Love, eat, pray

Nu m-aș numi religioasă, nici măcar credincioasă, poate dacă musai trebuie o etichetă spirituală. În inima mea dumnezeu nu are nume, nici față, nici reguli, nu e nici el, nici ea, nici om, nici floare, poate e un curcubeu după o ploaie de vară sau o auroră boreală. Cine știe? Și cui îi pasă? Spre deosebire de Arghezi, eu n-am nemoie nici să îl pipăi, nici să urlul ”este!”. Eu știu că e și gata.

Și acestei neabătute convingeri i s-a mai adăugat în timp alta, din motive necunoscute minții mele ne iubește. Pe mine în mod clar, cu restul oamenilor nu știu ce relații are, bănui că al fel de bune.

Eh convingerea asta a mea a fost azi confimată o dată în plus în piață, mergeam io așa senină prin piață că azi am refuzat să cumpăr fie și o stafidă când am avut revelația asta, era ca și cum aș fi privit fix și direct în biroul lui dumenezeu, că nah trebuie să vorbească și el undeva cu personalul administrativ că nu e taman ecologic să tot dai foc la tufișuri, e mai simplu să chemi secretara.

Cât costă un kilogram de carne? Vreo 12/ 15 lei funcție de specie. Cu banii ăștia îți iei 1 kilogram de roșii, unul de cartofi, unul de ardei, 1 de vinete, 1 de dovlecei plus verdețuri aromate, ceapă și usturoi.

Nu că aș fi vreo vegetariană dar cu mâna pe inimă ce știm noi că e mai sănătos? Carnea sau legumele? Mai mare dovadă de dragoste și grijă decât că poți lua 6/ 7 kilograme de legume cu prețul unuia de carne îți poate trece prin cap?

Și ca și când asta nu ar fi suficient mi-am aruncat ochii și la dulciuri, cu banii de pe 100 de grame de ciocolată, cu zahărul aferent îți iei un kilogram de banane sau de struguri sau de piersici, îți permiți de 10 ori mai mult din desertul sănătos decât din cel care îți scurtează viața.

Nu vi se pare că dumnezeu e în fond o mamă grijulie, omnisprezentă, omniscientă și omnipotentă?