am luat altul la fel de anonim
  • Între timp am făcut o pasiune pentru Cif găsit la ofertă, 4 lei tubul și detergentul de vase care spală orice.
  • Și am primit un detergent de geamuri de la Lidl, foarte ok cu care nu am spălat geamurile, dap stau aici de un an și nu am spălat un geam, dați-mă în judecată dar spăl ușile și frigiderul care e din ăla inox. Nu mă plâng, încă folosesc frigiderul drept oglindă că nu am în casă decât una din aia mică, rotundă de machiaj.
  • Uitasem am mai adăugat colecției niște Ajax că miroase frumos și era 4 lei, îl folosesc la spălatul capacului de la wc situație în care cred că mă va ține mult și bine .
  • Poate situația se va schimba dramatic după ce vine și mobila de bucătărie cu electrocasnicele și vasele și accesoriile aferente , chestie care trebuia să se întâmple prin septembrie dar încă nu a avut loc, dar momentan cred că scap de toată curățenia casei cu vreo 50 de lei, hai 60 pe an.

e002a564de85676a8da5daa7b8d5d50c

Anunțuri

15 răspunsuri

  1. Nu am balsam. Nu am cif. Nu am detergent de podele. Nu am pronto. Detergentul de geamuri il am de peste un an :))))). Nu am ajax. Am detergent de vase, de dinti, de par, de corp (un gel de dus bidon mare, Balea, umplu rezerve la gel de dus si la sapunul de maini).

    1. singura problemă e că sunt cam multe recipiente, în rest cum le cumpăr eu unul pe an aș fi fericită

      1. Nici eu n-am balsam, detergent de podele, pronto , ajax, detergent de geamuri. Am un Cif de vreo 3-4 ani.

  2. WOW WOW!!! cata economie!!! pai daca incep eu……cred ca numai luna trecuta am dat 40ron lejer pe chimicale in conditiile in care detergent de vase, de rufe aveam deja; am dat pe solutie mobila, gresie, parchet si…..habar n-am 😦

    Grea boala asta cu chimicalele, aveam (dar ma tratez) boala balsamului de rufe pe care dadeam o gramada de bani lunar (2 sticle de 2l minim) ca imi place sa spal si apoi scoteam rufele afara pe balcon, se uscau la aer si adio si miros si moliciune….
    Acum am primit un balsam concentrat la 100ml, care imi parfumeaza discret hainele, nu le inmoaie dar nici n-am pretentia.

    Mirosul din dulap….dap o problema mare, eu momentan folosesc ulei esential de lavanda picurat pe un servetel si cum ai spus tu, dupa o saptamana ioc miros. Mai bag din lipsa spatiului punga de dero dupa ce am desfacut-o in sifonier si mai imprumuta hainele miros de acolo.

    Ca praf de frecat folosesc la greu bicarbonatul, daca singur nu merge mai folosesc prafurile din comert pe care sotul le cumpara lunar, fiecare cu boala lui…..

    Multi bani pe multe prostii pe care, daca le iau prin eliminare, le-as putea scoate dupa lista lejer, dar nah’ omul e invatat cu „di toate” ca d-aia munceste.
    Sper sa vina ziua cand voie avea si eu prafuri putine, recipiente si mai putine ca recunosc cu mana pe inima ca sustin companiile producatoare prin achizitionarea la greu de tot felul de chimicale.

    Sa ne auzim cu bine!!!!!!!!

    1. în ultima vreme mă chinuie și ideea ambalajelor nu numai a chimicalelor , la un anumit nivel toate prostiile astea pe care le folosim sunt interșanjabile între ele și un singur recipient înseamnă mai puțin plastic pe lume

    2. Cu rabdare si atentie sigur vei gasi solutii de reducere si alternative.

  3. Eu sunt fanatica chimicalelor. Si singurul parfum care-mi place cu adevarat este cel de clor :))) Am o gramada de detergenti de podea/parchet/mobila/geamuri/de sterilizat/ de dezinfectat/WC/rosruti/baie/bucatarie, gel de dus cate 2 feluri de fiecare persoana, sapun de fata/maini/corp/rufe, detergent manual/automat si mai vechi de la Amway biologic (am renuntat insa la el caci era 160 lei cutia de 3 kg si nu mi se parea ca este asa de extraordinar). Acum sunt pe persil 3 kg la 40 lei si ma tine de 3 luni. La mine se spala enorm: intre 4 si 7 masini pe saptamana, se schimba prosopae la 3 zile si lenjerii de pat la 2 saptamani. Geamurile se spala la 2 luni, perdele si husele de pe canapea la 3 luni. Covoarele le spalam cu aspiratorul cu apa la 6 luni. Pana si pasta de dinti este de 3 feluri: fiecare persoana cu modelul ei.
    Acasa folosim 3 feluri de sapun lichid: cel pt baiat, al sotului (parfumat) si steril pt mine. La mine poate fi vb si defect de profesie. Si la munca am o gramada de solutii de sterilizat si dezinfectat, de-asta am si mania curateniei.
    In schimb nu folosesc deloc balsam de rufe.
    Bugetul lunar insa nu depaseste 30 lei. Cand dau comanda cumpar in cantitati mari 3-5 l de fiecare si factura o decontez oricum pe cabinet.

    1. La mine e simplu momentan pentru că un singur om nu poate murdări atât de multe indiferent cât de des le schimb, covoare n-am și s-ar putea să nu am niciodată, perdele numai la dormitor și s-ar putea să rămână așa, cu canapeaua o să fac însă un compromis și să iau una :))

  4. Dupa cat timp expira detergentii? am un detergent pentru podele mostenire de la fostii proprietari care nu mai stau aici din 2012…?
    De cand cu casa noua am luat si detergenti chimici. Pe masura ce se duc nu-i inlocuiesc cu altii ci revin la vechea mea formula cu soda de rufe, percarbonat, bicarbonat, otet etc

    1. Depinde pe unii scrie 18 luni, alții au termen peste 3 ani, oricum există mult prea multe varietăți, nu cred că avem nevoie de unul pentru fiecare lucru și nici că avem nevoie de detergenți pentru orice

    2. nu expira. In cel mai rau caz nu mai functioneaza.

      1. Nu am încredere în ei nici așa, după perioada aia am în cap numai reacții chimice nesănătoase care să se lase cu vapori toxici , am și eu piticii mei :))

  5. Nici eu nu sunt fan chimicale, mai demult cumparam multe, acum doar ce e nevoie, 1 sampon, 1 sapun, pasta de dinti, domestos (il folosesc in toata baia, diluat), solutie de geamuri , detergent de vase, parchetul il spal cu apa calda, uneori pun 2-3 picaturi de det. de vase. Pentru spalatul hainelor folosesc Dero surf din ala ieftin, balsam nu am, in schimb cateodata mai pun 50 ml de otet . Au miros de proaspat, nu trebuie neaparat sa miroasa a parfum. pentru bucatarie mai am un degresant si un praf de curatat. Nu stiu cat dau lunar pe ele, pentru ca unele le iau mai rar, nu folosesc mult. Cateva sunt luate si de soacra ( da, locuim cu socri, anul viitor de mutam la casa noastra), dar pentru igiena personala, fiecare are produsul lui.
    Nu pot sa nu remarc cantitatea de detergent de rufe folosita intr-un an, mi se pare extrem de putin, chiar si pentru o singura persoana. Inafara de haine se mai aduna, prosoape, lenjerii de pat. Cat pui la o spalare?

    1. Uneori nu pun deloc, pentru că la haine folosesc săpun de casă, care spre norocul meu e gratis din pod de la mama unde s-a strâns de ani de zile, când pun totuși folosesc cât iau între degete, oricum săpunul face toată treaba

  6. Eu am redus numarul de masini de spalat: astept sa umplu o masina, inainte voiam sa scap cit de repede de rufele murdare adunate. Am redus si temperatura: de la 60° la 40°. Fac asta de 2 luni, sunt curioasa ce rezultate o sa am pe factura.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Mânăstirea Orlat

Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.

imi iubesc orasul meu

Blog despre importanta fiecarui leu

arakelian

lumea mea, si-a altora.

Povesti dintr-o casuta mica

Blog despre importanta fiecarui leu

Dulce Casă

Blog despre importanta fiecarui leu

Luxul Simplitatii

despre frugalitate, consum responsabil si evitarea risipei

Despre oameni si carti

Blog despre importanta fiecarui leu

Socotim pentru tine

Blog despre importanta fiecarui leu

la casa noua

Blog despre importanta fiecarui leu

Mademoiselle au chapeau rouge

Blog despre importanta fiecarui leu

Oglinda lui Erised

Blog despre importanta fiecarui leu

%d blogeri au apreciat asta: