Uleiul universal

Nu ştiu cum se face că în ultima vreme tot ce intră în cămara mea este destinat pentru rezolvarea a cel puţin doua trei probleme, că eu prea mult timp cu cercetarea nu folosesc.

Aşa se face că săptămâna trecută pe vremea caniculei olteneşti am descoperit că mă transform încet şi sigur în altceva, adecă sigur sufeream vreo mutaţie de vreme ce pielea mea începuse să producă solzi, mici, uscaţi, enervanţi, solzi de piele uscată de abuzul de duşuri cam calde recunosc, că aşa îmi plac.

Am aruncat un ochi în departamentul loţiuni de corp şi mi-a dat cu radical că pe ultima o luasem acum 2 ani şi era terminată că de expirat nu apucase. M-am dus la DM croită să găsesc ceva la 5 lei suta de ml, maxim. Am găsit o loţiune a casei cum ar veni, 7 lei aproape 200 ml dar mirosea a dulceaţă de mango şi era lipicioasă şi pe aia dinainte tot asa o cumpărasem şi nu mă încântase.

Plus că beneficiam de o erupţie mâncăcioasă pe toată pielea urmare a combinării soarelui şi prafului, dap că mai sunt şi sensibilă ca o mimoză după una şi alta, şi numai ideea aplicării unui strat nou de chimicale mă făcea să mă scarpin,  aşa că am zis pas  şi m-am decis eroic să dau naibii cu ulei de măsline dacă nu găsesc altceva.

În drum spre casă am zărit în fereastra plafarului o cutie fix ca alea de margarină cu ulei de cocos, 17 lei 500 de ml, taman bine ca preţ, în afară de ulei de cocos nu cuprindea nimic deci l-am achiziţionat şi l-am cărat acasă.

Jumătate este destinat prăjirii a ce oi mai prăji anul ăsta că de o lună nu mănânc decât salate fără coacere, fierbere sau alt proces termic, dar mă gândesc că o trece şi vara. Am făcut de test nişte dovlecei traşi al tigaie cu numitul ulei şi usturoi, or fost delicioşi.

Jumătate a intrat în frigider că nu mă încântă să mă dau cu ulei lichid pe piele şi îl folosesc conştiincios. Se topeşte instant la contactul cu pielea şi senzaţia cubuleţului ăla rece pe piele e de geniu.

Ca efect nu mai am solzi, pielea a redevenit moale şi luceşte aşa ca o mătase bună, mi-a trecut erupţia de la soare şi face minuni şi la muşcăturile de ţânţar, altă sursă de suferinţă în sezonul ăsta. E bun şi ca demachiant dar aici îl alternez cu săpunul cu sulf, că drumurile cunsocute sunt mai sigure şi tare vreau sa pastrez înţelegerea pe care o am momentan cu tenul meu.

Ca efecte nesperate, lustruieşte pantofii magnific, face părul foarte frumos şi cică ar trata şi păduchii dar n-am deci nu pot să verific. Dacă aş avea mobilă de lemn în casă v-aş zice dacă o ajută şi pe asta cum am auzit, dar vă pot confirma că face nişte tacâmuri strălucitoare ce nu s-a văzut.

Aştept să văd dacă rezolvă şi problema mătreţii după care mă interesez ce condiţii trebuie îndeplinite pentru sanctificare şi îl propun.

Voi aţi cumpărat ceva şmecher zilele astea?

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Cu pielea de crocodil, in fiecare vara cand da caldura si aerul uscat si sandalele avem aceasta problema. Solutia mea: baie, gomaj, ulei (si de masline e bun). In cateva zile trece.
    Si uleiul de cocos este fain, intra repede in piele, dar pana sa il iau am folosit ce aveam in casa: ulei de migdale (the best of! – vezi ca sunt ceva produse romanesti), ulei de masline, ulei de floarea soarelui(da, si asta e fain, am descperit ce bine hraneste pielea cand am framantat prima data cozonacul; iar in copilarie tin minte ca mamaia folosea pt miinile crapate rau de gerul iernii si grasime de animal. Sa mai aduc aminte de Cleopatra ce facea baie in lapte, tocmai pt grasimi…

  2. uleiul de macese, un pic mai scump dar the best of the best, non comedogenic si bun pt toate tipurile de piele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Mânăstirea Orlat

Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.

imi iubesc orasul meu

Blog despre importanta fiecarui leu

arakelian

lumea mea, si-a altora.

Povesti dintr-o casuta mica

Blog despre importanta fiecarui leu

Dulce Casă

Blog despre importanta fiecarui leu

Luxul Simplitatii

despre frugalitate, consum responsabil si evitarea risipei

Despre oameni si carti

Blog despre importanta fiecarui leu

Socotim pentru tine

Blog despre importanta fiecarui leu

la casa noua

Blog despre importanta fiecarui leu

Mademoiselle au chapeau rouge

Blog despre importanta fiecarui leu

Oglinda lui Erised

Blog despre importanta fiecarui leu

%d blogeri au apreciat asta: