Citeam azi la Cleo despre cum industria farmaceutică e singura care reușește cumva să stea mereu pe plus și cineva a comentat că asta se va întâmpla atâta vreme cât există oameni bolnavi.
Eh bine, industria farmaceutică ar reuși să stea pe plus chiar dacă nu ar mai exista nici un om bolnav în lume pentru că oamenii au reușit să ne vândă cel mai interesant produs ever ”leacuri pentru teama”.
Una din cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată e un roman de doi lei, la propriu atât am dat pe el la second, al unui anume Arthur Hailey de care nu auzisem în viața mea. Titlul original este ”Strong medicine” pe care cineva neinsipirat l-a tradus Medicamentul fatal, eu i-aș fi zic ”un leac puternic”, pentru că fatalitatea medicamenului în sine este descoperită târziu, după ce se nasc mulți bebeluși cu handicap, după ce sunt distruse multe vieți.
Inițial este povestea unui medicament eficient, a mai multor medicamente eficiente pentru că romanul este plasat în industria farmaceutică. Nu sunt doctor și nici chimia nu mi-a plăcut vreodată dar prin cartea asta sunt mule fragmente în care soțul producătoarei de medicamente, doctorul, își expune părerea cu privire la ele ”Dar Teddy greștește cân susține cp remediile contra răcelii nu fac rău. Foarte multe sunt dăunătoare, chiar periculoase” și exemplifică arătând diversele efecte secundare ale medicamentelor banale, mai ales având în vedere că sunt medicamente care se vând fără rețetă, fără control, banalele medicamente pentru răceala, ce poate fi mai inovensiv? Cine stă să se gândească dacă nu cumva le ia de prea multă vreme?
Pe undeva prin cartea asta se mai regăsește și ideea genială că multe din medicamente sunt puse pe piață pentru a ne face pe noi să ne simțim mai bine și reclamele sunt gândite de aceeași manieră pentru cumpărător ” Mame care vor să fie mame bune, care vor să facă ceva pentru ca bieții lor copii bolnavi să se simtă mai bine”.
Cartea asta a fost scrisă în 1984 între timp industria farmaceutică a evoluat, a inventat suplimentele care nu sunt medicamente, care nu tratează nici o boală dar care ”previn ”boli pe care nu le ai, pe care poate nu le vei avea niciodată dar tu, sănătos tun, nu o să lași sănătatea viitoare la voia întâmplării ci o să iei pastila minune cu supliment de vitamine sau minerale sau ceva , ani de-a rândul pentru a te feri de boala posibilă.
Din punct de vedere al marketingului ăsta e ca un magazin de haine de blană pe tropic, în care culmea oamenii se calcă în picioare să cumpere.
Avem medicamente care te feresc de Alzheimer, suplimente care îți îmbunătățesc memoria, atenția, rezistența. avem medicamente care se iau cu mult înainte să fii bolnav și dacă nu vei face boala cu pricina nu va fi pentru că nu aveai gena cu pricina ci pentru că ai luat pastila minune.
Ăsta este motivul pentru care industria farmaceutică va fi mereu pe plus au reușit să inventeze pastile de sănătate pentru oameni deja sănătoși și cred că la treaba asta nu o să îi învingă nimeni niciodată
Iar dacă aveți nevoie de un argument suplimentar urmați seria asta de link-uri, îmi pare rău, nu știu să salvez imaginea pe laptop, în nici un caz nu fac vreo reclamă produsului. Se ia un supliment alimentar cu usturoi care conține printre alte produse chimice carboximetilceluloza de sodiu cunoscută ca E 466 și care este unul din Eurile suspecte. De asemenea conține dioxid de siliciu insolubil în apă și folsoit la fabricarea vopselelor, lacurilor și detergenților. Distracția asta ne costă 107 lei pentru o cură de 60 de zile dar ce minunat pentru noi scăpăm de mirosul urât al usturoiului, bine ne va mirosi urât ficatul dar ce contează?
[…] că taman ce am înjurat în articolul anterior suplimentele alimentare cu usturoi dar se apropie totuși sezonul virozelor să-mi fac datoria și […]
nu am luat suplimente de peste 10 ani. Si atunci luai ca nu imi trecea o dermatita de contact si un dermatolog mi-a prescris ceva cu siliciu si alte cele. Dupa alti 2 dermatologi nimerii la o tanti ce a atras atentia ca preventia e mai buna: sa raresc sapunul (usuca pielea), sa raresc balsamul de haine, parfumurile, clorul in menaj, detergentii agresivi etc . Am ascultat-o, are un cv impresionant si ea si sotul ( sotii Popescu, dermatologi Bucuresti, scoala in Anglia etc). Si de atunci nu am mai avut probleme.
Nu am intrat in farmacie de ceva timp. Acu am fost dupa sampon anti paduchi 🙂 si daca imi dadeam putin interesul si nu reactionam de panica… gaseam ingrediente in casa anti paduchi: uleiuri, otet, pieptan, foarfec (din cauza tratamentului s-a distrus parul copilului si nu am reusit sa il mai descalcesc …)
stii cand mi-am pus problema ca e ceva rau in Ro? cand am iesit din tara si am vazut ca farmaciile sunt si la 1 km distanta una de alta. No shit, si cum traiesc? asta – ei bine mult mai bine. Problema e ca atat timp cat traiam in Ro nu vedeam normalitatea anormala din jur … pana la prima vacanta in afara tarii.
In rest, iti dau un film care explica foarte bine mecanismul imbolnavirii in familii https://www.youtube.com/watch?v=95ovIJ3dsNk . Cauza: abuzul si agresivitatea, dependente: alcoolism, fumat, droguri etc, abandonul (atat de prezent in Romania comunista dar si acum). Si cum in 2004 80% din romani considera ca o bataie face parte din educatie … (in 2014 cifra s-a imbunatatit fantastic: doar 63% mai considera ca trasul de urechi e educatie).
Comparativ, Suedia (din 1979 abuzul fizic e abuz si intervine protectia copilului) astazi au cifre de 6% cu copii ce recunosc ca au fost loviti de mama iar consumul de medicamente si vaccinuri este undeva la 10% cat ro (cand am timp scot linkurile si statisticile).
Frica e impregnata in unii romani din copilarie, de la parinti. Restul sunt doar forme ale fricii.
Cred că nici americanii nu o duc mai bine cu farmaciile și suplimentele, în rest nu am verificat
ai dreptate doar partial…. aici unde locuim amandoua, desi nu exista un nr foarte mare de farmacii pe metrul patrat, oamenii iau mai multe medicamente ca in oricare alta tara vecina
exemplu din jurul meu – colegul meu s-a dus la medic si a primit si concediu medical de o zi pentru un simplu guturai; cand i-am zis ca poate incerca o baie fierbinte cu sare la picioare, miere, gimbir si foarta multa lamaie mi-a replicat ca astea sunt tratamente de pe timpul bunicii si ca acum daca avem metode moderne (aka medicamente) de ce sa nu le folosim…..
si chiar nu cred ca abuzul si agresivitatea sunt cauzele exclusive ale imbolnavirii in familii, or avea ceva influenta nu zic nu insa de acolo pana la a afirma ca asta e cauza e cale lunga – si dintr-un pur defect profesional stii ceva studii si cercetari clinice care sa ateste aceste legaturi, ca chiar as vrea sa le citesc sa vad ipotezele cercetate, numarul de subiecti, metodologia folosita, validitatea statisctica etc……
iar in cazul Suediei si educatia acolo, am o foarte buna prietena care locuieste acolo de foarte mult timp si din ce spune nu e ciar asa cum lasa statisticile sa se vada….
a si tot aici in BE ca abia ce mi-am amintit – acum vreo luna s-a deschis primul supermaket- farmacie; da da, o farmacie de dimensiunea uneui supermarket in care vanzatorii au cica pregatire, ar fi chiar farmacisti; si asta pt ca studiile de piata au aratat cat de cerute sunt medicamentele de catre cetatenii acestei tari, o tara in care 3 dintre cele mai imp comp farmaceutice isi au sediul si produc medicamente
farmaciile mici au facut scandal ca asta inseamna inceputul sfarsitului afecerilor lor
so….cum o tot spun peste tot, nu romanii au inventata roata, ea exista si la altii si chiar daca e patrata tot merge
Scrisesem un raspuns, dar nu mi-a mers internetul si s-a sters. Asa ca zic mai pe scurt ca in Franta sunt muulte farmacii, dar le evit. Oricum in ultimii ani s-au inventat diverse boli sau au fost scazute valorile analizelor considerate ca normale, astfel incit tot mai multi oameni sa intre la categoria bolnavi. In ultimii ani nu s-au mai descoperit molecule revolutionare, tot ce se „inventeaza” sunt amestecuri si mici modificari a celor vechi.
dap analizele care acum 50 de ani erau in valorile normale acum te bagă în grupă de risc
„ale celor vechi”, scuze
nu am nicio indoiala ca peste tot sunt bolnavi inchipuiti si bolnavi dupa pastile, dar intrebari am inceput sa imi pun cand in cartier e o singura farmacie deschisa noaptea/ doar 3 deschide duminica pt tot orasul si inauntru vazui cate 1-2 clienti…asa ca incep sa ma intreb ce naiba se intampla in Berceni ca vazui in aprilie acolo 2 farmacii la parterul aceluiasi bloc (ok, bloc cu 8 etaje si 4 scari dar…) si farmacii mari, cu 2-3-4 angajate, si coada!!!!!
Apoi, eu, adica acelasi pacient, in Ro primii un tratament zilnic toata viata, si aici primii doar la nevoie, adica am luat in 5 zile anul trecut. ( e drept, si eu am primit de la 2 medici in Ro tratamente diferite, unu cu aceeasi aliura ca belgianu’) .
Si la fel vazui si in Spania ( primul concediu in afara romaniei fuse in spania), in Roma ceva mai dese, in Londra si mai rare, iar in Olanda am condus 15km pt o farmacie deschisa duminica si aia cu program de la ora 9, in cadrul spitalului si nu mi-a dat medicamentul fara reteta asa ca am trecut si pe la urgenta ( unde am dat peste o asistenta de urgenta nula: nu cunostea bronhodilatatorii de pe piata, nici concentrate, si nici cum se administreaza, ii dictam eu 😀 ).
Ideea ca frica domina multi romani. Acum am unul in birou care sufera de curent si nu il intelege nici musulmanu’ nici budisu’, doar eu si bulgaroaica.
Oamenii iau pastile aiurea în multe țări, cât privește numărul farmaciilor, în 500 m de blocul meu sunt 10 farmacii dar suntem lângă cel mai mare spital al regiunii și de acolo nu primești nimic, mi s-a întâmplat să iese asistenta din sală și să mă trimită după ser, în condițiile în care spitalul dă numai rețeta nici măcar tifon pricep numărul mare de farmacii
Pe aici (si cred ca nu numai) doctorii se simt obligati sa te trimita acasa cu ditamai reteta, lumea isi inchipuie cred ca daca nu-ti da nimic, nu-i un doctor bun. Demult-demult luam toate medicamentele si plecam cu plasoiul de la farmacie…jumate nici nu le luam. Apoi luam o mica parte din ele si spuneam ca am acasa restul. Si acum nu mai merg la farmacie.
La mine in familie sora-mea care-i doctor iti recomanda un medicament pentru orice simptom si se indoapa ea insasi la greu cu tot felul de medicamente.
Suntem o tara de oameni grijuli.Trebuie sa luam aia si cealalta ca sa nu ne imbolnavim.In realitate tocmai suplimentele alea ne imbolnavesc.Recunos ca inainte sa plec din Romania eram tot timpul pornita pe suplimentele de imunitate pentru copil.Sa nu cumva sa raceasca.Si am plecat intr-o tara in care vitaminele si suplimentele nu sunt asa dupa ureche.Deci descurca-te cu ce ai.Si m-am descurcat fara.Si nici copilul nu s-a imbolnavit.Cand a inceput gradinita in Romania,medicul ne-a sfatuit sa ii dam tot felul de suplimente.Si i-am dat.Si nu au folosit la nimic.A fost racit tot timpul.Pana nu i-am mai dat nimic.Si a mai racit dar nu rau.Si acum merge la gradinita de cinci saptamani si nu a racit deloc.Asa ca ma gandesc ca suplimentele alea nu faceau decat sa ma faca sa mai cumpar si alte medicamente.
Da și doctorii exagerează. Și e greu oricât de informat și de pregătit te știi tu să contrazici direct un doctor că te gândești că omul a învățat minim 6 ani treburile astea și e mult mai pregătit ca tine, dar eu am avut norocul unei bunici de geniu care tot timpul mi-a spus că eu sunt cel mai bun doctor al meu pentru că eu știu exact ce și cum mă doare și de regullă și de ce.
Problema in romania e indusa si de presiunea media.
Problema nu e doar medicii (asa usor e sa dam vina pe ei… eheheeeee… aratam cu dejtul pe altul si ne spalam pe miini de asumat responsabilitati), problema o reprezinta in primul rand pacientii si fricile lor si mai ales neglijentele lor. Sa nu uitam, 60% din decesele in Ro sunt cauzate de boli cardiovasculare, ce ar putea fi prevenite cu igiena vietii (alimentatie + sport + no tigari si no alcool.)
Prietena mea medic mi-a zis ca aprox. 80% din pacienti ii vin si cer reteta, si nu pt investigatii sau sfaturi de imbunatatire a vietii, ba unii se oftica daca le zice sa dea jos tigara si burta. Si ea le da ce vor, ca altfel spun ca e doctor prost….
Frica e cel mai mare dusman al nostru, ajungem sa ne inducem stari de boala, sa ne comportam ca niste bolnavi si ghici ce – sa ajungem bolnavi!!!
Cand am inteles asta am cerut altfel la medic si da, am primit sfaturi si nu medicamente. Cel mai tare medic a fost cel la care m-am dus eu cu diagnosticul gata pus – a reusit sa ma convinga ca nu am nimic :)))))
De ex. acum cand ma duc la pediatru ii zic din prima: bonjour, merci ca nu avem nicio raceala in casa de 5 ani, am venit doar sa ne laudam cum facem an de an si sa mai masuram inaltimea ca acasa nu am cu ce. Apoi doctorul discuta despre sport cu copilul, nutritie (si ssst, la final ii cer o scutire medicala ca plecam cateva zile de la soare pt vitamina D ca noi suplimente nu luam in casa). Desi prima data a insistat sa luam suplimente de Vit. D dupa intrebari a spus ca se poate si natural, iesit afara, piscina cu pereti de sticla, consumat pesti grasi si ficat de cod, si ca suplimentul e mai ieftin si comod ca unii adulti nu se complica sa gateasca!!! si nici el nu are rabdare sa convinga adultii . …
Pe mine m-a marcat blogul ăsta în ce privește relația mea cu medicii, am o vârstă, e normal să nu mai am sănătatea de la 15 ani dar nici să tratez cu chimicale serioase orice nu mi se pare o idee bună, întâi trebuie verificate alternativele dar dacă îi zic medicului de un ceai sau ceva se uită al mine ca la nebuni
http://silavaracald.cotcodacii.ro/2013/09/30/viata-legata-cu-ata/
De aceea recomand atentie la intrebarile si cererile ce le facem catre doctor.
De ex. eu cand ma duc la doctor si imi zice ca ceva scartiie (am avut colesterol mare si apoi fier mai putin), eu zic nimic de ceaiuri, ci intreb: „oare unde gresesc si ce pot schimba sa fie mai bine? ”
Incearca asta. Sa vezi ce tresar medicii si le sclipesc ochii la o asa intrebare! nu aud des cereri de analiza si imbunatatire a vietii. ba unu zicea: nu faceti ca mine, eu gresesc aici si aici, mai bine e asta si asta…
Am citit, foarte deprimant. Eu cred ca daca incepi sa iei medicamente intri intr-un cerc vicios si iei tot mai multe ca sa combati efectele adverse ale primelor.
Eu citesc citeva bloguri de medici care gindesc , nu care dau medicamente pe banda rulanta, si ma ajuta foarte mult. Dar la medicul meu nu ii cer sfaturi, ma documentez singura, mi se pare ca daca i-as cere nu m-ar ajuta.